Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

7 Februarie. Turcia, o istorie a dezastrului

În știrile de azi, o analiză geologică, dar ți una administrativă a dezastrului din Turcia. De asemenea, impact major al sancțiunilor împotriva Rusiei, dar și un avertisment: războiul s-ar putea extinde. Altfel, un sondaj arată că membrii de rând ai democraților au îndoieli în privința lui Biden. Plus, întoarcerea Shaniei Twain

Turcia

Turcia, o istorie a dezastrului.

Update-urile minut cu minut

O explicație geologică a dezastrului

Războiul din Ucraina

Rusia pierde jumătate dintre veniturile din gaze

Șeful ONU: războiul se va extinde

În alte știri

O resetare a alianței Renault-Nissan

Democrații nu-l mai vor pe Biden

Muzica de azi

S-a întors Shania

Foto: Shutterstock

Out of the Box #3 Cine ne distruge tradițiile?

Aceasta este o întrebare care apare des în spațiul nostru public și de foarte multe ori o găsiți mai ales în relație cu vestul sau globalizarea. Și de multe ori apare în preajma zilei lui Ceaușescu, văzut de unii ca un erou al românismului. Este însă oare așa? Stau de vorbă despre asta cu Lorand Balint și încercăm să stabilim cine a distrus tradițiile: Vestul sau Ceaușescu? 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Am făcut o descoperire uimitoare

Vă spun toată povestea imediat, dar înainte, un pic de context.

Într-o ediție de Out of the Box povesteam cu prietenul Boti ce mici schimbări ar putea face fiecare în viață ca să trăim un pic mai echilibrat. Nu vreau s-o spun pe aia cu sustenabilitatea că nu-mi place, dar asta era idee. Cu o planetă mai bună, nu așa caldă, știți voi.

Și Boți îmi povestea că există o listă de lucruri mici din care fiecare poate alege câteva pe care să le aplice. De exemplu el aproape nu mai merge cu mașina. Doar pe jos și cu transportul în comun. De asemenea își cumpără un singur fel de telefon, de la o marcă unde o parte din bani merg automat spre cauze caritabile. Și nu-l schimbă decât atunci când se strică. Dar nu va renunța, spune, la caietele din hârtie pe care-și notează lucruri. Și nici la mersul cu avionul.

Schimbarea mea a venit aproape din întâmplare, dar întâi trebuie să spun că de o bună bucată de vreme, acasă nu mai mâncăm carne decât o dată maximum de două ori pe săptămână. Vladimir nu poate mânca, așa că am hotărât să-l susținem. Ziua cu carne este un fel de sărbătoare.

Dar schimbarea pe care am conștientizat-o pe deplin este aceea a modului în care beau apă. Trebuie să beau multă și în fiecare miercuri scoteam din casă doi saci cu plastic. Zeci de sticle mici pe care de multe ori le călcăm în picioare ca să nu transporte aer camionul care le lua. Asta îmi lua câteva minute bune.

În toamnă, când am filmat cu Teia Ciulacu, în deșertul Olteniei, ea mi-a dat o sticlă de sticlă. Și mi-a spus ”să bei de acum apă din ea”. ”Mai scapi de plastic”. Sticla s-a dovedit a fi foarte faină. Am purtat-o după mine acasă și la muncă cam vreo două luni. Pur și simplu nu am mai avut nevoie de plastic. Acasă o umplu cu apă din bidoane mari, iar la radio din automatele înșirate peste tot. Nu cred să fi cumpărat în ultimele luni trei sticle de apă.

Sticla s-a spart, într-o greșeală de manevrare a rucsacului. Dar gestul a rămas. După două luni de folosință continuă, am devenit iritat că nu mai am sticla mea. Și mi-am luat un termos pe care-l car zilnic după mine.

Și acum descoperirea uimitoare. Redescoperirea, de fapt, a unui gest pe care nu l-am mai făcut din copilărie. Sticla sau termosul trebuie spălate zilnic. Ca să fie curate când pui apă nouă. Și mi-am adus aminte de existența acelei perii lungi pentru sticle. Mi-am dat seama că în ultimii 30 de ani eu nu am mai spălat o sticlă pentru apă. Le foloseam și le aruncam, fie că erau de sticlă sau de plastic. Spălatul sticlelor era un gest care s-a șters din mintea mea și a fost înlocuit cu tone de plastic. Îmi dau seama cam ce prostie e asta.

Natura umană ține de obișnuințe și de reflexe. Sunt curios câtă vreme o să port termosul la mine. Sper doar să mă țină. Și, atenție, nu scriu asta ca să faceți ceva ca mine. Ci doar să vă gândiți că puteți oricare alt lucru mic care poate schimba ceva.

P.S: Vedeți că e vremea aia în care puteți da o parte din impozite la oamenii cu fapte bune. Teia și Viitor Plus sunt un caz serios de luat în seamă.

Mai jos este episodul Out of the Box de care povesteam.

Foto: shutterstock

Out of the Box II #2 Cât merită o statuie să stea în public

În sectorul 2 a avut loc o dezbatere politică pentru îndepărtarea statuii filosofului și scriitorului Mircea Vulcănescu, celebru în anii 40, dar cu simpatii naziste și cunoscut antisemit. Deși legea impune scoterea statuii de pe soclu, acest lucru nu s-a petrecut. Pentru Cătălin Striblea și Lorand Balint este un moment potrivit să discute despre rostul și rolul statuilor în spațiul public. Și mai ales despre durata lor de viață. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Ai calculat cât te-au costat luminițele de sărbători?

Noi avem un brad artificial acasă. Am înțeles că este ecologic, deși, acum, și asta este o dezbatere. Îl scoatem dintr-o cutie dreptunghiulară de carton unde stă tot anul. Sau cea mai mare parte a lui. Îl dăm cu aspiratorul, îl împrospătăm și-l punem la loc de cinste. 

Bradul are deja beteală pe el, dar și sistemul de luminițe. Alina le-a pus atât de bine și artistic într-un an, că am hotărât să nu mai scoatem bradul până în februarie. Așa că luminițele apar și dispar în același timp cu bradul. Dar nu sunt singurele luminițe de la noi. Mai avem cel puțin două șiruri. Unul pentru că, în fiecare an, am prieteni care-mi trimit brăduți în ghiveci și altul, mult mai lung, care decorează câteva tufe artizanale din fața terasei. 

Alina iubește așa mult atmosfera asta de sărbătoare, încât toată lumina asta și căldura sa stau așa până la trei luni. Asta-i viața, dar e frumos. A! și să nu uit. Există acum o modă între adolescenți să pună o instalație led în cameră care își schimbă culorile. S-ar putea să aveți așa ceva acasă. Vladimir și-a pus una și stă cu ea pornită cât de des poate. Și nici nu mi-aș fi bătut vreodată capul cu astea până când nu am văzut articolul de pe Stația de energie de la E.ON. Vă spun cu sinceritate că în mintea mea, niciodată, dar niciodată până la vârsta asta nu am făcut relația între luminițele astea și bani. Ele doar sunt acolo să producă bucurie… Dar? Citiți un pic mai jos…

Și aici aveți direct modul în care se face calculul pe Stația de Energie E.ON.

Așadar, calculele de la noi din casă arată chiar mai rău decât cel de aici. Pentru că nu ținem becurile alea cinci ore, ci toată ziua. Și nu sunt două șiruri, ci patru. Și nu stau doar o lună aprinse, ci trei. Pe șleau, plătim măcar 150 de lei pe atmosfera de bine. Destul de mult, aș spune, în ciuda sentimentului de plăcut din casă.

Iar ceea ce am găsit pe Stația de Energie de la E.ON a fost o conștientizare. Așa că am săpat puțin mai departe. Poți evita cheltuielile inutile?

Ce poți face în casă, cu eforturi minime, ca să reduci factura? 

De câțiva ani avem becuri cu senzori pe toate spațiile de trecere din casă. S-a dovedit a fi foarte util, mai ales când ai adolescent. Știți ce vreau să zic. Acum trecem prin hol, becul se aprinde și apoi se stinge la câteva zeci de secunde. Recomand, e o bătaie de cap mai puțin. Încercați să aveți și sisteme fixe însă, mai ales în zonele de depozitare.

După călătoria mea în Amazon și primul contact cu distrugerile provocate de consumul energetic foarte mare, am plecat de acolo cu un lucru foarte clar. Aparatele electrice aflate în priză consumă mult, chiar dacă nu sunt folosite. Așa că din 2008, tot am încercat să limităm consumul acesta.

În anii aceia scoteam televizorul din priză sau wi-fi-ul când plecam în vacanță. Calcule făcute de mai mulți specialiști arată că aparatele astea duc la un consum între 3 și 10 la sută din valoarea curentului consumat. Adică și o factură pe an poate dispărea din costuri. 

Mai jos aveți modul în care se poate face calculul pentru astfel de aparate. 

Iată aici un articol relevant despre aceste electrocasnice lăsate în priză

Enumăr aici câteva metode de economisire

Astăzi nu mai este nevoie să scoți lucruri din priză. Sunt mai multe metode prin care poți să limitezi consumul. Primul și cel mai simplu este să ai ștechere cu întrerupător. Noi folosim multe din astea.

Al doilea, nivelul următor, este să aveți prize inteligente. Acestea fac mult mai mult. Conectate la o aplicație de telefon pot controla diverse aparate. De exemplu, speli doar la lumina zilei, dacă ai fotovoltaice. Sau oprești un aparat care și-a terminat treaba. Sau îi dai curent doar când ai un tarif mai bun pentru tine. Poți controla astfel întreaga casă cu o investiție minimă. Și este util, mai ales când ai un sistem mai evoluat, cu programare.

Și de aici nivelul următorul este cerul, prieteni: casele inteligente. Zilele trecute am fost la Istanbul. Amicul meu, Dan, este pasionat de tehnologie. La un moment dat a scos telefonul din buzunar și-mi spune: ”dau drumul un pic la aspirator ca să dăm impresia că suntem acasă” și a pornit și două becuri. Tot din telefon controlează căldura în fiecare cameră din casă.

Există astăzi tehnologia și posibilitatea de a controla tot ce funcționează pe curent electric. Poți controla prizele, aparatele din casă, căldura, încărcarea mașinii, absolut tot. Tehnic, există posibilitatea de a opri consumul instantaneu și de la distanță pentru aproape orice aparat electronic sau electrocasnic. Sau să programezi aceste lucruri astfel încât odată cu ieșirea din imobil, casa să consume cea mai puțină energie cu putință.

Și scriu lucrurile astea nu neapărat pentru a spune că trebuie să salvăm ceva, ci pentru că acesta este un stil de viață care vine inevitabil peste noi. Beneficiile aduse sunt atât de mari, încât cred că vor fi luate în calcul de toată lumea în viitorul foarte apropiat.

*articol promovat de E.ON

Foto central: Pexels

Out of the Box II #1: Câteva locuri neștiute din România

La finalul sezonului trecut, discutam cu Lorand Balint despre un calendar al românilor care a început să se destrame. O sumedenie de evenimente și relații sociale au început să se rupă, dar pot fi înlocuite cu unele noi. De aceea, în acest prim episod al anului, Cătălin și Lorand fac o listă de locuri și evenimente din România care trec aproape neobservate, dar sunt foarte atrăgătoare. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Noua admitere la liceu. Sau școala care te lasă în urmă

Las aici câteva gânduri despre preconizata nouă admitere la liceu, care se va dovedi a fi cel mai greu examen din viața elevilor români. Și cel mai important. Noile legi ale educației sunt în dezbatere la partide și apoi vor intra în dezbatere parlamentară.

Cred, din discuțiile purtate cu oficiali români, că cele de mai jos au mari șanse să intre în vigoare, așa cum sunt trecute în propunerile ministerului. Focusul parlamentarilor nu este pe aceste prevederi.

Cum va arăta noua admitere

Așadar, după intrarea legilor în vigoare, nu știm exact data, toate liceele din România vor putea organiza admitere proprie. Atenție, toate, nu doar Colegiile Naționale așa cum se prevedea inițial. Iar admiterea va fi organizată după evaluarea națională. Așadar, un copil de clasa a opta va da Evaluare Națională, iar apoi, dacă vrea la un liceu bun, va trebui să dea și admitere. Iar probele, căci vor fi mai multe, se vor da la disciplinele de profil. De exemplu, vrei la mate-info, dai examen și la matematică și la informatică. Vrei la chimie biologie, dai la cele două admitere și tot așa. 

Detaliile propunerii se dezbat acum de către oamenii din partide și se vor dezbate și în Parlament. Ce știm sigur este că admiterea va putea fi organizată de liceele care au an de an concurență, adică la clasele lor se solicită intrarea de mai mulți copii față de câte locuri sunt. Dacă sunt 300 de locuri la clasa a noua și 301 doritori, se dă examen. Dacă sunt 300 de locuri și 299 de doritori, pierzi dreptul de a face examen. Propunerea pusă pe masă de minister spune că liceele sunt cele care decid dacă iau sau nu în calcul Evaluarea Națională. Și cât. Subiectele vor veni tot de la minister. Atenție, se scot la concurs, doar 90 la sută din locuri. Adică 10 la sută sunt pentru copiii cu nevoi speciale. 

Și o altă discuție există despre ce se întâmplă cu copiii care ratează admiterea. Cel mai probabil ei vor intra la alte licee pe baza Evaluării Naționale. Iar pe aceste detalii se vor da bătălii grele. Propunerea pare complicată, dar ea vine ca urmare a zeci de consultări cu părinți, profesori și elevi. Pare că societatea noastră îi dorește acest lucru.

Care sunt consecințele?

Polarizarea excesivă. Va fi asigurată reușita copiilor din familiile cu putere și resurse. Soarta școlară este încredințată în primul rând familiilor și preocupării personale. Sarcina școlii este să contribuie la această reușită personală. Individul este valorizat în acest tip de sistem și nu grupul, colectivul, societatea.

A doua consecință este că meditațiile vor fi încurajate masiv. La și mai multe obiecte decât până acum. Copiii care vor la chimie-biologie vor trebui să se pregătească și aici. Nu suntem singurul stat în care se întâmplă asta. Acesta este modelul coreean, cel asiatic, în general, unde meditațiile sunt mare parte din învățătura copilului. Politica s-a dovedit a fi păguboasă în China, acolo unde statul a blocat-o anul trecut.

O altă consecință este obligare copilului să ia o decizie majoră de orientare profesională la o vârstă fragedă. Cu siguranță un copil de 14 ani și familia sa încă nu știu care este drumul cel mai bun în viață. Norocul este că în lumea de azi, poți corecta și mai târziu aceste lucruri.

În fine, din ceea ce discut cu oficiali români, adevărul este că ceea ce vedem aici include și o fentă. Pentru că ei estimează că în câțiva ani, majoritatea liceelor vor renunța la acest model de examene și că-l vor păstra doar Colegiile Naționale, cele interesate de la bun început.

De ce este important pentru societate

Principala întrebare pe care trebui să ne-o punem este de ce România insistă pentru polarizare. De ce sistemul încurajează familiile cu putere și copiii lor, care oricum s-ar descurca, în pofida accentului pus pe media corpului școlar.

Când este o societate mai puternică? Atunci când vârfurile sale super -performează sau când elevii de mijloc sunt capabili să răspundă unor cerințe medii și înalte? Eu cred că varianta a doua este mai utilă. În România, copiii buni care ajung la licee mai puțin importante, din diverse cauze, sunt sprijiniți de familii și sistem să performeze mai departe. Au la dispoziție instrumente ale succesului.

În schimb, dacă ești copil mediu sau fără posibilități, ești silit ca toată viața ta să primești învățătură de calitate medie sau chiar slabă. Nu vei avea șansa de a vedea cum se pune problema într-o școală bună cu cerințe maxime. Viitorul tău va fi setat în zona medie a vieții și va trebui să te zbați să faci performanță.

Sistemul propus azi de PNL și PSD ar trebui să vină la pachet cu un program. masiv de impulsionare a copiilor care sunt sub media școlară sau chiar la media școlară. Trebuie găsite acele soluții care să-i atragă pe profesorii buni și în aceste școli. Aceasta este bătălia de dus și cea care poate modifica România.

Colegiile Naționale vor rămâne acele laboratoare ale elitelor și vor funcționa foarte bine. Întrebarea este, dacă nu cumva, impulsionăm educația de top și pregătim cu resursele noastre copii foarte buni, dar care să aducă valoare adăugată altor societăți, prin plecarea din țară. Căci reușita individuală duce și către această concluzie.

Din păcate, cu această abordare ratăm un moment. Clasa politică a răspuns cererilor societății. Firesc, toată lumea vrea ce este mai bun pentru copil, întâi și de abia apoi pentru societate. Rostul statului este să creeze acele mecanisme care să dea posibilitate individului să exceleze, dar să echilibreze cu posibilitatea ca societatea să funcționeze bine laolaltă.

Util este un proverb care nu-i românesc, dar care, acum, ne-ar fi fost tare de ajutor. „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vreți să ajungi departe, mergeți împreună.”

Foto: Alberto Groșescu, Inquam Photos.

Out of the Box #15. Cum arată calendarul românilor și de ce e important

Fiecare societate are o succesiune de evenimente pe care se bazează în fiecare an. Sunt acele sărbători sau date publice la care publicul ține și le așteaptă. Într-o societate în transformare, însă, aceste repere dispar, iar efectul este complicat pentru foarte mulți oameni. Aceasta este tema aleasă alături de Lorand Balint la ultima ediție din acest an a Out of the Box.

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Ce-i de văzut și de mâncat (mai ales) la Istanbul.

Am fost în mai toate orașele europene mari. Ce vezi la intrarea în Istanbul, noaptea, cu mașina, nu are termen de comparație. Uriașul șuvoi de mașini de pe ambele sensuri ale unui bulevard mi-a adus aminte de orașele americane. Clădirile moderne, dar și cele vechi de pe margine prăvălesc peste tine mii de lumini, iar senzația pentru cineva venit de la București este că ai sosit de la țară.

Cinci zile sunt insuficiente pentru Istanbul. Mai ales în perioadă la începutul anului când în ziua de 1 ianuarie. se deschid doar moscheile. Orașul merită din fiecare punct de vedere. Și pentru pisicile care lenevesc peste tot. Vă povestesc ce am văzut, ce mi-a plăcut și la ce trebuie să aveți în vedere.

Tot ce înseamnă centrul vechi trebuie făcut la picior. Terenul e vălurit, abrupt, chiar greu pentru mine, dar amestecul de restaurante, cafenele și magazine face toți banii. Sunt pitorești și primitoare, iar serviciile bune oriunde ai intra. E un amestec de Orient vechi și sofisticare hipsterească cam peste tot. Fiecare vitrină spune o poveste și te invită să scoți banii.

Ce am văzut.

Topkapi, primul palat al sultanilor, cel la care trebuie să mergi obligatoriu, cum ar veni. Este imens, interesant, dar numai cu ghid, care să vă spună poveștile locului. E saturat în obiecte care au aparținut sultanatului, multe valoroase și spectaculoase. Poveștile explicative alături de ele lipsesc în mare măsură.


Coada de la moaștele lui Mahomed a fost uriașă, de asta am sărit. Am descoperit însă un loc la fel de important despre care o să vă spun imediat. Sigur, aici aveți sabia lui Ștefan cel Mare, un fel de must pentru români. Una peste alta, cel mai scump loc al zilei, cu o aripă închisă, dar și cu plată suplimentară la harem. E de văzut, dar dacă nu ajungeți, nu suferiți.

Palatul Dolmabahce este a doua reședință a sultanilor, construită pe calapod european. Este pe malul Bosforului, cu grădini și camere gândite ca să arate ca la Paris. Sunt câteva săli, între care cea cu candelabru, care-ți vor tăia respirația. Poate pentru că am avut ghid, vizita asta mi s-a părut mult mai atractivă. Este o incursiune importantă în istoria modernă a unui imperiu.

Locul este „instagramabil” și o să fiți curioși să vedeți relația cu curățenia a oamenilor din Orient, complet diferită față de cea a vesticilor. Și a noastră, inclusiv. Peste drum e și stadionul lui Beșiktaș, pentru doritori.

Foarte aproape de Hagia Sfânta Sofia este Muzeul de Artă Turcească și Orientală. Eu zic că este un must pentru colecția de manuscrise și incunabule. Câteva dintre miniaturile care ilustrează Coranul sau alte texte sunt absolut senzaționale. Minunate. Iar covoarele strânse dintre care unele au peste 1000 de ani sunt unice. Tot aici este o colecție mare de moaște ale lui Mahomed și nu sunt cozi.

Că tot veni vorba, Hagia Sfânta Sofia merită văzută pentru îmbinarea de creștinism și islamism. Semnele creștinismului sunt omniprezente și nimeni nu și-a bătut capul să le ascundă foarte tare. Dacă nimeriți la ora rugăciunii, experiența este cu atât mai interesantă. În cazul nostru, statul la coadă a durat peste o oră. Nu există fast track. Merită, însă.

În apropiere este și Moscheea Albastră, care la ora sosirii noastre era în renovare. Din cauza asta nu poți să vezi decât cupola și vizita este dezamăgitoare. Ba, chiar un pic te înspăimântă nepăsarea față de orice măsură de siguranță. Ieșirea se face pe un culoar îngust care dă într-unul și mai mic, dintr-un container. Chiar unde se întâlnesc astea două, credincioșii și turiștii încep să se încalțe, blocând ieșirea Așa că stai la o coadă compactă de sute de oameni, între doi pereți și te gândești ce se întâmplă la o busculadă.

Un ghid cu experiență te va duce la moscheea Rustem pașa care arată la fel ca cea albastră doar că fiind renovată poți să vezi mozaicul la vedere. Unul dintre locurile foarte frumoase și puține vizitate ale Istanbulului. Spațiul și curtea sunt generoase, locul e liniștit și se află drept în spatele bazarului de mirodenii, o altă minune a locului. Mergeți aici și vă băgați nasul peste tot. Negociați, luați fructe, mirodenii sau orice alte prostii. O să vă placă.

Basilica Cisternă este faimoasă și plină, nu mai spun nimic. O să mergeți oricum.

Mi-am dorit foarte tare să văd Muzeul Pera. Lângă celebrul hotel și aparținând aceleiași structuri, muzeul este un amestec de tradiționalism și liberalism. La data vizitei noastre, ultimul etaj era dedicat artistei portugheze Paula Rego, ale cărei lucrări te scot din ale tale. În cu totul altă gândire este colecția picturilor lui Osman Hamdi Bey, unul dintre cei mai importanți artiști, dar și diplomați turci de acum 200 de ani. Și pentru că trebuia să existe și o altă latură, atunci aveți o expoziție foto despre noul Istanbul, inclusiv despre protestele din piața Taksim. Nu ratați cafeneaua excepțională de la parter.

Și, da, piața Taksim, dar și strada comercială Istiklal, cel mai mare șuvoi de oameni pe care l-am văzut n viața mea.

Mergeți în partea asiatică și căutați cel mai înalt punct al orașului: dealul Camlica. Trimiteți-mi o fotografie! Apropo, aici e locul în care vei aprecia cel mai tare lira turcească. Aveți lire, mărunt, mereu în buzunar. Toaleta cu plată de aici vrea o liră fix ca să intri. Ar fi fost admirabil să ne vezi trei bărbați cum stăteam lângă turnichete și căutam o soluție. Vă povestesc altă dată și cum ne-a ajutat un turc să intrăm toți trei cu o liră. Genial.

Ce este de mâncat

Nu cred că poți rata pe undeva. Am mâncat în multe locuri, dar câteva, primite la rându-mi de la experții, Petreanu și Hădean, merită amintite.

Băieții de aici fac doar kebap de berbecuț. Din care primești doar două frigărui. Așa că ia patru. Pui alături toate salatele și un iaurt gros. Nu ai mâncat așa bun. E coadă de 15-30 de minute, iar oamenii sunt lăudați de ziare din toată lumea.

Fix peste drum de ei, niște cetățeni, la fel de cunoscuți, fac chiftele. N-ai cum. Mănânci și mori. Și dacă-ți revii, mai iei o porție. Jur.

Vă las aici și acest restaurant iranian. O minune. Lăsați carnea pe care o fac aici. Încercați toate tocănițele, alături de orez cu șofran. Și luați toate deserturile că nu-s multe. O să-mi mulțumiți.

Ce mi-aș fi dorit să mai văd

Muzeul de arheologie despre care aud lucruri faine. Dar și Muzeul de pictură și sculptură turcă și orientală. Și poate Bosforul noaptea. Ziua a fost fain, dar merită să vezi luminile.



Out of the Box #14. Cum se fac prețurile de Crăciun în magazine

Este timpul marilor cumpărături, înaintea Crăciunului și toată lumea dorește câte ceva. În multe situații, chiar trăim o frenezie a cumpărăturilor și nici nu ne dăm seama cum ajungem să cumpărăm unele lucruri. Asta pentru că vânzătorii au câteva tehnici și metode de vânzare care te fac să scoți mai ușor banii din buzunar. Lorand Balint i le-a dezvăluit lui Cătălin Striblea în acest episod de Out of the Box.   

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!