Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Nu fiți ipocriți când îl criticați pe Dragoș Bucur

Primul lucru care trebuie spus. Noi nu avem ce discuta despre viitorul pe care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru îl asigură copilului lor. Este familia lor, este decizia lor . Ei știu cel mai bine ce îi trebuie copilului și cum vor să-l ajute să meargă în viață.

Câtă vreme această decizie nu implică violență, traume sau lucruri care pot afecta dezvoltarea emoțională a copilului, societatea nu trebuie și nu poate să intervină. Și nici statul. Dacă ei consideră că ea se va putea descurca pe viitor fără diplome, oriunde va merge pe lumea asta, iarăși este decizia lor. Una periculoasă, dar decizia lor. Au timp să revină.

Spun asta pentru că în mod evident, copilul lor va primi o formă de educație.  Se va întâlni cu profesori, va discuta obiectele, nu după o programă, dar va ști. Deci nu aici trebuie să ne uităm. Avem însă un lucru care ne leagă pe toți. Cu care toți ne confruntăm. De fapt, elefantul din sufragerie pe care nu vrea să-l vadă nimeni și de care ar trebui toți să vorbim.

Mai mult

De ce a intrat statul cu camionul în RCA

Câteva sute de camioane și taxiuri în Piața Victoriei, dar și în mai multe orașe din țară, au înmuiat guvernul Cioloș în chestiunea RCA. Orice om sănătos la cap știe că un protest al camionagiilor are un impact major asupra economiei și poate enerva toată populația urbană a României.

Așa că Cioloș a ales soluția disperată: a obligat ASF-ul să pună o limită la prețul RCA. Soluția o să lovească foarte probabil în persoanele fizice, dar ea ascunde o imagine mai mare despre care trebuie să vorbim. O imagine dată de un stat nevolnic, corupt și fără viziune, cu o populație ajunsă la limită și care cere drepturi în relația cu mediul corporate.

Mai mult

Dezbaterea publică pe tema gropii de gunoi de la Rudeni: statul nu știe nimic

Agenția pentru Protecția Mediului București a realizat ieri o întâlnire cu oamenii din zonele afectate de mirosurile care vin de ceva vreme de la groapa din Rudeni, de la marginea Bucureștiului. Vorbesc aici de Bucureștii Noi, de Chiajna, de Chitila, Crângași și alte zone din nord-vest.

În fapt, întâlnirea era dezbaterea publică pe care compania Stericycle trebuia să o bifeze legal în procesul de primire a unei noi autorizații de mediu. De fapt, nici măcar asta nu era, pentru că întâlnirea legal programată nu s-a bucurat de venirea nimănui. Ea a fost anunțată în poartă la Stericycle, pe la vreo două primării și într-un ziar.

Mai mult

Legea anti-fumat tocmai este trasă în piept

Am fumat până am ajuns pe masa de operație. Nu am fumat mult, nu eram înrăit. Dar fumam la o cafea, fumam când mă întâlneam cu prietenii, fumam la un șpriț. Puteam să și stau însă fără țigară. Dar toată lumea fuma în jurul meu, așa că oricum nu conta.

Am fumat chiar și înainte de-a ajunge la spital, în noaptea cu pricina. Era forma mea de relaxare după o zi lungă. Nu știam că am o problemă a sângelui pe care țigara o potențează. Și cred că dac-aș fi știut, tot nu i-aș fi dat o mare importanță.

Sunt vremuri în care te crezi invincibil și probabil că sunt segmente în care și ești. Oricum și viața noastră arata ca într-o reclamă de țigări: fast&furious. Am avut timp să meditez anii ăștia la ceea ce mi s-a întâmplat. Să rememorez și să pun câteva întrebări.

Mai mult

Mic extemporal: ce mai știți despre învățătorii voștri?

Maică-mea m-a dus la școala doar în prima zi. Aveam un buchet de gladiole înalte cât mine și o șapcă în cap. Gladiolele erau albe și mă durea mâna cât de încordat stăteam cu ele. Șapca era obligatorie. Musai avea și număr matricol. Fără ălă nu existai.

Aveai un număr pe braț și unul pe șapcă. Habar n-am la ce erau bune, dar se spunea că dacă faci vreo tâmpenie pe stradă, poți fi recunoscut. Aveam și un ghiozdan albastru lat și gros, făcut dintr-o mușama. Se atârna în spate și avea marele avantaj că mai târziu a putut fi folosit drept stâlp la porțile de fotbal.

Mai mult

L-am găsit pe cel mai sincer parlamentar român

După ce o să ascultați scurta înregistrare de mai jos, o să vă dați seama de ce România nu poate fi o țară serioasă. Și de ce, aici, nimeni nu poate să facă nimic, mai ales în perioadă electorală. Cu atât mai mult să modifice un Cod Fiscal sau să discute o altă legislație impotantă.

Urmează de fapt o perioadă a iresponsabilității, un delir vesel al premiilor, un concurs de minciuni și de păcălit lumea. Este cea mai mare competiție de furat căciula de pe planetă. Și totul se rezumă la o singură frază pe care vă rog să o auziți. Este răspunsul Marianei Câmpeanu la întrebarea ” de ce nu modifică Parlamentul legea indemnizațiilor pentru mame ca să nu mai permită indemnizații uriaș de mari.”

Mai mult

Presa e o proastă, dar a avut dreptate în chestiunea contribuțiilor

Nu mă interesează că guvernul comunică prost. Nu e treaba mea să-i spun unde și cum trebuie să vorbească, are oameni plătiți pentru treaba asta. Mă interesează când guvernul gândește prost, însă. Sau nu potrivește lucrurile foarte bine.

Și mă interesează la fel de tare când nu-și asumă nimic din ce face. Nu poți merge o întreagă guvernare la alibi. Să ne uităm pe rând.

Mai mult

Gabi Balint: ”m-a aplaudat tot vestiarul când m-am întors de la cumpărături”

Gabi Balint este unul dintre idolii generației mele. Aveam exact vârsta potrivită pentru toate visele din lume când Gabi a marcat din penalty la Sevilla și ne-a făcut zei pentru totdeauna. A venit ieri la Prima Ediție de la Digi FM. Prima dată când ne-am văzut.

Recunosc că am avut emoții, pentru că nu-i puțin lucru să-ți vezi idolii în carne și oase. Mai ales la 9 dimineața. ” E al naibii de devreme, dar dacă ți-am promis că vin, vin.!” Ardeleanul din el nu se dezminte chit că a luat soarele Spaniei și verva Bucureștiului în 30 de ani.

Mai mult

Marea crimă a lui Cioloș: vrea să fie modest

Cioloș se suie în avion și stă la clasa economic.  O stewardesă insistă să-l ducă la clasa business. Omul vrea totuși la economic, laolaltă cu întreaga delegație. E deja un gest că se află într-un avion de linie, darămite că stă la un loc cu lumea obișnuită.

Fotografia cu acest moment este dată de TVR. Apoi apare și povestea în care premierul își cere scuze că pasagerii trebuie să aștepte ca să coboare el. Sunt prea bătrân în presă ca să cred că astea se mai întâmplă de la sine.

Mai mult

Marea mistificare

Stau și mă întreb mereu care trebuie să fie doza de tupeu în viața unui om care să-l împingă să facă niște lucruri de care nu va scăpa întreaga viață. Ce resort sau ce mecanisme rulează în softul său încât să-i dea voie să doarmă bine, după ce aruncă o flegmă pe mai toată societatea?

Dar atunci când încearcă să mintă în față nu numai oamenii din breasla sa, dar și pe cei care au bunul simț de-a trăi decent și pe picioarele lor în țara asta? Dar mai ales atunci când iau parte cu bună știință la schimbarea unui set de valori pe care ar trebui să traiască bine o societate. Căci în ultimele luni sunt oameni care s-au angajat să ia parte la una dintre cele mai mari mistificări de le-am putut vedea vreodată. Iată exemplele.

Mai mult