societate

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”

Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

O femeie fără frică în estul sălbatic

Cristina Joia de la Pro TV, designer în emisiunea Visuri la Cheie, i-a spus unei femei să nu mai lase mașina pe trecerea de pietoni. Apoi și-a văzut de treaba ei. Persona  a urmărit-o și a lovit-o în magazin cu asemenea ferocitate că a băgat-o în spital. Agresoarea a fost reținută.

Știți ce mă miră pe mine? Că până la această oră autoritatea publică și demnitarii din România nu au o reacție mai apăsată. Pe măsura sălbăticiei atacului. Pentru că acest atac este un pumn în fața întregii societăți. O invitație la tăcere pentru toți cei care au curaj să spună ceva. Acesta nu este un fapt banal, o altercație între doi cetățeni care au să-și dispute ceva. Aceasta este o lovitură dată tuturor oamenilor onești și buni din România care vor reguli. Muțenia noastră, a demnitarilor noștri nu face decât să le dea apă la moară celor care vor să ne țină la pământ cu frica. Frica este armă prin care vor să răstoarne traiul bun și corect al nostru și al celor care vor lege în țara asta. Iar dacă tăcem dăm semn că suntem intimidați. 

O societatea nu poate trăi sub presiunea impostorilor, nemernicilor de tot felul. Nu e de ajuns că suntem zilnic conduși de cetățeni care fură, care nu se pricep, care nu știu să ne conducă. Ani de zile ni s-a spus că trebuie să fie cum vor ei, au modificat legea, au adus infractorii la masa celor onești. Nu trebuie ca azi să acceptăm să fim loviți când cerem respectare legii. 

Priviți ce se întâmplă astăzi. Avem nevoie de reguli ca să trecem de această perioadă dificilă. Orice om cu scaun la cap încearcă să respecte aceste reguli cât mai bine pentru el și familia lui. Dar în fiecare zi suntem supuși unei presiuni de natură inversă. Alții aleg pentru noi. Să nu poarte mască, să intre în aglomerație, să se vânzolească, să fie nepăsători la viața mea și a voastră. Ați încercat vreodată să le atrageți atenția celor care nu poartă mască să vedeți ce se întâmplă? Ați văzut că vă uitați după mărimea celui cu care stați de vorbă? C-au reușit să ne inoculeze sentimentul acesta de frică. Ai început să te gândești de două ori dacă să-i spui ceva. Te uiți și nu știi ce să faci. Gestul de a nu respecta regula te lovește în față, dar știi că dacă spui ceva poți să o pățești. 

Statul te-a părăsit, cei de lângă tine nu au curaj, lumea pe care am construit-o spune că trebuie să-ți vezi de treaba ta. Ei bine, Cristina Joia s-a comportat normal ca într-o lume civilizată și a spus ce crede. Ori dacă azi nu vorbim pentru ea, o lăsăm singură. Și mai e ceva. Noi pierdem o luptă care o să ducă la multe necazuri. Dacă nu respectăm regula, oameni o să moară, cel puțin azi în epidemie. Prieteni, aici nu este estul sălbatic. Aici e o țară cu cetățeni.

Mihaela Miroiu: „Elevii din România nu sunt deloc pregătiți pentru viața de adult”

Mihaela Miroiu este autoarea și susținătoarea mai multor idei pe care astăzi se susține societatea civilă românească. Fie că este vorba de etică și meritocrație în politică, de stat de drept, lupta împotriva discriminării sau promovarea feminismului în societatea noastră, Mihaela Miroiu poatet fi văzută ca un întemeietor, dar și lider de comunitate. Este autoarea mai multor cărți, a zeci de articole internaționale, dar și profesorul care a îndrumat zeci de generații pe tărâmul democrației. Am întrebat-o întâi cum trece personal de această perioadă.

Mihaela Miroiu lucrează zilnic cu cei mai bine pregătiți elevi din România. Azi, experiența a dus-o în poziția de a fi conducător de doctorate. Mi-a spus că de ani de zile constată lipsa de cunoștințe a studenților săi. „Eu trebuie să le predau etică în politică, dar ei nu știu fundamentele moralei.” Și apoi a tras această concluzie legată de modul în care se face școală în România. „Ce numiți dvs. școală bună? Cea care are rezultate bune la examene? Nu e corect.”

Cât despre pandemie, Mihaela Miroiu spune că nici cum nu se poate compara ce trăim acum cu ce era în perioada pandemiei.

Teo: „Autostrăzile o să fie o victorie o simbolică. Păcat că nimeni nu o să mai știe simbolul.”

Era evident că o să-l chem pe Teo la interviul de Zece. Teo de la stand-up, cum l-am notat eu în telefon. Mereu am spus că dintre toți cei care fac stand up, Teo este cel mai curajos. El este autorul subiectelor atipice, nu-i e frică să abordeze cele mai sensibile subiecte din societate și să râdă, cu lacrimi uneori, de ce înseamnă lumea românească. Și eu am văzut în toate astea o formă de educație.

Am vorbit despre blocul în care a copilărit și care nu mai poate fi o comunitate. Am vorbit despre școală și viitorul ei, dar și despre apelul nostru disperat la bun-simț. „Bunul-simț nu e respins de nimeni la noi, dar nu-l găsești pe nicăieri.” Dar și despre plecarea din țară pe care n-o respinge deși meseria lui îl leagă de glie. „Mă visez, însă, făcând mici pe o plajă caldă. Eu și soția mea ne-am gândit la asta.” Și, da, despre ziua în care vor fi autostrăzi la noi.

Ca de obicei, pun un podcast mai scurt și un video cu tot interviul.

Când o să scăpăm de COVID, ne așteaptă alte probleme complicate.

Când o să scăpăm de COVID, avem o altă situație interesantă în față. Potrivit IHME, Institutul pentru Statistici de Sănătate de la Washington, ne împuținăm și fără COVID. Proiecția lor arată că în anul 2100, în România vor mai trăi cam opt milioane de cetățeni.

Cauzele sunt aceleași pe care le știm și acum. Mortalitate mare, natalitate mică, bașca vrem să plecăm de aici și nu prea ne mai place. Acum, sigur, 2100 este departe și nu prea ne mai interesează. Va fi mai complicat pentru copiii noștri. Și cred că moștenirea pe care trebuie să le-o lăsăm trebuie să fie și de altă natură decât cea financiară. Pentru asta vă las mai mult timp de gândire. Mai jos este și structura bolilor care ne omoară mai devreme decât pe alții.

Ce vă interesează mai tare est perioada dintre 2040 și 2060, cea în care generația noastră începe să primească și pensie. În cazul meu în 2044. Ceea ce, îmi dau seama acum, nici măcar nu este atât de departe. Cam nasol să vezi că anii din față sunt cam tot ăia din spate.

Dacă vă uitați cu atenție, cam în 2044, datele arată că nu prea are cine să plătească pensiile. Cel puțin nu în actualul sistem. Adică cei de sub noi, vor fi mai puțini. Drept urmare, pensiile din sistemul public vor fi mici, iar pentru unii inexistente. Cum vom fi cei mai mulți locuitori în zona respectivă, asta va fi cea mai mare problemă a nației. Asta și clima. Alte lucruri le vom îmbunătăți, dar bătrânețea noastră va fi fierbinte, fără apă și cu pensii mici.

Nu am o soluție la care să nu sufere cineva. Dar de asta vă recomand să vă găsiți soluții individuale de acum. Și să vă pregătiți copiii pentru diverse poveri pe care le vom pune în spatele lor. Sau, după ce trece nenorocirea, presiune imensă pentru a rezolva această problemă. Căci e problema noastră nu a altora. Și, cred că la cât am vorbit, e clar că nu statul plătește pensiile, ci cei de după noi.

Valeriu Nicolae: „România ar trebui să scape de impostură”

De câteva săptămâni bune, Valeriu Nicolae enervează clasa politică scoțând la iveală impostura parlamentarilor români. El studiază CV-ul fiecăruia dintre ei și constată inadvertențele, minciuna și lipsa lor de pregătire. Pentru că România are nevoie de curățenie. Mă rog, nu numai clasa politică este nervoasă, ci mai toată lumea din jur. Exercițiul său, enorm de simplu, ne arată cât de mare este minciuna în care trăiește România.

În rest, în viața obișnuită, Valeriu Nicolae e om de afaceri și bun samaritean. El conduce Casa Bună, un grup de câteva sute de oameni de bine care ajută cei mai săraci copii din România, cei care trăiesc în ghetouri. Le oferă din banii săi, ai lor, tot ce poate: calculatoare, case, meditații.

L-am numit la un moment dat fondator al unui ONG. Mi-a spus că are oroare de denumirea asta. În ochii săi, mulți dintre cei care au ONG-uri nu fac decât să vorbească, în loc să pună mâna la muncă. Iar ONG-urile nu ar trebui să fie despre vorbit. E foarte talentat în a-și face prieteni, îi zic.

Întâmplările pe care le povestește, însă, despre România săracă îți fac mintea să stea în loc. Pentru că e greu de cuprins ce nu vrem să vedem.

Printre spusele sale.

  • Dacă e să te iei după Casa Bună, România merge bine
  • De la o mână de oameni, azi au ajuns la 400
  • Pandemia este mult mai grea pentru copiii din ghetouri
  • Casa Bună le-a dus mâncare și calculatoare
  • Distanțarea socială e o glumă în ghetouri
  • Ploșnițele, libărcile și păduchii sunt norma în ghetou
  • Părinții nu-și duc copiii la școală de frica anchetei
  • Meritocrația ar trebui să fie proiectul României

Ca de obicei, vă las un podcast și un video. Filmarea e varianta completă a interviului.

Radu Naum: „România e ca o coloană foarte lungă, cu multă lume rămasă în urmă.”

E bine să trăiești un meci cu Radu Naum în fața televizorului. De câte ori am avut ocazia, am reușit să găsesc o nouă dimensiune a sportului. Radu nu vorbește în cronicile sale despre sport doar ca înfruntare a trupurilor și a minții. Le găsește întotdeauna dimensiunea civilizației, cea socială sau cea istorică.

I-am spus odată că un meci cu el e ca un drum cu Turul Franței, dacă mai țineți minte momentul în care el și cu Radu Banciu au început să facă acele călătorii enciclopedice în munții și pe câmpiile Franței. Azi e un pic mai rezervat. „Am spus și multe prostii atunci.” Or fi fost, dar călătoria rămâne și asta mi se pare fascinant 10 ani mai târziu.

Am vrut să vorbesc cu el despre țara în care trăiește fizic. Mintea lui Radu Naum cutreieră multe ale părți ale civilizației. Cum e România de azi, l-am întrebat. Dar cea în care o să trăiască la pensie. A respins cuvântul pensie pentru că el nu o așteaptă ca o perioadă de odihnă a vieții. Dar speră ca România să mai fie.

Din răspunsurile lui Radu Naum

  • România e ca un arhipelag. O mulțime de insule neunite
  • Unii dintre concetățenii noștri se poartă ca niște apatrizi
  • E greu să-i faci unui loc „al tău” ceea ce-i facem noi
  • România e ca o coloană foarte lungă, cu foarte multă lume rămasă în urmă
  • Suntem ca într-un război. România pârâie din toate încheieturile
  • Încerc să găsesc o lumină în ochii celor de pe afișe electorale. Mă străduiesc
  • Dorința mea ar fi ca oamenii să se întoarcă
  • Sau să se întoarcă cu anumite valori

Precizare: varianta video este mai lungă și mai complexă decât podcastul.

Pandemia nu trece doar cu acțiunea guvernului. Avem și noi rolul nostru

Joi am făcut o ediție specială România în Direct despre cum o să redeschidem școala. O ediție cu mai multe întrebări decât răspunsuri și nenumărate incertitudini. Nu știm ce avem de făcut, cât de sigur sau nesigur este și ce este mai bine pentru copii. Dar și pentru noi. Vă las aici înregistrarea despre care o să vedeți că este dominată de aceste nesiguranțe.

România în Direct, cu Cătălin Striblea: Cum să înceapă școala? Ediție specială cu părinți și profesori

România în Direct, cu Cătălin Striblea: Cum să înceapă școala? Ediție specială cu părinți și profesorihttps://www.europafm.ro/romania-in-direct-cu-catalin-striblea-cum-sa-inceapa-scoala-editie-speciala-cu-parinti-si-profesori/

Publicată de Radio Europa FM pe Joi, 20 august 2020

La un moment dat, mai spre finalul emisiunii, m-a sunat o doamnă învățătoare care mi-a spus că este chiar la școală, la făcut curățenie în clasa în care i-a fost alocată și pe care o va avea patru ani.

Am spus că e frumos și că e firesc să participe la acțiunile astea pentru că e locul în care va sta patru ani. Apoi am primit următorul mesaj de la un domn ascultător.

„Cum să fie firesc, Cătălin, ca profesorul/educatorul să facă curățenie la școală??? Când ne schimbăm mentalitatea asta retrogradă care ne face să credem că la un loc de muncă trebuie să mai faci și alte 7 job-uri pentru care în orice loc normal sunt angajați alți oameni care se pricep la acele lucruri? Bine că trebuie profesorii să facă curat, dar guvernul nu trebuie să aibe responsabilități și doamna de română, cea agramată, să nu fie criticată de nimeni pentru că nu a fost in stare să facă nici măcar un ghid de covid in 6 luni…Ce e cu noi românii?”

I-am răspuns așa. Ce e retrograd în a face curat la locul de muncă? Dvs așteptați ca în birou la dvs să vină femeia de serviciu tot timpul? Dar vasele le spălați la muncă, după ce mâncați? Ce altceva mai așteptați de la femeia de serviciu? Știți că în retrogradele școli japoneze nu există oameni de serviciu? Nu zic să văruiască sau să facă părțile grele ale acestei munci pentru care, firesc, plătim oameni, dar nu e nicio rușine să pui mâna să ajuți în locul în care muncești.

Asta nu e tot însă. Ceva mai dimineață, în Deșteptarea de vară, am spus că, în această situație, trebuie să așteptăm mai puțin de la stat și mai mult de la ce putem face noi. Asta a stârnit câteva mesaje în care eram făcut arșice și-n care treceam de la cel mai prost om din lume, la cel mai incompetent jurnalist în viață. O rușine, cum ar veni.

Și de asta îmi dau seama că reflexul nostru de a cere socoteală și de a aștepta ceva de la stat este foarte mare, greu de învins. Am crescut ca societate cu aceste așteptări. În care statul trebuie să facă. Și are destule restanțe. Doar că acum, specific în această situație, nu cred că abordarea asta ne ajută foarte tare. Epidemia nu trece dacă țipăm la Orban, Anisie, Ciolacu.

Știu că foarte multă lume așteaptă intervenția statului. Sau consideră că statul este deja vinovat. Administrația este slabă, nevolnică și plină de pile, lucruri despre care deja am vorbit. Este într-o întârziere fantastică și a avut destule luni la dispoziție. Doar că asta nu rezolvă cu nimic situația. 

Așadar ce poate face statul?

Întâi de toate poate face reguli clare. 

Apoi poate verifica dacă acestea se aplică. Trebuie să ofere resurse acolo unde este necesar. Și aici mă refer mai curând la guvern și instituțiile naționale. 

Dar eu cred că, mai curând, aici este vorba de ceea ce putem face noi. De modul în care ne implicăm, găsim soluții și colaborăm cu cei care au grijă de copiii noștri. Da, sigur, dăm vina pe stat, dar cum mergem mai departe? Mă ajută azi să țip la Orban sau la Anisie? Sigur. Presiunea este necesară. Statul ne-a trădat din nou. Pot să merg la vot să-i penalizez, că votarea vine repede. Dar nu e de ajuns. Orban, Anisie, Ciolacu nu sunt în clasă cu copilul meu să vadă dacă se aerisește, dacă se respectă culoarele sau au dezinfectant. Aici e vorba de ce poate face o comunitate. 

Iar până când problema ajunge la guvern, cred că primăria e mai aproape. Mi-aș dori zilele astea să-i văd prin școli pe toți consilierii locali și județeni, interesându-se de ceea ce este nevoie. Și pe școli luând legătura cu părinții ca să le explice ce au de făcut.

La fel, văd posibilitatea de a ajuta școala, dacă este permis și unde e nevoie. De la curățenie până la supravegherea unor grupuri de copii care nu au voie să interacționeze când vor începe orele.

Pandemia NU trece numai prin implicarea guvernului. Mai ales a unui guvern cu standarde joase ca în România. Pandemia e între noi și tot noi o rezolvăm. Dacă guvernul nu poate, rezolvăm și cu el după.

Dar până atunci trebuie să respectăm regulile, să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască și să verificăm ce s-a întâmplat la școala noastră. Și să punem presiune pentru alocarea resurselor.

Copila din Mehedinți este parte a unui eșec profund. Există și o soluție

Nu aș vrea ca uitarea noastră obișnuită să se aștearnă prea repede peste cazul fetei de la Mehedinți, incendiată de un criminal în serie. Directorul penitenciarului, care a făcut propunerea de  eliberare condiționată a fost demis. La rându-i Parchetul face o anchetă care să vadă de ce nu s-a acționat la plângerea de viol. Dar, în față avem o criză mai profundă care vorbește despre singurătate și incapacitate socială. 

Povestea acestei copile de 17 ani arată în felul următor.

Ea este singură acasă cu un frate mai mic, de 14 ani. Tatăl este plecat la muncă în străinătate. De mamă nu se mai știe nimic. Tatăl a lăsat copiii cu o bunică de 82 de ani. Aceasta trebuia să aibă grijă de ei. 

Potrivit legii, când părinții pleacă în străinătate, sunt obligați să înștiințeze statul și să lase un tutore legal care să semneze în locul diverse acte. E vorba de școală, de spitalizări sau alte cazuri când e necesară prezența părinților. 

Acestei fete din Mehedinți, bunica ar fi trebuit să-i asigure protecție în fața lumii, dar mai ales împotriva unui prădător care le-a devenit vecin, dar și, cumva, prieten al tatălui plecat la muncă. E evident că nu a putut să o facă de niciun fel. De asta, cel mai probabil, plângerea de viol nu a avut succes în fața poliției și a procurorilor. Un copil singur nu e prioritatea nimănui. Nici a direcțiilor de protecție socială.  

De asta, fratele cel mic și-a găsit sora arzând în flăcări. El a stins-o, el a chemat salvarea. El a rămas singur în curte după ce poliția, pompierii, dar și bunica au plecat. La o zi au venit oamenii din partea statului să-l ia și pe el. 

Și de aici începe o problemă profundă a României. Ca acesta mai sunt aproape 100 de mii de cazuri în România. Unii dintre ei au ambii părinți plecați sau sunt singuri după ce părintele unic a plecat și el. Sper că nu vă surprind cu nimic dacă vă spun că această cifră de la protecția copilului este contrazisă de datele ministerului educației care arată că sunt 150 de mii de copii cu părinți plecați. Cifra ar putea fi însă mai mare căci nu toți copiii cu probleme vin la școală.

Tehnic, direcțiile de protecție socială din primării sunt cele însărcinate să aibă grijă de ei. Asta este o sarcină care a picat pe capul lor după ce s-a constat că Autoritatea pentru protecția copilului nu are destulă forță să se ocupe de întreaga țară. Asta înseamnă că măcar o dată pe săptămână cineva de la primărie să vină să vadă de starea lor, de școala lor, să-i aducă în programe de sprijin școlar și chiar să le dea o masă caldă. Dar asta se întâmplă doar dacă omul sfințește locul. 

În general 20 la sută dintre acești copii ajung în grija statului cu totul. Iar dacă deschizi anchetele de presă făcute de-a lungul anilor o să te îngrozească sutele de grozăvii prin care trec: foame, depresie, bătăi, viol, incest, trafic de persoane, sinucidere. Și acum incendiere.

Aceste cazuri spun enorm despre noi, mai mult decât bătăliile zilnice obișnuite. Este un eșec atât ca stat, dar ca și societate. Nu cred că suntem chiar atât de buni și responsabili pe cât ne credem. Și mai știu că după două decenii în care eșuăm în această problemă, ea devine sarcina comunităților locale, a locuitorilor onești și de treabă,  care trebuie să găsească soluții pentru acești copii. Măcar să fie văzuți de către stat. 

Foto: Octav Ganea Inquam Photos 

„Va trebui să învățăm să trăim cu virusul.” Acesta este planul.

Pentru prima dată după aproape două luni, președintele Iohannis ne-a spus cât va mai dura treaba asta: până pe 15 mai. Doar că nu aceast e întrebarea, ci cum va arăta viața noastră după acea dată.

Președintele a rostit un discurs în care și-a asumat coordonarea întregii crize. Și ne-a îndemnat să ascultăm doar măsurile pe care le va comunica  el sau guvernul. A repudiat, astfel, pe alocuri violent, planul prezentat sub emblema Institutului Balș de profesorul Streinu-Cercel. Acesta prezenta atât soluții sanitare cât și economice, iar unele dintre ele au scandalizat populația. E vorba de separarea celor de peste 65 de ani de restul populației, dar și neplata taxelor. Întreg planul este aici, vă las mai jos doar unfragment din măsurile economice, care sunt, totuși, exagerate. 

„Se impune formare unui Guvern anti-Pandemic sau a unui Minister intersectorial Pandemic care va elabora și pune în funcție planul anti-pandemic.
TVA-ul va fi oprit
Taxele vor fi suspendate pentru toată lumea
Industria alimentară va funcționa non-stop.
Regiile Apă/Canal, Electrica, Salubrizare, etc vor funcționa non-stop.
Toate costurile vor fi decontate de Stat NU de cetățeni. Aici intervine Fondul de Rezervă al Țării.”

Dincolo de asta, președintele nu a spus care vor fi măsurile de relaxare. Totuși pentru fiecare dintre noi este la fel de important să știm ce se va întâmpla din 15 mai. Sau ce s-ar putea întâmpla. Și dacă nu avem răspunsuri de la București, atunci trebuie să le căutăm în altă parte. 

România nu este singura țară care se confruntă cu diverse propuneri. În Statele Unite avem mitinguri încurajate de președintele Trump. Oamenii vor să muncească, guvernatorii se opun. În Franța, există un plan care va începe din 11 mai. „Va trebui să învățăm să trăim cu virusul,” spune premierul Franței. Iată și câteva idei din plan. 

Un prim element va fi continuarea respectarii „gesturilor de bariera” precum distantarea sociala, ce va fi insotita de generalizarea purtarii mastilor in public. Purtarea mastilor va deveni probabil obligatorie in mijloacele de transport in comun.

Anticipand impunerea unei astfel de obligatii, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anuntat distribuirea gratuita in farmaciile din capitala a 500.000 de masti din panza lavabile spre sfarsitul lunii aprilie si a peste 2 milioane in luna mai.

Dar până la urmă cum vom ieși de aici și pentru ce trebuie să ne pregătim? Care sunt cele mai vehiculate ipoteze în democrațiile lumii?

În aprilie-mai vom vedea numărul cazurilor înmulțindu-se la un nivel pe care cu greu îl putem prognoza. Este clar că în ciuda diverselor măsuri de carantină, virusul progresează fie mai lent, fie mai repede. Este posibil ca sistemele noastre sanitare să fie întinse dincolo de puterile lor. În ciuda măsurilor statelor, vor trebui luate decizii grele care țin de viața oamenilor, în continuare. De viața și de moartea oamenilor. Trebuie să ne obișniuim cu acest lucru. 

Din punct de vedere economic, industriile care produc bunuri sanitare continuă să fie cele mai presate. Fabricile de materiale sanitare vor angaja sute de oameni pentru a putea face față cererii intense. Diverse companii vor fi reorganizate pentru a produce lucruri necesare, iar altele pur și simplu nu-și vor mai găsi utilitatea. 

Între timp inegalitățile se vor accentua și cel mai mult vor suferi oamenii care câștigă bani puțini. În dreptul lor va fi decontat această criză, ca de obicei. Al doilea grav loviți vor fi antreprenorii. Cei care au fondat mici companii, cu puțini angajați, dar care ofereau servicii sau lucruri inovative. Vor crește presiunile sociale asupra guvernelor ca să oprească o parte dintre dări, dar și o parte dintre ratele pe care le datorăm băncilor. 

Vârful crizei de sănătate va dura încă o lună. După care va începe presiunea pentru ca măsurile de carantină să se îndulcească. Totuși cum se va sfârși această poveste? Totul depinde capacitatea statelor de-a produce materiale sanitare și cele care vor salva vieți. Iar de aici avem trei scenarii. 

Primul este cel al răspunsului perfect. În care statele lumii găsesc un răspuns comun și au destule materiale și carantina este respectată, iar virusul poate fi învins în mai multe locuri deodată. Dar dacă există un singur loc unde va supraviețui, atunci este acest scenariu nu este posibil. 

Al doilea este scenariul imunizării turmei, așa cum se întâmplă acum, mai încet sau mai repede. Impactul va fi devastator pentru că asta poate lăsa în urmă sute de mii morți, un lucru de negândit în societatea actuală. Dramele umane și economice vor fi atât de mari, încât cu greu ne vom putea recupera. 

Al treilea scenariu este cel în care statele încearcă să oprească răspândirea cu măsuri mai dure sau mai puțin dure. Sau cu unele care durează mai mult sau mai puțin. Acesta este scenariul ideal pentru că ne dă timp. Unii oameni se vor imuniza. O dată la două luni economia va primi un pic de respiro, și, poate un vaccin va apărea. Orice așteptare mai devreme de un an și jumătate este nerealistă, însă. Chiar dacă un vaccin va fi găsit, testat, va da rezultate acceptabile și nu va avea reacții adverse masive, tot va trebui să așteptăm producerea sa. Apoi distribuția și imunizarea unei planete vor fi o muncă colosală. 

Iar când o să ajungem la acest punct, lucrurile vor și mai complicate. Va fi nevoie de sume enorme de bani ca economia să fie repornită. Altele vor trebui să fie distribuite pentru ajutoare sociale. O parte din acești bani au fost deja alocați de guvernele lumii. Statele vor trebui să aibă un aparat imens de comunicare și să ia decizii prin care să fie restabilită încrederea. Problemele sociale și economice care vor apărea vor fi atât de mari încât ne va lua ani buni ca să le reparăm. 

Vor exista, însă și lucruri pozitive. Actuala stare de lucruri va reseta relațiile dintre anumite state și va reașeza prioritatea problemelor. Dacă până acum geopolitica era pe primul loc, colaborarea sanitară va avea prioritate. Contraterorismul și investițiile militare vor scădea în amploare. Statele vor fi obligate în viitorul deceniu să ia măsuri sanitare. Cine nu intră în acest joc va pierde alegerile. Mecanismele de suraveghere a bolilor și răspunsul sanitar de urgență vor fi o priorite mondială. Și de asemenea vom asista la relocarea unor industrii. Vom primi, însă, și un spirit comunitar mai puternic. 

Asta va fi însă mai târziu. Ce avem de făcut până atunci, însă.

Să respectăm tot ce spun acești oameni care ne conduc. Să nu le îngreunăm treaba pe care o fac, de la supraveghere, la limitarea numărului de cazuri.  

Statele trebuie să îndrepte resursele disponibile pentru materiale sanitare și medicamente. 

De asemenea, guvernele sunt obligate să caute activ soluții de producere a materialelor sanitare, oricât de fanteziste ar părea. 

Trebuie împărțiți rapid banii care vor ajunge în economii. 

Băncile trebuie protejate în această situație pentru că prin ele vor rezolva situțiile ulterioare. Falimentul acestora și pierderea banilor populației va dezintegra societatea. 

Găsirea unor măsuri de protecție și încurajare a ramurilor economice care devin de urgență națională: alimentație, sănătate, furnizare de energie, internet și nu îngenuncherea lor și mai puternică. 

Pregătirea unui răspuns la probleme sociale, mai ales financiare ale populației, situație care vă apărea într-un timp relativ scurt. 

 

Deocamdată aici suntem, vedem ce se întâmplă mai departe. 

 

 

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!