New school

Am făcut o descoperire uimitoare

Vă spun toată povestea imediat, dar înainte, un pic de context.

Într-o ediție de Out of the Box povesteam cu prietenul Boti ce mici schimbări ar putea face fiecare în viață ca să trăim un pic mai echilibrat. Nu vreau s-o spun pe aia cu sustenabilitatea că nu-mi place, dar asta era idee. Cu o planetă mai bună, nu așa caldă, știți voi.

Și Boți îmi povestea că există o listă de lucruri mici din care fiecare poate alege câteva pe care să le aplice. De exemplu el aproape nu mai merge cu mașina. Doar pe jos și cu transportul în comun. De asemenea își cumpără un singur fel de telefon, de la o marcă unde o parte din bani merg automat spre cauze caritabile. Și nu-l schimbă decât atunci când se strică. Dar nu va renunța, spune, la caietele din hârtie pe care-și notează lucruri. Și nici la mersul cu avionul.

Schimbarea mea a venit aproape din întâmplare, dar întâi trebuie să spun că de o bună bucată de vreme, acasă nu mai mâncăm carne decât o dată maximum de două ori pe săptămână. Vladimir nu poate mânca, așa că am hotărât să-l susținem. Ziua cu carne este un fel de sărbătoare.

Dar schimbarea pe care am conștientizat-o pe deplin este aceea a modului în care beau apă. Trebuie să beau multă și în fiecare miercuri scoteam din casă doi saci cu plastic. Zeci de sticle mici pe care de multe ori le călcăm în picioare ca să nu transporte aer camionul care le lua. Asta îmi lua câteva minute bune.

În toamnă, când am filmat cu Teia Ciulacu, în deșertul Olteniei, ea mi-a dat o sticlă de sticlă. Și mi-a spus ”să bei de acum apă din ea”. ”Mai scapi de plastic”. Sticla s-a dovedit a fi foarte faină. Am purtat-o după mine acasă și la muncă cam vreo două luni. Pur și simplu nu am mai avut nevoie de plastic. Acasă o umplu cu apă din bidoane mari, iar la radio din automatele înșirate peste tot. Nu cred să fi cumpărat în ultimele luni trei sticle de apă.

Sticla s-a spart, într-o greșeală de manevrare a rucsacului. Dar gestul a rămas. După două luni de folosință continuă, am devenit iritat că nu mai am sticla mea. Și mi-am luat un termos pe care-l car zilnic după mine.

Și acum descoperirea uimitoare. Redescoperirea, de fapt, a unui gest pe care nu l-am mai făcut din copilărie. Sticla sau termosul trebuie spălate zilnic. Ca să fie curate când pui apă nouă. Și mi-am adus aminte de existența acelei perii lungi pentru sticle. Mi-am dat seama că în ultimii 30 de ani eu nu am mai spălat o sticlă pentru apă. Le foloseam și le aruncam, fie că erau de sticlă sau de plastic. Spălatul sticlelor era un gest care s-a șters din mintea mea și a fost înlocuit cu tone de plastic. Îmi dau seama cam ce prostie e asta.

Natura umană ține de obișnuințe și de reflexe. Sunt curios câtă vreme o să port termosul la mine. Sper doar să mă țină. Și, atenție, nu scriu asta ca să faceți ceva ca mine. Ci doar să vă gândiți că puteți oricare alt lucru mic care poate schimba ceva.

P.S: Vedeți că e vremea aia în care puteți da o parte din impozite la oamenii cu fapte bune. Teia și Viitor Plus sunt un caz serios de luat în seamă.

Mai jos este episodul Out of the Box de care povesteam.

Foto: shutterstock

Noua admitere la liceu. Sau școala care te lasă în urmă

Las aici câteva gânduri despre preconizata nouă admitere la liceu, care se va dovedi a fi cel mai greu examen din viața elevilor români. Și cel mai important. Noile legi ale educației sunt în dezbatere la partide și apoi vor intra în dezbatere parlamentară.

Cred, din discuțiile purtate cu oficiali români, că cele de mai jos au mari șanse să intre în vigoare, așa cum sunt trecute în propunerile ministerului. Focusul parlamentarilor nu este pe aceste prevederi.

Cum va arăta noua admitere

Așadar, după intrarea legilor în vigoare, nu știm exact data, toate liceele din România vor putea organiza admitere proprie. Atenție, toate, nu doar Colegiile Naționale așa cum se prevedea inițial. Iar admiterea va fi organizată după evaluarea națională. Așadar, un copil de clasa a opta va da Evaluare Națională, iar apoi, dacă vrea la un liceu bun, va trebui să dea și admitere. Iar probele, căci vor fi mai multe, se vor da la disciplinele de profil. De exemplu, vrei la mate-info, dai examen și la matematică și la informatică. Vrei la chimie biologie, dai la cele două admitere și tot așa. 

Detaliile propunerii se dezbat acum de către oamenii din partide și se vor dezbate și în Parlament. Ce știm sigur este că admiterea va putea fi organizată de liceele care au an de an concurență, adică la clasele lor se solicită intrarea de mai mulți copii față de câte locuri sunt. Dacă sunt 300 de locuri la clasa a noua și 301 doritori, se dă examen. Dacă sunt 300 de locuri și 299 de doritori, pierzi dreptul de a face examen. Propunerea pusă pe masă de minister spune că liceele sunt cele care decid dacă iau sau nu în calcul Evaluarea Națională. Și cât. Subiectele vor veni tot de la minister. Atenție, se scot la concurs, doar 90 la sută din locuri. Adică 10 la sută sunt pentru copiii cu nevoi speciale. 

Și o altă discuție există despre ce se întâmplă cu copiii care ratează admiterea. Cel mai probabil ei vor intra la alte licee pe baza Evaluării Naționale. Iar pe aceste detalii se vor da bătălii grele. Propunerea pare complicată, dar ea vine ca urmare a zeci de consultări cu părinți, profesori și elevi. Pare că societatea noastră îi dorește acest lucru.

Care sunt consecințele?

Polarizarea excesivă. Va fi asigurată reușita copiilor din familiile cu putere și resurse. Soarta școlară este încredințată în primul rând familiilor și preocupării personale. Sarcina școlii este să contribuie la această reușită personală. Individul este valorizat în acest tip de sistem și nu grupul, colectivul, societatea.

A doua consecință este că meditațiile vor fi încurajate masiv. La și mai multe obiecte decât până acum. Copiii care vor la chimie-biologie vor trebui să se pregătească și aici. Nu suntem singurul stat în care se întâmplă asta. Acesta este modelul coreean, cel asiatic, în general, unde meditațiile sunt mare parte din învățătura copilului. Politica s-a dovedit a fi păguboasă în China, acolo unde statul a blocat-o anul trecut.

O altă consecință este obligare copilului să ia o decizie majoră de orientare profesională la o vârstă fragedă. Cu siguranță un copil de 14 ani și familia sa încă nu știu care este drumul cel mai bun în viață. Norocul este că în lumea de azi, poți corecta și mai târziu aceste lucruri.

În fine, din ceea ce discut cu oficiali români, adevărul este că ceea ce vedem aici include și o fentă. Pentru că ei estimează că în câțiva ani, majoritatea liceelor vor renunța la acest model de examene și că-l vor păstra doar Colegiile Naționale, cele interesate de la bun început.

De ce este important pentru societate

Principala întrebare pe care trebui să ne-o punem este de ce România insistă pentru polarizare. De ce sistemul încurajează familiile cu putere și copiii lor, care oricum s-ar descurca, în pofida accentului pus pe media corpului școlar.

Când este o societate mai puternică? Atunci când vârfurile sale super -performează sau când elevii de mijloc sunt capabili să răspundă unor cerințe medii și înalte? Eu cred că varianta a doua este mai utilă. În România, copiii buni care ajung la licee mai puțin importante, din diverse cauze, sunt sprijiniți de familii și sistem să performeze mai departe. Au la dispoziție instrumente ale succesului.

În schimb, dacă ești copil mediu sau fără posibilități, ești silit ca toată viața ta să primești învățătură de calitate medie sau chiar slabă. Nu vei avea șansa de a vedea cum se pune problema într-o școală bună cu cerințe maxime. Viitorul tău va fi setat în zona medie a vieții și va trebui să te zbați să faci performanță.

Sistemul propus azi de PNL și PSD ar trebui să vină la pachet cu un program. masiv de impulsionare a copiilor care sunt sub media școlară sau chiar la media școlară. Trebuie găsite acele soluții care să-i atragă pe profesorii buni și în aceste școli. Aceasta este bătălia de dus și cea care poate modifica România.

Colegiile Naționale vor rămâne acele laboratoare ale elitelor și vor funcționa foarte bine. Întrebarea este, dacă nu cumva, impulsionăm educația de top și pregătim cu resursele noastre copii foarte buni, dar care să aducă valoare adăugată altor societăți, prin plecarea din țară. Căci reușita individuală duce și către această concluzie.

Din păcate, cu această abordare ratăm un moment. Clasa politică a răspuns cererilor societății. Firesc, toată lumea vrea ce este mai bun pentru copil, întâi și de abia apoi pentru societate. Rostul statului este să creeze acele mecanisme care să dea posibilitate individului să exceleze, dar să echilibreze cu posibilitatea ca societatea să funcționeze bine laolaltă.

Util este un proverb care nu-i românesc, dar care, acum, ne-ar fi fost tare de ajutor. „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vreți să ajungi departe, mergeți împreună.”

Foto: Alberto Groșescu, Inquam Photos.

Out of the Box #8. Ai plăti ca să fii voluntar?

Într-o nouă ediție a proiectului Out of the Box, analizez alături de Lorand Balint o idee care pare neverosimilă, dar care prinde contur în străinătate: cum ar fi să fii voluntar într-o activitate, dar să și plătești să faci lucrul acesta. Într-o țară în care voluntariatul este la începuturi, România, cu atât mai mult această idee este de speriat. Până la urmă cum și de ce ar trebui să faci voluntariat? 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

O mică lecție de la Jimmy Carr, la București.

Tot vreau să raportez asta de două zile. Am fost la Jimmy Carr ca să investighez cât de gravă este incorectitudinea politică la acest personaj. ”Am cel puțin o glumă care-mi poate încheia cariera în seara asta.” Ba, chiar mai multe, aș zice eu.

Rău, cerebral, antipatic și haios a fost. Și a făcut multe glume cu Vasluiul. Drept urmare, de abia acum suntem faimoși.

Dar ce voiam eu să vă spun este că acest domn care calcă în picioare atât de multe reguli a ținut o lecție de educație sexuală, impecabilă, cu ajutorul unui tânăr de 23 de ani. Și că a reușit printre valuri de râs să explice câteva lucruri legate de relațiile dintre bărbați și femei, pe care nu numai românii au nevoie să le știe, ci și alte nații, cu siguranță.

O lecție care a plecat de la principiul ”Nu înseamnă nu, asta știm cu toții. Dar da nu înseamnă întotdeauna un consimțământ total. Și de asta trebuie să înveți stadiile consimțământului.”

Mă bucur că am fost cu fiu-meu la spectacolul acesta. Și mă bucur că Jimmy Carr și-a construit discursul așa. Pentru că e cel mai ușor să treci de zidurile neîncrederii și să fii ascultat când dai impresia că de fapt râzi de unele lucruri.

Mi-a plăcut c-am văzut un om deștept care sparge tabuuri și care are mai multe de spus societăților lumii decât câteva glume. Dacă aveți ocazia să-l vedeți, nu ezitați.

Out of the Box #2. De ce vor copiii scutiri la sport?

Stau de vorbă cu Lorand Balint în al doilea episod din Out of the box, în Lumea Europa FM. Rubrica este menită să pună idei la încercare și să schimbe mituri din societatea românească. În acest episod discutăm despre scutirile la sport. De ce nu vor copiii să facă sport? E vorba de doar de apropierea de calculator? Sunt leneși sau sunt încurajați greșit de părinți. Un studiu prezentat de Lorand Balint arată că, de fapt, motivele sunt cu totul altele și multe țin de organizarea școlară. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Încă un pas pentru privatizarea școlii.

Nu mă miră nicio secundă că în modificările la Legea Educației există posibilitatea ca la Colegiile Naționale să se dea admitere separată. Este, de fapt, corolarul unei situații care se perpetuează de ani buni: privatizarea de facto a învățământului public.

Ea a funcționat și în vremea socialismului. Și ține de natura umană. Părinții vor ce este mai bun pentru copii. De asta investesc în meditații, cursuri separate, clase mai curate și mai frumoase. Și în buletine la alte adrese.

Cum să privatizezi școala publică

Ca orice sistem, și acesta are o ierarhie naturală. Colegiile Naționale atrag cei mai buni profesori și, probabil, cei mai buni copii. Sistemul de excelență arată ca o piramidă, iar aceste colegii sunt vârful. Singurul lucru care mai dă acces și unor „muritori de rând” este egalitatea mediilor școlare. Dar, odată acest criteriu îndepărtat, ierarhia ar fi conformă cu modul de funcționare a societății.

Sigur, ar fi fost mai bine ca privatizarea să fi fost una reală și polurile de excelență să fie la licee cu adevărat private, nu pe bani publici. Dar sărăcia, comunismul și neîncrederea ne-au adus în această situație. Există școli private cu rezultate extraordinare, dar, în orânduirea românească, școala publică dă rezultate mai sigure pentru viitorul copilului.

Profesorul Mihai Maci are o bună și amplă explicație pentru treaba asta, în Contributors.

El spune că este o întoarcere la socialism, eu spun că este capitalism primitiv, care, în realitate, a funcționat și în trecut. Ba, mai mult, este același model de castă românesc, prezent în mai toate domeniile. Construirea unei elite publice care beneficiază de toate avantajele acestui sistem.

De ce această propunere acum?

Nu cred că inițiatorii proiectului de lege au venit cu această idee de capul lor. Ea există acolo în mediile academice, chiar dacă nu a fost exprimată în gura mare. Ba, mai mult, din ce-am văzut, directorii de colegii evită elegant această chestiune. Sunt convins, însă, că școlile de elită și-ar dori o rafinare a admiterii.

Și nu vă gândiți neapărat la corupție. Este primul reflex să spunem că o să se îmbogățească din meditații sau o să dea subiectele la copiii cu care lucrează. Bani din meditații se fac și acum, profesori la pușcărie s-au mai văzut, dacă au vândut subiecte. Ba, mai mult, cred că oamenii chiar vor să păstreze statutul de elită al școlii, fără a-l popula cu copii care nu fac față. Asta aduce un prestigiu mai mare.

În fapt, prin această măsură s-ar consfinți ceea ce știm deja: că școala publică românească este una cu două viteze. Avem o școală pentru bogați și una pentru săraci. Și ne ferim ca dracu’ de tămâie să recunoaștem acest lucru.

Este pentru prima oară când cineva o pune într-un document, doar că eu nu cred că această măsura va fi aplicată.

De ce nu va fi aplicat sistemul

În primul rând, susținerea sa nu a făcut masă critică. Nu există un grup de persoane, lideri, profesori de elită sau personalități publice care să se bată pentru ea.

De asemenea, are dezavantaje de natură logistică. E greu chiar și pentru marile licee să organizeze concursuri de admitere complicate. E nevoie de bani, resurse, publicitate. Nu este atât de ușor pe cât am crede.

Și nu în ultimul rând, chiar și un stat șleampăt ca al nostru are o dificultate în a recunoaște că are două categorii de elevi. De altfel, o astfel de decizie este cea care ar arăta că statul își trădează proprii elevi. Căci scopul să este să ridice cât mai mult piața ideilor și a cunoștințelor. Să aibă o populație generală mai bine pregătită, nu doar vârfuri. Or dacă era nevoie de ceva, nu de consolidarea vârfului duceam lipsă, ci de scoaterea la lumină a celor rămași în urmă.

Altfel, indignarea de Facebook trebuie luată cu un pic de sare. Propun să ne indignăm când nu o să mai auzim de mutații în buletine. Că nu poți să vrei și egalitate, dar și școală mai bună doar pentru copilul tău.

Ce înseamnă un abonament medical în România. Câteva calcule nevăzute.

#advertorial

Cu zece ani în urmă, am petrecut mai bine de șase ore într-o sală de așteptare a unui spital bucureștean. Am scris atunci cu încrâncenare. Despre durere, răbdare, iubire, dezinteres și curajul unor medici de a-și face meseria. Zeci de pacienți am stat acolo ca într-un purgatoriu, înconjurați de birocrație, nervi, fără ferestre, și cu un miros de varză acră care străbătea holul spitalului. 

Printre pacienții cronici se amestecau cazurile de la urgență, copii și adulți erau văzuți de aceeași doctoriță inimoasă, care în ziua aceea era “și asistentă și infirmieră.”

Două motive erau pentru aglomerația aceea. Măiestria medicului și faptul că un examen Doppler era prohibitiv atunci. 

Spun asta pentru că, între timp, pentru mulți români, situația s-a schimbat. Astăzi un examen medical de tipul acesta este accesibil și ca timp și ca bani pentru mulți dintre noi. Și poți să te duci la clinică la ora dorită, la medicul dorit, chiar dacă trebuie să aștepți. Dar așteptarea este parte din toate sistemele medicale ale lumii.

Iar dacă ești și abonat, s-ar putea să ai și câteva beneficii, mai ales ca preț, atunci când îți alegi doctorii. 

Nu am făcut niciun secret din faptul că sunt de ani buni abonatul Rețelei de Sănătate Regina Maria. Faptul că nu mai stau la cozi sau că economisesc niște bani nici măcar nu o consider marea realizare a sistemului. Ci platforma din care îmi aleg medicii la care mă duc. 

Știți la ce mă uit? La CV-uri. Pentru că sunt realmente importante. Poți să vezi repede cât și unde a studiat medicul tău, ce experiență are și dacă e priceput la ce ai tu. Eu așa am ales ultimele dăți și mi s-a părut corect. 

Astăzi vreau să vă prezint o perspectivă nouă asupra abonamentelor medicale. 

Pentru noi sunt importante timpul și banii. Dar există o dimensiune pe care nu am văzut-o niciodată și la care merită să ne uităm. Faptul că astăzi nu mai stau la o coadă într-o cameră fără geamuri, la un subsol, arată o transformare a României. Și care oferă multora dintre noi servicii de calitate. 

În România sunt astăzi peste 1,62 de milioane de abonați la servicii medicale, conform studiului “ „Piața abonamentelor medicale: analiza impactului economic și social în România”, realizat de compania de analiză E&Y. Asta înseamnă că un român din trei care muncesc activ este abonat, fie individual, fie prin intermediul companiei sale. De exemplu, rețeaua Regina Maria are un portofoliu de 8000 de companii, care oferă 720 de mii abonamente. 

Dar lucrurile mai spectaculoase încep de aici. Aceste abonamente medicale generează un impact pe orizontală de 776 de milioane de Euro. Ca să mă fac mai bine înțeles, pentru funcționarea acestor servicii, diverse companii și lucrători, generează în economie o cifră de afaceri de aproape 800 de milioane de Euro. Iar de câte ori se creează un loc de muncă pe piața abonamentelor medicale, acesta generează alte două noi locuri de muncă în România.

Pentru prima oară aflu și eu această cifră.

Companiile private din România au investit în infrastructura sanitară, asta însemnând aparatură și spații, 2,8 miliarde de Euro. Suma este mai mare cu un miliard de Euro decât ce bani are acum România în programele europene pentru construirea de spitale. Iar aceste 2,8 miliarde de Euro vin din investiții private, credite și bani din abonamente. Căci abonamentele susțin, de fapt, dezvoltarea infrastructurii. Cum ar veni, când te abonezi, construiești sau utilezi spitalul la care ai contract. Bonus, îți vezi și de sănătate. 

Din această sumă, doar rețeaua Regina Maria a investit 200 de milioane de Euro în deschiderea sau extinderea de spitale. Astăzi are peste 400 de locații proprii sau partenere în toată România – clinici și spitale, iar în ele lucrează nu mai puțin de 3000 de medici, la un click distanță. Nu știu dacă ați remarcat că în clinica virtuală te poți programa chiar și în 24 de ore. Bine, la unele specialități, eu am găsit medic chiar și peste șase ore. 

Am vrut să vă povestesc asta pentru că eu sunt convins că discuția publică din România nu poate fi doar o stare de revoltă și de nemulțumire continuă. Țara asta se construiește sub ochii noștri și nu avem timp să observăm asta. 

Mai există un calcul din studiul E&Y, care merită numit. Pentru că, iarăși nu-l vedem. 

Un abonament medical de companie costă până în 15 Euro pe lună. Dar se adună de la multă lume. Iar asta face diferența. Pentru că studiul arată că angajații care merg la doctor în anul acela beneficiază de servicii gratuite în valoare de 570 de Euro. Așadar compania plătește pentru tine anual cam 180 de Euro, iar dacă ai o problemă, tu primești prin consultații și analize o sumă de trei ori mai mare. Pentru că aceasta este marea putere a comunității.  

Sunt sigur că toți avem experiențele noastre mai bune sau mai proaste la medic. Ale mele s-au îmbunătățit în ultimii ani. De asta cred că merită, la final, să vă mai spun câteva dintre beneficiile unui abonament.

  • 90 la sută dintre analizele recomandate anual* sunt incluse gratuit în abonament
  • Programarea se poate face rapid la orice specialitate, chiar și online sau de pe telefonul mobil. Durează doar dacă vrei la un medic foarte cunoscut
  • Evaluare și monitorizare gratuite post-Covid
  • Acces prioritar la medicii de familie din Rețea
  • Economisirea de bani. 

Acest text nu este menit să vă convingă. Fiecare își gestionează viața potrivit înțelepciunii sale. Vreau doar să introduc în spațiul public date mai complexe decât am plătit x și am primit y. Societățile au un ritm și o construcție mai complicate și pare că România a înțeles care este drumul cel bun. 

*Încerc o explicație pentru ce înseamnă recomandate anual. Și mă gândesc pe viitor să scriu un text separat despre asta pentru că necesită câteva explicații

Recomandate anual înseamnă, în viziunea medicilor, consultatii de prevenție, analize de laborator, screeninguri oncologice (în funcție de vârstă, sex și istoric medical) pe care este bine să ni le facem anual, pentru a ne monitoriza starea de sănătate. În alte state, Germania de exemplu, persoanele care nu merg anual la medic pentru efectuarea acestor investigatii preventive, riscă să își piardă asigurarea medicală de la stat (echivalentul CNAS-ului nostru). Întrebarea mea este dacă nu cumva ar trebui să avem o dezbatere chiar despre această necesitate. Sau despre cum să impulsionăm lumea să facă aceste analize recomandate anual. Asta ar însemna, de fapt, să ne crem drepturile. Cum procedăm?

Photo by Pavel Danilyuk:

#articol susținut de Rețeaua Regina Maria

Dialoguri cu Paul Olteanu #6. ”Cât a luat colegul” este o frază toxică

În noul episod al podcastului Mind Architect la Europa FM, discut cu Paul Olteanu vorbesc despre cea mai cunoscută frază din școala românească. “Cât a luat colegul?” și “Tu de ce-ai luat doar atât”. Paul Olteanu spune că această frază este toxică. Pentru că ea setează un nivel de competiție, dar cu țintă mișcătoare. Și că ar trebui ca această competiție să fie în raport cu standarde pe care ni le fixăm noi înșine. Așadar, mai curând obiective personale decât întrecerea cu o persoană.  

Mind Architect și Europa FM vă invită să accesați site-ul neuroștiințalaclasă.ro unde sunt găzduite toate aceste informații. Ele pot fi descărcate și folosite la ore de către profesori. Proiectul este o platformă care adună la un loc date și metode de lucru utile pentru părinți și profesori și care pot contribui la o mai bună învățare.    

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru. 

Aici este episodul 5 despre stima de sine

Investigație WSJ: Instagram, mediu toxic pentru adolescente, arată documente interne ale companiei

Acest articol conține date publicate de WSJ. Articolul se află sub acest link, dar este protejat de un paywall. Eu voi prezenta doar câteva informații esențiale, de interes public major.

Înainte de a porni acest articol trebuie să vă împărtășesc o senzație stranie pe care o am de fiecare dată când deschid Instagramul. Toată lumea pe care o văd este fericită și nu are probleme. Are cele mai bune vacanțe, se află în locuri minunate, trăiește experiențe de neuitat și cunoaște oameni senzaționali. Și, ca o notă personală, nimeni nu are burtă.

Eu o numesc rețeaua socială a depresiei. Și cred, fără o bază, că enorm de multă lume suferă după ce vede acolo. E doar experiența mea, dar simt că multora li se întâmplă asta. Dar dacă eu am repere care-mi spun că în viața fiecăruia sunt momente cumplite, grele sau nefericite,

Ce se întâmplă cu mintea unui adolescent expus zilnic la tone de fericire?

Nu cred că trebuie să fii psiholog ca să găsești răspunsul la întrebarea asta. Nefericirea, nesiguranțele și lipsa de apreciere de sine vor abunda. Când ai coșuri și toți ceilalți sunt perfecți, te va durea. Când toți par la petreceri magnifice, iar tu ești acasă ignorat, te va durea. Iar Facebook, proprietarul Instagram, știe asta. Și o și discută intens. E preocupat, dar nu are soluție și, cred, că nici voință. Iar de aici putem porni.

Ce arată investigația WSJ

The Wall Street Journal a obținut o serie de documente, studii și comunicări interne ale FB care arată că impactul Instagram asupra tinerelor adolescente este unul negativ. În cel puțin cinci rânduri, în ultimii ani, conducerea Facebook a discutat studii și a disecat măsuri în sesiuni speciale acordate fix acestei probleme.

Iată principalele concluzii ale studiilor FB, necunoscute publicului larg, așa cum au apărut în documentele obținute de WSJ:

  • Mai bine de o treime dintre adolescente cred că e ceva greșit cu corpul lor, când utilizează Instagram
  • Comparațiile cu fotografiile de pe Instagram schimbă părerea fetelor despre ele
  • O treime dintre fete au început să creadă că au probleme cu corpul lor după ce-au folosit ”aplicația noastră”
  • Adolescenții spun că folosirea aplicației duce la depresie și anxietate
  • Afirmația de mai sus a apărut fără a fi solicitată de studiul nostru și a apărut în toate grupurile de subiecți
  • Motivele pentru care tinerii postează sunt imaginea personală perfectă, dorința de a fi atractiv și câștigul de bani
  • Unul din cinci copii care utilizează aplicația spune că se simte mai rău după ce vede fotografiile
  • Problemele detectate sunt specifice pentru Instagram, unde comparația socială este mai accentuată
  • Pentru 40 la sută dintre adolescenții care cred că nu arată destul de bine, acest sentiment a apărut odată cu folosirea Instagram
  • Adolescenții știu că aplicația le face rău, dar simt că trebuie să fie prezenți.
  • Unii adolescenți cred că ”trebuie să lupte ca să fie văzuți”
  • Folosirea aplicației duce la depresie severă în unele cazuri, de genul celei care te duce în camera de urgență
  • Cercetătorii FB cred că Instagram ar trebui să le arate tinerilor cât mai puține vedete, dar ideea a fost respinsă pentru că acesta este ”rostul rețelei.”
  • Instagram formează o imagine ideală a femeii care trebuie să fie cu talia îngustă, dar cu șolduri și fese proeminente.

Ce știe și ce face FB legat de cele de mai sus

WSJ descrie un sistem în care analiștii și cercetătorii FB prezintă toate aceste date celor cu putere de decizie în companie, dar și celor care se ocupă cu audiența și partea financiară a afacerii. Aceștia ar trebui să echilibreze modul în care funcționează compania cu impactul produsului.

Datele prezentate de jurnaliștii americani spun că, în ciuda unor semnale publice, că se ocupă de acest tip de probleme, în realitate, lucrurile făcute au fost puține. Unele ONG-uri care au semnalat situația spun că echipa lui Zuckerberg i-a dus cu vorba. Iar într-o comunicare internă, unul dintre analiștii Instagram spune că are ”impresia că se interpune între echipă și bonusurile financiare pe care aceasta ar trebui să le primească.”

În plus sunt analizate mai multe situații în care Mark Zuckerberg personal a diminuat public importanța lucrurilor descoperite sau chiar a refuzat să facă publice date relevante în fața unor instituții publice.

Pe scurt, până când presiunea publică sau politică va duce la diminuarea impactului negativ, noi suntem cei care trebuie să ne îngrijim de copiii noștri.

Am și eu Instagram. Și nu promovez nimic legat de corp

Asociația Psihologilor: „Educația sexuală este un factor de protecție împotriva bolilor”

Asociația Psihologilor din România a publicat o clarificare științifică referitoare la educația sexuală, homosexualitate și masturbare, în relație cu educația școlară. Este prima clarificare de acest tip, venită de la o instituție științifică și de asta o semnalez aici.

Asociația Psihologilor din România este una dintre cele mai vechi structuri profesionale din România. Este înființată în 1964 și are menirea de a asigura baza științifică a profesiei. APR realizează ghidurile metodologice și de bune practici. Există și un Colegiu al Psihologilor, cel care dă dreptul de liberă practică. Dar Asociația este cea care dă direcția științifică. APR este condusă actualmente de profesorul Daniel David, rectorul Universității din Cluj.

Reiau pe scurt concluziile clarificării care a venit de la APR, pe capitole, așa cum a fost prezentată.

Despre educația sexuală

În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:

  • nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare; 
  • nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală; 
  • reduce frecvența sarcinilor nedorite; 
  • crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative); − dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate, relații, emoții și sănătate; 
  • este mai eficientă decât programele care promovează abstinența; 
  • în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual.

Despre homosexualitate:

„Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.

Despre masturbare

„Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).”

Concluzia APR sună cam așa

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen

Iar recomandare este cât se poate de clară

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.

Concluzia mea

Acum știți ce se va întâmpla. Oamenii aceștia și-au pus respectabilitatea profesională la bătaie pentru ca România să fie un pic mai mult educată. Nu cu forța, ci cu echilibru, știință și atenție către generațiile viitoare. În schimbul acestei opinii profesionale, vor fi suiți pe gardurile FB-ului într-o atitudine deloc plăcută. Și care le va pune la îndoială nu numai capacitățile profesionale, dar și buna credința. Eu am, însă, încredere că știința este mai puternică. Ce lipsește este decizia politică.

Așadar, dacă există vreun guvern care ar putea fi de acord să predea noțiuni de educație sanitară sau sexuală la școală, ar trebui să știe că din punct de vedere științific, acestea nu cum să le facă rău receptorilor. Aceasta este poziția oficială a celor care se ocupă de sănătatea minții în această țară.

Sigur că există multe nuanțe, lucruri de luat în considerare, dar subiectul educație sexuală nu ar trebui să fie tabu, iar un politician responsabil ar trebui să se bată pentru asta. Restul este retorică.

Photo by cottonbro from Pexels

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!