administratie

”Câte copile mai trebuie să moară ca statul român să facă ceva?”

Trebuie să discutăm despre acest eșec major al statului român, care i-a dat voie unui criminal în serie să incendieze un copil de 17 ani. Eu o să vă dau câteva indicii despre vinovați. 

Înainte de a merge mai departe, vă rog să o ascultați pe Mariana, ascultătoare noastră de la România în Direct. Mesajul ei este important. 

”Voi presa ați discutat o săptămână despre trabucul lui Ludovic Orban. Despre acest caz ar trebui să discutați o lună. Fata asta nu va mai fi om în vecii vecilor. Nu numnai că cictatricile fizice îi vor rămâne acolo, dar sufletul ei va fi măcelărit. Cine are drept de viață asupra ei? Un criminal? Un criminal care a mai omorât patru oameni. Ce sistem este ăsta? Ce sistem hrănește Poliția care a zis nu ne interesează, dăm pagina și o trimitem la centrul de recuperare? Și acolo ce-i facem? O dăm în grija unei bătrâne de 82 de ani. Luați-o ca o problemă de matematic și disecați-o ca să înțelegem toate dimensiunile ei. Nu suntem într-o republică arabă unde o femeie este egală cu o capră. Întrebarea me astăzi este: câte copile trebuie să mai moară ca statul acest asă facă ceva, iar polițiștii să-și facă treaba?”

Mariana, încerc să-ți răspund ție și tuturor românilor îngroziți de ce s-a întâmplat. Eliberarea condiționată este o procedură legală pentru toți deținuții din România, care au executat o două treimi din pedeapsă. Sunt mai multe condiții cumulatorii, iar în cazul acestui criminal, Comisia de eliberare condiționată a stabilit că toate sunt îndeplinite. 

Această comisie este alcătuită din comandantul penitenciarului, din ofițerul de probațiune, dintr-un medic și un psiholog. Toți cei de la Drobeta Turnu Severin au căzut de acord că Turnagiu s-a îndreptat. De cinci ani ieșise la muncă, deși se afla acolo de 26. De asemenea, purtarea sa fusese bună în penitenciar, primind câteva zeci de recompense de-a lungul anilor. Doar în șapte ocazii în 26 de ani a încălcat normele penitenciare.

Probabil că Turnagiu era văzut ca un deținut bun de către cei de acolo. Dar sigur mai este și un alt motiv.

Un raport Apador-CH despre penitenciarul din Drobeta arată un grad uriaș de supraaglomerare, cel puțin în anul 2013. Astfel deținuții aveau la dispoziție fiecare sub 2 metri pătrați. Sunt convins că toate penitenciarele  fac eforturi să scape de astfel de deținuți. Turnagiu chiar are un proces împotriva statului român în care cere despăgubiri pentru condiții. 

Această cerere a ajuns la Judecătorie, care a refuzat eliberarea, dar apoi a mers la Tribunal. Acolo, potrivit Libertății, a fost eliberat de același judecător care a mai eliberat recent un deținut pe viață, cu omoruri. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului spune că așa e legea. 

Corect. Așa e. Doar că judecătorul poate și nu e obligat să elibereze. Nu e  clar cum și-a format convingerea. La fel cum nu e clar în ce măsură elementele probațiunii au fost respectate. Nimeni din poliție nu a răspuns până acum de ce, după plângerea fetei, un recidivist periculos nu a fost anchetat mai mult de poliție. 

În fine, să ajungem și la Direcția de Protecție Socială. Fata a fost audiată în prezența funcționarilor, plângerea ei a fost infirmată, bunica a venit și-a luat-o acasă și asta a fost tot.

O ascultătoare România în Direct, angajată la o astfel de direcție mi-a spus că, pe hârtie, totul a fost minunat. Dar că multe cazuri pe  care le știe se rezolvă doar pe hârtie. Și apoi mi-am adus aminte de un alt infractor celebru care stă la închisoare pentru că două angajate de la Protecția copilului lucrau la PSD și nu acolo unde ar fi trebuit să salveze copii. 

Și aș pune mâna în foc că toți funcționarii pe care i-am enumerat, pe hârtie, sunt de neatins. Dincolo de asta, o copilă a căzut pradă unui nemernic, deși toate hârtiile sunt în regulă.   

Photo by Jordan Benton from Pexels

Fata de 17 ani, incendiată în Mehedinți, e încă un copil trădat de statul român

Am stat să socotesc în câte feluri este vinovat statul român și societatea noastră, de-a dreptul, pentru ce i s-a întâmplat copilei incendiate din Mehedinți. Nu cred că  mai e cineva care să nu știe povestea, dar pentru cine nu o știe, o să repet câteva date.

Un criminal în serie este eliberat anul trecut după ce a petrecut în închisoare 16 ani. Îl cheamă Ion Turnagiu, iar în 1993 a omorât cinci persoane între  care o femei însărcinată. Deși are un total de 90 de ani de închisoare, omul este eliberat la a 11-a cerere. 

Iată cum arată lista sa

Martie 1993: Prima victimă, o femeie

Octombrie 1993: Triplă crimă – Soț și soție, femeia era însărcinată în 7 luni

Noiembrie 1993: A treia crimă – O victimă, omor deosebit de grav, cu premeditare

Stabilit la Dârvari, în Mehedinți, după ce-a ieșit din închisoare, omul  stabilește o relație de prietenie cu tatăl fetei. Este o prietenie pasageră de vreme ce acesta era mai mult plecat în străinătate, la muncă. Fata sa de 17 ani și fratele mai mare erau în grija unei bunici de 82 de ani. Nu știm cum, dar criminalul s-a apropiat de fată. C-au avut o relație, că era doar imaginația agresorului, că o hărțuia, e greu de spus. Cert este că ea s-a simțit amenințată. 

O tot suna pe fată. El a avut două conturi de Facebook și o suna pe fată. Mă suna fata: „Băi, tati, ce fac cu ăsta că uite, mă sună să mă duc la el și nu știu ce”

Nu e clar de ce, dar lucrurile nu au putut fi oprite de familie acolo. Copilul acesta nu a avut protecție nici de la părinți, nici de la bunici, nici de la stat. Ceva grav s-a petrecut în săptămâna dinaintea atacului, care a determinat-o să se ducă la poliție. Au văzut situația fetei și au dus într-un centru de asistență socială,de unde a fost scoasă de bunică. A doua zi, ea a fost incendiată și acum nu știm dacă o să mai trăiască. 

Concluzia mea este că acest copil nu a avut parte  de nicio protecție din partea nimănui și că viața i-a fost furată de această țară căreia nu-i pasă de nimic și de nimeni și-n care statul e o sculă în mâna diverșilor să șefi, dar nu face nimic pentru oameni obișnuiți. 

Primul lucru la care trebuie să ne uităm este cum a ieșit acest om din pușcărie, deși ar fi trebuit să stea pe viață. Legea îi dă dreptul în anumite condiții la eliberare condiționată. Adăugați că a beneficiat și de recurs compensatoriu, ceea ce i-a dat posibilitatea să ajungă mai devreme în fața unor judecători. Ce-au spus judecătorii, care, potrivit publicației justnews.ro, sunt șefa Secției Penale de la Tribunalul Mehedinți, Mihaela Popescu și judecătorul Romică Uliu. 

… Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor sus evocate și în raport de actele depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată T_______ I__ a executat fracția minimă prevăzută de lege , pe timpul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar, însă aceste sancțiuni au fost ridicate ulterior, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate și de 24 de ori cu suplimentarea drepturilor. În perioada analizată, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor. A îndeplinit recomandările de participare la programele și activitățile de reintegrare socială și a participat la activități lucrative, obținând 215 zile câștig. În cauza de față, în raport de cerințele prev. de art. 59 C .p., se reține că judecătorul fondului nu a apreciat în mod corect, raportat la actele și lucrările dosarului, că la acest moment nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege și nu se impune liberarea condiționată a condamnatului.

Vă aduc aminte, judecătorii s-au pronunțat diferit față de colegii lor de la judecătorie. Procurorul a interpretat tocmai pe dos față de judecători. Iată.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că 

persoana condamnată nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, i-au fost aplicate 7 sancțiuni disciplinare, a câștigat 215 zile ca urmare a muncii prestate, însă dintr-un total de 7305 zile pe care le-ar fi putut câștiga astfel, ținând cont și de natura și gravitatea infracțiunii comise, respectiv omorul deosebit de grav.

Dacă stai să te uiți pe tot dosarul, vei vedea că Turnagiu a început să dea dovezile de îndreptare doar în ultimii 5 ani înainte de eliberare când a început să iasă la muncă. Și că din zilele de muncă a câștigat doar a treizecea parte pe care ar fi putut-o avea. Cred că e firesc ca de-a lungul anilor să ai diverse încălcări ale normelor penitenciare, iar cele șapte încălcări pot fi trecute cu vederea, dacă apar în anii trecuți din dosar. Mai ales că propunerea de eliberare era făcută în unanimitate de membri comisiei, iar Turnagiu executa pedeapsa în regim deschis. 

Doar că realitatea spune că Turnagiu devenise băiat bun în ultimii 5 ani. Și că nu petrecuse nici 26 în pușcărie. Dacă la cinci crime, nu faci nici 30 de ani, cam care e starea justiției? Și cât de mare e presiunea pe judecători să scoată oameni din pușcărie și-n aceste condiții? Știți bine că de la vârful statului român s-a pornit o campanie de golire a pușcăriilor cu orice preț.

Mai departe, însă. Turnagiu a ieșit condiționat din pușcărie. Adică la orice greșeală se întoarce. Există niște condiții în care are loc această verificare. Cum s-a întâmplat vreme de un an ca un criminal periculos să fie verificat de poliție? Cetățenii care lucrează în poliția locului ar fi trebuit să știe totul despre el, zi de zi. E o formă de protecție a comunității. Mai ales când e una mică. Sunt curios cum s-a întâmplat asta. 

Cumva, dând dovadă de curaj, fata aceasta a ajuns la poliție unde a reclamat un viol împotriva unui criminal în serie. Poliția a dus-o la un centru de asistență socială. Corect până aici. Cel mai probabil este că l-au și luat la întrebări pe cetățean pentru că aceasta a incendiat-o ca să se răzbune. Deci știa că este reclamat. 

Nu au fost găsite dovezi împotriva lui? Pentru că în acest moment nu știm de ce omul nu a fost reținut pe loc. Cum a decurs interogatoriul? A fost unul? Ce s-a întâmplat acolo? Nu a existat niciun motiv ca acest om să rămână la Secție? Nu ai nicio îndoială ca polițist că există un pericol?

Ce s-a întâmplat apoi la centrul de asistență socială. Deși copila s-a plâns familiei că e agresată, apoi a mers la poliție, totuși, bunica de 82 de ani, care era și reprezentant legal, o scoate de acolo. Controlul de medicină legală spune că nu a existat un viol. Nu s-a întâmplat însă nimic de nicio natură. Era doar speriată, a mințit? Și-a pus problema cineva, o secundă că acest copil este realmente în pericol? 

Răspunsul este mai curând nu. Nici măcar familia nu a luat-o în seamă. Adevărul este că avem de-a face cu o fată curajoasă care a fost abandonată de toată lumea. Cumva, ea a procedat corect, dacă a fost agresată și a avut curaj să meargă la Poliție. Nu uitați că aici asta este încă o rușine, darămite în România rurală. 

Mesajul este că orice ai face, nimeni nu are cum să te ajute în aceste situații în România. Spre deosebire de alte cazuri, Poliția ajutat-o, i-a oferit o formă de protecție. E un pas înainte față de zilele când nu te băga nimeni în seamă. Dar nu e de ajuns să-ți salveze viața. 

Ca de obicei, statul nu are nicio formă de protecție pentru cei mai slabi dintre ai săi. El rămâne o sculă în mâinile celor care conduc țara și una aflată la dispoziția lor. Totul se pune în funcțiune când se face presiune de sus sau când apare presiune publică. Pe mai departe, și după moartea Alexandrei din Caracal, o femeie nu câștigă mare lucru atunci când se duce la Poliție.

În 30 de ani reforme succesive, Poliția nu reprezintă mare lucru în ochii populației, ci un instrument de dat amenzi. Mai ales după pandemie. Ce știi sigur este că atunci când soliciți apărare ești în realitate singur împotriva tuturor. 

Foto: captură Digi 24

 

 

Ca să înțelegem mai bine episodul Nicușor Dan. Istoria unei bătăi de joc: Prelungirea Ghencea

Cel mai interesant lucru din imaginile cu Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu nu este îmbrânceala provocată de nătărăul de la PSD. Cel mai interesant lucru este cel legat de ce se vede în spatele lui Nicușor Dan, aflat pe marginea uneia dintre cele mai importante artere din București, Prelungirea Ghencea. Acolo unde ar fi putut fi un trotuar, sau un spațiu verde sau, într-o variantă SF, o linie de tramvaie.  În realitate, se află praf, bălți și mizerie. Este de fapt imaginea nepăsării, a incompetenței și a furtului. Și când cineva a venit să povestească despre asta, i s-a pus pumnul în gură. 

Și acesta nu este un loc izolat. Imaginea aceasta se întinde pe nu mai puțin de șase kilometri. Adică de la limita carterului Ghencea până la centura Bucureștiului. În toată această zonă au fost construite în ultimii 20 de ani mii de apartamente, o estimare mergând până la 20 de mii. Complexurile de locuințe se întind atât pe teritorului Sectorului 6, dar și în comuna Bragadiru. De o parte și de alta, toate aceste apartamente nu au decât o singură legătură cu orașul, bulevardul pe care se afla Nicușor Dan. Tehnic, când te duci spre centru sau spre alte locuri de muncă, nu poți să o faci decât cu mașina sau cu autobuzul. Asta duce la un blocaj permanent care afectează și transportul de pe centura orașului. Zona urbană se prelungește dincolo de șoseaua de centură.

Primăriile au dat autorizații de construire la nesfârșit pentru că „nu pot împiedica un proprietar să construiască.” Drept urmare multe dintre străzi sunt atât de înguste că nu mai pot intra salvarea sau pompierii. Nu mai vorbim de locuri de parcare. Dar foarte multe nu au nici canalizare sau apă curentă. Au fosă și puțuri. Unde este apă, aceasta nu are presiune la orele de vârf și nici rețeaua de curent electric nu face față tot timpul. Și zona nu se oprește din construit. 

Planul de reconstrucție al bulevardului din zonă ar fi, așadar, o mică rezolvare pentru timpul celor care trăiesc în zonă. Iar construcția pasajului de la Domnești, ar elibera traficul pe șoseaua de centură și i-ar ajuta și pe cei care trăiesc dincolo de centură. Asta a fost prezentarea generală, mai ales pentru cei care nu sunt din București. Eu știu zona asta de 20 de ani. Și am fost curios să văd de câți ani li se promite acestor oameni că se poate face ceva pentru ei. 

Așadar, cum arată, documentar, bătaia de joc a statului român la adresa a zeci de mii de oameni?

Prima mențiune documentară, cum s-ar spune,  apare în anul 2006 când a fost adoptat Planul de Dezvoltare Regională București- Ilfov. Acesta ar fi trebuit să fie pus în aplicare între 2007 și 2015. Puteți să mai citiți că mai sunt acolo și alte treburi amuzante. Cum ar fi străpungerea de la Chiajna.

La data respectivă se gândea metropolitan, cum ar veni. Aceasta era viziunea lui Adrian Videanu. Nu a ajuns niciodată în practică. Avea de depășit prea multe interese. Pe hârtie s-a mai făcut un efort în masterplanul de transport din anul 2008. 

 

A mai trecut un an și povestea a mai fost pusă o dată pe hârtie. Iată o găsim în diverse forme în Planul de Dezvoltare a Municipiului București. Deja venise doctorul Oprescu la Capitală. Ghencea capătă viteză în planurile pe hârtie. E numită de șapte ori în planul lui Oprescu

 

Atunci am aflat prima oară și de parcul pe care Primăriile se angajau să-l facă pe locul fostelor sere din Ghencea. Nici azi nu există niciun parc în acel loc. 

La finalul anului 2010, site-ul administrațieperformantă.ro făcea o sinteză de presă cu întâmplările din zonă. Iaca situație de nu o să vă vină a crede. Lucrarea e pregătită pentru execuție. 

Iar parcul este o dorință la fel de fierbinte. Vă las să citiți și fragmentul de mai jos care mi se pare înduioșător.

Și tot aici găsim și o mențiune sinceră despre pasajul de la Domnești, făcută de directorul Direcției infrastructură de la PMB, la data respectivă, Mădălin Dumitru, în EVZ. Pasajul nu poate fi făcut. 

Interesantă, mai târziu, soarta domnului Dumitru. Câteva înregistrări de la DNA l-au făcut celebru. Într-una din ele spune așa. Ce o să fac? Trei ani de puşcărie, cinci, opt, nouă, cincişpe şi tot scap. Și?” Domnule, a avut dreptate. A luat trei ani cu suspendare. „In schimb, judecatorii au decis sa-i restituie lui Madalin Dumitru 8 telefoane mobile, 8 ceasuri- printre care marci ca Longines sau Ulisse Nardin, precum si 3 carti de identitate pentru autoturisme. „

Dar să mergem mai departe. Nu ne împiedicăm în acest detaliu. În anul 2012, pentru treaba asta s-au alocat 3,1 milioane de lei după cum scrie Hotnews.ro 

Și apoi intrăm într-o uitare absolută până când apare doamna Firea cu proiectul său de reabilitare. Altul decât ceea ce-am discutat până acum. Proiectul arată așa.

Și ar trebui terminat până în 2021. Pe teren arată așa.

Dupa 4 ani de mandat, primarul capitalei Gabriela Firea se lauda azi cu 700 de metri din cei aproape 6 kilometri ai…

Publicată de Initiativa Prelungirea Ghencea pe Marţi, 2 iunie 2020

Iar pasajul arată așa. 

Dragi vecini, va propunem sa monitorizam impreuna santierul Pasajului Domnesti.In acest album aici vom posta periodic…

Publicată de Initiativa Prelungirea Ghencea pe Joi, 16 ianuarie 2020

Discuțiile cu parcul s-au reluat și există noi promisiuni. 

Înțelegeți acum de ce Nicușor Dan trebuia oprit să spună toate lucrurile acestea? Dacă te uiți în trecut nu există imagine mai hâdă pentru statul român. A creat un sistem în care dezvoltarea urbanismului a mers doar pentru câțiva investitori imobiliari. Oamenii obișnuiți au plătit câte o mică avere și și-au legat viețile de zone în care mor încet. Nu au stradă, nu au apă, aerul este toxic, iar când vorbesc le este pus pumnul în gură. Fiecare zi din viața lor este tarată de această dramă. Toate economiile lor se duc pe căminul care ar fi trebuit să le asigure fericirea, dar care se dovedește a fi doar patru pereți chinuitori. 

De fiecare dată când ies în stradă își dau seama de mizeria în care diverse instituții statale i-au lăsat. Și acum este un moment critic. După ce și-au îndeplinit menirea personală, au o casă, un copil, o mașină, oamenii și-au dat seama că asta contează mai puțin, dacă nu vine la pachet cu lucruri importante legate de traiul nostru comun: stradă, școală, spital, aer. Într-un cuvânt viață decentă. Și cine nu o oferă, pleacă. 

 

 

 

 

 

 

 

 

CE: Pensiile nu pot fi mărite! Guvernul: Mai vedem.

Se adună semnalele că România este într-un moment critic în ce privește finanțele sale. Și nu e vorba doar de criza COVID, ci de modul aventuros în care  fost și este gestionat statul român. De data asta, semnalul de îngrijorare profundă vine de la Bruxelles.

În fiecare primăvară, Comisia Europeană redactează un raport de convergență. Adică un document care arată punctele tari și slabe ale societăților din fiecare stat membru. E o analiză care se face câteva luni și-ți arată cât de aproape sau departe ești de standardele pe care Uniunea le cere de la membrii săi. Analiza merge de la domenii privind politica fiscală și până la educație, sănătate sau transporturi. E cel mai bun rezumat pe care un cetățean european îl poate avea despre țara sa. 

Unul dintre punctele analizei europene spune că

”Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice ale României era deja în pericol înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19 ca urmare a deficitelor bugetare ridicate și a creșterii semnificative preconizate a costurilor legate de îmbătrânirea populației, în special a pensiilor”.

Pe șleau înseamnă că nu prea avem bani și că din ăia puțini pe care-i mai și împrumutăm plătim prea mult pentru pensii. Acestea au fost deja mărite cu 15 la sută anul trecut și ar urma o nouă mărire cu 40 la sută în această toamnă. 

Comisia continuă:

”ca urmare a deciziilor anterioare în materie de politică fiscal-bugetară, România dispune de rezerve bugetare limitate pentru a face față impactului epidemiei de COVID-19. Efectul agregat va fi instalarea recesiunii economice în 2020.”

Nu cred că poate fi mai clar de atât. Cam toate organismele internaționale și companiile de audit spun același lucru. România nu poate susține actuala structură bugetară laolaltă cu actualul sistem de pensii. Iar depopularea zilnică a României face lucrurile și mai complicate. Semnalul e clar: nu măriți pensiile la toamnă!

Doar că în România este an electoral, iar președintele și premierul au anunțat deja că o mărire va avea loc. Președintele Iohannis chiar a spus că părinții și bunicii noștri nu trebuie să fie cei care suportă factura de plată a crizei sanitare și economice. Deci, ceva-ceva se va întâmpla dar nu ne e clar ce.

Cu un corp de pensionari de cinci milioane două sute de mii de persoane, dar care primesc în medie 1292 de lei pe lună, e aproape sinucigaș pentru un partid să zică că nu va mări pensiile. Mai ales că există și o uriașă problemă de inechitate între aceste persoane. Sunt oameni cu pensii complet diferite pentru aceeași muncă, ca să nu pomenesc de sistemul de pensii speciale, care pe anumite paliere este o jignire pentru toți cetățenii onești ai României. 

Estimarea mea este că guvernul va mări pensiile în ciuda tuturor evidențelor. Și o va face înainte de alegeri. Se va împrumuta mai departe, indiferent de costuri și va păstra situația neschimbată. Doar că jongleria asta cu pensii mărite, aparat bugetar uriaș și ineficient și, chipurile, investiții în infrastructură nu are cum să-i iasă, mai ales în lunile următoare. În special, în lunile următoare.

Calculul arată iarăși că cele sacrificate vor fi investițiile. Foarte probabil că România va rata o nouă oportunitate de dezvoltare. Pregătiți-vă pentru un nou mandat steril în care vom mânca tot ce vom produce, fără a lăsa mare lucru în urmă.  

Pacientul Pimen și de ce sănătatea nu este echitabilă în România

Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, bolnav de COVID-19 a fost mutat din spitalul de la Suceava în Institutul Matei Balș de la București. Spitalul de la Suceava funcționează la doar 60 la sută din capacitate după ce sute de cadre medicale s-au îmbolnăvit. Șeful militar al spitalului spune că ”nu puteam risca în cazul unui bolnav de 90 de ani,” cu simptome medii spre severe. De asemenea, au existat cereri pentru mutare din partea apropiaților arhiepiscopului, dar și a Mitropoliei Moldovei. 

Transportul s-a făcut cu un elicopter SMURD, alături de un bărbat de 47 de ani, aflat în stare gravă. Nu este primul astfel de transfer. Alți pacienți au fost duși la alte spitale din țară. 

Problema este că în același spital fără condiții au murit până acum 94 de oameni, iar 16 dintre ei aveau peste 75 de ani. Întrebarea care se pune este dacă ar fi putut fi salvați în cazul unui transfer către o unitate mai bună? Și dacă da, de ce nu s-a întâmplat? 

Statul român acordă un tratament special demnitarilor, prin lege, fiind pregătite paturi pentru miniștri, președinte, dar și parlamentari la Spitalul Militar. Nu este cazul lui Pimen, dar el este un înalt ierarh ortodox. Mai mult, instituția sa a donat 100 de mii de euro și două ventilatoare chiar spitalului din Suceava. El este văzut ca o personalitate locală. Un om cu acces și influență, în ciuda unui dosar de colaborator al securității. 

Sigur, medicii români nu au fost puși în situația de a alege pe cine să salveze. Încă rezistă spitalele. De asta decizia de a trata mai bine un pacient este greu atacabilă. Fiecare viață trebuie salvată. Și fiecare dintre noi își alege medicul, să nu fim ipocriți. 

Ea ne spune însă mai multe despre o tară a a sistemului public de sănătate. Deși accesul este egal, la contribuții egale procentual, fiecare are acces la resurse medicale pe baza influenței și puterii sale. Nu la actul medical, căci medicii, sunt convins, acordă aceleași șanse oamenilor. Resursele diferă. 

Noi avem un sistem solidar, dar am construit un acces capitalist la el în ultimii ani. Și nu pe baza muncii și a banilor, ci pe baza apartenenței la partid, la instituție  sau la elita conducătoare. E un sistem cu trepte diferite de influență, deși legal el ar trebui să fie egal. 

Iar asta se întâmplă pentru c-am interzis ca o parte din bani să meargă la privat. Dacă exista această alternativă, ca o parte din asigurarea noastră să meargă la un sistem privat, ba să și mai putem adăuga, raporturile ar fi fost schimbate. Accesul natural diferențiat la sănătate s-ar fi făcut firesc, potrivit puterii fiecăruia. Rămânând ca sistemul public să asigure egalitatea de acces și tratament pentru toată lumea care l-ar fi folosit  în limitele contribuțiilor noastre. 

Acum contribuim toți în egal procent și primim în funcție de scara socială. Iar cu puține luni în urmă, am avut iarăși o opoziție la această reformă. Dovada că lucrurile se pot așeza mai bine este chiar elicopterul care nu se ridică pentru toată lumea.    

Violențele de Paște ne arată că șmecheria a devenit un sistem de valori

Este timpul să vorbim astăzi despre șmecherie ca sistem de valori. Căci ceea ați văzut în ultimele ore la tv și pe rețele sociale, aici trebuie încadrat. Are treaba asta vreun răspuns?

Toată lumea știe că de Paște am avut o serie de incidente spectaculoase în mai multe zone din țară: Hunedoara, București, Ploiești, Galați, Săcele, Fetești. Toate sunt legate de nerespectarea măsurilor de carantină, arme albe, furci, topoare și apoi o reacție contondentă a autorităților.

Mai e ceva care le leagă: toate au avut loc în cartiere sărace, ghetouri de adevăratelea și cu implicare activă a unor membri ai comunității rome. E vorba de zone unde legea ajunge greu și rar, iar civilizația și educația cu atât mai puțin. 

Să nu ne amăgim, oameni buni, aici nu e o discuție despre integrarea comunității rrome sau despre cum Poliția trebuie să bată mai repede și mai bine. Aici este vorba despre sărăcie și inegalitate, despre eșecul statului și înlocuirea lui cu un sistem de  valori care se numește șmecherie și care răspunde la cu totul alt set de comandamente decât cele cunoscute de noi. 

Statul român e plin de programe pe hârtie, de instituții și tot felul de inițiative pentru cele aproape 700 de mii de romi, cât numără statisticile. Doar că în cartierele cu pricina nu stau doar romi, ci o grămadă de oameni care trăiesc în sărăcie lucie. De asta, Uniunea Europeană când acordă bani acestor comunități vorbește nu de bani acordați lor, ci oamenilor săraci. Tehnic, din 2014 până în 2020 UE a cheltuit 1,5 miliarde de euro în aceste comunități. 

Ar fi trebuit ca oamenii să primească apă, condiții de trai mai bune, ceva școală, acces la resurse și așa mai departe. Cu ele ar fi trebuit să vină și respectarea legii. Unii le-au primit, alții nu. Cert este că în toți acești ani gradul de sărăcie a acestor comunități a rămas pe undeva la 95 la sută, iar jumătate dintre ei trăiesc în sărăcie extremă, față de 13 la sută dintre cetățenii obișnuiți. Doar unul din 10 lucrează.

Ba, mai mult, odată cu sporirea mișcărilor naționaliste, segregarea a fost și mai mare. Ghetouri de facto, zone închise, discurs public rasist prezent în multe părți ale Europei. 

Firesc oamenii au ales ceea ce li s-a părut lor mai bine. În lumea foarte săracă de acolo, modelul succesului au fost familiile interlope. Cei care au mânuit mulți bani negri fără să fie prinși, cei care au făcut afaceri cu politicieni sau au stat la chermeze cu șeful poliției. Cei care s-au bucurat de toate înlesnirile la codul penal pe care le-au primit în perioada PSD. Nearestați, nederanjați, dar public prieteni cu mai marii zilei, ei au impus acest model întregii comunități. 

Banii aruncați în aer, mașinile mari și casele nejustificate de venituri au devenit legea și modelul de urmat. Baronul interlop. Statul e bun pentru alocații, spitale, ajutoare sociale și un pic de școală. Pentru că asta e tot ce-a putut face în realitate. Cât despre muncă ca exemplu, ei toți știu că nu vor ieși din sărăcie muncind, ci făcând o combinație. 

Acest model de viață, șmecheria, ne-a fost prezentat ca o alternativă viabilă și acceptabilă și mai ales necontrolabilă. Se simte bine și-n restul societății, dar cei mai săraci sunt mai vulnerabili. 

Ce-ați văzut de Paște este o demonstrație de putere a acestor oameni. Cum o învingem? Păi atunci când toleranță zero va însemna atât cătușe și pistoale, dar și respingerea de către autorități, zi de zi, a acestui model. Ați putea începe să nu mai stați cu ei la masă.

Cum să-ți rezolvi problemele cu statul stând în casă

(P) Săptămâna trecută a trebuit să fac câteva modificări la o firmă. Dap, știu, timpul cel mai potrivit să o faci, adică în timpul unei pandemii. Doar că treaba era urgentă, așa c-am avut nevoie de ceva servicii avocățeșți. Și urmează să dau acum ochii cu statul român prin intermediul serviciilor online. Dar asta e altă poveste. 

Cu ocazia asta, am întâlnit un tip de consultanță de la avocat la care nu mă gândisem. Tehnic, am găsit un Uber de avocați. De avocați virtuali. Mă rog, în sensul că te întâlnești cu ei virtual, deși există în carne și oase. Avocatura.com este un hub de avocați care oferă consultanță prin intermediul unui serviciu video online. Dar nu e numai o întâlnire video, ci una în care poți să trimiți documente, să te documentezi și să alegi avocatul, să faci plata în mod direct și să contorizezi timpul pe care ți l-a alocat. 

Serviciul e perfect pe vremea asta când nu ai de ce și nu ai voie să ieși din casă. Îți alegi avocatul, vezi în ce domeniu excelează și faci totul online. Cred că e la fel de util într-un oraș mare și când nu ai chef de mers până acolo. Adică te scutește de cele. două ore de drum. Și cred că mai are și o utilitate, dacă ești român și trăiești în afară. 

Vă las mai jos un interviu cu antreprenorul care a dezvoltat acest fel de serviciu și care o să vă explice mai bine facilitățile sale. Și, da, răspunde și la întrebarea legată de încredere. Cum știi dacă avocatul respectă termenii contractului. În afară de a te baza pe bunul său renume, aici există și câteva modalități practice. Iar una este că după fiecare consultanță, clienții trebuie să le scrie un review care rămâne public. Și le mai dau și note. Filmul e mai jos. 

Trecem bugetarii în șomaj tehnic, îi dăm afară și tot nu reușim. Nu în cifre e problema

Am întrebat la România în Direct dacă, după șomajul tehnic al unor bugetari, guvernul va avea curaj să treacă și la o adevărată reformă a aparatului administrativ. Răspunsurile voastre m-au pus pe gânduri. 

O mare parte dintre cei care au sunat la România în Direct au vorbit de un viciu profund al administrației. Peste tot există oameni onești și dedicați, dar ei sunt năpădiți de  pile și proptele. Nu puține au fost mesajele în care mi s-a spus că într-un birou doi muncesc și duc pe toată lumea în spate, iar șase plimbă acte. Alții mi-au spus că, dacă ar începe să se dea afară, ar cădea și dintre cei care au valoare. Concluzia fost că omul sfințește locul și că inegalitatea în prestații este de fapt punctul comun al administrației. Vă las aici ediția ănregistrartă pentru că mărturile oamenilor sunt spectaculoase. Poate vreți să vedeți care este realitatea dintr-un birou al administrației, de la cum se angajează până la cum se muncește. 

Nu cred că PNL poate să înceapă să dea afară dintre bugetari. Cel puțin nu înainte de alegeri. Probabil, după încheierea stării de urgență și a șomajului tehnic, se va încerca o cosmetizare. Primii care-l vor suna pe domnul Orban vor fi membrii partidului său. Atât PSD cât și PNL au clientela și oamenii lor de partid care trebuie păstrați în funcții. Ei sunt vinișoarele prin care curg banii de partid, contractele și prin care se perpetuează tipul de administrație care ne-a adus aici. 

PSD e mult mai rău, dar PNL chiar are o șansă să îndrepte unele lucruri. Are, însă, de îndeplinit o condiție teribil de complicată. El trebuie să explice acestui aparat funcționăresc, dar și societății, că mai binele nu se tratează la nivel individual. 

Marele nostru păcat este individualismul, iar la nivel politic incapacitatea de a lucra în comun și dorința de a servi doar propriul aparat de partid. O cohortă de aparținători ai partidului sunt învățați că prima dată îi servești pe ai tăi, apoi pe tine. Fiecare dintre cei aduși pe pile visează la un loc călduț, la un salariu bun, la o casă sau o mașină din ce în ce mai mari. Copilul lor să fie bine și burta lor asemenea și cam atât contează 

Or, rațiunea spune că numai dacă gândești și pentru ceilalți poți face ceva bine. Nu contează cât de mare ai casa dacă lângă tine este gunoi. Nu contează că mașina ta e mai scumpă dacă te sufoci laolaltă cu noi. Nu contează banii din toată lumea dacă ai nevoie de același spital. Și nici copilul tău nu va fi mai bine la școala pe care ai făcut-o prost. 

Până la urmă o să rămâi în aceeași mocirlă cu restul lumii dacă nu-ți faci treaba cum trebuie. Și mereu trebuie să-ți pui o întrebare: dacă copilul meu se va întâlni cu munca mea, va fi mulțumit? Îi va fi bine?

Până când nu imprimă acest mod de gândire, domnului Orban sau oricui ar vrea să facă reforma asta, nu o să-i reușească. Căci reușita nu stă într-un milion sau 900 de mii, ci în capacitatea acestora de a face ca lucrurile să meargă bine nu numai pentru ei, ci pentru toată lumea. Altfel la fiecare zece ani o să mai tăiem din bugetarii și o să ne întrebăm de ce nu se schimbă rezultatul.  

 

Stenograme din mațele mafiei

Digi24.ro are date din dosarul DNA de la Arad. Dacă ce scrie acolo se dovedește adevărat, atunci avem un caz strigător la cer. Tehnic, DNA acuză o întreagă rețea care măsluia numirile într-o direcție publică. Scopul era acela de a aduce bani la partid, adică PSD, dar, probabil, și de a controla și fluxul de camioane care trec dincolo de graniță. Vizate erau posturile de controlor de trafic din vămi, oamenii care știu ce și cât se transportă și dacă se îndeplinesc condițiile legale de drum și greutate. 

Operațiunea a durat multă vreme și este presărată cu stenograme. Iată una despre costurile de angajare:

„Deci dacă e să fie, poate să fie ca data trecută. Deja … or șapte, opt, zece mii, tot din astea sume”.

Alta conține o precizare și mai clară. 

„Ăștia de la Moravița, eu cu un prieten de-al meu cu care am vorbit și data trecută, cinci mii-cinci mii”.

Avem, însă și o luare de poziție mai hotărâtă și de refuz a banilor de la domnul Dorel Căprar, unul dintre liderii PSD. Doar că banii sunt trimiși la partid. 

Păi dar tu știi că eu nu îmi pun nimica, decât… îi duci la tanti aia la partid…nu mă interesează pe mine, și să îmi dai numele lor. Numai să îmi dai numele alora, să vedem. Îmi dai… Le scrii p-o hârtie și… ăștia, uite aici. Bine? Să le dau eu lu… O să le dau eu lu Ispravnic”.

Nu știți cine este domnul Căprar. Este domnul cu sabia de la Arad. Sabia care i-a fost dăruită Viorică Dăncilă pentru a tăia în carne vie. ”Să tăiați la propriu tot ce trebuie”, i-a spus domnul Căprar doamnei Dăncilă. Probabil pe la DNA. El era unul dintre cei care se visa ministru al apărării, la un moment dat. Numele îl recomanda. Apropo, numele doamnei Dăncilă e pomenit de băieți în înregistrări, spunându-se că ea singură numea niște șefi de departament. 

Dar stați că nu s-a terminat. Cea mai faină discuție este cea legată de un nou venit către o funcție de conducere. Omul venea de jos, fără să fi avut o poziție de conducere vreodată. Grupul nu l-a acceptat, însă, pentru că nu avea treabă cu partidul. Acesta era păcatul lui.

”Păi cum să-l pui pă Mircea director? Râde toată Frontiera, râde toată Direcția, toți de noi… Păi el n-are poziție politică… Zero! Școală zero!Experiență într-o chestie de conducere directă, zero… Pă trei valențe, care le ai la CV-u, nu? Bă, ce… ce experiență politică ai? Bă, am fost vicepreședinte, consilieru lu cutare, am făcut aia. P…, el n-are nimica. Nici măcar la Nădlac nu-i președinte. Îl doare-n p… de partid, mâine! Da… Ă… Alte experiențe, el n-a fost niciodată în nicio funcție. O fost controlor de trafic. Îl duci tu controlor de trafic? Păi unde ai mai auzit așa ceva în țară?”

Trebuie să recunoașteți că demult nu am mai avut posibilitatea să ne uităm în mațele partidului și să vedem cum a funcționat România în acești ani. Ce vedem de fapt?

Întâi că orice funcție este trecută prin filtrul partidului. Că nu contează, cv, experiență, bună credință, capacitate profesională. Contează doar controlul și banii care ajung la partid.

Doi: partidul acționează ca o organizație mafiotă. Banii se duc la casierie și de acolo mai departe, cel mai probabil pe linie în sus. De altfel, într-o înregistrare, sunt bârfiți Cuc și Bădălău care nu se înțeleg pe banii de la Giurgiu. 

Trei: liderii partidului sunt samsari de funcții care gestionează un sistem paralel de taxe și redevențe publice. Nu au idei legate de strategie, posibilitate dezvoltării sau alte lucruri legate de binełe public. Politica este o organizație mafiotă de extorcare a statului și a cetățenilor. 

Patru: sub acest tip de conducere înfloresc neregulile și dezastrele. Nimeni nu este dispus să respecte reguli, dacă știe că poate rezolva cu șpagă. 

Cinci: acest sistem a fost de fapt adevărat miză a luptei pe care au dus-o PSD și Dragnea. Ei au dorit doar controlul asupra unor rețele de făcut bani și mai ales să nu fie deranjați când fac asta. 

Acest fel de Românie este o nenorocire. 

 

 

 

Legătura dintre apa caldă și pensiile speciale

La multe te-ai fi putut gândi la 30 de ani de la Revoluție, dar cred că cel mai puțin probabil era lipsa căldurii. Frigul, frigul pătrunzător până în oase, caloriferele reci, plapumele și bundițele, țurțurii din casă sunt câteva dintre lucrurile care i-au scos pe români în stradă în 1989. Tâmpeniile făcute de Ceaușescu, modul în care și-a bătut joc de propriul popor erau irepetabile pentru orice nație care a învățat ceva din ce i se întâmplă. 

30 de ani mai târziu te așteptai ca statul să aibă un răspuns civilizat la problemele mari cu care se confruntă o nație: stradă, școală și spital. Doar că niciuna dintre acestea nu este rezolvată la nivelul la care te-ai fi așteptat. Nici banala problemă a căldurii. 

În schimb statul român se chinuie astăzi să rezolve problema pensiilor speciale, a beneficiilor pe care le primesc mulți dintre angajații săi, dar și a cumului dintre pensie și salariu la stat. Ba, mai mult, are largi categorii de cetățeni care-l întreabă ce este greșit în asta. 

Poate vă întrebați care este legătura între două probleme atât de diferite. Ce legătură este între apa caldă și pensiile speciale? E foarte simplu: incapacitate instituțională. 

Statul român, prin reprezentanții săi, nu a reușit să rezolve o serie de probleme fundamentale cu care se confruntă pături largi de populație. Statul nu a reușit să construiască străzi, autostrăzi, nicidecum spitale și mai ales să reformeze școala. Nimeni nu a reușit să găsească răspunsuri la problemele care împiedică România să fie modernă.  

În schimb, statul român a știut să fie priceput la rezolvarea unor chestiuni și situații individuale ori ale unor grupuri de persoane. Din interes, șantaj, calcul politic sau mutări administrative a aruncat cu bani și diverse beneficii în reprezentanți ai statului. Sau în oameni care lucrau la stat. Așa au apărut schemele de pensii speciale, altele decât cele ale armatei. Așa au apărut pensionările anticipate din sistem, așa au apărut beneficiile, sporurile și diversele oblăduiri care la stat dau drepturi suplimentare. Tehnic, puține domenii din cele care au avut o oarecare reprezentare politică au rămas necadorisite cu ceva. Până și aviatorii au pensii speciale, la fel ca și o grămadă de personal auxiliar, inclusiv cel din Parlament. De fapt s-a ales soluția cea mai simplă, aceea a rezolvării din pix a unor chestiuni sociale. 

În loc să creeze o bunăstare socială care să se adreseze nației, statul român, în toate orânduirile sale, a creat diverse premii individuale pentru cei care într-un fel sau altul au avut acces la decizia politică. Inevitabil s-a ajuns și la situația în care toate acestea nu au mai fost de îndeajuns. A început lăcomia, statul s-a autogrenerat, și-a autogenerat probleme și am ajuns și la cumulul pensiei cu salariul.

Fenomenul a fost un bulgăre de zăpadă, a antrenat enorm de multă lume și s-a ajuns în situația în care s-a dat și la cine merita și la cine nu merita. De aceea este aproape imposibil ca tăierile să poată fi aplicate. Pentru că vor fi ținuți ostateci cei care merită cu adevărat acest tip de beneficii. 

Toate acestea nu au fost greu de făcut. O semnătură și un calcul matematic rezolvă asta. E mult mai greu să rezolvi însă probleme de care să beneficieze toată lumea. La asta statul nu a mai avut un răspuns. A fost promotorul salvării individuale și a lucrat împotriva comunității. Cei lăsați pe din afară sunt oamenii de la privat care nu au avut acces la resursa publică. La fel, a pierdut societatea pe ansamblu prin lipsa străzilor, a școlilor și spitalelor. Și acum a căldurii.

Asta e legătura dintre apa caldă și pensiile speciale: cel cu o pensie specială va avea bani să-și pună centrală.