politic

Referendum pentru Europa

Să ne concentrăm pe acest fragment din discursul președintelui Iohannis.

”Vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societate românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi.”

Și eu cred că despre asta este vorba. Pentru mine nu e o bătălie între structuri, nu e o bătălie falsă pentru drepturile omului și nici una care angajează un candidat la președinție. Toate astea sunt mai puțin importante. 

Eu cred că bătălia care se poartă în aceste zile este despre un anumite fel de a fi al României. Pentru mine, dar mai ales pentru copilul meu, vreau o Românie civilizată, liniștită, condusă de oameni care sunt pregătiți, care au responsabilitate și bun simț. România pe care o vreau eu se concentraeză pe proiecte, vrea să construiască, muncește, nu trăiește din pomeni și nu vorbește în sloganuri.

În România mea, discuțiile despre drepturile infractorilor nu sunt în topul agendei publice, nu polarizează țara. Ele există și au drept fundament drepturile omului și nu ale funcționarului. În România pe care o vreau eu, un lider de partid nu este susținut de interlopi la vedere. 

Despre asta e vorba. Acest referendum poate să ne ducă înapoi toate aceste lucruri. România frumoasă, cumpătată, echilibrată, decentă, instruită și muncitoare. România unde oamenii de valoare sunt prețuiți, nu disprețuiți. O Românie europeană. Una în care suntem parte din Europa, nu luptăm împotriva ei. 

Am pierdut deja prea mulți ani din viață cu lucruri inutile, iar asta se vede în tot ce ne lipsește. O să fiu la vot măcar pentru această idee. 

Radu Paraschivescu. În lume nu-s mai multe Românii

Acum șase luni, Radu a realizat  un atlas de ziceri tâmpe, de agramatisme, de analfabetism, de incapacitatea de a vorbi românește.

Și ați crede că azi ne aflăm în fața unei același fel de carte. O carte care satirizează. Care te face să râzi, să râzi de ei, cei care de trei ani ne apasă pe ceafă. Doar că nu e așa. Cartea lui Radu are umor, dar e o carte atroce. E o carte care te lovește în plex și te lasă fără aer. E o carte despre care tu o să spui că este incredibilă. Că așa ceva nu se poate.

”Viorica Dăncilă este numele din secolul XXI al lui Chivu Stoica. Ocupați să-i asorteze cariere în care s-ar fi dovedit mult mai competentă decât cea de prim-ministru (croitoreasă, taxatoare, gospodină pregătind sarmalele), oamenii nu mai au timp să observe cât de mult seamănă premierul de astăzi cu cel din perioada 1966-1961, când țara se numea Republica Populară România. Fiecare dintre ei vine la pachet cu sforile prin care poate fi manevrat. Fiecare are un devotament orb față de un șef  și un dispreț mat față de știința de carte.” 

Cu 60 de ani în urmă, Ayn Rand scria o carte numită Revolta lui Atlas. Și acolo făcea o distopie în care oamenii buni și muncitori sunt înlăturați de la putere pentru a face loc sloganurilor, minciunii, imposturii și unor nevolnici. Cartea lui Rand este contestată uneori în State, dar vă asigur că pentru noi cei care venim din comunism ea este cât se poate de valabilă.

Pentru că ea este cartea ticăloșiei, este cartea hoției, a minciunii, a imposturii exacerbate, toate la vedere. Această carte este despre umilințele la care suntem supuși zilnic de actuala putere. Și nu e o carte scrisă la modul general. Ea are date, fapte și nume care te vor îngrozi. Fiecare capitol al acestei cărți pleacă de la o nouă absurditate săvârșită în spațiu public. Și mai e ceva e descrierea unui atac furibund la morală, la bun simț, atac dezvoltat cu o frenezie ieșită din comun.

E o carte care nu iartă mai pe nimeni. Ea trece de la Liviu Dragnea care spune că bărbăția nu se caută în librării, la Viorica Dăncilă care, zice Radu, nu ar mai trebui iertată,  la un ministru care spune că trebuie să preia nu să ridice ștacheta, la un discurs al lui Florin Iordache pe scena Ateneului, în timp ce Dan Grigore protestează în fața acestuia. Ajunge și la Călin Popescu Tăriceanu care e mereu preocupat de imaginea României, dar coboară și mai grav spre efectele acestor discursuri. Repetări ale minciunii, urii, intolerenței și iliberalismului și la alte persoane din spațiul public.

Radu nu iartă pe nimeni fie că e vorba de politicieni ai opoziției, realizatori tv, persoane din spațiul public. Ajungem și la necunoscutul cu funcție Ilie Mario Rafael, dar și la Codrin Ștefănescu sau Cătălin Rădulescu. Și să nu uităm că Radu are și un capitol dedicat colegilor de breaslă. Unii de rit nou, dar nu-i iartă nici pe cei vechi.

”Nu doar prostia, moartea și cancerul sunt democratice, ci și scrisul. Autorlâcul a devenit în ultimele două trei decenii o ispită care târcolește multă lume. Ajunge să cutreieri prin depozitul legal al Bibliotecii Naționale și să te lămurești cât de largă e paleta celor care stau sub răsuflarea muzei: generali de securitate și cântăreți de muzici foarte ușoare, creatoare de modă și preoți, cascadori și majorete, dive de week-end și rapsozi cărunți, regizori, fotbaliști, foști președinți de CAP și oameni politici, balerini și finanțiști.”

E o carte importantă pentru că trebuie să păstreze cineva drumul drept al bunului simț. Adică nu poți să te dai deoparte zi de zi când vezi imundul că te atacă și o face pe toate căile.

De ce spun asta? Pentru că majoritatea dintre noi încă își amintesc de comunism. Și am să închei cu imaginea pe care mi-a evocat-o mie această carte. E o imagine de neșters a copilăriei mele. Într-o sală de spectacole de la Vaslui am văzut un cor pionieresc așezat pe patru rânduri, fiecare pe un postament. La un moment dat, în mijlocul cântării, a început să cadă câte un copil, să leșine de foame, de oboseală, de emoție. Am numărat cinci copii care au căzut de pe postamente. Se prăbușeau peste ceilalți. Știți ce-i ciudat? Că restul corului nu s-a oprit din cântat. Nu a fost nimeni să-i oprească: dirijor, părinte, profesor. Partidul pe care-l aveau de cântat era mai important. Or este de neadmis ca interesele unui grup de persoane, ca adulația partidului, pupatul în fund și miserupismul să devină mai importante decât bunul simț, compasiunea și umanitatea pentru cineva lângă tine. Eu cred că despre asta e cartea lui Radu.

Coaliția imposturii ne oferă un coșmar

Mi se pare uimitor nivelul la care ne-am prăbușit ca societate în ultimele zile. De fapt, nivelul la care ne-a prăbușit domnul Dragnea și gruparea sa. În nicio proiecție a României, de secole încoace, nu ar fi fost posibil ca un venetic al școlii să ajungă pe scaunul ministrului justiției. Un minister atât de complicat, cu atâta greutate și care dă litera pentru întreaga administrație, presupune o competență și o înțelegere majoră a multor nivele și nu un pospai de carte făcut după ureche, așa cum a făcut domnul Nicolicea. 

Căderea era evidentă, viteza ei este uluitoare. Cu cât mai prost pregătit, cu cât mai urechist, cu atât mai dispus să îndeplinești ordinele partidului, cu atât mai aproape de o funcție. Nicio decădere, niciun act antisocial pare că nu este argument împotriva unei numiri, dacă aceasta urmărește scopul și anume salvare liderului. Cu ceva timp în urmă vorbeam, ca societate, de o răsturnare a valorilor. Azi putem vorbi de o prăbușire fără fund. Aici nu e răsturnare, e o cădere abisală. 

Adăugați imaginile de coșmar descrise de Adevărul în care, în fața Înaltei Curți, liderul partidului de la guvernare este aplaudat de cetățeni care au legături cu clanurile interlope. Și care iau în răspăr cererile și dorințele oamenilor cinstiți. Adevărul și cinstea, minciuna și îndoiala, de o parte și de alta a poveștii personale a unui om care s-a hotărât să pună răul la masa publică doar ca să scape. O încercare golănească de intimidare a tuturor celor  care sunt corecți și înspăimântați că societatea normală dispare.

Și ca totul să fie rotund, jurnalista care investighează corupția academică este amenințată cu moartea în legătură cu o anchetă legată chiar de Poliție. Iar jurnalista care sesizează că banii publici sunt tocați în neștire este anchetată de DIICOT. 

Și aș păstra speranța dacă această numire, acest șir de evenimente nu ar reprezenta o mare parte din populație. Fără carte serioasă, fără educație uneori, numiți în funcție doar pe criterii de proximitate, argumentând mereu că și alții sunt la fel, coaliția impostorilor atacă agresiv ultimele rămășițe ale bunului simț social. Către ce ne îndreptăm oameni buni? Spre o prăbușire completă. De acolo unde toți aceștia de mai sus vor trebui să se întoarcă la oamenii cu știință și bun-simț, singurii capabili să construiască. Dar până atunci neștiința, impostura și răul vor deveni ideologie.

 

 

Liviu, haiducul roșu

Pentru toți ai săi Liviu Dragnea este luptătorul cauzei drepte, cel care ține cu țara, singurul care îi apără pe români împotriva celor care „ne otrăvesc copiii cu chimicale din fructe și legume”. El trebuie să se opună pentru că „suntem colonizați.”

Bătălia roșiilor și a cepei, pe care domnul Liviu o duce în aceste zile, este demnă de cea mai înaltă cauză în slujba poporului român. Primul și singurul apărător al sufletului și neamului românesc. 

Doar că eroul duce o luptă inegală cu trimișii răului. Acum scenariul e rotund. Coloniștii care vor să subjuge România și să-i ia resursele, să o facă doar piață de desfacere, au inventat DNA-ul și l-au pus în slujba lor. De aceea, hărțuit în proces, el ar putere să strige, chiar în fața judecătorului: ”Nu am de gând să răspund direct la DNA eu, e o întrebare tipic DNA și nu răspund, nu, nu răspund la întrebările DNA. Încă o dată, nu am încredere în DNA și nu răspund la întrebările DNA.”

Și adaugă: „Sunt total nevinovat. Consider ca acesta este un dosar politic. Daca o sa fiu condamnat, mi-as dori si eu sa stiu pentru ce. Nu am inteles care este legatura despre fascism in procesul meu.”

Asta a fost mereu soarta haiducilor noștri. Avram Iancu, Iancu Jianu, Tudor Vladimirescu s-au luptat cu o mână străină. De ce nu s-ar pune Liviu în rând cu ei? Poporul are nevoie de un erou.

Acesta este scenariu care se joacă în aceste zile. Asta vă povestește Liviu Dragnea zi de zi și povestea va căpăta accente apocaliptice. Declarațiile se vor înteți, românismul verde va ieși și mai tare la iveală, eroul va căpata aripi din ce în ce mai mari. 

Atât doar, că, niciodată în istoria noastră, luptătorul nu a fost și vodă și haiduc în același timp. Iar când împărțea la săraci, împărțea din ce lua de la alții, nu din bugetul de stat. Și nici nu-și făcea vacanțele în Brazilia.   

 

Falsa dilemă a domnului Dragnea

Spitalul în care se află domnul Dragnea a fost cel mai prost ținut secret al ultimelor zile. Toată lumea știa că este într-o clinică privată, nimeni nu a spus-o în mod oficial. Ba chiar ministrul sănătății a fost pus în situația de a nu răspunde la cele mai elementare întrebări. Un fel de minciună prin omisiune. 

Or pentru o lume normală lucrurile erau teribile de simple. Domnul Dragnea are dreptul la viață și sănătate. Este dreptul său de a se trata oriunde, în orice fel de clinică pe care o alege, așa cum ar face mulți români. Un spital privat nu e de evitat, dimpotrivă el ar trebui să fie dezideratul oricărei societăți și oricărui cetățean. Spitalul privat este normalitatea, oriunde.

Doar că domnul Dragnea nu mai este orice cetățean și, din păcate el a renunțat demult la discursul pentru clasa mijlocie. Domnul Dragnea vrea roșii românești cu gust, vrea napolitane făcute aici, atacă mereu Europa și modelul său corporatist, el vrea ca fiii și fiicele noastre să fie ferite de fructe otrăvite. Și, desigur, guvernul său a făcut autostrăzi și spitale. 

Asta ne-a spus candidatul la președinție în ultimele săptămâni. Și niciodată nu a spus nimic în favoarea întreprinzătorilor privați, muncitori, care și -au pus viața la bătaie ca să construiască. Ei nu au existat niciodată în discursul PSD. Oameni precum proprietarii români ai Sanador.

Domnul Dragnea a vrut să fie băiat din popor, dar când să trăiască ca poporul, rupt între nosocomiale și noroc prin spitalele românești, domnul Dragnea nu a mai ajuns acolo. Chiar dacă a mărit salariile medicilor? De ce?

Asta e adevărata dilemă a domnului Dragnea. Că atunci când a fost să treacă testul adevărului, el nu era acolo. Și știți ce e mai grav? Că dilema asta nu trebuia să existe. El ne-a pus să alegem între stat și privat, fără motiv.

Afacerile, patronii, capitalul, acestea sunt datele normale ale unei lumi. Ele trebuie susținute. Medicina privată este legitimă, este corectă și trebuie să fi responsabilă. Iar cei care au făcut o afacere din ea trebuie felicitați. Iar normalitatea este atunci când în spațiul public vorbești corect și de angajați și de patroni, și de corporații și de țărani, și de români și de străini.

Și să nu spui poporului că faci totul pentru ei, dar tu să livrezi doar aparatului de partid, iar pe el să-l lași tot la cozile lungi ale spitalului de stat.    

 

 

15 motive pentru care nu avem autostrăzi

Am intrat în cel de-al 30-lea an în care nu am reușit să construim o rețea de autostrăzi. Nu cred să fi existat presiune socială mai mare asupra unui subiect și nici incapacitate mai mare de a livra. Trebuie să fie mai mult de un motiv pentru care asta s-a întâmplat. Poate că sunt chiar 15. 

1. Ani de zile nu am avut bani și înțelegere pentru subiect.

2. Când am avut bani, am fost prea corupți ca să-i folosim la ce trebuie.

3. Când s-a mai potolit corupția am avut parte doar de proști care nu știau ce să facă mai departe.

4. Pentru că niciun politician din România nu și-a asumat personal acest subiect.

5. Pentru că suntem singura țară din lume unde a dispărut, la propriu, un contract de autostradă.

6. Este evident că există o grupare de politicieni care vrea ca anumite zone să fie subdezvoltate.

7. De vreme ce toată lumea a fost la guvernare și toată lumea a eșuat, toate de mai sus sunt în toate partidele

8. Pentru că nu a existat un acord politic de continuitate nici măcar asupra furatului. 

9. Din lăcomie nu i-am lăsat nici pe alții să ne ajute și am refuzat constant expertiză.

10. Pentru că parte din companiile de construcție sunt doar pușculițe de partid. 

11. Pentru că mulți oameni deștepți și competenți au plecat din țara asta.

12. Partidele au inventat mereu un dușman și în acest domeniu și anume străinii care nu ne lasă să facem ceva.

13. Pentru că ani buni nu am știut să funcționăm ca o comunitate și nu am avut proiecte comune.

14. Iar astăzi nimeni nu știe exact ce avem de făcut. Am pierdut știința de a face.

15. Și pentru că în 30 de ani nu am găsit 15 minute să mergem la vot.   

Moștenirea lui Kovesi și a lui Morar

La ora la care Laura Codruța Kovesi începea să fie luată la întrebări în comisiile Parlamentului European, la celălalt capăt de lume, instituția pe care a condus-o afișa un ecran albastru. pe care era trecut un mesaj scurt: ”instituție pe cale să fie blocată.”. În timp ce fostul șef al DNA era în cărți să ocupe o funcție înaltă în magistratura europeană, fosta sa Direcție stă să se blocheze ca urmare a Ordonanței 7.

Trebuie să fi fost un moment simbolic. Ce diferență mai mare între ce gândește Europa și ce gândește conducerea României? Cum e posibil ca două viziuni complet diferite să stea la masa aceluiași subiect și să-i vadă alte fețe? Cine mine, cine se înșală mai tare? 

Răspunsul l-aș căuta în acel ecran albastru și mai puțin în viitorul doamnei Kovesi. Spre deosebire de clasicul ecran  albastru care arată prăbușirea unui sistem, micul anunț de la DNA vine să ne spună tocmai opusul. Ne arată că doamna Kovesi si domnul Morar au lăsat ceva în urmă și anume un corp de procurori care știu să se organizeze, să argumenteze și să răspundă. Și nu numai în această instituție, ci în întreg sistemul de justiție. 

Momentul este cât se poate de elocvent. Pentru prima dată mai multe Parchete din România și-au suspendat activitatea, ca protest față de o acțiune politică ce le vizează. Pentru prima dată o parte din corpul magistraților pune presiune pe Guvern pentru a retrage un act care nu a fost dezbătut public. Și asta se face peste capul CSM, instituția care în mod obișnuit ar fi trebuit să-i reprezinte. 

Este primul protest de acest tip al unui corp profesional care în urmă cu 20 de ani nici nu se putea gândi la astfel de acțiuni. Salariile mari, diversele privilegii, comanda politică au fost norma la începutul anilor 2000. Și tragerea pe dreapta a unor dosare mari. O atmosferă călduță, coroborată cu una de frică. Mediul la care politicul ar vrea să se întoarcă. Azi lucrurile s-au schimbat parțial.

Și mai e ceva important. România pare să se desprindă de o perioadă de tranziție, una a personajelor providențiale. Daniel Morar a fost unul dintre ele, Laura Kovesi un altul, Livia Stanciu sau Cristina Tarcea, și ele. Erau lideri și dădeau semnale. Azi nu mai avem așa ceva. Aici asistăm la un protest al unor magistrați, cu nume și prenume semnate în clar și care au văzut că se poate și altfel.

Nu discut dacă au dreptate. Și nici nu iau în calcul faptul că sunt ”oamenii sistemului” sau alte năluciri de genul ”ei sunt cei răi și ceilalți buni.” Asistăm la o reacție onestă și corectă la o depășire a unor linii roșii. Societatea nu poate merge mai depare fără echilibru, dialog și compromisuri. Nu mai există astăzi posibilitatea de-a ignora pe cei pentru care legiuiești, indiferent de domeniu. 

În egală măsură, precum societatea, nici procurorii nu sunt perfecți. Există greșeli, există ticăloșii, există abuzuri, dar ele nu sunt norma sistemului. Pentru că rata necinstei nu poate fi mai mare decât cea a criminalității din România. Și pentru că nu toți posibilii infractori sunt victime. Așa că am credința că aici vorbim de oameni cinstiți. 

Asta e moștenirea celor patru. Câteva sute de oameni care nu vor să fie luați de apă, otova, și nici nu vor să se ascundă în spatele salariului de o sută de milioane și a unei pensii pe măsură. 700 de oameni care au mai mult curaj decât alții. E mult, e puțin? Este un început.

E tot ce-am putut face în zece ani. De aici va fi mai greu. Epoca libertăților, a rațiunii și a gândirii și-a luat un răgaz. Mai prost e că România are pe cap și o grămadă de necinstiți care pozează în eroi. Se va rezolva și asta.

Iar dacă nu știți a distinge, e simplu: vedeți cine și pe unde a făcut carte. Încercați să aflați dacă o diplomă născută în spuma învățământului la distanță poate valora cât munca și experiența unui magistrat a cărui preocupare a fost școala, la vremea ei. 

 

 

Ziua în care mortul a încurcat Partidul

Nu are cum să fie o întâmplare că în ziua în care premierul Dăncilă anunța că PSD a scos România din noroi, un tractor se opintea într-o uliță să ducă mortul la groapă. Opintea este puțin spus de vreme ce, nici cu lanțuri, tractorul nu a reușit să ducă dricul la cimitir. Imaginile arată roțile uriașe care se învârt în loc și fac nu șleauri, ci chiar o albie de râu. A trebuit ca neamurile mortului să tragă de dric și tractor ca să ducă creștineasca datorie la capăt. 

În acest timp, cu așchiile sărindu-i din discurs, Viorica Dăncilă se opintea să ducă la capăt următorul paragraf. ”Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”. Slavă Domnului că l-a nimerit în discurs pe domnul Dragnea fără de care nimic nu se poate. 

 

Și ca totul să fie perfect în această piesă, lucrurile s-au întâmplat în Vaslui. Vaslui e județul situat pe locul doi în topul finanțărilor din PNDL 2. Trebuie să știți că programul mai este numit ”pixul lui Dragnea”, căci principalul criteriu de alocare este cel politic. De altfel, un raport a Curții de Conturi pe primul PNDL spunea că programul nu are criterii de alocare, nu are posibilitate de gestionare, că nu urmărește banii dați, că investițiile sunt incerte, necontinuate, și că nu se leagă de alte proiecte majore. Bonus, sublinia clientelismul politic al programului. 

Dar bănuiesc că sunt și primari fericiți aici, doar că nu or fi asfaltat drumul până la cimitir. Mortul oricum nu mai votează. Altfel, să știți că PSD a rezolvat problema noroaielor patriei în 15 zile. Pentru că pe 2 februarie, domnul Dragnea spunea:  „Despre bugetele locale – în acest an vrem să se încheie toată perioadă de ani negri de mult timp în care administraţia locală a fost subfinanţată. Noi am avut ca obiective să scoatem satul românesc din noroi. Asta am avut prin programul nostru şi oameni din satele mici încep să vadă cum s-a ridicat nivelul de viaţă acolo.”

Și așa v-ați prins și care e treaba cu noroiul. A ieșit cumva în sondaje ca o problemă interesantă pentru români, iar PSD ne anunță pe toate canalele că o rezolvă. Ciudată asociere. 

În fine, cred că așa e firesc. În țara în care te naști între bacterii ucigașe, desigur că nu poți ajunge la groapă decât prin noroi și îngropându-i pe toți în el. Ăsta e destinul satelor mici. Să stea la mila politrucilor  de tot felul, a rugăminților primarului către prefect și către șeful de la guvern. Noroaiele se rezolvă cu miloaga sau cu tractorul. Și doar în schimbul unor voturi.

Iar în timp ce mortul se chinuia pe ultimul drum, Partidul l-a anunțat că merge chiar la loc uscat și cu verdeață. Pentru că Partidul știe mai bine.

Un scandal făcut în eprubetă

Cazul apei din București riscă să devină un mister sau unul dintre acele scandaluri care vor trece așa cum trec toate în statul român, fără consecințe majore. Doar că de data asta s-au depășit câteva linii roșii care sunt greu de trecut. Sau inadmisibil de trecut. 

Statul român este cel care a comunicat populației că apa din Capitală nu este de băut. Și acesta este lucrul la care trebuie să ne uităm cu cea mai mare atenție. Cea mai mare aglomerare urbană din România a fost sfătuită de liderii săi să nu se atingă de apă din motive de nesiguranță. Cum am ajuns aici?

De duminică-luni seară, apa miroase urât în București. Nu e vorba doar de sectoarele 5 și 6. Dacă nu vorbim de o halucinație în masă, eu cunosc cazuri din sectoarele 2 și 3 care s-au plâns de același lucru. Colegi de-ai mei sau ascultători Digi FM. Concomitent, pe grupuri de Whatsapp circulă un mesaj neidentificat, în care se anunță că apa nu este bună și se invocă o comunicare Apa Nova. Call-center-ul de la Apa Nova este asaltat de mesaje, dar nu există încă o poziție oficială. 

Ore mai târziu, aflăm de la Apa Nova de folosirea în exces a clorului, dar care nu este periculoasă pentru sănătate. Compania spune că fenomenul va trece în cel mult 24 de ore. Marea sa greșeală și dubiul asupra părții sale de adevăr este lipsa de transparență. Apa Nova ar fi trebuit să anunțe de la bun început c-a descoperit o poluare și că amplifică folosirea clorului. Faptul că nu au fost pro-activi pune semne de întrebare asupra lor. Erau datori să-și informeze clienții că vor face modificări.

Lucrurile s-ar fi terminat aici, dar la câteva ore a intervnit Ministerul Sănătății prin comunicate și interviuri ale ministrului. Ministerul, pentru că DSP are un protocol cu Apa Nova că nu pot anunța astfel de situații decât de comun acord. O prostie administrativă din partea statului român. 

Revenind, comunicatul Ministerului și intervențiile ministrului la tv sunt fără dubii. Ni se recomandă să nu bem apă, să nu ne spălăm, să nu o folosim la gătit, deși nu este periculos. Asta ar fi trebuit să dureze 48 de ore. Ministerul spune că sunt depășiri de clor în sectoarele 5 și 6. Depășirea este de 0,5 mg la litru, iar ministerul dă un comunicat ambiguu. Apa nu e rea, dar mai bine nu consumați. 

Doar că aici vorbim de percepții. De aici până la o isterie nu e decât un pas pentru că, tehnic, dacă nu ai voie să te speli, atunci e rău. Urmează un război al comunicatelor, intervine și primarul Firea, apar două tabere. Ministrul Pintea revine și spune că e bine, dar trebuie să fim prudenți. Imposibil de înțeles la ce se gândește. Cu voie sau fără voie pune un semn de întrebare asupra unui lucru vital.

Iar de aici, intervine și reacția cetățeanului care se simte ca un iepure între farurile unei mașini. Cineva minte, dar cine? Nu are la cine să se îndrepte. El se află într-o relație contractuală cu Apa Nova și-i cere socoteală. Apa Nova spune că e bine, cel care-i controlează spune că parcă nu e bine, dar să bage de seamă.

Prefectul este doar un personaj de decor, ministrul bâjbâie, primarul face apel la serviciile secrete și la Iohannis, iar lumea nu știe dacă își poate spăla copiii. Alte organisme de control sunt anesteziate. 

Stimați cetățeni, așa arată un stat prăbușit. Atunci când un stat nu poate să-ți spună dacă apa e bună sau nu, atunci nu mai este stat. Am ajuns la nivelul minim dat de suma tuturor incompetențelor lor. Incompetențe în materie de administrare, control și comunicare. Ani de zile de regres ne-au adus aici. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu poate controla Apa Nova și noi stăm ca niște iepuri proști. 

Două lucruri ar mai fi de spus. Apa Nova rămăsese singurul serviciu public funcțional al Bucureștiului. STB e lovit de Otokare, Radet-ul se dezmembrează zilnic, străzile ies de sub gropi, dar apa era o constantă în regulă. Nu e nici cea mai scumpă din țară, Apa Nova chiar mai face investiții, le vedeți în găurile din tot orașul și mai dă și niște profit la Primărie. Acum s-a lovit și credibilitatea ei și probabil se va pune problema concesiunii. 

Altfel, dacă aceasta a fost o mașinațiune politică să lovească în Firea, așa cum se plânge primarul sau poate în Pintea, a cărei imagine era bună, atunci este cel mai ticălos lucru pe care l-am văzut în ultima vreme. Și care va trebui să fie anchetat. Pentru că poți să te joci cu infractorii dar nu cu viața a trei milioane de oameni.  

14402. Aici trebuie să vă uitați!

În orice direcție am merge cu dezbaterea legată de recursul compensatoriu, indiferent de ce am spune că unii sunt eliberați condiționat, alții ca urmare a recursului compensatoriu, că e vina lui PSD sau a Ralucăi Prună, trebuie să găsim un punct comun la care să ne raportăm cu toții. 

Iar acel punct comun este numărul 14 402 deținuți care au ieșit într-un an din pușcărie. Cifra nu este mare, nu este nepotrivită, este imensă. Ne spune asta un raport al Consiliului Europei care are o instituție dedicată aglomerației din închisori. Această instituție este numită SPACE, un acronim de la Organismul pentru închisori și sancțiuni comunitare. Ce spune ultimul său raport, cel din 2016 pentru 2015?

Raportul spune că numărul total al ieșirilor din pușcăriile românești în anul 2015 a fost de 4201 de persoane, dintre care 2906 au ieșit la termen. Excluzând cele aproape 200 de decese, rezultă că restul au ieșit la diverse măsuri de condiționare. 

Diferența este enormă. Într-un an fără recurs compensatoriu, România a trimis în societate 4200 de deținuți. Într-un an cu recurs compensatoriu, România a scos din închisoare 14 402 persoane. Or aici este cheia problemei. 

Nimeni nu ne-a consultat nicio secundă asupra acestei decizii. Nimeni nu ne-a povestit la alegeri despre această schimbare a politicii penale. Nici PSD, nici Cioloș, nici domnul Toader și nici domnul Iohannis nu ne-au spus că România se va umple de hoți cu pedepsele neexecutate în totalite.

Nu o să pic aici în teoria care spune că oricum asta s-ar fi întâmplat mai devreme sau mai târziu. Pentru că asta nu mai are importanță pentru cei morți, loviți sau violați. Pentru noi, ca societate, este un șoc. Nu cred că suntem o țară care poate absorbi 14 mii de cetățeni cu potențial periculos, deodată. 

Nu ne obliga nimeni să-i dăm afară. Povestea cu 80 de milioane de euro este o minciună. Italia nu a fost sancționată și a găsit acele măsuri care să golească închisorile treptat și să o ferească de sancțiuni. Și chiar de-ar fi fost sancțiuni. Cât merită o viață de om: un milion, două, 80 de milioane de euro? Care e scorul la care e mulțumită actuala conducere a României? 

Și să știți că nimic nu este întâmplător. Faptul că închisorile se golesc și că domnul Severin e pus la tribună cu domnul Tusk nu e o întâmplare. E o chestiune logică. E mesajul statului român și al unui grup infracțional care vine să ne spună: acum este timpul nostru în răspărul vostru. Acest grup de cetățeni este mai important pentru conduucearea statului decât marea masă a cetățenilor. 

De ce vă spun asta? Pentru că fiul meu, fata ta, copiii noștri și chiar ai lor, merg zilnic cu metroul sau autobuzul la școală. Or atacul la siguranța lor este ultima linie roșie trecută de clasa politică. 

Și o să înșir exact despre cine este vorba, ca să știi data viitoare: Raluca Prună care a făcut instrumentul, Guvernul Grindeanu care l-a trimis în Parlament, ministrul Toader care nu s-a luptat să-l oprească, Florin Iordache, PSD-ALDE-UDMR care au făcut legea în răspăr, dar și președintele Iohannis care a promulgat-o fără niciun fel de opoziție.   

P.S. Există un comunicat al Autorității pentru Penitenciare  care oferă date diferite față de raportul SPACE pe anul 2015. Îl las aici pentru că este important în context. Dacă, de exemplu, SPACE dă un număr total de 2906 ieșiri la termen, ANP dă un număr de 290. Și avansează o cifră de peste 12 mii de eliberări condiționate pe 2015. Nu-mi dau seama de unde vinea ceastă diferență și de ce. Remarc doar că numărul de 14 mii de eliberări este cel mai mare din toți ultimii cinci ani, ceea ce păstrează validitatea discuției. Și revine la aceeași întrebare: ar fi fost necesară o consultare publică?