muncitori

Fără pandemie, nici acum nu-i vedeam pe românii din abatoare

Cel mai mare focar de coronavirus din Europa este în Germania și-i are victime pe o mie de români. Situația este atât de gravă încât autoritățile germane au închis o întreagă zonă, iar opinia publică s-a întors împotriva proprietarului abatorului  unde lucrau românii. Problema este însă mult mai profundă. 

Focarul a izbucnit în vestul Germaniei într-un abator de lângă Gutersloh. Datele arată că aproape două mii de oameni au fost testați pozitiv și jumătate dintre ei sunt români. Statul german le oferă românilor care stau în carantină alimente, apă și toate lucrurile de care au nevoie. 

Pentru că boala are răspândire comunitară, întregul oraș a trebuit să fie trecut în carantină. Iar viața oamenilor a devenit plină de restricții. S-au închis iarăși școlile și grădinițele, s-au aplicat reguli de distanțare și s-au introdus norme de carantină în diverse instituții. Lucrul acesta i-a enervat pe localnici care se plâng de multă vreme de condițiile de muncă de la abator. 

În abatorul familiei Tonnies lucrează șapte mii de persoane, iar jumătate dintre ei sunt români. De fapt, majoritatea lucrătorilor sunt din estul Europei: bulgari, macedoneni, polonezi, români. Schema de lucru a întregii afaceri se bazează pe reducerea costurilor la maximum. 

Lucrătorii sunt angajații unor subcontractori, uneori la a treia sau la a patra mână. Zilnic, acolo se prepară carne a 20 de mii de porci. Dar aceasta este doar una dintre fabrici, căci Tonnies lucrează și-n Germania, dar și în Danemarca. Numărul angajaților ajunge până la 20 de mii.

Aceste abatoare stau la baza unei afaceri care valorează undeva la 7 miliarde de euro, iar averea personală a lui Clemens Tonnies, cel care a conduce de multă vreme operațiunea, este de peste două miliarde de euro. Influența sa este mare, iar presa a documentat prieteniile cu Ion Țiriac și Vladimir Putin.

Recent, am vorbit la România în Direct cu cetățeni care au muncit în aceste abatoare perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Povestirile au mers în aceeași direcție. Munca este grea, suprasolicitantă și cu multe ore suplimentare. La începutul epidemiei s-au asigurat materiale de protecție, dar acestea s-au împuținat pe parcurs. Condițiile de muncă au facilitat tot timpul însă transmiterea virusului: este frig, aglomerație, oamenii lucrează unii lângă alții cu efort mare. Banda de lucru nu a încetinit nici în pandemie. 

Românii din abatoarele germane. Care e responsabilitatea statului român?

Românii din abatoarele germane. Care e responsabilitatea statului român? Cătălin Striblea vă așteaptă la România în direct, la 0372 069 599.https://www.europafm.ro/romania-in-direct-cu-catalin-striblea-romanii-din-abatoarele-germane-care-e-responsabilitatea-statului-roman-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Miercuri, 24 iunie 2020
România în Direct despre abatoarele geramane

Dacă scăpau de virus în fabrică, mulți dintre ei, puteau să-l ia în locurile de cazare. Dimensiunile unei camere variază de la 6 la 8 persoane. Iar o baie deservește uneori 24 de persoane. În fapt sunt dormitoare comune. O arată mai multe anchete din presa germană. De altfel, de-a lungul anilor, localnicii au organizat de mai multe ori proteste în favoarea muncitorilor străini. 

Sigur că de aici noi nu am văzut aceste proteste. Și cu siguranță, fără boală, nu am fi observat nici acum.

În România, alegerea de a merge la muncă în străinătate e firească și aproape de nejudecat. Între salariile mici și nedreptățile sociale de aici și salariile mai mari și nedreptățile de acolo, parcă e preferabil să iei mai mulți bani, dacă tot nu există respect. Măcar acolo ai șansa de a prinde un contract direct la abator, ceea ce e marele premiu pentru toți acești oameni. 

Sunt autoritățile române responsabile în vreun fel pentru ei? Evident că soarta lor trebuie să ne preocupe oriunde ar fi. Mai important de atât, însă, România are de făcut un alt lucru. Să asigure un mediu civilizat de viață aici, astfel încât salariul mare să nu mai fie atât de atractiv. Iar asta înseamnă stradă, școală și spital și mai ales respect. Și, da, cinste și angajări pe merit acolo unde statul se întâlnește cu acești oameni. 

Photo by Travis Saylor from Pexels

Paradoxul coronavirus: când au început să moară, îi vedem pe sezonieri

O să vorbim astăzi despre unul dintre paradoxurile acestei crize sanitare, care duce la rezolvarea unei situații ce n-are soluție de ani de zile. E vorba de condițiile de muncă ale românilor sezonieri în străinătate. După ce mulți dintre ei s-au îmbolnăvit, ministerele muncii din România și Germania anunță schimbări. 

Prima schimbare se va produce de anul viitor în industria cărnii din Germania. Ministerul muncii spune că de la 1 ianuarie, lucrătorii nu vor mai veni prin subcontractor, ci direct la poarta fabricii. Condițiile de protecție socială oferite de firmele subcontractoare erau diferite față de cele oferite de patronii fabricii. Plus că având între ei și angajator un lanț de firme, muncitorii români pierdeau și la banii cu care erau angajați. Asta ar trebui să se schimbe. 

Înțelegerea este obținută de ministrul muncii, Violeta Alexandru, care a mers să vadă situația din Germania. Dincolo de entuziasmul autorităților române, ceea ce vedem acum este o picătură într-un ocean. 

În primul rând, că acordul se aplică de anul viitor, dar criza COVID e acum. Sute de muncitori români sunt infectați cu coronavirus și avem și un deces. Cele mai recente cazuri au venit de la Dissen la sfârșitul săptămânii: 47 de infectați, 57 în carantină și încă erau așteptate peste 20 de teste. Așadar, anunțul nu rezolvă criza sanitară și nici nu le mai păzește viețile acestor oameni. 

Apoi, toată această poveste a început cu lucrătorii de pe câmpuri. În cazul lor nu avem nicio rezoluție. Încă așteptăm, deși se confruntă cu probleme similare. Și oricum vorbim doar de Germania, dar românii cu munci grele și viață pusă în pericol se află în Spania, Italia sau Anglia.

Aici apare și paradoxul de care vorbeam. Până la criza COVID ei au muncit în aceleași condiții ani buni. Tot cazați în dormitoare de zeci de persoane, tot datori la subcontractori, tot ținuți la muncă ore în șir peste program. E adevărat cu bani mai mulți, mult mai mulți decât ar fi câștigat în viața lor în România. Asta și faptul că mereu a fost considerată o relație privată între angajat și angajator, i-a lăsat pe acești oameni în bătaia vântului. 

Nu uitați că ani buni presa a scris de cazurile de exploatare, de dispariții, de condiții proaste, de sclavie uneori, iar reacția societății și a autorităților a fost inexistentă.  ”E acolo între ei”, se spunea, ”asta e viața”, ”oricum e mai bine decât în România”. Doar adăugarea morții prin COVID peste această realitate a dus la o schimbare minoră. După ce i-am văzut la cozile plecării a existat o reacție a societății și a politicului, care, in corpore, i-a ignorat ani buni. Erau doar fie aplaudați, fie înjurați când votau după cum mergea viața politică. 

Iar strict în ce privește abatoarele, situația e aproape imposibil de rezolvat. Condițiile de lucru de acolo, cu frig, muncă fizică grea, apropiere între muncitori favorizează transmisia virusului. O anchetă a publicației americane Vox arată că muncitorilor le este greu să stea cu costume și măști speciale. Respirația întețită, mișcările pe care le-au de făcut, viteza benzii cu produse îi face să transmită mai repede boala. Iar aparatele de frig și aerisire poartă microbii ușor. 

Mai e ceva: din America, și ea plină de coronavirus în abatoare, până în Germania această industrie folosește în majoritate imigranți. Fie că sunt est-europeni sau sud-americani, condițiile și salarizarea sunt mai bune decât în țările lor. Deși e evident că ei costă mai puțin decât un localnic. Iar asta înseamnă că, dacă vreți problema rezolvată, trebuie, printre altele, să mâncați mai puțină carne și mai scumpă.     

 

Cum poate statul să-i înnebunească pe românii muncitori

Să zicem că te mănâncă în fund să faci o afacere în România. Să zicem că te mănâncă foarte tare și atunci faci o afacere în agricultură. Vrei să faci bani, să angajezi oameni, să miști un pic lucrurile din loc și să mai trăiască și alții pe lângă tine. Lucruri normale cum ar veni, că banii, afacerile și munca nu au făcut de râs pe nimeni.

Și după ce ți-au venit gândurile astea, primul care îți sare în cap este statul român, plin de legi și de idei. Să luăm de pildă cazul cetățeanului Florin Cojocariu care are un CAP la Gărbunești. CAP sau firmă, tot un drac, ziceți-i cum vreți, statul îl controlează la fel.

Mai mult