Suntem de azi într-un punct critic pentru țara noastră și pentru societatea noastră așa cum am cunoscut-o în ultimii 30 de ani. Urmează o perioadă de reașezare, poate o agresiune, dar mai ales o mare bătălie pentru a ne păstra valorile și România europeană.
Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat una dintre cererile sale ca să nu pornească războiul din Ucraina. Rusia cere NATO și Americii să-și retragă trupele, dar și tehnica militară din România și Bulgaria. Rusia spune că Europa de Est trebuie repusă în situația anterioară anului 1997, când a început aici extinderea NATO.
Rusia susține că aceasta este o încălcare a acordurilor diplomatice de după războiul rece. Moscova arată că, la căderea URSS, președintele Gorbaciov ar fi primit asigurări din partea americanilor că NATO nu va trece de granițele Germaniei.
NATO a făcut acest lucru, însă, și pas cu pas, a ajuns în 1997, apoi în anii 2000 în aceste părți de lume. Iar noi am primit stabilitate, democrație, o umbrelă militară și alinierea cu o viziune europeană din care România a făcut mereu parte. De fapt, anii aceștia în care România nu a mai fost în sfera de influență a Rusiei reprezintă probabil cei mai prosperi ani ai noștri ca țară și democrație. Și ca nivel de trai. În ciuda aranjamentelor proaste sau a corupției de nestăvilit. Sau a inegalității față de alte țări europene.
Ce vrea Rusia acum este cea mai mare amenințare la adresa noastră în istoria modernă.
Practic, un stat ne cere să abandonăm alianțele noastre și să rămânem fără apărare militară, dar mai ales diplomatică. Căci despre asta este vorba. Analiștii numesc asta o resetare. Adică reașezarea echilibrului de putere pe alte stabilimente. Aranjamentele din anii 90 nu mai merg, iar aici, spun ei se caută alt echilibru. Doar că echilibrul acesta, așa cum îl vrea Rusia, este periculos pentru noi. Și tocmai asta se negociază. Suntem în fața unui nou acord de la Ialta, oare? Și, dacă e așa, întrebarea care se pune este de care parte a istoriei vom pica de data asta.
Europa de Est este importantă pentru Statele Unite, dar nu atât de importantă. Dușmanul cel mai mare este China. Și poate partea americană este dispusă la concesii ca să aibă liniște cu Rusia. Dar care să fie acestea? Să fie scutul de la Deveselu după cum spun analiștii, să fie influența diplomatică? Sau poate cea comercială? Dacă nu suntem pregătiți cu un răspuns, noi și copiii noștri vom suferi. Căci ce se așează acum, se face pentru încă 30 de ani.
Eu unul mă așteptam să-i văd pe liderii noștri conducând o ofensivă diplomatică în mari capitale. Fiind liderii ideii că America nu poate pleca de aici, că alianțele noastre sunt importante. I-aș fi vrut punând presiune ca să înțeleagă toată lumea că niciun pas în spate nu e posibil. Am primit, însă, doar declarațiile conforme uzanțelor diplomatice. Prea puțin.
Nu cred că cererile Rusiei vor căpăta un răspuns acum. Sigur că ei pot cere mai mult decât pot obține. Dar știm că acesta poate fi un obiectiv pe termen lung. Și că Rusia mereu va presa pentru asta: recăpătarea influenței, aici, la noi. Ceea ce ar fi un dezastru.
Apartenența României la lumea și valorile euro-atlantice nu este un dat. Este ceva ce trebuie menținut și apărat în permanență. Fiind în preajma Rusiei va trebui să ne aparăm nu numai o generație, ci în toate generațiile.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!