societate

Ce le spunem copiilor noștri despre viitorul planetei?

Laudele la adresa pompierilor români care sting incendii în Grecia sunt printre cele mai viralizate știri din ultimele ore. Ne place să se vorbească despre noi și mai ales de bine. Asta nu ne mai lasă mult loc să vedem că și-n România sunt incendii de vegetație. Și aproape nu mai avem loc pentru știrea cea mare din spatele acestor incendii.

Iar aceasta spune că aceste incendii vor fi o constantă în viața noastră, de acum înainte. De asemenea, valurile de căldură persistentă, precum cele din ultimele săptămâni, vor fi dese. Iarna va fi scurtă și blândă aici. Iar când va ploua o va face abundent. Episoade ca în Germania, cu inundații catastrofale, vor fi des întâlnite.

Anunțurile sunt cuprinse într-un raport al ONU pe care voi încerca să-l explic în rândurile următoare. Raportul este realizat de o Comisie Interguvernamentală privind Schimbările Climatice (IPCC) și anunță că omenirea este într-o zonă ireversibilă în privința climei, iar ceea ce urmează este un „cod roșu” care amenință existența speciei.

Ce este acest raport IPCC?

Raportul este un document politic care cuprinde date științifice care vor fi puse la dispoziția liderilor lumii pentru a hotărî diverse măsuri privind mediul. Documentul este și un instrument de presiune care să-i împingă pe liderii mondiali să discute rapid și să hotărască rapid cum să limiteze gazele de seră.

Documentul face parte dintr-o serie, se publică periodic și este însoțit, în general de alte rapoarte pe care IPCC le adoptă din poziția de organism al ONU. Toate rapoartele din ultima vreme, indiferent de abordare, atrag atenția că lumea este într-un punct de schimbare ireversibilă din punct de vedere al temperaturilor și fenomenelor extreme.

Cine sunt experții IPCC

ONU nu are angajați oameni de știință care să facă studiile ce duc la diverse concluzii. Experții IPCC sunt cei care pun cap la cap diverse studii existente și cei care construiesc o hartă a acestor studii și ale concluziilor lor. Experții ONU, desemnați de guverne, se întrunesc periodic pentru a lucra asupra acestor documente și a trage concluzii din ele.

Noutatea acestui raport este faptul că are cele mai avansate studii în materie de climatologie. De asemenea se bazează pe câteva modele computerizate care ne dau o idee despre ce ni s-ar putea întâmpla în viitor. Comitetul a primit un premiu Nobel în 2007 pentru activitatea sa.

Aveți aici istoria organizației

Ce spune acest nou raport

Raportul face întâi câteva observații legate de stare actuală a planetei și efectele încălzirii globale

  • Temperatura medie la nivel global a fost mai mare cu 1,09 grade în ultimul deceniu față de anii 1850-1900
  • Ultimii cinci ani sunt cei mai calzi din 1850 încoace
  • Ritmul de creștere al nivelului mării s-a triplat față de anii 1901-1971
  • Activitatea omului este „cel mai probabil” cea care a dus la topirea ghețarilor.
  • Este „aproape sigur” că temperaturile călduroase extreme vor deveni frecvente și că cele reci vor fi scurte și din ce în ce mai rare

Raportul arată că încălzirea din acest moment a dus la schimbări ale sistemelor climatice ale planetei, care sunt ireversibile la nivel de secole sau milenii. Oceanele vor continua să se ncălzească și apa va deveni mai acidă. Iar efectele se vor accentua odată cu fiecare grad de încălzire.

Ce este probabil să se întâmple

Raportul lucrează cu cinci scenarii pentru anii următori. Unul este mai prost ca altul, dar trebuie luate în considerare. Scenariile sunt legate de posibile niveluri de creștere a temperaturii. Iar acestea merg de la o creștere de 1,5 grade până la 4 grade.

  • Toate scenariile indică faptul că în 2040 planeta va fi mai caldă cu 1,5 grade față de 1850- 1900
  • Toate scenariile indică faptul că până în 2050, în cel puțin o ocazie nu va mai exista gheață la Polul Nord în luna septembrie
  • Numărul evenimentelor meteo extreme va atinge recorduri istorice chiar și-n acest scenariu de încălzire.
  • Inundațiile record provocate de creșterea nivelului mării, care acum au loc o dată la o sută de ani, vor deveni anuale.
  • Incendiile de vegetație vor deveni obișnuite. Au devenit, de fapt.

Ce se va întâmpla în România?

Potrivit raportului, România face parte din două zone climatice: cea vest europeană și cea mediteraneană. Asta înseamnă două tipuri de consecințe.

Seceta va deveni obișnuită în sudul României la toate nivelurile: hidrologic, agricol și ecologic. Din cauza aridității zonei o să avem frecvent incendii de vegetație. Va scădea nivelul ninsorilor, dar și viteza vântului. Intensitatea și frecvența valurilor de căldură vor crește și asta se va întâmpla peste tot în România.

În a doua zonă climatică a României, ploile torențiale vor fi regula în alternanță cu seceta. Inundațiile de tipul celor din Germania vor fi mai dese. Iar zilele reci și cu îngheț vor fi din ce în ce mai rare.

Este o situație catastrofală?

O mare parte dintre schimbările produse nu vor putea fi inversate vreme de secole. Pe de altă parte este o veste bună. Modelele matematice aplicate arată că dacă ajungem la zero emisii până la jumătatea secolului, temperaturile nu vor mai crește. Așadar ce avem de făcut este să reducem emisiile la nivel planetar în următorii 30 de ani. Desigur, lucrurile sunt mai complicate decât le descriu, dar cu acest gând pornim.

Este acest raport inatacabil? Poate să greșească?

Conducerea editorială a Wall Street Journal publică un text asumat de întreaga redacție care ridică semne de întrebare asupra studiului. Jurnaliștii WSJ spun că modelele matematice nu sunt cele mai de încredere și că acestea au dat greș în trecut. De asemenea, atrag atenția că prognozata creștere de temperatură nu este mai mare decât cea prezentată de alte rapoarte. Ba, mai mult, cel mai rău scenariu este ceva mai bun decât se arăta în trecut.

În plus, atrage atenția că amenințarea cu topirea calotei glaciare și prezența uraganelor este mai curând ipotetică, așa cum este prezentat în raport. WSJ atrage atenția că sumele cheltuite de administrații pentru oprirea emisiilor au fost mari, iar proiectele sortite eșecului. Publicația spune că riscul de a lovi economia este prea mare doar bazându-te pe ipoteze.

Aici este întregul articol

Ce le spunem copiilor noștri?

Aceasta este întrebarea pe care trebuie să o avem în minte. Oricum, ea va veni din ce în ce mai des. Probabilitatea este ca mare parte dintre aceste fenomene se vor întâmpla în decursul vieții noastre. Dar există posibilitatea ca ele să le însoțească întreaga viață a copiilor noștri.

Cred că suntem datori să le explicăm ce urmează și să le explicăm ce pot face, dacă noi nu reușim. Adevărul este necesar. Planeta nu va mai arăta ca până acum și ei trebuie să știe asta. Să fie pregătiți mental. Va trebui să le croim educația ca să se poată apăra și supraviețui. Și să construiască mecanisme care să ne aducă pe o traiectorie bună din nou.

Sigur că nu există un răspuns perfect, dar trebuie să începem să le căutăm pe cele bune. Și ce este mai dureros este că trebuie să le spunem că vor fi nevoiți, din miliarde de motive, să nu mai trăiască ca noi.

O sinteză a raportului o găsiți la BBC

Photo by Pixabay from Pexels

Țara fără dinți în gură

Recent, vicepreședinta CNAS, Adela Cojan, a făcut o declarație la care ar trebui să-ți clănțăne dinții în gură. Mă rog, dacă îi ai întregi. Ea arată că statul român a renunțat de ceva vreme să mai facă sănătate publică în stomatologie. Aici, scapă cine poate. Iar această alegere nu ne-a aparținut și trebuie schimbată.

Medicina dentară reprezintă încă cenușăreasa asistenței medicale din România din punct de vedere al finanțării: anul trecut, din total cheltuieli pentru asistența medicală în România din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, medicina dentară a reprezentat doar 0,33%, în condițiile în care suntem pe ultimul loc în Europa la incidența cariilor dentare – 99%. Prioritatea de finanțare trebuie să reprezinte prevenția, drept care am înaintat către Ministerul Finantelor Publice o solicitare de suplimentare a bugetului pentru categoria 6-12 ani în acest sens. Asta deși finanțarea sectorului sanitar nu depășește 5,2% din PIB în România, față de media europeană, care e cuprinsă între 9-11%.

Adela Cojan, Vicepreședinte CNAS, la conferința PALMED, 21 iulie 2021

Pe șleau, asta înseamnă că un cabinet care are contract cu CNAS primește indiferent de prestație sau de orele muncite 1800 de lei pe lună. Cred că vă știți prețurile la stomatolog în orașele voastre. Firesc, banii se termină imediat, iar accesul este limitat. Asta are un efect devastator la nivelul populației.

Jumătate dintre noi nu merg la dentist, un sfert ajung mai rar de un an, iar două treimi dintre familii nu-și duc deloc copiii la o verificare periodică. Deși probleme cu dinții avem de la naștere până la adâncă bătrânețe. Mai exact 95 la sută dintre noi au măcar o problemă cu dantura de-a lungul timpului.

În România sunt aproape 16 mii de cabinete stomatologice, iar 95 la sută sunt private. Doar 4400 au contracte cu statul, dar din acestea doar un sfert sunt la țară. În fiecare an, Kantar face un studiu național care arată relația noastră cu stomatologul. Vă las mai jos câteva slide-uri care nu sunt plăcute.

Unde este de fapt problema

În România, am început o dezbatere legată de banii din asigurările publice de sănătate care ar trebui să urmeze sau nu pacientul în sistemul privat. Sunt multe voci care fac din asta o sperietoare și atrag atenția că sistemul public va avea de suferit sau că inegalitățile se vor accentua. Mai pe șleau, că doar cei cu bani vor avea acces la sănătate. Ceea ce este parțial adevărat, dar în același timp nedrept față de clasa mijlocie.

Ceea ce nu vă spun susținătorii acestor puncte de vedere este, însă, că rezultatul dependenței de stat îl vedem cu ochiul liber. Într-o ramură a medicinei în care profesioniștii pot lucra singuri sau în echipe mici, ei au ales să livreze calitate la standarde și costuri de piață și nu la cele impuse din pixul guvernamental. Iar România este una dintre țările care are clinici stomatologice moderne, profesioniști și aparatură de top.

Iar statul refuză să le plătească pacienților dreptul lor. Și aici nu vorbim de susținerea în totalitate așa cum o face pentru alte boli, ci măcar parțială. Adică să poți deconta parțial o lucrare stomatologică.

Nu mai spun că nu există investiții în clinici publice, nu există rețele de medici care să te ajute, nu există obligativitatea de a te prezenta la controale minimale preventive. Nu există o rețea de cabinete rurale. Există doar posibilitatea de a plăti atunci când te doare. Și totul ține de responsabilitatea ta. Acesta este rezultatul refuzului ca pacienții să fie asigurați și ajutați indiferent de locul în care aleg să se trateze.

Nu privatizarea este tema aici. În absența sistemelor publice, oamenii se organizează. Problema este refuzul finanțării și crearea de oportunități de vindecare pentru cea mai mare parte a populației

Câteva lucruri minime pe care statul ar putea să le facă

Propunerile au fost făcute în cadrul conferinței PALMED, patronatul cabinetelor și laboratoarelor din industria stoma.

  • Decontarea parțială a serviciilor medicale
  • Decontare TVA
  • Campanii de informare și control preventiv

Dacă vrei să vorbești de inegalitate în sănătate, de aici se poate porni. În același timp, ceea ce vedem aici este abandonarea rolului statului în sănătate și mai ales o contribuție la scăderea stării de sănătate a populației. Articolul acesta nu are o concluzie. Poate doar o firavă speranță că putem să ne recăpătăm un drept. Dar pentru asta este nevoie întâi să discutăm de toate părțile.

Photo by Karolina Grabowska from Pexels

Radu Jude: „Babardeală cu bucluc … l-am făcut după o ceartă cu alți părinți pe tema educației sexuale”

Îmi plac filmele lui Radu Jude. Merg să le văd. Le aleg. Îmi place că te scot din ale tale. Și că au o teză. Îmi place că vorbesc cu curaj despre societate românească.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc este greu de urmărit. Cel mai greu dintre toate cele de până acum. Pentru că până la scena finală, savuroasă, Radu jude îți oferă o plimbare și apoi un eseu construit din citate. Și eu m-am enervat la prima parte a plimbării. Ce o vrea să facă mi-am spus? De ce o plimbare precum ciorba din filmele lui Corneliu Porumboiu.

Pentru că fiecare cadru are rost. De la ce se spune până la poziționarea mașinilor. Îți spune de la început unde trăiești și de ce scena de la sfârșit va fi așa cum e.

Cât despre tema educației sexuale, Radu Jude spune că o urmărește demult. Dar a hotărât să facă filmul acesta după o cerată cu prietenii, părinți și ei.

„Nu m-a mirat că ne-am certat, m-a mirat violența argumentelor.”

Jude spune că educația copiilor și problemele care le apar părinților în față sunt cele care arată cel mai bine cum gândește o persoană.

Dar asta nu e tot

Am vorbit cu Radu Jude și despre filmele sale mult mai dure, Aferim sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra barbari. Astea ne pun o oglindă și mai mare în față. Iar Jude insistă să ne vedem așa cum suntem. Ba, mai mult pregătește și unul nou, cu aceeași temă. Las trailerul, foarte dureros, mai jos.

Câteva recomandări

Despre revoltă în viața de artist și sub acest link cu Marius Manole

Între timp au apărut și Vorbitorincii

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”

Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

O femeie fără frică în estul sălbatic

Cristina Joia de la Pro TV, designer în emisiunea Visuri la Cheie, i-a spus unei femei să nu mai lase mașina pe trecerea de pietoni. Apoi și-a văzut de treaba ei. Persona  a urmărit-o și a lovit-o în magazin cu asemenea ferocitate că a băgat-o în spital. Agresoarea a fost reținută.

Știți ce mă miră pe mine? Că până la această oră autoritatea publică și demnitarii din România nu au o reacție mai apăsată. Pe măsura sălbăticiei atacului. Pentru că acest atac este un pumn în fața întregii societăți. O invitație la tăcere pentru toți cei care au curaj să spună ceva. Acesta nu este un fapt banal, o altercație între doi cetățeni care au să-și dispute ceva. Aceasta este o lovitură dată tuturor oamenilor onești și buni din România care vor reguli. Muțenia noastră, a demnitarilor noștri nu face decât să le dea apă la moară celor care vor să ne țină la pământ cu frica. Frica este armă prin care vor să răstoarne traiul bun și corect al nostru și al celor care vor lege în țara asta. Iar dacă tăcem dăm semn că suntem intimidați. 

O societatea nu poate trăi sub presiunea impostorilor, nemernicilor de tot felul. Nu e de ajuns că suntem zilnic conduși de cetățeni care fură, care nu se pricep, care nu știu să ne conducă. Ani de zile ni s-a spus că trebuie să fie cum vor ei, au modificat legea, au adus infractorii la masa celor onești. Nu trebuie ca azi să acceptăm să fim loviți când cerem respectare legii. 

Priviți ce se întâmplă astăzi. Avem nevoie de reguli ca să trecem de această perioadă dificilă. Orice om cu scaun la cap încearcă să respecte aceste reguli cât mai bine pentru el și familia lui. Dar în fiecare zi suntem supuși unei presiuni de natură inversă. Alții aleg pentru noi. Să nu poarte mască, să intre în aglomerație, să se vânzolească, să fie nepăsători la viața mea și a voastră. Ați încercat vreodată să le atrageți atenția celor care nu poartă mască să vedeți ce se întâmplă? Ați văzut că vă uitați după mărimea celui cu care stați de vorbă? C-au reușit să ne inoculeze sentimentul acesta de frică. Ai început să te gândești de două ori dacă să-i spui ceva. Te uiți și nu știi ce să faci. Gestul de a nu respecta regula te lovește în față, dar știi că dacă spui ceva poți să o pățești. 

Statul te-a părăsit, cei de lângă tine nu au curaj, lumea pe care am construit-o spune că trebuie să-ți vezi de treaba ta. Ei bine, Cristina Joia s-a comportat normal ca într-o lume civilizată și a spus ce crede. Ori dacă azi nu vorbim pentru ea, o lăsăm singură. Și mai e ceva. Noi pierdem o luptă care o să ducă la multe necazuri. Dacă nu respectăm regula, oameni o să moară, cel puțin azi în epidemie. Prieteni, aici nu este estul sălbatic. Aici e o țară cu cetățeni.

Mihaela Miroiu: „Elevii din România nu sunt deloc pregătiți pentru viața de adult”

Mihaela Miroiu este autoarea și susținătoarea mai multor idei pe care astăzi se susține societatea civilă românească. Fie că este vorba de etică și meritocrație în politică, de stat de drept, lupta împotriva discriminării sau promovarea feminismului în societatea noastră, Mihaela Miroiu poatet fi văzută ca un întemeietor, dar și lider de comunitate. Este autoarea mai multor cărți, a zeci de articole internaționale, dar și profesorul care a îndrumat zeci de generații pe tărâmul democrației. Am întrebat-o întâi cum trece personal de această perioadă.

Mihaela Miroiu lucrează zilnic cu cei mai bine pregătiți elevi din România. Azi, experiența a dus-o în poziția de a fi conducător de doctorate. Mi-a spus că de ani de zile constată lipsa de cunoștințe a studenților săi. „Eu trebuie să le predau etică în politică, dar ei nu știu fundamentele moralei.” Și apoi a tras această concluzie legată de modul în care se face școală în România. „Ce numiți dvs. școală bună? Cea care are rezultate bune la examene? Nu e corect.”

Cât despre pandemie, Mihaela Miroiu spune că nici cum nu se poate compara ce trăim acum cu ce era în perioada pandemiei.

Teo: „Autostrăzile o să fie o victorie o simbolică. Păcat că nimeni nu o să mai știe simbolul.”

Era evident că o să-l chem pe Teo la interviul de Zece. Teo de la stand-up, cum l-am notat eu în telefon. Mereu am spus că dintre toți cei care fac stand up, Teo este cel mai curajos. El este autorul subiectelor atipice, nu-i e frică să abordeze cele mai sensibile subiecte din societate și să râdă, cu lacrimi uneori, de ce înseamnă lumea românească. Și eu am văzut în toate astea o formă de educație.

Am vorbit despre blocul în care a copilărit și care nu mai poate fi o comunitate. Am vorbit despre școală și viitorul ei, dar și despre apelul nostru disperat la bun-simț. „Bunul-simț nu e respins de nimeni la noi, dar nu-l găsești pe nicăieri.” Dar și despre plecarea din țară pe care n-o respinge deși meseria lui îl leagă de glie. „Mă visez, însă, făcând mici pe o plajă caldă. Eu și soția mea ne-am gândit la asta.” Și, da, despre ziua în care vor fi autostrăzi la noi.

Ca de obicei, pun un podcast mai scurt și un video cu tot interviul.

Când o să scăpăm de COVID, ne așteaptă alte probleme complicate.

Când o să scăpăm de COVID, avem o altă situație interesantă în față. Potrivit IHME, Institutul pentru Statistici de Sănătate de la Washington, ne împuținăm și fără COVID. Proiecția lor arată că în anul 2100, în România vor mai trăi cam opt milioane de cetățeni.

Cauzele sunt aceleași pe care le știm și acum. Mortalitate mare, natalitate mică, bașca vrem să plecăm de aici și nu prea ne mai place. Acum, sigur, 2100 este departe și nu prea ne mai interesează. Va fi mai complicat pentru copiii noștri. Și cred că moștenirea pe care trebuie să le-o lăsăm trebuie să fie și de altă natură decât cea financiară. Pentru asta vă las mai mult timp de gândire. Mai jos este și structura bolilor care ne omoară mai devreme decât pe alții.

Ce vă interesează mai tare est perioada dintre 2040 și 2060, cea în care generația noastră începe să primească și pensie. În cazul meu în 2044. Ceea ce, îmi dau seama acum, nici măcar nu este atât de departe. Cam nasol să vezi că anii din față sunt cam tot ăia din spate.

Dacă vă uitați cu atenție, cam în 2044, datele arată că nu prea are cine să plătească pensiile. Cel puțin nu în actualul sistem. Adică cei de sub noi, vor fi mai puțini. Drept urmare, pensiile din sistemul public vor fi mici, iar pentru unii inexistente. Cum vom fi cei mai mulți locuitori în zona respectivă, asta va fi cea mai mare problemă a nației. Asta și clima. Alte lucruri le vom îmbunătăți, dar bătrânețea noastră va fi fierbinte, fără apă și cu pensii mici.

Nu am o soluție la care să nu sufere cineva. Dar de asta vă recomand să vă găsiți soluții individuale de acum. Și să vă pregătiți copiii pentru diverse poveri pe care le vom pune în spatele lor. Sau, după ce trece nenorocirea, presiune imensă pentru a rezolva această problemă. Căci e problema noastră nu a altora. Și, cred că la cât am vorbit, e clar că nu statul plătește pensiile, ci cei de după noi.

Valeriu Nicolae: „România ar trebui să scape de impostură”

De câteva săptămâni bune, Valeriu Nicolae enervează clasa politică scoțând la iveală impostura parlamentarilor români. El studiază CV-ul fiecăruia dintre ei și constată inadvertențele, minciuna și lipsa lor de pregătire. Pentru că România are nevoie de curățenie. Mă rog, nu numai clasa politică este nervoasă, ci mai toată lumea din jur. Exercițiul său, enorm de simplu, ne arată cât de mare este minciuna în care trăiește România.

În rest, în viața obișnuită, Valeriu Nicolae e om de afaceri și bun samaritean. El conduce Casa Bună, un grup de câteva sute de oameni de bine care ajută cei mai săraci copii din România, cei care trăiesc în ghetouri. Le oferă din banii săi, ai lor, tot ce poate: calculatoare, case, meditații.

L-am numit la un moment dat fondator al unui ONG. Mi-a spus că are oroare de denumirea asta. În ochii săi, mulți dintre cei care au ONG-uri nu fac decât să vorbească, în loc să pună mâna la muncă. Iar ONG-urile nu ar trebui să fie despre vorbit. E foarte talentat în a-și face prieteni, îi zic.

Întâmplările pe care le povestește, însă, despre România săracă îți fac mintea să stea în loc. Pentru că e greu de cuprins ce nu vrem să vedem.

Printre spusele sale.

  • Dacă e să te iei după Casa Bună, România merge bine
  • De la o mână de oameni, azi au ajuns la 400
  • Pandemia este mult mai grea pentru copiii din ghetouri
  • Casa Bună le-a dus mâncare și calculatoare
  • Distanțarea socială e o glumă în ghetouri
  • Ploșnițele, libărcile și păduchii sunt norma în ghetou
  • Părinții nu-și duc copiii la școală de frica anchetei
  • Meritocrația ar trebui să fie proiectul României

Ca de obicei, vă las un podcast și un video. Filmarea e varianta completă a interviului.

Radu Naum: „România e ca o coloană foarte lungă, cu multă lume rămasă în urmă.”

E bine să trăiești un meci cu Radu Naum în fața televizorului. De câte ori am avut ocazia, am reușit să găsesc o nouă dimensiune a sportului. Radu nu vorbește în cronicile sale despre sport doar ca înfruntare a trupurilor și a minții. Le găsește întotdeauna dimensiunea civilizației, cea socială sau cea istorică.

I-am spus odată că un meci cu el e ca un drum cu Turul Franței, dacă mai țineți minte momentul în care el și cu Radu Banciu au început să facă acele călătorii enciclopedice în munții și pe câmpiile Franței. Azi e un pic mai rezervat. „Am spus și multe prostii atunci.” Or fi fost, dar călătoria rămâne și asta mi se pare fascinant 10 ani mai târziu.

Am vrut să vorbesc cu el despre țara în care trăiește fizic. Mintea lui Radu Naum cutreieră multe ale părți ale civilizației. Cum e România de azi, l-am întrebat. Dar cea în care o să trăiască la pensie. A respins cuvântul pensie pentru că el nu o așteaptă ca o perioadă de odihnă a vieții. Dar speră ca România să mai fie.

Din răspunsurile lui Radu Naum

  • România e ca un arhipelag. O mulțime de insule neunite
  • Unii dintre concetățenii noștri se poartă ca niște apatrizi
  • E greu să-i faci unui loc „al tău” ceea ce-i facem noi
  • România e ca o coloană foarte lungă, cu foarte multă lume rămasă în urmă
  • Suntem ca într-un război. România pârâie din toate încheieturile
  • Încerc să găsesc o lumină în ochii celor de pe afișe electorale. Mă străduiesc
  • Dorința mea ar fi ca oamenii să se întoarcă
  • Sau să se întoarcă cu anumite valori

Precizare: varianta video este mai lungă și mai complexă decât podcastul.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!