Marea crimă a lui Cioloș: vrea să fie modest

Cioloș se suie în avion și stă la clasa economic.  O stewardesă insistă să-l ducă la clasa business. Omul vrea totuși la economic, laolaltă cu întreaga delegație. E deja un gest că se află într-un avion de linie, darămite că stă la un loc cu lumea obișnuită.

Fotografia cu acest moment este dată de TVR. Apoi apare și povestea în care premierul își cere scuze că pasagerii trebuie să aștepte ca să coboare el. Sunt prea bătrân în presă ca să cred că astea se mai întâmplă de la sine.

Cu ceva timp în urmă, Cioloș făcea curat într-un parc natural și, de multe ori, noaptea, stătea să răspundă la diverse întrebări de pe FB. Miniștrii sunt instruiți apoi să-i caute pe oamenii obișnuiți și să le rezolve problemele. Recent a anunțat că nu intră în politică și le-a interzis miniștrilor să facă acest lucru, sub amenințarea că vor pleca din guvern.

Da, este evident, Cioloș are un program în care modestia este principala virtute. Aceasta estea mare crimă care i se reproșează premierului. Că vrea să pară mai modest decât este, că el caută aceste situații în care se străduiește să fie sub nivelul său. Ba, mai mult, le promovează în întreaga societate.

Da, asta este marea crimă. Că vrea cu tot dinadinsul să pară un ipocrit, care nu se bucură de rangurile ce i-au fost date. Și că-ți bagă asta cu forța în ochi.

Dar stau să mă întreb. De când modestia, fie ea și jucată, a ajuns o crimă în țara asta? După ce ani de zile și chiar și acum, în fiecare zi, cetățeanul obișnuit este călcat în picioare la propriu și la figurat de gipane, este pus să stea la cozi de ”aleșii” săi, ca ei să le sară primii, iar toți necitiții și întâmplații în fruntea țării îi trimit câte o flegmă peste ochi, acum ne supărăm că unul dintre noi caută modestia.

Poate după ce 20 de ani poporul ăsta s-a bucurat de tot ce i-au oferit nesimțiții din fruntea sa, poate acum, poate un pic, are nevoie de unul pe care să nu-l simtă că-l ia de sus. Poate are nevoie și de exemplul modestiei jucat în tușe groase. Așa cum decenii pe ecranele televizoarelor s-au întins la nesfârșit mizeria, neomenia, jignirile, poate e nevoie acum, ca să ne reparăm, de unul care să se arate mai mic decât este.

Iar dacă asta este crima lui Cioloș, o primesc cu plăcere și o susțin până în pânzele albe. Căci nu știu ce moștenire ar putea avea acest guvern, dar una tare mi-ar plăcea să rămână: că în țara asta reușesc și oameni modești care au trecut și pe la școală. Mare lucru ar fi.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Marea crimă a lui Cioloș: vrea să fie modest

  1. Avatar magda spune:

    SUSTIN SI APROB ! EXEMPLUL PROPRIU, CHIAR DACA LA INCEPUT E LUAT DREPT NEBUNIE, PANA LA URMA…..DA ROADE !

  2. Avatar Viorica spune:

    Crima consta si in faptul ca ii umileste pe cei obisnuiti sa umble cu escorta,chiar ii omoara de-a dreptul!.Un om deosebit pe care functiile l-au smerit,in sensul cel mai bun al cuvantului si care a inteles ca ,,cel ce se inalta va fi smerit si cel ce se smereste va fi inaltat”.Plus ca este pus intr-o slujba in care trebuie sa slujeasca,nu sa fie sluji.
    Felicitari si constanta in atitudine.Atitudinea determina altitudinea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!