alegeri

PSD în epoca he-he. Și alte vești proaste.

Doamna Dăncilă a anunțat la Congresul PSD că va face o ”autostradă cap-coadă.” Și că PSD are ”tricolorul în suflet”. Și ar mai fi o listă întreagă de ”o să se facă”,  listă care e cam aceeași de la instalarea la guvernare. Atât s-a putut. Spre norocul ei, doamna Dăncilă nu a comis niciuna dintre gafele care au făcut-o celebră. Și pare mult mai stăpână pe sine de când s-a eliberat, la închiderea lui Dragnea. 

Totuși pentru cine are timp să-și amintească istoria acestui partid, continuatorul PCR, alegerea de sâmbătă pare de mirare. Desigur că era evidentă pentru că nu aveau alte soluții, dar de mirare. Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta aveau alt calibru. Dragnea nu avea anvergură, dar, în afara lui Iliescu, era singurul care nu venea din sfere și știa bine de tot România reală sau, mă rog,  partea sa de politică interlopă. 

De-a lungul anilor, dacă te uiți la lista de oameni care s-au perindat prin funcțiile PSD, nu numai că unii aveau și carte, dar aveau și o capacitate de-a înțelege politica peste nivelul de Teleorman. Și-i țineai mai curând minte prin declarațiile jignitoare, nedemocratice, absurde decât prin unele proaste. 

Ce s-a întâmplat? Mai multe, cu siguranță

În primul rând, PSD a rămas același trist și mare partid comunist. Doar că sâmburele de meritocrație din anii 80 și 90 nu mai există. Înainte de 89 nu aveai unde să te duci, de aia la PCR erau  băieți deștepți. Nu aveau alternative. După aia au putut merge oriunde: la alte partide, în străinătate sau se realizau fără politică. PSD a mai fost o atracție pentru oameni cu carte și inițiativă doar în primii ani după 90. Ultimul care a încercat ceva a fost Ponta cu câteva apariții decente și bune în guvernele sale. 

Odată cu treaba asta, partidul și-a deschis porțile pentru tot felul de oameni. Nu a mai funcționat niciun fel de filtru al capacității profesionale. Politica anilor 90 și 2000 a dus la ceea ce se numește rețeaua. Important era să aparții cuiva. Acest sistem de tip fanariot s-a definitivat și a ajuns la apogeu în epoca lui Liviu Dragnea. Aici nu a mai contat în niciun fel știința, ci doar loialitatea față de stăpân. 

Concomitent PSD și-a accentuat valențele de partid-stat și s-a autogenerat laolaltă cu birocrația. Pentru că oamenii care ajungeau aici erau lipsiți de inițiativă și capacitate de a face pentru ei sau comunitate, cu rare excepții antreprenoriale, PSD a devenit un partid care odată cu apartenența îți livra și o funcție la stat. 

Accelerat, partidul a făcut tot ce i-a stat în putință să rupă legături cu societatea civilă, cu zona corporatistă, cu zona europeană sau tineri cu viziuni de stânga reală. PSD s-a transformat în partidul administrației, al unei părți dintre bugetari sau al celor care au strânse legături, în viața lor, cu statul. Adăugați un imens aparat corupător și treaba e cam gata. 

Cu cât structura a devenit mai mare, mai piloasă și mai clientelară, cu atât știința, capacitatea de a înțelege lucrurile s-a subțiat. Și capacitatea de a produce lideri cu viziune și anvergură a decăzut. Pur și simplu s-a șubrezit. Atât mai poate produce. De aici politicile care doar măresc salarii și pensii pe împrumut și nimic altceva. 

Și tot de aici refugiul în naționalism, izolaționism, xenofobie sau mai știu eu ce. Când nu ai nimic de oferit sau de citit, drumul către această zonă e pe cât de facil, pe atât de sigur. 

În fine, dacă nu are norocul unor schimbări majore, PSD va funcționa de aceaeși manieră până când se va subția de tot sau va deveni un partid antieuropean. Este și firesc să fie așa. Totuși se află la capătul la aproape 100 de ani de funcționare din care cea mai mare parte a stat la putere. Lumea se schimbă și unei astfel de structuri îi e greu să o prindă din urmă. 

Partea proastă este că o mare parte din acest partid se confundă până la identitate cu statul român.  

 

Adevăratul ”mă piș pe el de vot”

Mii de oameni și-au sfârșit ziua de ieri strigând în fața unor ambasade ale României în străinătate că vor să voteze. Un exercițiu crâncen pentru o țară care știe ce este umilința cozilor. După anii în care am stat la coadă pentru o urmă de lapte sau pâine, azi s-a stat la coadă pentru o idee și pentru dreptul de a merge demn mai departe. Umilința a fost organizată de același partid, fiți fără grijă. PSD de azi este urmașul partidului comunist, ba chiar se aseamănă cel mai bine în apucături cu el, dintre toate formele pe care le-a căpătat în ultimii 30 de ani. 

Strigătul acesta al oamenilor umiliți cred că s-a auzit în toată Europa. După ce ani buni, partidul nu le-a dat voie să mănânce, să aibă căldură, să meargă în străinătate, acum i-a aplicat forma supremă a umilinței. Le-a spus că nu au voie nici să voteze. E ultima redută a fricii cu care PSD-PCR s-a înconjurat în ultimii ani. Teama de vot este ultimul gard cu care s-a apărat inutil. Prăbușirea sa a început. 

Cu câțiva ani în urmă, am fost singurul jurnalist care a stat de vorbă cu Alina Dumitriu, fata care a spus ”mă piș pe el de vot.” Alina mi-a explicat atunci, argumentat, de ce a refuzat să meargă la vot. Era modul ei de-a protesta la răspunsul unei clase politice care nu a putut rezolva nimic în privința domeniului de care se ocupa, protecția celor  defavorizați și mai bolnavi dintre români. Nu știu dacă azi Alina a găsit ceea ce căuta, dar știu sigur că în ultimii ani ea a făcut în meseria ei de asistent social, ceea ce niciun politician și niciunul dintre noi nu a făcut vreodată. 

Stau să mă gândesc acum că Alinei i s-a făcut o nedreptate. Adevăratul mă piș pe vot nu este al ei, ci al unei clase politice care  a făcut cu jet peste români. După ce a ignorat rezultatul voturilor și dorințele românilor ani la rând, răstălmăcind democrația, promovând lichelismul cu panaș, ca merit politic, azi, a doua oară la rând, s-a pișat pe dreptul esențial al cetățenilor săi. Astăzi știm că împiedicarea votului nu este o întâmplare, ci o dorință politică masivă și mârșavă. 

Și încă ceva. Am sentimentul că azi se împlinesc anii aceia de care vorbea Brucan. Nu au fost 20, a fost nevoie de 30. Rădăcinile comunismului s-au dovedit a fi adânci și puternice. Plecarea de acasă a românilor le-a făcut și mai dure. Cred, sper și simt că epoca imposturii, a nelegiurii, a prostiei, a clientelismului se apropie de un sfârșit. După o aventură dureroasă și o malformare a agendei publice reale, România se poate apuca de treabă.

Normalitatea se va instaura treptat și nu deodată. Vor mai fi și alte hopuri. Important este însă că semnalul a fost dat. Și nu neapărat prin votul de la alegerile europene, ci prin cel de la referendum. Majoritatea tăcută a arătat că sunt linii ale democrației care nu pot fi încălcate.   

Ce are Burleanu și nu are Lupescu

Pentru noi, marele public, victoria lui Burleanu pare inexplicabilă, știu. Un puști în costum, sub al cărui mandat a fost o catastrofă la națională, a învins unul dintre cei mai importanți oameni ai generației de aur. Lupescu este un om corect, bun cunoscător al fotbalului, apreciat nu numai aici. Nu e doar un fotbalist important, ci și un intelectual care a învățat management și l-a aplicat la cel mai înalt nivel. Și atunci, cum?

Răspunsul l-aș căuta într-un taxi care marți seară a adus un președinte de club din Moldova de la Gara de Nord la hotelul Rin. La o primă căutare, nici internetul nu-ți mai spune în ce ligă e echipa lui. Se așterne la vorbă cu taximetristul. Drum lung, ceas de seară. ”Îl votez pe Burleanu cu două mâini. E singurul care ne-a băgat în seamă în toți anii aceștia.” Ca el s-au strâns mai multe zeci. E un fel de revoluție a celor mici. Nebăgați în seamă ani de zile, oamenii au avut în șoc când au putut intra în Federație fără  șpagă, plocoane sau intervenții.

Mai mult

Ce fel de infractor vreți să ne conducă?

Consemnați declarațiile ieșite din comun ale zilei de ieri. Și faptele sale nelalocul lor. În timp ce lumea aprindea lumânări la Colectiv, PSD aprindea cărbunii de grătar la Clubul Floreasca. Știrea spune că s-ar fi sărbătorit ziua lui Dragnea. Dragnea zice că ”m-am născut și eu o dată.” Și a dat-o și pe Gabi Petrea, că e și ziua lui. Și că, de fapt, tot PSD-ul s-ar întâlni în fiecare luni. Vă rog să-i căutați și lunea viitoare tot acolo. 

Dar cel mai bine a sintetizat-o Florin Iordache, un fel de kamikaze de serviciu: ”ce să faci, asta este viața.” Exact. Ce să-i faci când cineva vrea să nege evidența și să răstoarne bunul-simț? Dar să mergem mai departe. 

Mai mult

După Germania nu mai sunt lucruri de nespus

Germania este o țară rațională și sigură. Construiește cu atenție, migală și pe termen lung. Chiar și în politică. Oamenii știu care le este interesul comun și fac gesturile așteptate. De asta victoria lui Merkel era sigură, nu doar probabilă. De asta Schulz își scoate partidul de la putere, ca să fie lider al opoziției. El și nu gălăgioșii populiști din dreapta. Așa consolidezi democrația și implicit societatea. 

Și tot de asta țara nu o ia razna la primul hop. Poate după ce-ar primi un milion de refugiați, orice alt lider  ar fi fost scos din politică. Aici extrema dreaptă a luat 13 procente. Multe, semnificative, dar nu vitale. Esența acestui rezultat trebuie căutată în altă parte. 

Mai mult

Lumea celor două Franțe, Americi sau Românii. Și o singură problemă

Poate ați fi auzit o știre care spune că după aflarea rezultatului alegerilor de duminică seară, doamna Le Pen a plecat la dans. Și a petrecut ca și cum ar fi câștigat. Și chiar este o mare victorie pentru ea. Să vii de la extremă și să colorezi harta Franței așa cum o vedeți (movul e culoarea ei) este mare realizare.

E de fapt cel mai bun rezultat istoric al extremei drepte și doamna Le Pen știe că lumea se îndreaptă în direcția dorită de ea. Sau cea pe care o poate critica cel mai bine. Să nu ne ascundem: dacă doamna Le Pen a convins o treime din Franța nu e musai din cauza știrilor false.  Dacă Anglia pleacă din Europa nu pleacă din neîncredere în sistemul politic. Iar dacă America s-a lăsat pe mâna lui Trump, nu e din cauza Rusiei. Este ceva mult mai profund.

Mai mult

Îndrăznești să cre(e)zi în România?

Colegul meu Lucian Cambeșteanu este autorul acestui text. El face o listă de lucruri care o să încurce teribil PSD-ul în perioada următoare.  

Câştigarea alegerilor cu un scor categoric a fost cel mai rau scenariu la care se putea gândi PSD. PSD nu a vrut să câştige alegerile la un scor atât de mare! Grimasa lui Liviu Dragnea înaintea discursului de învingător – ,,ce dracu să facem? Asta e, sa vedem!” , spune ceva, dacă urmăriţi înregistrarea – şi spune ceva foarte important! Îndrăznesc sa spun asta după radiografia alegerilor parlamentare din ultimii 26 de ani pe care am făcut-o, împreuna cu echipa Ştirilor DIGI FM si care poate fi ascultată, în parte aici:

Mai mult

Lista certitudinilor după alegerile de parlamentare

1.Nu există chestiune mai îngrijorătoare decât absenteismul. Nici 40% este o cifră de tot plânsul. Și nu ai ce să le impuți oamenilor. Alegerile, partidele, oamenii lor au devenit un produs. Dacă lumea nu vrea să cumpere, producătorul trebuie să-și pună întrebări.

În cazul nostru e vorba de unul singur, Klaus Iohannis. El trebuie să se întrebe unde sunt românii care l-au susținut la alegerile prezidențiale. Ce-a făcut și ce n-a făcut. Ce așteaptă lumea de la el și cât mai are de gând să nu se ridice la mica înălțime a așteptărilor noastre.  Poate în următoare zile se gândește serios dacă mai vrea să candideze.

Mai mult

Dezastrul campaniei se închide cu o știre din care partidele nu pricep nimic

Nu rămân cu mare lucru după campania electorală. Prostia cu Soros nu e demnă de reținut și nimeni nu o să aibă o viață mai bună sau mai proastă dupa asta. Nu vor fi impulsionate afacerile, nu vor apărea locuri de muncă, nimeni nu va avea salarii mai mari. 

Așa că, dacă discutăm prostii, nu vom fi atenți la lucruri importante. Iar zilele astea de campanie o singură știre a fost importantă. Și anume că fabrica de pâine Titan se închide. 250 de oameni vor fi trimiși acasă. Iar fabrica va mai face doar produse congelate, nu pentru Românai, ci pentru export.

Mai mult

Confuzia noastră de zi cu zi

Nu știam ce mă deranjează major în ultimele săptămâni în campania electorală. De fapt nu este vorba de campania electorală. E vorba de un sentiment mult mai profund, de scenă răsturnată, de lucruri neașezate la locul lor.

O căutare perpetuă pentru claritate, pentru lucruri transparente și cărora poți să li te alături. Și nu știam cum să definesc sentimentul acesta până când nu m-a lămurit prietenul Teo. Confuzia este termenul pe care îl căutăm. Confuzia lovește tot ce ne înconjoară. Confuzia este cea care caracterizează politica noastră și societatea noastră.

Mai mult