Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Domnule Cioloș, asumați-vă până la capăt!

Dacian Cioloș și-a lansat programul. Se numește Platforma România 100. Cuprinde mai toate ideile pe care le aștepți de la un om onest, cu bun-simț și care crede că România poate fi schimbată.

Nu vă faceți însă foarte mari iluzii. Nu o să vă surprindă cu nimic. Nu este acolo vreo idee revoluționară. Cioloș nu are nicio baghetă magică sau o găselniță cu care să poată schimba acum țara. Toate cuvintele de acolo o să le găsești și în programele partidelor politice.

Diferența majoră este însă că propunerea lui Cioloș chiar are credibilitate. Spre deosebire de toți ceilalți făuritori de vorbe și lansatori de promisiuni, pe Cioloș chiar poți să-l crezi că se va zbate să facă toate lucrurile de acolo. Că nu-ți va spune toate astea și apoi va da contracte pe la spate grupului din care face parte.  Că nu va face parte în parte cu partidul care l-a promovat și că, atât cât poate, va mișca unele lucruri. Cu mai multă modestie și mai multă decență decât predecesorii săi.

Mai mult

De ce arată școala ca acum o sută de ani, tată?

Copilul meu are 10 ani. Și navighează cu măiestrie printre laptop, telefon și tabletă. Se simte bine în limba engleză, nu are nevoie de subtitrări. Internetul e o lume atât de mică pentru el. Are obiceiuri de consum, oameni de urmărit, idei de transmis.

Ieri m-a tras de mână să-mi arate musai un clip viral despre școală. Mi l-a rezumat: ”auzi, știi cum arată telefonul acum o sută de ani? Un cub cu un fir. Dar cum circulau oamenii acum o sută de ani? Cu căruțe. Știi ce este identic însă cu un lucru de acum o sută de ani? Felul în care arată o sală de clasă.”

Mai mult

Germania nu mai e surprinsă la inundații. Guest post.

Ieri, domnii Iohannis și Cioloș s-au declarat surprinși că suntem surprinși din nou de inundații. Până să ne dăm cu fundul de pământ, colegul meu Cristian Iohan Ștefănescu, de spiță germană și trăitor ani buni în Germania a explicat scurt și la obiect cum au reușit nemții să nu mai fie surprinși.

În decembrie 1993, Rinul s-a umflat până a inundat Kölnul vechi. Aproape un an s-a lucrat la dosarele pentru despăgubiri. Și-apoi, proprietarii și-au reparat cârciumile. Le-au asigurat din nou, le-au deschis, a venit iar Tata Rin învolburat, la începutul lui 1995, și a distrus iar tot.

Mai mult

Dacă tot nu fac autostradă, politicienii îți dau kilometri din pedală

Nu vreau să fiu în locul politicienilor în campania electorală. Trebuie să ai parte de o imaginație care sfidează bunul-simț. Trebuie să rupi niște bariere supersonice ale minciunii. Și mai trebuie să ai un curaj nebun ca să te uiți în ochii oamenilor.

Până la urmă, câtă lume proastă crezi că este în România? Eu cred că după atâția ani, până și cei mai sărăcuți sau mai needucați, până și activul tău de partid s-a prins că pe undeva este o mare vrăjeală. Să luăm exemplul de mai jos.

Mai mult

Tu ce faci când Negoiță și Trump nu plătesc taxe?

Fiscul a început controale pe la asociațiile de proprietari din România. Sunt urmăriți cei care au chiriași în apartamente. Și Fiscul vrea să vadă câți dintre aceștia își plătesc taxele. Dragoș Doroș, șeful ANAF spusese de ceva vreme că urmează treaba asta.

Fiscul din România spune că ”nedeclararea unor sume modice” a ajuns un fenomen îngrijorător în România. Elanul acesta administrativ s-a mai produs de două ori. O dată în 2009 și o dată în 2011. În prima ocazie, după controale, Fiscul a adunat 3 milioane de euro. Dar, se pare că lumea nu vrea să plătească.

Mai mult

Cum să omori capra vecinului. Studiu de caz tipic românesc: Două Lozuri

Sâmbătă dimineață mă uit pe IMDb. Bag un ochi să văd câte ceva legat de Două lozuri că voiam să mergem la film. Wow, 8,90 nota de pe IMDb! Cred că e cea mai mare notă pe care am văzut-o la un film românesc în ultimii ani.

M-am bucurat, mai ales că toată lumea care l-a văzut îmi spusese zilele astea că „am râs de m-am dat cu capul de scaun.” Am și văzut ulterior că oamenii au mers la film. Peste 27 de mii, cu o sută mai puțin decât cei care au văzut filmul săptămânii, Fata din Tren.

Mai mult

Copiii noștri stau afară mai puțin ca un deținut

Sâmbătă după-amiază, petrecere de copii. Al meu se strecoară discret pe lângă mine și-mi spune: „crezi c-aș putea să rămân peste noapte la Vlad?” ”Păi, te-a invitat cineva?” ”Da. Și Vlad ar vrea să rămân, ca să desfacem cadourile”

Și părinții lui Vlad vor. Desigur, știu și ei că este mai ușor cu doi decât cu unul singur. Până la urmă se adună trei băieței care petrec o seară împreună. Trei băieței care tânjesc să petreacă o seară împreună.

Mai mult

Au ajuns politicienii să ne facă hoți pe noi

Întâi te-au învățat că ”alesul” este deasupra ta. Că are drepturi și libertăți care ție niciodată nu-ți sunt accesibile. Te-au ținut la cozi pe care le-au sărit, te-au dat la o parte de pe drum ca să treacă cu coloanele lor care vin de niciunde și se duc spre nicăieri.

Ți-au limitat dreptul la vot și i-au pus pe morți să voteze. Și-au construit sisteme de protecție și de imunitate care i-au scos mereu în afara justiției. Ți-au spus că militarii trimiși în Afganistan sunt cumva la o plimbare și și-au făcut griji de viața lor complicată la cantina Parlamentului , acolo unde o friptură este trei lei.

Mai mult

Cum poate statul să-i înnebunească pe românii muncitori

Să zicem că te mănâncă în fund să faci o afacere în România. Să zicem că te mănâncă foarte tare și atunci faci o afacere în agricultură. Vrei să faci bani, să angajezi oameni, să miști un pic lucrurile din loc și să mai trăiască și alții pe lângă tine. Lucruri normale cum ar veni, că banii, afacerile și munca nu au făcut de râs pe nimeni.

Și după ce ți-au venit gândurile astea, primul care îți sare în cap este statul român, plin de legi și de idei. Să luăm de pildă cazul cetățeanului Florin Cojocariu care are un CAP la Gărbunești. CAP sau firmă, tot un drac, ziceți-i cum vreți, statul îl controlează la fel.

Mai mult

Povestea zilei unui băiețel de zece ani

”Hai, haide odată, ce-i cu tine? Trezește-te, nu mai sta așa. Dormi pe tine.” Puștiul ar mai dormi, dar este aproape tras din pat. Este șapte și jumătate și nu are încotro. Ziua își ia viteză. ”Hai, uite îți dau drumul la desene animate cinci minute” Ochii îi alunecă și după telefon, dar știe că e grav să pună mâna pe el de dimineață. ”Nu-i bai am timp.”

Dar tot se mai agață un pic de figurine și-i trage o bătălie imaginară. ”Tu încă nu te-ai spălat? Ce-i cu tine, mai repede, întârziem.” Cumva se pune ușor în mișcare. Reușește să-și aleagă două șosete, să treacă de inspecția tricoului alb de la uniformă și să coboare la masă. Nu reușește să bage în el decât o jumătate de sendviș. ” E atât de dimineață…” și visează la niște fulgi de ciocolată care curg peste cele două figurine care încă se bat în mintea lui.

Mai mult