criză

Scenariile pentru începutul școlii. Și răspunsuri la întrebări pe care le are fiecare părinte

Președintele Iohannis a chemat miercuri mai mulți membri ai Guvernului ca să discute modul în care va începe școala. Sunt analizate mai multe scenarii și apoi se va lua o decizie, care nu va fi unitară.

Președintele a ținut neapărat să fie el cel care face anunțul, așa că nu o să auziți multe comentarii înainte de declarațiile sale. Trebuie să ne așteptăm la câteva variante de lucru.

Un lucru este sigur. Școala nu va funcționa unitar. Autoritățile locale vor lua decizii în funcție de specificul zonei. Deciziile vor merge de la prezență fizică la cursuri mixte.

Surse guvernamentale

Apoi vom avea de a face cu trei scenarii de lucru. În unele situații chiar patru.

  • Scenariul 1 prevede prezență fizică la școală, unde este posibil. Acest scenariu se va aplica în special la țară și-n comunitățile mici, cu răspândire scăzută a virusului.
  • Scenariul 2 prevede prezență fizică, dar cu împrțirea elevilor. Astfel, toate școlile evaluează spațiile pe care le au la dispoziție. Copiii, chiar din aceeași clasă, ar putea fi împărțiți în săli diferite, de la laboratoare la săli de sport, astfel încât să aibă spațiu la dispoziție. E posibil să fie și mai multe ture.
  • Dacă acest scenariu nu se poate aplica tuturor, vor fi în primul rând vizați copiii din clasele zero și întâia, apoi a opta și a douăsprezecea. Există o propunere cu plata suplimentară a învățătorilor, ca să poată rupe în două clasele mici .
  • Scenariul 3 prevede ca elevii să se împartă în două, dar acasă și la școală. Astfel unii vor face lecții fizice, alții online, apoi la două săptămâni vor schimba
  • Scenariul 4 înseamnă doar lecții online

Toate aceste decizii vor fi luate de autoritățile locale și-n funcție de răspândirea epidemiei. Până la 12 septembrie, școlile vor fi pregătite logistic. Sperăm.

Altfel, v-am pregătit câteva răspunsuri la întrebări pe care toți părinții le au. La acestea a răspuns DSP-ul american, care acolo se numește Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

Ce pot face comunitățile la redeschiderea școlii?

Toată lumea trebuie să fie implicată și să ia hotărâri în cunoștință. Se așteaptă ca părinții, profesorii, primarii, și autoritățile sanitare să colaboreze. Adică trebuie să ne interesăm înainte de școală ce se va întâmpla. Poate avem ceva de spus.

Ce sunt cohortele și cum ne ajută?

O cohortă este un grup de copii și profesori care stau într-o bulă și au contact limitat cu cei din afara ei. Adică împărțim copiii și profesorii în cercuri a căror interacțiune este limitată, acolo unde se poate face. Și încercăm să evităm intersectările. Acestea nu au o regulă anume, dar în fiecare școală putem stabili una.

De exemplu, să avem un grup de copiii care să vină o săptămână la școală și apoi să stea acasă. Sau să vină două zile, apoi să ia pauză, se curăță școala, iar în ultimele două zile să vină alți copii la școală. E ușor de realizat la clasele mici, mai greu la cele mari. Aici poți să rotești doar profesorii la un singur grup de copii.

  • Au avantajul că reduc interacțiunea.
  • Dacă apare un caz știm exact care este grupul de contact.
  • În cazul îmbolnăvirii intră în carantină doar cohorta, nu toată școala.

Funcționează orarul alternativ?

E de presupus că da, de vreme ce copiii vin limitat la școală și se întâlnesc doar cu același grup. Dar nu știm în ce manieră acest orar alternativ trebuie combinat cu alte măsuri cum ar fi distanțarea, portul măștilor, testarea grupului, șamd. E de presupus că trebuie să le facem pe toate pentru a fi în siguranță.

Ce ar trebui să facă cei din școală ca să reducă răspândirea virusului?

  • Să se spele pe mâini.
  • Să nu se atingă unii de alții nici cu un deget.
  • Să curețe mereu toate suprafețele, de la clanțe la bănci.
  • Să aibă mască.
  • Să folosească limitat obiecte în comun.

Dacă stăm la doi metri unii de alții e sigur?

Nu știm clar, dar ar trebui să ajute. În orice caz, îndepărtarea de o persoană face mai puțin posibil ca picăturile de salivă și aerosolii să ajungă la tine. Nu e sigur că e vorba de doi metri, mai mult sau mai puțin, dar distanțarea ajută. La fel aerisirea și limitarea contactului.

Și pentru că e greu să punem toate băncile la distanța aceasta, atunci ar trebui să punem diverse separatoare la fiecare pupitru.

Cum au procedat alte țări?

Au deschis școlile pe rând, au impus distanțare fizică, dar toate au avut proceduri diferite. De exemplu, Danemarca a fixat date de întoarcere diferite și i-a chemat întâi pe copiii mici la școală pentru că ei nu pot face online. Germania, în schimb, i-a chemat pe cei mai mari, dar doar câte zece în clasă.

Este posibil ca școala să mărească răspândirea?

Studiile spun că în mică măsură. Dar mărirea răspândirii este posibilă în zonele care au rate deja mari. Asta o arată cel puțin un studiu.

Ce se întâmplă cu copiii supuși riscului sau din familii cu risc?

CDC-ul spune că aici comunitatea trebuie să găsească soluții ca acești copii să primească lecții de unii singuri.

Ar trebui testați toți cei care intră în școală?

Nu. O dată pentru că nimeni nu are resurse să facă asta. Doi, pentru că e de ajuns ca un copil să fie la începutul perioadei de incubație și atunci testul este irelevant.

AIci aveți răspunsurile pe larg, dar și pe cele la alte întrebări importante.

Photo by Pixabay from Pexels

Niciun fel de vot nu merită dacă moare cineva

Guvernul are pe masă o serie de noi măsuri care să pună capăt sporirii zilnice a cazurilor de COVID. Deocamdată ele sunt la stadiul de propuneri, dar pot fi adoptate la următoarea ședință de guvern. Iată cum arată:

  • Măști obligatorii și-n spațiile publice deschise, în anumite intervale orare, dar doar acolo unde decid autoritățile locale.
  • Fără alcool și alte băuturi la terase după ora 23. Se intră doar în limita locurilor de pe scaune. Fără dans.
  • Pe plajă, singurele șezlonguri care au voie la mai puțin de doi metri sunt cele ale familiei, asta însemnând părinți și copii.

Așadar, după o paralizie care ține de aproape trei săptămâni, dar și după ce-am ajuns într-o situație critică cu numărul cazurilor la terapie intensivă, cineva a hotărât că trebuie făcut ceva. Că nu se mai poate. Că vor muri prea mulți oameni ca să mai așteptăm.

Se dovedește că marele păcat al acestei crize este că vine înainte de alegeri și, potrivit obiceiului autohton, trebuie să faci câte ceva să mulțumești pe toată lumea. Doar că acum e imposibil, iar virusul este prost și nu știe de politică. El se simte cel mai bine acolo unde prinde mulțimi. Iar dacă aveți dubii asupra existenței sau inexistenței sau asupra testelor, urmăriți un singur indicator: cifrele de terapie intensivă. Nimeni nu te pune pe ventilator dacă nu e nevoie.

Nici aceste măsuri nu sunt cele mai potrivite. Ca de obicei, guvernul a lăsat găuri în sistem de care se poate profita. ”Prea puțin și prea târziu” spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș. ”De ce să închizi terasele la 23? Virusul nu știe ora. Important este ca la masă să fie numărul corect de persoane.” Vă las mai jos interviul

Situația de mai sus a fost permisă de guvern dintr-un singur considerent. Avem nevoie de toate voturile pe care le putem găsi înainte de alegeri. PNL a fost supus la două tipuri de presiuni. O dată, cele ale opoziției care i-a taxat toate erorile. Și au fost enorm de multe. Și a doua oară, a unei părți din populație care și-a dorit libertate ca înainte de pandemie, dar și libertate economică totală. Nu în ultimul rând și-a însușit ideea că trebuie să le vorbească frumos oamenilor, nu să-i judece. Remarcați ieșirea din scenă a președintelui, care nu poate să fie mai mult decât un profesor sever.

Politicieni versați, cei din PNL au simțit valul de nemulțumire și au lăsat garda jos, asumând riscul că vom ajunge până aici. Doar că acum văd că nu au resurse, știința și oamenii care să răspundă crizei.

Și trebuie să încep să prioritizeze din nou. Ce să alegi? Mai multe vieți sau mai multe voturi? Câte morți sunt acceptabile și în schimbul a câte procente de vot?

Lipsa de acțiune, lipsa de fermitate, incapacitatea de a lua măsuri care să funcționeze, gestionarea incorectă a unor resurse de către PNL ne-a adus în această situație. Adăugați că și nici acum nu s-au dat în funcțiune spitale construite de ONG-uri ca Dăruiește Viață sau de alte structuri decât Ministerul Sănătății.

În egală măsură, este cinic și ticălos raționamentul PSD și aliații care a încurajat fără responsabilitate științifică atitudinile de nerespectare a legii. Dacă Orban și ai lui au greșit, voi de ce încurajați greșeala? Câți oameni trebuie să moară ca PSD să accepte că avem cu toții o problemă, nu numai PNL?

Foto Giurgiu News

Aceste calcul este făcut în laboratoare, de experți. Și este aprobat și pus în practică cu atenție. Cu metode de comunicare, cu oameni antrenați, folosind diverse canale. Eu spun că, măcar o dată în zi, aveți ocazia să vă gândiți la consecințele acțiunilor voastre. Și să vă întrebați, dacă ați fi putut salva mai multe vieți. Sau dacă nu cumva, aveți pe conștiință vreuna dintre ele.

Niciun fel de vot nu merită dacă moare cineva.

Purtatul măștii trebuie să fie obiectivul nostru național

Două întâmplări din ziua de marți. Deputatul Mitralieră se adugă pe o lungă listă de reprezentanți ai PSD care nu poartă mască în spații închise. Ba face și scandal atunci când este amendat de Poliție.

„Eu nu vreau să mai port masca deloc, pentru că i-am văzut și pe șefii de stat la Bruxelles fără mască și în Guvern fără mască, iar președintele Trump, pe care eu îl respect și îl apreciez a spus că nu trebuie obligat nimeni prin lege să poarte mască. Din momentul astă o să fac ce spune președintele Trump”

Digi24.ro

Ce nu spune, însă deputatul Mitralieră este că l-a văzut pe Iohannis, după ce a trecut pe la benzinărie. Imaginile cu președintele au apărut mai târziu, dar sunt în egală măsură la fel de grave.

Administrația prezidențială a venit cu niște precizări, dar acestea nu mai pot prinde știrea din urmă.

„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, cât și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului.

Presidency.ro

Păi, știți ce o să spună lumea. Boss, dacă la voi e opțională la noi de ce nu e? În asta constă gravitatea ambelor fapte. Iar dezbaterile zilnice din fiecare colț din România se poartă de aceeași manieră. Ba, în unele cazuri s-a ajuns la altercații sau la palme. Dar dacă purtăm dezbaterea aici, ne înșelăm și ne păcălim.

Așadar ce este important de știut despre măști.

Primul lucru trebuie să-l auzim de la Robert Redfield, cel care conduce CDC-ul american, Centru de Prevenire și Control al bolilor. El spune că

Dacă americanii ar începe să poartea mască acum, în două luni am reduce această epidemie.

Robert Redfield, CDC

Datele sale sunt susținute de mai multe studii medicale, de recomandări ale OMS, dar și de studii de statistică medicale care atestă același lucru. Un tip de astfel de studii este făcut de un institut medical de pe lângă Universitatea din Washington.

Institutul pentru Valori de Sănătate și Evaluare este un organism independent al Universității din Washington, care măsoară și atestă parametri de. sănătate pe întreg mapamondul. IHME este o sursă de date publice, dar care este adresată și oficialilor din diverse state ca să ia decizii informate. Iată cum arată graficul lor pentru România.

ihme.org

Aceasta este proiecția pentru decese și o să vedeți că este chiar foarte precisă. Acolo sunt comparații pe trei segmente și ele sunt traduse cam așa. O proiecție pe sistemul de lucru actual, una cu purtarea totală a măștilor și una în care renunțăm treptat la restricții. Ce arată însă graficul pentru infectări?

ihme.org

Toate graficele le găsiți aici.

O să vedeți că numărul estimat de îmbolnăviri este mai mare decât cazurile confirmate. Și așa trebuie pentru că, în realitate, nu-i știm pe toți cei bolnavi, nici nu-i bănuim, nici nu-i testăm.

IHME are însă un capitol destinat măștilor în evaluările sale. Iată ce spun ei aici.

Purtarea măștilor în proporție de 95 la sută poate duce la reducerea numărului de morți în mai multe părți ale lumii. Reducerea numărului de morți s-ar putea face cu până la jumătate în mai multe țări africane, în unele europene (Albania, Polonia, Bulgaria), dar și în câteva state americane.

ihme.org

Ca să ajungă la această concluzie IHME a adunat datele din 41 de studii medicale care au fost publicate din China până ân lumea occidentală. Cu ajutorul unei aplicații care poate calcula milioane de variabile, ei au ajuns la un răspuns pe care-l consideră foarte precis.

Astfel, toate datele arată că purtarea măștilor de pânză, fie că sunt făcute în casă, fie că sunt comerciale, pot duce la reducerea răspânderi bolii cu o treime.

ihme.org

Poate vă întrebați câtă lume poartă mască în lume. Graficul de mai jos este făcut acum o lună. Cred că de atunci este un pic mai bine.

ihme.org

O să fiți surprinși, așa, în termeni de civilizație sau mai curând în preconcepții, Europa stă prost și foarte prost la măști față de state din America de Sud. Ei au înțeles mai bine ce s-a întâmplat în Brazilia.

Întreaga analiză IHME este aici

Deocamdată, în România, rata infectării arată rău, după cum spune graphs.ro.

Ne trebuie și o concluzie aici. Și aceasta nu poate fi decât una. În acest moment, trebuie să avem un obiectiv național, comun. Unul care să salveze cât mai multe persoane. Acel obiectiv este ca fiecare cetățean român să poarte o vreme mască și să aibă acces la una. Trebuie. să găsim metodele să ne convingem unii pe alții de această necesitate, Și să lăsm politica un pic deoparte. Altfel, riscăm să omorâm oameni certându-ne pe iresponsabilitate lui Mitralieră și neatenția lui Iohannis.

Libertatea e bună, dar trebuie însoțită de responsabilitate

Am urmărit, fără a avea o poziție publică, dezbaterea legată de Legea Carantinării și de ce avem noi de făcut mai departe ca societate. Am urmărit luările de poziție din cele două tabere și am căutat echilibrul în situația cea mai complicată din viața noastră. O să vă spun ce-am dedus, iar din text o să vă dați seama și care este soluția în care eu cred. Adică cea pe care eu cred mai potrivită pentru societatea noastră, dar nu infailibilă, pentru că așa ceva nu există. 

De fapt marea dezbatere pe  care o avem de purtat în România este dacă, noi, ca societate, putem să le impunem unor cetățeni să se trateze, dar, la fel de important, să-i ferească pe alții.

Nu numai în România, dar în toată lumea această dezbatere se poartă cu țipete și cu scrâșnete. Atenție, eu încerc să mă adresez celor raționali. De asta câteva lucruri trebuie să fie clare de la bun început, așa cum le percep eu din relatările unor oameni de știință sau medici.

  • Boala există și se răspândește, în anumite condiții, cu repeziciune. De regulă aceste condiții țin de aglomerație, de mulțimi de oameni, de lucru în comun. Adevărul este că nu știm exact în ce condiții are loc transmiterea. 
  • Unii dintre noi sunt mai afectați de boală, alții mai puțin spre deloc. Nu știm încă de ce. Există grupe de risc: oameni cu probleme cardiace, diabet, probleme de sânge, obezitate. Dar nu toți dintre ei mor. Și nici aici nu știm de ce unii scapă sau alții  nu. 
  • Cred că se moare de virus în sine. Am văzut mărturiile unor medici și anatomopatologi care au văzut modificări imense în plămânii sau organele altor oameni. Cred că, de asemenea, virusul grăbește moartea unor oameni  care au anumite afecțiuni. Nimeni nu știe cu exactitate cum se separă apele. 
  • Și mai știu sigur că trăiesc într-un stat care nu are resurse, face greșeli și care este supus treptat unui asediu care-l duce la decizii greșite. Și mai cred că o parte din populație este iresponsabilă sau face o evaluare greșită. 

Eu, unul, fac parte din categoriile de risc. Iar acest  detaliu cântărește în ce voi scrie mai jos. 

Cred că azi sunt două tipuri de mari de gândire în povestea asta și ele străbat lumea.

Primul este cel al responsabilității individuale sau al libertății, așa cum este prezentat în România. Al doilea curent este cel al solidarității și gândirii comunitare. 

Primul tip de argument mi l-a expus cel mai bine un cetățean american, care este și doctor și care mi-a spus în felul următor. În statul în care muncește, asimptomaticii și cei cu simptome ușoare nu sunt internați în spitale. În fapt, nu sunt internați nici cei cu simptome mai puternice. E o chestiune utilitară. Nu-i dau numele pentru că nu are acceptul să vorbească public. 

Asimptomaticii sunt trimiși acasă. Chiar si simptomaticii cu simptome ușoare sunt trimiși acasă. Nici o asigurare de sănătate, privată sau de stat, nu va plăti câteva săptămâni de stat într-un spital  iar spitalele nu sunt instituții caritabile.

Medic din Statele Unite

Nu există un mecanism legal prin care persoanele pozitive să fie obligate să stea în carantină. Așa cum nu există niciunul prin care persoanele cu simptome să fie obligate să stea în spital. Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. 

Dacă un simptomatic refuză internarea, e treaba lui. Semnează un AMA (against medical advice) document și i se arată unde e ușa. De foarte multe ori, persoane cu simptome modice sunt trimise acasă. Internarea se face, de obicei, când oxigenarea începe să fie problematică. Febra, diareea, disconfortul fizic general, nu sunt considerate neapărat motive de internare.

Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale.

Nu voi considera NICIODATĂ o internare sau un act medical  fără acordul bolnavului ca fiind acceptabil. Niciodată. Moartea este și ea un drept fundamental al omului. Dacă ai oxigenarea 80 și ești informat corect despre efectele acestui lucru, e treaba ta dacă decizi să pleci acasă.

Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale. Am întrebat pe omul cu care am dialogat, dacă acest sistem nu duce la îmbolnăvirea mai multor persoane și, dacă solidaritatea nu ar fi mai bună. 

Știu, aici e buba. E însă o linie foarte fină între a proteja comunitatea și pierderea drepturilor civile. Pandemia va trece, restaurarea unor drepturi pierdute e o bătălie mult mai mare. Odată ce ai deschis porțile abuzurilor , e foarte greu sa le închizi din nou. Personal cred in responsabilitatea individuală. Se vorbește mult despre drepturile persoanelor cu risc ridicat. De ce nu vorbim și despre drepturile persoanelor fără risc ridicat? E doar o chestiune de unghi, din ce direcție te uiți la problemă.

Am folosit aceste argumente din Statele Unite pentru că mi s-au părut mai simple și mai credibile decât tot ce-am văzut până acum în România. Și sunt lucruri foarte puternice care izvorăsc dintr-o istorie a individualității americane. Așa a crescut această țară, în care fiecare este responsabil pentru el. Și așa este organizat sistemul lor medical: ai acces dacă plătești. Iar acesta este un pilon al lumii americane. Ești obligat să muncești ca să ai acces. 

Noi trăim însă în alt tip de organizare socială. Europa a ales să se ajute și să trăiască în comun. Noi dezvoltăm comunități. Și aceste comunități se ajută între ele. De exemplu, îți dau acces egal la asistență medicală, oricât de scumpă, indiferent de contribuția ta. Europa prețuiește toate viețile indiferent de contribuție. Aici se lucrează prin includere. 

Adăugați că România este un stat care nu are resursele americane. Nici măcar SUA nu au lăsat integral pe seama asigurărilor decontările pentru COVID, ci au venit cu bani federali. Și România a plătit, alături de asigurările noastre, bani buni din bugeta ca să facă față crizei.  Nu putem compara nici măcar capacitatea de răspuns dintre cele două state. Nici ca spitale, nici ca materiale, nici ca număr de medici. 

Avem, însă, de cântărit la aceeași întrebare:

Putem limita drepturile unor persoane, temporar, ca să nu răspândească boala către categorii care sunt supuse riscului? Sau drepturile lor și libertățile civile primează în fața dreptului la viață al altora? Mai pe șleau, ne putem asigura că persoane infectate pot fi internate într-o instituție medicală până când nu mai sunt un pericol pentru alții?

Cred că legea carantinării a găsit un răspuns echilibrat la această problemă. Cu multe defecte, cu unele lipsuri care vor duce în final la ineficiență, dar care ar putea salva mai multe vieți. 

Graficele folosite sunt din aplicația graphs.ro pe care o recomand cu mare încredere.

De ce?

În primul rând este argumentul utilitar. Cel al banilor. Pot accepta o responsabilitate individuală completă atunci când și plata îți aparține în totalitate. Adică atunci când te tratezi pe asigurarea ta, nu și pe a mea. Dar de vreme ce și eu contribui la plata procedurilor tale, te sfătuiesc să te tratezi. 

Nu poți să vrei sistem solidar când ai o boală, Doamne ferește, care te duce în spital, și sistem individual când poți să-i îmbolnăvești tu pe alții. Am remarcat  că aceleași voci s-au opus și la introducerea plății prin asigurare către clinicile private.

Păi dacă răspunderea individuală este bună, de ce nu este bună și asigurarea individuală? Deci, nu mă lași nici să folosesc banii mei unde și când cred de cuviință, dar nici nu mă protejezi când e cazul. 

Înțeleg că răspunderea individuală e bună doar pentru dreptul tău și doar când ai și banii mei. Iar dacă te îmbolnăvești mai grav, noi cu toții pierdem bani mai mulți. Nu doar tu. 

Acesta este un dezechilibru. Și, da, am să susțin acest punct de vedere când fiecare va fi responsabil de banii lui. 

Al doilea argument este legat de gradul de responsabilitate socială. Individualismul funcționează în America pentru că are frâne. El se oprește acolo unde încalcă libertățile celorlalți. Dar mai mult de atât, societatea are pârghii prin care stabilește că lucrul în comun, întrajutorarea este mai profitabilă decât lucratul de unul singur 

Nu cred că putem fi la nesfârșit o țară în care  să spui că “dacă mie mi-e bine, asta e de ajuns”. Trebuie să participi la un sistem în care și celuilalt să-i fie bine. E un exemplu pe care-l dau mereu. Dacă lângă blocul tău e mereu mizerie, apartamentul în care stai valorează mai puțin. 

Dacă lângă tine mor oameni, spitalele sunt închise, lumea nu mai are acces la bunurile și serviciile dinainte de boală, atunci trebuie să faci ceva ca să oprești asta: să stai sănătos și să apelezi la medici. Și mai ales să nu faci rău. Așa că poți sta două zile la spital, după care fii foarte sigur că stai în casa ta, cât mai departe de restul lumii. 

Sigur că internarea forțată, la noi în țară, duce la frisoane, pentru că sovieticii făceau asta cu indezirabilii. Știm de oameni care au plecat în spitale de psihiatrie și nu s-au mai întors. Pierderea drepturilor și libertăților în orice stat democratic trebuie privită cu îndoială și îngrijorare. Și chestionată mereu. Așa cum facem și acum. 

Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat această dezbatere. Și am constatat că avem organisme statale românești care ne dau drepturi și care le consolidează. Este bine că Renate Weber pune la îndoială legi, este bine că CCR este divizată și e bine că e un nucleu dur care luptă pentru aceste drepturi. Iar dacă guvernul și Iohannis se apucă de dictatură, cred că multă lume va ieși în stradă. 

Ceea ce aveți de făcut este să cântăriți pentru voi înșivă aceste argumente și să vedeți care vă este mai potrivit pentru viață. Eu cred în valoarea comunității și am scris în acest sens pentru că, personal, sunt mai protejat de astfel de măsuri. Dar, ele, poate, nu sunt potrivite pentru fiecare dintre noi. Și atunci majoritatea va decide.