Am crescut o generație de răsfățați?

La jumătatea săptămânii trecute, am avut o dezbatere la România în Direct despre modul în care elevii de liceu pricep și sunt interesați de ce li se predă la școală. Am plecat în dezbatere de la cererea Asociației Elevilor din Constanța de a nu mai exista Bacalaureat. În fapt, o formulare sub care ascundeau nevoia de reformă.

Am spus atunci că se înșală, că este nevoie de examen de Bacalaureat și că acesta nu va înceta să existe. Este nevoie de un tip de examen de maturitate. Am întrebat atunci dacă nu cumva am crescut o generație răsfățată, care dă înapoi atunci când este vorba de greu. Vă las dezbaterea ceva mai jos.

Pot să vă spun că a fost una dintre cele mai urmărite emisiuni din acest an. Și că am primit o sumedenie de mesaje. Cel de mai jos este de la domnul Stelian Cristea, inginer în Canada. El răspunde la dezbatere, îmi explică de ce nu este musai să ai Bacalaureat, ce face bine Canada și ce face rău România.

Vă las textul pentru că experiența sa canadiană mi s-a părut interesantă. Și vă invit pe doritori să scrieți experiențele din țările în care trăiți. Eu o să le public aici. Le puteți lăsa în comentarii sau în formularul de contact de la blog. Cred că va fi interesant.

Răspunsul lui Stelian

Încep cu a vă spune că nu-s de acord că acest examen TREBUIE sa existe. De ce? Pentru că de aproape 20 de ani trăiesc undeva unde așa ceva nu exista. Exista altceva și voi explica mai jos. Adică se poate și fără. Problema este CE PUI IN LOC? Am să încerc să răspund la această întrebare în final.

Dintr-o carte apărută in România prin anii 80, celebră atunci, dar si acum, am rămas cu o chestie extraordinară. Cartea se numește al treilea val. Am citit-o prin adolescență. Undeva, prin carte se vorbește despre școala din al doilea val. (Valul 1 civilizația agricolă, valul 2 civilizația industrială, valul 3, civilizația informațională). O recomand cu căldură.

Despre școala din valul al doilea (care școala e încă și în ziua de azi) spunea autorul că dincolo de programa școlară de zi cu zi, scoala are o programa ascunsă cu mult mai importantă decât programa obișnuită. Aceasta programa ascunsă are 3 „materii”.

 A) respectarea unui program. (zilnic de la ora la ora, cu următorul orar…) 

B) Munca repetitivă (teme, exercitii, teze, examene, invatat, repetat…) și 

C) (cea mai importantă) respectarea unei ierarhii. (respectul față de profesori, învățători, directori…)(Mai știți cele 3 reguli cu șeful? 1. Șeful are dreptate. 2. Șeful are întotdeauna dreptate. 3. Dacă se întâmpla că șeful nu are dreptate atunci se aplica regulile nr.1 și 2. Legat de asta am avut de tras în anumite momente la școală când contraziceam profesorul, e drept, poate nu tocmai politicos. El avea pâinea și cuțitul.)

Aceste 3 programe sunt baza vieții de adult ulterioare.

Cum este în Canada

Sistemul canadian unde trăiesc de 20 de ani are următoarele trepte de școlarizare: gradinita, curs primar (6 ani), curs secundar (5 ani), colegiu (2 sau 3 ani), facultate (4 ani in general), masterat si doctorat. Ultimele două sunt aplicabile pentru cei ce vor să rămână în cercetare sau în universități. Sa fii inginer cu master sau doctorat si sa le treci în CV, cale sigură sa nu fii ales pe motiv de supercalificare și că vei cere mai mulți bani.

Să revenim. Fiindcă am ajuns cu copilul meu mare aici, nu știu despre ciclul primar și gradinita prea multe. Știu însă că aici materia A din programa ascunsă se aplică de la clasa pregătitoare cu orar aproape de adult, de la 9 la 15. Am o vecină care a început școala. În clasa I venea la 15:30-16:00 acasă cu autobuzul și o vedeam mergând împleticindu-se de unde o lăsa până acasă. Atât de obosită era. N-au teme decât foarte puține, dar au destule activitati extrașcolare (muzică, dans, circ, balet, sport)

La ciclul secundar de 5 ani nu-s împărțiți pe clase (A,B, C…, ci toți sunt colegi de an. 

Cursurile sunt predate pe mai multe niveluri de dificultate, dar și același curs e dat de mai mulți profesori. Așa că fiica mea a fost colegă cu cei mai mulți colegi, pe rând, la mai multe materii. Nu erau ședințe cu părinții, ci reuniuni 1 la 1 cu „dirigintele” clasei, dar și cu profesorii unde erau probleme. (Noi am avut una cu cel de matematica avansată, fiindcă deși în România nu avusese decât note de 6-7-8, aici, el a insistat sa treacă la avansați fiindcă știa mult mai multe). 

Primeam acasă o data sau de 2 ori pe semestru un buletin cu notele dar aici notele sunt pina la 100 și trebuie minim 55% să treci. În plus mai erau judecate în funcție de media clasei. Complicat, nu l-am înțeles în cei doi ani de secundar cât a mai stat fata mea. În anii pari de primar și secundar sunt niște examene venite de la minister. Ele ajută la orientarea elevului, dar mai mult sunt pentru a avea un clasament al școlilor. În baza notelor de la examenul din anul 4 secundar, plus buletinul din semestrul I anul 5 faci cereri/aplicații la colegiile unde tu vrei să fii. Faci multe cereri (8-10-12). Cu cât mai multe cu atât mai bine… Le faci cam prin ianuarie-februarie anul 5. Și cam prin martie primești răspuns. Poți primi mai multe răspunsuri pozitive, dar și negative. Noi am fost printre fericiti, fata fiind admisă la limbi la un colegiu extrem de bun in Montreal de la prima strigare. A confirmat imediat, iar la celelalte răspunsuri pozitive a infirmat politicos.

Ce înseamnă facultatea la canadieni

La colegiu, orarul ți-l faci singur, pe principiul primul venit, primul servit. Și aici ești cam ca la universitate, cu credite și minim 9 sau 12 ca să fii considerat la timp plin.

Nu e cu lucrare de diplomă, nu e cu disertație, ci numai examene la materiile respective.

Idem la facultate. Și la colegiu și la facultate poți lua sesiune suplimentară de vară, ca să grăbești absolvirea. (A, și rămân în urmă pe capete. În general din 100 intrați in anul I termina jumătate.)

N-am auzit de disertație nici pe la master, desi ce stiu eu e putin. Câțiva cunoscuți cu master făcut, dar un master orientat sa intri la final în ordinul inginerilor.

Toată școala (secundar colegiu si facultate sunt orientate sa te trimită în câmpul muncii.) Au și învățământ profesional ce-l poti incepe după anul 4 de secundar, dar și după anul 5. (instalator, electrician, meserii din construcții, frigotehnist, infirmier… sunt cu școală profesională- 1800 de ore, 900 teorie, 900 practica, dar d-aia adevarata, unde faci ceva nu te uiți și iei notițe). Meseriile tehnice în majoritate necesita 8000 de ore de ucenicie bine urmărite după care dai examen de companion cum se zice aici si deci ești pe picioarele tale fără supervizare. Iar aici nu mulți merg la colegiu si facultate, ci poti trăi foarte bine (material) ca meserias. Numai ca apăsa pe butonul de la sonerie un electrician, instalator, frigotehnist… te costa cam 100$. Dar oamenii știu meserie.

Există meditații?

Este politică severă anticopiat, antifurt, anti plagiat. Există la examene eseu, dar el nu e ceva ce ai învățat pe de rost, ci despre ce și cum gândești. Dar pentru asta ai numeroase eseuri de făcut în Școala cu limită de număr de cuvinte. 

Studenții cei buni sunt folosiți și plătiți în școală pentru a-i sprijini pe colegii mai slabi sau din anii mici. Fiica mea a câștigat bani din tutorat limba spaniolă si engleză și franceză în ultimul an de colegiu. Nu mult, dar își verifica cunoștințele și abilitățile de a preda. Tutoratul era 1 la 1 mereu. Și trebuia sa faca raport privind progresul celui tutorat. Care era comparat cu rezultatele lui la teste.

Cât de grele sunt materiile

O remarcă numai legată de matematică. (Și punctul meu forte, dar de fapt trăită aici). Am văzut pe cineva cum îi explica unui tânăr în autobuz relațiile lui Viete. (ele sunt relațiile dintre cele doua soluții reale ale unei ecuații de gradul 2. Tânărul era la colegiu. Eu am făcut ecuația de gradul 2  în clasa a IX-a, iar relațiile lui Viete un an mai târziu. Iar un coleg de facultate ce a lucrat în România în domeniul import/export, ajuns aici face același lucru, dar a făcut ceva școală. Un semestru au studiat ecuația și graficul funcției de gradul I. Mai departe n-au trecut, că nu le trebuie.

Am fost inginer în termocentrală 15 ani. Și am făcut și ceva calcule. În afară de cele 4 de bază, un logaritm, o ridicare la putere și un radical n-am folosit. Deci la ce bun matrici, integrale si derivate? Mai știu încă 2-3 formule trigonometrice, 3-4 formule de calcul prescurtat, dar atât. Mai utilă e logica poate probabilitățile și estimarea.

Și o remarcă legată de concursuri. N-am auzit aici de olimpiade școlare pe materii, nici de participări la cele internaționale, dar nici de meditații în particular. Și se poate.

Iar aici nu profesorii intră la oră, ci copiii (de la secundar, cred) merg la ora profesorului.

Ce se poate face? Relativ repede și fără a fi nevoie de legi

1. Responsabilizarea elevului, prin NU PROFESORUL VINE LA ORE, CI ELEVUL MERGE LA ORA PROFESORULUI. Extrem de simplu, dar cu efort al profesorilor. Ei merg din vreme în sala de clasă și închid ușa după 1-2 minute după ce se suna de intrare. Când e ușa închisă nimeni nu are voie sa mai intre.

2. Inexistența catalogului în sala de clasă. În sala de clasa circulă o foaie de hârtie pentru prezența (tabel cu data, nume si prenume, semnatura.) Profesorul o dă la început, circulă din bancă în bancă, o ia și trece absențele în cancelarie.

3. Lucrări de control anunțate din vreme, inclusiv materia din care se dă. Se împart în clasă fără a se striga notele in gura mare. Elevul are obligația de a veni cu ea semnată de părinți. Scoala are obligația de a trimite notele părinților de 1-2 ori pe semestru. Fără ascultare. Poate o tema de casă/proiect de grup cu sustinere orală. (se poate și cu site, cu username de elev și parola pentru părinte.)

4. Anunțarea de la început a felului cum se promovează. (25% lucrări dacă sunt 3 sau 40% dacă sunt 2, 20% nota de la proiect colectiv și diferenta prezenta la ore) sau ceva de genul.

5. Fără ședințe cu părinții cu toată clasa, ci minim 1 sau mai multe unde e cazul (să vii mâine cu tac-tu tuns!!) 1-la 1 plus elevul.

6. Stabilit ce trebuie să știe minimum un elev pentru a fi promovat, de la clasa I la liceu. Pe materii sau grup de materii.

Prin legi și alte reorganizări: ușurarea programei.  Plus programe specifice pe profile.

Prin 1990-1991 in revista Tribuna Școlii (revista pentru cadrele didactice -tata a fost învățător si o știu) am citit un articol in 2 numere consecutive care descria Bacalaureatul în Franța. Cu un an special dedicat, cu consultarea părinților și îndrumare, cu apreciere si consultare elev, etc… Plus ca un bacalaureat în științe puteai să mergi la un anumit gen de facultate, după cum un bacalaureat în chimie și fizică nu te lăsa să mergi la facultatea de matematică. 

Generatia copilului meu e net diferită de a mea. Sunt responsabili, dar un eșec nu e tragedie pentru ei. Își dau demisia nu ca dau de greu, ci fiindcă nu acceptă cele 3 legi ale șefului. Cer de la învățământ chestii practice, legat de viata sau unde e necesara acea formula. Sunt gata să recunoască că au greșit, dar, mai ales, să învețe din greșeli. Apropos, aici au drept de munca de la 14 ani (un cuțit cu 2 tăișuri, dar mânuit atent, dă rezultate bune.) Mai toți încep să muncească în magazine (pun marfa pe rafturi) sau casieri. Cu orar flexibil. 

Ce pui în loc?

Eu știu ce a pus România în loc și a făcut-o prost sau ce n-a pus, deși la alții este și merge.

1.În locul examenelor de admitere la liceu a pus examenul de capacitate și repartiția după medii. Au cam dispărut copiii de 5-6 și au apărut extrem de mulți de la 9 în sus. Fără a fi și adevărat. În loc sa lasi liceele să-și aleagă copiii pe baza de dosar, interviu, eseu, examen, faci repartitie electronică fără ca părinților să li se explice ce și cum. Culmea e ca cineva cunoscut mi-a explicat în amănunt cum e cu repartiția asta și am inteles-o mai bine și cred ca nu e un lucru greu.

2. În locul examenelor de admitere la facultate a pus admiterea pe baza de dosar, ca în vest, dar fără criteriile din vest. Plus examenul de bacalaureat copiat…

3. A generalizat învățământul superior cu sutele de universități private. A generalizat învățământul superior la distanță inexistent aici în Canada. Ca să țină târla de cadre universitare a mărit numărul de locuri la master si doctorat, modificând anumite regulamente cum că nu poți practica o meserie fără master. A permis explozia de cadre universitare fără criteriul valorii. A permis mii și mii de școli doctorale cu teze fără nici o valoare.

4 Există posibilitatea de a fi rectori pe viață, fără sa ai ca obiectiv să sui în mandatul tău măcar 15-20 de locuri în clasamentul Shanghai.

5. Încă în universitate se joacă la impuse, si nu la alegere, ceea ce face viața grea studenților și părinților. Un orar flexibil permite și un job la timp partial. Un an școlar mai scurt (octombrie-mai) permite studentilor sa aibă joburi de vară și să economisească bani.

6. Nu s-a pus un sistem de burse si împrumut pentru studenți, ce ar ușura sarcina părinților.

7. Nu aveți un sistem de economii făcute de părinți de la naștere cu bonus din partea statului, dar și cu scutire de impozit. Nu este un sistem de alocatii pentru copii pe baza venitului din anul trecut și cu limită de la un venit net al familiei de….

De-as fi primar într-un oraș cu 3-4 școli si 1-2 licee, m-aș zbate să ofer burse unor elevi care să meargă la școlile pedagogice pentru a deveni învățători, cu obligația de a reveni în oraș minimum 10 ani. Idem pentru profesori, medici, în așa fel încât să am astfel de cadre suficiente în oraș. Decât ajutoare sociale, mai bine burse să pot avea în viitor cadre, pe măsura nevoilor.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Am crescut o generație de răsfățați?

  1. Cãtãlin spune:

    Cât de frumos! Nici mãcar nu trebuie sã inventãm roata. Știu exact cã românilor plecați la muncã în Canada, Franța sau Anglia nu se pot integra social, tot timpul vor fi priviți ca outsideri. Iar copiii lor vor fi direct strãini nu români. Mi-am pierdut speranța cã se va întâmpla ceva bun în România.

  2. Cristian spune:

    Este incredibil de plăcut să știi că există oameni în lume care pot gândi așa frumos.

    O mică sinteză la ceea ce ne-a descris domnul Stelian Cristea, pe care-l salut cordial.

    „Despre Școala și Educație în România și Canada: O Comparatie Reflectivă”

    O analiză profundă și comparativă între sistemul educațional din România și cel din Canada, pornind de la experiența personală a domnului Stelian.
    Examenele standardizate și o serie de alte practici educaționale rigide nu sunt neapărat necesare pentru formarea adecvată a tinerilor, însă subliniază importanța substituirii acestora cu alte mecanisme mai flexibile și adaptabile la nevoile individuale ale elevilor.

    Se evidențiază modul în care sistemul educațional din Canada se deosebește de cel din România. Aici, accentul este pus pe responsabilizarea elevilor și pe oferirea unui mediu de învățare mai flexibil, adaptat nevoilor fiecărui elev în parte.
    De exemplu, lipsa examenelor standardizate este înlocuită cu evaluări bazate pe proiecte și eseuri, care încurajează gândirea critică și creativă.

    De asemenea, se subliniază importanța unei abordări practice și orientate către viață în educație. În Canada, există un accent mai mare pe dobândirea abilităților practice și pe orientarea către câmpul muncii încă din perioada școlii secundare și a colegiului. Acest lucru este în contrast puternic cu sistemul din România, care se axează mai mult pe învățarea teoretică și pe examenele standardizate.

    În final, se propun o serie de sugestii și recomandări pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România, incluzând introducerea unor mecanisme de responsabilizare a elevilor, adaptarea curriculumului la nevoile reale ale pieței muncii și încurajarea unei abordări mai flexibile și mai orientate către practică în procesul de învățare.

    În concluzie, ni se oferă o perspectivă interesantă și relevantă asupra diferențelor dintre sistemul educațional din România și cel din Canada, subliniind importanța adaptabilității și inovării în educație pentru a răspunde nevoilor și cerințelor în schimbare ale societății contemporane.

  3. Cristian Zet spune:

    Desigur, ceea ce ne prezinta domnul din Canada pare „UAU”. Evident, opinia unui om despre un sistem pe care l-a cunoscut dintr-o perspectiv relativ ingusta, o putem numi subiectiva. Eu nu am fost in Canada, dar am prieteni, colegi care au emigrat acolo. Toti sunt oameni cu facultate care au crescut aici in perioada 70-90. De la toti am primit acelasi mesaj: sistemul de invatamant de stat din Canada este praf. Cine are cu ce si vrea sa asigure un viitor copilului apeleaza la sistemul privat. In primul rand programa de invatamant din invatamantul de stat canadian este foarte subtire. Se studiaza putine obiecte si cu informatii limitate. Exista Bacalaureat si Bacalaureat international (IB) din cate am inteles. Sunt putine clase pentru IB si de regula la scoli private. Unul din colegii mei plecat In Canada spune: „In Romania daca vrei, inveti ceva la scoala. In Canada nu ai ce. Trebuie sa inveti singur daca esti interesat.” Cam toti colegii care au ales sa emigreze in Canada si-au dat copiii la scoli private acolo.
    Se pare ca domnul despre care pomenesti ne vorbeste despre sistemul de stat, care pregateste copiii pentru munca ce nu necesita studii universitare. Canada „importa” forta de munca inalt calificata, inclusiv din Romania. Desigur, mesajul lui are si observatii pertinente si chiar solutii.
    Dupa experienta mea de pana acum, marea problema a sistemului romanesc, nu doar de invatamant, sunt oamenii. Oamenii care te lasa balta cand dau de greu, oamenii care nu isi fac treaba cu responsabilitate si cu rigurozitate si in ultima vreme oamenii slab pregatiti. Am trecut cu copiii mei prin scoli diferite si am constat ca e cam acelasi lucru la o scoala din top 3 sau la una din top 10. E drept nu stiu cum este sa inveti la o scoala de mana a doua. Exista putini profesori care isi fac datoria si multi care nu si-o fac, peste tot. Educatia se face de fapt in privat. La scolile mari toata lumea face pregatire dintr-a 5a pana intr-a 12a laprincipalele obiecte. La celelalte scoli mai putin cotate se face pregatire doar in anii terminali si nici atunci 100%. Nu se fac toate orele, nu se foloseste timpul 100% pentru activitati didactice, exista multe alte activitati pentru care se scot copiii de la ore, nu se preda toata materia, nu se dau teme, nu se dau foarte multe lucrari, se pun note pe proiecte copiate de pe net, profesorii nu sunt interesati de ceea ce acumuleaza elevii, vacante multe si dese (considerand si 1 saptamana inainte si una dupa in care nu se prea fac ore), ar fi cateva din partile slabe pe care le-am constat eu. Evident pot fi considerate subiective. Tu ca parinte nu te poti lupta cu sistemul sau cu personalul scolii, sa le spui ca nu se fac ore sau ca vrei sa schimbi profesorul pentru ca nu isi face datoria sau macar sa il poti evalua. Ai 2 solutii: dai copilul la meditatii ca sa suplinesti ceea ce nu se face la scoala sau il ajuti tu daca te pricepi (daca nu te-ai oprit la relatiile lui Viete in scoala) si ii dai de rezolvat suplimentar din culegeri. Important este sa te tii de el, sa il verifici.
    Examenele de care se plang elevii si parinti sunt, dupa parerea mea, extrem de simple. La Capacitate, in afara de ultimul punct de la ultima problema, restul sunt floare la ureche. Elevii care au cap si au facut pregatire reusesc sa ia peste 9 si se vor inghesui la scolile bune. De aici si mediile extrem de mari acolo. Restul ajung unde ajung si nu vor performa. La Bac e cam la fel. Subiectele sunt previzibile, se dau simulari in care le arata elevilor cam ce vor primi la examen. Normal ca se vor axa pe acele tipuri de probleme pe care le invata ca pe sabloane. E usor de corectat, dar nu stimuleaza creativitatea. Politicienii au orientat dificultatea subiectelor pe obtinerea notei 6 relativ usor, pentru a rezulta procente multumitoare de promovabilitate la nivel national.
    Dar ce sa vezi, chiar din copiii care nu prind o scoala buna, o buna parte ajung si la facultate (eu ma refer acum la invatamantul tehnic), daca iau BACul evident. Si mai interesant este ca multi o si termina. Dar diploma ramane doar o hartie pentru multi din ei. Au lacune mari, nu pot intelege lucruri care pot fi considerate simple pentru invatamantul universitar, invata pe de rost, cauta nota 5 si nu sunt interesati sa acumuleze cunoastinte si sunt total lipsiti de imaginatie si de vocabular. Dar totusi unii care mai au si un minim de simt practic, nu raman someri dupa absolvire. Sunt angajat pe posturi de testare, unde fac munca de tehnician, dar cu functie de inginer. Sistemul de invatamant ii promoveaza pentru ca ei aduc finantarea, care si asa este putina.
    Concluzii:
    – nu se poate face o scoala buna fara munca, fara teme, fara efort, fara exersare suplimentara, fara lecturi suplimentare.
    – oamenii sfintesc sau nu locul
    – meditatii = scoala privata sub o alta forma
    – urmarim scopul, nu competentele
    – sistemul de invatamant este confundat cu o societate comerciala in care trebuie sa produci mult si ieftin.
    – generatiile actuale sunt pragmatice – invat doar cat imi este necesar.
    – putem discuta mult pe aceasta tema. Problematica e complexa. Fiecare are dreptate in felul lui, dar depinde din ce perspectiva vezi lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!