La rece despre ce ni s-a întâmplat cu spațiul Schengen. Și o consecință mai complicată
Încerc să analizez la rece ce ni s-a întâmplat săptămâna trecută cu intrarea în Schengen. Odată furia trecută, orice organizație, orice țară trebuie să vadă plusurile și minusurile și să aibă un plan pe mai departe. Dar pentru asta trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat.
Până mai departe de acum două luni, intrarea în spațiul Schengen nu era o temă centrală în România. Știm clar că suntem o țară coruptă, cu probleme la frontiere, furnizori de droguri, prostituție și migranți ilegali în Europa. Cei din urmă nu sunt mulți, dar sunt vizibili.
Dar ceva se întâmpla în spate. Pe 15 iunie, Macron venea la București și spune că sprijină aderarea la Schengen. Pe 29 august, Olaf Scholz spunea pentru prima oară în istoria relațiilor româno-germane că putem intra în spațiul liberei circulații. În 2017, Germania ne dăduse un flit cu boltă.
Ca și mine, știți că tehnic nu s-a schimbat nimic cu excepția unui sistem care se numește SINS și cu care polițiștii de frontieră pot verifica în timp real diverse sesizări legate de circulația bunurilor și persoanelor.
Ce s-a schimbat în mod dramatic, însă, este că România e la granița războiului. Și pe aici trebuie să treacă mii de camioane ucrainene cu grâne, dar și arme sau alte transporturi. Plus faptul că România are gaze în plus în Marea Neagră, gaze de care Germania are nevoie disperată.
Cu aprobările lui Macron și Scholz plus o rezoluție a Parlamentului European, politicienii români își iau viteză. Și ridică mult tema intern. Ba există un concurs de declarații al cui să fie meritul. Ciolacu zice că social democrația europeană, Iohannis știe că e cel mai important succes al său extern.
Dar este totul pregătit?
Cred că politicienii români au avut un plan minimal. Cred că odată ce europenii le-au cerut diverse lucruri pentru Ucraina au jucat cu MCV și Schengen. Și când a venit acceptul Germaniei și Franței, ai noștri au hotărât că treaba e făcută și n-au mai pus stegulețele roșii pe hartă. Nici măcar worst case scenario.
Olanda a fost un obstacol mai ușor și, probabil, presiunile din toate părțile l-au convins pe Rutte că are teme mai bune. Guvernul Suediei vede că NATO e mai important și, sigur, la Austria nu s-a gândit nimeni. Mai ales că ei semnalaseră României că treaba merge brici. Să fi fost oare un semn de întrebare faptul că pe 27 septembrie, Austria a pus controale la granița cu Slovacia din cauza imigrației ilegale? Greu de spus, dar ceva ar fi trebuit să ne spună.
În plus, România și Austria lucrau de zor ca două dintre companiile lor OMV și Romgaz să exploateze împreună perimetrul Neptun din Marea Neagră. Asta ar fi fost o sursă de gaz importantă atât pentru Austria cât și pentru Germania. Mai ales că Austria este blocată de ani buni într-un ghem de rețele și interese care-i aduceau majoritatea gazului din Rusia, cam 80 la sută. Te gândești că acum ar fi fost un moment care să-i facă să lepede această moștenire care vine de vreo zece ani încoace.
Ce mă miră este că nimeni din partea română nu vede sau nu aude că Austria rămâne neutră în materie de sancțiuni aplicate Rusiei, după cum spune cancelarul Nehammer. Asta ar fi trebuit să ne pună pe gânduri, căci arată că Austria nu este disperată după gaz românesc. Chit că OMV umblă pe la Cotroceni ca să-și ia un acord mai bun.
Ce se întâmplă
După jumătatea lui octombrie, europarlamentarii români și bănuiesc că și guvernul de la București primesc semnale că ceva s-a stricat. Probabil că, la început, toată lumea gândește că e o negociere pe ceva anume, probabil gaz. În definitiv, OMV vrea condiții mai bune pe dreptul de preempțiune la gazele din Marea Neagră. Sunt două miliarde de metri cubi anual pe care austriecii ar vrea să-i vândă ei direct, după ce România și Moldova se îndestulează. Acordul de comercializare ‘trebuie semnat până la 31 decembre și OMV cere modificări legislative.
Pe culoarele politicii, partea română acreditează ideea că i-a cerut lui OMV să meargă la Nehammer și să-i obțină acordul. La fel ar fi procedat și alte companii austriece care operează aici. Cancelarul nu a fost interesat. Dar bănuiesc că toată lumea a crezut că doar joacă tare. Că altfel nu-mi explic de ce aceste companii nu pregătesc terenul, în mod public, și să-și anunțe clienții că e ceva nasol, dar ele sunt europene. Cealaltă variantă este că le este lene în corporații și că nu văd doi pași înainte. E foarte posibilă și asta și atunci își merită soarta.
România se prinde în primele zile ale lui decembrie că situația e complicată când Nehammer începe să mintă în spațiul public. Pentru că minciunile sunt ușor demontabile, ai noștri își dau seama că treaba e groasă pentru că nimeni nu riscă să fie atât de prost. Începe o presiune formidabilă. PPE merge la Viena, toată lumea sună la Nehammer. România acreditează ideea că inclusiv americanii au sunat, dar au fost ignorați. Faptul că Bode și Aurescu se zbat, nu contează acum prea mult.
Ce ar vrea austriecii
Austria are o problemă cu imigrația, e clar. Dar dacă guvernul lor nu o ridica foarte tare, ea nu ar fi contat la fel de mult în alegeri. Acum chiar trebuie să răspundă populației ce au de gând să facă în chestiunea asta. E adevărat, oricine inventează un dușman ca să câștige alegeri, dar nu-ți înalți singur o temă care te arată impotent intern.
Doar dacă asta acoperă ceva mult mai mare. Și anume, de unde ne luăm noi (austriecii, în speță) gazul iarna asta? Dar și în viitor? Austria avea cea mai mare dependență europeană de Rusia, 80 la sută din gaz fiind luat de acolo. Acum importă 21 la sută, dar media anuală este de 60. Gazul austriac vine din Norvegia, Dubai și Germania, probabil sub formă de gaz lichid. România nu contează în ecuație, dar dacă exploatarea Neptun ar începe, tehnic ar rupe Austria de Rusia complet.
Dat fiind că acum această exploatare este amenințată, pentru că România va aplica probabil o formă de retorsiune, întrebarea care se pune este: vrea cancelarul Nehammer să se rupă definitiv de Rusia? La asta trebuie să răspundă în viitor.
Ce urmează?
România mai joacă o șansă mică de tot joi la Consiliul European. Nu e clar de ce Austria ar ceda acum. Ce pisică să-i fi arătat restul Europei? Și de ce să tulbure relația încă bună cu Rusia? Și ce face cu tema internă a imigrației? Așa că nu pun mare preț pe întâlnirea de joi.
Cred că România va aplica diverse mecanisme de retorsiune măcar pentru a da satisfacție publicului. Nici autoritățile nu știu care, dar cred că vor calcula ce pot să facă. Tehnic, însă, acordul privind gazul este blocat acum. Pentru că doar un guvern sinucigaș ar face afaceri cu OMV. Potrivit declarațiilor fostului său CEO, OMV este un cal troian rusesc și are de dat multe explicații.
Cred că, de fapt, blocarea extragerii gazului alături de OMV Petrom este scopul cel mai important al acestei lovituri.
În altă ordine de idei, toate companiile austriece vor lua un șoc mare. Poate nu pe loc, dar în timp aversiunea populației se va transforma în gesturi mici care le vor da lovitură după lovitură. Imaginea de ansamblu este că sunt aici doar pentru profit din acela tip colonie, fără a vrea să devină partenere cu cetățenii acestei țări. Povestea asta va ține ani buni.
Europa va rămâne fisurată îndelung, iar temele naționaliste și veto-urile vor exploda. Austria a dat o lovitură teribilă și care cu greu va fi reparată.
Ce ar trebui să urmeze
Boicotul este o acțiune individuală, fiecare este dator să hotărască pentru el. Firmele austriece sunt însă parte din sistemul economic românesc, iar angajații lor sunt cetățeni români. Până când nu-și clarifică atitudinea față de noi și nu devin motorul intrării în Schengen nu au nicio scuză. De azi, trebuie să facă gesturi vizibile, palpabile și tari care să arate că țin la țara asta.
Iohannis ar trebui să-i schimbe rapid pe Aurescu și mai ales pe Bode. Nu au nicio scuză că nu au văzut momentul și nu au avut măsurile pregătite. Bode nici nu are capacitatea de a juca la nivelul acesta. Avea deja un deficit de imagine.
O nouă garnitură de miniștri semnalează și voință politică și existența unui plan. Acesta trebuie să activeze comunitățile de afaceri și de cetățeni români din Olanda, Suedia și Austria care să lucreze permanent pe subiect.
Demnitari și europarlamentari români trebuie să fie prezenți permanent în aceste zone. Subiectul Schengen trebuie ținut pe agendă tot anul viitor până la alinierea apelor așa cum ne dorim.
România trebuie să aibă o listă cu posibile viitoare acțiuni ostile ale Rusiei pe acest spațiu, cu toate scenariile luate în calcul.
Proximitatea cu Ucraina și abundența gazului sunt cele două mari arme pe care trebuie să le folosim în perioada următoare. Știm că Austria nu este de încredere. Trebuie ca în anii următori ea să piardă din semnificația pe zonele de resurse românești. Suntem o țară mare și trebuie să ne regândim aliații.
