Ce câștigă președintele Iohannis din coaliția PNL PSD?

PNL și PSD au început negocierile pentru formarea unui nou guvern, care ar putea să aducă o scurtă perioadă de acalmie în politica din România. După ultimii ani, marcați de confruntări între PNL și PSD, dar mai ales de un discurs apăsat al președintelui Iohannis împotriva PSD, alianța pare împotriva naturii.

Mai mult, ea îi aduce un deficit major de imagine lui Klaus Iohannis, indiferent de unde te-ai uita. Propriul public va fi zăpăcit de o astfel de mișcare. Publicul USR va fi înverșunat, iar cel al PSD va percepe aceasta ca o victorie a partidului. Imaginea prezidențială este făcută țăndări. Totuși de ce să faci asta cu trei ani înainte de mandat?

Care este acel beneficiu major obținut de președinte?

Niciun politician nu-și asumă un astfel de deficit decât dacă urmărește un scop mai mare, care astăzi nu se poate vedea atât de bine. Mi-e greu să cred că poți face așa ceva doar din orgoliu.

O să încerc o analiză rațională, deși nu exclud nicio secundă că poate fi vorba doar de comoditatea sau incompetență. O să folosesc și opinii ale ascultătorilor România în Direct, iar întreaga emisiune va fi mai jos.

Câteva ipoteze

O relativă pace socială și politică. Prezența celor două partide mari la guvernare va stinge turbulențele provocate de cel mai mare adversar al PNL și-l va obliga și decizii mai responsabile, dar și o atitudine temperată în raport cu unele hotărâri ale guvernului. Dar asta va dura până când PSD se hotărăște să declanșeze alegeri anticipate sau va dori mai mult din putere.

O coaliție care să acopere întreg spectrul politic va duce la rezolvarea multiplelor crize cu care se confruntă România. Dar răspunsuri similare, uneori mai bune, ar fi putut obține și în coaliția cu USR. În plus, criza politică chiar el a adus-o în față. Deci nu cred că aici este cheia.

Odată intrat la guvernare, PSD se va opri din creșterea sa naturală dată de opoziție și va începe erodarea specifică oricărui partid care nu va putea livra pe măsura așteptărilor. Asta este o ipoteză viabilă, dar parcă e un cost prea mare. Ai imaginea praf.

Eviți o posibilă suspendare. Da, este posibil. Dar dacă reveneai alături de USR și UDMR, construiai o coaliție puternică. Apoi cu oamenii lui Orban readuși la matcă, parcă nu mai aveai probleme așa mari. Dacă erai suspendat, puteai să ai un referendum greu. Dar te poziționai anti-PSD, acesta devenea inamicul public numărul unu și aveai șanse mari să câștigi. Suspendarea rămâne posibilă și acum, evident. Nu ai o garanție.

Vizezi o reformă constituțională, un scop major, dar de care nu știe nimeni până acum. Nici coaliția asta nu poate aduna 66 la sută din voturi în Parlament, dar, mai mult, ar fi atât de multe interese de armonizat că foarte greu ar reuși demersul. Știu că s-a vorbit și de o nouă regionalizare. Nicio șansă, mai ales în conformația asta politică.

Răspunzi celor mai mari electorate din România, cele ale PNL și PSD. Dar și sistemului lor clientelar și administrativ care construiesc România de ani buni. Ambele partide sunt de sistem, nu caută reforme profunde, cred că România este cea mai bună versiune care poate fi. Toate vinișoarele și rădăcinile construite de-a lungul anilor, și de care președintele nu este străin, duc către o astfel de alianță. Asta e o teorie care îmi pare mai plauzibilă. Și care mai are un argument.

Președintele lucrează acum cu două partide slabe cu care are loc de manevră. În partidul său, Florin Cîțu este instabil, iar Marcel Ciolacu nu l-a deranjat foarte tare încă pe domnul Iohannis. E posibil să fie ceva aici.

Este mai important ca vechea clasă politică să stăpânească sistemele de funcționare ale României și să nu dea posibilitatea unui partid cu apucături reformatoare să reașeze lucrurile de o manieră nouă. Este ceva în această teorie, dar este mai curând un efect. Nu te faci praf de teamă că USR va arăta cât de găunoși sunt ceilalți.

Am încercat să analizez fiecare versiune. Nu este una care să fie mult mai tare ca cealaltă. Ar putea fi cât un pic din fiecare. Sau pur și simplu ar putea fi comoditatea președintelui. Să nu mai aibă niciun fel de probleme și să rămână protocolul intact. Poate nici nu-i pasă de imagine. Dacă i-ar păsa, ar mai da un interviu.

Sunt convins că ce s-a întâmplat în aceste zile va fi o temă de manual în anii viitori. Pentru că este de neînțeles în cea mai mare măsură.

Am mai scris despre subiect aici

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

7 comentarii la Ce câștigă președintele Iohannis din coaliția PNL PSD?

  1. Eduard spune:

    Eu chiar cred ca frica de usr este mare .
    Cum erau ei (catu ,ciolacu si honor) la masa si discutau si discutau iar dupa 2 sticle de whiskey au scos o vodka si au zis :.baa a vrut nevasta-mea o vacanta si am platit o din propriul buzunar, treaba asta trebuie sa inceteze, acum!!

    1. Hotnog Florin spune:

      Eșecul guvernări alături de USR e evident, totodată orgoliul nemăsurat nu-i permite să recunoască că mare parte din acest eșec i-se datorează lui și partidului său.Alaturi de PSD încearcă să se salveze atât pe el cât și să îngroape PSD.Guvernarea va eroda ambele partide , atât PSD cât și PNL și totodată va alunga dorința alegerilor anticipate.Mari câștigători vor fi AUR și USR care vor crește în opoziție și probabil vor deveni principalele partide în 2024.

      1. Cătălin Striblea spune:

        Da. Ar putea să crească mult. Dar nu îndeajuns ca să poată guverna singure. De aici și încrederea celor de la PNL și PSD.

  2. Catalin, tu omiti esentialul. Premisa de la care pleci, care nu zic ca e falsa, ci spun doar ca nu ar trebui s-o consideri de la sine inteleasa, este ca decizia s-a luat 100% in tara. Eu zic sa te mai gandesti un pic.

    1. In Germania acum social-democratii au ajuns la putere. Fratii PSD-istilor, ca sa zic asa.
    2. A fost un mic scandal, legat de niste licitatii pe armament, castigate initial de 2 companii franceze, contractele fiind apoi atribuite direct unor firme americane. Orban a fost de partea francezilor, Ciuca de partea americanilor. Tot de partea francezilor, aka Macron, este acum si USR-ul, adica Ciolos. Doar ca Iohannis si PNL joaca pe cartea SUA si a Germaniei.
    3. Discutia, daca o luam la nivel geopolitic, trebuie purtata si in jurul UDMR. Daca pana prin 2014-2016 prezenta UDMR la guvernare era bine vazuta in alte cancelarii, acum ea nu mai este atat de bine privita, caci UDMR este prea apropiat de Viktor Orban. Chiar daca UDMR va face parte din alianta, rolul sau va fi mult diminuat. Gandeste-te numai ce ministere avea UDMR in cabinetul Citu. Sa nu mai zic de prefecturi si de alte posturi la nivel local.

    1. Murariu Marian spune:

      Susținerea necondiționată pentru numirea în funcția de secretar general al NATO!?

  3. Vasile cel Graoznic spune:

    Plavanu urmareste sa conduca dictatorial! A crezut ca USR va fi docil la guvernare.. Organizarea de concursuri, pentru functiile de conducere din justitie, valoarea elor din USR eclipsa prea mult imbecilitatea penelistilor. Totusi, sa nu uitam ca plavanu a fost premierul de la Grivco! Lipsa de combativitate a psd, in raport cu pnl, incepand cu alegerile din 2019, zvonul ca ar urmarii postul de premier, dupa 2024, prinde contur…

  4. Dana spune:

    Eu cred că domnul președinte a vrut cu orice preț sa I inscauneze pe domnul Catu că să aibă un președinte de partid ce se poate prezenta la viitoarele alegeri prezidențiale!
    Cu ce urmări nu contează!
    Ca de obicei politicienii știu ce este bine, ce trebuie și cum se face! Poporul nu are decât să execute.

Dă-i un răspuns lui Hotnog Florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!