Hotnews a publicat ieri o hartă care s-a viralizat pe tot internetul, în mii și mii de distribuiri. Pentru că o imagine spune mult mai mult decât toate analizele politice. Iar harta este cinstită în roșul și în rozul ei.
România este înconjurată de țări cu puternice curente anti-europene. Nu o să spun că toată lumea trece de partea rușilor, dar pot spune că văd o altfel de Europă decât una ferită de curentul rusesc.
Ne-am întâlnit săptămânile astea cu prieteni din școli diferite din București. Școli bune, precizez de la început. Știți cum e, lumea își împărtășește experiențele, vede ce-a mai aflat, se uită încotro se îndreaptă unii profesori sau sistemul. Un soi de schimb de experiență. Acum am rămas un pic cu gura căscată de ce le-a mai trecut unora prin cap.
O prietenă a avut o problemă cu copilul. Puștii s-au luat la bătaie, știți povestea. Al ei a pocnit mai bine, între băieți se mai întâmplă din astea. Nu e un copil problemă, dar au trebuit să meargă la conducerea școlii să dea câteva explicații și să caute o cale pentru preîntâmpinarea unor viitoare probleme.
M-am uitat aseară la dezbaterea Igor Dodon-Maia Sandu, dezbaterea finală pentru președinția Republicii Moldova. Și m-a durut sufletul să văd o fierătanie a istoriei ca Dodon strigând, țipănd și amenințând în fața poporului său. Ba, mai mult, să văd momente în care a dominat ușor, cu tupeu de rachet rus. Cu tupeul ăla care te lasă cu gura căscată, când ești un om de bun-simț.
Nu poți să crezi că unul care are toate păcatele pe cap și închină propria țară Rusiei poate să aibă atât de mult tupeu. ”Eu îi respect chiar și pe români”, a spus el într-o română neaoașă. Ca și cum limba pe care o vorbește este una străină. Multe cozi de topor și pe la ei.
Plutește în spațiul românesc mega-teoria că lumea care l-a votat pe Trump s-a săturat de mega-corectitudine politică, s-a săturat de pierderea slujbelor și trimiterea lor peste hotare, s-a săturat de sistemul corupt de la Washington.
Și spunem asta pentru că de aici avem imaginea Americii așa cum o vedem din filme și din presă. Dacă te uiți însă cine a votat în realitate cu Trump, s-ar putea să rămâi cu gura căscată. Așadar:
De câteva zile victoria lui Trump era previzibilă. Nu din sondaje, ci din tendințe. Când unul crește și celălalt scade constant, la diferențe de unul sau două procente, cel mai mic va câștiga. Sunt convins că toate institutele și multe televiziuni au tras cât au putut de tare de scorurile lui Hillary și-au pus-o în geam să vadă lumea că va câștiga.
Barbu Mateescu a văzut cel mai bine. ”Din ultimul val de sondaje, unul singur îl dă pe Trump câștigător la 2%. E un sondaj al IBD/Tipp Tracking, firma care a fost cea mai precisă în 2012 la votul total.” Motivul este simplu. Venirea lui Trump la Washington schimbă atâtea ghemuri de interese, iar lumea nu avea chef să fie deranjată din ceea ce crede ea că este ordinea firească.
Dar înainte de a privi către viitor, trebuie să vedem ce-i spune Trump lumii și saltimbancilor care îl vor urmări și-și vor spune politicieni.
După șase ani, momentul Anastase s-a repetat în Parlamentul României, în aceeași cameră, la Deputați. PSD a trecut legile de mărire a salariilor la medici, profesori și asistenți sociali, anunțând că în sală sunt 184 de deputați, când în realitate erau doar 153.
Adică cu vreo 10 la sută mai puțin decât era necesar să mărească salariile cu 15-20 la sută, așa cum au făcut. Zic eu că e un moment Anastase, dar este unul pe invers. Atunci, PDL se grăbea să taie niște pensii, acum PSD se grăbește să dea niște drepturi. Principiul șmecherie este același: votați că oricum lumea nu se prinde și noi avem puterea. Imaginile publicate de News.ro sunt mai mult decât elocvente.
România nu e singura țară din lume în care au loc accidente pe timp de ceață. Cauzele sunt însă aceleași peste tot și toate țin de cei care se află la volan. Și poți să le numeri pe degetele de la o mână.
Întâi, nu-ți dai seama ce viteză ai. Ceața distorsionează percepția vitezei. Apoi nu-ți dai seama dacă un obiect este în mișcare sau stă pe loc. Și în fine, nu poți judeca distanțele corect. Creierul nostru crede că un obiect care nu se vede bine, se află la o distanță mai mare decât este în realitate. Vreți să știți cum arată în realitate un astfel de accident în lanț din cauza ceții? Iată unul din Coreea:
Prin 2003 am mers cu o delegație de presă cu Adrian Năstase în zona minelor din Gorj și Hunedoara. Cred că la Petroșani am ajuns la un moment dat și am văzut orașul ca o floare. Până și liniile de marcaj de pe șosele le vopsiseră. Bordurile erau în două culori, blocurile proaspăt revopsite, iar la mină era o sărbătoare.
Minerii erau scoși din țiplă în ziua aia. Strălucitori, frumoși, cu căștile curate și ochii luminoși, păreau aduși de Năstase însuși de la București. Unul dintre ei m-a tras deoparte, ”Auzi, domnule, ne-au chemat în dimineața asta și ne-au dat echipament nou, să ne vadă ăsta.” Ăsta era Adrian Năstase. Echipamentul trebuia predat în după-amiaza zilei, la plecarea demnitarului.
Dacian Cioloș are azi o întâlnire cu un grup de campioni olimpici și mondiali. Oameni care au făcut istoria sportului din România. Oameni care sunt admirați și iubiți în țara asta. Sunt printre cele mai bune modele, care au inspirat generații întregi.
Întâlnirea este parte electorală, parte pe bune. Adică se încearcă găsirea unor soluții pentru a scoate sportul românesc din gaura în care a căzut după Rio, locul 47 mondial, dacă nu mai jos. Spun că e și electorală pentru că acolo va fi presă, iar premierul și posibilul premier al PNL va face câteva fotografii cu campionii.
Tata mă ducea de mic la meciuri. La Vaslui, duminica la ora 11,00, era tradiție. Înainte de ’89 se mergea la fotbal de gemea stadionul de lume. Acolo am auzit și expresia care extrage esența fotbalului românesc, amestec de pasiune, miștocăreală și ceva speranță că la un moment dat vom fi ceva mai deștepți. ”Dă-i cu bibliotecaaaaa”, striga din înaltul tribunei, la fiecare lovitură de cap, șeful galeriei, unul pe nume Dudău.
După ’90, când fotbalul s-a dus de râpă, duminica de la 11,00 se mergea la handbal. Vasluiul a avut o echipă de glorie la jumătatea deceniului, Moldosin, iar tandemul pe care-l făcusem cu tata era nelipsit. ”Și băiatul meu joacă handbal”, se lăuda peste tot.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
