Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD. 

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”.  Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu. 

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: ”Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.”  Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.” 

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară. 

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă. 

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu. 

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare. 

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație. 

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea!