alegeri

Iohannis vs Dăncilă, faza pe cască

Am câteva concluzii la cald după cele două conferițe de presă de marți seară. Dacă cu asta ne-am ales, asta vom comenta.

  1. Iohannis a fost bun, decent și util în comunicarea cu alegătorii. Are argumente, răspunde clar și concis, uneori are umor. A reușit să iasă din măcar două situații dificile: cea legată de Kovesi și cealaltă, generată de Dan Tăpălagă, care i-a arătat dubla măsură în ce-i privește pe Ponta și Dăncilă
  2. Iohannis a vorbit doar când i-a ajuns cuțitul la os și a simțit presiunea uriașă în chestiunea dezbaterii. A ridicat presiunea și-a mutat punctul de interes.
  3. Casele îi sunt în continuare un punct sensibil. Președintele trebuie să răspundă clar și precis legat de pierderea casei de la Sibiu. Alegătorii au dreptul să știe cum și cât a fost implicat în povestea cu actele de acolo. 
  4. Întrebările legate de politica internațională sunt punctul vulnerabil. În mandatul lui, România nu a reușit nici ridicare vizelor, nici intrarea în Schengen. Eșec pe această linie, măcar pe jumătate pentru că la Schengen PSD are o contribuție majoră
  5. De cealaltă parte, PSD vrea să conducă o țară, dar nu e în stare să facă o conferință de presă în care să se audă și jurnaliștii.
  6. De câte ori o pui să citească, doamna Dăncilă este un dezastru. Sună dezacordat ca o flașnetă
  7. Viorica Dăncilă a progresat mult în ultimile luni. Vorbește liber, stăpânește unele concepte, a adunat informații, s-a despovărat de emoții. Arată cum a reușit totuși să răzbească până la acest punct. Apreciez acest progres.
  8. Chestiunea cu ceasul este o gafă. 5000 de euro pe un ceas reprezintă mai mult de 10 salarii minime cu care se ține o grămadă de lume din România. Mai deranjant este cum a spus-o, rezultând că nu e un efort prea mare. Or este, și ar fi trebuit să știe suma.
  9. Doamna Dăncilă nu a primit și întrebările alea grele legate de Dragnea, justiție, 10 august.
  10. Povestea cu casca, distribuită masiv de PSD, inclusiv Firea, arată cât de iresponsabili au devenit politicienii români. Orice minciună spusă în spațiul public se va întoarce împotriva ta. Și nu face decât să ne șubrezească pe toți.  
  11. Nu voi renunța la credința mea că o dezbatere este necesară. Este unul dintre simbolurile democrației. Ar fi fost bine ca susținătorii doamnei Dăncilă să-l vadă și să-l audă pe cel demonizat. Ar fi fost bine și pentru ceilalți să o vadă pe doamna Dăncilă. O discuție este întotdeauna constructivă. 

Despre dezbatere sau de ce o ține Iohannis pe Viorica în viață

Situația s-a lămurit înainte de a începe. Domnul președinte Iohannis ne-a anunțat că nu va participa la nicio dezbatere prezidențială. Argumentul său ține de modul în care PSD a guvernat în ultimii ani. Și are dreptate în tot ceea spune. PSD a făcut tot ceea ce scrie mai jos. 

”Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”

Doar că acest argument este fals în contextul unei dezbateri prezidențiale, într-o țară încă democratică. Să lămurim câteva lucruri. 

Dezbaterile prezidențiale și de alt tip sunt esențiale pentru democrație. Ele nu influențează decisiv alegătorii, dar au rolul simbolic al înfruntării, în avantajul alegătorilor. Și de asemenea ne spun cât de buni sunt liderii noștri în condiții de stres. Iată ce spune o analiză Stratfor despre acest tip de dezbateri.

O dezbatere nu este despre politică sau politici publice. Este imposibil să lămurești probleme complexe în 90 de secunde (…) Dezbaterile sunt despre un singur lucru: capacitatea de a răspunde la întrebări a căror complexitate nu-ți dă voie să răspunzi în timpul alocat. Îți dau un bonus pentru că ești rapid, capabil, dar nu spun mare lucru despre cât de deștept este un candidat. Nici nu trebuie să o facă pentru că a fi deștept, în sensul academic, nu e musai o calitate pentru un președinte. Dezbaterile pot să arate, în cel mai bun caz, câtă stăpânire de sine are un candidat în condiții de presiune și apoi să ne demonstreze capacitatea de a articula câteva gânduri legate de chestiunea în cauză, în timp ce convinge privitorii de cât de serios și plăcut este. De fapt, asta înseamnă să fii lider. 

Ar mai fi însă ceva. Dezbaterea mai arată și capacitatea de a asculta și răspunde argumentelor altcuiva. Te face să fii mai atent și să pui la încercare propriile tale credințe, ca privitor. Și este esența, însăși, a libertății de exprimare. Pentru că le dă voie să vorbească și celor care nu sunt de acord cu tine, nu poți să-i suporți sau nu vrei să-i auzi. Aceasta este democrația. Și către asta trebuie să mergem.

Și să ne îndreptăm către cazul nostru. Iohannis are dreptate în ce spune mai sus. Dar sunt de ignorat toate argumentele PSD-ului în chestiuni juridice? Ar trebui ele puse în fața celeilalte părți și demontate? După mine, da. Ar trebui probat tot ce spune domnul Iohannis și atunci când cineva se apară? Eu cred că da. 

Urâți PSD-ul? Foarte bine. Dar îi urâți și pe cei 20 la sută care au votat-o pe Dăncilă? Este dreptul lor cetățenesc și al tău să primești răspunsuri și să auzi și altceva. Ar fi fost singura ocazie când acei oameni ar fi fost scoși din bula lor. 

De când am scris pe Facebook, am primit un val de urări. Am auzit c-ar trebui mai puțină presă, că sunt vândut, că nu am bască și altele. Puteți să spuneți ce vreți, dar eu nu voi argumenta niciodată pentru mai puțină democrație și mai puțină dezbatere.

În ce privește argumentul că Dăncilă este proastă și nu merită ascultată, eu zic c-ar fi trebuit să o lăsați să arate dacă e așa. Ar fi putut să o vadă și alții. Apoi, argumentul că PSD i s-a adresat lui Iohannis xenofobic, inuman și cu atacuri la demnitatea umană este invalid și el. Asta nu l-a împiedicat pe Iohannis nici să o pună pe doamna Dăncilă în funcție, nici să vină la dezbateri cu Ponta. Mai e și argumentul că presa vrea circ. Sigur, așa, alegerile sunt cel mai mare circ. Nimic din ce-am auzit nu stă în picioare până la capăt. Și mai ales cererea ca presa care cere dezbaterea să fie fără pată. Presa nu pate fi altfel decât societatea, dar poate spera la mai bine. 

În fine, dincolo de aceste considerații pe care unii o să le considere plictisitoare sau desuete, trebuie să știți care este analiza mea despre ce gândește PNL în realitate. 

Domnul Iohannis știe că va câștiga alegerile prezidențiale. După ce-a trecut-o pragul pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, zdrobindu-l pe Barna, PNL se gândește la viitor. Planul e simplu: un guvern al președintelui Iohannis, sprijinit de mai multe forțe politice și cu o opoziție a PSD-ului. Dar nu orice fel de PSD, ci unul condus de doamna Dăncilă. Deci, astăzi, i se suflă în pânze Vioricăi astfel ca ea să aibă toate elementele pentru a rămâne șefa PSD și după alegeri. A unui PSD slab și nevolnic, nu unul cu un lider mai puternic, cum ar fi fost Ponta.

Un PSD în viață este mult mai util decât unul dispărut care să-i lase loc unei clase politice noi. O altă parte a planului urmărește limitarea USR, dar la asta o să revin într-un articol viitor. Ce se întâmplă acum este un joc care să salveze vechea clasă politică în fața unei forțe noi. Iar Iohannis face parte din vechea clasă politică. De asta are încă nevoie de acest PSD. Rezultatul? Încă cinci ani în care o să vă întrebați de ce România progresează așa lent.  

 

PCR sfârșește condus de o ”gospodină”

Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD. 

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”.  Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu. 

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.”  Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.” 

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară. 

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă. 

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu. 

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare. 

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație. 

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea! 

PSD în epoca he-he. Și alte vești proaste.

Doamna Dăncilă a anunțat la Congresul PSD că va face o ”autostradă cap-coadă.” Și că PSD are ”tricolorul în suflet”. Și ar mai fi o listă întreagă de ”o să se facă”,  listă care e cam aceeași de la instalarea la guvernare. Atât s-a putut. Spre norocul ei, doamna Dăncilă nu a comis niciuna dintre gafele care au făcut-o celebră. Și pare mult mai stăpână pe sine de când s-a eliberat, la închiderea lui Dragnea. 

Totuși pentru cine are timp să-și amintească istoria acestui partid, continuatorul PCR, alegerea de sâmbătă pare de mirare. Desigur că era evidentă pentru că nu aveau alte soluții, dar de mirare. Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta aveau alt calibru. Dragnea nu avea anvergură, dar, în afara lui Iliescu, era singurul care nu venea din sfere și știa bine de tot România reală sau, mă rog,  partea sa de politică interlopă. 

De-a lungul anilor, dacă te uiți la lista de oameni care s-au perindat prin funcțiile PSD, nu numai că unii aveau și carte, dar aveau și o capacitate de-a înțelege politica peste nivelul de Teleorman. Și-i țineai mai curând minte prin declarațiile jignitoare, nedemocratice, absurde decât prin unele proaste. 

Ce s-a întâmplat? Mai multe, cu siguranță

În primul rând, PSD a rămas același trist și mare partid comunist. Doar că sâmburele de meritocrație din anii 80 și 90 nu mai există. Înainte de 89 nu aveai unde să te duci, de aia la PCR erau  băieți deștepți. Nu aveau alternative. După aia au putut merge oriunde: la alte partide, în străinătate sau se realizau fără politică. PSD a mai fost o atracție pentru oameni cu carte și inițiativă doar în primii ani după 90. Ultimul care a încercat ceva a fost Ponta cu câteva apariții decente și bune în guvernele sale. 

Odată cu treaba asta, partidul și-a deschis porțile pentru tot felul de oameni. Nu a mai funcționat niciun fel de filtru al capacității profesionale. Politica anilor 90 și 2000 a dus la ceea ce se numește rețeaua. Important era să aparții cuiva. Acest sistem de tip fanariot s-a definitivat și a ajuns la apogeu în epoca lui Liviu Dragnea. Aici nu a mai contat în niciun fel știința, ci doar loialitatea față de stăpân. 

Concomitent PSD și-a accentuat valențele de partid-stat și s-a autogenerat laolaltă cu birocrația. Pentru că oamenii care ajungeau aici erau lipsiți de inițiativă și capacitate de a face pentru ei sau comunitate, cu rare excepții antreprenoriale, PSD a devenit un partid care odată cu apartenența îți livra și o funcție la stat. 

Accelerat, partidul a făcut tot ce i-a stat în putință să rupă legături cu societatea civilă, cu zona corporatistă, cu zona europeană sau tineri cu viziuni de stânga reală. PSD s-a transformat în partidul administrației, al unei părți dintre bugetari sau al celor care au strânse legături, în viața lor, cu statul. Adăugați un imens aparat corupător și treaba e cam gata. 

Cu cât structura a devenit mai mare, mai piloasă și mai clientelară, cu atât știința, capacitatea de a înțelege lucrurile s-a subțiat. Și capacitatea de a produce lideri cu viziune și anvergură a decăzut. Pur și simplu s-a șubrezit. Atât mai poate produce. De aici politicile care doar măresc salarii și pensii pe împrumut și nimic altceva. 

Și tot de aici refugiul în naționalism, izolaționism, xenofobie sau mai știu eu ce. Când nu ai nimic de oferit sau de citit, drumul către această zonă e pe cât de facil, pe atât de sigur. 

În fine, dacă nu are norocul unor schimbări majore, PSD va funcționa de aceaeși manieră până când se va subția de tot sau va deveni un partid antieuropean. Este și firesc să fie așa. Totuși se află la capătul la aproape 100 de ani de funcționare din care cea mai mare parte a stat la putere. Lumea se schimbă și unei astfel de structuri îi e greu să o prindă din urmă. 

Partea proastă este că o mare parte din acest partid se confundă până la identitate cu statul român.  

 

Adevăratul ”mă piș pe el de vot”

Mii de oameni și-au sfârșit ziua de ieri strigând în fața unor ambasade ale României în străinătate că vor să voteze. Un exercițiu crâncen pentru o țară care știe ce este umilința cozilor. După anii în care am stat la coadă pentru o urmă de lapte sau pâine, azi s-a stat la coadă pentru o idee și pentru dreptul de a merge demn mai departe. Umilința a fost organizată de același partid, fiți fără grijă. PSD de azi este urmașul partidului comunist, ba chiar se aseamănă cel mai bine în apucături cu el, dintre toate formele pe care le-a căpătat în ultimii 30 de ani. 

Strigătul acesta al oamenilor umiliți cred că s-a auzit în toată Europa. După ce ani buni, partidul nu le-a dat voie să mănânce, să aibă căldură, să meargă în străinătate, acum i-a aplicat forma supremă a umilinței. Le-a spus că nu au voie nici să voteze. E ultima redută a fricii cu care PSD-PCR s-a înconjurat în ultimii ani. Teama de vot este ultimul gard cu care s-a apărat inutil. Prăbușirea sa a început. 

Cu câțiva ani în urmă, am fost singurul jurnalist care a stat de vorbă cu Alina Dumitriu, fata care a spus ”mă piș pe el de vot.” Alina mi-a explicat atunci, argumentat, de ce a refuzat să meargă la vot. Era modul ei de-a protesta la răspunsul unei clase politice care nu a putut rezolva nimic în privința domeniului de care se ocupa, protecția celor  defavorizați și mai bolnavi dintre români. Nu știu dacă azi Alina a găsit ceea ce căuta, dar știu sigur că în ultimii ani ea a făcut în meseria ei de asistent social, ceea ce niciun politician și niciunul dintre noi nu a făcut vreodată. 

Stau să mă gândesc acum că Alinei i s-a făcut o nedreptate. Adevăratul mă piș pe vot nu este al ei, ci al unei clase politice care  a făcut cu jet peste români. După ce a ignorat rezultatul voturilor și dorințele românilor ani la rând, răstălmăcind democrația, promovând lichelismul cu panaș, ca merit politic, azi, a doua oară la rând, s-a pișat pe dreptul esențial al cetățenilor săi. Astăzi știm că împiedicarea votului nu este o întâmplare, ci o dorință politică masivă și mârșavă. 

Și încă ceva. Am sentimentul că azi se împlinesc anii aceia de care vorbea Brucan. Nu au fost 20, a fost nevoie de 30. Rădăcinile comunismului s-au dovedit a fi adânci și puternice. Plecarea de acasă a românilor le-a făcut și mai dure. Cred, sper și simt că epoca imposturii, a nelegiurii, a prostiei, a clientelismului se apropie de un sfârșit. După o aventură dureroasă și o malformare a agendei publice reale, România se poate apuca de treabă.

Normalitatea se va instaura treptat și nu deodată. Vor mai fi și alte hopuri. Important este însă că semnalul a fost dat. Și nu neapărat prin votul de la alegerile europene, ci prin cel de la referendum. Majoritatea tăcută a arătat că sunt linii ale democrației care nu pot fi încălcate.   

Ce are Burleanu și nu are Lupescu

Pentru noi, marele public, victoria lui Burleanu pare inexplicabilă, știu. Un puști în costum, sub al cărui mandat a fost o catastrofă la națională, a învins unul dintre cei mai importanți oameni ai generației de aur. Lupescu este un om corect, bun cunoscător al fotbalului, apreciat nu numai aici. Nu e doar un fotbalist important, ci și un intelectual care a învățat management și l-a aplicat la cel mai înalt nivel. Și atunci, cum?

Răspunsul l-aș căuta într-un taxi care marți seară a adus un președinte de club din Moldova de la Gara de Nord la hotelul Rin. La o primă căutare, nici internetul nu-ți mai spune în ce ligă e echipa lui. Se așterne la vorbă cu taximetristul. Drum lung, ceas de seară. ”Îl votez pe Burleanu cu două mâini. E singurul care ne-a băgat în seamă în toți anii aceștia.” Ca el s-au strâns mai multe zeci. E un fel de revoluție a celor mici. Nebăgați în seamă ani de zile, oamenii au avut în șoc când au putut intra în Federație fără  șpagă, plocoane sau intervenții.

Mai mult

Ce fel de infractor vreți să ne conducă?

Consemnați declarațiile ieșite din comun ale zilei de ieri. Și faptele sale nelalocul lor. În timp ce lumea aprindea lumânări la Colectiv, PSD aprindea cărbunii de grătar la Clubul Floreasca. Știrea spune că s-ar fi sărbătorit ziua lui Dragnea. Dragnea zice că ”m-am născut și eu o dată.” Și a dat-o și pe Gabi Petrea, că e și ziua lui. Și că, de fapt, tot PSD-ul s-ar întâlni în fiecare luni. Vă rog să-i căutați și lunea viitoare tot acolo. 

Dar cel mai bine a sintetizat-o Florin Iordache, un fel de kamikaze de serviciu: ”ce să faci, asta este viața.” Exact. Ce să-i faci când cineva vrea să nege evidența și să răstoarne bunul-simț? Dar să mergem mai departe. 

Mai mult

După Germania nu mai sunt lucruri de nespus

Germania este o țară rațională și sigură. Construiește cu atenție, migală și pe termen lung. Chiar și în politică. Oamenii știu care le este interesul comun și fac gesturile așteptate. De asta victoria lui Merkel era sigură, nu doar probabilă. De asta Schulz își scoate partidul de la putere, ca să fie lider al opoziției. El și nu gălăgioșii populiști din dreapta. Așa consolidezi democrația și implicit societatea. 

Și tot de asta țara nu o ia razna la primul hop. Poate după ce-ar primi un milion de refugiați, orice alt lider  ar fi fost scos din politică. Aici extrema dreaptă a luat 13 procente. Multe, semnificative, dar nu vitale. Esența acestui rezultat trebuie căutată în altă parte. 

Mai mult

Lumea celor două Franțe, Americi sau Românii. Și o singură problemă

Poate ați fi auzit o știre care spune că după aflarea rezultatului alegerilor de duminică seară, doamna Le Pen a plecat la dans. Și a petrecut ca și cum ar fi câștigat. Și chiar este o mare victorie pentru ea. Să vii de la extremă și să colorezi harta Franței așa cum o vedeți (movul e culoarea ei) este mare realizare.

E de fapt cel mai bun rezultat istoric al extremei drepte și doamna Le Pen știe că lumea se îndreaptă în direcția dorită de ea. Sau cea pe care o poate critica cel mai bine. Să nu ne ascundem: dacă doamna Le Pen a convins o treime din Franța nu e musai din cauza știrilor false.  Dacă Anglia pleacă din Europa nu pleacă din neîncredere în sistemul politic. Iar dacă America s-a lăsat pe mâna lui Trump, nu e din cauza Rusiei. Este ceva mult mai profund.

Mai mult

Îndrăznești să cre(e)zi în România?

Colegul meu Lucian Cambeșteanu este autorul acestui text. El face o listă de lucruri care o să încurce teribil PSD-ul în perioada următoare.  

Câştigarea alegerilor cu un scor categoric a fost cel mai rau scenariu la care se putea gândi PSD. PSD nu a vrut să câştige alegerile la un scor atât de mare! Grimasa lui Liviu Dragnea înaintea discursului de învingător – ,,ce dracu să facem? Asta e, sa vedem!” , spune ceva, dacă urmăriţi înregistrarea – şi spune ceva foarte important! Îndrăznesc sa spun asta după radiografia alegerilor parlamentare din ultimii 26 de ani pe care am făcut-o, împreuna cu echipa Ştirilor DIGI FM si care poate fi ascultată, în parte aici:

Mai mult