administratie

Nu salariul Cristinei Neagu este problema

Trebuie să lămurim câteva lucruri în povestea cu Cristina Neagu și salariul de la Primărie, care nu e chiar tot de la Primărie. Știrea a mai circulat și anul trecut, cu aceeași sumă, tot în GSP, doar că acum a apărut fluturașul, în articolul semnat de Cătălin Tolontan. Dar nu asta e discuția. Tema era legitimă și atunci și este și acum. Finanțarea sportului este o dezbatere în întrega lume și aproape nicăieri sportul nu funcționează doar cu bani privați. Discuția merită purtată. Să privim mai departe.

1. Cristina Neagu nu are nicio vină. Întrebarea corectă nu este dacă ea merită 20 de mii de euro, ci dacă ne permitem. Cristina este cea mai bună jucătoare a lumii. Ar fi câștigat banii aceștia oriunde. Foarte bine că-i câștigă în România. Nu e treaba ei de unde vin banii din salariu, câtă vreme sursa este una legitimă. Nu are a se întreba acest lucru și nici nu e nevoie să intre în dezbatere. Întrebarea de pus este dacă Bucureștiul trebuie să facă aceste plăți și dacă îi sunt folositoare.

Mai mult

Cum te mai face statul cu nervii la ghișeu. Episod și mai nou

Îmi scrie un cititor după ce-a auzit povestea cu numerele caselor. Trebuie să recunosc că omul a ridicat ștacheta în relația cu administrația publică. Trebuie să ai nervi de oțel, dar până la urmă a găsit o soluție. Provizorie, dar definitivă. Las mesajul omului aici.  

”Aproximativ aceeasi patanie. Tot cu buletinul. Ajung la ghiseu, un vraf de acte, cate am putut sa strang, copii si originale, la care nu se uită nimeni. Si dupa ce ma identifica dupa CNP, acest social security number al nostru, incepe distractia. Si-mi zice, citind de la ea, de pe monitor:

Mai mult

Lecțiile de bun-simț ale Simonei

Cred că Simona Halep ar merita să ia o pauză nu numai de pe teren, dar și din știri. Nu-i ușor să fii zi de zi chestiune de interes public și toată lumea să-și dea cu părerea despre tine. Dar o să mai adaug o idee care ține de spiritul lui Halep. O lecție pe care multă lume mai are să o învețe. 

Simona a refuzat să aibă parte de o primire oficială. O primire la salonul oficial al aeroportului Otopeni. Ar fi meritat-o, măcar că și-ar fi văzut familia mai departe de camerele de luat vederi. A ieșit printre operatori așteptată de un tată încurcat între cablurile tv. Iar apoi a cerut să nu mai fie filmată. O scenă ciudată din multe puncte de vedere. Nimeni nu a fost în stare să-i ofere un buchet de flori, cu excepția familiei,  să-i asigure un grad de confort minim sau să fie întâmpinată de câțiva dintre suporteri. Cam atât pentru o campioană care a refuzat salonul oficial pentru că nu a câștigat un turneu în care a jucat fabulos. 

Mai mult

O lecție civică pentru fiul meu

Deunăzi a trebuit să înnoiesc pașaportul meu și cel al copilului. Am mers la Plaza Mall, că acolo s-a deschis un birou  și nici prin cap nu mi-a trecut că urmează să-i explic România reală lui fiu-miu. Mai ales c-am plătit taxa în 10 minute, iar Alina tot mă suna de la ghișeu că să vin că merge foarte repede. 

Ceea ce era și adevărat. Că eu am reușit să depun cererea în maximum zece minute Chiar voiam să scriu un text pe Facebook în care să felicit statul român pentru viteză. 

Mai mult

Conjurația imbecililor

Nu știu dacă ați aflat pe praful ăsta: guvernul l-a numit ieri în funcția de administrator la Compania Națională a Uraniului pe fostul șef al Jandarmeriei din Giurgiu. Omul este deja consilier personal al ministrului Petcu și membru ALDE. 

Și acum să o luăm de la capăt. Poate nu ați înțeles bine. Un jandarm este administrator la o companie care extrage uraniu. Dacă îmi ofereau mie această poziție mie era cam aceeași treabă. Cred că avem același nivel de înțelegere a situației. 

Mai mult

Două Românii așteaptă ”revoluția” fiscală

Ecuația propusă de Dragnea și restul lumii de acolo este simplă. Scazi câteva taxe, le mulți dintr-o parte într-alta și încerci să-i determini pe patroni să schimbe brutul. Nu e nicio obligație în sensul acesta, dar dacă te uiți la piața muncii, atunci îți dai seama că majoritatea patronilor o să mute contribuțiile. 

Poate unii nu o vor face, dar nu trebuie să prezumăm reaua-credință. Alții vor reașeza niște grile salariale sau vor lăsa oamenii să plece. Asta în cazurile firmelor care au un plan de afaceri. Chiar și așa, oamenii nu au încredere în propunerea guvernului. 

Mai mult

Orașul în care ploșnițele fac păduchi

Miercuri s-a oprit curentul în vreo jumătate de București. Se mai întâmplă. Mai ales vara, dar, punctual, când toată lumea bagă aerul condiționat în priză. De data asta a fost ceva de la cablurile Transelectrica.

Pentru prima dată în istoria ei, compania are patru din cinci membri ai CA care nu au treabă cu energia. Iar tot profitul i-a fost luat de stat care nu a lăsat nimic pentru investiții. Deci schema asta  cu pana de curent o s-o mai vedeți. 

Mai mult

O probă de ticăloșie în administrația locală

Colegii mei de la Digi 24 au trecut prin mai multe localități din țară. Au încercat să vadă ce se întâmplă cu primăriile care au rămas fără bani după ce au mărit salariile angajaților. Ceea ce-au constatat este o situație dramatică. Dar nu numai atât. Cazurile oscilează între prostie și ticăloșie, căci mărirea lor de salarii înseamnă că nu mai sunt bani pentru școli. Urmăriți dialogurile de mai jos.   

La Dimăcheni, în Botoșani, nu mai sunt bani pentru transportul copiilor. Viceprimarul recunoaşte că elevii ar fi avut cu ce merge la școală, dacă salariile nu s-ar fi mărit.

Mai mult

ALDE face poartă în casa la Electrica

Închipuiți-vă că în România există o societate de distribuție și furnizare a curentului uriașă. Că se întinde de la Cluj la Brăila, are 12 mii de angajați, 500 de milioane de euro în conturi, 10 mii de acționari mici și că e deținută în proporție de 48 la sută de stat și 52 la sută de mediul privat. 

Compania este atât de mare încât poate determina prețul curentului pentru o perioadă lungă de timp și poate da contracte serioase la o grămadă de lume. Ei, având toate  datele și lăsând imaginația deoparte, pe cine numești tu ca stat șef al acestei companii strategice în România? 

Mai mult

O oră și jumătate cu statul român

Doamna de la ghișeu ridică mâna sus-suuus. Tot mai sus. Se ține de foaia care iese din imprimantă. Trei imprimante se aud deodată cu sunetul acela ascuțit și sfredelitor. Imprimante vechi din alea cu ac sau ce-o fi, că din altele nu sunt la Poștă. 

Doamna scoate cearșaful din imprimantă. Are cam jumătate de metru și este o singură chitanță ”Mă mai mărit odată și mai fac un rând de copii până printează asta.”  Totul se mișcă mai încet aici. Suntem opt oameni la rând și după o oră mai am un om în față. Doamna face drumuri între dulapuri, merge în față și în spate, parcă ar fi un roboțel de la sortare. 

Mai mult