politica

Sunteți pregătiți să lucrați până la 70 de ani?

Este posibil ca în perioada viitoare vârsta de pensionare să crească. Treptat, încet și nu obligatoriu deodată. Asta este esența a ceea ce auziți în spațiul public în ultimele zile. Dar înainte să vă explic de unde vine asta. 

Printre altele ni se trage de la numitul PNRR. Ca să primim banii aceea trebuie să facem și noi ceva. O să vină bani de drumuri, de digitalizare, de împăduriri și încă multe altele. Cam 29 de miliarde de euro.

Aveți în acest articol cum se face împărțirea banilor

În schimb Uniunea Europeană ne cere să ne mai reducem deficitul bugetar. Și cel de la pensii implicit. Și pentru asta o să facem câteva lucruri dureroase. Dar altfel nu putem trăi. 

O să vă spun la ce s-ar putea angaja guvernul României, cel puțin în materia pensiei.

Sau mai curând ce i s-a pus în vedere. O dată ar fi vorba de înghețarea pensiilor la actualul nivel. Știți că sunt programate niște măriri. Apoi eliminarea pensionării anticipate. Vorbim și de schimbarea modului de calcul al pensiei, dar și despre ce ne interesează cel mai tare astăzi. Și anume, că treptat, va fi mărită vârsta minimă de pensionare. Până în anul 2035. Asta ar însemna că în loc de 65 de ani azi la bărbați să fie 70, de exemplu. Iar la femei, în loc de 63 să fie 67-68. Cam asta ne cere Uniunea europeană. Cam asta se va trece în PNRR, cu ceva variații

Cifrele nu sunt publice, dar sunt singurele variante posibile. Ministrul Turcan spune că în niciun caz nu se va face obligatorie treaba asta, dar asta am înțeles cu toții deja. În niciun caz acum. Dar beneficiile și restricțiile ar putea fi atât de interesante încât să fie ca și cum.

Aici o analiză foarte bună asupra momentului și sistemului de pensii

În loc vom primi un munte de bogăție, care ar putea da un impuls important țării noastre. Acum, ca să fim onești până la capăt, nu ar trebui să vină cineva din afara țării să ne  spună povestea asta. Astea sunt singurele măsuri viabile ca bugetul nostru să nu se prăbușească. Ar mai fi unele, dar la ele sunt nepopulare. Vorbesc de mărirea taxelor și impozitelor sau scoaterea la suprafață a unei imense zone de economie gri. De care foarte multă lume se cramponează. Chiar în ediția de joi a României în Direct, o ascultătoare, patroană, spune că oamenii săi preferă să lucreze la negru.

Cum am ajuns aici 

Și asta se întâmplă pentru că în România, în curând se vor întâlni două curente de sens contrar. Este vorba de ieșirea la pensie a celei mai mari generații din istoria noastră, este vorba despre decreței, concomitent cu micșorarea dramatică a populației. Așa că să nu vă mire că prin 2050 vom fi doar 15 milioane de persoane și că raportul de oameni activi și cei aflați în întreținere, copii sau bătrâni, va fi de la 1 la 9. 

Aici aveți o analiză demografică foarte interesantă

Asta e situația din viitor. Dar dezechilibrul este deja aici. El numără 18 miliarde de lei pe care anul acesta bugetul de stat îl trimite la plata pensiilor pe lângă ce se află acolo. Înțelegeți? Bruma noastră de dezvoltare nu contribuie la valoare adăugată și la o calitate mai bună a vieții din România. Ea contribuie la supraviețuire.

Acum, domnul Barna vine și spune că va trebui să legăm vârsta de pensionare de speranța de viață. Asta se întâmplă deja în multe state europene. Nu numai la noi. Îmbătrânim cu toții. Și nici nu prea face copii. La noi, speranța de viață este de 76 de ani. Ar trebui să muncim până la 70. Este nepopular, e adevărat. De asta o să-i vedeți pe miniștrii fugind în draci să nu zică asta cu gura plină. Dar o să-i auziți pe populiști vorbind de o nenorocire. Nu e. E purul adevăr. La care trebuie să aducem o soluție.

Cineva va trebui să aibă curaj să facă toate cele de mai sus. Sau să acceptăm imigranți. Sau să facem copii. Combinația de deficit la pensie, cu taxe mari deja și împrumuturi pe măsură e catastrofală. Bine, mai putem tăia de la stat câte ceva. Dar nu o să vedeți.

Și ar mai fi ceva

Schimbarea unui tip de atitudine asupra vieții și a muncii. Suntem crescuți într-un sistem social care împarte viața în trei etape. Cea a formării, cea a muncii pe rupte și apoi o binemeritată odihnă. Se ajunge la senzația că pensia este o perioadă minunată în care ne odihnim și alții plătesc sau că trăim din taxele plătite de noi. Și că societatea trebuie să contribuie oricum la perioada asta. La bunăstarea ei.

E ca și cum cineva ne spune că partea cea mai frumoasă a vieții începe la vârsta senectuții. Munciți, că după aia scăpați! Or uităm să ne spunem mereu ce este mai important. Că viața merită trăită și acum. Că avem nevoie de echilibru, de odihnă și zâmbete și acum. Datoria solidarității pentru lucrurile bune ale vieții este valabilă și pentru azi. Și azi ai voie să te odihnești.

Așa cum munca la bătrânețe nu e nicio rușine și nicio problemă câtă vreme este adecvată nevoilor și puterii noastre. Eu unul nu-mi închipui vârsta aceea ca o perioadă în care voi sta și-mi voi îndeplini visele pe care le am acum, dar sunt prea ocupat să le trăiesc. Ba chiar aș visa să mai fiu relevant și cu mintea alertă și la vremea aceea. Sigur, de la o vârstă încolo asta trebuie să fie o opțiune personală și bazată pe beneficii.

E foarte interesant că doar doi dintre cei cu care am stat de vorbă la România în Direct au gândit așa. Dar mai avem timp.

Am mai scris despre pensii aici

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels

Un sfert dintre morțile de COVID nu au fost anunțate. Greșeală onestă sau cu intenție?

Guvernul României nu a anunțat populației un sfert din numărul morților de COVID de anul trecut. Grupul de Comunicare Strategică ne-a spus de 16 mii, dar în realitate sunt 21 de mii. Datele sunt cuprinse într-un raport al ministerului sănătății, prezentat de Ioana Mihăilă. În realitate, spune ministrul, s-ar putea  să nu știm niciodată care este numărul real al morților. 

De unde vine această diferență o să vă întrebați. Statul Român lucrează cu două tipuri de baze de date. Una care se numește Corona Forms și care înregistrează date actuale la zi și o alta, care înregistrează certificate constatatoare de deces. Aceasta se procesează mai greu. Între cele două baze de date se adună informații diferite de la spitale și alte autorități și am ajuns la această situație. 

Pentru o mai bună înțelegere, citiți dialogul dintre Cătălin Tolontan și ministrul Mihăilă

Cătălin Tolontan: Dna. Ministru, ati spus că datele au fost complet raportate. Către cine, către populație? că din cifrele raportate rezultă că nu. Ați spus, vă citez: datele care sunt relevante sunt cele din certificatele medicale constatatoare ale decesului. Aduând cifrele pe care le-ați prezentat astăzi, rezultă că în 2020 pe certificate cu cauze secundare și principale sunt aproape 21.000 de cazuri. Populația a știu despre 15.841 de cazuri, pe 2020. Înseamnă diferență de puțin peste 5.000.

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății: Care e întrebarea?

Cătălin Tolontan: Întrebarea e cum au fost raportate complet către populație dacă diferența este de 5.000?

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății
: Datele au fost raportate, sunt cele din corona forms, cele care au evaluat evoluția zilnică a pandemiei, atât în ceea ce privește numărul de cazuri, cât și numărul de decese. În acest moment eu v-am comunicat toate datele care au fost transmise comisiei, din toate bazele de date. Și le-am comunicat public și acest lucru voi continua să îl fac de acum înainte.

Cătălin Tolontan: Să înțelegem că acum au fost complet raportate, în acest moment. Afirmația dvs. că au fost raportate se referă acest moment, că au fost complet raportate astăzi.

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății: Comunicările, nu îmi puneți cuvinte în gură pe care nu le spun. Comunicările zilnice care au fost transmise populației sunt cele din Corona Forms. Comunicarile care ne-au fost transmise de comisia de analiză sunt din alte baze de date, care nu pot fi comunicate zilnic, pentru că necesită analize suplimentare. Astfel sunt bazele de la institutul național de statistică, care ne survin cu o întârziere de aproximativ 45 de zile și datele raportate de spitale care în general sunt transmise către INSP și Școala Națională și Casa Națională de Asigurări cu o frecvență lunară.

Cătălin Tolontan: Bun, dar ca să înțelem noi și publicul, datele de la INSSE sunt datele care conțin ceea ce dvs. ați numit cele mai relevante informații, cele din certificatele medicale. Corect, da?

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății: Da

Ministrul Mihăilă ne-a îndemnat să nu căutăm vinovați. Pentru că este greu de spus cine și de ce ar fi făcut asta sau mai ales dacă cineva avea capacitatea de a organiza o astfel de acțiune de așa dimensiuni. Raportul care studiază toate aceste lucruri nu va fi publicat, însă. Iată un alt fragment al conferinței de presă, relatat de Cătălin Tolontan.

La întrebarea ”Veți da raportul publicului?”, ministrul Ioana Mihăilă a răspuns ”V-am adus la cunoștință cifrele agregate”. Jurnalista a repetat întrebarea: ”Nu vă supărați, v-am întrebat altceva, dacă publicați raportul”. ”V-am adus la cunoștință cifrele agregate” a răspuns, din nou, ministrul Sănătății.Cum fiecare ziarist a avut dreptul la doar două întrebări, următoarea reporteră a reluat întrebarea: ”Înțelegem că nu dați public raportul. Ne puteți spune de ce?”. ”Faceți o afirmație”, a spus ministrul. ”V-am răspuns: v-am adus la cunoștință cifrele agregate”.

Catalin Tolontan, Alexandra Nistoroiu

Întregul articol al Libertății este sub acest link

Datele confirmă, însă, spusele fostului ministru Voiculescu, înlăturat din funcție cu scandal și cu reproșuri pe această temă.

Nu e prima dată când Voiculescu a avut dreptate.

El este primul care a anunțat publicului numărul de testări și am văzut că sunt puține. A avut dreptate când s-a îndoit de numărul de cazuri raportate și le-a bănuit mici. De asemenea, a avut dreptate când a anunțat public că există un sistem paralel de vaccinare la care majoritatea populației eligibile nu avea acces. Rata de calculare a bolii a redevenit una mai apropiată de realitate, să vă amintesc.

Asta nu-l face pe Vlad Voiculescu vreun erou, ci mai curând un avertizor de integritate. A existat un moment în care-i spune unei colege de coaliție că preferă ca lumea să știe în ce situație ne aflăm. Adevărul, oricât de dureros pentru o societate face mai mult bine pentru că știm cu ce ne confruntăm. Iar discuția de astăzi nu este una despre Vlad Voiculescu, vă atrag atenția. Ci una despre sistemele care ne înconjoară și despre modul în care alegem ca societatea să funcționeze. 

Greșeală onestă sau ascunderea adevărului?

I-am întrebat pe cei care au intrat la România în direct dacă este o greșeală onestă sau o încercare de ascundere a adevărului. Cel puțin două persoane care au răspuns lucrează în acest sistem. Și mi-au descris o incapacitate a acestuia de a răspunde la aceste întrebări. De la proceduri neclare, la oameni nepregătiți sau împovărați de sarcinile lor, toate contribuie la un lanț de greșeli. Vă las toată ediția mai jos.

Înlătura asta suspiciunile?

Cel mai curând, nu. Pentru că sunt prea multe momente de neîncredere între public și autorități. Modul lipsit de transparență în care guvernul a ales să comunice în această pandemie va transforma orice greșeală într-o manipulare. Chiar și această greșeală poate fi capitalizată politic astfel încât alegerile parlamentare să poată avea loc. Este destul loc de suspiciune.

Dar nici măcar asta nu este cel mai important. Pentru cei mai mulți dintre noi, acest număr de 20 de mii de morți, de 30 de mii până acum, mai mare sau mai mic, nu are o semnificație specială. Câtă vreme nu a murit nimeni lângă noi, cifra este abstractă, nu se transformă în durere.

Fiecare dintre aceste numere înseamnă în realitate, însă, o familie distrusă și îndurerată. Cifrele astea spuse corect sunt o formă de respect. 

Iar statul este dator să spună adevărul pentru că societățile nu pot funcționa altfel. Dacă greșiți sau mințiți azi, lumea o să creadă mereu că manipulați informațiile pentru un anumit scop. Că nu vă preocupă mai binele, ci funcția. Sunt convins că nu există un stat care să stăpânească această problemă prefect. Dar cred că intenția de a spune adevărul contează.

Domnul Iohannis, poster pentru campania de vaccinare

Încerc să vă explic una dintre fațetele demiterii lui Voiculescu. Sunt mai multe, dar pentru moment aceasta are o relevanță importantă pentru interesul public. Echipa lui Voiculescu a propus o multitudine de măsuri care erau în interesul sănătății generale. Printre acestea se află: vaccinarea cu prioritate a bătrânilor și bolnavilor, deschiderea vaccinării către populația generală, nu pe caste, amânarea sau întârzierea mersului la școală și, în fine, ordinul care stabilea criteriile de carantină. 

Toate aceste lucruri au fost respinse. Pentru că premierul Cîțu are o altă viziune. Domnul Cîțu crede că economia trebuie deschisă și că aceasta e nevoită să funcționeze mai departe. De asemenea, el vede și cuferele goale, dar și reticența populației la măsuri. Asta face un politician șef. Își asumă o direcție, iar asta este a lui. Când Voiculescu a fost prea insistent, a zburat. 

Președintele a avut ieri două ieșiri și a aprobat sistemul. El vrea o economie deschisă, respinge certificatele și ne invită la vaccinare.

Avem deja modelul de succes al țărilor care au reușit să atingă un nivel suficient de imunizare a populației și au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile. Suntem și noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalității, iar românii să aibă o vară liniștită, să poată merge în siguranță în concediu în țară sau în străinătate. Singura condiție este continuarea vaccinării la cote ridicate. Asta vă îndemn, dragi români, folosiți toate facilitățile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii, vaccinați-vă! Haideți să facem tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puține restricții, în care să putem, în sfârșit, să relaxăm măsurile de până acum!  

Klaus Iohannis

Unde suntem?

Cu tipul acesta de măsuri și promisiuni, azi am ajuns într-un moment de inflexiune, căci asta este ceea ce trăim acum.

România se apropie de vârful campaniei de vaccinare, cu aproape 100 de mii oameni în fiecare zi, dar în același timp atinge și limita grupului care este pro vaccinare. Astăzi , numărul celor care se află pe liste de așteptare este sub 200 de mii, dar aceste liste sunt valabile pentru localitățile mari. 

În mai multe județe sunt vaccinuri disponibile pentru populație, dar nu și persoane care să se înscrie. Deja într-unele din ele se pune problema închiderii unor centre și a regrupării resurselor. Statul speră să ajungă până în vară la limita de 5 milioane de vaccinați, iar de azi vor funcționa și caravane mobile. Ținta este acum populația nehotărâtă, dar nu există o campanie de informare

Iar ca să fim sinceri, singurele restricții cu adevărat privesc în unele orașe programul magazinelor, teatrele și cinematografele. România nu a avut nici măcar interdicția de a merge între localități sau între județe cum este în Grecia. De ce? De sărăcie. Aceasta este realitatea de la noi. Sărăcie, nemulțumire, un stat nefuncțional. Acum, boala este în retragere și mai vine și vară când putem sta pe afară.  Iar alegerea politică este deja făcută. Vom merge mai departe cu o țară deschisă și o economie în recuperare. Și, din când în când vom primi invitații la vaccinare.

Chiar dacă trăim o oportunitate istorică și suntem la masă celor bogați, și avem vaccin și resurse, alegem să procedăm de o manieră incertă. Nici măcar nu impulsionăm această vaccinare cu certificate. Autoritățile noastre nu le consideră necesare, ba mai mult spun că ele sunt injuste. Deși asta este în răspăr cu dorința de a ajuta economia. 

Așadar, vaccinarea va încetini, restricțiile sunt slabe, certificate nu vrem. Ce facem?

După toate semnalele pe care le avem la îndemână, statul nu va face mare lucru. O arată ieșirea de aseară a lui Iohannis. Cineva crede că politicienii și armata sunt de ajuns să ne îndemne la vaccinare. Domnul Iohannis o să aibă o mare surpriză când o să afle că majoritatea populației nici nu știe de ieșirea sa.

Confruntat la tv cu iUmor, Șefi la Cuțite sau Românii au Talent, mi-e teamă că șeful statului va fi spulberat. Cred că Adelina Pestrițu ajunge într-o zi la mai mulți români decât șeful statului. La fel Selly sau alții ca el.

Nu știu de unde rușinea asta a statului român de a apela la profesioniști care să trimită mesajul până în fundul curții. Mă refer la profesioniștii din agenții de comunicare. O fi nepricepere, lipsă de voință sau și un tip de aroganță. Ieri o ascultătoare mi-a spus c-ar pune postere cu popa, doctorul și învățătorul vaccinați în toate satele din România. Eu aș face campanii cu Delia și Irina Rimes. Cu Bendeac și Loredana și toți oamenii care au făcut vaccin și le pot spune vecinului că-s bine.

Marea noastră problemă acum este că intervalul în care putem face asta este limitat. Vaccinarea va fi invalidată, dacă nu ne mișcăm repede, de noile variante ale virusului. Suntem într-un moment în care avem resurse, relații geopolitice și capacitatea de a face bine. Deocamdată am ales să ratăm oportunitate.

Câteva recomandări

Un interviu foarte bun cu un medic ATI

Aici te poți vaccina

Marea tăcere prezidențială revine

În săptămânile următoare, Parlamentul va audia un număr de 26 de ambasadori propuși de președinție pentru noile posturi. E o mișcare mare în diplomația românească și absolut firească în orice democrație. Din când în când, administrațiile schimbă ambasadorii din rațiuni politice, administrative de performanță. Există și o durată estimativă a mandatului, patru ani, dar lucrurile sunt mai flexibile.

Dacă te uiți pe listă, vei constata că majoritatea celor propuși sunt profesioniști cu grade înalte în diplomația românească. Fiind un sistem relativ închis nu știm performanța reală a acestor oameni, dar o putem evalua pe baza unor factori cheie în relația statelor.

Aici este o prezentare a tuturor ambasadorilor

Ce ar trebui să știm?

Evident, însă, că mutările cele mai vizibile sunt legate de vedetele din lista de nume. George Maior pleacă din Statele Unite și merge în Iordania. Dacă te uiți la trecutul domnului Maior nu e o mișcare nepotrivită. Om cu experiență de servicii secrete, el merge într-o țară foarte complicată din punct de vedere geo-politic. Emil Hurezeanu cu experiența sa germană merge în Austria. Firesc ai spune, deși Austria are particularitățile ei. Este o țară placă turnantă unde se întâlnesc finanțe și idei din Estul sălbatic, Orient și vestul civilizat și cu totul alte provocări decât Germania.

Numirea cea mai interesantă este în Statele Unite. Și care are nevoie de explicații. Este vorba de o numire politică, nu profesională. Președintele trimite acolo cel mai important sfătuitor al său, Andrei Muraru. Este un om tânăr, energic, cu un trecut de istoric și administrație și cel care a decis de-a lungul timpului multe din aceste numiri.

În afară de calitatea sa politică și încrederea deplină pe care i-o acordă președintele, domnul Muraru nu are însă un trecut care să justifice această demnitate. I s-a oferit cea mai înaltă poziție din diplomația românească și desigur partenerii noștri vor observa că România a trimis cel mai important funcționar al administrației prezidențiale la Washington. Asta are valoare politică, dar poate să și livreze?

Dar de fapt ce vrem?

Care sunt prioritățile României în raport cu Statele Unite? Trei la număr: securitate geo-politică, investiții și ridicarea vizelor. Ne-a reușit doar prima și asta doar prin eforturi financiare uriașe. Adică, pe șleau, am cumpărat arme de la americani de s-au golit cuferele. În schimb stăm sub umbrela lor politică.

În rest, celelalte obiective au fost ratate cu brio de România. Și de ambasadorii săi care aveau o greutate mai mare decât a domnului Muraru. Dar poate el va reuși, deși acesta nu este un efort individual.

În fine, mai e o chestiune. Ce justifică aceste numiri? Ce ar trebui să știe publicul despre aceste alegeri? După cum vedeți, nimic. Asta pentru că domnul președinte nu dă interviuri niciodată. Ultimul l-a dat în 2017. De ce ar trebui să știe și unii ca noi ce mandat are domnul Muraru la Washington sau alții în zonele lor. Ce obiective li s-au fixat și cum le este evaluată performanța? Nu că m-aș aștepta la niște răspunsuri relevante, dar măcar să spălăm obrazul. Dar despre mandatele anterioare ce ar fi de spus? La fel, nimic. Tovarășii știu mai bine.

Aici este un interviu cu Andrei Muraru despre torționarul Vișinescu

Am mai scris despre tăceri aici

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”România va fi mai bine peste două rânduri de alegeri.”

Mi s-a părut potrivit ca în ziua de alegerilor să stau de vorbă cu Cristian Matei. El îmi este coleg de breaslă. Acum cinci ani se afla în Colectiv, alături de prieteni, la concertul Goodbye to Gravity. S-a trezit din comă trei luni mai târziu și a fost salvat în în Israel. De atunci, Cristi luptă pentru a-și recupera sănătatea în totalitate. Iar în interviurile sale a atras de mai multe ori atenția că problemele care au dus la drama din Colectiv nu au fost rezolvate. Să fie oare cazul în acest nou ciclu electoral?

Așteptările sunt că mai curând nu. Și, la fel, este dureros că tot ce înseamnă progres este cât se poate de lent. Pentru Cristian Matei este de neînțeles cum e posibil ca la cinci ani după Colectiv, să fie votat un om ca Piedone. Dar nu este de neașteptat ca să ardă un spital. Dimpotrivă. Și, la fel, nu e de așteptat ca România să cadă de acord nici măcar asupra gravității acestui lucru.

Interviul de mai jos este dureros. Pentru că el arată nu numai că viaț aunu iom poate fi schimbată și devastată de lipsa de cinste și de moralitate. Dar că până și speranța se ofilește aici la noi. Cred că o să simțiți asta în rezultatele acestor alegeri.

”Mă piș pe el de vot” ne-a ieșit perfect de data asta. Cu ce consecințe

Unde ați fost și pe mâinile cui ați lăsat România? Mă gândesc că și printre oamenii care citesc aici se află dintre cei care nu au fost la vot. E ok așa cum a ieșit? O să fie mai bine? Să vă explic eu cum a ieșit. 

Este cea mai mică prezență la niște alegeri din istoria României. Adică nu mai avem un contract social. Acel acord nescris dintre public și partide în care partidele promit ceva și publicul verifică dacă se întâmplă. Lumea a  spus oricum n-ați făcut nimic, oricum ne-ați păcălit și nu mai vrem să vă votăm. Știți, exact cum a spus mai demult, Alina Dumitriu cu ”mă piș pe el de vot.” 

Dar ea singura pe care n-o judec pentru c-am văzut-o zilnic punând mână și făcând curat acolo unde nimeni nu vrea.

Îi judec pe cei care așteaptă cu mâna în fund să schimbe partidul ceva. Că de acolo începe, așa gândesc ei. Ei bine, ăsta e un drum cu două sensuri. Nu poți să le ceri domnilor de la partide ceva dacă nu vii și cu o mișcare în sens invers. De la plata taxelor la strângerea gunoiului. Nu e ca și cum societatea noastră perfectă s-a săturat de niște nepăsători.

Asta ne-a dus la următoarea situație. PSD, urmașul partidului comunist a rămas cel mai important partid din România. Orice am face, orice ar face, acest partid care ne-a pus ștampila de țară fostă comunistă ne va însoți mulți ani de acum. E un pilon de stabilitate de care nu ne putem desprinde nici 30 de ani mai târziu. În ciuda tovarășilor, a afacerilor, a corupției, a promovării multor terchea-berchea, PSD e mereu acolo. De 9 ori la rând, de veghe să nu se întâmple nicio reformă majoră. 

PNL și aliații lor de la USRPLUS, să le zicem partide pro-europene, au suferit o înfrângere majoră.

PNL în comparație cu așteptările și sprijinul pe care i l-a dat președintele Iohannis. Era de așteptat ca tot ce-au făcut în ultima perioadă să fie taxat. Dar mai ales faptul că și ei refuză să se desprindă de anii 90. De promovarea pilelor, de forța organizațiilor, de numirile politice, de incapacitatea de a privi spre viitor. 

USRPLUS nu și-a mai atins scorurile bune de la europarlamentare și acum lumea a ajuns să se întrebe de fapt cine sunt ei. În calitatea lor de nouă clasă politică merită o discuție separată

Și, da, am ajuns la povestea cu AUR. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor de care mulți dintre voi spuneți că nu ați auzit. Și eu am spus asta, deși pe liderul lor George Simion îl știu de vreme îndelungată. Și e firesc ca voi să nu fi auzit pentru că la alegerile locale au obținut 1 la sută dintre voturi. Acum, creșterea asta explozivă, până la opt la sută, în două luni, ar trebui să stârnească mai curând întrebări decât aplauze.

Cum e posibil fără să-i știe nimeni? Păi e posibil pentru că ei au avut o campanie care a funcționat pe FB și la firul ierbii. Asta e foarte scump. Cine a dat banii? Păi să răspundă ei . Ei au declarat 42 de mii de lei încasări pentru campanie. PSD și PNL au câte 32 de milioane, dar rezultate mult mai proaste, raportate la cheltuieli. Bizar, nu?

Cine sunt? Oameni tineri, cu istoric revoluționar, dar și oameni bătrâni cu istoric, pesedist, ultraortodox, conservator și pe alocuri securistic.

E un partid care strâne multe frustrări legate de sărăcie, lipsă de educație, curente europene, globalizare. Și de care puteți lega multe dintre evenimentele ultimelor luni. Bătălia pentru pelerinaje, bătălia împotriva măștilor, teoriile conspirației, atacurile împotriva statului care lupta cu COVID, toate au un numitor comun aici.

Rezultatul nu schimbă decât în mică măsură conformația Parlamentului, iar PNL și USR vor avea dificultăți la guvernare trebuind să negocieze fiecare proiect. În fapt, asistăm la aceeași distribuție de ani buni, mai mult, partidele clasice reușind să-și consolideze prezența în Parlamentul României.

Este foarte dificil ca, în această situație, România să găsească o cale politică și un acord care să ducă la modernizarea Constituției, la reașezarea legilor justiției, la restructurarea sistemului bugetar sau la fixarea priorităților de investiții.

Drept urmare mă piș pe el de vot are o valoare mai mare anii ăștia pentru societatea noastră pentru că ne va trage înapoi binișor.

Funcționar public de 30 de ani: nu politizarea e problema. Dar ce?

După emisiunea despre Ovidiu Ianculescu am primit un mesaj de la un funcționar public. Se numește Bogdan și lucrează de 30 de ani în administrația publică din România. Mi-a spus că punctul lui de vedere este necesar în această dezbatere, dacă vrem să avem echilibru și cumpătare.

Noi obișnuim să avem o viziune radicală asupra funcționarului public din România. Mai exact, spunem că situația rea a României i se datorează, că experiența și profesionalismul îi sunt nule și că, cel mai probabil, este o pilă. De asta cerem depolitizarea instituțiilor publice.

În mod rațional nu poate fi, însă, așa în totalitate. Iar în ce privește depolitizarea, instituțiile publice românești sunt legal depolitizate. Vă invit să citiți mai jos punctul de vedere echilibrat al acestui funcționar public. Și concluzia la care ajunge.

Se discută mult despre politizarea numirilor în administrația publică, mai ales în cazul conducătorilor instituțiilor publice și pare conturată ideea că este firească această politizare, de vreme ce ei trebuie să pună în aplicare politica guvernului, iar ca să o facă trebuie să simpatizeze cu partidul aflat la putere, să-i fie loial acestuia, căci altfel îi vor pune bețe-n roate. Din câte am auzit în emisiunea dumneavoastră, însuși Președintele României ar fi făcut o afirmație în sensul acesta, ceea ce m-a cutremurat.  

În primul rând, funcționarii publici, indiferent de nivelul ierarhic dar mai ales cei aflați în poziții de decizie, nu pot și nu trebuie să fie loiali decât legii și interesului public. În acest fel, ei sunt în mod implicit loiali și programului de guvernare al puterii politice de la un moment dat.  

Oricare partid politic ar trebui să aibă o viziune clară asupra fiecărui domeniu al guvernării, viziune  transpusă în programul său de guvernare. 

Pentru fiecare dintre aceste domenii, ar trebui să elaboreze ceea ce azi numim pompos ,,politici publice”, de fapt să identifice problemele și căile de rezolvare a acestora și să pregătească proiectele de lege sau, după caz, acte normative de nivel inferior care conduc la reglementarea domeniului conform viziunii sale. Apoi, ajuns la putere, să facă demersurile pentru adoptarea acestor acte normative. Din  momentul intrării lor în vigoare, opțiunile puterii politice  devin obligatorii pentru funcționarii publici prin forța legii, indiferent de simpatiile lor politice.

Un funcționar public competent, experimentat și loial legii va avea capacitatea să pună în mișcare lucrurile în direcția prescrisă de aceasta, deci să contribuie implicit la aplicarea politicii partidului. Unul așezat în funcție pe criteriul loialității față de partid, este, de cele mai multe ori, așa cum practica o demonstrează în ultimii 30 de ani,  lipsit de competența și experiența profesională necesare în domeniu. Pe lângă că nu va fi în stare să imprime instituției o direcție sau alta, va genera și mai mult haos, va genera instabilitate și incompetență prin tendința naturală, dată de nesiguranță, de a aduce în posturile de conducere din subordinea sa oameni loiali lui și partidului, înlocuindu-i pe cei vechi. Și așa se ajunge ca în foarte multe instituții să fie o grămadă de șefi incompetenți, care produc numai blocaje iar angajații din posturile de execuție nu mai au de la cine să primească îndrumări coerente  ( așa cum povestea doamna de la Apele Române în emisiunea dumneavoastră). 

Există totuși soluție? Până la ce nivel trebuie totuși politizată administrația publică, dacă trebuie? 

Răspunsul se găsește în abordarea sistematică și coerentă a legislației actuale.  

Simplificând, funcțiile de miniștri și secretari de stat sunt eminamente politice  iar de la nivelul directorilor generali (inclusiv) în jos, vorbim despre fucționari publici. Legea stabilește, de mult timp și foarte clar, delimitările.

Funcționarii publici ocupă funcția publică prin concurs și se bucură de stabilitate. Spiritul legii este tocmai acela al cultivării competenței și experienței profesionale și a punerii carierei funcționarului public la adăpost de jocuri politice. Scopul este de a asigura în permanență funcționalitatea, eficiența și coerența aparatului administrativ.

Miniștrii și secretarii de stat sunt numiți politic. N-ar fi rău dacă miniștrii și secretarii de stat ar avea ceva în comun cu domeniul pe care îl păstoresc. Oricum însă, legea îi ajută și le dă dreptul, ca și primului ministru, să aibă cabinete proprii, în care pot angaja fără concurs consilieri personali. Scopul legii este tocmai acela de a crea pentru funcția politică un aparat de lucru propriu format din persoane care să întrunească atât criteriul competenței profesionale cât și pe cel al loialității față de partid și de persoana demnitarului.

Legislația face deci distincția netă dintre funcția publică și funcția politică și stabilește raportul de subordonare ierarhică și funcțională al funcției publice față de cea politică, în condiții care exclud însă cu desăvârșire interferența discreționară a funcției politice în procedurile de ocupare/eliberare a funcției publice.  

Mecanismul legal este coerent. La nivelul demnitarilor sunt oamenii politici, care au lângă ei corpuri de consilieri formate din profesioniști ai domeniului ministerului respectiv. Împreună, dispun de instrumentul reprezentat de actele normative care transpun legal voința politică a parlamentului și guvernului în domeniul respectiv. Funcționarii publici din subordine au obligația respectării legii, deci și a tuturor dispozițiilor date în aplicarea legii de către ocupanții funcțiilor politice. Dacă nu fac asta trebuie înlăturați, dar pe criteriul obiectiv al nerespectării legii și neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu și nu în mod discreționar, la bunul plac al politicului.

Dacă lucrurile ar  funcționa așa administrația publică, chiar ar merge bine! În practică însă, vedem cu ochiul liber de mulți ani, că numeroși (ca să nu spun majoritatea) miniștri și secretari de stat sunt complet străini de domeniul pe care îl conduc și cu un nivel intelectual destul de precar, unii dintre ei chiar luptând la baionetă cu limba română.  Peste asta, e o tradiție ca posturile din aparatul propriu despre care vorbeam mai sus să fie tratate ca niște sinecuri și ocupate de persoane care sunt și mai străine de realitate decât miniștrii și secretarii de stat.  Politicienii,  incapabili să populeze funcțiile politice cu oameni competenți, politizează funcțiile publice fie pentru a crea noi sinecuri fie pentru a manevra bani publici în interes personal sau de grup.  Apoi, mai ales dacă  ies la iveală situații precum cea de la Apele Române, ne explică, în frunte cu Președintele, că acest lucru este necesar ca să poată fi transpusă în viață, pentru popor, gândirea luminată a unui partid sau altuia .

Avem deci un cadru legal destul de coerent, desigur  perfectibil, dar pe care  îl  încalcă sistematic decidenții politici. Cred că soluția nu poate fi găsită decât în aplicarea cu bună-credință a legii. Orice modificări i-am aduce, în lipsa bunei-credințe și a unui mecanism sancționator eficient, tot aici ajungem.    Dar si instituțiile cu atribuții de sancționare sunt, probabil,  victimele aceleiași politizări. De exemplu, în cazul de la Apele Române,  sunt publice elemente evidente de suspiciune privind comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. S-a sesizat cineva?   

Scuze că m-am lungit atât, dar pentru mine subiectul e important. Ar mai fi multe despre administrație. Evaluarea competenței funcționarilor publici, miturile care circulă despre digitalizare, care e un factor, dar e departe de a fi prin ea însăși cheia eficienței administrației publice, despre noțiunea de birocrație, care a căpătat un sens aproape exclusiv peiorativ, din ignoranța celor care discută, despre faptul că, zic unii, nu ne trebuie prea multă reglementare, iar experiența profesională e un defect. Și așa mai departe.

Țara Ianculeștilor

Cazul Ianculescu are două tipuri de dezvoltări. Prima este cea emoțională în care ni se spune că nu e nevoie de decizie politică pentru numirea în diverse funcții. Înțeleg durerea și frustrările după ani buni de dezamăgiri, dar, dacă ar fi așa, de ce am mai avea nevoie de politică cu totul? Până la urmă dăm un mandat unor ca să guverneze în numele nostru. Despre asta e vorba.

A doua dezvoltare este că nici Ianculescu nu avea bască. Că era finul lui și că sigur a fost într-o cârdășie. Asta ratează esența cazului. Căci mai importantă decât plecarea sa este venirea celui care l-a înlocuit. Și anume un cetățean care nu știe ce face sistemul de gospodărire a apelor.

Miza acestei povești este să restabilim meritocrația și decizia corectă. Nu s-o punem în alte mâini despre care nici nu știm care sunt. Știți cu ce se ocupă Apele Române? Printre altele cu digurile care păzesc localități și cu albiile râurilor prin care trec viituri. Bănuiesc că nu oricine poate face treaba asta, iar dacă se strică ceva, cred că se vor pierde vieți. Adică poate avea loc un Colectiv, dar nu prin ardere ci prin forța apei. De asta avem nevoie de profesioniști peste tot.

Am vorbit despre asta la România în Direct. Sigur că opiniile au fost diverse cum șade bine unei dezbateri. Dar ce trebuie să rămână mai important după emisiunea asta sunt două mărturii. Doi oameni, ușor de identificat, care au vorbit cu subiect și predicat despre ce-au văzut.

Mihai a fost juristul Ambulanței Neamț. Și a rămas până când ”a început să facă valuri.” Adică a văzut că unele contracte nu erau în regulă. A făcut reclamații și a ajuns și-n fața unui ministru, Florian Bodog. ”S-a uitat pe acte și mi-a spus că în alte părți se fură mai mult. ” Totul s-a sfârșit prin desființarea postului său.

Apoi a sunat Carmen Grozavu, inspector la Serviciul de Gospodărire a Apelor Cluj. Colegă cu Ovidiu Ianculescu, cum ar veni. ”Problema nu este c-au fost schimbați doi directori, profesioniști, după ce-au luat concursuri. Problema este că nu mai are cine să ia o decizie. Sunt atât de multe probleme și pur și simplu, ei nu înțeleg despre ce este vorba.” Doamna Grozavu a hotărât să vorbească după ce i-a devenit șef de serviciu ”prostul clasei.” Rezultatul a fost c-au detașat-o la Galați. S-a opus.

Există și un alt tip de concluzie după toate întâmplările astea. E foarte probabil ca statul român să fi ajuns nu numai solab profesional, dar chiar ticălos.

Marea dramă constă, de fapt, în incapacitatea politicienilor de-a înțelege sisteme și de a face ordine. În politică românească au intrat tot felul de neisprăviți aduși de posibilitatea de a fura sau de căutarea unui refugiu la stat. Ei cred că e de ajuns să pui hârtii încolo și încoace. Oamenii capabili au fugit sau au fost îndepărtați și i-au lăsat pe aceștia. Iar argumentul suprem este că toată lumea fură sau toată lumea e proastă. Or nu mai este așa.

Câteva mărturii care-ți arată că România e o șandrama putredă

Sigur că, dacă vă întreb acum, o să-mi spuneți imediat că România este o țară coruptă. Și că politica și administrația românească au extins acest obicei al corupției până în punctul în care n-a mai rămas piatră peste piatră.

Incendiul de la Piatra Neamț este un exemplu cât se poate de bun. Aici, incompetența politică laolaltă cu clientelismul, neputința intelectuală și șmenul de partid au dus la moartea unor oameni.

Dar cel mai bine este să auzi acest lucruri cu urechile tale și să-ți faci o idee cât de mare este nemernicia. Iar ediția de marți a României în Direct a adus o serie de astfel de mărturii care-ți îngheață sângele în vene. Nu numai că vorbim de corupție, dar vorbim de o adaptare la viața de junglă, care duce la ignorarea completă a fricii de justiție. Dar, stați, nici măcar asta nu este o problemă. Pur și simplu oamenilor acestora nu le mai pasă de viețile celor din jur. Pentru bani se calcă peste cadavre.

Mecanismul este un cerc vicios în care, dacă ești prins, poți să alergi la nesfârșit. Trebuie să fii foarte curajos ca să-l spargi. Sau să pleci din țară. El presupune un politician care are numirea politică, apoi controlează verificarea și distribuie banii către firma care face lucrarea de mântuială. Lucrarea se face în bugetul alocat, dar costurile sunt trase în jos ca să rămână profitul cât mai mare. De acolo se plătește șpaga. Iar ceea ce o să auziți mai jos sunt câteva mărturii care o să vă arate tot atâtea mecanisme de funcționare a corupției și incompetenței ucigașe. Le-am rezumat ca să știți ce o să auziți.

  • Un antreprenor care povestește despre diferența dintre o lucrare la un spital de stat și una la un spital privat. Dacă cea de la privat este o operă de artă, la stat nu are acces decât după o subcontractare. Pe parcurs descoperă că antreprenorul numărul unu nu are decât cinci lucrători, dar că lucrările sale sunt decontate cu prioritate. De asemenea, banii povestitorului, cel care duce greul sunt pe jumătate și numai după presiuni. A rupt contractul, a denunțat, nu s-a întâmplat nimic
  • Un specialist în eficiență energetică povestește despre lipsa completă a profesioniștilor tehnici din instituțiile publice. Niște cârpaci îi numește pe cei care lucrează acolo, incapabili să înțeleagă lucrările pe care le au de făcut. Iar lucrul cel mai important este criteriul prețului celui mai mic care este sursa viciului
  • Un inginer care a lucrat la renovarea mai multor spitale. Din cauza prețului mic s-a ajuns la depășirea bugetului. Dacă ATI-ul l-a scos la linie, la următorul etaj s-a lucrat mult mai prost. Din momentul în care lucrarea s-a degradat cu bună știință, patronii l-au pus să semneze toate documentele. A demisionat.
  • Un consultant în lucrări de construcții care are o dilemă ieșită din comun. ISU și ANSVSA se contrazic asupra unei metode tehnice. Din cauza asta au blocat lucrarea.
  • Un vânzător de echipamente medicale care spune că prima întrebare pe care o primește de multe ori este ”mie ce-mi iese?”

Din ce în ce mai mulți experți povestesc despre slaba calitate a lucrărilor și materialelor pentru diverse investiții publice. Fie că este vorba de materiale ieftine la prețuri supraevaluate, fie că sunt lucrări de mântuială, acestea pun în pericol zeci de investiții, dar și viața celor care le folosesc. Adăugați controale și recepții cu ochii închiși plus o seamă de contracte date clienților de partide.

Țineți minte că la un moment dat a picat o școală, tavanul ei, chiar în timpul unei vacanțe? Și că marele noroc a fost acolo că nu erau copii. Dar ei ar fi putut fi acolo. Oare în câte alte locuri din România copiii sunt puși sub amenințare? Sau în câte locuri din România sunt spitale care mai pot să ardă?

Astea-s lucruri pe care noi ni le-am făcut nouă. România e ca o șandrama care stă să cadă. Suntem protejați de realizările unor oameni onești, de profesionalismul altora, dar în multe situații este doar noroc.

Noi avem o mentalitate care spune că, dacă fac un ban rapid, o să scap, o să trăiesc mai bine. Dar nu funcționează chiar așa. Cum o să mai scapi dacă ajungi într-un spital care arde? Chiar dacă tu ai avut pila la ce te mai ajută? Nu poți să gândești doar până la portofel. Viața bună este dată de calitatea întregii societăți de lângă tine. Dacă-i plin numai de hoți și numai de nenorociri, tot praful se alege.

Eu cred că lumea ar trebui să lucreze ca și cum copilul lui o să ajungă într-o zi acolo. O fi sigur pentru copilul meu? Dar pentru tatăl meu? E sigur ceea ce fac eu? Până n-o îndreptăm pe asta, nu scăpăm

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”

Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!