New school | Striblea.ro

Am crescut o generație de răsfățați?

17 martie 2024 Cătălin Striblea 4 comentarii

La jumătatea săptămânii trecute, am avut o dezbatere la România în Direct despre modul în care elevii de liceu pricep și sunt interesați de ce li se predă la școală. Am plecat în dezbatere de la cererea Asociației Elevilor din Constanța de a nu mai exista Bacalaureat. În fapt, o formulare sub care ascundeau nevoia de reformă.

Am spus atunci că se înșală, că este nevoie de examen de Bacalaureat și că acesta nu va înceta să existe. Este nevoie de un tip de examen de maturitate. Am întrebat atunci dacă nu cumva am crescut o generație răsfățată, care dă înapoi atunci când este vorba de greu. Vă las dezbaterea ceva mai jos.

Pot să vă spun că a fost una dintre cele mai urmărite emisiuni din acest an. Și că am primit o sumedenie de mesaje. Cel de mai jos este de la domnul Stelian Cristea, inginer în Canada. El răspunde la dezbatere, îmi explică de ce nu este musai să ai Bacalaureat, ce face bine Canada și ce face rău România.

Vă las textul pentru că experiența sa canadiană mi s-a părut interesantă. Și vă invit pe doritori să scrieți experiențele din țările în care trăiți. Eu o să le public aici. Le puteți lăsa în comentarii sau în formularul de contact de la blog. Cred că va fi interesant.

Răspunsul lui Stelian

Încep cu a vă spune că nu-s de acord că acest examen TREBUIE sa existe. De ce? Pentru că de aproape 20 de ani trăiesc undeva unde așa ceva nu exista. Exista altceva și voi explica mai jos. Adică se poate și fără. Problema este CE PUI IN LOC? Am să încerc să răspund la această întrebare în final.

Dintr-o carte apărută in România prin anii 80, celebră atunci, dar si acum, am rămas cu o chestie extraordinară. Cartea se numește al treilea val. Am citit-o prin adolescență. Undeva, prin carte se vorbește despre școala din al doilea val. (Valul 1 civilizația agricolă, valul 2 civilizația industrială, valul 3, civilizația informațională). O recomand cu căldură.

Despre școala din valul al doilea (care școala e încă și în ziua de azi) spunea autorul că dincolo de programa școlară de zi cu zi, scoala are o programa ascunsă cu mult mai importantă decât programa obișnuită. Aceasta programa ascunsă are 3 „materii”.

A) respectarea unui program. (zilnic de la ora la ora, cu următorul orar…)

B) Munca repetitivă (teme, exercitii, teze, examene, invatat, repetat…) și

C) (cea mai importantă) respectarea unei ierarhii. (respectul față de profesori, învățători, directori…)(Mai știți cele 3 reguli cu șeful? 1. Șeful are dreptate. 2. Șeful are întotdeauna dreptate. 3. Dacă se întâmpla că șeful nu are dreptate atunci se aplica regulile nr.1 și 2. Legat de asta am avut de tras în anumite momente la școală când contraziceam profesorul, e drept, poate nu tocmai politicos. El avea pâinea și cuțitul.)

Aceste 3 programe sunt baza vieții de adult ulterioare.

Cum este în Canada

Sistemul canadian unde trăiesc de 20 de ani are următoarele trepte de școlarizare: gradinita, curs primar (6 ani), curs secundar (5 ani), colegiu (2 sau 3 ani), facultate (4 ani in general), masterat si doctorat. Ultimele două sunt aplicabile pentru cei ce vor să rămână în cercetare sau în universități. Sa fii inginer cu master sau doctorat si sa le treci în CV, cale sigură sa nu fii ales pe motiv de supercalificare și că vei cere mai mulți bani.

Să revenim. Fiindcă am ajuns cu copilul meu mare aici, nu știu despre ciclul primar și gradinita prea multe. Știu însă că aici materia A din programa ascunsă se aplică de la clasa pregătitoare cu orar aproape de adult, de la 9 la 15. Am o vecină care a început școala. În clasa I venea la 15:30-16:00 acasă cu autobuzul și o vedeam mergând împleticindu-se de unde o lăsa până acasă. Atât de obosită era. N-au teme decât foarte puține, dar au destule activitati extrașcolare (muzică, dans, circ, balet, sport)

La ciclul secundar de 5 ani nu-s împărțiți pe clase (A,B, C…, ci toți sunt colegi de an.

Cursurile sunt predate pe mai multe niveluri de dificultate, dar și același curs e dat de mai mulți profesori. Așa că fiica mea a fost colegă cu cei mai mulți colegi, pe rând, la mai multe materii. Nu erau ședințe cu părinții, ci reuniuni 1 la 1 cu „dirigintele” clasei, dar și cu profesorii unde erau probleme. (Noi am avut una cu cel de matematica avansată, fiindcă deși în România nu avusese decât note de 6-7-8, aici, el a insistat sa treacă la avansați fiindcă știa mult mai multe).

Primeam acasă o data sau de 2 ori pe semestru un buletin cu notele dar aici notele sunt pina la 100 și trebuie minim 55% să treci. În plus mai erau judecate în funcție de media clasei. Complicat, nu l-am înțeles în cei doi ani de secundar cât a mai stat fata mea. În anii pari de primar și secundar sunt niște examene venite de la minister. Ele ajută la orientarea elevului, dar mai mult sunt pentru a avea un clasament al școlilor. În baza notelor de la examenul din anul 4 secundar, plus buletinul din semestrul I anul 5 faci cereri/aplicații la colegiile unde tu vrei să fii. Faci multe cereri (8-10-12). Cu cât mai multe cu atât mai bine… Le faci cam prin ianuarie-februarie anul 5. Și cam prin martie primești răspuns. Poți primi mai multe răspunsuri pozitive, dar și negative. Noi am fost printre fericiti, fata fiind admisă la limbi la un colegiu extrem de bun in Montreal de la prima strigare. A confirmat imediat, iar la celelalte răspunsuri pozitive a infirmat politicos.

Ce înseamnă facultatea la canadieni

La colegiu, orarul ți-l faci singur, pe principiul primul venit, primul servit. Și aici ești cam ca la universitate, cu credite și minim 9 sau 12 ca să fii considerat la timp plin.

Nu e cu lucrare de diplomă, nu e cu disertație, ci numai examene la materiile respective.

Idem la facultate. Și la colegiu și la facultate poți lua sesiune suplimentară de vară, ca să grăbești absolvirea. (A, și rămân în urmă pe capete. În general din 100 intrați in anul I termina jumătate.)

N-am auzit de disertație nici pe la master, desi ce stiu eu e putin. Câțiva cunoscuți cu master făcut, dar un master orientat sa intri la final în ordinul inginerilor.

Toată școala (secundar colegiu si facultate sunt orientate sa te trimită în câmpul muncii.) Au și învățământ profesional ce-l poti incepe după anul 4 de secundar, dar și după anul 5. (instalator, electrician, meserii din construcții, frigotehnist, infirmier… sunt cu școală profesională- 1800 de ore, 900 teorie, 900 practica, dar d-aia adevarata, unde faci ceva nu te uiți și iei notițe). Meseriile tehnice în majoritate necesita 8000 de ore de ucenicie bine urmărite după care dai examen de companion cum se zice aici si deci ești pe picioarele tale fără supervizare. Iar aici nu mulți merg la colegiu si facultate, ci poti trăi foarte bine (material) ca meserias. Numai ca apăsa pe butonul de la sonerie un electrician, instalator, frigotehnist… te costa cam 100$. Dar oamenii știu meserie.

Există meditații?

Este politică severă anticopiat, antifurt, anti plagiat. Există la examene eseu, dar el nu e ceva ce ai învățat pe de rost, ci despre ce și cum gândești. Dar pentru asta ai numeroase eseuri de făcut în Școala cu limită de număr de cuvinte.

Studenții cei buni sunt folosiți și plătiți în școală pentru a-i sprijini pe colegii mai slabi sau din anii mici. Fiica mea a câștigat bani din tutorat limba spaniolă si engleză și franceză în ultimul an de colegiu. Nu mult, dar își verifica cunoștințele și abilitățile de a preda. Tutoratul era 1 la 1 mereu. Și trebuia sa faca raport privind progresul celui tutorat. Care era comparat cu rezultatele lui la teste.

Cât de grele sunt materiile

O remarcă numai legată de matematică. (Și punctul meu forte, dar de fapt trăită aici). Am văzut pe cineva cum îi explica unui tânăr în autobuz relațiile lui Viete. (ele sunt relațiile dintre cele doua soluții reale ale unei ecuații de gradul 2. Tânărul era la colegiu. Eu am făcut ecuația de gradul 2 în clasa a IX-a, iar relațiile lui Viete un an mai târziu. Iar un coleg de facultate ce a lucrat în România în domeniul import/export, ajuns aici face același lucru, dar a făcut ceva școală. Un semestru au studiat ecuația și graficul funcției de gradul I. Mai departe n-au trecut, că nu le trebuie.

Am fost inginer în termocentrală 15 ani. Și am făcut și ceva calcule. În afară de cele 4 de bază, un logaritm, o ridicare la putere și un radical n-am folosit. Deci la ce bun matrici, integrale si derivate? Mai știu încă 2-3 formule trigonometrice, 3-4 formule de calcul prescurtat, dar atât. Mai utilă e logica poate probabilitățile și estimarea.

Și o remarcă legată de concursuri. N-am auzit aici de olimpiade școlare pe materii, nici de participări la cele internaționale, dar nici de meditații în particular. Și se poate.

Iar aici nu profesorii intră la oră, ci copiii (de la secundar, cred) merg la ora profesorului.

Ce se poate face? Relativ repede și fără a fi nevoie de legi

1. Responsabilizarea elevului, prin NU PROFESORUL VINE LA ORE, CI ELEVUL MERGE LA ORA PROFESORULUI. Extrem de simplu, dar cu efort al profesorilor. Ei merg din vreme în sala de clasă și închid ușa după 1-2 minute după ce se suna de intrare. Când e ușa închisă nimeni nu are voie sa mai intre.

2. Inexistența catalogului în sala de clasă. În sala de clasa circulă o foaie de hârtie pentru prezența (tabel cu data, nume si prenume, semnatura.) Profesorul o dă la început, circulă din bancă în bancă, o ia și trece absențele în cancelarie.

3. Lucrări de control anunțate din vreme, inclusiv materia din care se dă. Se împart în clasă fără a se striga notele in gura mare. Elevul are obligația de a veni cu ea semnată de părinți. Scoala are obligația de a trimite notele părinților de 1-2 ori pe semestru. Fără ascultare. Poate o tema de casă/proiect de grup cu sustinere orală. (se poate și cu site, cu username de elev și parola pentru părinte.)

4. Anunțarea de la început a felului cum se promovează. (25% lucrări dacă sunt 3 sau 40% dacă sunt 2, 20% nota de la proiect colectiv și diferenta prezenta la ore) sau ceva de genul.

5. Fără ședințe cu părinții cu toată clasa, ci minim 1 sau mai multe unde e cazul (să vii mâine cu tac-tu tuns!!) 1-la 1 plus elevul.

6. Stabilit ce trebuie să știe minimum un elev pentru a fi promovat, de la clasa I la liceu. Pe materii sau grup de materii.

Prin legi și alte reorganizări: ușurarea programei. Plus programe specifice pe profile.

Prin 1990-1991 in revista Tribuna Școlii (revista pentru cadrele didactice -tata a fost învățător si o știu) am citit un articol in 2 numere consecutive care descria Bacalaureatul în Franța. Cu un an special dedicat, cu consultarea părinților și îndrumare, cu apreciere si consultare elev, etc… Plus ca un bacalaureat în științe puteai să mergi la un anumit gen de facultate, după cum un bacalaureat în chimie și fizică nu te lăsa să mergi la facultatea de matematică.

Generatia copilului meu e net diferită de a mea. Sunt responsabili, dar un eșec nu e tragedie pentru ei. Își dau demisia nu ca dau de greu, ci fiindcă nu acceptă cele 3 legi ale șefului. Cer de la învățământ chestii practice, legat de viata sau unde e necesara acea formula. Sunt gata să recunoască că au greșit, dar, mai ales, să învețe din greșeli. Apropos, aici au drept de munca de la 14 ani (un cuțit cu 2 tăișuri, dar mânuit atent, dă rezultate bune.) Mai toți încep să muncească în magazine (pun marfa pe rafturi) sau casieri. Cu orar flexibil.

Ce pui în loc?

Eu știu ce a pus România în loc și a făcut-o prost sau ce n-a pus, deși la alții este și merge.

1.În locul examenelor de admitere la liceu a pus examenul de capacitate și repartiția după medii. Au cam dispărut copiii de 5-6 și au apărut extrem de mulți de la 9 în sus. Fără a fi și adevărat. În loc sa lasi liceele să-și aleagă copiii pe baza de dosar, interviu, eseu, examen, faci repartitie electronică fără ca părinților să li se explice ce și cum. Culmea e ca cineva cunoscut mi-a explicat în amănunt cum e cu repartiția asta și am inteles-o mai bine și cred ca nu e un lucru greu.

2. În locul examenelor de admitere la facultate a pus admiterea pe baza de dosar, ca în vest, dar fără criteriile din vest. Plus examenul de bacalaureat copiat…

3. A generalizat învățământul superior cu sutele de universități private. A generalizat învățământul superior la distanță inexistent aici în Canada. Ca să țină târla de cadre universitare a mărit numărul de locuri la master si doctorat, modificând anumite regulamente cum că nu poți practica o meserie fără master. A permis explozia de cadre universitare fără criteriul valorii. A permis mii și mii de școli doctorale cu teze fără nici o valoare.

4 Există posibilitatea de a fi rectori pe viață, fără sa ai ca obiectiv să sui în mandatul tău măcar 15-20 de locuri în clasamentul Shanghai.

5. Încă în universitate se joacă la impuse, si nu la alegere, ceea ce face viața grea studenților și părinților. Un orar flexibil permite și un job la timp partial. Un an școlar mai scurt (octombrie-mai) permite studentilor sa aibă joburi de vară și să economisească bani.

6. Nu s-a pus un sistem de burse si împrumut pentru studenți, ce ar ușura sarcina părinților.

7. Nu aveți un sistem de economii făcute de părinți de la naștere cu bonus din partea statului, dar și cu scutire de impozit. Nu este un sistem de alocatii pentru copii pe baza venitului din anul trecut și cu limită de la un venit net al familiei de….

De-as fi primar într-un oraș cu 3-4 școli si 1-2 licee, m-aș zbate să ofer burse unor elevi care să meargă la școlile pedagogice pentru a deveni învățători, cu obligația de a reveni în oraș minimum 10 ani. Idem pentru profesori, medici, în așa fel încât să am astfel de cadre suficiente în oraș. Decât ajutoare sociale, mai bine burse să pot avea în viitor cadre, pe măsura nevoilor.

Patru reguli de știut înainte de un cutremur

16 februarie 2023 Cătălin Striblea 0 comentarii

Guest Post: Claudius Moscu

Claudius Moscu este profesionist în pregătire pentru situații de urgență și securitatea muncii. Mi-a scris după una dintre emisiunile dedicate cutremurului și lucrurile pe care le avem de învățat.

Regula 1

”Câteva lucruri vreau sa îți spun care ar putea sa vina in completarea celor discutate astăzi. In primul rând legat de simulările de urgentă care se fac/ar trebui sa se facă la locul de munca. Bun, lucrez in domeniu, am întâlnit multe persoane din diverse domenii de activitate. Pot sa îți spun ca, de regula, cu cât domeniul de activitate presupune un nivel de risc mai ridicat pentru lucrători sau cu cât lucrătorul este mai expus, cu atât interesul pentru o pregătire adecvată pentru situații de urgentă este mai mare. Cu alte cuvinte, si aici iau nivelul cel mai scăzut de conștientizare, oamenii de la birouri au tendința sa bagateliza serios pregătirea pentru situații de urgentă si chiar cea legată de securitatea la locul de munca (desi asta este o alta discuție).

De multe ori participarea la instruire si atentia la subiectele tratate este foarte redusă. De multe ori, chiar in timpul unui exercițiu de evacuare, am avut reacții “eu am o întâlnire foarte importantă, nu am timp de prostii din astea”, iar o astfel de situație, daca nu este corect gestionata si, mai ales, daca vine din partea unui membru al managementului, lasă urme serioase in comportamentul si atitudinea celorlalți lucrători. Pentru ca si cultura organizației si atitudinea leadershipului influentează interesul lucrătorilor fata de pregătirea pentru situații de urgentă. Și, atunci, oamenii de ce sa facă simulări daca tot nu ii interesează si nu au timp pentru astfel de prostii?! Poate de aici rata celor care au spus ca nu au făcut niciodată un astfel de Exercițiu de simulare de urgenta

Regula 2

Al doilea lucru – ai spus la un moment dat îngrijorările tale legate siguranța in anumite clădiri, cum ar fi un teatru. Ai foarte mare dreptate si da-mi voie sa împărtășesc ceva cu tine, un lucru pe care mereu il împărtășesc celor pe care ii instruiesc. O situație de urgenta nu se întâmpla in mod obligatoriu acasă sau la locul de munca, acolo unde, de obicei, lucrurile pot fi mai bine ținute sub control. Sunt la pensiune/hotel pe Clisura Dunării si la ora 4 dimineața se produce un cutremur (intenționat am dat acest exemplu). Ce fac? Aceasta întrebare mi-o pun de fiecare data cand intru intr-o clădire pe care nu o cunosc. De fiecare daca cand intru intr-o clădire pe care nu o cunosc caut ieșirea de urgenta, memorez drumul către ieșirea de urgenta sau recapitulez in minte drumul pana acolo. Sunt foarte atent la traseu, sunt atent la orice obstacol. Primul loc pe care il fac in camera de hotel este sa ma uit pe planul de evacuare si sa fac fizic traseul pana la usa de urgenta. De ce? – simplu! Când suna alarma de incendiu, cand are loc un cutremur, nu o sa am timp sa ma uit pe planul de evacuare, ci va fi vital pentru mine sa il cunosc. De multe ori merg pe traseul de evacuare si de am avut nevoie sa intervin la Recepția hotelului sa elibereze calea de evacuare de urgenta sau sa deblocheze usa de evacuare de urgenta. La început, cei de la receptie au o reacție amuzanta, dar se încheie rapid in momentul in care le spun ca daca nu rezolva in acel moment, ma duc sus, iau bagajul, părăsesc hotelul si notific autoritățile. Păi in acel moment, se rezolva totul.

Regula 3

Al treilea lucru – fiecare ar trebuie sa analizam riscul înainte de a intra intr-o clădire. Nu intru in clădiri care nu mi se par sigure sau de unde nu am cum sa scap. Nu se poate mai simplu decât atât – nu intru acolo. Poate sunt un caz fericit ca pot alege. Însă, aceasta alegere fiecărui individ sau a unui mare număr de indivizi de a intra sau nu intr-o clădire poate influența decizia proprietarilor/administratorilor acelor clădiri sa facă ceva. Daca nimeni nu vrea sa închirieze un spațiu comercial sau un birou pentru ca nu este intr-o clădire veche poate determina proprietarul sa inițieze o consolidare. Daca numărul clienților care accepta sa între intr-un club care nu are ieșire de urgenta sau se afla intr-o clădire nesigura, administratorii fie vor îmbunătății situația, fie vor da faliment. Poate suna puțin naiv, dar asta gândesc eu.

Regula 4

Al patrulea lucru – reacția oamenilor cand un individ intervine pentru ca lucrurile nu sunt in ordine. Intervin de fiecare data cand văd ușile de evacuare legate cu lanț sau blocate cu obiecte. M-am bucurat de reacția pozitivă a managementului unor magazine mari cand le-am semnalat problemele legate de siguranța clienților lor. Dar, ciudat, am fost singurul care a reacționa iar oamenii din jurul meu m-au văzut pe mine clientul cu fumuri cand, de fapt, imi exprimam îngrijorarea fata de siguranța lor si mea si ceream magazinului sa rezolve acea situație, pentru siguranța lor si a mea.

Concluzie – desi mulți imi spun ca fac toate acestea pentru ca este o chestie legată de profesie, eu nu cred lucrul acesta. Eu cred ca tine de alegerea individuală. Si poate ca si acest mesaj ar fi important pentru oameni – exprima-ți îngrijorarea fata de siguranța ta indiferent ca te afli la locul de munca sau in vacanța si alege sa nu accepți compromisuri când aceste compromisuri îți pot pune viața in pericol.

Foto Shutterstock

Am făcut o descoperire uimitoare

2 februarie 2023 Cătălin Striblea 2 comentarii

Vă spun toată povestea imediat, dar înainte, un pic de context.

Într-o ediție de Out of the Box povesteam cu prietenul Boti ce mici schimbări ar putea face fiecare în viață ca să trăim un pic mai echilibrat. Nu vreau s-o spun pe aia cu sustenabilitatea că nu-mi place, dar asta era idee. Cu o planetă mai bună, nu așa caldă, știți voi.

Și Boți îmi povestea că există o listă de lucruri mici din care fiecare poate alege câteva pe care să le aplice. De exemplu el aproape nu mai merge cu mașina. Doar pe jos și cu transportul în comun. De asemenea își cumpără un singur fel de telefon, de la o marcă unde o parte din bani merg automat spre cauze caritabile. Și nu-l schimbă decât atunci când se strică. Dar nu va renunța, spune, la caietele din hârtie pe care-și notează lucruri. Și nici la mersul cu avionul.

Schimbarea mea a venit aproape din întâmplare, dar întâi trebuie să spun că de o bună bucată de vreme, acasă nu mai mâncăm carne decât o dată maximum de două ori pe săptămână. Vladimir nu poate mânca, așa că am hotărât să-l susținem. Ziua cu carne este un fel de sărbătoare.

Dar schimbarea pe care am conștientizat-o pe deplin este aceea a modului în care beau apă. Trebuie să beau multă și în fiecare miercuri scoteam din casă doi saci cu plastic. Zeci de sticle mici pe care de multe ori le călcăm în picioare ca să nu transporte aer camionul care le lua. Asta îmi lua câteva minute bune.

În toamnă, când am filmat cu Teia Ciulacu, în deșertul Olteniei, ea mi-a dat o sticlă de sticlă. Și mi-a spus ”să bei de acum apă din ea”. ”Mai scapi de plastic”. Sticla s-a dovedit a fi foarte faină. Am purtat-o după mine acasă și la muncă cam vreo două luni. Pur și simplu nu am mai avut nevoie de plastic. Acasă o umplu cu apă din bidoane mari, iar la radio din automatele înșirate peste tot. Nu cred să fi cumpărat în ultimele luni trei sticle de apă.

Sticla s-a spart, într-o greșeală de manevrare a rucsacului. Dar gestul a rămas. După două luni de folosință continuă, am devenit iritat că nu mai am sticla mea. Și mi-am luat un termos pe care-l car zilnic după mine.

Și acum descoperirea uimitoare. Redescoperirea, de fapt, a unui gest pe care nu l-am mai făcut din copilărie. Sticla sau termosul trebuie spălate zilnic. Ca să fie curate când pui apă nouă. Și mi-am adus aminte de existența acelei perii lungi pentru sticle. Mi-am dat seama că în ultimii 30 de ani eu nu am mai spălat o sticlă pentru apă. Le foloseam și le aruncam, fie că erau de sticlă sau de plastic. Spălatul sticlelor era un gest care s-a șters din mintea mea și a fost înlocuit cu tone de plastic. Îmi dau seama cam ce prostie e asta.

Natura umană ține de obișnuințe și de reflexe. Sunt curios câtă vreme o să port termosul la mine. Sper doar să mă țină. Și, atenție, nu scriu asta ca să faceți ceva ca mine. Ci doar să vă gândiți că puteți oricare alt lucru mic care poate schimba ceva.

P.S: Vedeți că e vremea aia în care puteți da o parte din impozite la oamenii cu fapte bune. Teia și Viitor Plus sunt un caz serios de luat în seamă.

Mai jos este episodul Out of the Box de care povesteam.

Foto: shutterstock

Noua admitere la liceu. Sau școala care te lasă în urmă

18 ianuarie 2023 Cătălin Striblea 0 comentarii

Las aici câteva gânduri despre preconizata nouă admitere la liceu, care se va dovedi a fi cel mai greu examen din viața elevilor români. Și cel mai important. Noile legi ale educației sunt în dezbatere la partide și apoi vor intra în dezbatere parlamentară.

Cred, din discuțiile purtate cu oficiali români, că cele de mai jos au mari șanse să intre în vigoare, așa cum sunt trecute în propunerile ministerului. Focusul parlamentarilor nu este pe aceste prevederi.

Cum va arăta noua admitere

Așadar, după intrarea legilor în vigoare, nu știm exact data, toate liceele din România vor putea organiza admitere proprie. Atenție, toate, nu doar Colegiile Naționale așa cum se prevedea inițial. Iar admiterea va fi organizată după evaluarea națională. Așadar, un copil de clasa a opta va da Evaluare Națională, iar apoi, dacă vrea la un liceu bun, va trebui să dea și admitere. Iar probele, căci vor fi mai multe, se vor da la disciplinele de profil. De exemplu, vrei la mate-info, dai examen și la matematică și la informatică. Vrei la chimie biologie, dai la cele două admitere și tot așa.

Detaliile propunerii se dezbat acum de către oamenii din partide și se vor dezbate și în Parlament. Ce știm sigur este că admiterea va putea fi organizată de liceele care au an de an concurență, adică la clasele lor se solicită intrarea de mai mulți copii față de câte locuri sunt. Dacă sunt 300 de locuri la clasa a noua și 301 doritori, se dă examen. Dacă sunt 300 de locuri și 299 de doritori, pierzi dreptul de a face examen. Propunerea pusă pe masă de minister spune că liceele sunt cele care decid dacă iau sau nu în calcul Evaluarea Națională. Și cât. Subiectele vor veni tot de la minister. Atenție, se scot la concurs, doar 90 la sută din locuri. Adică 10 la sută sunt pentru copiii cu nevoi speciale.

Și o altă discuție există despre ce se întâmplă cu copiii care ratează admiterea. Cel mai probabil ei vor intra la alte licee pe baza Evaluării Naționale. Iar pe aceste detalii se vor da bătălii grele. Propunerea pare complicată, dar ea vine ca urmare a zeci de consultări cu părinți, profesori și elevi. Pare că societatea noastră îi dorește acest lucru.

Care sunt consecințele?

Polarizarea excesivă. Va fi asigurată reușita copiilor din familiile cu putere și resurse. Soarta școlară este încredințată în primul rând familiilor și preocupării personale. Sarcina școlii este să contribuie la această reușită personală. Individul este valorizat în acest tip de sistem și nu grupul, colectivul, societatea.

A doua consecință este că meditațiile vor fi încurajate masiv. La și mai multe obiecte decât până acum. Copiii care vor la chimie-biologie vor trebui să se pregătească și aici. Nu suntem singurul stat în care se întâmplă asta. Acesta este modelul coreean, cel asiatic, în general, unde meditațiile sunt mare parte din învățătura copilului. Politica s-a dovedit a fi păguboasă în China, acolo unde statul a blocat-o anul trecut.

O altă consecință este obligare copilului să ia o decizie majoră de orientare profesională la o vârstă fragedă. Cu siguranță un copil de 14 ani și familia sa încă nu știu care este drumul cel mai bun în viață. Norocul este că în lumea de azi, poți corecta și mai târziu aceste lucruri.

În fine, din ceea ce discut cu oficiali români, adevărul este că ceea ce vedem aici include și o fentă. Pentru că ei estimează că în câțiva ani, majoritatea liceelor vor renunța la acest model de examene și că-l vor păstra doar Colegiile Naționale, cele interesate de la bun început.

De ce este important pentru societate

Principala întrebare pe care trebui să ne-o punem este de ce România insistă pentru polarizare. De ce sistemul încurajează familiile cu putere și copiii lor, care oricum s-ar descurca, în pofida accentului pus pe media corpului școlar.

Când este o societate mai puternică? Atunci când vârfurile sale super -performează sau când elevii de mijloc sunt capabili să răspundă unor cerințe medii și înalte? Eu cred că varianta a doua este mai utilă. În România, copiii buni care ajung la licee mai puțin importante, din diverse cauze, sunt sprijiniți de familii și sistem să performeze mai departe. Au la dispoziție instrumente ale succesului.

În schimb, dacă ești copil mediu sau fără posibilități, ești silit ca toată viața ta să primești învățătură de calitate medie sau chiar slabă. Nu vei avea șansa de a vedea cum se pune problema într-o școală bună cu cerințe maxime. Viitorul tău va fi setat în zona medie a vieții și va trebui să te zbați să faci performanță.

Sistemul propus azi de PNL și PSD ar trebui să vină la pachet cu un program. masiv de impulsionare a copiilor care sunt sub media școlară sau chiar la media școlară. Trebuie găsite acele soluții care să-i atragă pe profesorii buni și în aceste școli. Aceasta este bătălia de dus și cea care poate modifica România.

Colegiile Naționale vor rămâne acele laboratoare ale elitelor și vor funcționa foarte bine. Întrebarea este, dacă nu cumva, impulsionăm educația de top și pregătim cu resursele noastre copii foarte buni, dar care să aducă valoare adăugată altor societăți, prin plecarea din țară. Căci reușita individuală duce și către această concluzie.

Din păcate, cu această abordare ratăm un moment. Clasa politică a răspuns cererilor societății. Firesc, toată lumea vrea ce este mai bun pentru copil, întâi și de abia apoi pentru societate. Rostul statului este să creeze acele mecanisme care să dea posibilitate individului să exceleze, dar să echilibreze cu posibilitatea ca societatea să funcționeze bine laolaltă.

Util este un proverb care nu-i românesc, dar care, acum, ne-ar fi fost tare de ajutor. „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vreți să ajungi departe, mergeți împreună.”

Foto: Alberto Groșescu, Inquam Photos.

Out of the Box #8. Ai plăti ca să fii voluntar?

13 noiembrie 2022 Cătălin Striblea 0:11:54 0 comentarii

Într-o nouă ediție a proiectului Out of the Box, analizez alături de Lorand Balint o idee care pare neverosimilă, dar care prinde contur în străinătate: cum ar fi să fii voluntar într-o activitate, dar să și plătești să faci lucrul acesta. Într-o țară în care voluntariatul este la începuturi, România, cu atât mai mult această idee este de speriat. Până la urmă cum și de ce ar trebui să faci voluntariat?

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

O mică lecție de la Jimmy Carr, la București.

20 octombrie 2022 Cătălin Striblea 0 comentarii

Tot vreau să raportez asta de două zile. Am fost la Jimmy Carr ca să investighez cât de gravă este incorectitudinea politică la acest personaj. ”Am cel puțin o glumă care-mi poate încheia cariera în seara asta.” Ba, chiar mai multe, aș zice eu.

Rău, cerebral, antipatic și haios a fost. Și a făcut multe glume cu Vasluiul. Drept urmare, de abia acum suntem faimoși.

Dar ce voiam eu să vă spun este că acest domn care calcă în picioare atât de multe reguli a ținut o lecție de educație sexuală, impecabilă, cu ajutorul unui tânăr de 23 de ani. Și că a reușit printre valuri de râs să explice câteva lucruri legate de relațiile dintre bărbați și femei, pe care nu numai românii au nevoie să le știe, ci și alte nații, cu siguranță.

O lecție care a plecat de la principiul ”Nu înseamnă nu, asta știm cu toții. Dar da nu înseamnă întotdeauna un consimțământ total. Și de asta trebuie să înveți stadiile consimțământului.”

Mă bucur că am fost cu fiu-meu la spectacolul acesta. Și mă bucur că Jimmy Carr și-a construit discursul așa. Pentru că e cel mai ușor să treci de zidurile neîncrederii și să fii ascultat când dai impresia că de fapt râzi de unele lucruri.

Mi-a plăcut c-am văzut un om deștept care sparge tabuuri și care are mai multe de spus societăților lumii decât câteva glume. Dacă aveți ocazia să-l vedeți, nu ezitați.

Out of the Box #2. De ce vor copiii scutiri la sport?

18 septembrie 2022 Cătălin Striblea 00:11:16 0 comentarii

Stau de vorbă cu Lorand Balint în al doilea episod din Out of the box, în Lumea Europa FM. Rubrica este menită să pună idei la încercare și să schimbe mituri din societatea românească. În acest episod discutăm despre scutirile la sport. De ce nu vor copiii să facă sport? E vorba de doar de apropierea de calculator? Sunt leneși sau sunt încurajați greșit de părinți. Un studiu prezentat de Lorand Balint arată că, de fapt, motivele sunt cu totul altele și multe țin de organizarea școlară.

Încă un pas pentru privatizarea școlii.

31 iulie 2022 Cătălin Striblea 1 comentariu

Nu mă miră nicio secundă că în modificările la Legea Educației există posibilitatea ca la Colegiile Naționale să se dea admitere separată. Este, de fapt, corolarul unei situații care se perpetuează de ani buni: privatizarea de facto a învățământului public.

Ea a funcționat și în vremea socialismului. Și ține de natura umană. Părinții vor ce este mai bun pentru copii. De asta investesc în meditații, cursuri separate, clase mai curate și mai frumoase. Și în buletine la alte adrese.

Cum să privatizezi școala publică

Ca orice sistem, și acesta are o ierarhie naturală. Colegiile Naționale atrag cei mai buni profesori și, probabil, cei mai buni copii. Sistemul de excelență arată ca o piramidă, iar aceste colegii sunt vârful. Singurul lucru care mai dă acces și unor „muritori de rând” este egalitatea mediilor școlare. Dar, odată acest criteriu îndepărtat, ierarhia ar fi conformă cu modul de funcționare a societății.

Sigur, ar fi fost mai bine ca privatizarea să fi fost una reală și polurile de excelență să fie la licee cu adevărat private, nu pe bani publici. Dar sărăcia, comunismul și neîncrederea ne-au adus în această situație. Există școli private cu rezultate extraordinare, dar, în orânduirea românească, școala publică dă rezultate mai sigure pentru viitorul copilului.

Profesorul Mihai Maci are o bună și amplă explicație pentru treaba asta, în Contributors.

El spune că este o întoarcere la socialism, eu spun că este capitalism primitiv, care, în realitate, a funcționat și în trecut. Ba, mai mult, este același model de castă românesc, prezent în mai toate domeniile. Construirea unei elite publice care beneficiază de toate avantajele acestui sistem.

De ce această propunere acum?

Nu cred că inițiatorii proiectului de lege au venit cu această idee de capul lor. Ea există acolo în mediile academice, chiar dacă nu a fost exprimată în gura mare. Ba, mai mult, din ce-am văzut, directorii de colegii evită elegant această chestiune. Sunt convins, însă, că școlile de elită și-ar dori o rafinare a admiterii.

Și nu vă gândiți neapărat la corupție. Este primul reflex să spunem că o să se îmbogățească din meditații sau o să dea subiectele la copiii cu care lucrează. Bani din meditații se fac și acum, profesori la pușcărie s-au mai văzut, dacă au vândut subiecte. Ba, mai mult, cred că oamenii chiar vor să păstreze statutul de elită al școlii, fără a-l popula cu copii care nu fac față. Asta aduce un prestigiu mai mare.

În fapt, prin această măsură s-ar consfinți ceea ce știm deja: că școala publică românească este una cu două viteze. Avem o școală pentru bogați și una pentru săraci. Și ne ferim ca dracu’ de tămâie să recunoaștem acest lucru.

Este pentru prima oară când cineva o pune într-un document, doar că eu nu cred că această măsura va fi aplicată.

De ce nu va fi aplicat sistemul

În primul rând, susținerea sa nu a făcut masă critică. Nu există un grup de persoane, lideri, profesori de elită sau personalități publice care să se bată pentru ea.

De asemenea, are dezavantaje de natură logistică. E greu chiar și pentru marile licee să organizeze concursuri de admitere complicate. E nevoie de bani, resurse, publicitate. Nu este atât de ușor pe cât am crede.

Și nu în ultimul rând, chiar și un stat șleampăt ca al nostru are o dificultate în a recunoaște că are două categorii de elevi. De altfel, o astfel de decizie este cea care ar arăta că statul își trădează proprii elevi. Căci scopul să este să ridice cât mai mult piața ideilor și a cunoștințelor. Să aibă o populație generală mai bine pregătită, nu doar vârfuri. Or dacă era nevoie de ceva, nu de consolidarea vârfului duceam lipsă, ci de scoaterea la lumină a celor rămași în urmă.

Altfel, indignarea de Facebook trebuie luată cu un pic de sare. Propun să ne indignăm când nu o să mai auzim de mutații în buletine. Că nu poți să vrei și egalitate, dar și școală mai bună doar pentru copilul tău.

Ce înseamnă un abonament medical în România. Câteva calcule nevăzute.

9 iunie 2022 Cătălin Striblea 2 comentarii

#advertorial

Cu zece ani în urmă, am petrecut mai bine de șase ore într-o sală de așteptare a unui spital bucureștean. Am scris atunci cu încrâncenare. Despre durere, răbdare, iubire, dezinteres și curajul unor medici de a-și face meseria. Zeci de pacienți am stat acolo ca într-un purgatoriu, înconjurați de birocrație, nervi, fără ferestre, și cu un miros de varză acră care străbătea holul spitalului.

Printre pacienții cronici se amestecau cazurile de la urgență, copii și adulți erau văzuți de aceeași doctoriță inimoasă, care în ziua aceea era “și asistentă și infirmieră.”

Două motive erau pentru aglomerația aceea. Măiestria medicului și faptul că un examen Doppler era prohibitiv atunci.

Spun asta pentru că, între timp, pentru mulți români, situația s-a schimbat. Astăzi un examen medical de tipul acesta este accesibil și ca timp și ca bani pentru mulți dintre noi. Și poți să te duci la clinică la ora dorită, la medicul dorit, chiar dacă trebuie să aștepți. Dar așteptarea este parte din toate sistemele medicale ale lumii.

Iar dacă ești și abonat, s-ar putea să ai și câteva beneficii, mai ales ca preț, atunci când îți alegi doctorii.

Nu am făcut niciun secret din faptul că sunt de ani buni abonatul Rețelei de Sănătate Regina Maria. Faptul că nu mai stau la cozi sau că economisesc niște bani nici măcar nu o consider marea realizare a sistemului. Ci platforma din care îmi aleg medicii la care mă duc.

Știți la ce mă uit? La CV-uri. Pentru că sunt realmente importante. Poți să vezi repede cât și unde a studiat medicul tău, ce experiență are și dacă e priceput la ce ai tu. Eu așa am ales ultimele dăți și mi s-a părut corect.

Astăzi vreau să vă prezint o perspectivă nouă asupra abonamentelor medicale.

Pentru noi sunt importante timpul și banii. Dar există o dimensiune pe care nu am văzut-o niciodată și la care merită să ne uităm. Faptul că astăzi nu mai stau la o coadă într-o cameră fără geamuri, la un subsol, arată o transformare a României. Și care oferă multora dintre noi servicii de calitate.

În România sunt astăzi peste 1,62 de milioane de abonați la servicii medicale, conform studiului “ „Piața abonamentelor medicale: analiza impactului economic și social în România”, realizat de compania de analiză E&Y. Asta înseamnă că un român din trei care muncesc activ este abonat, fie individual, fie prin intermediul companiei sale. De exemplu, rețeaua Regina Maria are un portofoliu de 8000 de companii, care oferă 720 de mii abonamente.

Dar lucrurile mai spectaculoase încep de aici. Aceste abonamente medicale generează un impact pe orizontală de 776 de milioane de Euro. Ca să mă fac mai bine înțeles, pentru funcționarea acestor servicii, diverse companii și lucrători, generează în economie o cifră de afaceri de aproape 800 de milioane de Euro. Iar de câte ori se creează un loc de muncă pe piața abonamentelor medicale, acesta generează alte două noi locuri de muncă în România.

Pentru prima oară aflu și eu această cifră.

Companiile private din România au investit în infrastructura sanitară, asta însemnând aparatură și spații, 2,8 miliarde de Euro. Suma este mai mare cu un miliard de Euro decât ce bani are acum România în programele europene pentru construirea de spitale. Iar aceste 2,8 miliarde de Euro vin din investiții private, credite și bani din abonamente. Căci abonamentele susțin, de fapt, dezvoltarea infrastructurii. Cum ar veni, când te abonezi, construiești sau utilezi spitalul la care ai contract. Bonus, îți vezi și de sănătate.

Din această sumă, doar rețeaua Regina Maria a investit 200 de milioane de Euro în deschiderea sau extinderea de spitale. Astăzi are peste 400 de locații proprii sau partenere în toată România – clinici și spitale, iar în ele lucrează nu mai puțin de 3000 de medici, la un click distanță. Nu știu dacă ați remarcat că în clinica virtuală te poți programa chiar și în 24 de ore. Bine, la unele specialități, eu am găsit medic chiar și peste șase ore.

Am vrut să vă povestesc asta pentru că eu sunt convins că discuția publică din România nu poate fi doar o stare de revoltă și de nemulțumire continuă. Țara asta se construiește sub ochii noștri și nu avem timp să observăm asta.

Mai există un calcul din studiul E&Y, care merită numit. Pentru că, iarăși nu-l vedem.

Un abonament medical de companie costă până în 15 Euro pe lună. Dar se adună de la multă lume. Iar asta face diferența. Pentru că studiul arată că angajații care merg la doctor în anul acela beneficiază de servicii gratuite în valoare de 570 de Euro. Așadar compania plătește pentru tine anual cam 180 de Euro, iar dacă ai o problemă, tu primești prin consultații și analize o sumă de trei ori mai mare. Pentru că aceasta este marea putere a comunității.

Sunt sigur că toți avem experiențele noastre mai bune sau mai proaste la medic. Ale mele s-au îmbunătățit în ultimii ani. De asta cred că merită, la final, să vă mai spun câteva dintre beneficiile unui abonament.

90 la sută dintre analizele recomandate anual* sunt incluse gratuit în abonament
Programarea se poate face rapid la orice specialitate, chiar și online sau de pe telefonul mobil. Durează doar dacă vrei la un medic foarte cunoscut
Evaluare și monitorizare gratuite post-Covid
Acces prioritar la medicii de familie din Rețea
Economisirea de bani.

Acest text nu este menit să vă convingă. Fiecare își gestionează viața potrivit înțelepciunii sale. Vreau doar să introduc în spațiul public date mai complexe decât am plătit x și am primit y. Societățile au un ritm și o construcție mai complicate și pare că România a înțeles care este drumul cel bun.

*Încerc o explicație pentru ce înseamnă recomandate anual. Și mă gândesc pe viitor să scriu un text separat despre asta pentru că necesită câteva explicații

Recomandate anual înseamnă, în viziunea medicilor, consultatii de prevenție, analize de laborator, screeninguri oncologice (în funcție de vârstă, sex și istoric medical) pe care este bine să ni le facem anual, pentru a ne monitoriza starea de sănătate. În alte state, Germania de exemplu, persoanele care nu merg anual la medic pentru efectuarea acestor investigatii preventive, riscă să își piardă asigurarea medicală de la stat (echivalentul CNAS-ului nostru). Întrebarea mea este dacă nu cumva ar trebui să avem o dezbatere chiar despre această necesitate. Sau despre cum să impulsionăm lumea să facă aceste analize recomandate anual. Asta ar însemna, de fapt, să ne crem drepturile. Cum procedăm?

Photo by Pavel Danilyuk:

#articol susținut de Rețeaua Regina Maria

Dialoguri cu Paul Olteanu #6. ”Cât a luat colegul” este o frază toxică

24 octombrie 2021 Cătălin Striblea 00:11:34 0 comentarii

În noul episod al podcastului Mind Architect la Europa FM, discut cu Paul Olteanu vorbesc despre cea mai cunoscută frază din școala românească. “Cât a luat colegul?” și “Tu de ce-ai luat doar atât”. Paul Olteanu spune că această frază este toxică. Pentru că ea setează un nivel de competiție, dar cu țintă mișcătoare. Și că ar trebui ca această competiție să fie în raport cu standarde pe care ni le fixăm noi înșine. Așadar, mai curând obiective personale decât întrecerea cu o persoană.

Mind Architect și Europa FM vă invită să accesați site-ul neuroștiințalaclasă.ro unde sunt găzduite toate aceste informații. Ele pot fi descărcate și folosite la ore de către profesori. Proiectul este o platformă care adună la un loc date și metode de lucru utile pentru părinți și profesori și care pot contribui la o mai bună învățare.

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Aici este episodul 5 despre stima de sine