Noua clasă politică a început să se vadă. Și trebuie să reușească

Mie mi se pare că aerul s-a mai primenit. Că e mai bine. Că există semne masive ale unei schimbări importante. Știți ce cred prieteni? Că s-au împlinit cei 25 de ani ai lui Brucan. Pentru că în mintea noastră am crezut că după 25 de ani vom trăi așa ca în Occident. Și nu ne-am dat niciodată seama că de abia încolo începe schimbarea.

Apoi am crezut că schimbare va fi ceva brusc ca și cum cineva va trage cortina la o piesă de teatru și gata vine fericirea. Doar că ea se caută și se muncește în fiecare zi. 

Iar azi după aceste alegeri locale avem semnele unei schimbări consistente în politica din România. O nouă generație, educată altfel, și cu alte dorințe a venit și și-a spus cuvântul. Care sunt aceste semne?

Alegerile locale din România au adus victoria mai multor primari USR sau a unora care fac parte din noua clasă politică. Nicușor Dan la București, Dominic Fritz la Timișoara, Allen Coliban la Brașov, Radu Mihaiu la Sectorul 2. USR a mai câștigat la Bacău sau la Alba Iulia și prin Elena Lasconi la Câmpulung Muscel. La Sectorul 6 din București a câștigat un primar de nouă generație, Ciprian Ciucu, iar la nivel politic USR și PLUS vor conduce Capitala după 12 ani de Consiliu General PSD. Și merită adăugat că la Târgu Mureș, în premieră, orașul va fi condus de un reprezentant al UDMR, Soos Zoltan. Nu în ultimul rând, în Vrancea, Marian Oprișan a fost îndepărtat de la putere după 20 de ani. Ca să înțelegeți mai bine ce spun, iată socotela sociologului Barbu Mateescu

Harta electorală a României e mai complicată decât oricând în istoria sa recentă.În Transilvania au loc două mișcări…

Publicată de Barbu Mateescu pe Luni, 28 septembrie 2020

Evident, însă această schimbare nu este totală. România nu avea cum să aleagă pe de-a întregul o clasă politică nouă. Asta pentru că România este inegală. Și pentru că unii dintre noi au avansat mai mult, alții mai puțin. Pentru că noi credem în lucruri diferite și pentru că în orașele mari schimbarea vine mai ușor. Avem aici generații care știu și pot să fac altfel lucrurile. Nu mai sunt obișnuiți să primească ce li se dă, li se pare firesc să ceară ei.  

Și, da, România și-a păstrat structura sa solidă, grea, conservatoare. În egală măsură, însă, vechea clasă politică stăpânește votul politic. PSD, PNL și UDMR au câștigat președințiile consiliilor județene. Sunt primari cu vechime care și-au păstra funcțiile, așa cum sunt Robert Negoiță și Daniel Băluță în București. Olguța Vasilescu s-a întors la Craiova, iar Emil Boc nu a avut probleme la păstrarea mandatului. Iar o dovadă că lucrurile se schimbă greu este victoria lui Cristian Popescu Piedone la Sectorul 5.

Adăugați aici pe primarul din Sângeorz Băi, ce cu fetița despre al cărei caz am tot vorbit. E șocant nu? Dar a fost reales. Să vorbim și de cazul celui din comuna Mogoșești Siret care a recunoscut c-a avut relații cu două minore chiar la primărie, dar acest pas moral nu a contat. Acolo lumea nu a fost impresionată de treaba asta. 

Practic, vechea clasă politică și-a menținut controlul asupra votului politic, dar este pentru prima dată când sunt fisuri majore în zone care până acum erau controlate de PSD sau PNL. Iar USR a devenit în foarte multe localități și județe partidul fără de care PNL nu poate guverna.

Nu va curge lapte și nici miere. Și nu va fi o reușită deplină. O parte dintre acești oameni vor eșua. Alții se vor lovi de zidul administrativ. Vor fi împiedicați să lucreze, li se vor pune bețe în roate. Doar puțini vor face un succes total din mandatele lor. Reușita va fi, probabil pe jumătate, iar marele risc este vorba care va apărea că ”toți sunt la fel.”

Dar acolo unde se va scrie un anumit tip de reușită se va întâmpla ceva foarte important: se va genera nevoia. Oamenii vor vedea și vor dori aceleași lucruri. Așa cum a făcut Boc la Cluj și-i obligă pe unii din toată țara. Oamenii vor vrea primărie digitalizată, oamenii vor vrea festivaluri, vor vrea măsuri în trafic. Toate lucrurile bune se vor întinde. Așa cum vrem noi toți să avem școli ca la Ciugud. Și nu ni se pare imposibil.

Sigur că nu toți vor reuși, dar eu cred că zăgazurile sunt sparte. Încet-încet vor fi obligați să plece niște oameni, iar alții  nu-și vor mai găsi locul.

Știți ce e important să facem? Și asta e ușor să facem . Să aducem oamenii buni alături de acești primari. Oameni care înțeleg sisteme și sunt în stare să mânuiască niște instrumente administrative performante. Mai ales că, acum, paradoxal, salariile bune devin un instrument util.

Administrația nu mai trebuie să fie parcarea incompetenței. Acum, cum îl vezi pe unul pilos sau prost, imediat are un post căci mă-sa e ceva important. Trebuie să desființăm ideea că administrația este afacerea unor băieți din politică.

De asta spun că acești proaspeți învingători au în fața lor cea mai grea misiune. Și nu prea e loc de eșec. Pentru că dacă vor eșua, ne vor arunca pe toți în brațele populismului și a băieților deștepți din politică. În brațele celor care au muls statul acesta și s-au făcut de fapt voievozi nu funcționari publici. Cumva, noul val trebuie să reușească

Photo by Miguel Á. Padriñán from Pexels

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!