Domnule Cioloș, asumați-vă până la capăt!

Dacian Cioloș și-a lansat programul. Se numește Platforma România 100. Cuprinde mai toate ideile pe care le aștepți de la un om onest, cu bun-simț și care crede că România poate fi schimbată.

Nu vă faceți însă foarte mari iluzii. Nu o să vă surprindă cu nimic. Nu este acolo vreo idee revoluționară. Cioloș nu are nicio baghetă magică sau o găselniță cu care să poată schimba acum țara. Toate cuvintele de acolo o să le găsești și în programele partidelor politice.

Diferența majoră este însă că propunerea lui Cioloș chiar are credibilitate. Spre deosebire de toți ceilalți făuritori de vorbe și lansatori de promisiuni, pe Cioloș chiar poți să-l crezi că se va zbate să facă toate lucrurile de acolo. Că nu-ți va spune toate astea și apoi va da contracte pe la spate grupului din care face parte.  Că nu va face parte în parte cu partidul care l-a promovat și că, atât cât poate, va mișca unele lucruri. Cu mai multă modestie și mai multă decență decât predecesorii săi.

Aici însă începe marea problemă. Și tot de aici lipsește răspunsul la întrebare pe care chiar el o ridică. ”De ce”, spune Dacian Cioloș. De ce, întreb și eu, pentru că în cele zece rânduri de preambul domnul Cioloș nu explică acest lucru.

Pentru un om care se revendică exponentul onestității în administrația din România, domnul Cioloș tocmai asta nu face: nu spune tot. Care este rostul acestui program? Vrea domnul Cioloș să conducă România și după finalizarea mandatului? Mai vrea să fie prim-ministru?

Dacă răspunsul este da, atunci domnul Cioloș trebuie să o spună. Nu e o rușine să faci politică. E rușinos să faci ce face clasa politică în România, dar nu este rușinos să le propui oamenilor idei și ei să le voteze. De fapt asta este esența societății.

Domnul Cioloș nu poate fi un premiu pentru partide. Nu poate spune, iată ce frumos sunt, cine zice ca mine poate mă câștigă. Nu asta este esența alegerilor noastre, câștigătorul îl ia pe Cioloș. Esența alegerilor noastre este să punem ideile pe masă, comportamentele sub lupă și să îndepărtăm tarele. Lumea trebuie să voteze pentru o societate mai bună, nu pentru cine va fi premier.

Dacă vrea să fie lider, domnul Cioloș trebuie să fie lider. Să iasă la bătaie, să spună ce vrea și în ce condiții ar putea să accepte să conducă România. Să spună cu cine vrea să o facă. Să spună dacă acceptă sprijinul cuiva, dacă va face politică cu cineva. Partidele, cu toate păcatele lor, o fac.

Vremea asta de feciorie și sfioșenie trebuie să înceteze acum. Altfel, acest program va fi numit cea mai mare platformă a bunelor intenții. Căci așa vor rămâne. De ce? Pentru că domnul Cioloș nu-mi răspunde la următoarea întrebare: dacă vreau ca România să fie guvernată de ideile astea, eu cu cine votez?

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Domnule Cioloș, asumați-vă până la capăt!

  1. Avatar Nicky spune:

    Da, buna intrebarea de la final, multi cautam raspunsul la ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!