politic | Striblea.ro

Să nu vă mai întrebați de ce nu vine lumea la vot

12 octombrie 2021 Cătălin Striblea 1 comentariu

Propunerea de premier a președintelui Iohannis este validă doar într-o singură ipoteză. Atâta vreme cât domnia sa împinge de la spate PNL să-l accepte pe Cioloș, așa cum a făcut cu Cîțu. Dacă zilele acestea vine cu un mesaj în care să spună că, în această situație, PNL este dator să sprijine un astfel de guvern, atunci cu adevărat este responsabil.

Sentimentul multora este că domnul Iohannis a făcut mișcarea ca parte a unui plan politic care să-l readucă în situația de a-l nominaliza din nou pe domnul Cîțu. Și este greu să treci de senzația asta câtă vreme se adună elemente în favoarea ei. Adică, retragerea propunerii de la PNL, declarațiile de imediat după nominalizare ale liderilor partidului, dar și mai vechile linii de luptă împotriva USR.

Din perspectiva artei politicii, mișcarea este foarte bună. Îi dă credibilitate lui Klaus Iohannis, îl aduce în situația de a decide, dar îl și lovește pe Dacian Cioloș în cazul unui eșec.

Numai că nu asta așteaptă acum publicul de la această coaliție. Arta politicii nu rezolvă cu nimic problemele pe care le avem în față. Ori, făcând o astfel de propunere ca parte a unui plan și mizând pe un eșec, domnul Iohannis renunță la mandatul public pe care îl are. El renunță la responsabilitate.

Președintele este pus acolo să rezolve situații publice imposibile, ca un garant al echilibrului, dar și ca principal răspuns la ce ni se întâmplă. Un președinte poate juca jocuri politice, dar în câteva limite care țin de interesul public. Și care duc la un rezultat mai bun decât cel avut.

Ce speră acum, domnul președinte? Că va găsi un mai bine după ce Cioloș pică? Menirea lui era să găsaescă cea mai bună variantă ca lucrurile să funcționeze azi. Or, varianta lui este șubredă și avea altele la îndemână.

Ce s-a întâmplat aici este o inversare a valorilor publice așteptate de la oamenii politici.

Acesta este rezultatul traiului în bulă și a raportării exclusiv la mediul politic, la sfătuitori sau la paginile de Facebook pe care le urmăresc. Și o incapacitate de a înțelege că dincolo de mediul obișnuit, oamenii așteaptă răspunsuri viabile, nu nume încolo și încoace.

În această criză, domnul Iohannis a început acționând fără noimă, a continuat fără șanse și a sfârșit prin a fi fără speranțe.

Desprinderea politicienilor de problemele reale, dar și de modul onest de a rezolva probleme, primește aici o lovitură definitivă. Este o prăbușire zgomotoasă a unui ultim câmpei de credibilitate. Să nu vă întrebați, când o fi cazul, de ce ce nu mai vine lumea la vot. Pentru că mandatul nu e pentru jocuri politice.

Desigur, mai există o șansă. Ca pentru moment, Iohannis și PNL să accepte că Cioloș e o soluție și să-i dea o șansă reală.

Reașezarea campaniei electorale: Iohannis se întoarce la statul de drept

3 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:14 0 comentarii

Am intrat în linie dreaptă spre dublul rând de alegeri din această toamnă, locale și parlamentare. Și încep să se vadă cele două-trei mari teme cu care ne vom bate capul în următoare perioadă.

Întâi de toate, să spunem că avem o decizie a CCR care ne arată că alegerile locale vor fi la toamnă, foarte probabil în septembrie. PSD va forța în continuare să stabilească data alegerilor, după cum ne-a dat de înțeles domnul Ciolacu. Dar să nu ne iluzionăm. PSD și PNL se vor înțelege asupra datelor, lucrurile aici fiind destul de clare. După ce-au votat să facă alegeri doar într-un tur, miza este să-și păstreze ce au deja acum și să scoată din joc USR, PLUS și partidul lui Victor Ponta. Ceea ce se va întâmpla în mare măsură. Necunoscuta jocului rămâne Bucureștiul, unde fără o alianță a dreptei, Gabriela Firea va rămâne primar. Dar asta înseamnă că PNL și USR trebuie să-și împartă primăriile locale, ceea ce nu au reușit încă.

Este posibil ca alegerile generale să aibă loc în decembrie. PNL nu o să fie mulțumit cu data, dar nu prea are opțiuni. Potrivit Barometrului Europa FM este este în scădere și nici cu aliați nu mai poate face o majoritate.

PSD crește ușor și lent, dar așteaptă luna septembrie când va da lovitura cu mărirea pensiilor. Adică PNL nu va mări cu 40 la sută, ci cu mai puțin, și așa va nemulțumi și pensionarii, dar și electoratul activ care nu vede cu ochi buni nicio mărire a pensiilor, din cauza deficitului uriaș. Această bombă plasată de PSD pe traiectoria guvernamentală va fi principalul cal de bătaie în campania electorală. PSD va apăsa cât poate de mult pe ideea că PNL a dărâmat România prosperă și că fură viața pensionarilor.

Un al doilea punct de atac al PSD va fi un raport cu achizițiile guvernamentale în perioada de criză sanitară. O comisie parlamentară de anchetă a fost demarată. Fiecare cumpărătură, și multe au fost absurde, va fi detaliată, clasificată și amendată. Vom afla cu siguranță de mai multe abuzuri și cifre uimitoare, iar mesajul este deja cunoscut. În timp ce românii sărăcesc, liderii PNL și acoliții s-au îmbogățit.

Cu aceste două cărți în mână, foarte probabil înaintea alegerilor, PSD va dărâma guvernul prin moțiune de cenzură ca să-și arate forța. Va fi exact însă înaintea alegerilor, astfel încât să fie un interimat numai bun de criticat.

Care va fi răspunsul unui PNL aflat în corzi? L-am aflat de la Klaus Iohannis: un nou pachet de legi privind justiția. De fapt un pachet de legi care să repare ce-a făcut PSD-ul în anii Dragnea. Acest pachet va avea o magnitudine uriașă și practic va readuce justiția înainte de momentul atacului lui Dragnea. Este de așteptat ca măcar o parte din PSD să se opună la asta, dar asta îi va pierde. Hoția și nereformarea PSD vor fi argumentele PNL, care va atrage atenția că întoarcerea stângii la guvernare echivalează cu o revenire a lui Dragnea.

Atacul va fi extrem de dur pentru că președintele a pregătit mai multe argumente. Și, atenție, întoarcerea la un concept care dă amețeli PSD-ului. E vorba de statul de drept. Acest anunț, complet ignorat se regăsește în discursul de după reuniunea CSAT în care s-a prezentat strategia națională de apărare. Iată și formula pe care a folosit-o președintele: securitatea națională se bazează pe relația flexibilă dintre securitate – prosperitate – stat de drept – democrație – identitate. Se pomenește și de o analiză profundă a instituțiilor statului, dar și de o colaborare civili- militari, care în mintea PSD nu poate suna decât a colaborare dintre DNA și SRI. Pentru că domnul președinte nu dă interviuri, e greu de spus care e sensul exact al cuvintelor sale. Dar, pun mâna în foc că toamna și alegerile vor coincide și cu o viteză în plus la DNA.

Curtea Constituțională a ajuns la finalul unei epoci triste

5 mai 2020 Cătălin Striblea 00:04:34 2 comentarii

Hotărârea CEDO care spune că doamna Kovesi a fost îndepărtată incorect din funcția de șef al DNA este cea mai recentă piatră de moară la gâtul Curții Constituționale. Și poate e timpul, dacă-mi dați voie la o parafrază, să spunem, Iohannise, fă ceva!

Sper că vă amintiți la ce mă refer. Este celebra frază a lui Codrin Ștefănescu care a declanșat tăvălugul de la DNA. ”Așteptam o reacție a Procurorului General, nu a venit așteptam o reacție a ministrului justiției… nu a venit. Așteptam trimiterea corpului de control al DNA… nu s-a întâmplat. Așa că fac un apel către ministrul justiției: Tudorele, fă ceva!”

Liderul PSD-ului lui Dragnea vorbea la începutul lui februarie, după o emisiune de televiziune care prezenta cazul procurorilor de la Ploiești. Laolaltă cu toți liderii PSD, el a cerut o execuție sumară a Laurei Codruța Kovesi. Sub conducerea sa DNA făcuse un număr uriaș de dosare mai multor lideri politici. La sfârșitul lui februarie, ministrul justiției prezenta un raport de control al activității șefei DNA și apoi o destituia. Decizia nu a fost pusă în aplicare de Klaus Iohannis care a tras de timp până a fost obligat de o hotărâre a CCR. Acest tip de hotărâri nu sunt contestabile în sistemul nostru. Klaus Iohannis nu a avut niciodată o poziție publică detaliată, ci și-a pus purtătorul de cuvânt să anunțe hotărârea. La un moment dat, însă, Liviu Dragnea a spus într-un interviu că DNA nu mai există.

Hotărârea CEDO de acum, care-i dă dreptate lui Kovesi vine să ne spună din nou că avem o mare problemă la Curtea Constituțională. Klaus Iohannis a cerut revizuirea hotărârii acesteia, dar și a altora emise pe baza unor declarații politice. Se referă aici la episodul în care a fost împiedicat să declanșeze alegeri anticipate în iarna acestui an

Curtea Constituțională din România are deja o istorie de decizii care au bulversat societatea. De când Traian Băsescu a introdus-o în jocul politic, blocând mai multe inițiative legislative sau numiri în funcție, aceasta a devenit un actor politic important. În vremea fostului președinte rămâne celebră erata de la Referendumul din 2012, dar apogeul a fost atins în vremea guvernării PSDragnea când au fost desființate abuzul în serviciu, când au fost desființate incompatibilități, a dezincriminat conflictul de interese și a tăiat din atribuțiile președintelui.

Mai mult Curtea a încetat să mai lămurească dileme constituționale și legale și a început să adauge la diverse legi. Mai ales în funcție de ce făcea și ce gândea PSD la data respectivă. Iar sursa profundă a răului stă chiar în modul în care se fac numirile la curte.

Peste tot în lume, Curțile constituționale sunt curți politice. Ele au capacitatea de a judeca situații extrem de complicate și să dicteze curente sociale care rămân în poziție ani buni, poate generații. Pentru asta, însă, în funcțiile respective sunt aleși cei mai buni profesioniști, oameni ajunși în vârful carierei lor și a căror imagine este fără de pată. Societățile occidentale știu exact cine sunt și ce gândesc acești oameni în diverse probleme, de la drepturile omului, la drepturi civile sau penale, la orientare sexuală și chiar dreptul la avort. Toți sunt supuși unui interogatoriu public și unei dezbateri naționale.

România a procedat tocmai pe dos. În multe situații apus în funcție persoane cu experiență inexistentă, fără o carieră solidă în spate, ba, uneori, și cu probleme de imagine. Puși într-o sinecură aceștia n-au fost decât niște executanți obedienți ai unei puteri putrede și corupte. Mulți dintre ei s-au comportat precum păpușile defecte ale unor politicieni infectati până în măduva oaselor. Prin prestația lor au distrus cea mai importantă instituție din sistemul politic și juridic românesc punându-i la îndoială credibilitatea pentru o generație întreagă. Reformarea sa este o obligație pentru următoarele alegeri.

Doamna Plumb și lipsa de rațiune la PSD

1 octombrie 2019 Cătălin Striblea 2 comentarii

N-ar trebui să părăsim cazul doamnei Rovana Plumb fără câteva învățături. Ele sunt utile mai ales pentru a vedea starea de lucruri pe care o generează PSD în această țară. Și cu care a încercat să treacă și granițele țării. Temerea mea este că, la ceea ce-am văzut, nu ne mai aflăm într-o situație rațională. Ba, mai mult, eu cred că această situație este generată de o incapacitate intelectuală.

Să vedem întâi cadrul în care s-a așezat povestea Rovanei Plumb.

PSD are o reputație dubioasă în Europa. Mai toată lumea din elita politică îi știe de combinagii la nivelul de găinărie, cu tentative de corupție mari, cu încercări și reușite masive în blocarea justiției. România a fost în pragul de a declanșa articolul șapte din Tratatul UE, adică să-i fie suspendate anumite drepturi. Și asta din cauza corupției. La Consiliul UE de la Sibiu, premierul Dăncilă nici nu a fost primit. De altfel, colaborările sale europene sunt la nivel zero. PSD este exclus de facto din orice organizație politică majoră.

În România, doamna Dăncilă mai are o suflare de premier până săptămâna viitoare. Toată lumea îi este împotrivă, inclusiv părți din partid. Stă pe un sănătos loc patru la prezidențiale. Toată lumea așteaptă ca mandatul său să se termine. Iar socialiștii nici măcar nu au majoritate în Europa.

Ce faci în aceste condiții în care toată lumea îți este împotrivă? Propui pentru funcție o prietenă, al cărei dosar penal l-ai blocat în Parlament. Ea are și un istoric complicat al declarațiilor de avere, dar și o imagine la limită în România.

Mai mult, prietena se duce la Bruxelles încercând să fenteze regulamentele UE și având explicații netemeinice pentru averea sa. Toate explicațiile pe care refuză să le dea în România cad ușor în fața Parlamentului European. A fost deajuns un vânticel ca totul să se prăbușească. Doamna Plumb a încercat o ultimă combinație cu două apartamente scoase din bască și care nu-i aparțineau în totalitate. În orice caz, apetența ei pentru împrumuturi de la persoane fizice îi marcaseră deja mandatul. Cred că toată Europa știa deja că pusese în funcție copiii unuia care-i împrumutase bani.

Așadar, în condițiile în care toată lumea te așteaptă la cotitură, tu ce faci? Plusezi cu zeflemea și prosteală. Sunt acești oameni sănătoși la cap sau pur și simplu slab pregătiți?

A, și la final, argumentul că la alții e la fel. Să vedem: candidata Franței a returnat 45 de mii de euro pe care-i primise fraudulos cât a lucrat în Parlamentul European. Doamna a fost chemată la Poliție chiar în aceste zile. Doar că OLAF a închis repede problema: ”Nu anchetăm o persoană, ci fapte.” Cale liberă. Apoi, candidatul Belgiei. Este acuzat de deturnarea unor fonduri de către un ofițer de servicii secrete. Poliția vine rapid și spune că nu e așa.

Care e diferența? Corupție, suspiciuni, nereguli sunt peste tot. Ce te salvează în situații din astea este credibilitatea, trecutul în care ai dat dovadă de bun-simț și posibilitatea de a lucra cu ceilalți. Plus inteligență. Dar mai ales să nu treci câteva linii roșii pe care toată lumea le-a convenit.

Referendum pentru Europa

26 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Să ne concentrăm pe acest fragment din discursul președintelui Iohannis.

”Vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societate românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi.”

Și eu cred că despre asta este vorba. Pentru mine nu e o bătălie între structuri, nu e o bătălie falsă pentru drepturile omului și nici una care angajează un candidat la președinție. Toate astea sunt mai puțin importante.

Eu cred că bătălia care se poartă în aceste zile este despre un anumite fel de a fi al României. Pentru mine, dar mai ales pentru copilul meu, vreau o Românie civilizată, liniștită, condusă de oameni care sunt pregătiți, care au responsabilitate și bun simț. România pe care o vreau eu se concentraeză pe proiecte, vrea să construiască, muncește, nu trăiește din pomeni și nu vorbește în sloganuri.

În România mea, discuțiile despre drepturile infractorilor nu sunt în topul agendei publice, nu polarizează țara. Ele există și au drept fundament drepturile omului și nu ale funcționarului. În România pe care o vreau eu, un lider de partid nu este susținut de interlopi la vedere.

Despre asta e vorba. Acest referendum poate să ne ducă înapoi toate aceste lucruri. România frumoasă, cumpătată, echilibrată, decentă, instruită și muncitoare. România unde oamenii de valoare sunt prețuiți, nu disprețuiți. O Românie europeană. Una în care suntem parte din Europa, nu luptăm împotriva ei.

Am pierdut deja prea mulți ani din viață cu lucruri inutile, iar asta se vede în tot ce ne lipsește. O să fiu la vot măcar pentru această idee.

Radu Paraschivescu. În lume nu-s mai multe Românii

22 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Acum șase luni, Radu a realizat un atlas de ziceri tâmpe, de agramatisme, de analfabetism, de incapacitatea de a vorbi românește.

Și ați crede că azi ne aflăm în fața unei același fel de carte. O carte care satirizează. Care te face să râzi, să râzi de ei, cei care de trei ani ne apasă pe ceafă. Doar că nu e așa. Cartea lui Radu are umor, dar e o carte atroce. E o carte care te lovește în plex și te lasă fără aer. E o carte despre care tu o să spui că este incredibilă. Că așa ceva nu se poate.

”Viorica Dăncilă este numele din secolul XXI al lui Chivu Stoica. Ocupați să-i asorteze cariere în care s-ar fi dovedit mult mai competentă decât cea de prim-ministru (croitoreasă, taxatoare, gospodină pregătind sarmalele), oamenii nu mai au timp să observe cât de mult seamănă premierul de astăzi cu cel din perioada 1966-1961, când țara se numea Republica Populară România. Fiecare dintre ei vine la pachet cu sforile prin care poate fi manevrat. Fiecare are un devotament orb față de un șef și un dispreț mat față de știința de carte.”

Cu 60 de ani în urmă, Ayn Rand scria o carte numită Revolta lui Atlas. Și acolo făcea o distopie în care oamenii buni și muncitori sunt înlăturați de la putere pentru a face loc sloganurilor, minciunii, imposturii și unor nevolnici. Cartea lui Rand este contestată uneori în State, dar vă asigur că pentru noi cei care venim din comunism ea este cât se poate de valabilă.

Pentru că ea este cartea ticăloșiei, este cartea hoției, a minciunii, a imposturii exacerbate, toate la vedere. Această carte este despre umilințele la care suntem supuși zilnic de actuala putere. Și nu e o carte scrisă la modul general. Ea are date, fapte și nume care te vor îngrozi. Fiecare capitol al acestei cărți pleacă de la o nouă absurditate săvârșită în spațiu public. Și mai e ceva e descrierea unui atac furibund la morală, la bun simț, atac dezvoltat cu o frenezie ieșită din comun.

E o carte care nu iartă mai pe nimeni. Ea trece de la Liviu Dragnea care spune că bărbăția nu se caută în librării, la Viorica Dăncilă care, zice Radu, nu ar mai trebui iertată, la un ministru care spune că trebuie să preia nu să ridice ștacheta, la un discurs al lui Florin Iordache pe scena Ateneului, în timp ce Dan Grigore protestează în fața acestuia. Ajunge și la Călin Popescu Tăriceanu care e mereu preocupat de imaginea României, dar coboară și mai grav spre efectele acestor discursuri. Repetări ale minciunii, urii, intolerenței și iliberalismului și la alte persoane din spațiul public.

Radu nu iartă pe nimeni fie că e vorba de politicieni ai opoziției, realizatori tv, persoane din spațiul public. Ajungem și la necunoscutul cu funcție Ilie Mario Rafael, dar și la Codrin Ștefănescu sau Cătălin Rădulescu. Și să nu uităm că Radu are și un capitol dedicat colegilor de breaslă. Unii de rit nou, dar nu-i iartă nici pe cei vechi.

”Nu doar prostia, moartea și cancerul sunt democratice, ci și scrisul. Autorlâcul a devenit în ultimele două trei decenii o ispită care târcolește multă lume. Ajunge să cutreieri prin depozitul legal al Bibliotecii Naționale și să te lămurești cât de largă e paleta celor care stau sub răsuflarea muzei: generali de securitate și cântăreți de muzici foarte ușoare, creatoare de modă și preoți, cascadori și majorete, dive de week-end și rapsozi cărunți, regizori, fotbaliști, foști președinți de CAP și oameni politici, balerini și finanțiști.”

E o carte importantă pentru că trebuie să păstreze cineva drumul drept al bunului simț. Adică nu poți să te dai deoparte zi de zi când vezi imundul că te atacă și o face pe toate căile.

De ce spun asta? Pentru că majoritatea dintre noi încă își amintesc de comunism. Și am să închei cu imaginea pe care mi-a evocat-o mie această carte. E o imagine de neșters a copilăriei mele. Într-o sală de spectacole de la Vaslui am văzut un cor pionieresc așezat pe patru rânduri, fiecare pe un postament. La un moment dat, în mijlocul cântării, a început să cadă câte un copil, să leșine de foame, de oboseală, de emoție. Am numărat cinci copii care au căzut de pe postamente. Se prăbușeau peste ceilalți. Știți ce-i ciudat? Că restul corului nu s-a oprit din cântat. Nu a fost nimeni să-i oprească: dirijor, părinte, profesor. Partidul pe care-l aveau de cântat era mai important. Or este de neadmis ca interesele unui grup de persoane, ca adulația partidului, pupatul în fund și miserupismul să devină mai importante decât bunul simț, compasiunea și umanitatea pentru cineva lângă tine. Eu cred că despre asta e cartea lui Radu.

Coaliția imposturii ne oferă un coșmar

18 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mi se pare uimitor nivelul la care ne-am prăbușit ca societate în ultimele zile. De fapt, nivelul la care ne-a prăbușit domnul Dragnea și gruparea sa. În nicio proiecție a României, de secole încoace, nu ar fi fost posibil ca un venetic al școlii să ajungă pe scaunul ministrului justiției. Un minister atât de complicat, cu atâta greutate și care dă litera pentru întreaga administrație, presupune o competență și o înțelegere majoră a multor nivele și nu un pospai de carte făcut după ureche, așa cum a făcut domnul Nicolicea.

Căderea era evidentă, viteza ei este uluitoare. Cu cât mai prost pregătit, cu cât mai urechist, cu atât mai dispus să îndeplinești ordinele partidului, cu atât mai aproape de o funcție. Nicio decădere, niciun act antisocial pare că nu este argument împotriva unei numiri, dacă aceasta urmărește scopul și anume salvare liderului. Cu ceva timp în urmă vorbeam, ca societate, de o răsturnare a valorilor. Azi putem vorbi de o prăbușire fără fund. Aici nu e răsturnare, e o cădere abisală.

Adăugați imaginile de coșmar descrise de Adevărul în care, în fața Înaltei Curți, liderul partidului de la guvernare este aplaudat de cetățeni care au legături cu clanurile interlope. Și care iau în răspăr cererile și dorințele oamenilor cinstiți. Adevărul și cinstea, minciuna și îndoiala, de o parte și de alta a poveștii personale a unui om care s-a hotărât să pună răul la masa publică doar ca să scape. O încercare golănească de intimidare a tuturor celor care sunt corecți și înspăimântați că societatea normală dispare.

Și ca totul să fie rotund, jurnalista care investighează corupția academică este amenințată cu moartea în legătură cu o anchetă legată chiar de Poliție. Iar jurnalista care sesizează că banii publici sunt tocați în neștire este anchetată de DIICOT.

Și aș păstra speranța dacă această numire, acest șir de evenimente nu ar reprezenta o mare parte din populație. Fără carte serioasă, fără educație uneori, numiți în funcție doar pe criterii de proximitate, argumentând mereu că și alții sunt la fel, coaliția impostorilor atacă agresiv ultimele rămășițe ale bunului simț social. Către ce ne îndreptăm oameni buni? Spre o prăbușire completă. De acolo unde toți aceștia de mai sus vor trebui să se întoarcă la oamenii cu știință și bun-simț, singurii capabili să construiască. Dar până atunci neștiința, impostura și răul vor deveni ideologie.

Liviu, haiducul roșu

16 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Pentru toți ai săi Liviu Dragnea este luptătorul cauzei drepte, cel care ține cu țara, singurul care îi apără pe români împotriva celor care „ne otrăvesc copiii cu chimicale din fructe și legume”. El trebuie să se opună pentru că „suntem colonizați.”

Bătălia roșiilor și a cepei, pe care domnul Liviu o duce în aceste zile, este demnă de cea mai înaltă cauză în slujba poporului român. Primul și singurul apărător al sufletului și neamului românesc.

Doar că eroul duce o luptă inegală cu trimișii răului. Acum scenariul e rotund. Coloniștii care vor să subjuge România și să-i ia resursele, să o facă doar piață de desfacere, au inventat DNA-ul și l-au pus în slujba lor. De aceea, hărțuit în proces, el ar putere să strige, chiar în fața judecătorului: ”Nu am de gând să răspund direct la DNA eu, e o întrebare tipic DNA și nu răspund, nu, nu răspund la întrebările DNA. Încă o dată, nu am încredere în DNA și nu răspund la întrebările DNA.”

Și adaugă: „Sunt total nevinovat. Consider ca acesta este un dosar politic. Daca o sa fiu condamnat, mi-as dori si eu sa stiu pentru ce. Nu am inteles care este legatura despre fascism in procesul meu.”

Asta a fost mereu soarta haiducilor noștri. Avram Iancu, Iancu Jianu, Tudor Vladimirescu s-au luptat cu o mână străină. De ce nu s-ar pune Liviu în rând cu ei? Poporul are nevoie de un erou.

Acesta este scenariu care se joacă în aceste zile. Asta vă povestește Liviu Dragnea zi de zi și povestea va căpăta accente apocaliptice. Declarațiile se vor înteți, românismul verde va ieși și mai tare la iveală, eroul va căpata aripi din ce în ce mai mari.

Atât doar, că, niciodată în istoria noastră, luptătorul nu a fost și vodă și haiduc în același timp. Iar când împărțea la săraci, împărțea din ce lua de la alții, nu din bugetul de stat. Și nici nu-și făcea vacanțele în Brazilia.

Falsa dilemă a domnului Dragnea

19 martie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Spitalul în care se află domnul Dragnea a fost cel mai prost ținut secret al ultimelor zile. Toată lumea știa că este într-o clinică privată, nimeni nu a spus-o în mod oficial. Ba chiar ministrul sănătății a fost pus în situația de a nu răspunde la cele mai elementare întrebări. Un fel de minciună prin omisiune.

Or pentru o lume normală lucrurile erau teribile de simple. Domnul Dragnea are dreptul la viață și sănătate. Este dreptul său de a se trata oriunde, în orice fel de clinică pe care o alege, așa cum ar face mulți români. Un spital privat nu e de evitat, dimpotrivă el ar trebui să fie dezideratul oricărei societăți și oricărui cetățean. Spitalul privat este normalitatea, oriunde.

Doar că domnul Dragnea nu mai este orice cetățean și, din păcate el a renunțat demult la discursul pentru clasa mijlocie. Domnul Dragnea vrea roșii românești cu gust, vrea napolitane făcute aici, atacă mereu Europa și modelul său corporatist, el vrea ca fiii și fiicele noastre să fie ferite de fructe otrăvite. Și, desigur, guvernul său a făcut autostrăzi și spitale.

Asta ne-a spus candidatul la președinție în ultimele săptămâni. Și niciodată nu a spus nimic în favoarea întreprinzătorilor privați, muncitori, care și -au pus viața la bătaie ca să construiască. Ei nu au existat niciodată în discursul PSD. Oameni precum proprietarii români ai Sanador.

Domnul Dragnea a vrut să fie băiat din popor, dar când să trăiască ca poporul, rupt între nosocomiale și noroc prin spitalele românești, domnul Dragnea nu a mai ajuns acolo. Chiar dacă a mărit salariile medicilor? De ce?

Asta e adevărata dilemă a domnului Dragnea. Că atunci când a fost să treacă testul adevărului, el nu era acolo. Și știți ce e mai grav? Că dilema asta nu trebuia să existe. El ne-a pus să alegem între stat și privat, fără motiv.

Afacerile, patronii, capitalul, acestea sunt datele normale ale unei lumi. Ele trebuie susținute. Medicina privată este legitimă, este corectă și trebuie să fi responsabilă. Iar cei care au făcut o afacere din ea trebuie felicitați. Iar normalitatea este atunci când în spațiul public vorbești corect și de angajați și de patroni, și de corporații și de țărani, și de români și de străini.

Și să nu spui poporului că faci totul pentru ei, dar tu să livrezi doar aparatului de partid, iar pe el să-l lași tot la cozile lungi ale spitalului de stat.

15 motive pentru care nu avem autostrăzi

15 martie 2019 Cătălin Striblea 3 comentarii

Am intrat în cel de-al 30-lea an în care nu am reușit să construim o rețea de autostrăzi. Nu cred să fi existat presiune socială mai mare asupra unui subiect și nici incapacitate mai mare de a livra. Trebuie să fie mai mult de un motiv pentru care asta s-a întâmplat. Poate că sunt chiar 15.

1. Ani de zile nu am avut bani și înțelegere pentru subiect.

2. Când am avut bani, am fost prea corupți ca să-i folosim la ce trebuie.

3. Când s-a mai potolit corupția am avut parte doar de proști care nu știau ce să facă mai departe.

4. Pentru că niciun politician din România nu și-a asumat personal acest subiect.

5. Pentru că suntem singura țară din lume unde a dispărut, la propriu, un contract de autostradă.

6. Este evident că există o grupare de politicieni care vrea ca anumite zone să fie subdezvoltate.

7. De vreme ce toată lumea a fost la guvernare și toată lumea a eșuat, toate de mai sus sunt în toate partidele

8. Pentru că nu a existat un acord politic de continuitate nici măcar asupra furatului.

9. Din lăcomie nu i-am lăsat nici pe alții să ne ajute și am refuzat constant expertiză.

10. Pentru că parte din companiile de construcție sunt doar pușculițe de partid.

11. Pentru că mulți oameni deștepți și competenți au plecat din țara asta.

12. Partidele au inventat mereu un dușman și în acest domeniu și anume străinii care nu ne lasă să facem ceva.

13. Pentru că ani buni nu am știut să funcționăm ca o comunitate și nu am avut proiecte comune.

14. Iar astăzi nimeni nu știe exact ce avem de făcut. Am pierdut știința de a face.

15. Și pentru că în 30 de ani nu am găsit 15 minute să mergem la vot.