administratie

Statul român este idiot. Azi, cazul mașinilor electrice.

Știți ce-ți mănâncă viața în țara asta cel mai mult și cel mai bine? Relația cu statul, mai ales în lucrurile mici. Adică, acolo unde tu ai avea nevoie de un sprijin, de o mână de ajutor ca să ne fie cât mai bine la toți, acolo îți pune statul o piedică. Am un studiu de caz mai jos. Unul care o să-ți arate și adevărata natură a statului român: autogenerarea de probleme ca să-și justifice existența.

Să zicem că ai o mașină electrică sau hibrid. Statul român, respectiv Primăria Municipiului București, spune că te ajută și nu mai plătești ora de parcare în marile parcaje publice din capitală. Adică te încurajează să vii cu mașina nepoluantă în centru și chiar să parchezi multe ore. Știți că aici prețurile sunt progresive și te cam atinge ła buzunar dacă vii în centru. Încep de la 5 lei și ajung apoi la zece lei pe oră. 

Ei bine, pentru parcare îți trebuie un certificat și un abțibild de la Primărie. Pentru asta trebuie să mergi la Administrația Străzilor cu talonul, cartea de identitate și buletinul. Aici vei fi întâmpinat la registratură de două funcționare care îți vor lua cererea și te vor anunța că aceasta va fi procesată cam în trei zile. Atunci va trebui să te întorci ca să iei actul doveditor. De ce să faci asta? Pentru că pe mail nu se poate. Și nici prin Poștă. 

Dar stați că nu e tot. Certificatul nu este valabil decât un an. Ai spune că e în regulă, nu? Nu, pentru că nu vorbim de un an calendaristic. El este valabil până în ianuarie anul următor. Adică, dacă ai mașină din noiembrie, te duci la primărie până la finalul anului și apoi, anul viitor, faci o nouă cerere. De data asta statul te scutește de un drum. Poți trimite un email și apoi doar te duci să iei atestatul. Nu e clar de ce nu se poate de prima dată. Și astfel, în ianuarie, câteva mii de posesori de mașină trebuie să facă un drum la primărie. 

Și nu e deloc clar de ce, odată eliberat, certificatul nu este valabil pe durata de viață a mașinii. Sau cât îi ești proprietar. Sau de ce nu-l primești, odată cu mașina. Sau când o înscrii la taxe și impozite locale. Statul știe în orice moment starea și statusul mașinii tale. Chiar te poate obliga să plătești impozitul prin povestea asta. Nu e ca și cum ai pune electrica pe GPL și pierzi statutul. Și chiar dacă o vinzi, viitorul proprietar tot mașină electrică va avea. Dar, nu, preocuparea statului este să te vadă la ochi și să fie sigur că o dată pe an te întreabă de sănătate.

M-am uitat de curiozitate cum se face procedura similară în Talinn, capitala Estoniei. Nu numai că prima opțiune este electronică. Dar dacă nu vrei așa, poți veni la birou și chiar trimite prin poștă cererea ta și actele mașinii. Nu numai atât. Sunt trecute și numele celor doi funcționari care se ocupă de acest serviciu. Inclusiv clădirea, camera și măsuța la care îi găsești în Primărie. Da, exact, măsuța 4. Pentru că oamenii aceia își acordă respect. 

În România, statul a găsit o modalitate prin care să se justifice. Să te poarte pe drumuri, să arate că face ceva. De 30 de ani încoace, România e cea mai bună la reinventatul roții. Și la justificare salariului. Coada, înclinatul la ghișeu și punerea pe drumuri sunt constantele acestei forme de stat. Și unul dintre motivele pentru care li s-a urât oamenilor. Pentru că ei știu că astfel crește importanța funcționarului, salariul acestuia, dar se și bate calea pentru micile înțelegeri.

Dacă avea o pilă, ursul murea mai ușor

Pentru noi, cei care ne uităm la televizor, este aproape de neînțeles cum un urs rănit a stat pe un drum național aproape o zi întreagă, fără ca să fie ajutat. Fără să-i fie curmată suferința. De fapt, am avut ocazia să asistăm la o lecție de birocrație în direct. Scuzați-mi comparația, dar a semănat cu cazul Caracal. Și acolo statul a stat și s-a uitat la victimă cu orele în șir. Fără să ia o decizie sau fiindu-i frică de o decizie. 

Aici lucrurile sunt relativ simple. Statul român are o Hotărâre de Guvern, 323 din 31 martie 2010, care se referă exact la capturile și uciderile accidentale. O să fiți impresionați că de un astfel de caz de ucidere accidentală se ocupă nu mai puțin de șapte instituții. 

Aplicarea măsurilor de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale speciilor prevăzute la art. 1 este asigurată, după caz, de:

a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

d) agenţiile judeţene şi regionale pentru protecţia mediului;

e) comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

f) autorităţile administraţiei publice locale;

g) centrele de reabilitare/îngrijire.

Toate astea au și un Comitet Național și un sistem de raportare de jos în sus a unor astfel de situații. Hotărârea stabilește și faptul că fiecare instituție de aici are un om de contact care se ocupă de treaba asta. Și apoi emit niște hârtii și fac diverse tipuri de birocrație. Ne interesează în mod deosebit articolul 15

(1) …(2) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1) iau măsuri imediate pentru preluarea şi plasarea provizorie în custodie în cadrul centrelor de reabilitare/îngrijire a exemplarelor de faună sălbatică capturate accidental, bolnave, rănite sau aflate într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, până la atingerea stării fiziologice normale care să le permită reintroducerea în habitatele naturale de origine.(3) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1), iau măsuri imediate pentru ecarisare şi pentru transferul în acest scop al cadavrelor exemplarelor de faună sălbatică ucise accidental, după completarea declaraţiei privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, majoritatea instituțiilor enumerate, inclusiv pădurarul locului, au obligația de a sesiza pe linie ierarhică un astfel de caz. Tehnic, în decurs de zeci de minute un astfel de caz este aflat direct de Ministerul Mediului, de Agenția pentru Mediu, de șefii cei mari ai Gărzii de Mediu și de prefect. Repet, fiecare instituție are un om de contact în domeniu. Garda de Mediu trebuia să ia toate deciziile, prefectul să supervizeze ce face și să administreze circulația și paza, iar Ministerul Mediului să dea aviz de ucidere, dacă e cazul. Așa s-ar înțelege prima dată. Nu știm cine a greșit, dar autoritățile locale o dau pe centru. Iată ce spune șeful CJ pentru ziarharghita.ro

Îi mulțumesc și pe această cale domnului ministru Costel Alexe, pentru operativitate, dar totuși cred că situația nu este normală. Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu servește deloc rezolvarea urgență și decentă a unor asemenea situații. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să așteptăm avizul din București, trebuie să avem dreptul să luăm decizia și să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentrălizării în asemenea situații. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăși nu este normal, deci solicităm autorităților centrale o descentralizare urgentă – a declarat Borboly Csaba 

În replică ministrul de interne l-a dat afară pe prefect, care ar fi răspuns de coordonare la fața locului. Bonus, ministrul spune că în astfel de situații, nu mai e nevoie de avizul de recoltare și o dă înapoi la locale. 

Din păcate suntem într-o situaţie regretabilă şi trebuie să recunoaştem, cu adevărat tristă. Această situaţie se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi şi ucideri accidentale, iar aici legislaţia este foarte clară. Atribuţia de intervenţie trebuia să fie a Jandarmeriei şi a medicilor veterinari arondaţi DSV. Pe această situaţie, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare. Şi cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă. E inuman, vă spun sincer, să laşi un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii” 

Ce concluzie tragi de aici? Că, în România, de la periferie spre centru, administrația nu știe ce legi are la dispoziție, cum le poate aplica și că nimeni nu-și asumă nicio decizie. Toată lumea pare paralizată de o frică ieșită din comun. Nimeni nu vrea să greșească, toată lumea așteaptă să se acopere de hârtii. Fie că este om sau animal, nimeni nu știe cum e mai bine să facă și totul pare o interpretare în comun și cât mai placidă a legilor. Nu are importanță cine moare, important este cine nu răspunde. Iar oamenii aceștia, vreme de 24 de ore, și-au pasat responsabilitățile și au fugit de răspundere. 

Cauza? O știți la fel de bine ca și mine. După ani buni de politizare, pilăraie și tăieri ale colțurilor, oamenii nu mai sunt capabil să ia decizii corecte sau să analizeze clar ce li se întâmplă. Statul e doar o formă care trebuie să încaseze salarii și care se autogenerează în ideea de a pune obstacole oamenilor. Acoperirea cu hârtii, apetența spre șpagă, încetineala și superioritatea față de restul lumii sunt atributele acestuia. Un prost fudul și îmbuibat care dă cu fundul de pământ la orice situație care nu presupune mutatul unei hârtii. 

Foto: ziarharghita.ro

Orice pilă îi este teamă

 

Tinel Gheorghe (PNL): Nu ne putem bate joc de banii publici, așa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.

Daniel BreazAdică, dați oameni afară! De ce dați oameni afară?

Tinel GheorgheNu dăm afară oameni care-și fac treaba, dar ați umplut ministerele, instituțiile cu pile, amante, cunoștințe, rude… Tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu știu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!

Daniel BreazDeci, dați oameni afară.

Tinel GheorgheDa, dăm afară pilele și amantele voastre, ale PSD-iștilor!

Daniel Breaz: Dar și ei sunt oameni.

 

Discuția aceasta de la Antena 3 trebuie marcată pe vecie în societatea din România. Nu numai datorită celor doi domni, ambii exemple ale meritocrației în politica din Dâmbovița, dar și datorită mesajului transmis.

Întâi de toate trebuie să știți că domnul Breaz este cel care ”a preluat ștacheta președinției europene”, a considerat Holocaustul un moment delicat, a băgat cimitirul de la Săpânța în patrimoniul UNESCO și ne-a anunțat că ”Eminescu este cel mai mare poet care l-a dat România

Ani de zile, pilăraia a fost de neatins în România. Și este de neatins. Ba, mai mult, în ultimii ani a devenit politică de stat. Tonul a fost dat de Liviu Dragnea, nu ați uitat, care a trimis două angajate de la stat la partid. De fapt acesta era modelul. Folosirea la maximum a resurselor publice în folos particular. 

Nu ați uitat că în timpul acestei guvernări au fost eliminate conflictele de interese care urmăreau exact acest lucru, ca neamurile să nu lucreze în același loc cu decidenții politici. Tot acum ANI a fost spulberată, astfel încât agenția a devenit o formă fără fond. În același timp, toate fiicele și fiii au fost angajați la stat. Niciunul dintre copiii de șefi de PSD nu a dorit să-și măsoare competența la privat. Poate fiul domnului Dragnea, dar afacerea lui viza chiar relația cu statul.

Așadar, fiul Vioricăi Dăncilă este la Curtea de Conturi, fiica lui Petre Daea este la Ministerul Agriculturii, fiul lui Adrian Năstase este consilier la vicepremierul Fifor, fiica lui Florin Iordache la BNR, fiul lui Gabriel Oprea și el la agricultură, fiica lui Paul Stănescu, consilier la ANCOM, fiul lui Buzatu este secretar de stat, fata lui Țuțuianu este la PMB. Și nu uitați de familia Cosma din Parlament. Ca ea să ajungă unde trebuie și-au dat demisia doi oameni de pe listă. Înțelegem că acum pleacă la un consulat în Grecia, într-o vacanță eternă. 

Nu vi se pare simptomatic că toți acești oameni lucrează la stat? Și că statul nu livrează mai nimic din ce ar trebui să facă? La nivel mai mare sau mai mic, situația se repetă. Dacă toți șefii mari își pun odraslele în funcții, de ce nu ar face-o și șefii mici? Dar aceștia sunt doar membrii de familie. Luați în calcul tot ce înseamnă pilă politică, oameni de partid, amante sau alții care au lins clanțele unde trebuie. Așa o să înțelegeți cel mai bine deși nu reușim nimic. Pentru că sunt impotenți. Angajând doar cu acest criteriu este clar că mergem la vale. Și la fel de clar este de ce au crescut salariile. Asta face orice părinte pentru copii. 

Nu vorbesc de rușine aici. Pentru că ea a lipsit cu desăvârșire în acești ani. Ba, a fost demontată pas cu pas. Mesajul aproape c-a fost așa: ”Nu vă fie frică români să furați să mințiți, să mituți să puneți pile. Toată lumea fură, toată lumea minte, toată lumea are ceva de ascuns.” Și dacă niciuna nu se potrivea, a venit Nicolicea cu argumentul suprem: ”Dacă alegi o rudă genială, care a luat premiul Nobel, în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese.” De unde deduci că aceste numiri nu numai că sunt justificate, dar sunt chiar onorante pentru noi, ei fiind cei mai deștepți români.

În fine, domnul Breaz a adus argumentul emoțional suprem, ăla de câine spășit care se asigură că nu ia bătaie. Se gudură pe lângă tine și-ți linge din palmă, după ce te-a mușcat și și-a luat o jordie pe spate. ”Sunt și ei oameni.” Ce o să faci? O să-i dai afară? Nu, pentru că e destul de greu. Dar lăsați-ne măcar să ridicăm un pic ștacheta, domnule fost ministru. Că pleacă ei singuri. 

 

 

PCR sfârșește condus de o ”gospodină”

Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD. 

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”.  Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu. 

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.”  Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.” 

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară. 

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă. 

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu. 

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare. 

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație. 

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea! 

Ați putea să trăiți așa?

Zilele trecute am dat peste o carte în benzinărie. Da, în benzinărie. Și am cumpărat-o ca atunci când cumperi ciocolată. A fost un gest reflex și nici nu mai caut explicații. Pur și simplu așa mi-a venit. Nu știu dacă m-a intrigat titlul ”Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume.” Sau să fi fost culoarea portocalie? 

Cert este că am știut din prima că nu este una dintre acele cărți despre cum să fii fericit. Cinci pași care să te ducă pe norișor. Sau cele șapte trepte ale detașării. Avea, așa, alt aer. Și asta și este: o carte despre cei mai fericiți oameni din lume, care potrivit statisticilor sunt danezii, dar mai ales despre cum ajung ei acolo. Nu vă povestesc mai mult, aflați singuri. 

Mai mult

Bucureștiul e generos cu parcările. Și populist

Am avut ceva mai multă treabă în oraș în ultimele zile. Am evitat să iau mașina pentru că știam că acolo unde mergeam, pur și simplu nu sunt locuri de parcare. Și asta e cumplit dacă ai treabă la oră fixă. Așa c-am băgat tare pe taxiuri. 

Doar că în una dintre zile a fost musai să am mașina la mine. Zona aia de la Victoriei e cumplită în ultima vreme. Pe la America House lumea parchează și pe câte patru rânduri. Tot Mihalache e un dublaj la mașini. Am găsit loc, după 25 de minute de căutat, pe Monetăriei unde m-am înțeles cu un paznic. I-am dat ceva, generos, și m-am bucurat de trei ore de liniște. 

Mai mult

Cum să faci un bloc invizibil pentru stat

Ați văzut, probabil, că în București a ars un bloc de patru etaje. Nouă persoane au fost rănite. Majoritatea locatarilor au ieșit cu bine din apartamente. Incendiul a pornit de la o casă din apropierea blocului. Este momentul în care am aflat cu toții că această construcție, singura de patru etaje dintr-un cartier de case, nu are niciun fel de document care să-i confere legalitate. 

Dar niciunul. Adică o construcție care se vede și din satelit nu a fost văzută de nicio autoritate din România vreme de 5 ani. În acest timp blocul a existat, a avut utililtăți, oamenii au locuit acolo, iar vecinii s-au plâns că nu respectă nicio normă de grănițuire, darămite planuri de urbanism.

Mai mult

E o singură soluție după decizia CCR (audio)

Acum că lucrurile s-au mai răcit, poate facem apel la ceva mai mult calm și la mai multe considerație pentru statul în care trăim. Mă refer la decizia CCR care a schimbat, tehnic, arhitectura statului român. Am văzut în ultimele ore apeluri ale unor diverse persoane sau chiar partide, la Klaus Iohannis să nu respecte decizia Curții. Am văzut, de asemenea, apeluri la depolitizarea Curții, care ar fi singura soluție ca lucrurile să se așeze pe un făgaș normal. 

Culmea, o parte din apelurile astea sunt făcute de oameni care aplaudau Curtea la referendumul din 2012, atunci când l-a lăsat în funcție pe Traian Băsescu. Știu, CCR a supărat atunci jumătate de Românie și acum a supărat-o pe cealaltă.  

Mai mult

România și drumul înapoi

Mi-ar plăcea ca la un moment dat să văd desfășurarea ședinței CCR din 30 mai 2018. Mi-ar plăcea să le citesc vorbele acestor oameni, să le aud gândurile și să le simt abordările. Dacă nu acum, măcar în memoriile fiecăruia dintre ei.

De ce specific această decizie care o revocă pe Kovesi și nu alta? Pentru că decizia aceasta a CCR schimbă profund arhitrctura statului român. Pentru că așa cum pare la prima vedere, debalansează o stare de lucruri pe care o cunoaștem, pentru a ne oferi alta. Și pentru că nu ține cont nicio secundă de cum ar putea arăta viitorul și ce consecințe ar putea să aibă în cazul unor mișcări extremiste, populiste sau anti-europene. 

Mai mult

În România, școala arde pe proprie răspundere

Știrea că școala arsă nu are autorizație ISU nu este surprinzătoare. Aș zice că e mai curând o non-știre. Majoritatea școlilor din București nu au autorizație și asta din rațiuni simple. Nimeni nu e capabil să îndeplinească noile normative ISU. Și chiar de le-ar îndeplini cineva, acestea se vor schimba în câteva luni și le vor invalida pe cele vechi.

Ieri am vorbit cu un prieten care lucrează în administrație. E într-o funcție neutră față de problema asta, dar vede ambele părți. Mi-a explicat cum arată toată povestea din interiorul sistemului. Și o să vă spun pe puncte.

Mai mult