criză

Câteva fețe ale războiului. Cu oameni obișnuiți

Twitter este cea mai bună rețea socială ca să vezi realitatea războiului. Informația circulă mult mai repede, e sancționată rapid dacă nu este corectă, comentariile mai puțin ample, îți lasă loc de judecată ție nu altora.

În ultimele 24 de ore, relatările de război s-au amestecat cu faptele de viață. Iar ceea ce a rezultate îți va pune un nod în gât. Iată câteva imagini.

Un soldat își salută părinții.

Oamenii pleacă din Odesa

Un tată se desparte de familia sa

O femeie îi ia la întrebări pe soldații ruși

Oamenii donează sânge deși Kievul este atacat

Oare poți pleca din Mariupol

Care este, de fapt, războiul nostru cu Rusia

Suntem de azi într-un punct critic pentru țara noastră și pentru societatea noastră așa cum am cunoscut-o în ultimii 30 de ani. Urmează o perioadă de reașezare, poate o agresiune, dar mai ales o mare bătălie pentru a ne păstra valorile și România europeană. 

Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat una dintre cererile sale ca să nu pornească războiul din Ucraina. Rusia cere NATO și Americii să-și retragă trupele, dar și tehnica militară din România și Bulgaria. Rusia spune că Europa de Est trebuie repusă în situația anterioară anului 1997, când a început aici extinderea NATO. 

Rusia susține că aceasta este o încălcare a acordurilor diplomatice de după războiul rece. Moscova arată că, la căderea URSS, președintele Gorbaciov ar fi primit asigurări din partea americanilor că NATO nu va trece de granițele Germaniei. 

NATO a făcut acest lucru, însă, și pas cu pas, a ajuns în 1997, apoi în anii 2000 în aceste părți de lume. Iar noi am primit stabilitate, democrație, o umbrelă militară și alinierea cu o viziune europeană din care România a făcut mereu parte. De fapt, anii aceștia în care România nu a mai fost în sfera de influență a Rusiei reprezintă probabil cei mai prosperi ani ai noștri ca țară și democrație. Și ca nivel de trai. În ciuda aranjamentelor proaste sau a corupției de nestăvilit. Sau a inegalității față de alte țări europene. 

Ce vrea Rusia acum este cea mai mare amenințare la adresa noastră în istoria modernă.

Practic, un stat ne cere să abandonăm alianțele noastre și să rămânem fără apărare militară, dar mai ales diplomatică. Căci despre asta este vorba. Analiștii numesc asta o resetare. Adică reașezarea echilibrului de putere pe alte stabilimente. Aranjamentele din anii 90 nu mai merg, iar aici, spun ei se caută alt echilibru. Doar că echilibrul acesta, așa cum îl vrea Rusia, este periculos pentru noi. Și tocmai asta se negociază. Suntem în fața unui nou acord de la Ialta, oare? Și, dacă e așa, întrebarea care se pune este de care parte a istoriei vom pica de data asta. 

Europa de Est este importantă pentru Statele Unite, dar nu atât de importantă. Dușmanul cel mai mare este China. Și poate partea americană este dispusă la concesii ca să aibă liniște cu Rusia. Dar care să fie acestea? Să fie scutul de la Deveselu după cum spun analiștii, să fie influența diplomatică? Sau poate cea comercială? Dacă nu suntem pregătiți cu un răspuns, noi și copiii noștri vom suferi. Căci ce se așează acum, se face pentru încă 30 de ani. 

Eu unul mă așteptam să-i văd pe liderii noștri conducând o ofensivă diplomatică în mari capitale. Fiind liderii ideii că America nu poate pleca de aici, că alianțele noastre sunt importante. I-aș fi vrut punând presiune ca să înțeleagă toată lumea că niciun pas în spate nu e posibil. Am primit, însă, doar declarațiile conforme uzanțelor diplomatice. Prea puțin. 

Nu cred că cererile Rusiei vor căpăta un răspuns acum. Sigur că ei pot cere mai mult decât pot obține. Dar știm că acesta poate fi un obiectiv pe termen lung. Și că Rusia mereu va presa pentru asta: recăpătarea influenței, aici, la noi. Ceea ce ar fi un dezastru.

Apartenența României la lumea și valorile euro-atlantice nu este un dat. Este ceva ce trebuie menținut și apărat în permanență. Fiind în preajma Rusiei va trebui să ne aparăm nu numai o generație, ci în toate generațiile.

Câteva probleme majore ale valului V

Am remarcat câteva lucruri similare pe diverse continente în valul V și mă aștept să le văd și la noi. Dar, înainte, un avertisment.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis un avertisment potrivit căruia în perioada următoare jumătate dintre locuitorii Europei ar putea fi infectați de noua tulpină Omicron.

Întreaga știre este aici

OMS spune că, deși tulpina pare mai puțin letală decât variantele anterioare, adevăratul test va avea loc în Europa Centrală și de Est, unde ratele de vaccinare sunt mai mici. Organizația a recomandat guvernelor din țările respective, a noastră printre altele, să folosească fereastra de oportunitate ca să rezolve câteva lucruri.

Propunerile OMS

Capacitate de testare rapidă pentru lucrătorii din sănătate și pentru categoriile vulnerabile. De asemenea, doza booster făcută cât mai repede lucrătorilor medicali și din sectoare esențiale.

OMS transmite guvernului ca măcar în aceste sectoare să existe măști de cea mai înaltă calitate. Raed Arafat a făcut deja un anunț în acest sens, dar a fost luat la mișto sau acuzat de corupție.

Școlile trebuie să fie pregătite de un sistem de învățare care să combine prezența fizică cu prezența online.

Și nu uitați că spre deosebire de alte state, noi nu avem certificat verde decât, așa, la nevoie. Dar dincolo de numărul de îmbolnăviri și morți, sunt câteva lucruri care mi-au atras atenția.

Ce posibile complicații ne aduce valul V

Lipsa lucrătorilor medicali

La ratele de îmbolnăvire actuală, cel mai probabil numărul medicilor din spitale se va reduce. Și al asistentelor. Unii dintre ei vor fi pozitivi și nu vor putea veni la lucru. Se întâmplă deja în Statele Unite, în Australia dar și în țări europene precum Irlanda, Franța sau Anglia.

14 mii de lucrători medicali lipsesc de la serviciu în aceste zile în Irlanda.

Franța a și permis unor lucrători medicali să vină la muncă, chiar dacă au fost testați pozitiv. La fel s-a întâmplat în California. Așadar, marea problemă a lunilor următoare ar putea fi că nu mai are cine să răspundă apelurilor medicale.

Lipsa testelor

Atât în Statele Unite cât și în Australia sunt mari probleme în a găsi teste. Asta din cauză că cererea este brusc foarte mare, iar lanțurile de aprovizionare funcționează cum vă descriu mai jos. Adăugați că și numărul celor care testează este limitat. De asta în Australia s-a așteptat și câte șase zile pentru un rezultat.

Rafturi goale

În Australia și Statele Unite se întâmplă deja acest lucru. Anglia este cel mai bine cunoscut exemplu. Sunt câteva cauze care duc la această situație.

În primul rând este vorba de numărul mare de îmbolnăviri. Din ce în ce mai mulți oameni de pe lanțurile de aprovizionare nu-și mai pot face treaba. Ziarele americane vorbesc de numere importante de muncitori care nu mai apar la lucru.

În zonele nordice adăugați că asta se mai poate întâmpla temporar și din cauza vremii. De asemenea, lanțurile globale de aprovizionare sunt întrerupte. Fie că e vorba de vapoare nedescărcate, de lipsă de șoferi, de lipsă de containere, pur și simplu nu mai putem duce bunurile dintr-un loc într-altul.

În plus, din cauza inflației și a îmbolnăvirilor, multă lume mănâncă acasă și asta înseamnă că-și face provizii, deci este o creștere accelerată a cumpărăturilor. Deși sunt situații punctuale, acestea durează mai mult decât de obicei.

Zboruri anulate

La finalul anului, dar și acum, marile companii aeriene americane au anulat mii de zboruri. Sunt oameni care au rămas în aeroporturi și câte patru-cinci zile din această cauză. Motivul este că foarte mulți angajați s-au îmbolnăvit. United Airlines a dezvăluit că de Crăciun unul din trei angajați ai săi, de la un aeroport major, a anunțat că s-a îmbolnăvit.

Întârzieri masive pentru bunuri de import

China continuă politica de toleranță zero așa că închide toate zonele în care virusul apare. Mai ales că, în curând, va avea și Olimpiada de iarnă. Așadar, producători importanți au anunțat închideri sau întârzieri. Printre ei, divizia de chip-uri de la Samsung, apoi Volkswagen, Nike, Adidas sau Toyota. La criza de chip-uri adăugați și Micron Technology, dar și Apple care are o fabrică ce nu funcționează la capacitate în Shenzen.

Avantajul Uniunii Europene este că are lanțuri mai mici de aprovizionare și că lucrurile esențiale le-am putea găsi în continuare. Dar nu există o certitudine aici. Nici că lucrurile acestea se vor întâmpla, nici că nu vor avea loc. Uniunea Europeană a avut răspunsuri mai bune decât alte părți ale lumii până acum și ar putea să o facă și acum. Așadar, înarmați-vă cu răbdare și calm în următoarele 6-8 săptămâni.

Photo by WeStarMoney from Pexels

Testarea elevilor. Sau cum arată lipsa de asumare și fuga de răspundere

Testarea elevilor pentru depistarea coronavirusului s-a terminat așa cum a început: fără cap și fără coadă. Lucrurile au fost lăsate la latitudinea nimănui și a tuturor, căci nimeni nu a vrut să-și asume o decizie.

Așadar, hotărârea finală spune că ”școala va decide” dacă are sau nu condiții de testare și dacă acest lucru va fi făcut de cadre medicale, profesori sau părinți. Acesta este anunțul ministrului Cîmpeanu, după câteva zile de haos.

Aici este declarația ministrului, pe larg.

Și un pic de recapitulare. Cu o întârziere de un an, Ministerul Educației a hotărât că se va face testare în școli. Ca să nu mai întâmpine opoziția părinților, ministerul a hotărât ca testele să fie salivare, adică neinvazive.

Hotărârea a stârnit protestele unor profesori care au spus că nu au calitatea și priceperea de a face ei testele. Și că acest lucru trebuie făcut de părinți. Sindicatele au anunțat susținut acest lucru și au spus, pe drept, că nu sunt destule cadre medicale.

La rându-le o parte dintre părinți au spus că testele sunt inutile. Sau că nu va exista verificare pentru rezultate și că nu te poți bizui pe buna credință decât dacă este verificată.

Ministerul Educației a trimis pisica la Ministerul Sănătății, solicitându-i să elaboreze o procedură. Acesta a trimis-o înapoi spunând că nu e treaba lui. Drept urmare, două ministere, profesori, părinți și autorități locale nu au putut să ia o decizie.

Așa că ministerul a dat hotărârea către școli și le-a spus să se spele pe cap cu ea. Fiecare va face după puteri.

Momentul i-a prilejuit o declarație memorabilă lui Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, care cred că ne descrie minunat.

Noi, societatea, avem acest sport de fugă de răspundere. Lansăm niște idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve niște lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt legitime, dar atunci când trebuie să pun și eu munca mea, puțină, o jumătate de oră, 5 minute, atunci, nu. Atunci unii nu spun tot, unii fug de această răspundere.

Cseke Atilla

Merită să citiți întreaga declarație

Lipsa de asumare și fuga de răspundere și mai ales refuzul colaborării sunt cele mai puternice rădăcini ale societății românești. Într-o sumedenie de domenii, nu e treaba noastră și așteptăm răspunsuri doar de la stat. Acesta știe să se acopere minunat de hârtii și a făcut o artă din a nu lua o hotărâre, ci din a se face că face ceva.

Când e de făcut curat, de renunțat la mașină, de a nu mai arunca gunoaie sau orice alt gest care implică un serviciu comunitar și o cale mai bună împreună, dăm bir cu fugiții. Le clamăm, dar nu ne suflecăm mânecile. Le cerem sus și tare, dar dacă este nevoie de noi, nu suntem acolo. Ar fi bine să fie statul, părinții, profesorii, doctorii, dar nu noi.

Mi-aduce aminte de refuzul unei învățătoare, auzit la România în Direct, care mi-a spus că nu e treaba ei să facă curat în clasă. Și vorbesc aici de acea minimă curățenie, obligatorie pentru fiecare la biroul său.

Criza pe care o trecem are o particularitate. În ciuda tuturor măsurilor pe care le va lua orice autoritate, boala nu va trece. Nu va trece până când personal nu ne luăm niște măsuri.

De aceea, refuzul ministerului de a da o decizie va duce către un loc din care nu mai ai cum să fugi. Profesori și părinți, consilii de administrație, primari și medici locali se vor uita unii la alții și vor spune: acum ce facem?

Și sunt doar două căi. Se vor certa până vor obosi sau vor hotărî să facă ceva pentru copiii lor. Vor găsi o cale. Căci bănuiesc că bolnavi nu-i vor. Sau?

Radu Asandi, medic ATI: „Mi-a spus un pacient că-l torturez, dacă-i dau oxigen”

Nu a fost ușor să reușesc să vorbesc cu un medic ATI. Dimpotrivă. Multă lume s-a ferit. Cu Radu Asandi a fost simplu. A acceptat, ba mai mult mi-a trimis o scrisoare în numele mai multor colegi. Aceasta are două capitole. Primul privește greșelile de sistem, în ansamblu, ale sănătății. Și vorbește, mai ales de încărcătura birocratică pentru medici. Al doilea capitol este legat de greșelile din pandemie.

Doctorul Asandi este direct, tranșant și nu are timp de ocolișuri. Și e firesc să fie așa. O săptămână pe lună lucrează în Spitalul ROL 2 de la Institutul Aslan. Apoi, o săptămână stă acasă, și restul lucrează, în program firesc, la Spitalul Militar din București. Săptămâna din spitalul COVID este petrecută integral acolo.

Unde se greșește?

Medicul Radu Asandi spune că multe spitale din România au fost transformate în unități pentru tratarea bolnavilor Covid fără să aibă infrastructura necesară și nici personalul adecvat unor astfel de situații, de unde rezultă și o rată de supraviețuire diferită a pacienților:

„Dacă undeva, cândva, se va face o analiză a felurilor în care au fost tratați pacienții și rata de supraviețuire/succes, se vor vedea că sunt diferențe mari între locurile unde au fost îngrijiți pacienții și nu vreau să fac vreo vină oamenilor care i-au îngrijit în alte locuri, dar nu toate locurile au fost cele mai potrivite.”

”Diferența de oameni înseamnă felul în care sunt antrenați, gândesc, acționează și îndemânarea pe care o au oameni care au lucrat într-o secție de terapie intensivă într-un spital mare înainte de pandemie și oameni care n-au avut această șansă, nu din vina lor și care, prin voia destinului, sunt mai puțin pregătiți pentru asta, dar a trebuit să facă același lucru ca și noi.”

Dacă vreți să știți cum arată viața unui medic ATI Covid, o să găsiți aici toate detaliile necesare. De la modul în care se trăiește, în spital, la munca din secție. Dar și la reacțiile pacienților, marcate la unii de ce trăiesc zilnic pe Facebook.

Alte recomandări

Aici e mesajul unui medic către România

Site-ul acesta îl folosesc mereu ca să văd evoluția epidemiei

Și nu uitați că Vorbitorincii vă așteaptă oricând

Pe cine a deranjat transparența lui Voiculescu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că, foarte curând, la Ministerul Sănătății se va deplasa propriul său corp de control ca să vadă dacă publicarea unor date despre testare și vaccinare este avizată.

Am avut o discuţie cu şeful Corpului meu de control în această dimineaţă, se autosesizează să vadă dacă a fost respectată toată legislaţia, avizele dacă au fost date şi vom vedea.”

Florin Cîțu

Dar pentru că domnul Cîțu nu terminase să ne lase cu gura căscată a continuat.

„Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci trebuia să existe și avizul acelor instituţii”

Florin Cîțu

Răspunsul lui Vlad Voiculescu a fost mai curând candid. Un fel de habar nu am ce vor ăștia. Și a invocat interesul public, sugerând că a deranjat pe cineva.

Ce date a publicat Voiculescu

Acestea sunt rezumate cel mai bine într-un articol din Libertatea

El ne arată diferențe fundamentale între județele țării în privința testării. În unele se testează bine, ca la București sau la Timișoara, în altele în bătaie de joc ca la Giurgiu sau la Vrancea. Diferențele sunt uriașe și inexplicabile. Și nu sunt singurele lucruri pe care statul nu le explică în această pandemie. Și refuză să le explice.

Ce nu (mai) știm

Jurnalista Emilia Șercan a făcut o listă într-o anchetă numită Secretistan și publicată de PressOne.

Din această anchetă, rețin următoarea listă de mai jos

Nici acum, la un an distanță de la debutul epidemiei în România, nu știm câte teste se fac zilnic în fiecare județ.

Nu știm numărul zilnic de decese din fiecare județ, nu știm grupa de vârstă sau sexul celor infectați.

Nu știm nici cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică.

Nu știm dacă Ministerului Sănătății sau Institutul Național de Sănătate Publică au un cuvânt de spus în deciziile legate de comunicarea publică a datelor legate de epidemie.

Nu știm de ce comunicarea oficială e dictată de structuri militarizate ale statului.

Nu știm care e rata reală de răspândire a virusului pentru că modul de calcul al acesteia a fost stabilit de rațiuni politice și nu științifice.

Nu știm de ce statul face atât de puține teste – dar știm că românii au scos din buzunarele lor peste 120 de milioane de euro pentru a se testa „la cerere”

Emilia Șercan

Acesta este conflictul. Unde ajungem

Nu trebuie să căutăm mult să vedem cine are dreptate aici. Interesul public spune că este obligatoriu să avem date precise și clare despre cum se lucrează în fiecare județ. Locuitorii au tot dreptul să afle dacă la ei se testează mult sau puțin, dacă rata de infectare este reală sau nu. Pentru că aceste date întăresc sau slăbesc dreptul lor la viață.

Nepublicarea acestor date și ținerea lor la secret este un atac asupra drepturilor lor constituționale.

Invocarea unor avize de cine știe unde, de la servicii, armată sau DSP-uri este o situație care se situează între ticăloșie și prostie. Sau în ambele deodată. Aici nu este niciun secret. Iar încercarea de înăbușire sub acest pretext este cel puțin comică. Nici măcar nu ai cum să duci o astfel de luptă politică. Este o acțiune de Gâgă.

Pe cine a supărat Voiculescu de s-a urnit PNL de așa manieră?

O posibilitate ar fi că scoaterea la lumină a incompetenței dăunează liderilor locali. Pentru că acum populația vede cu ochii ei cine este prost sau bun. Și cu un număr de teste atât de mic, avem mulți proști. Dar asta știam deja. Deci ce-i supără?

Trebuie să facem un pas mai departe. Către bani. Definiția de caz de astăzi, aparent este menită să protejeze resursele statului. Astfel cazurile probabile se testează doar dacă sunt ȘI contact direct. Și dacă au simptome. Pe scurt, statul român nu testează posibili asimptomatici și nu face anchetă epidemiologică.

Dacă omul are o suspiciune, atunci este invitat la privat. Și aș ajungem la cele 120 de milioane de euro amintite în ancheta Secretistan. Ne-testarea de la stat e o afacere bună. Dacă statul se apucă să testeze, unii vor pierde bani. Și asta supără foarte tare.

Și mai e ceva, dar asta plutește ca o boare și deocamdată nimeni se uită la ea. Voiculescu a publicat și centrele de vaccinare. Nici ăsta nu e un secret. Decât dacă se vede că unii sunt mai esențiali ca alții. Și c-au făcut eforturi să ajungă la vaccin mai repede și mai bine ca alții. Poate laolaltă cu membri de familie.

Într-un interviu pentru TVR, vicepremierul Barna spune că sesizarea vine de la o instituție din zona apărării. Vă las să meditați asupra acestei fraze.

Poate nu întâmplător, în acest context, a mai fost auzită peste zi vocea lui Cîțu care spune că se vaccineze cât mai mult, acolo unde se poate, chiar dacă sunt persoane din etapa 3.

Bani și esențiali speciali. Aceasta este miza acestei transparențe care tocmai va fi controlată.

Am mai scris despre asta

Tatiana Niculescu: „Măștile ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora.”

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a redat strălucirea genului memorialistic, în România. Cărțile sale au cercetat și au povestit de-a lungul ultimilor ani despre Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu sau a recuperat iubirea dintre regele Carol și Elena Lupescu.

Tatiana Niculescu este o cercetătoare stăruitoare și minuțioasă în perioada interbelică și începutul secolului trecut. Recuperează documente, fotografii și povești. De data asta ne-am întâlnit pentru că între cercetările ei s-au găsit șapte povești de iubire.

„De câte ori documentam o istorie, găseam o poveste de iubire senzațională, dar pe care nu aveam unde să o public. Acum, pentru că s-au adunat mai multe, am hotărât să le public.” Dar pentru că avem nevoie de emoții, ea le-a repovestit folosind vocile personajelor.

Nepovestitele iubiri

„Nepovestitele iubiri” se numește cartea și vom întâlni personaje precum Neagu Djuvara și iubirea sa de la 14 ani, transilvăneanca Florence Baker, celebră în Anglia ca soție a cercetătorului Samuel Baker. Niciodată nu a fost primită la curtea regală, căci a fost crescută într-un harem. Dar și povestea unei familii de francezi care-și găsește rădăcinile românești.

Am profitat de ocazie ca s-o întreb pe Tatiana Niculescu și ce se spunea în epocă despre epidemia de gripă spaniolă. „A fost mult mai greu pentru români atunci, dar gripa s-a pierdut printre morții războiului, dar și epidemiile de tifos și holeră.”

Rămâne, însă, exemplul reginei Maria despre care al cărei sacrificiu merită să aflați câte ceva. „La un moment dat, cu siguranță și ea s-a îmbolnăvit de una dintre boli, dar după o săptămână de stat la pat și-a impus să iasă din nou să-i ajute pe răniți.”

Și mai e ceva interesant pentru care merită să ascultați un pic acest interviu. O spusă care m-a făcut să tresar și mi-a dat un sens de bine. „Măștile acestea, pe care mulți le detestă, ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora și să ne redescoperim.” Și asta ni s-a întâmplat bun în aceste zile. „Am aflat că dincolo de bani, titluri și apreciere, cel mai important lucru din viața noastră rămân oamenii pe care-i iubim.”

Despre femeile de acum 100 de ani am mai scris aici

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe platformele importante

Și că, de curând, am lansat și un podcast cu Radu Paraschivescu.

Cinci lucruri pe care statul nu ți le spune despre începerea școlii

Astăzi începe școala. Știu că toată lumea își dorește. Nici nu știi cum să cântărești între răul produs de învățatul în fața calculatorului și posibilitatea să existe focare de infectare la școală sau, mai rău, boala să ajungă la tine în casă.

Dar trebuie să spune exact în ce condiții începe această școală ca să știm la ce ne angajăm. Și eu cred că perspectivele sunt proaste din mai multe puncte de vedere.

Cinci lucruri importante

  1. Nu știm cât de mare este epidemia din România. Statul se folosește de propria incapacitate ca să redeschidă școala. Nu testăm suficient, o parte din populație nu mai apelează la sistemele medicale. Nu testăm nici măcar antigen grupuri mai mari de persoane. Autoritățile preferă această variantă ca și cum, dacă nu o vezi, boala nu există.
  2. Condițiile de siguranță din școli nu pot fi respectate. Nu se poate asigura în multe cazuri distanța de un metru. De fapt, oficial, s-a și renunțat la ea când, prin ordinul de ministru, s-a stabilit că metrul este „acolo unde se poate”
  3. Nu știm câți profesori sunt vaccinați și cât de periculos este pentru ei să se întâlnească zilnic cu sute de copii din medii diferite.
  4. Nu este clar cine și cum are dreptul de a face testarea unui copil care prezintă simptome de răceală. Teoretic, o poate face și școala cu acordul părinților. Dacă nu există acord, asta e.
  5. Dar cred că ne este foarte clar că DSP nu are posibilitatea de a face anchetă epidemiologică totală acolo unde vor apărea cazuri.

Aici găsiți mai multe despre formularul de consimțământ

O explicație despre hotărâre

Înțeleg exact presiunea socială și nevoia de a merge la școală. Știu că un stat sau o societate nu pot funcționa la infinit în formula asta. Înțeleg nevoia oamenilor de a trimite la școală, rezistența din ce în ce mai scăzută la prezența copiilor în casă. Și, da, mi-e clar că pot apărea și proteste masive dacă restricțiile mai zăbovesc.

În plus, mi-e clar că boala va fi aici pentru ceva vreme. Și că trebuie să începe, să conviețuim cu ea. Să ne formăm alt tip de reflexe și obiceiuri.

În egală măsură, să fim lucizi și să ne spunem adevărul măcar între noi. În această situație statul a modificat contractul social. Ne-a pasat o parte din responsabilitate și posibilitatea de a merge mai departe.

Mai clar, statul român și-a asumat că este posibil ca unii oameni să moară în urma acestei decizii. Sunt atât de multe variabile pe ținut sub control, încât, cu siguranță se va ajunge și acolo. Niciunul dintre miniștri nu poate spune: „da, vor muri oameni, sperăm să fie cât mai puțini”. Formalismul este o parte din fundamentul statelor care nu pot funcționa în absența lui.

Dar noi trebuie să știm că avem responsabilitatea de a ne păzi și să acționăm ca o comunitate. Și că, dacă nu o facem, în aceste condiții, este posibil ca unii să aibă necazuri.

Așadar, mergeți la școală, vorbiți cu copiii despre ce se întâmplă, învățați-i să aibă grijă de ei și de alții. Și să sperăm că viața noastră va fi asemănătoare cu ceea știam.

Despre responsabilitate am mai scris aici

Mai jos este ultima dezbatere legată de școală la România în Direct

Alexander Nanau: „Un proiect de țară ar fi să nu mai moară copiii înecați în căcat, la școală”

Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.

„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”

Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”

Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”

Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.

Aici e cronica NYT despre Colectiv

De 1 Decembrie, am vorbit despre același lucru

În România, am rezolvat epidemia la mica înțelegere

Marți, pentru prima oară după multe săptămâni, în București, rata de infectare a scăzut sub trei la mia de locuitori. Prompt, autoritățile au anunțat că se gândesc deja la eliminarea unor restricții.  De fapt, în acest moment, în România mai sunt trei județe care au peste trei la mia de locuitori. Și patru care au peste 2 la mia de locuitori. Asta înseamnă și restricții mai mici. Ar fi de bine.

Doar că miercuri, la Piața Victoriei, de la Europa FM, ministrul sănătății Vlad Voiculescu spune că nu are încredere în această cifră.

Declarația nu a făcut multe valuri pentru că oamenii vor să le fie bine, să scape. Dar domnul Voiculescu spune că nu are încredere în datele măsurate. De ce? Pentru că sunt prea puține teste și pentru că, în general, în România se fac prea puține teste. Marți se făcuseră 33 de mii. Miercuri 30 de mii. Asta înseamnă nici 1000 de teste pe județ? O fi asta relevant?

Ministrul spune că este mai atent la numărul de bolnavi de la ATI care nu a scăzut sub 1000 și la numărul de decese care au revenit pentru două zile la peste o sută, scăzând apoi. Dacă această epidemie este ascunsă sub cifre oficiale și incapacitatea administrativă de a face niște lucruri importante? Ce te faci atunci?

Dar nu este singurul semn de întrebare care se adună aici

Concomitent, în spotmedia.ro, cercetătorul Octavian Jurma declară că testarea în România a fost frânată în mod voit.

În România testarea în sine a devenit un fel de stigmă națională. Vedem că în Marea Britanie programul de testare a fost accelerat, în contextul programului de vaccinare. La noi, testării i s-a pus o frână puternică imediat, la începutul lunii noiembrie, când s-a anunțat că totul va fi în siguranță. Practic, odată cu excluderea carantinei, chiar de atunci testarea a fost redusă, progresiv și semnificativ, astfel încât curba epidemiologică să nu mai justifice vreodată carantina. A fost o încercare de a se reveni la normal la începutul anului, când s-a instalat noul guvern. Atunci a crescut numărul de teste mult, cu peste 25%. Dar acestea s-au prăbușit din nou săptămâna trecută cu 25% și sunt în continuare în scădere.

Octavian Jurma pentru spotmedia.ro

Așa arată graficul testărilor din România, potrivit graphs.ro.

Statul are un argument. Și spune că nu există cerere pentru aceste verificări. Și are jumătatea lui de dreptate. Pentru că multă lume a evitat să fie înregistrată în sistem. Fie că nu a vrut să stea în spitalele din România, fie statul a răspuns greu la cererile lor. La finalul acestui articol o să vă las ediția de joi a emisiunii România în Direct care vă dă numeroase exemple. Înainte, însă, un mesaj de la unul dintre ascultători, care lucrează la o companie de medicina muncii din România.

O scrisoare din sistem

Noi am avut in oferta si testare PCR si antigen. Nimeni nu a vrut PCR decat daca era cerut pentru o situatie oficiala – plecat din tara. Toti au optat pentru antigen fiindca nu se declara obligatoriu la DSP. Am depistat sute. Multi nu au vrut sa facem noi testul de frica raportarii si doar le-au cumparat de la noi, le-am explicat cum se face si ne-au dat pe usa afara. Toti au fugit de DSP si carantina de 14 zile dar pozitivi au fost sute de mii. Lumea s-a izolat (sau nu) si doar daca s-au simtit rau au apelat la medici/spitale. De-aia aveai doar 30k teste, 9000 depistati si 14.000 in spitale. Eu cred, ca medic ca pur si simplu in Bucuresti s-au infectat destui incat sa se realizeze o imunitate de turma pentru oamenii activi (cei predispusi sa il si raspandeasca) Nu uita ca 70% din mediul privat e pe minim pe economie (dar diferenta la negru) si nu au avut nevoie de concediu medical. Patronii le-au zis pur si simplu sa stea acasa si le-au dat salariile in continuare.

Asta s-a putut întâmpla doar până la 1 ianuarie, când statul a început să ceară și raportările de la testele antigen.

Eu sunt sigur ca toata situatia asta s-a intamplat cu concursul tacit al autoritatilor. Erau depasiti. Au lasat oamenii sa managerieze singuri Acum, de cand se declara antigen, nu mai vrea nimeni. Am ramas cu stoc…Lumea fuge ca dracu de tamaie de izolare.

Așadar, cât și cum v-a testat compania la muncă. și ce-a făcut după ce s-au depistat cazuri?

În orice caz, un lucru e clar: la același număr de teste, în jur de 30 de mii, acum sunt cam trei mii de oameni depistați pe zi, iar acum câteva săptămâni se înregistrau și nouă mii. Este clar, pe undeva că o scădere a bolii există. La fel de clar este, însă, că nu știm și nu am știut niciun moment cât de răspândită este boala în România.

Concluzia este despre responsabilitate comună

Iar aici este o dublă responsabilitate. Statul se teme de urmările politice ale unei carantine, iar o parte din populație n-are chef să aibă de a face cu statul, chiar de-și pune viața în pericol. Problema apare, însă, atunci când nu e afectată doar viața ta, ci a multora din jur pentru că nu te-ai declarat bolnav.

Una peste alta, am reușit cumva să trecem pe sub radar cu boala asta. A rămas la jumătate, la mica înțelegere. Așa cum sunt o grămadă de lucruri la noi. Avem cetățeni responsabili, avem cetățeni mai puțini responsabili și un stat care nu vrea să supere cetățenii. Și mai ales nu vrea și nu poate să facă anchete epidemiologice. Și nici testări masive.

În același timp, campania de vaccinare va încetini în perioada următoare din cauza lipsei de doze. Iar în țările occidentale, un nou val, al treilea, blochează societățile. Anglia, Irlanda, Franța, Olanda se confruntă cu recorduri de îmbolnăviri și decese. Întrebarea este cât de repede noua tulpină va ajunge în România. Și ce vom face atunci. Am întins sistemul la maximum în valul doi. Dar ce se va întâmpla la apariția noii tulpine, mult mai contagioase. O ascundem iarăși sub preș.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!