Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

O lege trecută de Senat poate umple România de gunoi

Știu binișor o comună din Argeș. Mă duc acolo măcar o dată pe lună. Locul este lăsat de Dumnezeu ca să se odihnească o clipă. Pe drumul către ea este o groapă de gunoi făcută la milimetru.

Vechea groapă este acoperită cu pământ, curtea este de o curățenie care lucește, iar mizeria care domnea în jurul ei cu ani în urmă a dipărut ca prin farmec. Oamenii au apreciat curățenia și nici măcar nu mai aruncă gunoiae în zonă, cum făceau cu ani în urmă.

Mai mult

Visez pentru copilul meu să plece din România

Un puști de 16 ani ne-a vorbit ieri dintr-un spital din Belgia. Gabriel Pavlos se recuperează de un an, după incendiul de la Colectiv. Pavlos poate nu ar fi fost în spital, dacă își lăsa acolo un prieten pe care-l adusese într-un scaun cu rotile. Dar nici om nu ar mai fi fost.

”Vreau să nu mai tăceți, să spuneți ce aveți de spus, ca România să se schimbe.” Acesta este mesajul lui pe care ni l-a transmis. Și dacă e să facm ceva pentru acești oameni, măcar atât putem face. Măcar să fim sinceri unul cu altul. Și am să încep eu.

Mai mult

Aici puteți afla ce este un ”arici” în Moldova și mai ales cum face el ”lumină în beci”

Copilăria mi-am trăit-o cu jumătate de cap în Moldova de peste Prut. Cum ”tovarășu” nu ne dădea mai deloc program la tv, salvarea noastră era televiziunea de la Chișinău. Așa am aflat mai toate personajele ”perestroikăi”lor: tanti Ludmila, adică mama lui Dan Bălan de la O-Zone, Grigore Vieru, Soroceanu, Zinaida Julea.

Și când am crezut c-am pierdut legătura de tot cu lumea de acolo,  în sala de la Grădinari din Iași a venit peste noi cu o forță neobișnuită Zdob și Zdub. De atunci am știut că acolo este un suflu creator pe care te poți baza. Zdubii m-au dus la Cobileanski care le-a făcut câteva videoclipuri. Dar el mi-a rămas în minte cu senzaționalul Sașa, Grișa și Ion la care râd de ani buni. Sau genialul ”Când se stinge lumina”

Mai mult

Tânărul lăsat fără rampă de acces de vecini, un an mai târziu

Marți s-a viralizat o știre a ProTV-ului despre drama unui tânăr căruia vecinii de bloc i-au blocat intrarea în locuință. Omul este nevoit să folosească un scau cu rotile, iar locatarii i-au distrus rampa de acces. ”În fond, este blocul nostru”, a spus unul dintre ei.

Știrea a scandalizat enorm de multă lume și pe bună dreptate. Până și eu am distribuit-o, la nervi. Doar că această știre este veche de un an. Lucrurile s-au întâmplat în octombrie anul trecut. Dar nimeni nu s-a mai uitat la dată. Ce s-a întâmplat, însă cu acești oameni, de atunci până acum?

Mai mult

Ce nu vă spune Dragnea despre eliminarea celor 100 de taxe

Să o spunem de la bun început. Nu toată legea lui Dragnea, de tăiere a taxelor, este proastă. Sunt lucruri care ar fi trebuit făcute mai demult. Există însă o sumedenie care nu sunt gândite, sunt pompieristice și ne vor costa pe mulți dintre noi, individual și per ansmablu, ceva mai mult.

O să fac o sinteză a datelor principale la care trebuie să ne uităm. Sau a celor mai dureroase și la al căror efect nu se gândește nimeni. Căci, nimeni nu trebuie să aducă bani de acasă. Să vedem, așadar, cum stăm.

Mai mult

Trei măsuri care l-au făcut pe ministrul de interne inamicul politicienilor

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache a ieșit silit, luni, într-o conferință de presă, ca să explice de ce Jandarmeria ridicat niște cetățeni care încălcau autorizația unui miting. Cred că nu aveți niciun dubiu că, în ciuda vizitelor de la partide, băieții aceia au încălcat legea.

Imaginile de la Digi 24 arată fără tăgadă că oamenii au vrut să încalce legea. Norocul lor este că au făcut-o într-o țară în care povestea asta e relativă. Așa că, dacă ai protestatari ilegali, mai ales pentru o cauză justă, ministrul va fi cel tras la răspundere. Dar de ce trebuie Tudorache să răspundă degrabă și cu funcția la o mișcare subțire a Jandarmeriei?

Mai mult

Vlad Voiculescu: ”sistemul sanitar este o mlaștină”. Mai speră cineva?

Vlad Voiculescu este tipul de ministru pe care îl vrei în România. Cunoaște sistemul sau mai ales neputințele acestuia și este dipus să dea o mână de ajutor. Vorbește fără ocolișuri și nu e teamă să spună care sunt problemele majore ale lumii pe care trebuie să o diriguiască.

A apucat să dea drumul la câteva programe și sper să văd și măcar un spital din alea cu care suntem amenințați de 20 de ani. Și sunt sigur c-a călcat pe câteva bătături după virulența și densitatea atacurilor la care este supus. Mai ales că spune c-ar vrea să meargă  mai departe.

Mai mult

Steaua a ajuns o ”vacă” șchioapă

Mircea Lucescu ține mereu să spună o vorbă: ”valoarea ta ca antrenor este valoarea ultimului tău rezultat.” Cam cât de trist și nedrept ar suna, cam pe aici suntem. Cel puțin în cazul Stelei, asta devine o certitudine.

Echipa care zburdă în campionat este egala locului unu din liga a doua din Elveția. Nu e nicio îndoială că Elveția este acum o națiune fotbalistică mai puternică decât noi. Am văzut asta și la europene. Pentru că am avut norocul să trăim alături de o generație precum a lui Hagi, cumva ne închipuim că România mai reprezintă ceva în fotbal.

Mai mult

Sunteti curajos, domnule Iohannis!

Președintele Iohannis m-a surprins ieri, răspunzând clar și răspicat la una dintre cele mai delicate probleme din spațiul public românesc. E vorba de modificarea constituțională privind definirea familiei în România. Sunt strânse pentru asta trei milioane de semnături, iar cele două asociații, Neamunit și Coaliția pentru familie, au solicitat Parlamentului să urgenteze modificarea Constituției.

Recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pastorul baptist Viorel Iuga îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să ia atitudine. „În calitate de preşedinte al României, vrem să spuneţi clar şi răspicat că sunteţi de partea familiei, că sunteţi de partea normalităţii şi că nu doriţi să lăsaţi în urma mandatului o ţară cu mai multe păcate legalizate”

Mai mult

Legea conversiei: combinația perfectă între minciună și lăcomie, într-un stat inexistent

Nu am nicio îndoială că majoritatea oamenilor care au luat credite CHF au fost înșelați de bănci. Nu am nicio îndoială că oamenii din birouri au știut despre ce-i vorba. Măcar unii dintre ei au știut că aceste produse sunt letale. Pe alții îi bănuiesc doar de prostie, lăcomie, lipsă de profesionalism. Și o imensă nepăsare.

La fel, cred că mare parte dintre cei care au luat aceste credite ar fi trebuit să gândească mai mult. Să știe, să vorbească și să calculeze. Cred că și-au dorit prea tare să facă parte din modelul cultural românesc. Cel în care trebuie să ai o proprietate musai, chiar dacă ești împins în sus, la limita costului.

Mai mult