Razboi

O teză falsă: ”Problema minorităților și a teritoriului ne împiedică să ajutăm Ucraina.”

Una dintre tezele favorite ale internetului care se ”îndoiește” sau crede într-o relație specială cu Rusia este cea legată de faptul că România și Ucraina nu poate fi prietene nici în război. România nu ar putea ajuta Ucraina, ni se spune, pentru că ne desparte tratamentul aplicat minorității românești și chestiunile teritoriale.

De asta, marți, l-am chemat pe Armand Goșu la România în Direct, ca să evaluăm relația noastră istorică cu Ucraina și mai ales dacă cele enunțate ne pun într-o poziție de adversitate cu vecinii de la nord.

Las emisiunea la finalul acestui articol și o recomand cu mare încredere celor care vor să afle lucruri echilibrate despre ce trăim acum. Subliniez și eu câteva dintre ele, așa cum au rezultat din discuție.

O parte din elita politică și administrativă ucraineană este moștenitoarea Partidului Comunist din Rusia, care nu ne avea la inimă. Discursul anti-românesc a fost prezent în elita comunistă încă de la instaurarea lui Ceaușescu. Există un model de educație politică rusească ce pune într-o lumină defavorabilă România

Înainte de referendumul privind obținerea independenței Ucrainei din decembrie 1991, Parlamentul de la București, sub mâna lui Ion Iliescu, dă o rezoluție de condamnare a pactului Ribbentrop Molotov. Interesul lui Iliescu era să-i dea o mână de ajutor lui Gorbaciov să păstreze Uniunea Sovietică. Drept rezultat, teza rusofonă în Ucraina a fost că România este revanșardă și că-și vrea teritoriile înapoi. De la acesl moment, relația României cu Ucraina a început prost și a continut așijderea.

Extinderile teritoriale ale României, sub steag al Uniunii Europene, sunt de neconceput astăzi. Astfel, posibilitatea ca România să recapete teritorii din Bucovina este apropiată de zero, dacă vrem să rămânem în UE, spune Armand Goșu. În plus, majoritatea acestor teritorii este locuită de ucraineni.

Minoritatea vorbitorilor de limba română din Ucraina este de aproape 500 de mii de oameni. Dar cea mai mare parte a lor se declară moldoveni. Ucraina ne îndeamnă mereu pe noi și pe moldoveni să ne rezolvăm această problemă.

Să spunem că anul aplicării legilor care vorbesc de impunerea limbii ucrainene este 2022 sau chiar 2023. Adică cel mai devreme în această toamnă. Asta dă un răgaz României să-i facă niște cereri lui Zelensky. Mingea e la noi.

În privința discursului lui Zelensky din 2018, care spune că România a ocupat teritorii ale Ucrainei, toți cei care o folosesc uită să adauge și o îndreptare făcută de ambsadorul lor la acea dată, la București.

„Regret cu sinceritate această situaţie neplăcută, dar care până la urma e drept rezultatul unei traduceri incorecte şi unor interpretări nefondate”, a precizat ambasadorul. „Despre «ocupaţie» ca termen juridic se poate vorbi când preluarea cu forţa a controlului asupra unui teritoriu se face în defavoarea statului care îşi exercită suveranitatea pe acest teritoriu. Contextul istoric la finalul anului 1918 cu dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar şi mişcările naţionale în fostele provincii ale acestuia au creat situaţia când aceste provincii istorice nu mai aveau suveranitatea recunoscută internaţional, deci preluarea lor de alte state vecine nu poate fi considerată «ocupaţia.»

Cred că momentul complicat ne împinge la un singur tip de concluzie. Da, avem lucruri de rezolvat de o parte și de alta, dar pericolul pentru ambele state este atît de mare că nu avem decît șansa unei bune înțelegeri. Altfel, pierim împreună.

Foto

Singura putere a Rusiei este disprețul față de viață

Retragerea armatei ruse din nordul Kievului a dus la descoperirea mai multor crime de război. Ucrainenii au filmat trupuri de persoane cu mâinile legate la spate și executate. De asemenea, au fost descoperite gropi comune. Imaginile nu lasă loc de dubii. Nu este vorba de accidente sau de civili prinși între focuri. Aici este un fenomen premeditat.

Sunt probabil cele mai bine documentate crime ale armatei ruse. Probabil că vom mai vedea altele în zonele care au fost sub ocupație. Adăugați aici relatările frecvente despre furturi sau despre vânzare propriilor bunuri.

Dar cât dispreț față de viață să ai?

Mult. Total. Dan Alexe spunea în al 29-lea episod al podcastului Vorbitorincii că fibra socială a societății rusești a fost alterată. Grozăviile din lagăre, din gulag s-au transmis către toată societatea. Modelul de viață în care doar supraviețuirea contează s-a extins. Dan spune că societatea rusă este condusă acum de numeroase grupări mafiote care stăpânesc tot ce înseamnă oameni buni și decenți. „Însuși Putin vorbește ca un șef de grupare mafiotă.”

Armata rusă nu are cum să fie diferită de societate în ansamblu. Furturile corupția, abuzul, minciuna sunt norma, cel mai probabil în rândurile sale. Și un nivel scăzut de profesionalism.

Toate astea duc la dezlănțuiri animalice când cei pe care ai vrut să-i cucerești îți și opun rezistență. Moartea cuiva nu e mare lucru, mai ales că nu e din mafia ta.

De asemenea, faci asta cu gândul că-i vei îngrozi pe cei care vin din urmă și că astfel îi vei înfricoșa. E singura unealtă pe care o au la îndemână și singura pe care o înțeleg, de vreme ce astfel au fost crescuți. De altfel, și șefii lor mai mari de la Kremlin procedează la fel cu întreaga planetă. Agită spectrul morții și speră că ne vor speria. Și chiar omoară.

Mai este un lucru care trebuie desprins. Lipsa de frică. Orice soldat sănătos la cap știe că toate astea, făcute la vedere, ar sfârși într-o anchetă. Dar este clar că nu despre asta e vorba aici și că sunt încurajați să o facă.

Ce putem face?

Există o sumedenii de pârghii diplomatice prin care Rusia poate fi determinată să-i pună la dispoziția justiției pe criminali. De asemenea, de acum știi, atunci când te așezi la masă cu acești oameni, că ei sunt niște criminali de război. Și ai ca scop să-i scoți din istorie pe liderii de la Kremlin.

Dar mai e ceva. Strict în spațiul românesc.

Nu mai este loc de nuanțe. Nu mai este loc de de văzut cine este mai rău, rușii sau americani, cine este mai mare putere colonială. Nu mai este loc și de „alții au făcut la fel”. Nu mai este loc de „NATO venea încoace” și „să ne mai gândim.”

Cine justifică ceva din face Rusia, justifică crime de război.

Foto

Dialoguri cu Paul Olteanu II 11. Cum de păzim de anxietate în război

Alături de Paul Olteanu am hotărât să realizăm o serie de episoade speciale, dedicate gestionării emoțiilor în timpul războiului. Cum ne păzim de anxietate este întrebarea cea mai importantă. Mai ales în condițiile în care suntem dominați de incertitudine și lipsă de autonomie. 

Paul Olteanu ne dă câteva sfaturi ca să putem rezista în această perioadă teribil de stresantă. Iar una dintre idei spune că ar trebui să limităm și perioada de timp în care ne uităm la știri. Iar al doilea lucru pe care trebuie să-l gestionăm este dat de scenariile pe care necunoscutul le face în mintea noastră. 

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Vorbitorincii #29. Dan Alexe vs Putin

Episodul 29 din Vorbitorincii aduce o întâlnire cu lingvistul, jurnalistul și scriitorul Dan Alexe. Cunoscător a peste 30 de limbi, și vorbitor al celor din spațiul slav, Dan Alexe aduce explicații istorice și filologice despre invazia Rusiei.

Vorbim despre istoria celor două state, despre cum se raportează Rusia la Ucraina, dar și despre ce se întâmplă cu mintea lui Putin. În fine, vedem de ce sunt puține așteptări ca Putin să fie înlăturat.

Tot Dan Alexe este cel care face o invitație la Bruxelles. Altfel, în discuția cu Radu Paraschivescu vedem ce lucruri bune am făcut pentru noi, analizăm mâncare franțuzească și suntem ușor amnezici.

Spuma filelor aduce următoarele cărți: Singur. Viața lui Mihail Sebastian, de Tatiana Niculescu, Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgaryan, În toate a fost frumusețe, de Manuel Vilas și Abraxas, de Bogdan Alexandru Stănescu.

Câteva scenarii posibile pentru terminarea războiului

Probabil că cei mai mulți dintre noi se întreabă astăzi cum s-ar putea sfârși demența începută de Putin. Unul dintre ascultătorii de la România în Direct spunea că ”războiul este ca un tren. Adică e mai ușor de pornit decât de oprit. ”

De asta toate scenariile de terminare analizate acum trebuie să-l includă pe Putin. Fie prin hotărârea sa, fie prin dispariția sa. Politică sau de altă natură. La România în Direct a venit Armand Goșu, istoric și politolog, foarte bun cunoscător al spațiului rusesc. Cu el am enumerat o serie de scenarii și câteva ipoteze care decurg din ele. Unele ne plac, altele nu. Cert este că trebuie să le avem pe toate în față. Vă las discuția mai jos, dar și un sumar rapid al scenariilor posibile.

Scenariul retragerii din Ucraina.

În condițiile unei rezistențe acerbe a ucrainenilor și a presiunilor economice internaționale, cu o economie lovit dur și rubla inexistentă, Putin ar putea să se retragă.

Armand Goșu spune că acest lucru nu ar duce la pieirea lui Putin, ci la salvarea lui. Va încerca să limiteze dezastrul. În același timp, va încerca să păstreze Crimeea și Donbas, ca o victorie minimă.

Scenariul cuceririi Kievului.

Putin poate să cucerească Kievul și să înlăture puterea lui Zelenski. În locul său ar putea să instaleze un guvern condus de Viktor Ianukovici, de exemplu. Doar că asta ar putea duce la o insurecție masivă în Ucraina. Combinată cu sancțiunile internaționale, în doi sau trei ani, ar putea însemna că Rusia va fi nevoită să plece pentru a păstra Crimeea și Donbasul.

Această ipoteză ar putea fi combinată și cu un regim de teroare al Rusiei la adresa elitei ucrainene și a populației civile pentru a păstra supremația. Asta ne duce la cu totul alt scenariu.

Scenariul ”de coșmar” al ocupării Ucrainei.

Este posibil ca forțele importante ale lui Putin de abia acum să vină spre zona estică. Trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca întreaga Ucraină să fie ocupată de trupe ruse laolaltă cu un guvern colaboraționist. Este posibil să avem trupe ruse la graniță. Și asta înseamnă că vecinii noului stat vor intra într-un război hibrid cu acesta. Și că viața la frontieră, aici, va fi mereu sub amenințare. Asta înseamnă războaie economice, politice, ridicare de partide extremiste.

Angajarea unor lupte cu NATO.

Dacă Rusia este la hotarele noastre și ale Poloniei poate angaja lupte cu trupe NATO. Poate porni cu o rachetă rătăcită sau o neînțelegere la o graniță. Și apoi testarea forțelor de ambele părți. Nu elaborez mai mult căci încă suntem departe de acest scenariu.

Mai multe Ucraine

Nu am discutat acest scenariu cu Armand, dar este un scenariu care este vehiculat în aceste zile. Este unul convenabil Rusiei și care ar părea pragmatic liniștitor pentru noi. Dar ne lasă în aceeași situație cu Ucraina controlată de ruși, adică în apropierea unui război cu NATO.

Posibilitatea unui test nuclear

Cancelariile lumii discută această chestiune și o consideră serioasă. Nu va fi bombardată o comunitate de la bun început. Rusia își va arăta puterea cu o bombă tactică. Adică una de putere mai mică, lansată asupra unei zone nelocuite sau puțin locuită. Ar putea fi vizată zona arctică, un ocean sau, de ce nu, Marea Nordului, între Danemarca și Marea Britanie.

Statele occidentale au de ales între a se opri în acest moment sau a răspunde similar, cel mai probabil în zona arctică rusească.

Dacă am ajuns aici, Dumnezeu cu mila.

Altfel, toate cancelariile lumii lucrează cu astfel de scenarii, dar ele se modifică și se dezvoltă în funcție de ceea ce face adversarul. Așadar, acestea rămân scenarii, dar orice evoluție ține și de raționalul celor implicați.

Las la urmă.

Înlăturarea lui Putin în Rusia.

Puțin probabilă să fie făcută de cercul de fideli care au fost triați în ultimii zeci de ani. Acolo nu este doar un sociopat, ci mai mulți.

Iar dacă vă gândiți la proteste, slabe șanse. Sunt mici, puține, iar Rusia civilă poate încă să sufer mult. Iar mulți dintre ei trăiesc sub propagandă de o viață.

Cine este Armand Goșu

  • a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. 
  • are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998)
  • a lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă
  • este conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. 
  • este cercetător asociat la Berlin, la Consiliul german de politică externă 
  • a lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22 
  • Cele mai recente carti: “Rusia, o ecuație complicată”,  “Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic” 

Photo by Pixabay from Pexels

Tocmai ne-am găsit obiectivul național: împotrivirea la Rusia

Update: De când am scris acest articol, Rusia a atacat Ucraina. Restul rândurilor sunt perfect valabile.

La ora la care scriu, televiziunile arată o coloană de tancuri care merge spre Donețk. Mai la prânz, una mergea către Mariupol. S-ar putea să fie începutul unei invazii de proporții. Sau poate doar o mișcare care să securizeze estul Ucrainei și să-l implice într-un război care să nu permită aderarea acesteia la NATO.

Cred că sunt oameni mult mai bine pregătiți ca mine care să vă explice acțiunile lui Putin și dorințele sale. Sunt școli de gândire diferite. Una vine dinspre intelligence, alta din zona analiștilor politici. Teoriile lor diferă, dar pentru mine un lucru este foarte clar și o să încerc să-l prezint aici.

Obiectivele lui Putin

Nu știu unde se va opri Putin cu armele, dar îmi este clar unde vrea să ajungă influența lui. Planul președintelui Rusiei este să reocupe zona din estul Europei, în care Rusia a avut un cuvânt de spus. Și nu mă refer numai la comunism. Acela a fost apogeul. Dar, istoric, Rusia a putut să-și manevreze interesele în tot ce înseamnă Polonia, România, Bulgaria. Cehia, Slovacia și Ungaria au fost cuceriri de rit nou. În mintea lui Putin, toată această zonă trebuie recuperată. Dacă nu cu arma, măcar cu partide și puteri care să-i dea raportul și să joace cum vrea el.

Al doilea obiectiv este demantelarea Uniunii Europene, care, prin comparație la toate capitolele cu Rusia, devine un imperiu al binelui. Orice rus sănătos la cap se va uita de la România până în Spania ca la un model de succes. Oricum ai întoarce-o, în linii mari, viața indivizilor de rând este mai bună în acest spațiu. De la case, la internet, la liberă exprimare și până la circulație. Câtă vreme va exista acest model de comparație, tot ce înseamnă putere în Rusia va opera cu un handicap în fața propriilor cetățeni.

În fine, dar asta e de la sine înțeles, deformarea NATO e o miză. Câtă vreme Rusia pune în mijlocul oricărei discuții și argumentul militar, o forță comparabilă este de neînchipuit. Unitatea blocului vestic va fi o problemă. Putin nu ne poate doborî pe toți laolaltă, dar individual poate.

Ce înseamnă pentru noi

Dacă alegem să trăim în țara asta, la marginea „imperiului european” sau la marginea NATO, toată generația noastră va fi obligată să ducă această luptă împotriva lui Putin și a Rusiei. Și nu doar pentru un an sau doi. Ci toată viața. Și nu numai viața noastră, ci și a copiilor noștri. Obiectivul nostru național va fi opoziția la ceea ce vrea să aducă Rusia aici.

Mai multă Rusia înseamnă mai puțină democrația, mai puțină libertate, mai puțină libertate de exprimare și mai multă sărăcie. Rusia este un exportator de crimă, mafie și inegalitate supremă. Laolaltă cu un dispreț față de viața oamenilor obișnuiți.

Este foarte probabil ca în viețile noastre să nu lăsăm cea mai bună țară. Și nici cea mai mare bogăție. Dar cu siguranță, dacă vom avea o moștenire comună, atunci va fi această bătălie comună. Nu e mult, dar e vital. Rusia ne-a adus cel mai mare dezastru din istorie. Și el nu trebuie repetat.

Care este, de fapt, războiul nostru cu Rusia

Suntem de azi într-un punct critic pentru țara noastră și pentru societatea noastră așa cum am cunoscut-o în ultimii 30 de ani. Urmează o perioadă de reașezare, poate o agresiune, dar mai ales o mare bătălie pentru a ne păstra valorile și România europeană. 

Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat una dintre cererile sale ca să nu pornească războiul din Ucraina. Rusia cere NATO și Americii să-și retragă trupele, dar și tehnica militară din România și Bulgaria. Rusia spune că Europa de Est trebuie repusă în situația anterioară anului 1997, când a început aici extinderea NATO. 

Rusia susține că aceasta este o încălcare a acordurilor diplomatice de după războiul rece. Moscova arată că, la căderea URSS, președintele Gorbaciov ar fi primit asigurări din partea americanilor că NATO nu va trece de granițele Germaniei. 

NATO a făcut acest lucru, însă, și pas cu pas, a ajuns în 1997, apoi în anii 2000 în aceste părți de lume. Iar noi am primit stabilitate, democrație, o umbrelă militară și alinierea cu o viziune europeană din care România a făcut mereu parte. De fapt, anii aceștia în care România nu a mai fost în sfera de influență a Rusiei reprezintă probabil cei mai prosperi ani ai noștri ca țară și democrație. Și ca nivel de trai. În ciuda aranjamentelor proaste sau a corupției de nestăvilit. Sau a inegalității față de alte țări europene. 

Ce vrea Rusia acum este cea mai mare amenințare la adresa noastră în istoria modernă.

Practic, un stat ne cere să abandonăm alianțele noastre și să rămânem fără apărare militară, dar mai ales diplomatică. Căci despre asta este vorba. Analiștii numesc asta o resetare. Adică reașezarea echilibrului de putere pe alte stabilimente. Aranjamentele din anii 90 nu mai merg, iar aici, spun ei se caută alt echilibru. Doar că echilibrul acesta, așa cum îl vrea Rusia, este periculos pentru noi. Și tocmai asta se negociază. Suntem în fața unui nou acord de la Ialta, oare? Și, dacă e așa, întrebarea care se pune este de care parte a istoriei vom pica de data asta. 

Europa de Est este importantă pentru Statele Unite, dar nu atât de importantă. Dușmanul cel mai mare este China. Și poate partea americană este dispusă la concesii ca să aibă liniște cu Rusia. Dar care să fie acestea? Să fie scutul de la Deveselu după cum spun analiștii, să fie influența diplomatică? Sau poate cea comercială? Dacă nu suntem pregătiți cu un răspuns, noi și copiii noștri vom suferi. Căci ce se așează acum, se face pentru încă 30 de ani. 

Eu unul mă așteptam să-i văd pe liderii noștri conducând o ofensivă diplomatică în mari capitale. Fiind liderii ideii că America nu poate pleca de aici, că alianțele noastre sunt importante. I-aș fi vrut punând presiune ca să înțeleagă toată lumea că niciun pas în spate nu e posibil. Am primit, însă, doar declarațiile conforme uzanțelor diplomatice. Prea puțin. 

Nu cred că cererile Rusiei vor căpăta un răspuns acum. Sigur că ei pot cere mai mult decât pot obține. Dar știm că acesta poate fi un obiectiv pe termen lung. Și că Rusia mereu va presa pentru asta: recăpătarea influenței, aici, la noi. Ceea ce ar fi un dezastru.

Apartenența României la lumea și valorile euro-atlantice nu este un dat. Este ceva ce trebuie menținut și apărat în permanență. Fiind în preajma Rusiei va trebui să ne aparăm nu numai o generație, ci în toate generațiile.

Armata României face un om de zăpadă. Președintele o fi la schi?

De câteva ore încoace suntem martorii unui fenomen bizar și inexplicabil, chiar și pentru vlăguita politică din România. Un fenomen care strălucește prin absența explicațiilor, personajelor și, aparent, a preocupării.

Președintele Macron a anunțat disponibilitatea Franței de a trimite trupe în România, în eventualitatea invadării Ucrainei de către Rusia.

Un anunț similar a făcut președintele Biden.

 (…) ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”,

Joe Biden

Aceste două anunțuri au fost aproape simultane, în termeni de politică externă. Ele par a fi coordonate și reprezintă un semnal puternic al aliaților pentru estul Europei.

Întregiți cu acest articol din NYT, care arată că este foarte probabil ca în Românai să fie pregătite trupe speciale pentru a lupta în Ucraina, în cazul unei invazii.

Știți cine sau ce lipsește din acest peisaj, nu? Președintele Iohannis a salutat anunțul omologilor săi, pe Twitter.

Unde sunt ai noștri?

Nici site-ul președinției, niciun interviu, nicio ședință, darămite un CSAT nu explică populației prezența acestor trupe în România. Cetățenii români află de la președinții a două dintre cele mai puternice state ale lumii că aici s-ar putea întâmpla ceva foarte grav.

Nimeni din partea română nu consideră că ar trebui să ne dea mai multe explicații. Probabil nu le merităm. înțeleg și faptul că atât Biden cât și Macron au și un joc electoral în aceste anunțuri. Dar, logica diplomatică spune că-i lași să-și facă anunțurile ca să marcheze punctele de acasă, după care, imediat, ieși cu explicații pentru nația ta.

Același lucru este valabil pentru premier sau ministrul de externe. Cel din urmă a apărut cu câteva explicații la Digi 24, dar înainte de aceste anunțuri. Dar în mare subiectul pare absent de pe agenda de la cel mai înalt nivel din România.

Președintele Iohannis a vorbit despre asta acum zece zile doar ambasadorilor acreditați.

Și atunci ne-a vorbit de angajamente și de nevoia de trupe americane. Rezultă de aici că există o coordonare între cele două părți, dar asta trebuie explicat populației de acasă.

Bine măcar că avem un om de zăpadă

Suntem în cel mai dificil moment istoric de la intrarea în NATO. În mod explicit, Rusia a cerut aliaților noștri să-și părăsească pozițiile și să elibereze zona. adică să o lase sub influența sa, ca acum 30 de ani. Și aici sunt suficiente cozi de topor care să argumenteze asta. Or, tocmai în această situație dificilă, președintele, premierul, ministrul apărării sunt absenți din spațiul public și mințile noastre.

Care este planul nostru în cazul unei invazii? Dar în privința ofensivei diplomatice care spune că SUA trebuie să-și abandoneze zona de interes și protecția pentru noi?. Ce facem în războiul gazelor? Ce răspunsuri avem pregătite? Care este planul pentru următorii ani, care vor fi critici? Cum îi spui nației tale ce este important? Și cum le cucerești inimile și mințile într-o lume a dezinformării?

Această nepăsare sau strategie bizară este pe cale să ne condamne istoric. Aici urmează un război, poate nu cu arme, dar care va ține o generație. Cei 30 de ani de pace s-au sfârșit. Urmează probabil alți 30 în care va trebui să apărăm ideologic tot ce am câștigat în ultima vreme. Și, mai ales, democrația noastră. Or liderii noștri nu numai c-au pierdut startul, dar sunt absenți.

Pe acest fond nu ne mai miră veselia de pe pagina de Facebook a Armatei României, acolo unde militarii săi fac un om de zăpadă.

Pentru o bună informare vă las aici ediția de România în Direct cu conferențiarul Armand Goșu, expert în spațiul rusesc.

Profu’ de Centenar, relatare de pe front

S-a terminat Centenarul? Mai e ceva de spus? Vreo emoție nedescoperită, vreo comparație nefăcută, ceva de zis? S-a cam dus. Mai stăm acum 100 de ani poate rezolvăm ce-a mai rămas de rezolvat. Scriu rândurile astea cu oarecare amărăciune și un sentiment de inutilitate în ce facem noi astăzi. 

Dar, poate tocmai de asta, lăsați-mă să mă mândresc cu o mărgică mică. La care am contribuit și noi la Digi FM. Acum câteva luni bune, m-a căutat Radu Jugureanu, profesor de matematică. Mi-a vorbit de Enciclopedia România 1918 care scoate istoria dintre pereți, așa cum spune el. Domnul profesor are o minunată voce de radio și o logică și o putere de muncă minunate. 

Am văzut imediat că pe el scrie o ”poveste” cu litere uriașe. Și, împreună cu colegii mei am pus la cale un serial radiofonic cu aproape 80 de episoade dedicate Centenarului. În cel mult un minut, Radu Jugureanu trebuia aă ne spună zilnic o poveste din istoria noastră. Asta ca să poată fi ascultată și de noua generație care nu se mai poate concentra la nimic. Și cred c-a ieșit cel mai lung serial radiofonic al Centenarului. De care suntem tare mândri.

De curând, Radu Jugureanu mi-a scris că Enciclopedia a fost inclusă într-un program al Națiunilor Unite. E vorba de World Summit Award al Națiunilor Unite (Proiect al World Summit for Information Society) ca făcând parte dintre cele mai importante 16 proiecte digitale în domeniul cultural din lume. A fost o surpriză și o bucurie. Și un merit uriaș pentru Radu Jugureanu și echipa sa.

O să închei această serie aici cu un fragment dintr-unul din interviurile date de Radu Jugureanu nouă: povestea frontului românesc, așa cum a fost în realitate. E o povestea grea despre sărăcie, lipsă de resurse, politicieni corupți, generali incapabili. Dar și câțiva țărani neclintiți.  (foto)

De ce a atacat Trump Siria

La șase dimineața unul dintre jurnaliștii Digi 24 fugea către clădirea instituției: ”a început războiul.” E prima reacție, scurtă și cea la care te gândești cel mai repede când America bombardează vreo parte a lumii. Vă aduceți aminte episoadele ”Furtunii în Deșert”, care a început noaptea, tot cu bombardamente. Pare stilul clasic american. Doar că aici poziția Americii este complet diferită de ceea ce-am văzut în ultimii ani. Și mai ales complet diferită față de ceea ce spunea președintele Trump în campania electorală.

Trump a fost un susținător important al non-intervențiilor în Siria și, în general, a susținut că Statele Unite nu trebuie să se implice în astfel de războiae care nu aduc decât cheltuieli americanilor. De asta intervenția de astă-noapte pare cu atât mai importantă.  Iar ziarele britanice spun mai toate că ”Trump atacă Siria.” Iată răspunsul la întrebările principale.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!