economie

Europa se pregătește de o criză majoră. Noi mărim pensiile și protejăm statul la stat

NYT a publicat deunăzi o analiză care arată că un tsunami economic va lovi Europa. Ziariștii americani estimează că vor fi afectate 59 de milioane de locuri de muncă de-a lungul și de-a latul Europei. Asta înseamnă concedieri, șomaj, șomaj tehnic, contracte suspendate, tăieri de salarii sau de ore de muncă. În Uniunea Europeană erau peste 220 de milioane de locuri de muncă în 2015.

Jurnaliștii americani dau deja exemple ca Lufthansa, Renault, BP, care au anunțat tăieri de zeci de mii de locuri de muncă. Din martie până acum, UK a pierdut 760 de mii de locuri de muncă.

Ne pregătim pentru un impact dintre cele mai dure. Și ca să înțelegeți toată povestea trebuie să citiți acest articol

Lucrul care ne ține în viață este faptul că Uniunea europeană a acordat un ajutor uriaș, cel mai mare de planetă, statelor afectate. Calcule făcute de NYT arată că aceste ajutoare țin în viață o treime dintre locurile de muncă europene. Dar priviți un pic mai jos

România tocmai urmează să primească patru miliarde de euro pentru a face plăți care să acopere șomajul tehnic.

Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”

Comunicat CE

România are deja o schemă de plată, iar luni au plecat primii bani către companiile afectate. Asta ar trebui să ne dea un pic de optimism. Dar adevărul este un pic mai complicat.

Trebuie să realizăm că acest tip de ajutoare nu va ține la nesfârșit. îpe măsură ce cererea europeană va scădea, iar locurile de muncă se vor împuțina, criza va veni spre România. Suntem parte dintr-un sistem global și asta ne va atinge destul de dur. Iată un exemplu:

Datele publicate de Eurostat plasează România în topul celor mai afectate state UE de pandemie în ceea ce privește exporturile realizate pe primul semestru al anului curent. Astfel, scăderea exporturilor noastre pe S1 a fost de -18%, adică a treia după cele consemnate de Luxemburg (-29%) și Franța (-21%).

cursdeguvernare.ro

Între timp a apărut și un raport al BNR care, echilibrat totuși, lasă loc unei viziuni sumbre.

Iată la ce trebuie să vă uitați

  • Aportul exporturilor în PIB s-a diminuat de 4 ori
  • Investițiile stagnează și odată cu ele creșterile salariale
  • Datoria publică se mărește progresiv
  • Construcțiile ne țin în viață
  • Piața muncii se deteriorează, șomajul e peste 5 la sută
  • Problema este însă în șomajul tehnic care numără sute de mii
  • Viteza și traiectoria redresării sunt incerte
  • Fondurile europene sunt linia de salvare

Față de alte state europene, România are și câteva particularități care vor atârna greu. Avem cel mai mare deficit, dar cu el plătim pensii și salarii. Salariile din sectorul public s-au dublat în ultimii cinci ani, iar acestea sunt cu 50 la sută mai mari ca la privat. Din motive electorale, guvernul va trebui să dubleze alocațiile și să mărească pensiile cu 40 la sută. Nu este clar câtă vreme vom mai fi creditați de diverse bănci.

Toate acestea duc și la o criză de neîncredere. Nu cred că poate cineva să facă o estimare clară, dar cred că ne va fi greu și foarte greu. Nu mă grăbesc la concluzii. Ce pot să fac este să consum cât mai multe produse și servicii românești în lunile următoare.

Un scenariu pentru următoarele șase luni

Pentru că vineri a fost ultima ediție din acest sezon a emisiunii Avocatul Diavolului, eu și Vlad Petreanu am încercat să facem un scenariu în ce privește România, în următoarele șase luni. Am vrut să vedem ce cred ascultătorii Europa FM că se va întâmpla cu criza sanitară, dar și în politică sau economie. Eu am avut rolul optimistului, dar cred că lucrurile sunt mai complicate. Cum și această rubrică, Rațiunea zilei, intră în vacanță până la toamnă, cred că e firesc să vă spun ce cred eu despre lunile următoare. 

Sunt mai multe motive să fiu optimist în privința epidemiei de coronavirus. În primul rând este vorba de capacitatea noastră ca specie de a învăța și de a ne feri lucrurile rele. În momentul în care vom vedea destul de multe lucruri rele, atunci acea parte a creierului nostru responsabilă de instinct va lua măsurile potrivite. O să învățăm să ne apărăm de virus, așa cum natural ne apărăm copiii sau pe noi de rele.  Trebuie doar ca problema să se sedimenteze destul. 

De asemenea, vom vedea cum procedează alții.

Slavă Domnului, România nu mai e o țară singură pe lume, facem parte din diverse sisteme care ne impun regulile care ne feresc și de uniii ca noi. Când o să vedem că nu o să ne mai primească în Grecia sau, mai grav în Spania sau Italia, o să învățăm. 

Educația făcută cu picătura va izbândi la un moment dat, chiar dacă mai greu. Când vecinul se va spăla pe mâini zilnic sau când se va feri de aglomerație, atunci și noi vom învăța. Nu uitați că noi, ca nație, am reușit împreună ca trei luni să stăpânim virusul. Pentru că majoritatea dintre noi  nu a ieșit din casă. Deci avem resurse comunitare. 

Am învățat despre boală și medicii noștri au devenit mai puternici. Încă avem locuri la terapie intensivă și încă timp la dispoziție să mai facem altele. Suntem flexibili. Iată, azi nu mai ținem în spital decât zece zile pe asimptomatici.

Și cam aici se termină optimismul meu. Până vom ajunge la aceste reușite, va trebui să trecem o perioadă teribil de grea, în care vor muri oameni.

Nerespectarea regulilor, o administrație dezlânată,  dar și spitale mai puțin performante ne vor duce spre un vârf al epidemiei în următoarele luni. Probabil că vor muri mai mulți oameni decât ne așteptăm. Aceasta va fi momentul de recul când și vocile cele mai încăpățânate vor fi date deoparte. Una este vorbitul aiurea pe FB, alta e să vezi cum îți mor vecinii.

Așadar va fi o perioadă foarte grea cu consecințe teribile și poate chiar noi măsuri dure. Boala va rămâne, însă, în mod curent alături de noi, cu câteva zeci de cazuri pe lună, vreme de un an doi. Vom învăța însă să închidem focarele. 

Economia trece acum printr-o criză de încredere. Criza va mai scădea pe măsură ce programul guvernului va începe să pompeze bani în economie. Banii pe care-i avem vor susține un consum acceptabil. 

Cu toate că deficitele și datoria publică vor fi uriașe, câtă vreme Comisia Europeană și băncile ne vor da bani, vom rezista. Mai ales că până la alegeri, guvernul va face orice ca să nu ne prăbușim.  Ca această perioadă să fie însă un succes, acest lucru trebuie însoțit de o reformă a statului după alegeri. Altfel, dezastrul va fi complet. 

În politică. pe fondul intensificării crizei sanitare, vocile populiste vor crește în intensitate. Cred însă că oportunismul va fi sancționat. Dacă alegerile vor fi  în luna noiembrie, cred că PNL și USR vor putea alcătui un guvern la limită și doar dacă UDMR este de acord. Ludovic Orban va rămâne premier, dar PNL va va suferi din ce în ce mai tare dacă nu reușește să se dezbare de niște obiceiuri triste. PSD, Pro România și ALDE vor menține polul de 30 la sută dintre alegători. Dar balanța asta se va întoarce încet-încet începând cu primele luni ale anului viitor. Până atunci, însă, eu vă spun spor la treabă! Ne auzim, totuși, foarte curând, în această vară. 

Photo by Pedro Figueras from Pexels

Peste șapte ani o să avem o țară ca o floare

Am văzut planul de relansare economică al guvernului și, dacă totul merge bine, în șapte ani o să avem o țară ca o floare. Important este însă să găsim și banii și administrația care să împlinească toate promisiunile, care nu sunt mult diferite de toate campaniile electorale trecute. 

Există două componente ale acestui plan de relansare. Una este realistă și pe termen scurt. A doua este pe alocuri utopică și probabil ne va mai lua o generație ca s-o vedem în realitate. Ambele părți au, însă, un puternic iz electoral. 

Prima parte este o promisiune pe care PNL o va îndeplini, probabil,  indiferent de costuri. Guvernul a pus la punct o schemă de împrumuturi rapide pentru companii, fie că sunt IMM-uri, fie că sunt companii mai mari.

Exemplele sunt foarte multe și aceste granturi, cum se numesc, merg de la 2000 de euro până la șase milioane  de euro. Banii pot fi folosiți începând de la plata facturilor și a chiriilor, dar și repornirea tehnologică a unor utilaje, până la retehnologizarea unor companii. Pe scurt: ai fost afectat într-un mod e COVID, statul îți dă bani să mergi mai departe.

Sunt alocați bani și pentru investiții, dar și pentru start-up-uri inovative. La fel este susținută angajarea unor lucrători noi.

Statul promite să dea jumătate de salariu, dar nu mai mult de 2500 de lei dacă angajezi tineri, persoane de peste 50 de ani sau români care au revenit din străinătate.

Sunt bani și pentru relocarea unor companii în România sau dacă vrei să faci agricultură. Aici banii se dau de la irigații până la dotarea unei ferme. Și, da, statul îți garantează diverse împrumuturi la bancă, mai ales dacă ai nevoie de lichidități cu care să-ți duci activitatea obișnuită. 

Există și o componentă masivă de protecție socială. Asta înseamnă șomaj tehnic plătit pe mai departe, de asemenea plata muncii flexibile. Vorbim până și de diverse vouchere care se vor da unor bătrâni pentru mese calde sau rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte acordate unor copii nevoiași. 

Ce v-am povestit eu aici costă cam 30 de miliarde de euro. O parte din bani vin de la buget, o parte sunt bani europeni, din mai multe programe aprobate sau în curs de aprobare și o parte vin din împrumuturi. Aș pune mâna în foc că PNL va face tot posibilul ca acești bani să intre în economie, iar unii să ajungă chiar înainte de campania electorală. 

Programul are și o parte de finanțare, relansare și reconstruire a României. Știți voi, cum spunem noi mereu aici: stradă școală și spital.

Partea asta ar dura până în 2027 și ar presupune 3000 de kilometri de autostradă și drumuri expres, 3000 de kilometri de cale ferată, 3 spitale regionale, investiții pentru transformarea digitală a administrației și chiar mai multe linii de metrou. Să vă mai spun că trebuie reconstruite sau renovate 2488 de școli sau că se aduc apă și gaz la țară? Dar că se vor construi și drumuri de care azi ne este rușine? 

La cum s-a descurcat administrația din România, partea această din urmă este aproape utopică. Nu neapărat ca finanțare pentru că Europa promite și ea o parte din cele 77 de miliarde de euro necesare. Dar mă îndoiesc de capacitatea noastră administrativă de a realiza așa un plan măreț și nicidecum în șapte ani.  Nu e ca și cum politicienii și funcționarii din clientela lor s-au trezit odată cu această criză și au hotărât că așa nu se mai poate.

Deocamdată România asta europeană e un plan pe hârtie, e și foarte costisitoare, nu avem nici toți banii și pare foarte-foarte departe. Trebuie să recunoașteți însă că promisiunile fac toți banii   

Românii au căzut de acord: vor mărirea pensiilor. Cu ce preț?

Măcar într-o singură chestiune românii au picat de acord. Majoritatea dintre noi vrea mărirea pensiilor, iar guvernul a zis ”da” și la 1 septembrie vine o majorare de măcar zece la sută. Doar că de la dorință de la putință este o cale destul de lungă. 

La începutul lunii iunie, Europa FM a dorit să măsoare câți dintre români vor mărirea pensiilor. Știam că urmează o decizie politică în această lună și am vrut să aflăm dacă aceasta este ghidată de ce crede opinia publică. Astfel, cercetătorii de la IMAS au măsurat în Barometrul Europa FM dacă și cu cât trebuie mărite pensiile. 

Barometrul Europa FM ne arată că 66.9 la sută dintre români au spus că doresc această mărire. 26 la sută dintre ei au spus că mărirea trebuie făcută chiar cu 40 la sută. Un sfert au declarat că o majorare de 20 la sută e de ajuns, iar 15 procente vorbesc de 10 la sută. Sondajul este telefonic, realizat cu 1010 persoane și cu o marjă de eroare de trei la sută.  

Acest 10 la sută este și suma la care s-a oprit ministrul de finanțe, Florin Cîțu, Luni seara el a anunțat că guvernul are o decizie în acest sens.

„Vom crește pensiile, dar vreau să alocăm mai mulți bani pentru investiții, să avem o economie care poate plăti pensii

Florin Cîțu, Digi 24

E doar ultimul dintr-un șir de oficiali care vine să ne anunțe această mărire. Primul a fost Klaus Iohannis care a spus că părinții și bunicii noștri nu trebuie să plătească prețul epidemiei. De atunci PNL s-a întrecut în declarații optimiste. A refuzat, însă, tot timpul să accepte o mărire cu 40 la sută, așa cum prevede legea. PSD și aliații presează în continuare în această zonă și probabil că vor declanșa o campanie de nemulțumire la adresa guvernului.  

Adevărul este că pensiile nu pot fi mărite nici cu 40, dar nici cu 10 la sută.

Dacă am aplica mărirea de 40 la sută doar în acest an, ar trebui suplimentar la buget aproape 4 miliarde de euro. Iar anul viitor suma, care astăzi este 14,7 miliarde de euro, ar ajunge la 22 de miliarde de euro. Dacă mărim cu doar 10 la sută, surplusul de anul viitor este de aproape 2 miliarde de euro, iar anul acesta cam de 700 de milioane de euro.  Banii aceștia nu există nici acum, decât dacă sunt împrumutați. 

Statul român mai trebuie, însă, să plătească în acest an salariile unui aparat bugetar uriaș, să ajute companiile private să treacă de criza economică, să plătească facturile crizei sanitare și, uimitor, să facă investiții în stradă școală și spital. Trebuie să recunoaștem că e nevoie de un miracol. 

Deficitul bugetar este deja la 3,67 din PIB și nu este exclus să ajungă la 8. Datoria publică va trece de 50 la sută din PIB, iar ratingul dat de diverse agenții este cu o treaptă deasupra secțiunii gunoi. La fel de adevărat, însă, este că e rușinos pentru un stat modern să mai dea o pensie medie de 1300 de lei. Pensionarii români trăiesc în sărăcie inacceptabilă.

Totuși ne îndreptăm către o catastrofă bugetară.  Sondajele arată, însă că ne îndreptăm, aproape  în unanimitate. Poate, când o să depășim perioada electorală, reușim totuși să punem la punct câteva chestiuni. Să reducem aparatul bugetar, să oprim risipa banilor pe prostii, și mai ales să reparăm inegalitățile. Prea mare distanța între 1300 și cei 20 de mii de lei ai unei pensii speciale. Și de prea multe ori deținătorii acestor drepturi stau bine în alte funcții de la stat. 

Reparați acest sistem de inegalități și atunci vom putea ajunge la pensii decente. În ce ne privește pe restul, pregătiți-vă să munciți până aproape de 70 de ani. 

Jumătate din ce muncești azi risipește statul

Dați-mi voie să opresc cu totul atmosfera de week-end și să vă aduc aminte că trebuie să muncim din nou, mult și cu spor, ca să acoperim și să plătim din buzunar toate prostiile pe care le fac guvernanții din România. Tocmai am primit un nou duș rece.

Consiliul Fiscal a făcut public ala sfârșitul săptămânii trecute un raport care arată că datoria publică a României va trece anul următor de jumătate din PIB. Asta într-un calcul optimist. Dar cel realist spune că de fapt datoria publică va fi de 55 la sută din PIB. Iar asta înseamnă că va crește de la 37 la sută cât este anul acesta. Diferența nu numai că este spectaculoasă, este îngrozitoare de-a dreptul, mai ales că atrage cu sine câteva efecte juridice importante. 

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă al cărei rost în statul român este să sprijine activitatea Guvernului, dar și a Parlamentului în chestiuni legate de finanțele mari ale țării. Adică, mai pe șleau, are grijă să spună opiniei publice unde greșește și unde face bine România în materia banilor săi publici, dar și a taxelor sau altor mecanisme financiare.Membrii săi sunt numiți pe 9 ani de către Parlament la propunerea Academiei Române, Băncii Naţionale a României, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Institutului Bancar Român şi Asociaţiei Române a Băncilor. Adică-s oameni pricepuți. Cum au ajuns ei la concluzia că datoria publică va face un așa salt spectaculos? 

Păi e simplu. Datoria Publică însumează toate creditele pe care instituțiile statului român le-au făcut la bănci sau prin emiterea de obligațiuni ca să finanțeze operațiunile curente. Cum ar fi în cazul nostru plata pensiilor, dar și a salariilor unui aparat de stat supradimensionat și plătit peste medie. 

Țineți minte de câte ori am spus că nu avem bani destui de pensii, că acestea trebuie finanțate de la bugetul de stat. Și nu faptul că dorim să mărim pensiile mici e problema, ci că plătim niște pensii nejustificat de mari unor privilegiați. Nu e posibil ca pensia să fie mai mare ca salariul. De asemenea, am povestit că România împrumută bani ca să plătească salariile de la stat care sunt mai mari cu 50 la sută decât la privat. Și că ne mai împrumutăm să facem și ceva investiții. Cred că orice om care a trăit aici în ultimii ani știe că cheltuim mult mai mult decât încasăm. Și că avem o structură a cheltuielilor cel puțin bizară. Adică luăm bani publici pe care-i aruncăm pe consum și diverse utilități publice care nu mai întorc un profit în economie. 

Treaba asta poate ține o vreme. Dar acum, când am avut nevoie de bani ca să plătim criza sanitară, firavul sistem bugetar al României s-a prăbușit. Adică statul s-a împrumutat cu jumătate din câte face economia. Iar deficitul bugetar, spune Consiliul Fiscal va trece de 8 la sută în 2020 și 10 la sută în 2021. 

Sigur că putem să ne împrumutăm până cădem în nas. Dar tocmai ca să evităm astfel de situații cu potențial periculos, avem legi agreate cu Europa care nu ne dau voie să facem acest lucru. Iar dacă o facem și depășim 50 la sută, atunci sunt înghețate salariile bugetarilor, iar după 55 la sută, tot ce înseamnă asistență socială.  

Și acum, aduceți-vă aminte că toată săptămâna trecută a fost un concurs de mărit pensii. Premierul, ministrul de finanțe și ministrul muncii și-au arătat generozitate și au avansat sume care trec și de 10 la sută. Nu uitați că există și o lege de mărire a alocațiilor. Și evident, nu uitați că sunt alegeri, ceea ce înseamnă alte promisiuni. Și că nimeni nu vrea restructurarea aparatului de stat.  Important este să știți însă că mai bine de jumătate din ce munciți astăzi nu merge la dezvoltare, ci pe cheltuieli.  

Guvernul dă de băut la tot satul. Începe cu pensiile

Lucrurile au devenit destul de clare în ultimele ore. Presat electoral, guvernul va mări pensiile la 1 septembrie, cel mai probabil cu 10 la sută. Este obligat, însă, să mărească și alocațiile și să finanțeze și companiile lovite de criză. Cu toate astea la un loc, semnele unei crize bugetare se adâncesc. 

România și-a asigurat supraviețuirea economică pentru câteva luni. Agenția Standard & Poor’s a aprobat  la sfârșitul săptămânii trecute ca ratingul de țară să nu mai coboare și să nu ajungă la categoria gunoi. Asta ar fi împiedicat finanțarea datoriilor publice uriașe pe care le are România. Probabil că guvernul le-a explicat americanilor pe îndelete că nu va mări pensiile cu 40 la sută. Acesta era punctul cheie în discuții. Același avertisment îl are România și din partea Comisiei Europene care atrage atenția că este imposibil să mărești într-un fel pensiile. 

Totuși, guvernul o va face indiferent de consecințe. Pentru că PNL nu-și permite să piardă alegerile, va pune finanțele statului în cel mai greu moment din 2009 încoace. Semnalele sunt clare. Președintele a spus că părinții noștri nu trebuie să fie singurii care suferă în criză. Ludovic Orban a anunțat că o mărire se va face, iar Florin Cîțu a pronunțat și suma, în jur de 10 la sută. Că atât se poate. 

Realitatea este că nu se poate nici atât. Ne arată un calcul simplu. Ministrul de Finanțe refuză să dubleze alocațiile, lucru care ar costa 6 miliarde de lei. Dar poate mări pensiile cu 10 la sută, lucru care costă peste 10  miliarde de lei. Copiii nu votează, așa că, în logica politică, este mai important ca pensionarii să primească ceva. 

România nu-și permite niciuna dintre aceste măriri. Nici la pensii, nici la alocații. Deficitul bugetar va ajunge probabil la 7 la sută din PIB. Dar nu e singura dovadă. Ar trebui să ne analizăm  gesturile mai puțin văzute ale guvernului. De exemplu, programul de relansare al economie, care întârzie. Adică banii pe care statul îi va băga direct în companii. Cel mai probabil că acești bani nu există și trebuie luați din altă parte. 

În premieră, la sfârșitul săptămânii, guvernul a scos 500 de milioane de euro, bani europeni, dintr-un program de refacere a infrastructurii și i-a îndreptat către un program de ajutoare de stat. Adică a luat banii de la investițiile în drumuri și cale ferată și i-a pus în schema de împrumuturi care nu se restituie, prin care companiile mici și mijlocii își plătesc angajații. 

Cu ocazia asta, Guvernul este primul care încalcă propunerea sa de a ieși din criză cu ajutorul investițiilor publice. De fapt, este din ce în ce mai clar că drumul ales de guvernarea PNL este de a menține actuala stare de lucruri și a răspunde unor comenzi electorale. Asta înseamnă pensii un pic mărite, fără restructurări în sectorul bugetar, plăți directe către companii. Investițiile pot aștepta până după alegeri, pentru că oricum nimeni nu poate trage la răspundere guvernul că nu le-a făcut în situație de criză.

Tehnic, PNL răspunde astfel spirala populistă începută de PSD și care direcționează toate resursele statului către salarii și pensii. Doar că politica asta va fi falimentară pe termen lung. În ultima lună consumul a scăzut cu 20 la sută, numărul șomerilor a trecut de jumătate de milion și, cel puțin În București, se înmulțesc semnele cu afișe de închiriat sau de vânzare a unor spații comerciale închise. O criză de moment sau doar începutul ei? Nu știm. Poate că PNL ar trebui însă să ducă bani acolo unde contează: în investiții. De restul se ocupă societatea. 

Photo by Pixabay from Pexels

 

Vineri e ziua decisivă pentru economie. Până atunci, Guvernul gândește doar electoral

O veste proastă vine de la Dacia. Compania a retrimis în șomaj tehnic câteva sute de muncitori din tura de noapte. Cererea de mașini nu e atât de mare după criza sanitară. Economiile își revin mai greu, iar în privința României nu este singura veste proastă pe care o așteptăm.

Trimiterea muncitorilor de la Dacia în șomaj era o decizie așteptată. După optimismul redeschiderii toată lumea s-a lămurit că lucrurile vor merge mai greu. Chit că numărul mașinilor vândute în Franța a sporit și-n mai s-au vândut câte în martie și aprilie la un loc, lumea este în continuare reticentă. De altfel, guvernul de la Paris tocmai a dispus finanțarea Renault cu 5 miliarde de euro, ca să acopere problemele companiei. Și Germania a creat un fond special de impulsionare a vânzărilor de mașini, tot în valoare de 5 miliarde de euro. 

Asta și după ce exporturile germane s-au prăbușite cu 239 de miliarde de euro. Probabil că asta va duce și la concedieri, așa cum au fost anunțate deja în Franța. Și economia americană are pierderi la export de 246 de miliarde de dolari, iar un studiu publicat de WSJ arată că problemele ar putea ține până în 2030. Semnele arată, oameni buni, că eliberarea de sub restricții nu înseamnă simultan și ieșirea din criză. Aceasta de abia începe, din cauza schimbării comportamentelor de consum.

Unde stă România în această situație? Deloc bine. Am mai spus asta. Pe noi, această criză ne prinde în an electoral, cu un aparat bugetar imens, cu cel mai mare deficit din istorie și cu un program economic de relansare care se lasă așteptat. 

În recent apărutul raport privind inflația al BNR apare un tablou sumbru în care domină cuvântul incertitudine. Astfel, oficialii BNR se așteaptă la o scădere a consumului și la o oprire temporară a finanțării economiei în perioada viitoare. Raportul avertizează asupra creșterii șomajului, reducerii salariilor sau înghețării beneficiilor angajaților. 

De asemenea, în raport se spune că revenirea economică va fi graduală și lentă, iar PIB-ul ar putea înregistra o scădere asemănătoare cu cea din anii 2008-2009, adică de șapte procente. Adăugați aici criza sanitară despre care nu știm cât va dura și la ce presiune financiară va obliga statul român. Să mai spunem că în ultimele luni diferența dintre exporturile prăbușite și importurile pentru bunuri de consum zilnic a ajuns la niveluri record. 

Cât de prost stăm, vom afla chiar vineri când este așteptată o decizie crucială pentru economia României: agenția de rating Standard & Poors va hotărî dacă menține ratingul actual al României sau ne coboară pe treapta de mai jos care se numește junk, adică gunoi, adică o țară în care nu sunt recomandate investițiile. Potrivit analiștilor perspectiva de a ajunge acolo este cam 50 la sută.

Cheia acestei decizii va fi răspunsul guvernului în materia măririi pensiilor. Dacă acestea vor fi mărite cu 40 la sută, România intră în zona economică negativă. Ludovic Orban a anunțat că se va mări după puteri, adică nu 40 la sută, dar nici nu a spus cu ce sumă. Cert este că o mărire va avea loc. Adăugați aici că nicio restructurare nu va avea loc în aparatul bugetar.  În aceste condiții ajutorul economic de 300 de milioane de euro, promis de guvern,  este o glumă.

Singura veste bună vine de la Uniunea Europeană care ne dă 33 de miliarde de euro aproape pe degeaba. Ar fi un miracol ca România să reușească să ia toți banii și să facă din ei autostrăzi, spitale, investiții în energie și alte lucruri care să poată reașeza economia. Un miracol pentru că banii trebuie cheltuiți de aceeași funcționari care nu au reușit să facă asta cu fondurile anterioare.   

CE: Pensiile nu pot fi mărite! Guvernul: Mai vedem.

Se adună semnalele că România este într-un moment critic în ce privește finanțele sale. Și nu e vorba doar de criza COVID, ci de modul aventuros în care  fost și este gestionat statul român. De data asta, semnalul de îngrijorare profundă vine de la Bruxelles.

În fiecare primăvară, Comisia Europeană redactează un raport de convergență. Adică un document care arată punctele tari și slabe ale societăților din fiecare stat membru. E o analiză care se face câteva luni și-ți arată cât de aproape sau departe ești de standardele pe care Uniunea le cere de la membrii săi. Analiza merge de la domenii privind politica fiscală și până la educație, sănătate sau transporturi. E cel mai bun rezumat pe care un cetățean european îl poate avea despre țara sa. 

Unul dintre punctele analizei europene spune că

”Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice ale României era deja în pericol înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19 ca urmare a deficitelor bugetare ridicate și a creșterii semnificative preconizate a costurilor legate de îmbătrânirea populației, în special a pensiilor”.

Pe șleau înseamnă că nu prea avem bani și că din ăia puțini pe care-i mai și împrumutăm plătim prea mult pentru pensii. Acestea au fost deja mărite cu 15 la sută anul trecut și ar urma o nouă mărire cu 40 la sută în această toamnă. 

Comisia continuă:

”ca urmare a deciziilor anterioare în materie de politică fiscal-bugetară, România dispune de rezerve bugetare limitate pentru a face față impactului epidemiei de COVID-19. Efectul agregat va fi instalarea recesiunii economice în 2020.”

Nu cred că poate fi mai clar de atât. Cam toate organismele internaționale și companiile de audit spun același lucru. România nu poate susține actuala structură bugetară laolaltă cu actualul sistem de pensii. Iar depopularea zilnică a României face lucrurile și mai complicate. Semnalul e clar: nu măriți pensiile la toamnă!

Doar că în România este an electoral, iar președintele și premierul au anunțat deja că o mărire va avea loc. Președintele Iohannis chiar a spus că părinții și bunicii noștri nu trebuie să fie cei care suportă factura de plată a crizei sanitare și economice. Deci, ceva-ceva se va întâmpla dar nu ne e clar ce.

Cu un corp de pensionari de cinci milioane două sute de mii de persoane, dar care primesc în medie 1292 de lei pe lună, e aproape sinucigaș pentru un partid să zică că nu va mări pensiile. Mai ales că există și o uriașă problemă de inechitate între aceste persoane. Sunt oameni cu pensii complet diferite pentru aceeași muncă, ca să nu pomenesc de sistemul de pensii speciale, care pe anumite paliere este o jignire pentru toți cetățenii onești ai României. 

Estimarea mea este că guvernul va mări pensiile în ciuda tuturor evidențelor. Și o va face înainte de alegeri. Se va împrumuta mai departe, indiferent de costuri și va păstra situația neschimbată. Doar că jongleria asta cu pensii mărite, aparat bugetar uriaș și ineficient și, chipurile, investiții în infrastructură nu are cum să-i iasă, mai ales în lunile următoare. În special, în lunile următoare.

Calculul arată iarăși că cele sacrificate vor fi investițiile. Foarte probabil că România va rata o nouă oportunitate de dezvoltare. Pregătiți-vă pentru un nou mandat steril în care vom mânca tot ce vom produce, fără a lăsa mare lucru în urmă.  

Fiecare viață are un cost în economie. Totuși, cât face fiecare dintre noi în pandemie?

La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-au-fost-masurile-de-carantina-o-exagerare-sau-nu-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 15 mai 2020

 

 

Guvernul nu o să miște un pai în materie de pensii și bugetari, deși dezastrul este anunțat

Astăzi o să vă arăt cum, încă o dată, realitatea nu ține cont de alegeri și nici de campanii electorale. Toate planurile economice ale guvernului au primit un duș rece de la Bruxelles. De acolo aflăm că prognoza pentru deficitul bugetar al României în 2020 este de 9,25 la sută

Da ați auzit bine. 9,25 la sută. Păi, o să-mi spuneți domnul Cîțu ne-a spus că o să fie de peste 6 la sută doar. Desigur. Comisia Europeană care a publicat această prognoză de primăvară nu are, însă, alegeri în toamna acestui an. Și nici nu are de ce să spună că lucrurile arată mai bine decât speram, așa cum spune ministrul de finanțe. 

Pe scurt, prognoza Comisiei Europene spune că vom avea o scădere a economiei de șase procente și nu de aproape două cum a zis guvernul. Apoi la anul vom crește cu peste patru procente, dar deficitul se va duce la peste 11 la sută. 

Inflația va fi de doar 2,5 la sută, asta pentru că prețul benzinei va scădea spectaculos. Dar tot așa va scădea și consumul. Șomajul va crește și Comisia așteaptă o scădere a investițiilor atât în domeniul publi cât și-n cel privat. Tabloul este sumbru, mai ales că România era deja campioană la derapaje fiscale încă din vechile guvernări. 

Partea și mai proastă este că toate acestea se vor întâmpla înaintea alegerilor și niciun partid nu vrea sau nu poate să se comporte rațional. Dacă ani de zile, arma ta electorală a fost se va da și nu se va face, e greu să fii acum responsabil. Iar semnalele sunt din ce în ce mai proaste. Atât președintele, cât și premierul, dar și ministrul de finanțe au anunțat în 24 de ore că o să asistăm la mărirea pensiilor. Poate nu cu 40 la sută, dar ceva tot se va face. Nu am vrea ca părinții noștri să fie cei care deconteaza criza, a spus președintele Iohannis. 

Adevărul este că Românii nu-și permitea pensii mărite nici înainte de criză. Adevărul este că România nu-și permite nici actualul sistem de pensii. Și că se împrumută din greu pentru ca să plătească. Pe măsură ce balanța demografica se va dezechilibra și mai rău, dezastrul va fi mai evident. O reformă și punerea pe alte baze sunt necesare, dar despre asta nu se va sufla nicio vorbă.

Din același motiv, alegerile, guvernul nu dă niciun semn în privința rearanjării aparatului de stat. Nici ca valoare a salariilor, dar nici ca număr de angajați. Sau să gândească o reașezare a acestora. Milionul de oameni care lucrează la stat, de multe ori cu performanțe care nu sunt la înălțimea salariilor, reprezintă o țintă electorală care nu poate fi deranjată. În timpul crizei, România a strâns bani doar ca să plătească pensii și salarii. 

Acum, statul trebuie să plătească și funcționarea privaților, deci încă o gaură la buget. Iar premierul Orban anunță și investiții publice ca să impulsioneze economia. Dar ca să plătești toate astea trebuie să fii magician. Sau iresponsabil. Sau câte puțin din amândouă, dacă înaintea ta sunt alegeri. 

O repet fără nicio plăcere: România va fi noua Grecie. Mai rău este că acum toată Europa este în necaz și, dincolo de fondurile de criză deja aprobate, cu greu se vor găsi alți bani ca să ne sprijine. Echilibrarea bugetului este acum obligatorie, dar am ajuns în faza în care politicienii nici nu mai au curaj să vorbească de ea. Ca și cum motivul pentru care facem alegeri este să aibă ei funcții, nu ca să repare România.