dăncilă

Iohannis vs Dăncilă, faza pe cască

Am câteva concluzii la cald după cele două conferițe de presă de marți seară. Dacă cu asta ne-am ales, asta vom comenta.

  1. Iohannis a fost bun, decent și util în comunicarea cu alegătorii. Are argumente, răspunde clar și concis, uneori are umor. A reușit să iasă din măcar două situații dificile: cea legată de Kovesi și cealaltă, generată de Dan Tăpălagă, care i-a arătat dubla măsură în ce-i privește pe Ponta și Dăncilă
  2. Iohannis a vorbit doar când i-a ajuns cuțitul la os și a simțit presiunea uriașă în chestiunea dezbaterii. A ridicat presiunea și-a mutat punctul de interes.
  3. Casele îi sunt în continuare un punct sensibil. Președintele trebuie să răspundă clar și precis legat de pierderea casei de la Sibiu. Alegătorii au dreptul să știe cum și cât a fost implicat în povestea cu actele de acolo. 
  4. Întrebările legate de politica internațională sunt punctul vulnerabil. În mandatul lui, România nu a reușit nici ridicare vizelor, nici intrarea în Schengen. Eșec pe această linie, măcar pe jumătate pentru că la Schengen PSD are o contribuție majoră
  5. De cealaltă parte, PSD vrea să conducă o țară, dar nu e în stare să facă o conferință de presă în care să se audă și jurnaliștii.
  6. De câte ori o pui să citească, doamna Dăncilă este un dezastru. Sună dezacordat ca o flașnetă
  7. Viorica Dăncilă a progresat mult în ultimile luni. Vorbește liber, stăpânește unele concepte, a adunat informații, s-a despovărat de emoții. Arată cum a reușit totuși să răzbească până la acest punct. Apreciez acest progres.
  8. Chestiunea cu ceasul este o gafă. 5000 de euro pe un ceas reprezintă mai mult de 10 salarii minime cu care se ține o grămadă de lume din România. Mai deranjant este cum a spus-o, rezultând că nu e un efort prea mare. Or este, și ar fi trebuit să știe suma.
  9. Doamna Dăncilă nu a primit și întrebările alea grele legate de Dragnea, justiție, 10 august.
  10. Povestea cu casca, distribuită masiv de PSD, inclusiv Firea, arată cât de iresponsabili au devenit politicienii români. Orice minciună spusă în spațiul public se va întoarce împotriva ta. Și nu face decât să ne șubrezească pe toți.  
  11. Nu voi renunța la credința mea că o dezbatere este necesară. Este unul dintre simbolurile democrației. Ar fi fost bine ca susținătorii doamnei Dăncilă să-l vadă și să-l audă pe cel demonizat. Ar fi fost bine și pentru ceilalți să o vadă pe doamna Dăncilă. O discuție este întotdeauna constructivă. 

Despre dezbatere sau de ce o ține Iohannis pe Viorica în viață

Situația s-a lămurit înainte de a începe. Domnul președinte Iohannis ne-a anunțat că nu va participa la nicio dezbatere prezidențială. Argumentul său ține de modul în care PSD a guvernat în ultimii ani. Și are dreptate în tot ceea spune. PSD a făcut tot ceea ce scrie mai jos. 

”Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”

Doar că acest argument este fals în contextul unei dezbateri prezidențiale, într-o țară încă democratică. Să lămurim câteva lucruri. 

Dezbaterile prezidențiale și de alt tip sunt esențiale pentru democrație. Ele nu influențează decisiv alegătorii, dar au rolul simbolic al înfruntării, în avantajul alegătorilor. Și de asemenea ne spun cât de buni sunt liderii noștri în condiții de stres. Iată ce spune o analiză Stratfor despre acest tip de dezbateri.

O dezbatere nu este despre politică sau politici publice. Este imposibil să lămurești probleme complexe în 90 de secunde (…) Dezbaterile sunt despre un singur lucru: capacitatea de a răspunde la întrebări a căror complexitate nu-ți dă voie să răspunzi în timpul alocat. Îți dau un bonus pentru că ești rapid, capabil, dar nu spun mare lucru despre cât de deștept este un candidat. Nici nu trebuie să o facă pentru că a fi deștept, în sensul academic, nu e musai o calitate pentru un președinte. Dezbaterile pot să arate, în cel mai bun caz, câtă stăpânire de sine are un candidat în condiții de presiune și apoi să ne demonstreze capacitatea de a articula câteva gânduri legate de chestiunea în cauză, în timp ce convinge privitorii de cât de serios și plăcut este. De fapt, asta înseamnă să fii lider. 

Ar mai fi însă ceva. Dezbaterea mai arată și capacitatea de a asculta și răspunde argumentelor altcuiva. Te face să fii mai atent și să pui la încercare propriile tale credințe, ca privitor. Și este esența, însăși, a libertății de exprimare. Pentru că le dă voie să vorbească și celor care nu sunt de acord cu tine, nu poți să-i suporți sau nu vrei să-i auzi. Aceasta este democrația. Și către asta trebuie să mergem.

Și să ne îndreptăm către cazul nostru. Iohannis are dreptate în ce spune mai sus. Dar sunt de ignorat toate argumentele PSD-ului în chestiuni juridice? Ar trebui ele puse în fața celeilalte părți și demontate? După mine, da. Ar trebui probat tot ce spune domnul Iohannis și atunci când cineva se apară? Eu cred că da. 

Urâți PSD-ul? Foarte bine. Dar îi urâți și pe cei 20 la sută care au votat-o pe Dăncilă? Este dreptul lor cetățenesc și al tău să primești răspunsuri și să auzi și altceva. Ar fi fost singura ocazie când acei oameni ar fi fost scoși din bula lor. 

De când am scris pe Facebook, am primit un val de urări. Am auzit c-ar trebui mai puțină presă, că sunt vândut, că nu am bască și altele. Puteți să spuneți ce vreți, dar eu nu voi argumenta niciodată pentru mai puțină democrație și mai puțină dezbatere.

În ce privește argumentul că Dăncilă este proastă și nu merită ascultată, eu zic c-ar fi trebuit să o lăsați să arate dacă e așa. Ar fi putut să o vadă și alții. Apoi, argumentul că PSD i s-a adresat lui Iohannis xenofobic, inuman și cu atacuri la demnitatea umană este invalid și el. Asta nu l-a împiedicat pe Iohannis nici să o pună pe doamna Dăncilă în funcție, nici să vină la dezbateri cu Ponta. Mai e și argumentul că presa vrea circ. Sigur, așa, alegerile sunt cel mai mare circ. Nimic din ce-am auzit nu stă în picioare până la capăt. Și mai ales cererea ca presa care cere dezbaterea să fie fără pată. Presa nu pate fi altfel decât societatea, dar poate spera la mai bine. 

În fine, dincolo de aceste considerații pe care unii o să le considere plictisitoare sau desuete, trebuie să știți care este analiza mea despre ce gândește PNL în realitate. 

Domnul Iohannis știe că va câștiga alegerile prezidențiale. După ce-a trecut-o pragul pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, zdrobindu-l pe Barna, PNL se gândește la viitor. Planul e simplu: un guvern al președintelui Iohannis, sprijinit de mai multe forțe politice și cu o opoziție a PSD-ului. Dar nu orice fel de PSD, ci unul condus de doamna Dăncilă. Deci, astăzi, i se suflă în pânze Vioricăi astfel ca ea să aibă toate elementele pentru a rămâne șefa PSD și după alegeri. A unui PSD slab și nevolnic, nu unul cu un lider mai puternic, cum ar fi fost Ponta.

Un PSD în viață este mult mai util decât unul dispărut care să-i lase loc unei clase politice noi. O altă parte a planului urmărește limitarea USR, dar la asta o să revin într-un articol viitor. Ce se întâmplă acum este un joc care să salveze vechea clasă politică în fața unei forțe noi. Iar Iohannis face parte din vechea clasă politică. De asta are încă nevoie de acest PSD. Rezultatul? Încă cinci ani în care o să vă întrebați de ce România progresează așa lent.  

 

La plecarea Vioricăi

Doamna Dăncilă și-a încheiat rotund mandatul. Adică a rostit o prostie solemnă, precum una dintre zecile spuse în cei aproape doi ani de mandat. Domnia sa a avut o șansă istorică pe care a transformat-o într-o prostie monumentală. Azi a încheiat spunând “Și eu cred că sunt singura care am dat dovadă că lupt, într-adevăr, cu candidatul Iohannis, nu lupt împotriva unui om, lupt împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii.”

Adăugați lângă celebrul he-he, cunoscutul “orice om îi este teamă de o plângere penală” sau ”reducem democrația”. Puneți alături încurcăturile geografice, cele diplomatice sau altele de protocol. Luați cuvintele dezabilități, premordiale, președenție, menegement și le puneți laolaltă. Axați-vă pe prevenție și puneți în funcție o stație de pompare. Și o să aveți doar o mică imagine despre ce ne-a lovit.

Ocuparea funcției de premier de către doamna Dăncilă este probabil momentul cel mai de jos al democrației noastre din ultimii 30 de ani. Ajunsă în funcție doar ca urmare a servilismului, sprijinită pentru cumințenie și nu pentru merite, ea a reprezentat victoria incompetenței și a mediocrității asupra istoriei noastre. Ea a fost răzbunarea repetentului clasei și victoria unui sistem în care oamenii decenți și profesioniști au fost îndepărtați de politică. 

Doamna Dăncilă a fost victoria pilelor, amantelor, numirilor politice, fonfilor și agramaților, nesocotiților și tonților care s-au văzut reprezentanți de ceva și cineva. Aduși la putere doar ca să fie pilotați de o forță din umbră, aceștia au crezut că și reprezintă ceva cu adevărat. Singura măsură luată a fost să plătească cu sume uriașe sistemul pe care și l-au construit și pe cei dependenți de ei. Toată forța lor i-a luat în răspăr pe românii cinstiți și buni, care își duc traiul fără a beneficia de proptele. 

Din păcate, domnia sa nu va lua în obscuritatea în care se întoarce și pe restul acoliților degrabă pupători de mâini. Ei vor rămâne o perioadă pentru a mai intoxica aerul prin politizare excesivă. De aceea singura speranță pe care o am este ca, în lunile următoare, să văd umbre de normalitate în ochii și vorbirea noilor puternici. Și mai vreau ca numeroșii incompetenți pe care PSD i-a adus la putere să mai stea și cu capul jos. Să-și vadă lungul nasului.

 

Doamna Dăncilă se întoarce în ceața din care a venit

Eu cred că joi seara Viorica Dăncilă a fost cea mai singură persoană din lume. Dacă nu din lume, cu siguranță din PSD și dacă nici din PSD, cu siguranță din sediul guvernului. Cred că nu i-a mai răspuns nimeni la telefoane, cred că de la partid se auzea doar un ton de ocupat și cu certitudine marii baroni o tocau deja.

Doamna Dăncilă nu mai există, așa cum nu a existat nici în momentul în care a fost numită prim-ministru. O fantoșă, agățată de sforile stăpânului, incapabilă să refuze numirea, ba chiar pe alocuri crezând că i se cuvine. A maculat prima numire a unei femei într-o asemenea funcție publică și va rămâne în istoria oficială și neoficială ca o Dăncilă. Timorată, incompetentă, nepregătită și incapabilă să discearnă între marile teme ale lumii, pur și simplu a ocupat un scaun în mod rușinos și inutil. Ea a înscris în limbajul nostru ”dăncileza” și ”a face o dăncilă”, lucruri pe care le vom avea pe eternitate. 

România nu numai că a stagnat, dar a dat viguros înapoi și s-a făcut de rușine între mai toate cancelariile. Singurul său moment remarcabil a fost atunci când și-a apărat copilul și actul de a-l înfia, deși nimeni nu o ataca pentru asta.

Dar Viorica Dăncilă nu este problema, ea este doar un simptom. Este efectul tuturor pilelor, relațiilor, amantelor și ageamiilor care au umplut administrația românească în ultimii ani. Băieți luați de pe câmp și duși la Bacalaureat, unii puși în funcții sensibile doar cu liceul, incapabil să vorbească o limbă străină sau să pună un proiect cap la cap, ei ne-au scurs de viață în ultimii ani. Degrabă sunători din coadă la privilegii, salarii și pensii speciale, au făcut gură doar când le-au fost atinse mânuțele care stăteau prin borcanele de miere. 

E finalul unei epoci îngrozitoare care se termină într-o mlaștină puturoasă și care a mânjit pe toată lumea. Epoca Dăncilă- Dragnea a ratat toate momentele istorice pe care le-am avut în față și a spulberat toată avuția oamenilor cinstiți. Nu au construit nimic din stradă, școală și spital și s-au purtat ca un chelner beat care a dat de băut la toată lumea. 

Ba, mai mult, au dat drumul în camera de curat la toate jivinele nopții cu pantofii murdari de noroi. Infractori, lepre, hoți, evazioniști, înșelători, mincinoși, s-au suit în barca societății și aproape au răsturnat-o.

Marele partid comunist moare astfel într-o vomă dată din mațele eviscerate pe care le-a scos la lumină. Incapabil să mai pună oameni cinstiți și meseriași în funcții s-a predat într-o clisă de superficialitate și nemernicie rar întâlnite.

Nu o să se schimbe foarte mult în următorii ani. Dar singurul lucru bun lăsat de această lume este o societate civilă mai puternică. Un zid de câteva sute de mii de voci care au ieșit în stradă nu pentru bani, ci pentru principii. Sau pentru lucruri în care au crezut. Ei vor sta de veghe.  

 

PCR sfârșește condus de o ”gospodină”

Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD. 

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”.  Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu. 

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.”  Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.” 

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară. 

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă. 

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu. 

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare. 

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație. 

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea! 

Clasa impostorilor și restul lumii

În filmul Brexit, pe care îl găsiți oricând pe HBOGO, este o scenă absolut lămuritoare asupra Brexitului. Este o scenă construită pe o tensiune crescândă și care în film îi luminează pe cei care sprijină rămânerea în Europa, că tocmai au pierdut partida.

Scena are loc într-un focus grup în care mai mulți cetățeni sunt strânși să răspundă la întrebări legate de campanie, de agendele celor două partide, de strategiile pe care acestea le urmăresc. Sau pur și simplu să dezbată probleme din referendum. Sunt oameni diferiți, mai mult sau mai puțin educați, cu venituri mai mici sau mai mari, cu credințe diferite și care sunt puși să dezbată între ei până se ceartă. 

Personajul de care vorbesc este o doamnă blondă, de clasă medie, cu o educație precară și care are minime cunoștințe legate de Europa, de politică, de urmările unui gest uriaș precum Brexitul. Știe, însă, c-ar vrea să plece, dar nu-i este clar de ce. Cel mai tare o enervează oamenii de alte naționalități pe care nu-i știe sau îi iau munca. Ea este semi-casnică. La un moment dat cineva încearcă să-i explice cu argumente ce urmează, iar femeia cedează nervos. ”Nu vreau să mai aud nimic. Lăsați-mă în pace, nu vreau să știu datele voastre, nu vreau să știu adevărul, nu vreau să aflu cifre! Vreau să fiu ascultată! În sfârșit pot să fiu și eu ascultată!”

Scena se termină într-o tăcere înmărmuritoare. Pentru că ea îți spune clar că rațiunea nu va demola niciodată o inimă lovită de faptul că i se ia viața. Că i se ia ceea ce crede că merită. 

Și de asta, de fiecare dată când o văd pe doamna premier, mi-aduc aminte de această scenă. Pentru că doamna premier este sinceră când se zborșește la Europa. Ea chiar crede în ce spune. Pentru ea și pentru alții din PSD, valorile europene și cerințele colegilor de Uniune sunt chiar un atac la stilul lor de viață. De asta nu-i înghite pe ambasadori, pe Timmermans și pe alții ca el. 

Tot ce-i spun acești oameni, tot ce le spun acești oameni e dureros. Credeți că nu doare atunci când tu nu poți la o întâlnire să zici măcar strictul necesar în engleză? Ridicați în funcții fără merite, ținuți acolo doar de spinarea încovoiată, ajunși să facă averi la care românii obișnuiți doar visează, scufundați în impostură, plagiate, urcați în calești moderne și stătători în case pe care nimeni din familia lor de ariviști nu le-a meritat vreodată, ei știu că orice pas înapoi duce la pierzania a tot. 

Orice pas înapoi duce la pierderea prestigiului pe care nimeni, niciodată, nu o să li-l mai acorde, la pierderea privilegiilor, la pierderea onorabilității calpe, dar strălucitoare. Și poate chiar la pușcărie. Dintr-un accident istoric, clasa impostorilor e la putere și face orice ca România să stea în jurul ei și să nu trăiască liber. Aceasta este marea bătălie care se duce. 

Și oricât ați încerca, stimați politicieni învechiți, că aici nu e vorba doar de PSD, asta nu o să mai țină mult. Nu e om să nu vadă vidul din voi, lipsa de idei, puterea de muncă redusă, lipsa voinței de a face și pentru alții ceva, nu numai pentru cei care vin în sistemul vostru. 

Lumea știe că nu vreți să împărțiți, că nu colaborați, că nu aveți proiecte comune, c-ați sărit din cutumele obișnuite ale politicii. Că nu știți să faceți spitale, străzi, și nici pe copii deștepți. Vă vede, însă, zâmbetele seci, mașinile uriașe, casele de pe două străzi și lumea voastră putredă. Și mai vede cum o să vă faceți mici. Pentru că nicio minciună nu ține la nesfârșit. 

Reducem democrația și tăiem piroane

Pe undeva am sentimentul că doamna Dăncilă a pocnit intenționat petarda cu ”reducem democrația.” Adică o bănuiesc de o subtilitate ieșită din comun. De ce spun asta?  În ce context știți voi acum c-a spus această mirifică frază doamna Dăncilă? Despre ce credeți că vorbea? Păi, să vă spun.

Noua scăpare a premierului, total transparentă, se referă la programul de autostrăzi. Tehnic, din pix și din vorbă, Viorica a dublat promisiunea programului de autostrăzi din România. Ia să vedem:

Mai mult

Statul paralel și statul în cap

Am o veste proastă. De fapt mai multe. Povestea cu copiii de la Pitești se repetă în fiecare an. În fiecare an acolo defilează copii, în fiecare an este acolo o paradă a școlilor. Cu sau fără rost, sute de copii trec prin fața mărimilor zilei. Anul trecut s-a repetat chiar episodul cu copiii care fac gimnastică. Probabil profesoara de acolo așa vre să se afirme. Aruncați un ochi pe imagini.  Mai mult

Doamna Dăncilă, aveți o problemă!

Am renunțat relativ repede să mă uit în gura doamnei Dăncilă, deși reușește să ne surprindă aproape zilnic cu incapacitatea de a pune cuvinte în ordine. Și mai ales în ordinea unor gânduri. Prefer să mă uit la privirea doamnei Dăncilă. Mai ales când e lăsată singură în public, fără foi. 

Trebuie să o urmăriți. Este momentul în care ochii săi, goi de obicei, încep să se umple. Dar nu de lumina unui om care caută compania și aprobarea celorlalți, ci de spaimă. De frica judecății care stă în fața sa. Pupilele se lărgesc și apare un hău acolo. Frica se citește la fiecare pas. Umerii îi coboară, capul și gâtul fac un s și ea pare să caute mereu un punct de sprijin la cineva. Un prieten, un aliat, care să nu o mai judece.  Mai mult