politica

Câteva socoteli la ridicarea MCV. Ce a mai rămas din justiția românească?

Câtă vreme se deschid șampaniile și se pregătesc zâmbetele pentru ridicarea MCV-ului, în justiția din România are loc un fenomen major ale cărui consecințe le vom vedea în câțiva ani. Aparent, clasa politică din România se bucură de un succes, dar a reușit să ducă sistemul de justiție într-un moment critic.

Știrea care ar trebui să ne îngrijoreze este că, de la începutul lunii noiembrie, președintele Iohannis a semnat decretele de pensionare a nu mai puțin de 80 de magistrați. Mai precis este vorba despre decrete semnate în opt zile, cei mai mulți pensionari apărând pe 22 noiembrie, 25. La începutul lunii, CSM aprobase cererile de pensionare a 60 de persoane. Rata de părăsire a sistemului este de 10 persoane pe zi, din cei 7500 de magistrați pe care îi are România.

La începutul anului 2021 doar 450 îndeplineau condițiile de pensionare. Și la data respectivă se produsese un mic val de plecare din sistem, dar situația se prelungește, acestora adăugându-li-se cei care au împlinit în cursul anului 2022 vechimea necesară.

Motivul pensionărilor în masa este același în ambele cazuri: încercările sau propunerile de a face schimbări la pensiile speciale. De data aceasta, apariția unui proiect propus de Banca Mondială în care vârsta pensionare să urce treptat de la 25 la 30 de ani, iar pensia în plată să nu mai depășească salariul.

Propunerea este una logică și de bun simț, dar nimeni dintre cei care sunt în preajma pensiei nu vrea să accepte condiții mai proaste decât cele existent acum. Așadar, este de așteptat ca numărul magistraților să se împuțineze cu zece procente până la adoptarea noii legislații. Dacă va fi adoptată.

Tehnic, se împlinește astfel mai vechea dorință a grupului Dragnea de a goli sistemul judiciar pentru a aduce magistrați mai tineri despre care se presupune că nu au tăria necesară de a se opune politicienilor.

Laolaltă cu unele prevederi privind cariera magistraților, această situație va duce la consecințe majore.

Numărul dosarelor din instanțe și parchete atribuite fiecărui magistrat va spori semnificativ.

Procurorii vor putea lucra și mai puține anchete ca până acum. Alături de prevederile privind prescripția vom avea un val de dosare abandonate, din trecut. Un prim pas s-a făcut deja în luna octombrie, dar numărul dosarelor vechi care vor fi închise va spori.

La fel, și numărul judecătorilor va devein foarte mic în comparație cu multitudinea dosarelor. Termenele se vor da și mai târziu de un an, iar instanțele se vor bloca. Termenul rezonabil în care se va face justiție va fi cu mult depășit, spre nemulțumirea tuturor.

Parchete precum DNA nu vor mai fi atractive pentru magistrați, iar cei mai tineri care ar fi vrut să progreseze rapid vor fi blocați la intrarea în acest tip de instituție. DNA va fi, tehnic, depopulată și incapabilă să răspundă numeric la multitudinea de cauze. Nemaivorbind de ciuntirea competențelor acestei instituții care a operat treptat în acești ani.

Pentru a completa posturile lipsă, deja există o procedură de intrare în magistratură pentru juriști și avocați cu vechime de cinci ani. Adică intrarea fără absolvirea INM. Dintre candidați se vor găsi și recruta inclusiv cozile de topor.

În fine, două observații făcute de Comisia de la Veneția. Aceasta spune că noile legi ale justiției, care prevăd numirea politică șefilor de parchete și posibilitatea de a interveni peste dosare vor duce la un sistem clientelar în magistratură. Adică supunere față de șefi.

Nu în ultimul rând, mărirea Secției de Investigare a Magistraților și neîntoarcerea sa la DNA va fi un alt instrument de lucru împotriva celor care fac dosare grele.

Aveți toată imaginea în față și vom culege rezultatele în mai puțin de cinci ani. Când o să vedem o seamă de infractori politici care nu vor mai da niciun fel de socoteală.

Judecătoarea Andreea Chiș, care se va pensiona și ea în ianuarie, a spus că ”protestele din 2017 au fost o gură de aer proaspăt pentru magistrați, însă încrederea pe care oamenii o aveau în justiţie a fost ștearsă de subiectul pensiilor speciale.”

Deocamdată, nu a fost găsită o soluție pensiilor special, nicicum în sensul dorit de populație, dar neclaritatea în privința viitorului va conduce la rezultatul dorit de politicieni: o justiție mai slabă, mai puțin experimentată, mai coruptibilă și momentan cu aceleași pensii speciale.

Gorbaciov a fost bun sau rău?

Întrebarea asta mi-a pus-o fiu-meu, care are 16 ani. Cred că-i sunt dator cu o explicație, iar nouă ne suntem datori cu o lămurire istorică. Ce spunem despre personajul căruia îi datorăm mare parte din libertate, fie că el și-a dorit asta sau a făcut o greșeală.

Întâi de toate să lămurim un lucru. Gorbaciov a fost comunist. Din cei cu idealuri. A crescut gândind la libertate, dreptate și luptă de clasă, plus alte lucruri pe care comunismul le-a sădit acolo. Nu a fost, însă, un stalinist. A văzut ororile acestuia și le-a simțit. A văzut oameni dispărând de lângă el, a denunțat nenorocirile lui Stalin. Și ca orice tânăr s-a opus, evident sistemului. Cât se putea.

Unul dintre profesorii săi din facultate a fost acuzat de ”cosmpolitism fără rădăcini”, în perioada epurărilor, povestește Gorbaciov. Profesorul, o somitate în istoria ”Rusiei kievene” a urcat pe scenă în straie foarte simple, chiar sărăcăcioase, ca să răspundă acuzației. A spus doar: ”Priviți-mă!” Sala a înțeles ironia și a râs cu lacrimi. Gorbaciov printre primii. Așa s-a terminat procesul.

Dincolo de despărțirea de stalinism, Gorbaciov a rămas un comunist. Nemulțumit de cum merge țara și partidul, doritor de o mai mare libertate, dar tot în spiritul în care a fost crescut. A rămas nomenclaturist și a beneficiat de toate privilegiile pe care comunismul i le-a dat. A stat în cercul zero al puterii sovietice ani buni, chiar dacă avea o viziune diferită față de conservatorii comuniști.

El spune că scopul său a fost să-și schimbe țara. Și că nu a vrut putere de dragul puterii. La 80 de ani a afirmat că ”dacă și-ar fi dorit ar fi rămas lider până la data respective.” Dar știe foarte bine că procesul de schimbare i-a scăpat de sub control și recunoaște asta.

Într-un volum al memoriilor sale spune câteva cuvinte care s-ar potrivi oricărui regim democratic. ”Am crezut că principalele valori social-politice sunt libertatea, egalitatea, solidaritatea. Toate aceste valori sunt apărate de generații de luptători social și de fapt sunt fundamentul tuturor curentelor politice.” Dar, adaugă, unele fără altele, nu pot funcționa și că aplicate de unele singure se va ajunge la regimuri autoritare sau totalitare.

Și-ar fi dorit ca asta să fie un testament? Posibil, dar nu funcționează așa.

Ce simt eu este că Gorbaciov și-a dorit un tip de comunism adaptat anilor 90. Poate cu față umană. Fără frânele autoritare asta a dat spațiu fărădelegilor de tot felul. Gary Kasparov susține la un moment dat că România este singurul stat în care proiectul lui Gorbaciov a reușit. Adică, rămânerea la putere a unei linii de partid care să simuleze un regim democratic și cu funcționare capitalistă.

De asta, preferabili lui Gorbaciov și grupului său sunt cei care au vrut să rupă sistemul cu adevărat. Cei care au văzut comunismul ca adevărata nenorocire, nu doar pe liderii săi. Dar avem de ce să-I mulțumim. Regândirea sistemului, ridicarea pârghiilor autoritare a însesmnat momentul în care Europa de est a avut șansa revenirii la normal. Pe care fiecare a exploatat-o mai bine sau mai rău. Însă, fără el, cu siguranță astăzi am fi fost Belarus sau Moldova.

O fotografie cu Viktor Orbán. Este el viitorul lider al Europei?

Una dintre fotografiile de la Tușnad surprinde o femeie îmbrăcată cu un tricou imprimat cu chipul lui Viktor Orbán. Pe tricou scrie și pe față și pe spate: ”Liderul Europei.” Este domnul Orbán liderul Europei? Nici pe departe. Dar poate fi liderul unui grup care gândește dincolo de luminile Europei și care caută un nou contract social. Am mai trecut pe aici, acum 80 de ani și mai știm câteva personaje care s-au înșelat profund. Și erau aplaudate de mulțimi gigantice. Nu vă gândiți musai la Hitler, au existat unii mai comici cu care domnul Orban se potrivește perfect. Voi reveni. 

Dar până la urmă ce-a spus Viktor Orbán?

Nu e niciun dubiu că o parte dintre declarațiile lui Viktor Orbán sunt rasiste. Au fost penalizate de propria consilieră pentru incluziune. Opreliștea ideologică pe care o trâmbițează pentru ”amestecul” unor oameni de culturi, rase și origini diferite este de-a dreptul grețoasă. Orbán nu pricepe lumea în care trăim. La fel, împingerea deliberată a temei legate de gen și familie, ca și cum aceasta ar fi un pericol major pentru societatea maghiară și vecinii săi.  

Voluta cu grupul iudeo-creștin este o șmecherie ieftină, în care protejează politic relația cu Israelul. Dar, per ansamblu, Orbán construiește o lume de frică, în care excluderea și segregarea funcționează ca în preajma celui de-al doilea război mondial, doar că nu-i mai amenință pe evrei. Acum sunt grupuri mai slabe. 

O notă separată, comică. Domnul Orbán crede că Ungaria a devenit Occident și-i invită pe cei sătui de democrațiile vestice să se mute în țara sa. Chiar crede că acesta va fi un flux natural. 

La ce ne mai uităm?

Dincolo de asta, discursul lui Orbán are și alte teme interesante, în care adevărurile și minciuna se amestecă, iar din asta rezultă câteva proiecții alterate, pe alocuri halucinante. 

Declinul Occidentului. 

Viktor Orbán spune că lumea occidentală de astăzi nu mai are decât capital și armată. Dar că America și aliații au pierdut accesul la resurse. Și de aici apare marea problemă. Că, lipsită de energie ieftină, lumea occidentală nu mai poate progresa și nici nu-și mai poate  distribui valorile. 

Mai spune că un grup de state noi s-au dezvoltat pe măsura lumea occidentale, se referă la China, Rusia, Brazilia, India și că acestea sunt astăzi o ofertă sustenabilă de valori pentru umanitate. De asta și poziția Ungariei de placă turnantă care nu mai trebuie să ia lumină doar de la vest, ci și de la restul lumii. 

Războiul cu Rusia

Domnul Orbán dă ca sigură victoria Rusiei sau un tip de victorie, cât mai curând, și spune că susținerea Ucrainei este de natură să prelungească războiul. Propune o pace rapidă, poate chiar pe propunerile Rusiei și care să curme criza politică europeană. Spune că este absolut necesar ca să respectăm dorința Rusiei ca Ucraina să nu intre în NATO. Dar când vorbește de o politică europeană comună, o numește pe aceasta imperialism. Cum ar veni, politica Rusiei de impunere a relațiilor externe este legitimă, europenii sunt imperialiști când propun statelor membre o atitudine comună.. 

Criza energetică

Aici domnul Orbán o dă rapid în neadevăr și spune că Rusia e foarte bine de vreme ce vinde în China. Uită să spună și când a făcut Rusia noi conducte spre China. Dar este clar că vrea repunerea în situația anterioară. Mai ales că este în fața unui prim eșec al politicilor sale. Guvernul de la Budapesta nu mai poate susține subvenționarea prețului la energie electrică, pe care o face din anul 2010. La noile prețuri, a ajuns funia la par. Crede că viitorul se bazează doar pe energie ieftină rusească.

Viitorul bunăstării

Domnul Orbán se bucură de investițiile chineze în Ungaria și crede că tipul acesta de colaborare este cel care va menține nivelul de trai ridicat al nației sale. Se referă în primul rând la fabrica de baterii pe care Ungaria o va avea. Doar  că uită să spună investițiile chineze vin și cu costuri. Sri Lanka numai ce simte pe pielea ei investiția chineză de 1,5 miliarde dolari într-unul din porturile sale, care a devenit proprietate chineză. 

Demografia

Aici este unul dintre punctele în care Orbán are dreptate, dar nu neapărat soluții. Într-adevăr și nația sa, ca și altele central-europene se împuținează. Poate în mai mică măsură decât România, ai cărei cetățeni au avantaj lingvistic la integrarea în Europa Occidentală, dar scăderea este o tendință pentru viitor. 

Doar că aici el respinge fenomenul natural care se va accentua în următorii ani: primirea în Europa a mai multor imigranți. Cu sau fără voia sa, schimbările climatice și sociale vor împinge oameni aici și nu în țările pe care le numește drept noile valori. Nu în Rusia vor cei care fug de căldură și războaie

Până la urmă ce-și dorește domnul Orbán cu aceste idei?

Consolidarea puterii personale și construirea unui statut european important printre iliberali. Dacă rotiți ochii peste Europa, veți vedea că azi Orban este cel mai semnificativ lider care susține aceste idei. O mare parte dintre europenii ultraconservatori își vor lua lumină de la el. Iar cu discursul de la Tușnad, bifează puncte mari. 

Schimbarea contractului social. Adică, renunțați la drepturi și libertăți de tip european pentru ceva mai multă bunăstare. Până la urmă, ce contează dacă n-ai ziare libere sau drepturi de mișcare, ori libertăți de căsătorie, dacă pe ansamblu ai mai multe parale în buzunar? Adică ideea agreată și de cel mai mic dictator: noi vă ăm ceva, dar voi tăceți din gură.

Păstrarea relației anterioare cu Rusia care prin exporturile sale de energie ieftină într-o țară fără resurse i-a consolidat guvernarea. Un model în care pierde avantajele din această zonă îi poate pune la încercare guvernarea în propria țară. Scăderea nivelului de trai este pericolul major pentru Ungaria,.     

Ce vrea de la România?

Nu mai vrea mare lucru. Controlează în România minoritatea maghiară, are o falangă a propriului partid în parlamentul nostru, a făcut investiții în economie, sport și cultură. Tehnic, a produs o destatalizare a comunității maghiare și întreține năzuința acesteia de a avea o regiune autonomă. Apoi, când vine timpul, după cum singur spune, vrea ca Ardealul să revină Ungariei. Dar lasă de înțeles că asta e o treabă pentru altă generație.

Se va împlini discursul său?

În aceste zile, Viktor Orbán seamănă, dintr-un punct de vedere, cu Mussolini. Bine strunit de Hitler și împovărat de faptul că nu se află la înălțimea acestuia, Mussolini trăia cu impresia că războiul se va sfârși repede și cu o victorie uriașă a puterii germane. Aplaudat fără sfârșit, fără o opoziție serioasă, dependent de aliatul său, Mussolini trăia într-o iluzie, și anume, că declinul democrațiilor occidentale este ireversibil și că o nouă lume vine. Fix ce vede și ce crede Orbán azi, în relație cu Putin. Dar că nu e așa, măcar din simplul motiv pe  care singur îl numește. Toată planeta vrea să migreze în democrațiile occidentale, nu în noul sistem de valori ruso-chinez. Oamenii fug din lumea dictatorilor nu vin spre ea. Iar combinația de capital, știință, bunăstare și armată, va ține occidentul în picioare o vreme îndelungată. 

Ce se va întâmpla cu domnul Orbán?

În ciuda acestui discurs, problemele sale interne ar putea să ducă la tulburare într-o parte din electorat. El trebuie să plătească pe mai departe curentul electric și benzina. Și să dezvolte țara. Nu o va putea face cu bani europeni, care sunt blocați, așa că va apela la China. Asta îl va exclude și mai mult din instituțiile europene și pe măsură ce lucrurile se complică, ar putea propune, cel mult, o ieșire din UE. Dar asta va duce la o bătălie politică internă uriașă, care l-ar zdruncina și mai tare. Iar odată ieșit din Europa, ar putea avea parte de soarta lui Johnson. Așadar, ar putea alege să meargă pe acest drum, dar bănuiesc că o vreme va încerca același joc de acum. 

Ce îi răspunde România?  

Nu mare lucru. Președintele consideră declarațiile regretabile și o mare greșeală. Ministrul de externe a dat un interviu lung, fără impact. Dar delimitarea este clară. Ca și afilierea României la alt tip de valori.  

Va avea vreo consecință asupra UDMR?

Președintele Iohannis a trimis UDMR la popor să dea explicații pentru rasismul de care dă dovadă patronul spiritual și financiar al formațiunii, Viktor Orbán. Și nu neapărat pentru zicerile sale, ci pentru atitudinea de slugă care o face pe prostul. Pentru că ce spune Iohannis nu este că UDMR ar avea treabă cu declarațiile, ci că le-a aplaudat. Or, nimeni nu-i bănuiește de neînțelegerea situației pe liderii maghiari. 

Dar asta este tot ce  veți vedea pe aici. Un perdaf, o tragere la răspundere, nu o alungare de la guvernare. România nu-și permite o criză politică crede președintele. Chiar dacă UDMR este trâmbița mică și spartă a Budapestei la București. De la teme rasiale, xenofobe, naționaliste, frânarea DNA sau taxarea marilor companii, UDMR a preluat tot de la Budapesta. Acesta este motivul real pentru care această formațiune ar trebui să se limpezească. Ori sprijină valori liberale și europene, ori pleacă de la guvernare, unde ne reprezintă pe toți.

Deocamdată, însă, acest PSD bilingv va rămâne la guvernare, dar măcar știm ce hram poartă. 

Sub acest link este discursul integral, tradus în limba română.

Ce trebuie să știi despre Roe v Wade și avort în Statele Unite.

Textul acesta aduce câteva explicații scurte despre ce înseamnă hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite în cazul Roe v Wade sau ceea ce-a fost transmis la noi drept interzicerea avortului în America. Două precizări, însă, înainte.

Avortul nu a fost interzis în SUA.

Sunt pro-avort și susțin libertatea femeilor și a cuplurilor de a hotărî în privința aceasta. Cred că legislația din România, care dă posibilitatea întreruperii sarcinii în primul trimestru, este corectă. Cred că, atunci când vorbim despre astfel de decizii, trebuie să ne precizăm poziția.

Ce este Roe v Wade

Roe v Wade este numele unei hotărâri din 1973. a Curții Supreme de Justiție a SUA. Jane Roe este un nume fictiv dat pentru protejarea intimității unei femei din Texas, pe numele său adevărat Norma McCorvey. Ea a rămas însărcinată și a dorit să facă avort, dar legislația din Texas îi interzicea acest lucru.

A intentat proces împotriva procurorului șef local, Henry Wade, în calitate de reprezentant al statului, spunând că legea care-i interzice avortul este neconstituțională.

A câștigat atât în fața instanțelor locale, cât și în fața Curții Supreme de Justiție, care are rol constituțional. Aceasta a spus, pe baza unui amendament privind viața privată, că există un drept la avort. Curtea a dat totuși posibilitatea statelor să reglementeze pe trimestre dreptul la avort, susținând că trebuie căutat un echilibru între drepturile femeilor, politica demografică și viața fătului. De asemenea, a statuat că dreptul la avort este fundamental și că fiecare lege emisă de state pe tema asta poate și trebuie să fie supusă unui control strict al instanțelor americane.

De ce a fost schimbată hotărârea

Decizia a împărțit societatea americană în două, pozițiile principalilor actori schimbându-se de-a lungul anilor în funcție de diverse situații politice și alegeri. Una peste alta, în ultimii ani, a existat o presiune publică masivă a unor grupuri religioase, economice și politice ca decizia să fie întoarsă.

Acest lucru s-a putut petrece după ce Curtea Supremă a căpătat o majoritate cu orientare conservatoare, cu ajutorul a trei judecători numiți de președintele Trump. Iar momentul potrivit a fost cazul Dobbs vs Jackson Women Health Organisation.

Thomas Dobbs este numele șefului Ministerului Sănătății (sau echivalentul acestuia) din Mississippi. Jackson Women Health Organisation este singura instituție care efectua avorturi în acest stat. Clinica dat în judecată statul pentru apariția unei legi care interzicea avortul după primul trimestru de sarcină, chiar și în cazul violului sau incestului.

De fapt, ce urmărea clinica era o clarificare a termenului de viabilitate a fătului. Așa procesul a ajuns la Curtea Supremă.

Ce prevede întoarcerea

S-au judecat două capete de dosar. Primul este chiar procesul Dobbs vs Jackson unde Curtea a hotărât cu 6-3 că instanțele inferioare au greșit când au dat dreptate clinicii Jackson. Curtea a întors cu această ocazie și hotărârea Roe vs Wade, dar cu scorul de 5-4. Ea a stabilit că dreptul la avort nu este unul constituțional.

Asta înseamnă, în mod clar, că reglementarea avortului va fi făcută de fiecare stat în parte. Adică legislația nu va mai fi unitară la nivelul statului federal, ci că parlamentele locale vor hotărî conform voinței alegătorilor de acolo. Așadar, unele state vor interzice avortul, altele îl vor lăsa liber, altele vor institui diverse trepte.

Atenție, și acum legislațiile locale permit avortul în diverse stadii ale sarcinii, în mod diferit, în diverse state americane. Unele dintre ele sunt de acord cu avortul dincolo de primul trimestru, așa cum e la noi.

Cum arată situația pe state

Înainte de acest lucru, să spunem că mai multe grupuri democratice ar dori o legislație federală, lucru care este posibil și nu este interzis de decizia Curții Supreme. Președintele Biden a promis că va lupta pentru o astfel de legislație.

O astfel de legislație va trece cu siguranță de Camera Reprezentanților, dar nu are destul sprijin să treacă și de Senat, mai ales că democrații sunt divizați acolo.

Astfel, este posibil ca fiecare stat să facă acest lucru individual în cel mai scurt timp. Multe dintre ele au legislația pregătită deja de ani buni. Rezultatul hotărârii Dobbs este așteptat de multă vreme.

13 state au legi care vor intra deja în vigoare. Acestea sunt Arkansas, Idaho, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Missouri, Nord Dakota, Oklahoma, Dakota de Sud, Tennessee, Texas, Utah și Wyoming.

Cinci state se vor întoarce la legile deja existente înainte de 1973. Alabama, Arizona, Michigan, West Virginia și Wisconsin. Mai sunt patru state care au deja interdicții la șase săptămâni: Georgia, Iowa, Ohio și Carolina de Sud.

De partea cealaltă sunt statele democrate, precum California, care au anunțat deja că vor menține și vor înlesni avorturile. Este posibil ca la finalul acestei perioade, America să fie împărțită în două asupra avortului.

Pe cine va afecta

Hotărârea Dobbs are un amendament scris clar chiar de unul dintre judecătorii conservatori. Statele nu pot interzice migrația pentru a face avort. Așadar, poți pleca din statul tău ca să faci avort în altă parte a țării.

Pe scurt, cei mai afectați de o astfel de interdicție vor fi cetățenii cei mai săraci ai țării, cei care nu au posibilitatea de a susține material deplasarea și costurile unui avort. Datele arată că cele mai afectate vor fi femeile sărace din statele sudice, care vor trebui să călătorească distanțe mai mari.

Cum numărul clinicilor va fi mai mic, și programările vor fi obținute mai greu. În general va fi vorba de femei aflate în intervalul 20-30 de ani și care au deja un copil, majoritatea de culoare.

Câte avorturi sunt în SUA anual

Câteva studii preliminare arată că numărul avorturilor va scădea cu cel mult 13-14 procente. O lege care a fost adoptată în Texas a dus la scăderea avorturilor cu 10 la sută, majoritatea celor aflate în această situație călătorind sau apelând la pastile care pot fi aduse din alte state.

O statistică prezentată de NYT arată că una din patru femei din SUA ar putea fi pusă în situația de a plănui un avort. În 2017, în Statele Unite au avut loc peste 1,1 milioane de avorturi, 800 de mii în clinici și peste 300 de mii cu ajutorul pastilelor.

Încheie asta dezbaterea?

Dimpotrivă, ea revine masiv pe agenda electorală, iar politicienii chiar trebuie să țină seama de voința populară. Hotărârea Curții Supreme vine în răspăr cu majoritatea americanilor, care susțin dreptul la avort. Este posibil ca tema să aducă câștiguri electorale politicienilor care înlesnesc avorturile.

De ce este important pentru Europa

Grupurile religioase, economice și politice care susțin interzicerea avorturilor nu sunt doar locale, ci funcționează global. Polonia a luat o astfel de decizie recent, iar alături de ea se mai află Nicaragua și El Salvador. De fapt, numărul statelor care interzic avortul este de aproximativ 50. În ultimii 30 de ani, 59 de state au mărit accesul la avort.

Dar cum Statele Unite sunt văzute ca un campion al democrației și drepturilor omului, hotărârea recentă poate aduce un sprijin major mișcărilor împotriva avortului.

Foto de Duané Viljoen pentru Pexels

Cum să combatem inflația cu guvernul Ciucă: întâi îi ajutăm pe bugetari.

După cum știți, la noi, marile anunțuri se fac noaptea. Astfel, anunțul despre al doilea pachet de ajutor economic și social, în valoare de peste 1 miliard de Euro, a fost făcut pe Facebook de premierul Ciucă.

Întrebat care este sursa finanțării pentru acest pachet, premierul a răspuns senin că aceasta se va face din tăierea cheltuielilor de la ministere. În schimb, statul va angaja în continuare până la începutul lunii iulie.

Și acum uitați-vă pe cele câteva anunțuri! Unde se vor duce banii?

Răspunsul este foarte simplu. Pe mărirea salariilor bugetarilor și la ajutorul de pensii. De fapt este un miliard de euro pe care guvernul îl aruncă în piață nu ca ajutor economic, ci doar ca ajutor social. Pur și simplu sunt bani ca lumea să se mai ajungă cu leafa în vremuri extrem de complicate. Și care se vor duce în consum, sporind inflația.

Cât despre amânarea ratelor la bănci, aceasta a apărut pentru că trebuia să le dea câte ceva și la cei din mediul privat. Respectiv dreptul de a alege dacă rămân cu ceva mai mulți bani în buzunar acum sau mai târziu. Plus ideea care va apărea în capul oamenilor că, de ce nu, poate le mai amână și după nouă luni.

Atât a putut clasa politică a României: să dea din pix încă o sută de lei.

Fără îndoială, bugetarii își așteaptă banii pe care i-au căpătat prin lege și pe care aceiași politicieni i-au blocat. Mai ales că în cazul multora, valoroși, salariile le-au fost plafonate de ani buni. E vorba de cei care au ajuns la limitele de vârstă și experiență superioare.

Și asta pentru că, în guvernarea Dragnea au preferat să dea o lege mincinoasă și să mărească salariile cu bani care nu existau. Astăzi s-au prins în propria minciună și ca s-o mai croiască cumva, le dau un sfert din mărirea la care aveau dreptul. Asta ca să vedeți cât ne costă pe toți minciuna și heirupismul politic.

Astăzi, în realitate, ei nu pot plafona taxe, nu le pot micșora sau mai tăia din accize. Pentru că nu au de unde. De asta tropăie să mărească taxe. Pentru că, în ciuda inflației, tot nu se ajung cu banii. Vă veți întreba atunci de ce le dau banii oamenilor. Pentru că trebuie să te faci că faci ceva.

Cum ar trebui să fie?

Inflația este o complicație cu care toate guvernele lumii au de furcă. Soluțiile clasice presupun politici monetare mai dure, limitarea creditelor, titluri de stat cu dobânzi mari pe termen lung.

Doar că aici intervin factori externi care nu țin musai de România: prețul la energie și lanțurile de aprovizionare externe. Ne vom regla odată cu alții și cu refacerea circuitelor energetice.

Așa că mare parte din răspunsuri rămân la noi.

Cereți măriri de salariu, căutați-vă un loc nou de muncă! Renunțați la cheltuieli mari! Reglați-vă consumul în casă! Nu faceți credite. Și refinanțați ce aveți.

Inflația o trecem de unii singuri.

P.S. O doamnă mi-a reproșat azi că instig oamenii la ură împotriva bugetarilor. Eu nu privesc lucrurile așa. Luni am făcut o emisiune în care oamenii au aflat cât de greu e să lucrezi la stat. Că e nedrept. Și nu e cel mai bun loc din lume. Nu cred în mitul că la stat se stă. Știu că sunt foarte mulți oameni buni.

Eu spun doar că sistemul este nedrept, prost așezat și că statul încurajează o stare de lucruri care ne va duce pe toți la faliment. Exemplul de aseară este grăitor. Un pachet economic nu poate fi compus doar din aplicarea unei legi care mărește salariile unei singure categorii sociale.

PNL își anunță candidatul la Cotroceni

UPDATE DE SEARĂ.

42 de lideri PNL i-au cerut plecarea lui Florin Cîțu. Urmează o demisie sau un congres.

TEXTUL INIȚIAL

Ca să nu existe dubii sau neînțelegeri în privința viitorului lui Florin Cîțu, PNL a primit un semn evident de la Cotroceni. Deputatul PNL, Alexandru Muraru, apropiat de Cotroceni, a publicat o opinie pe site-ul Digi 24, în care vorbește foarte clar de plecarea lui Cîțu.

Aici este textul în întregimea sa.

Iată câteva fragmente:

PNL trebuie să treacă la un alt nivel, de pregătire a anului electoral 2024. Angrenat într-o coaliție de guvernare de largă majoritate, PNL are nevoie acum de un restart care să-i garanteze drumul, să-i seteze mecanismele politice, să-i reconstruiască toată arhitectura instituțională, politică și electorală pentru cel mai provocator an electoral din ultimele două decenii.

PNL are nevoie de un suflu nou, un lider personalizează leadershipul partidul, îi imprimă ritmul, valorile și principiile sale, îi poate construi o nouă generație de lideri care să dobândească un fel de a fi necesar României anului 2022.

M-am alăturat imediat colegilor mei care cred că PNL are nevoie de un proiect politic nou construit, așa cum e o regulă nescrisă a organizațiilor politice românești, în jurul celui care se află în fruntea administrației, care are o viziune de ansamblu asupra mersului României, care elimină blocajele sau lipsa de dialog din relația cu organizațiile locale sau cu parlamentarii. 

 Numai în partidul comunist se respecta cutuma că toate mandatele trebuie duse până la capăt, indiferent de ce se întâmpla (”no matter what”). Un partid precum PNL într-un stat democratic nu își poate permite o asemenea greșeală atunci când condițiile din teren impun o reevaluare, impun nevoia unui proiect politic nou chiar din 2022.

Asta nu înseamnă doar plecarea lui Cîțu

Mesajul venit este foarte clar. Nicolae Ciucă va fi nu numai președintele PNL, ci și candidatul acestui la președinție. De aici, PNL și întreaga structură de stat pe care o subordonează vor lucra la acest mandat.

Semnalul mai înseamnă stoparea oricăror altor candidaturi interne, dar și oricăror încercări de rebeliune. Chiar dacă pe surse toate filiale s-au pronunțat pentru Ciucă, nu înseamnă că toată lumea îl iubește sau îl vrea. Mai ales că el este un personaj impus partidului nu crescut din el.

Nu uitați că domnul Ciucă nu este un politician veritabil, nu este carismatic și nici un orator grozav. Chiar dacă experiența profesională și cariera de militar îi oferă credibilitate, politica înseamnă să și vorbești. Mai mult, el nu are nici avantajul domnului Iohannis de a candida împotriva PSD. Este șeful unui guvern cu PSD și va fi greu să-l faci arșice pe cel cu care ai coabitat.

Așadar, în cel mai bun scenariu, se va confrunta cu un candidat sperietoare de la AUR. Adică repetarea scenariului Iliescu versus Vadim.

Dar ca să ajungi acolo trebuie să rezolvi candidatul PSD. Iar cei doi care se profilează, Geoană și Firea, au mai multă experiență politică decât generalul. Deci PSD va trebui să fie înțelegător. Și ar trebui să accepte că în condiții de război nici nu te apuci de schimbat prim-miniștri, chiar dacă le vine rândul în 2023.

Cred că așa gândesc acum strategii de la Cotroceni. Dar dacă am învățat ceva în ultimii 20 de ani din politica românească este că niciun plan de termen lung nu a ieșit. Deci sunt departe, chiar dacă asta își doresc.

Câteva fețe ale războiului. Cu oameni obișnuiți

Twitter este cea mai bună rețea socială ca să vezi realitatea războiului. Informația circulă mult mai repede, e sancționată rapid dacă nu este corectă, comentariile mai puțin ample, îți lasă loc de judecată ție nu altora.

În ultimele 24 de ore, relatările de război s-au amestecat cu faptele de viață. Iar ceea ce a rezultate îți va pune un nod în gât. Iată câteva imagini.

Un soldat își salută părinții.

Oamenii pleacă din Odesa

Un tată se desparte de familia sa

O femeie îi ia la întrebări pe soldații ruși

Oamenii donează sânge deși Kievul este atacat

Oare poți pleca din Mariupol

Tocmai ne-am găsit obiectivul național: împotrivirea la Rusia

Update: De când am scris acest articol, Rusia a atacat Ucraina. Restul rândurilor sunt perfect valabile.

La ora la care scriu, televiziunile arată o coloană de tancuri care merge spre Donețk. Mai la prânz, una mergea către Mariupol. S-ar putea să fie începutul unei invazii de proporții. Sau poate doar o mișcare care să securizeze estul Ucrainei și să-l implice într-un război care să nu permită aderarea acesteia la NATO.

Cred că sunt oameni mult mai bine pregătiți ca mine care să vă explice acțiunile lui Putin și dorințele sale. Sunt școli de gândire diferite. Una vine dinspre intelligence, alta din zona analiștilor politici. Teoriile lor diferă, dar pentru mine un lucru este foarte clar și o să încerc să-l prezint aici.

Obiectivele lui Putin

Nu știu unde se va opri Putin cu armele, dar îmi este clar unde vrea să ajungă influența lui. Planul președintelui Rusiei este să reocupe zona din estul Europei, în care Rusia a avut un cuvânt de spus. Și nu mă refer numai la comunism. Acela a fost apogeul. Dar, istoric, Rusia a putut să-și manevreze interesele în tot ce înseamnă Polonia, România, Bulgaria. Cehia, Slovacia și Ungaria au fost cuceriri de rit nou. În mintea lui Putin, toată această zonă trebuie recuperată. Dacă nu cu arma, măcar cu partide și puteri care să-i dea raportul și să joace cum vrea el.

Al doilea obiectiv este demantelarea Uniunii Europene, care, prin comparație la toate capitolele cu Rusia, devine un imperiu al binelui. Orice rus sănătos la cap se va uita de la România până în Spania ca la un model de succes. Oricum ai întoarce-o, în linii mari, viața indivizilor de rând este mai bună în acest spațiu. De la case, la internet, la liberă exprimare și până la circulație. Câtă vreme va exista acest model de comparație, tot ce înseamnă putere în Rusia va opera cu un handicap în fața propriilor cetățeni.

În fine, dar asta e de la sine înțeles, deformarea NATO e o miză. Câtă vreme Rusia pune în mijlocul oricărei discuții și argumentul militar, o forță comparabilă este de neînchipuit. Unitatea blocului vestic va fi o problemă. Putin nu ne poate doborî pe toți laolaltă, dar individual poate.

Ce înseamnă pentru noi

Dacă alegem să trăim în țara asta, la marginea „imperiului european” sau la marginea NATO, toată generația noastră va fi obligată să ducă această luptă împotriva lui Putin și a Rusiei. Și nu doar pentru un an sau doi. Ci toată viața. Și nu numai viața noastră, ci și a copiilor noștri. Obiectivul nostru național va fi opoziția la ceea ce vrea să aducă Rusia aici.

Mai multă Rusia înseamnă mai puțină democrația, mai puțină libertate, mai puțină libertate de exprimare și mai multă sărăcie. Rusia este un exportator de crimă, mafie și inegalitate supremă. Laolaltă cu un dispreț față de viața oamenilor obișnuiți.

Este foarte probabil ca în viețile noastre să nu lăsăm cea mai bună țară. Și nici cea mai mare bogăție. Dar cu siguranță, dacă vom avea o moștenire comună, atunci va fi această bătălie comună. Nu e mult, dar e vital. Rusia ne-a adus cel mai mare dezastru din istorie. Și el nu trebuie repetat.

Care este, de fapt, războiul nostru cu Rusia

Suntem de azi într-un punct critic pentru țara noastră și pentru societatea noastră așa cum am cunoscut-o în ultimii 30 de ani. Urmează o perioadă de reașezare, poate o agresiune, dar mai ales o mare bătălie pentru a ne păstra valorile și România europeană. 

Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat una dintre cererile sale ca să nu pornească războiul din Ucraina. Rusia cere NATO și Americii să-și retragă trupele, dar și tehnica militară din România și Bulgaria. Rusia spune că Europa de Est trebuie repusă în situația anterioară anului 1997, când a început aici extinderea NATO. 

Rusia susține că aceasta este o încălcare a acordurilor diplomatice de după războiul rece. Moscova arată că, la căderea URSS, președintele Gorbaciov ar fi primit asigurări din partea americanilor că NATO nu va trece de granițele Germaniei. 

NATO a făcut acest lucru, însă, și pas cu pas, a ajuns în 1997, apoi în anii 2000 în aceste părți de lume. Iar noi am primit stabilitate, democrație, o umbrelă militară și alinierea cu o viziune europeană din care România a făcut mereu parte. De fapt, anii aceștia în care România nu a mai fost în sfera de influență a Rusiei reprezintă probabil cei mai prosperi ani ai noștri ca țară și democrație. Și ca nivel de trai. În ciuda aranjamentelor proaste sau a corupției de nestăvilit. Sau a inegalității față de alte țări europene. 

Ce vrea Rusia acum este cea mai mare amenințare la adresa noastră în istoria modernă.

Practic, un stat ne cere să abandonăm alianțele noastre și să rămânem fără apărare militară, dar mai ales diplomatică. Căci despre asta este vorba. Analiștii numesc asta o resetare. Adică reașezarea echilibrului de putere pe alte stabilimente. Aranjamentele din anii 90 nu mai merg, iar aici, spun ei se caută alt echilibru. Doar că echilibrul acesta, așa cum îl vrea Rusia, este periculos pentru noi. Și tocmai asta se negociază. Suntem în fața unui nou acord de la Ialta, oare? Și, dacă e așa, întrebarea care se pune este de care parte a istoriei vom pica de data asta. 

Europa de Est este importantă pentru Statele Unite, dar nu atât de importantă. Dușmanul cel mai mare este China. Și poate partea americană este dispusă la concesii ca să aibă liniște cu Rusia. Dar care să fie acestea? Să fie scutul de la Deveselu după cum spun analiștii, să fie influența diplomatică? Sau poate cea comercială? Dacă nu suntem pregătiți cu un răspuns, noi și copiii noștri vom suferi. Căci ce se așează acum, se face pentru încă 30 de ani. 

Eu unul mă așteptam să-i văd pe liderii noștri conducând o ofensivă diplomatică în mari capitale. Fiind liderii ideii că America nu poate pleca de aici, că alianțele noastre sunt importante. I-aș fi vrut punând presiune ca să înțeleagă toată lumea că niciun pas în spate nu e posibil. Am primit, însă, doar declarațiile conforme uzanțelor diplomatice. Prea puțin. 

Nu cred că cererile Rusiei vor căpăta un răspuns acum. Sigur că ei pot cere mai mult decât pot obține. Dar știm că acesta poate fi un obiectiv pe termen lung. Și că Rusia mereu va presa pentru asta: recăpătarea influenței, aici, la noi. Ceea ce ar fi un dezastru.

Apartenența României la lumea și valorile euro-atlantice nu este un dat. Este ceva ce trebuie menținut și apărat în permanență. Fiind în preajma Rusiei va trebui să ne aparăm nu numai o generație, ci în toate generațiile.

Armata României face un om de zăpadă. Președintele o fi la schi?

De câteva ore încoace suntem martorii unui fenomen bizar și inexplicabil, chiar și pentru vlăguita politică din România. Un fenomen care strălucește prin absența explicațiilor, personajelor și, aparent, a preocupării.

Președintele Macron a anunțat disponibilitatea Franței de a trimite trupe în România, în eventualitatea invadării Ucrainei de către Rusia.

Un anunț similar a făcut președintele Biden.

 (…) ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”,

Joe Biden

Aceste două anunțuri au fost aproape simultane, în termeni de politică externă. Ele par a fi coordonate și reprezintă un semnal puternic al aliaților pentru estul Europei.

Întregiți cu acest articol din NYT, care arată că este foarte probabil ca în Românai să fie pregătite trupe speciale pentru a lupta în Ucraina, în cazul unei invazii.

Știți cine sau ce lipsește din acest peisaj, nu? Președintele Iohannis a salutat anunțul omologilor săi, pe Twitter.

Unde sunt ai noștri?

Nici site-ul președinției, niciun interviu, nicio ședință, darămite un CSAT nu explică populației prezența acestor trupe în România. Cetățenii români află de la președinții a două dintre cele mai puternice state ale lumii că aici s-ar putea întâmpla ceva foarte grav.

Nimeni din partea română nu consideră că ar trebui să ne dea mai multe explicații. Probabil nu le merităm. înțeleg și faptul că atât Biden cât și Macron au și un joc electoral în aceste anunțuri. Dar, logica diplomatică spune că-i lași să-și facă anunțurile ca să marcheze punctele de acasă, după care, imediat, ieși cu explicații pentru nația ta.

Același lucru este valabil pentru premier sau ministrul de externe. Cel din urmă a apărut cu câteva explicații la Digi 24, dar înainte de aceste anunțuri. Dar în mare subiectul pare absent de pe agenda de la cel mai înalt nivel din România.

Președintele Iohannis a vorbit despre asta acum zece zile doar ambasadorilor acreditați.

Și atunci ne-a vorbit de angajamente și de nevoia de trupe americane. Rezultă de aici că există o coordonare între cele două părți, dar asta trebuie explicat populației de acasă.

Bine măcar că avem un om de zăpadă

Suntem în cel mai dificil moment istoric de la intrarea în NATO. În mod explicit, Rusia a cerut aliaților noștri să-și părăsească pozițiile și să elibereze zona. adică să o lase sub influența sa, ca acum 30 de ani. Și aici sunt suficiente cozi de topor care să argumenteze asta. Or, tocmai în această situație dificilă, președintele, premierul, ministrul apărării sunt absenți din spațiul public și mințile noastre.

Care este planul nostru în cazul unei invazii? Dar în privința ofensivei diplomatice care spune că SUA trebuie să-și abandoneze zona de interes și protecția pentru noi?. Ce facem în războiul gazelor? Ce răspunsuri avem pregătite? Care este planul pentru următorii ani, care vor fi critici? Cum îi spui nației tale ce este important? Și cum le cucerești inimile și mințile într-o lume a dezinformării?

Această nepăsare sau strategie bizară este pe cale să ne condamne istoric. Aici urmează un război, poate nu cu arme, dar care va ține o generație. Cei 30 de ani de pace s-au sfârșit. Urmează probabil alți 30 în care va trebui să apărăm ideologic tot ce am câștigat în ultima vreme. Și, mai ales, democrația noastră. Or liderii noștri nu numai c-au pierdut startul, dar sunt absenți.

Pe acest fond nu ne mai miră veselia de pe pagina de Facebook a Armatei României, acolo unde militarii săi fac un om de zăpadă.

Pentru o bună informare vă las aici ediția de România în Direct cu conferențiarul Armand Goșu, expert în spațiul rusesc.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!