Cum poate statul să-i înnebunească pe românii muncitori

Să zicem că te mănâncă în fund să faci o afacere în România. Să zicem că te mănâncă foarte tare și atunci faci o afacere în agricultură. Vrei să faci bani, să angajezi oameni, să miști un pic lucrurile din loc și să mai trăiască și alții pe lângă tine. Lucruri normale cum ar veni, că banii, afacerile și munca nu au făcut de râs pe nimeni.

Și după ce ți-au venit gândurile astea, primul care îți sare în cap este statul român, plin de legi și de idei. Să luăm de pildă cazul cetățeanului Florin Cojocariu care are un CAP la Gărbunești. CAP sau firmă, tot un drac, ziceți-i cum vreți, statul îl controlează la fel.

Ieri i-a venit pe cap un control care i-a cerut ca în fiecare zi,  ”să le facem în scris informare zilnică asupra activităților și protecției muncii, pe care ei să o semneze.” ”Să semneze în fiecare zi un document de lucru pentru predarea-primirea echipamentului de lucru. ”Să dea declarații (nu e clar cât de des) că n-au probleme de sănătate.”

Asta cu sănătatea o înțeleg, deși e complet inutilă. Dacă lucrezi cu alimente, o măsură de prevenirea nu e rea. Nu cred însă că oamenii ăia care muncesc cu ziua pe la țară și-au făcut un control medical în ultimii doi ani. De asemenea, cred că pentru banii potriviți ar semna orice. De asta cred că un control obligatoriu este mai la locul lui decât o declarație, dar mă rog.

Restul scenei trebuie să fie însă demnă de cinematografia românească nouă. Îmi și închipui instructajul de la sapă. ”Acesta este capătul sapei, aceasta este lama tăioasă. Dacă v-o dați în cap, puteți muri…” Și apoi ce durere o fi având statul cu predarea echipamentului de lucru? Se îngrijește de ordine și diciplină în curte la om?

Dar, stai, asta nu e tot. Cea mai mare invenție a birocratului legiferator român este ”ceaslovul roșu, ca la pușcăriile comuniste.” Acesta este un document ceva mai mare decât o foaie A3. În el se trec datele zilierilor care muncesc zi de zi. O copie a caietului trebuie să ajungă la un funcționar al statului la ANAF. Dar ce să vezi, la țară și nici la oraș nu sunt copiatoare mai mari de A3.

14536771_944478202324939_1849851397_o

Și atunci sfânta inventivitate românească a găsit ceva. Caietul este fotografiat cu telefonul, se merge apoi la ANAF și acolo o doamnă introduce manual în sistem toate numele zilierilor și datele personale. Femeia face asta pentru toate firmele care lucrează cu zilieri. Și face asta zilnic tot timpul. Pentru că la cât s-a furat cu sisteme informatice în România, unul de ăsta n-a făcut nimeni.

Florin Cojocariu spune că vrea să închidă. Nu merită bătaia de cap. Nu înțelege de ce statul îl obligă să nu treacă de 90 de zile în colaborarea cu un zilier. Aici presupun de ce. Pentru că într-o țară fără norme, zilierul ar deveni regula și nu excepția. Iar contractul de muncă ar fi o himeră. Undeva trebuie să fie un echilibru.

Dar îl înțeleg pe om. Statul e mai rău ca un zapciu prin comportamentul său. Mi-i și închipui uneori pe cei care croiesc legi stând prin scaunele lor de aleși și spunându-și: ”băi, nene, ce aroganță, ce mizerie să le mai croim noi la ăștia? Cum să facem rost de niște controale mai tari? Cum să-i facem noi mai importanți pe ăștia de-i numim în funcții și care cară șpăgi în sus?” Păi, uite așa, înnebunindu-i pe ăia care muncesc.

P.S. Dragoș Pâslaru, ministrul muncii, a promis pe FB că se interesează de povestea asta. Este ok, dar miniștrii nu or să poată rezolva orice situație punctuală în țara asta. Dacă vreți să-l auziți pe Florin Cojocariu, iată șansa de neratat.

Foto de aici, dar poate băgați un ochi și la articol.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *