școală

Dialoguri cu Paul Olteanu II #13. De ce “hoțul neprins este negustor cinstit”?

Continuăm dialogul cu Paul Olteanu printre expresiile și zicătorile românești. Iar în această ediție analizăm spiritul nostru tranzacțional și orientat spre rezultat. Celebrul “scopul scuză mijloacele” găsește multe interpretări în România, dar asta este de natură să reducă încrederea în societate. Dar poate , mai important

Sezonul doi al podcastului Mind Architect powered by Europa FM analizează zicători și proverbe românești și modul în care acestea ne mai reprezintă. 

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Testarea elevilor. Sau cum arată lipsa de asumare și fuga de răspundere

Testarea elevilor pentru depistarea coronavirusului s-a terminat așa cum a început: fără cap și fără coadă. Lucrurile au fost lăsate la latitudinea nimănui și a tuturor, căci nimeni nu a vrut să-și asume o decizie.

Așadar, hotărârea finală spune că ”școala va decide” dacă are sau nu condiții de testare și dacă acest lucru va fi făcut de cadre medicale, profesori sau părinți. Acesta este anunțul ministrului Cîmpeanu, după câteva zile de haos.

Aici este declarația ministrului, pe larg.

Și un pic de recapitulare. Cu o întârziere de un an, Ministerul Educației a hotărât că se va face testare în școli. Ca să nu mai întâmpine opoziția părinților, ministerul a hotărât ca testele să fie salivare, adică neinvazive.

Hotărârea a stârnit protestele unor profesori care au spus că nu au calitatea și priceperea de a face ei testele. Și că acest lucru trebuie făcut de părinți. Sindicatele au anunțat susținut acest lucru și au spus, pe drept, că nu sunt destule cadre medicale.

La rându-le o parte dintre părinți au spus că testele sunt inutile. Sau că nu va exista verificare pentru rezultate și că nu te poți bizui pe buna credință decât dacă este verificată.

Ministerul Educației a trimis pisica la Ministerul Sănătății, solicitându-i să elaboreze o procedură. Acesta a trimis-o înapoi spunând că nu e treaba lui. Drept urmare, două ministere, profesori, părinți și autorități locale nu au putut să ia o decizie.

Așa că ministerul a dat hotărârea către școli și le-a spus să se spele pe cap cu ea. Fiecare va face după puteri.

Momentul i-a prilejuit o declarație memorabilă lui Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, care cred că ne descrie minunat.

Noi, societatea, avem acest sport de fugă de răspundere. Lansăm niște idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve niște lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt legitime, dar atunci când trebuie să pun și eu munca mea, puțină, o jumătate de oră, 5 minute, atunci, nu. Atunci unii nu spun tot, unii fug de această răspundere.

Cseke Atilla

Merită să citiți întreaga declarație

Lipsa de asumare și fuga de răspundere și mai ales refuzul colaborării sunt cele mai puternice rădăcini ale societății românești. Într-o sumedenie de domenii, nu e treaba noastră și așteptăm răspunsuri doar de la stat. Acesta știe să se acopere minunat de hârtii și a făcut o artă din a nu lua o hotărâre, ci din a se face că face ceva.

Când e de făcut curat, de renunțat la mașină, de a nu mai arunca gunoaie sau orice alt gest care implică un serviciu comunitar și o cale mai bună împreună, dăm bir cu fugiții. Le clamăm, dar nu ne suflecăm mânecile. Le cerem sus și tare, dar dacă este nevoie de noi, nu suntem acolo. Ar fi bine să fie statul, părinții, profesorii, doctorii, dar nu noi.

Mi-aduce aminte de refuzul unei învățătoare, auzit la România în Direct, care mi-a spus că nu e treaba ei să facă curat în clasă. Și vorbesc aici de acea minimă curățenie, obligatorie pentru fiecare la biroul său.

Criza pe care o trecem are o particularitate. În ciuda tuturor măsurilor pe care le va lua orice autoritate, boala nu va trece. Nu va trece până când personal nu ne luăm niște măsuri.

De aceea, refuzul ministerului de a da o decizie va duce către un loc din care nu mai ai cum să fugi. Profesori și părinți, consilii de administrație, primari și medici locali se vor uita unii la alții și vor spune: acum ce facem?

Și sunt doar două căi. Se vor certa până vor obosi sau vor hotărî să facă ceva pentru copiii lor. Vor găsi o cale. Căci bănuiesc că bolnavi nu-i vor. Sau?

Asociația Psihologilor: „Educația sexuală este un factor de protecție împotriva bolilor”

Asociația Psihologilor din România a publicat o clarificare științifică referitoare la educația sexuală, homosexualitate și masturbare, în relație cu educația școlară. Este prima clarificare de acest tip, venită de la o instituție științifică și de asta o semnalez aici.

Asociația Psihologilor din România este una dintre cele mai vechi structuri profesionale din România. Este înființată în 1964 și are menirea de a asigura baza științifică a profesiei. APR realizează ghidurile metodologice și de bune practici. Există și un Colegiu al Psihologilor, cel care dă dreptul de liberă practică. Dar Asociația este cea care dă direcția științifică. APR este condusă actualmente de profesorul Daniel David, rectorul Universității din Cluj.

Reiau pe scurt concluziile clarificării care a venit de la APR, pe capitole, așa cum a fost prezentată.

Despre educația sexuală

În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:

  • nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare; 
  • nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală; 
  • reduce frecvența sarcinilor nedorite; 
  • crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative); − dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate, relații, emoții și sănătate; 
  • este mai eficientă decât programele care promovează abstinența; 
  • în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual.

Despre homosexualitate:

„Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.

Despre masturbare

„Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).”

Concluzia APR sună cam așa

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen

Iar recomandare este cât se poate de clară

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.

Concluzia mea

Acum știți ce se va întâmpla. Oamenii aceștia și-au pus respectabilitatea profesională la bătaie pentru ca România să fie un pic mai mult educată. Nu cu forța, ci cu echilibru, știință și atenție către generațiile viitoare. În schimbul acestei opinii profesionale, vor fi suiți pe gardurile FB-ului într-o atitudine deloc plăcută. Și care le va pune la îndoială nu numai capacitățile profesionale, dar și buna credința. Eu am, însă, încredere că știința este mai puternică. Ce lipsește este decizia politică.

Așadar, dacă există vreun guvern care ar putea fi de acord să predea noțiuni de educație sanitară sau sexuală la școală, ar trebui să știe că din punct de vedere științific, acestea nu cum să le facă rău receptorilor. Aceasta este poziția oficială a celor care se ocupă de sănătatea minții în această țară.

Sigur că există multe nuanțe, lucruri de luat în considerare, dar subiectul educație sexuală nu ar trebui să fie tabu, iar un politician responsabil ar trebui să se bată pentru asta. Restul este retorică.

Photo by cottonbro from Pexels

Paul Olteanu, Mind Architect: „Școala din România ne învață să-i desființăm pe ceilalți”

Pe scurt, Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat din Româna și, probabil, cel mai cunoscut trainer în neuroștiință și psihologie de la noi. Paul este cunoscut pentru efortul său public de a ne ajuta să înțelegem mecanismele creierului, dar și al relațiilor dintre noi. El a pregătit și a ținut cursuri cu peste zece mii de angajați și lucrători din companii și instituții românești.

Aici este pagina unde găsiți cam tot ce trebuie să știți despre Mindarchitect.

Cu ajutorul lui Paul eu am deslușit câteva dintre mecanismele care ne fac rău și pe care am putea să învățăm să le stăpânim. De exemplu, înregistrarea cu el am realizat-o într-o zi de duminică, de acasă și asta ne-a dat prilejul să vorbim despre noul nostru fel de a munci.

Iar asta înseamnă că „uneori nu mai putem face diferența dintre muncă și casă.” Pentru unii dintre noi, asta înseamnă că o să ne îngrășăm. Pentru că vom vrea s ă trecem de stres mâncând. Și l-am rugat pe Paul să-mi dea un pont despre cum să nu mai fac asta.

Dar, pentru mine, ideea de bază a acestor interviuri este să încercăm să trecem de la problemele individuale la cele ale societății. Iar aici, trăim o dramă, spune Paul Olteanu. ” Cel mai important lucru care ține de bunăstarea noastră mintală este calitatea relațiilor personale. Or, aici, pandemia, a lovit în însăși esența noastră.”

Câteva recomandări

Dacă am zis mâncare, trebuie să citiți și aici

Și, desigur, nu uitați de Vorbitorincii

Cristian Presură: „Clasa politică de la noi este tot în ’98. Rezolvă problemele cu trompeta”

Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. „așa c-am făcut întâi electrotehnica”. Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.

Dar de fapt, darul lui Cristian Presură este altul. Sau mai zis harul său. Cristian presură este pedagog, un om care știe să transforme știința brută în ceva pe care și eu o pot înțelege.

„De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?” „Răspunsul este simplu, Cătălin” mi-a spus. „Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda.”

Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. „Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta.”

Și câteva recomandări

Aici este canalul de Youtube al lui Cristian Presură

Și aici demontarea unui fake-news menit să-i facă rău lui Cristian Presură

Aici am scris despre un lucru care mi-a plăcut în școala din afară

De câte garduri au nevoie copiii noștri

Astă-noapte, o sumedenie de oameni mi-au scris că nu putem ridica milioane de garduri ca să ne păzim copiii de toate relele. Era un răspuns la imaginile cu fetița care s-a aruncat în calea metroului, dar a scăpat. Găsiți mai jos postarea și toate comentariile ei.

Într-adevăr problema nu este în garduri. Cine alege să-și facă rău, o va face.

Iar problemele adolescenților sunt reale, îmi arată un site specializat pentru această vârstă, adolescenteenro. Nu sunt mituri. Mi-am permis să le trec mai jos exact așa cum le-au identificat ei.

1. Adolescentii au toane nu probleme reale
Problemele de sănătate mintală în rândul adolescenților există și sunt reale. Ele trebuie tratate cu seriozitate pentru a nu evolua până în momentul în care nu să nu mai permită recuperarea. Luați măsuri de la primul semn de întrebare în ceea ce privește starea proastă a unui adolescent.

2. Adolescentii cauta doar atentie, nu trebuie sa-ti faci griji
Mulți dintre adolescenții cu un comportament deviant suferă de o tulburare psihică, de aceea nevoia de atenție sau comportamentul antisocial al unui adolescent trebuie luat în serios și cu prima ocazie îndrumat către un specialist.

3. Adolescentii sunt prea tineri sa sufere de depresie
Depresia este o boală psihică ce se poate instala indiferent de vârstă. Netratată, aceasta poate conduce la suicid.

4. Daca cineva vorbeste despre sinucidere sigur nu o sa faca asta
Sinuciderea este una din cauzele principale survenite în rândul adolescenților. Când cineva vorbește despre sinucidere este foarte important ca acesta să fie luat în serios și direcționat către un specialist sau un punct de ajutor de urgență.

Ce ar trebui să schimbăm?

Adevărata problemă este însă în altă parte. De prea multă vreme refuzăm, în această țară, să facem temeinic lucruri legate de sănătatea minții și a corpului copiilor noștri. Refuzăm ore de sănătate, de educație sexuală, de cunoaștere a propriei minți. Dăm deoparte tot ce poate înseamnă protecție fizică și mentală pentru internet și hărțuire digitală. Respingem discuțiile și educația despre ce înseamnă mintea noastră. Și nici pe părinți nu-i învățăm mare lucru. Stăm și dospim în aceleași tipare de acum 40 de ani. „Că nouă ne-a prins bine.” Între timp ei sunt plecați într-o călătorie digitală fără limite, care ne depășește orice putere de înțelegere.

Dacă nu mă credeți, ascultați ce este mai jos.

Am mai scris despre asta aici

Copiii aproape se întorc la cursuri, dar școala online tot nu funcționează.

Articol susținut de Petrom

Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea. 

În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos. 

Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.

Felicitări Petrom și Mastercard pentru această aplicație extraordinară de la drumulspreșcoala.ro. 

Cum funcționează aplicația

Dacă  nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.

După ce folosiți aplicația, puteți face și o donație prin site-ul Narada.

Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui  Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală. 

O scrisoare pentru un copil de 7 ani

Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din care fac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr. 28 Galați. De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.

Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.

De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D  a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.

Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.

Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iar elementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.

Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.

Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc.  Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.

Teodor, șapte ani

Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață. 

Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune

Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă. 

Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google.  E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba. 

Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa. 

De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.

Articol susținut de Petrom

Atena Boca: „Cel mai greu lucru pentru părinți, acum, este că nu mai au timp de ei”

La primul Bebe este cea mai mare comunitate de mămici și gravide din online-ul românesc. Zeci de mii de părinți se întâlnesc acolo, respectând multe reguli de comunicare stricte pentru a se sfătui asupra modului în care-și cresc copiii. Și pentru a găsi rezolvări la probleme comune tuturor.

Când m-am înscris în acest grup de Facebook am trecut printr-un mic examen. Nu este locul comun pe care-l știți pe Facebook în care oricine poate intra și deturna sensul discuției. Nu sunt acceptate profiluri private, nici cele fără nume de familie. Nu sunt acceptate sfaturile medicale, ci mersul la doctor, nu se promovează produse sau diverse teorii. Procesul de acceptare durează două săptămâni și apoi se pleacă dacă ai încălcări repetate. E o comunitate, o unealtă de Facebook, un loc de rezolvat probleme și ajutor reciproc, nu un loc de vărsat frustrări.

Dar acesta  a fost doar începutul.  Atena Boca și colegele sale au transformat această comunitate într-un ONG care schimba societatea românească. Împreună strâng bani și renovează spitale sau formează grupuri de educație pentru părinți. Acțiunile lor umanitare, două pe an, au dus până astăzi la refacerea completă sau renovarea unor spitale, în 16 proiecte. Secția de pediatrie de la Moreni este cea mai recentă și este spectaculoasă.

Am stat de vorbă cu Atena despre modul în care părinții cu copii mici trăiesc în pandemie. Și cât de greu este să ai și școala și firma acasă. „Cel mai greu lucru este că nu mai ai timp de tine. Și dacă nu ai timp de tine, cum să le mai dai și altora?”

Marea mea admirație pentru acest grup de doamne este că au reușit să facă o comunitate, lucrul care nouă ne iese cel mai greu în România. „Suntem educați să privim la persoana noastră în competiție cu alții.” De asta ne este atât de greu să reușim împreună. Dar previziunea este bună.

Scriitoarea Ioana Nicolaie: „În epidemie eu mi-am făcut treaba. Alții au ales pentru mine.”

Cea mai recentă carte a Ioanei Nicolaie, „Cartea Reghinei”, a fost premiată cu Premiul Național de Proză de la Iași anul acesta. E un roman tulburător despre viața femeilor de la țară din România și face parte dintr-o serie numită Lomografii. Când am terminat de citit cartea i-am scris imediat. A fost un gest reflex. Nu o cunoscusem, nu vorbisem niciodată. Dar i-am scris și i-am spus într-un rând că e o carte extraordinară.

Dar Ioana Nicolaie este cunoscută și pentru poeziile sale, dar și pentru seria de cărți pentru copii care-l au personaj principal pe Arik. Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi, dar dincolo de succesul ca autoare, Ioana Nicolaie este și profesoară de limba română. Și despre asta am vorbit ceva mai mult.

Printre altele, Ioana Nicolaie mi-a atras atenția că-n liceul din România literatura se studiază până în anii ’70. Și că școala românească e în regres față de acum 30 de ani. Cât despre epidemie, o metaforă: „mă simt ca și cum aș fi pe o plută pe o apă învolburată, trebuie să mă salvez, dar în același timp, trebuie să stau dreaptă.”

Ca de obicei, podcastul este un rezumat al întregului interviu pe care-l găsiți video.

Marcel Bartic: „Cei care nu au reușit să facă școală online nu au ce căuta la catedră.”

L-am invitat la Interviul de Zece pe Marcel Bartic, profu’ cool de pe internet. El a luat cu asalt Facebook-ul acum câțiva ani și și-a câștigat renumele unui om care spune lucrurile verde în față. De asemenea, este omul care a căutat soluții la problemele pe care le-a avut în față și nu a dat bir cu fugiții.

De-a lungul carierei sale a predat de la școala din sat până la școli particulare din București. Acum conduce școala Little London, dar au fost și vremuri când banii din salariu nu-i ajungeau nici de navetă. Așa că știe școala românească pe de rost. De asta are un verdict dur acum în pandemie: „Cine nu poate, nu vrea.”

Și încă ceva, România va merge mai bine când vom învăța că greșeala e firească.

Ca de obicei, aveți și podcast, dar și video. Înregistrarea video e cea completă.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!