politica

Ziua în care Viorica Dăncilă a fugit cu cercul. Aria cercului.

Câteva lucruri care îmi rămân în minte după așa-zisele dezbateri de aseară. 

E un moment ratat pentru că fiecare a vorbit cu publicul lui și nimeni nu a avut vreme de celălalt. Până și eu, care sunt privitor profesionist, am avut dificultăți în a mă concentra la două ecrane și a urmări concomitent site-urile care au transcris. De exemplu, acum caut cu penseta să văd ce-a spus fiecare despre justiție sau anumite teme de politică externă. O ocazie ratată care ar fi trebuit să ne aducă față în față, să ne oblige să ascultăm unii de alții. 

Viorica Dăncilă a parazitat cu succes dezbaterea prezidențială. A fost vie, a răspuns în măsura posibilităților, a făcut un progres constant în calitatea ei profesională. A învățat niște concepte, le stăpânește mai bine, dar tot arat[ ca elevul care a muncit pe ultima sută de metri. A scăpat de trac și a început să-i placă să fie în centrul atenției. 

Dăncilă a fost vie în comparație cu Iohannis. Iar chestiunea cu pauza a fost absolut siderantă. De neînțeles pentru mine, dar arată un stil de lucru. Cu toate astea, Iohannis a fost personajul greu, autoritar, care înțelege și răspunde bine la ce întrebări i se pun. A rezultat un politician cu mai multă substanță, mai profund și mai atent la ce este în jurul său. S-a văzut de la distanță cine este personajul greu. 

Doamna Dăncilă a pierdut, însă alegerile, la întrebarea cu aria cercului. O să rămână în istorie cu prostia asta și o să fugă multă vreme de aici cu cercul. Chiar și votanții PSD vor vota cu sughițuri o asemenea trăsnaie. Indiferent de cât ar învăța, golurile doamnei vor ieși mereu la suprafață. 

În rest, am auzit foarte multe întrebări bune la ambele conferințe. Colegii mei au fost diverși, inspirați, cu bune și rele, exact așa cum este România. Sunt convins c-ar fi putut fi și întrebări mai bune, dar cred c-a fost o seară echilibrată. În niciunul din cazuri nu afost o dezbatere lejeră și nici de casă. 

Rețin câteva chestiuni importante de la Iohannis, pentru că părerea mea este că o să rămânem cu el:

O posibilă modificare a Constituției

O adevărată reformă instituțională se poate face modernizând constituția. Acum e imposibil. Sper ca după alegeri să putem începe să discutăm despre asta 

Desființarea SIIJ

Personal nu sunt specialist în domeniu, dar opinia mea de simplu președinte a fost că Secția nu trebuia înființată. Am solicitat și primit opiniile unor recunoscuți specialiști în materie. Dacă toți spun că așa nu, sunt de părere că așa nu. Înseamnă că ne bazăm pe ceva. Eu sunt de părere că această secție nu trebuie să existe, prea ușor poate fi transformată în ceva ce poate deveni un control neconstituțional asupra magistraților

Relația cu China și refuzul pentru Huawei de a intra aici cu 5G

Răspunsul e simplu: cu China putem avea schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spațiul de valori promovat de ei, nu avem obligații provenite din istorie față de ei

O posibilă concesie pentru Exxon

Putem găsi o formă de legislație corectă pentru România și care creează un cadru corect și pentru investitori. Eu am întrebat direct, mi s-a răspuns că politica mare a Exxon s-a schimbat și se va retrage din câteva proiecte de investiție din Europa și își va muta accentul în altă zonă.Acesta e răspunsul pe care l-am primit, nu am motive să cred că nu e cel corect. Este nevoie evident de aprofundare. Posibil ca Exxon să nu se retragă, aceste mega-companii spun ce cred ele că e bine să spună, e posibil să se schimbe decizia și să nu se retragă.

Comparația dintre 10 august și mineriade

Nu am avut informații dinainte, se pare că s-au pregătit în mare secret pentru această intervenție în forță. Intervenția împotriva demonstranților din Piață a fost cea mai gravă intervenție a statului împotriva cetățenilor de la mineriade încoace.

Regret că președintele nu a fost pisat cu întrebări legate de vize și de Schengen. Are o grămadă de restanțe aici. 

De partea cealaltă rețin un lucru care se spune rar în România: unirea cu Moldova

Se poate realiza prin parcursul european al R Moldova. Trebuie să îi ajutăm să îndeplinească condițiile de aderare la UE și cred că acest lucru ar duce la unire.

 

 

 

Iohannis vs Dăncilă, faza pe cască

Am câteva concluzii la cald după cele două conferițe de presă de marți seară. Dacă cu asta ne-am ales, asta vom comenta.

  1. Iohannis a fost bun, decent și util în comunicarea cu alegătorii. Are argumente, răspunde clar și concis, uneori are umor. A reușit să iasă din măcar două situații dificile: cea legată de Kovesi și cealaltă, generată de Dan Tăpălagă, care i-a arătat dubla măsură în ce-i privește pe Ponta și Dăncilă
  2. Iohannis a vorbit doar când i-a ajuns cuțitul la os și a simțit presiunea uriașă în chestiunea dezbaterii. A ridicat presiunea și-a mutat punctul de interes.
  3. Casele îi sunt în continuare un punct sensibil. Președintele trebuie să răspundă clar și precis legat de pierderea casei de la Sibiu. Alegătorii au dreptul să știe cum și cât a fost implicat în povestea cu actele de acolo. 
  4. Întrebările legate de politica internațională sunt punctul vulnerabil. În mandatul lui, România nu a reușit nici ridicare vizelor, nici intrarea în Schengen. Eșec pe această linie, măcar pe jumătate pentru că la Schengen PSD are o contribuție majoră
  5. De cealaltă parte, PSD vrea să conducă o țară, dar nu e în stare să facă o conferință de presă în care să se audă și jurnaliștii.
  6. De câte ori o pui să citească, doamna Dăncilă este un dezastru. Sună dezacordat ca o flașnetă
  7. Viorica Dăncilă a progresat mult în ultimile luni. Vorbește liber, stăpânește unele concepte, a adunat informații, s-a despovărat de emoții. Arată cum a reușit totuși să răzbească până la acest punct. Apreciez acest progres.
  8. Chestiunea cu ceasul este o gafă. 5000 de euro pe un ceas reprezintă mai mult de 10 salarii minime cu care se ține o grămadă de lume din România. Mai deranjant este cum a spus-o, rezultând că nu e un efort prea mare. Or este, și ar fi trebuit să știe suma.
  9. Doamna Dăncilă nu a primit și întrebările alea grele legate de Dragnea, justiție, 10 august.
  10. Povestea cu casca, distribuită masiv de PSD, inclusiv Firea, arată cât de iresponsabili au devenit politicienii români. Orice minciună spusă în spațiul public se va întoarce împotriva ta. Și nu face decât să ne șubrezească pe toți.  
  11. Nu voi renunța la credința mea că o dezbatere este necesară. Este unul dintre simbolurile democrației. Ar fi fost bine ca susținătorii doamnei Dăncilă să-l vadă și să-l audă pe cel demonizat. Ar fi fost bine și pentru ceilalți să o vadă pe doamna Dăncilă. O discuție este întotdeauna constructivă. 

Doru Octavian Dumitru: ”Suntem mulțumiți în nemulțumire”

Doru Octavian Dumitru suferă de sinceritate. El o trece la calități. Și-ți spune degrabă ce părere are despre tine și mai ales de ce. Mie mi-a reproșat, cumva, că l-am întrebat de Canada. Deși trăiește acolo jumătate de timp din viață, pare o temă sensibilă. Are argumente puternice pentru plecare, dar mai degrabă îi place România. Nu-i place, însă, cum se muncește în România și starea noastră de văicăreală perpetuuă. E ceva ce-l deranjează profund. 

Iar dacă reușești să treci de masca unui comediant feroce, o să afli un om profund care are timp și chef să mediteze la cum ni se așează viața pe aici. Dacă sunteți pregătiți, începem. Și nu e nimic de râs aici.  

Cineva vă spunea regele comediei

Sunt un sclav al comediei, nu un rege. Atunci când comedia a avut nevoie m-a plasat, m-a pus la muncă. Bănuiesc că am inspirat comedie. În momentul când am ieșit, prima gură de aer a fost valul de comedie care a trecut la ora aia prin maternitate. Nu știu dacă s-a mai născut cineva la ora aia, că era două noaptea. Nu știu dacă mama a râs, dar eu cu siguranță am fost uimit fiindcă treceam de la amfibie la human. Cred că de acolo mi se trage. Clar m-am născut cu treaba asta. Niciodată nu am putut să scap de ea și niciodată nu am vrut să scap pentru că mă simt foarte bine, iar dacă mă simt foarte bine, e învelișul meu.

În 1992, adică acum 27 de ani. Atunci s-au hotărât one-man show-urile pe comedie. Eu făceam asta, dar aveam și o trupă de balet, pentru că trebuia să las lumea să asimileze. Nu puteau să înghită comedie două ore. Apoi încet, am trecut la one-man show, pentru că lumea venea pentru cel de pe afiș.

Mașina de râs este primul mare spectacol al unui comediant român. Au fost șase Săli ale Palatului pline 

Nu am văzut lumea la coadă, dar știu că biletele erau 300 de lei, iar afară se vindeau cu 1500 de lei. I-am spus impresarului: „De ce nu ai pus 500 de la început?” și mi-a spus că era mult prea mult. Era un preț nou. Am făcut multe lucruri noi. Inclusiv gajurile le-am schimbat. Un artist primea foarte puțin și am început eu să cer mai mult, dar comparând cu lumea de afară. Colindând am văzut America, Canada. Am văzut multe, am intrat în contact cu oameni de valoare din comedie, impresari, comedieni, și mi s-a părut că ar trebui să fie altfel. În continuare showbiz nu există aici. Nu spre deosebire de America. Exact cum ai zice despre fotbal. Există o singură clasă de fotbal: „Viitorul”. E complicat să faci din 30.000 de fotbaliști cu școală o echipă. Dintr-o singură clasă însă…

Mi-a spus cineva acum câteva zile: „Naționala spune Îmi plac femeile, uaiiileu!” și toți știu că e gluma lui Gică.” Lui i-a plăcut foarte mult gluma asta de la Melody Bar. Am făcut un turneu cu Ștefan Hrușcă: „Lângă un copac cu flori îmi plac femeile, uaiiileu”. Am avut un spectacol superb cu care am fost prin toată țara. A fost și o solistă de la Galați, Georgeta Ignate, care era între numerele noastre. Eram eu în prima parte, apoi Georgeta și Ștefan, eu în partea a doua, Ștefan, Georgeta, ca să terminăm cu muzică. Lumea striga: „Doru, Doru!”, apoi „Hrușcă! Hrușcă!”. Se vedea clar că impresionam la fel, ceea ce e un lucru extraordinar. Întotdeauna mi-au plăcut profesioniștii. Să lucrezi cu ei e ceva extraordinar, un sentiment absolut special!

Melody Bar este de fapt începutul carierei sale. Acolo, în anii 80, apăreau adevăratele vedete

În ʼ88 m-a văzut Gică Hagi. Avea 18 ani atunci. Ca dovadă spunea mai multe. „Îmi plac femeile, uaiiileu!”. „Îmi plac femeile slabe, dar mai mult cele pline. De inele, de brățări, de bani”. Era un număr foarte frumos. În ʼ88 să ajungi la Melody Bar era ceva. Fusese înaintea mea Radu Gheorghe. Era Mache Perșa, care avea un program special de bar. Apariția mea acolo a fost… Pentru prima oară a fost lumea în picioare strigând numele celui de pe scenă. S-a schimbat!

Nu am dat probă. Mă văzuseră pe litoral. În 1986 am început cu Galațiul, cu teatrul Leonard. În ʼ87 am fost la Teatrul Fantasio, în 1988 încă eram acolo, iar în 1999 am avut premieră în ianuarie la Tănase. La un moment dat, când am ajuns la Galați, aveam un monolog de 6 minute dar eu stăteam 25. Ei spuneau: „Băi Doru, fă ceva!”. Mă simțeam atât de bine, în largul meu. Niciodată nu m-am uitat la timp. Eu am văzut că lumea râde și aia a fost, chiar dacă după mai era spectacol. După aceea mi-a luat timp să înțeleg spectacolul și tot am lungit. Până la urmă lumea gustă dacă râde sau e implicată.

Poante cu comuniști a spus puține. Când a început cu ele, Securitatea l-a căutat rapid. 

Nu, dar am avut niște urmăriri prin ʼ84. Am dat și semnături. Mi-a spus acolo cineva o chestie foarte faină: „Auzi, știi ce? Eu sunt un admirator al tău, să știi. Norocul tău! Următorul nu o să mai fie un admirator al tău. Depinde de tine. Dacă vrei să te oprești aici, te oprești aici. Dacă nu, nu”. Aveam glume rele. Aveam un final de poantă în care spuneam că tata s-a uitat la mine și mi-a făcut cadou o curea de ceas și mi-a spus: „Asta e ca să ai cu ce să îți încingi pantalonii”. Erau perioadele acelea când s-au tăiat toate. Spuneam înainte de Paști: „UNT de duci tu mielule, UNT, te duci tu mielule”, până când m-au chemat.

Nu m-am speriat. Procedeul a fost aiurea. Aveam un grup care se chema Hilaris. I-a luat pe toți și i-a intervievat. I-a speriat. Mi-au lăsat bilețele în ușa: „Mănâncă *** doar pentru tine, lasă-ne pe noi în pace!”. Am rămas uimit, pentru că au avut o viață așa de frumoasă cu mine. Veneam din mediul studențesc, cu facultate, eram altceva! Eram ce nu mai văzuseră atunci, cu o forță mare. Aveam atâta energie încât țineam două spectacole și mai puteam ține alte două, pentru că nu mă puteam abține. Vorbeam într-una. Acum m-am liniștit.      

În facultate a început partea serioasă, aplicată. Am făcut o brigadă. „O revistă” i-am spus. Apoi în 1980 am luat locul I la Festivalul Studențesc de Umor. Am avut atunci o competiție foarte strânsă și de acolo a pornit. Am început să merg la festivaluri, a început să-mi placă, lumea m-a văzut, au început să mă cheme să fac spectacol. Apoi m-a chemat Galațiul. Eu terminasem stagiatura, așa încât puteam să mă mișc. Am făcut Facultatea de Instalații. Bănuiesc că din Festivalurile Studențești ni se trage. Era o atmosferă specială acolo.

Când a realizat că va face profesie din comedie?

Mi-am dat seama după Festivalul de la Vaslui, în 1984, când la Sala Polivalentă din Vaslui m-au băgat între amatori și profesioniști. După mine intra Dem Rădulescu care era foarte agitat: „Ce face ăsta, mă?!”. Am avut bisuri. Nu mai plecam! Nu mă lăsau să plec. Eu plecam de pe scenă și ei strigau: „Doru, Doru, Doru!”. Era Octavian Ursulescu și nu avea ce să spună. Mă chema iar.

Ce a fost interesant e că după ani de zile, undeva în 2000 și ceva, după un spectacol, Dem îmi zice: „Gică, vrei să fii asistentul meu la catedră?”. Am rămas uimit. Eu am vrut să dau la teatru inițial și cineva mi-a zis: „Doru, dacă rămâi pe poziția asta poți să ajungi mai tare decât dacă dai la teatru, în sensul în care poți deveni mai cunoscut. Dacă dai la teatru o să te încartiruiască ei”. Ideea e că el mi-a zis să continui pentru că e un comic popular.

Pe vremea aia mă chema Doru Dumitru, apoi a mai apărut cineva Doru Dumitru undeva pe la Focșani, iar tata mi-a zis: „Bă, da numele tău e Doru Octavian Dumitru”. Altcineva mi-a zis: „Nu pune numele ăsta că e un nume lung. Nu vezi că lumea stă cu nume scurte: Jean, Nae, Stela, Arșinel. E un singur nume”. Am rămas uluit când am auzit lumea pe litoral spunând: „Merg să-l văd pe Doru Octavian Dumitru”. Era pentru prima oară când cineva folosea trei nume.

Băiatul său este născut în Canada. A locuit doar pentru o scurtă perioadă aici: „Tată, oamenii ăștia nu-și iubesc țara!”

Toată lumea era nepăsătoare. Praf, iarba netăiată, uscată. Cineva cu mașina a lovit un câine, a oprit mașina și a înjurat câinele. A rămas uimit. Nu s-a adaptat aici, dar e foarte greu. S-a născut în altă parte și îi place locul ăla. A făcut un an de liceu aici după ce l-am convins să stea cu mine acasă. A fost o experiență interesantă din care a și învățat foarte mult. E o experiență pe care nu cred că sunteți pregătiți să o ascultați pentru că e mai degrabă o discuție psihologică. E vorba de felul în care noi percepem. După părerea mea, poporul român e încă un popor tribal. Încă suntem înainte de Evul Mediu. Nu acceptăm ca cineva să vină de afară, nu acceptăm că lumea e formată din tot globul ăsta. Asta e lumea! Pământul ăsta e al tuturor, nu al nostru. Teritoriul da, trebuie să-l îngrijim, să facem infrastructură, spitale, școli.

Tribal înseamnă că poporul român are o gândire medievală. Nu acceptăm ceva care să vină de afară. E adevărat, nu suntem cotropitori, nu am fost niciodată, nu am mers să cucerim. Uite, englezii mai au puțin și ajung indieni, pentru că indienii emigrează atât de mult în Anglia… Dar vorbesc la perfecție engleza. Gândire tribală înseamnă să nu dorești să te deschizi spre lume. O să spuneți: „Da, dar nu există așa ceva!”. Eu pot să vă spun că există. Problema e cum argumentați că ne-am deschis. Cum? Nu există niciun fel de comunicare între noi și ei. Vine cineva din altă parte, iar dacă nu-ți convine: „Pleacă mă la tine în țară!”. Asta nu se spune! Sigur că România nu este o țară împănată cu imigranți și atunci totul se desfășoară local, dar într-o țară în care 80% sunt creştini ortodocşi, dar dacă îi întrebi de zilele de sărbătoare, cei mai sărbătoriți în România sunt sfinții, nu Iisus Dacă nu înțelegem asta, nu am înțeles nimic. Ce se sărbătorește de Crăciun? Învierea! Corect! Dacă asta spui…

Canada și România. Ce-l cheamă acolo, ce-l alungă de aici?

Sunt atent la tot ce se întâmplă în lume. În place și ce se întâmplă în Myanmar. Sunt curios. Cred că acolo, în Canada, e altă planetă. Au perceput altfel. Toată lumea care a plecat acolo a dorit să facă altceva. „Nu mai vreau să fie ca la mine” și atunci au făcut schimbările. Chiar nu e ca la ei în țară. Sunt din Bangladesh, din China, India. Pe toată lumea primesc la fel, dar se poartă din ce în ce mai frumos față de cum a fost când am ajuns eu inițial. Nu mai există ideea: „Pleacă la tine în țară!”. Dacă îl raportează pe ăla, poate să aibă probleme. Cum adică să pleci la tine în țară? Asta e țara! Nu te privesc ca pe un imigrant. Țara e formată din imigranți. Am lucrat în multe domenii pentru că în primul rând am vrut să văd ce înseamnă. După aceea am lucrat la o fabrică. Am vrut de curiozitate să văd ce înseamnă. Am stat 4 luni la acel loc de muncă. Am văzut lucrurile altfel, am înțeles lumea altfel. Lumea poate să fie foarte muncitoare dacă vrea. E adevărat, lucrurile se leagă de bani, iar banul e o mare problemă. E foarte greu să scapi de bani.

Vorbim despre ceva ce lumea nu știe deloc pentru că nu au emigrat. E un punct de vedere. La un spectacol mergea foarte bine. Urmam eu. Prezentatorul spune foarte entuziasmat: „Doamnelor și domnilor, proaspăt întors din Canada, Doru Octavian Dumitru”. A căzut sala. De ce? Pentru că nu era o informație pe care ei o așteptau. Sunt niște subtilități.

Eu mă simt foarte bine aici. M-am născut aici, mă simt bine aici. M-am simțit bine acolo pentru că a fost liniște și pentru că e liniște, foarte multă liniște.

Plecarea din țară, deși era celebru aici, este un subiect sensibil. 

Problema nu e că am plecat în culmea celebrității. E un mare test să poți să mergi într-un loc în care lumea nu te salută. E un mare test să joci într-o sală goală și trebuie să joci, pentru că te-au plătit. E un mare test să joci la 10.000. Tot ce se întâmplă în viață sunt teste și încercări prin care trecem. După mai mulți ani în care am încercat să-mi explic de ce am plecat, în mintea mea a fost ideea că am plecat pentru a mă perfecționa în comedie. Doar că mi-a plăcut locul. Nu am avut de unde să știu. După aceea am realizat. Am crescut de mic cu niște diapozitive cu Canada. Îmi amintesc că erau Edmonton, Vancouver, Montreal, Toronto, Calgary. Le puneam și mă uitam aproape zilnic la ele. Când am ajuns prima oară în Toronto am văzut o clădire și m-am întrebat de unde știu clădirea asta. Mi-am amintit apoi de diapozitive. Undeva se leagă toate. La final, după ani de zile de explicat de ce vin, de ce plec, explicația e una singură. Dumnezeu știe! Atunci e destinul omului. Degeaba vreți să plecați. Dacă nu vă este în destin, nu plecați.

Dacă te-ai născut într-un loc, nu te poți rupe niciodată de locul ăla. E imposibil! Eu pot pleca oriunde în lume. Țara mea rămâne însă România, pentru că aici sunt strămoșii strămoșii strămoșilor, care au luptat, și-au dat viața pentru țara asta. Am exemple în familie de oameni care și-au lăsat oasele pe câmpurile de bătălie. Normal că și pe mine mă agită, dar undeva, așa a vrut Dumnezeu.

Cum se vede România după ce iei o pauză de la ea?

Nu e nimic de criticat. Există o singură vorbă: „Băi băieți, noi muncim sau ce facem?”. „Așteptăm!”. Să fiți sănătoși! Calitățile care sunt? Ați ieșit de aici și ați văzut muncă împrejur? Vă spun despre muncă pentru că am nivel de comparație. Asta e partea proastă. Pleci undeva și arată altfel. Ei nu se pregătesc pentru că vine cineva, ci pentru că așa sunt ei mereu. Sunt oameni care taie iarba zilnic. Așa au fost învățați toată viața. Noi bem cafea. Ei taie iarba. Mai beau și cafea, dar taie iarba.

Nu sunt eu dacă se muncește sau nu la noi, doar că ar putea să arate foarte foarte bine. La tot ce avem, munți, dealuri, râuri, mare… Și șosele sunt, dar n-au săpat să le descopere. Dacă te apuci să sapi găsești șoselele făcute de romani. Pe oriunde mergeți sunt șosele mari. Și în Irak! După război ei au șosele!

Politica îl interesează, dar nu până la capăt. 

Nu ai cum să nu te uiți. Activitatea politică din România seamănă cu activitatea politică de oriunde din lume. Pe mine mă enervează că nu lași poporul să-și facă treaba. Am un personaj din istorie care îmi place tare mult. E vorba de Tudor Vladimirescu. Avea o vorbă: „Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor”. Mare adevăr. Pentru asta l-am iubit și îl iubesc. El a fost suflet de român adevărat. Cel care iubește poporul român, e român adevărat.

Guvernul Dăncilă cum i-a plăcut?

Habar nu am! Nimeni nu s-a uitat în acte. Noi vorbim despre vorbiri, nu despre ce s-a întâmplat. Mi s-a părut o femeie muncitoare, tot timpul serioasă. Acum, știți cum e. Mai țineți minte cum era cu Băsescu? Toți îl înjurau. Apoi au început să-l laude, le părea rău. Noi avem o mulțumire în nemulțumire.

Iohannis?

E ok. Îmi place că e profesionist. Îmi place de toți.

Calitățile lui Doru Octavian Dumitru. Ce l-a făcut mare în comedie

Sinceritatea. Mai departe, cu exuberanța n-am ce să fac, m-am născut cu ea. Ce simțeam spuneam în momentul ăla. Nu am folosit cuvinte dure. Comedia a evoluat după părerea mea, însă atunci când oamenii se uită la mine văd în trecut. „Îmi plăcea”. Făceam personaje, cu costume. Am rămas cu mimica, dar mi-am schimbat tematica pentru că sunt de părere că treaba mea e să particip la educație. Poate școala nu dă ce dau eu într-un spectacol. Au venit oameni care mi-au spus că vin să se educe. Am avut o perioadă în care am făcut spectacol pe spiritualitate. Două ore. Se râdea. Am avut și niște discursuri. La un moment dat cineva care mergea cu mine m-a întrebat dacă nu aș vrea să revin la cele vechi, că nu vom mai avea public. Plecau gândindu-se, nu râzând. Pe de altă parte, simți nevoia, ca profesionist să participi alături de societate. Profesionistul și artistul e cel care e în mijlocul societății. Cel care are rădăcinile cele mai înfipte în societate e cel care trebuie să dea mai mult societății, cel care dă mai mult oxigen, oxigen de care societatea are nevoie. De unde vine oxigenul? De la artist! Cum vine? Dacă ești sincer. Dacă ești sincer spui tot. Da, poți să te deconspiri. Asta e!

 

 

La plecarea Vioricăi

Doamna Dăncilă și-a încheiat rotund mandatul. Adică a rostit o prostie solemnă, precum una dintre zecile spuse în cei aproape doi ani de mandat. Domnia sa a avut o șansă istorică pe care a transformat-o într-o prostie monumentală. Azi a încheiat spunând “Și eu cred că sunt singura care am dat dovadă că lupt, într-adevăr, cu candidatul Iohannis, nu lupt împotriva unui om, lupt împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii.”

Adăugați lângă celebrul he-he, cunoscutul “orice om îi este teamă de o plângere penală” sau ”reducem democrația”. Puneți alături încurcăturile geografice, cele diplomatice sau altele de protocol. Luați cuvintele dezabilități, premordiale, președenție, menegement și le puneți laolaltă. Axați-vă pe prevenție și puneți în funcție o stație de pompare. Și o să aveți doar o mică imagine despre ce ne-a lovit.

Ocuparea funcției de premier de către doamna Dăncilă este probabil momentul cel mai de jos al democrației noastre din ultimii 30 de ani. Ajunsă în funcție doar ca urmare a servilismului, sprijinită pentru cumințenie și nu pentru merite, ea a reprezentat victoria incompetenței și a mediocrității asupra istoriei noastre. Ea a fost răzbunarea repetentului clasei și victoria unui sistem în care oamenii decenți și profesioniști au fost îndepărtați de politică. 

Doamna Dăncilă a fost victoria pilelor, amantelor, numirilor politice, fonfilor și agramaților, nesocotiților și tonților care s-au văzut reprezentanți de ceva și cineva. Aduși la putere doar ca să fie pilotați de o forță din umbră, aceștia au crezut că și reprezintă ceva cu adevărat. Singura măsură luată a fost să plătească cu sume uriașe sistemul pe care și l-au construit și pe cei dependenți de ei. Toată forța lor i-a luat în răspăr pe românii cinstiți și buni, care își duc traiul fără a beneficia de proptele. 

Din păcate, domnia sa nu va lua în obscuritatea în care se întoarce și pe restul acoliților degrabă pupători de mâini. Ei vor rămâne o perioadă pentru a mai intoxica aerul prin politizare excesivă. De aceea singura speranță pe care o am este ca, în lunile următoare, să văd umbre de normalitate în ochii și vorbirea noilor puternici. Și mai vreau ca numeroșii incompetenți pe care PSD i-a adus la putere să mai stea și cu capul jos. Să-și vadă lungul nasului.

 

Nu e vorba doar de un examen. E ticăloșie criminală.

Libertatea a publicat un material halucinant despre modul în care elevii din școala de pilotaj copiază la examene. Unul dintre dialoguri arată așa:

– Ați învățat manualul la factori umani?

– Nici nu l-am deschis. Trebuia? 🙂

– Nu știu…

– Dă-l dracu.

– Eu am făcut testele alea.

– Am citit ce ne-a dat profa și testele. Manualul e intact.

Citatul este doar un fragment din ce pare o întreagă schemă de fraudare. Adică oamenii știau ce au de făcut, ba, mai mult, ajunseseră la performanța de a refuza un 10. Acesta este doar primul examen dintr-o serie pe care trebuie să o parcurgă un pilot de linie.

Ce ai voie să faci cu acest atestat? Să pilotezi avioane de până la 2,5 tone, în scop de agrement. Adică tu și prietenii tăi. Dacă vrei să ajungi la categorii  mai mari, atunci trebuie să treci alte examene. Iar companiile aviatice te testează la rândul lor. Unele mai din greu, altele mai ușor. Nu ajungi, însă, la manșa unui avion de linie dacă nu știi. 

Dar…Asta nu dovedește decât că acești copii, aflați în fața unui examen important, sunt niște cretini. 

Pentru că și-au asumat hoția și în mintea lor au hotărât că pot pilota un avion fără să știe tot despre asta. Un avion în care  să se afle doar ei și, poate, alte persoane: prieteni, familie, clienți. Nu numai asta. Avionul zboară încărcat cu sute de kilograme de benzină pe deasupra unor localități. Un astfel de idiot și-a asumat că poate trece peste capul nostru cu o bombă, fără să știe cum funcționează.

Trebuie să fii redus intelectual serios dacă poți face așa ceva. Mai ales că ai toate datele ca să știi că nu poți trece de examenele mai mari. Câte, însă, astfel de examene au mai trecut acești oameni? De unde această ușurință a furtului, mai ales unul care de data asta este criminal? Vă întrebați cum s-a produs Colectiv? Iată, de la unii care fură și mint. 

Și ar mai fi ceva. De ce credeți că mintea acestor oameni a fost capabilă de un furt cu potențial ucigaș? Pentru că nu ne pasă de cei din jur. Pentru că aici este o cultură a nepăsării. Nu are nicio importanță dacă ceea ce fac eu este ucigaș sau nu pentru cei de lângă mine. Nu are importanță dacă acțiunile mele le fac rău unora sau altora. Important este să trăiesc eu bine. Eu și gașca mea. 

Iar asta a devenit politică de stat. Și nu mai este sancționată. Băieții ăștia, tineri așa cum sunt, au văzut în jurul toate furturile, toate nedreptățile și toate mizeriile lumii. Ba, în ultimii ani, li s-a mai și spus că e de bine. Că pușcăria e pentru oameni buni, că pușcăriașii sunt victime și că, în general, nu e foarte rău dacă mai treci pârleazul.

Așa că moartea cuiva, chiar a lor, nu putea să-i îngrijoreze prea tare.  Cumva ar fi scăpat și din asta. Dar asta îi face și ticăloși.  

 

 

Dacă în locul lui Arafat era un tovarăș de la partid?

M-am uitat la filmul din Libertatea și la tot ce-a urmat. M-am uitat și la conferința de presă a pompierilor, dar și la ”punctul de vedere” al domnului Raed Arafat. Am câteva gânduri, iar voi, cititorii acestui blog, trebuie să știți unde stau. 

Întâi de toate, jurnaliștii au dreptul să publice oricând, fără să-i batem la cap că au ales un moment, că acesta are influențe, că ajută sau împiedică pe cineva în diverse campanii electorale sau așa ceva. Adevărul trebuie să fie cunoscut oricând, chiar dacă dă peste cap planurile celor care ne plac sau nu. Așadar, întrebarea de ce acum, adresată jurnaliștilor, nu are sens.

În privința sursei, lucrurile sunt la fel de simple. Acestea aleg să facă dezvăluiri în funcție de interesele lor, stările lor emoționale sau modul lor de a fi. Este evident că înregistrarea a plecat în spațiul public cu un rost. Dar și aici trebuie să vedem care este interesul public. Să lămurim ce-l macină pe omul cu imaginile sau să facem ceva în slujba societății. Deci, motivul pentru care un om a dat imaginile mi se pare mai puțin important. 

Pot să spun doar că imaginile nu au o implicare în campania electorală, deși ar fi trebuit. Niciunul dintre candidați nu a ridicat subiectul, deși el este absolut relevant pentru noi ca țară. Tocmai aici am fi avut discuțiile interesante și relevante. Chiar așa, candidații Iohannis și Dăncilă, ce pot spune despre progresul DSU sub mandatele lor? Vedeți? Nimic?

Și atunci să ne îndreptăm către cel, singurul, care are de spus ceva pe tema asta: Raed Arafat. De altfel, eu cred că acesta este și motivul apariției înregistrării. Odată cu schimbarea guvernului este și un moment potrivit să fie schimbat și domnul Arafat. Dacă aș fi parlamentar chiar aș întreba pe ministrul de interne și cel al sănătății, dacă domnul Arafat mai poate fi secretar de stat. L-aș întreba asta și pe domnul Orban. Este de de fapt singura miză a momentului. 

Înainte de a spune ce cred eu despre situația lui Arafat, două vorbe despre film. Văd acolo destul dezorganizare. Văd oameni a căror atitudine nu este clară și nici conformă cu spațiul. Văd că oamenii aceștia patinează pe lângă ce au de făcut. Nu pot judeca, însă, toată intervenția pentru că nu pot răspunde la întrebarea: ”ar fi putut salva mai mulți?”.

În mod egal nu pot să facă o vină unui singur pompier care alerga acolo fără cap sau pentru că nu a găsit o unealtă. În haosul acela nici nu putea fi altfel. Nu pot să-l judec pe Arafat pentru că vorbea la telefon. Nu știu de ce o făcea și cu cine vorbea. M-aș fi așteptat să-l văd, însă, suflecându-și mânecile. Pentru că la asta este realmente bun. 

Nu pot să judec cei câțiva pompieri care stăteau degeaba. Nu le știu procedurile, nu știu care e rolul lor. Nici pe cei care cărau pe paleți sau pe brațe. În astfel de situații faci tot ce poți. Dacă spun că a fost un dezastru, îi acuz pe toți, inclusiv pe cei care și-au făcut treaba și eu cred c-au fost acolo destui. 

Nu judec nici înjurătura. Mi-e clar că ea se adresa colegilor și nu celor care muriseră. Indecentă și nelalocul ei, dar mesajul era să salveze ce se mai poate salva. 

Câteva lucruri de bun-simț pot să spun, însă.

Toată conducerea DSU, Arafat și miniștrii de interne ar fi trebuit să știe despre acest film. El ar fi trebuit să fie material didactic pentru alte intervenții. La o lună, două, raportul ar fi trebuit să conțină, date, acte, fapte și imagini despre ce s-a întâmplat. Ele au existat, segmentat, la cursurile domnului Arafat. Dacă oamenii de la ISU și cei de la DSU nu și-au analizat intervenția pe baza propriilor imagini, atunci aceasta este o greșeală managerială.

Dacă acest caz nu este predat la școală și la cursurile de instruire, atunci chiar este o greșeală imensă. La ce să te aștepți data viitoare? Cum progresează profesional acești oameni? Din intervențile unor salvatori-pompieri la Digi FM, înțeleg că unul dintre motivele pentru care structura s-a prezentat sub standard este și faptul că nu se mai fac exerciții la posibilele locuri de intervenții. Și că nu ar exista proceduri temeinice care să fie repetate la nesfârșit. Atunci, acest film ar fi trebuit să fie un punct de plecare. 

Domnul Arafat este vinovat personal de faptul că nu a cerut aceste lucruri. El spune că ulterior Colectiv, pompierii sunt învățați să răspundă la astfel de dezastre. Pe baza a ce, însă? 

Putem judeca și minciuna. Ofițerii ISU care au ascuns de Parchet filmul sunt vinovați. Ar fi trebuit să pună la dispoziție tot ce au. Dacă domnul Arafat nu a știut de film, atunci a acceptat să fie mințit. A închis ochii din rațiuni doar de el știute. Experiența îi spunea că ISU ar trebui să aibă toate datele la un loc. 

Întrebarea este dacă domnul Arafat trebuie să-și dea demisia. Cutuma spune că în situații excepționale, liderii unei organizații care a greșit sunt primii care pleacă. Așa se procedează în marile democrații. Doar că domnul Arafat este însăși organizația. 

Raed Arafat este constructorul sistemului de urgențe din România. Dacă funcționează și cum funcționaeză i se datorează în mare măsură. În anii 90 și poate chiar mai târziu, salvarea era așteptată cu orele. Șpăgile, lipsa de medici și lipsa de materiale sanitare erau cutuma. Pas cu pas, Arafat a schimbat o lume. Dacă azi peste 300 de mii de oameni beneficiază anual de SMURD, i se datorează. În drumul său, Arafat a dărâmat incompetență, lehamitate și rețele de corupție. Multă lume are de ce să-i mulțumească. 

În egală măsură, pe măsură ce puterea sa s-a extins, lucrurile au început să fie mai greu de controlat. Incompetența de sistem s-a aciuat și ea. Eșecurile au devenit vizibile, iar capacitatea lui Arafat este firesc să fie pusă la îndoială. O astfel de structură are tone de probleme și întrebarea care se pune este dacă doctorul mai poate dirigui absolut tot ce se află în subordinea sa. În plus. în toate cazurile de eșec din ultimii ani, domnul Arafat nu a avut ce să-și reproșeze. 

Următoarea formulă guvernamentală are de dat un răspuns la toată povestea asta primtr-un audit independent al DSU care să ne spună dacă structura răspunde la exigențele europene. Și de abia atunci să se pronunțe.

Eu să repet ce-am spus după ancheta din 2015 a aceluiași Cătălin Tolontan, care reclama incompetența ISU. Ca fiecare om, este posibil să mai și obosească. Iar noi trebuie să avem mai curând încredere în organizații, sisteme și mai puțin în oameni providențiali. Ar fi un pas înainte pentru societatea noastră, un pas spre maturitate. Asta nu înseamnă că este un om mai puțin valoros. Dimpotrivă

La final, însă, eu am să vă las să meditați și la alt lucru. Băsescu a vrut să-l zboare pe Arafat, oameni din PSD au vrut să-l zboare pe Arafat. Nu a fost simpatic nimănui. 

Dacă în locul său era un cetățean din partidul lui Băsescu sau din gruparea Dragnea, cum ar fi fost?

 

Cu ce ne alegem după acordul dintre USR și PNL

Chiar dacă situația actuală pare una de criză politică, mi se pare că lucrurile stau un pic mai bine decât în lunile trecute. Aerul pare mai respirabil. Se discută lucruri firești, normale pentru o democrație și o viață politică sănătoasă. Avem dezbatere, avem argumente pro și contra și asta e bine. Avem, însă, și o fragilitate a spațiului politic mai rar întâlnită la noi. Opțiunile celor cinci partide care au dat guvernul jos sunt atât de diferite încât acordul politic va fi supus unor compromisuri majore.

De fapt PNL va trebui să guverneze pe chestiuni punctuale, unde să obțină acorduri conjucturale. Asta spunea și Dan Barna în interviul de la Digi 24. Asta înseamnă că unele teme vor fi greu sau imposibil de realizat. Voi privi la câteva dintre ele, așa cum rezultă din acordul USR cu PNL. În fapt, PNL a obținut acordul USR, dar nu oferă mare lucru în schimb.

Cele două formațiuni spun că doresc alegeri anticipate. Eu cred că, azi, USR este singura formațiune care vrea așa ceva. Și că odată a juns la guvernare, Ludovic Orban nu-și va dărâma singur guvernul, decât dacă va traversa o criză economică majoră. PSD nu vrea alegeri pentru a avea ce toca. La fel Pro România, care nu a terminat de devorat PSD-ul. ALDE și PMP nici atât pentru că sunt partide mici, în scădere. Iar UDMR chiar nu are de face așa ceva. Așadar, eu văd aici un drum închis, iar PNL nu are de ce să-și respecte asigurarea dată USR. E un partid mare, care are de hrănit multe guri.

Alegerile locale în turul doi sunt blocate de UDMR. Aceasta nu este de acord cu o Ordonanță. Nu va fi de acord nici cu o lege. La fel PSD care-și apără primarii. Nici PNL nu va trage tare pentru că are destui primari. Cei care au rămas nu reușesc să pună o astfel de majoritate. Nu văd acest deziderat realizabil. Doar dacă PNL sacrifică unele primării pentru a lua Bucureștiul. Dar asta înseamnă că USR să renunțe și la Nicușor Dan și Vlad Voiculescu. 

Recursul compensatoriu, anularea sau modificare sa sunt posibile. Până și din PSD sunt voci care spun că legea a făcut rău. Lucrurile au luat o turnură care se poate întoarce împotriva inițiatorilor săi. Cred că est un lucru realizabil cu mare majoritate. 

Desființarea SIIJ. În realitate doar PNL și USR susțin acest lucru. Restul clasei politice își dorește oricând o armă împotriva DNA. Doar PMP va avea un discurs dublu aici, adică va spune una și va face alta. Dacă Orban nu dă ordonanță aici, desființarea nu va avea loc. Știm sigur doar că va da Ordonanță pentru renunțarea la pensionarea anticipată a magistraților sau va amâna procedura. 

Inițiativa Fără penali în funcții publice nu are șanse. PSD, Pro România, UDMR, PMP și o parte din PNL o dezavuează. Nu are nicio șansă. Sper să mă înșel.

Desființarea pensiilor speciale sau plafonarea lor. Va fi o temă în viitoarea campanie electorală. Va fi făcută la un moment dat. PSD și Pro România se vor opune, mai puțin în privința magistraților. Aceștia sunt, însă, protejați de o decizie a CCR. La fel militarii, de decizia politică.

Ordonanța 114 va fi abrogată în forma actuală și marile companii vor scăpa de taxe. PNL promite acest lucru, USR îl sprijină. Ponta are viziuni liberale. Atenție, însă! Când gaura de la buget se va vedea de adevăratelea, vor veni aceleași taxe sub alte forme. 

Chestiunile administrative și de mediu sunt atât de complicate încât va fi greu ca în următorul an să avem o modificare radicală. 

Cred că PNL va avea un guvern după un rând de voturi sau două. Cu toate acestea, anul următor nu va fi unul al schimbărilor fundamentale, ci posibil un început, o desțelenire. Se vor face progrese mici și unele poate vor însemna ceva. Temperați-vă așteptările, însă!  

  

 

De ce nu poate intra USR la guvernare

Valuri de editoriale și analize tv împing USR-ul spre guvernare. Noul partid s-a confruntat în ultimele zile cu o presă amarnică și intensă, care i-a cerut apăsat să intre la guvernare. Foarte bine. Presa poate cere orice. Argumentul este că interesul public al unei Românii în mai multe  tipuri de crize prevalează interesului politic al USR.

Am asistat chiar la două dezvăluiri, de la CTP și de la Moise, care spun că au votat USR-ul și că sunt în asentimentul tuturor votanților săi, atunci când le cer intrarea la guvernare. Știu că noi, jurnaliștii, trăim de multe ori cu impresia că vorbim în numele foarte multor oameni, dar nu știu câți dintre oamenii din USR chiar vor acum la guvernare.  

În fine, noi am mai trecut printr-un episod similar. Alianța PD-PNL s-a născut cu o biciuire a celor două partide de către o mare parte din presă. Existau mai multe materiale despre viitorul luminos al Alianței decât declarații ale liderilor săi. 

Eu o să analizez de ce nu intră USR la guvernare sau de ce consideră echipa sa de conducere că nu e bine.  Și pot să spun că uneori trebuie să te abții să faci unele lucruri ca să obții mai mult. 

USR nu poate intra la guvernare din cauza candidaturii lui Dan Barna. El are o șansă reală de a merge în turul doi al alegerilor prezidențiale. Dacă radicalizează masa sa de alegători, atunci poate face asta. Or tocmai asta se întâmplă în ultimele zile. O parte din USR consideră că articolul din Rise a fost nedrept. Apoi, împingerea sa în corzi de către liniile de atac ale PNL, în chestiunea guvernării, va enerva multă lume. 

De asemenea, cum să intri în guvernul lui Iohannis ca  mâna a doua când peste două săptămâni tu va trebui să construiești o campanie anti-Iohannis. Iar dacă intri astfel într-un guvern, o să fii doar un valet. Și, da, bătălia împotriva lui Iohannis este onestă. Este președintele Iohannis unul fără reproș? Nu ar trebui să primească un avertisment?

Da, USR a participat la răsturnarea PSD. Pentru că PSD este răul cel mai mare prin prisma măsurilor din ultimii ani. El a năruit credibilitatea, justiția și economia României. Trebuia înlăturat. Intrarea la guvernare este altă poveste. 

În actualul Parlament, USR are doar opt la sută. Nu are o legitimitate care să-i permită mai mult de un post-două de ministru. Ce domeniu ai alege și cât ai putea face în  acest an? Câte dintre reformele inițiate de tine ar avea succes? Viitorul guvern va fi unul prizonier al Parlamentului, mai rău decât guvernul Cioloș. Mai ales al doilea, dacă Orban pică prima dată. Iar Barna și compania vor deconta tot ce nu pot face. Vor fi trecuți la capitolul dezamăgiri și tocați ca atare. Și toate formațiunile vor trage în ei.

Apoi nu uitați cine este PNL. E același partid care a fost în combinația USL. Și-i are și pe toți urmașii lui Băsescu. Toți știu să facă politică veche și mai cu toate combinațiile. Or USR este un partid anti-sistem. Dacă intră acum cu lumea veche, pierde acest avantaj pe vecie. Nici nu va putea  face nimic, dar va fi trecut la ”toți sunt la fel.” Aceeași clisă. 

E o iluzie să credeți că PNL și vechea clasă politică vor face ceva din ce le promit. Stați un pic de vorbă cu fruntașii PNL și vedeți dacă vor alegeri de primar în două tururi. Credeți că vor trece ”inițiativa fără penali”? Eu, nu. Singurul lucru cu care vor fi de acord este eliminarea recursului compensatoriu. Și nici nu va accepta nicio negociere pe tema comisarului european. Dacă nu ai un cuvânt de spus pe această temă, de ce ai intra?

De fapt, cu câteva locuri de miniștri, la ce ar conta expertiza ta în guvern? Și cât de decisiv ai fi? Trebuie să intri ca să-i oferi României o gură de aer? Tocmai a primit-o. Peste șase luni sau un an, poți lua totul: Președinte, Parlament, Guvern. Merită încercat. Deocamdată sprijinirea din Parlament pare a fi opțiunea cea mai bună pentru USR.

Acestea sunt calculele politice. Interesul public spune că România trebuie să aibă cât mai curând o guvernare responsabilă. De acest lucru sunt responsabili în primul rând cei desemnați să formeze guvernul. Ei pot lua toate măsurile pe care alegătorii lor le așteaptă printr-o colaborare parlamentară. Marea mea speranță este ca epoca ticăloșiilor să se sfârșească. La asta trebuie să fim atenți. 

 

Orice pilă îi este teamă

 

Tinel Gheorghe (PNL): Nu ne putem bate joc de banii publici, așa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.

Daniel BreazAdică, dați oameni afară! De ce dați oameni afară?

Tinel GheorgheNu dăm afară oameni care-și fac treaba, dar ați umplut ministerele, instituțiile cu pile, amante, cunoștințe, rude… Tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu știu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!

Daniel BreazDeci, dați oameni afară.

Tinel GheorgheDa, dăm afară pilele și amantele voastre, ale PSD-iștilor!

Daniel Breaz: Dar și ei sunt oameni.

 

Discuția aceasta de la Antena 3 trebuie marcată pe vecie în societatea din România. Nu numai datorită celor doi domni, ambii exemple ale meritocrației în politica din Dâmbovița, dar și datorită mesajului transmis.

Întâi de toate trebuie să știți că domnul Breaz este cel care ”a preluat ștacheta președinției europene”, a considerat Holocaustul un moment delicat, a băgat cimitirul de la Săpânța în patrimoniul UNESCO și ne-a anunțat că ”Eminescu este cel mai mare poet care l-a dat România

Ani de zile, pilăraia a fost de neatins în România. Și este de neatins. Ba, mai mult, în ultimii ani a devenit politică de stat. Tonul a fost dat de Liviu Dragnea, nu ați uitat, care a trimis două angajate de la stat la partid. De fapt acesta era modelul. Folosirea la maximum a resurselor publice în folos particular. 

Nu ați uitat că în timpul acestei guvernări au fost eliminate conflictele de interese care urmăreau exact acest lucru, ca neamurile să nu lucreze în același loc cu decidenții politici. Tot acum ANI a fost spulberată, astfel încât agenția a devenit o formă fără fond. În același timp, toate fiicele și fiii au fost angajați la stat. Niciunul dintre copiii de șefi de PSD nu a dorit să-și măsoare competența la privat. Poate fiul domnului Dragnea, dar afacerea lui viza chiar relația cu statul.

Așadar, fiul Vioricăi Dăncilă este la Curtea de Conturi, fiica lui Petre Daea este la Ministerul Agriculturii, fiul lui Adrian Năstase este consilier la vicepremierul Fifor, fiica lui Florin Iordache la BNR, fiul lui Gabriel Oprea și el la agricultură, fiica lui Paul Stănescu, consilier la ANCOM, fiul lui Buzatu este secretar de stat, fata lui Țuțuianu este la PMB. Și nu uitați de familia Cosma din Parlament. Ca ea să ajungă unde trebuie și-au dat demisia doi oameni de pe listă. Înțelegem că acum pleacă la un consulat în Grecia, într-o vacanță eternă. 

Nu vi se pare simptomatic că toți acești oameni lucrează la stat? Și că statul nu livrează mai nimic din ce ar trebui să facă? La nivel mai mare sau mai mic, situația se repetă. Dacă toți șefii mari își pun odraslele în funcții, de ce nu ar face-o și șefii mici? Dar aceștia sunt doar membrii de familie. Luați în calcul tot ce înseamnă pilă politică, oameni de partid, amante sau alții care au lins clanțele unde trebuie. Așa o să înțelegeți cel mai bine deși nu reușim nimic. Pentru că sunt impotenți. Angajând doar cu acest criteriu este clar că mergem la vale. Și la fel de clar este de ce au crescut salariile. Asta face orice părinte pentru copii. 

Nu vorbesc de rușine aici. Pentru că ea a lipsit cu desăvârșire în acești ani. Ba, a fost demontată pas cu pas. Mesajul aproape c-a fost așa: ”Nu vă fie frică români să furați să mințiți, să mituți să puneți pile. Toată lumea fură, toată lumea minte, toată lumea are ceva de ascuns.” Și dacă niciuna nu se potrivea, a venit Nicolicea cu argumentul suprem: ”Dacă alegi o rudă genială, care a luat premiul Nobel, în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese.” De unde deduci că aceste numiri nu numai că sunt justificate, dar sunt chiar onorante pentru noi, ei fiind cei mai deștepți români.

În fine, domnul Breaz a adus argumentul emoțional suprem, ăla de câine spășit care se asigură că nu ia bătaie. Se gudură pe lângă tine și-ți linge din palmă, după ce te-a mușcat și și-a luat o jordie pe spate. ”Sunt și ei oameni.” Ce o să faci? O să-i dai afară? Nu, pentru că e destul de greu. Dar lăsați-ne măcar să ridicăm un pic ștacheta, domnule fost ministru. Că pleacă ei singuri. 

 

 

Auziți gemete, domnule Tăriceanu? Ascultați-le pe astea!

După ce Liviu Dragnea și-a cerut scuze românilor din pușcării, în fața întregului popor, a venit vremea ca lumea să primească un scuipat în freză și de la domnul Tăriceanu. Las deoparte comparația plastică dintre Koveși și Ceaușescu. E războiul lor, doamna Koveși are arme să-i răspundă. Rămân însă stupefiat la sensibilitatea domnului Tăriceanu față de pușcăriile românești. Și la organul receptiv pentru suferințele colegului Liviu și a ale altora. 

”Degeaba am tras semnale de alarmă, liderii europeni sunt surzi la ele, precum şi la gemetele celor care au ajuns în puşcărie din cauza abuzurilor înfăptuite de Laura Codruţa Kovesi şi a sistemului care o ţine în funcţii,” zice domnul Tăriceanu. 

E bine că auziți gemete domnule Tăriceanu. E bine că auziți gemete de deținuți și gemete ale democrației. Pentru că asta vă deschide urechea și pentru alte gemete. Mai profunde, mai puternice și mai adânci ale acestei țări. Gemete ale oamenilor care v-au trimis în Parlament repetat. Gemete ale oamenilor cărora le-ați fost prim-ministru.

Poate o să auziți astfel gemetele părinților care și-au pierdut copiii în spitale după Colectiv. Poate o să auziți gemetele celor care au murit pentru că nu erau feșe, mese de operații și camere sterile. Poate o să auziție gemetele celor care au murit colcăiți de bacterii ucigașe, ale celor care nu au avut pastile, ale celor care nu au mai plecat din țară.

Dacă tot auziți gemete, poate ar trebui să le auziți pe cele ale miilor care mor anual pe drumurile ce ar fi trebuit să fie autostrăzi. Poate le auziți pe cele ale oamenilor care mor de praf și sufocare în orașele României. 

Sau poate auziți gemetele copiilor care au murit în haznaua școlii. Sunt mai mulți la număr, împărțiți între numeroasele locuri în care wc-ul nu a ajuns în școala românească 

Dacă ați auzit un geamăt, poate îl auziți și pe cel al Alexandrei care suna la 112 și spera că o să vină cineva să o salveze. Cineva din statul pe care l-ați condus ani buni. 

Poate o să auziți gemete din depărtare, de la o grămadă de oameni care au ales să se chinuie în afara României, chiar și în timpul în care erați premier al acestei țări.

Dacă vă concentrați puțin și vă luați ochii de la pușcărie, o să auziți gemete peste tot, domnule Tăriceanu! Sunteți preocupat de democrație? Perfect. Și noi, dar forma cea mai bună a acesteia se exercită, în primul rând, în afara pușcăriilor. Ați creat în ultimii ani un sistem care a venit în întâmpinarea tuturor celor aflați în pușcărie sau a celor urmăriți penal. I-ați scos de acolo, le-ați anulat procesele, le-ați întors procesele, le-ați dat o sumedenie de instrumente de apărare. E destul. 

E timpul  să reveniți și să vă uitați la oamenii care nu sug de la stat și nu le pasă de gemetele din pușcării. Sau să plecați. Nu o să geamă nimeni. 

Foto: Inquam