iohannis

Palatul Împăratului are o ușă care te scoate din istorie

Recorder dă o nouă lovitură cu un subiect pe care puțină presă îl va prelua: Palatul împăratului. Anca Simina scoate la lumină unul dintre secretele administrației Iohannis, pas cu pas. Nu cred că există dubii că această casă pentru care se investesc în secret 7 milioane de euro este pregătită pentru Klaus Iohannis.

Cum nu este prima dată când ni se întâmplă, ci a doua oară în zece ani, trebuie spuse câteva vorbe. Prima dată am aflat de casa președintelui Băsescu. Era pregătită pentru el, în secret, vila Dante. Numai un conflict cu Victor Ponta a scos la iveală această poveste. Ponta a făcut festival din intenția lui Băsescu și a deschis casa către presă cu toate detaliile luxului prezidențial. De data asta, statul român a fost mucles.

De ce iubesc președinții români luxul?

Poate fi și natura lor umană. Și Băsescu și Iohannis au stat bine pe imobiliare. Au sau au avut multe case, investiții. Și probleme penale din cauza lor. Dacă ar fi fost să fie președinte, Adrian Năstase era și el unul cu multe case.

Dar nu cred că este doar natura umană. În egală măsură, demnitarii noștri beneficiază de un sistem de protocol și privilegii din care nu mai pot ieși. Nu mai pot trăi pe propriile picioare după ce mandatul li se încheie. Au mașini, gărzi, bunuri de lux, avioane private, tot ce este mai bun, pe banii statului.

Iar toți cei din jurul lor le creează sentimentul de impunitate și de călcare pe norișori. Primesc, de fapt, un drept regal de a fi deasupra tuturor. Întreg sistemul îi face să uite că ei sunt în slujba cetățenilor.

Un detaliu poate două

Ce mă izbește cel mai tare în această construcție este nevoia de două săli de fitness, nu de una. Ce fel de natură umană trebuie să ai ca să faci sală de fitness separată și să nu suporți partenerul de viață sau musafirii pe lângă banda ta? Pentru asta ne trebuie un psiholog ca să ne dea explicații mai clare.

Iar un dressing de 66 de metri este fix un apartament de două sau de trei camere în București. Evident că oamenii sunt liberi să-și construiască tot ce le trece prin cap, dar aici nu a existat frână pentru că e vorba de bani publici. Iar când plătește altul intervine o țâră de bun-simț. S-a pierdut de tot.

Ce este mai dureros

Lipsa de transparență. Nu numai că totul se face în secret, nu numai că totul arata ca o suveică mafiotă cu bani publici, dar tuturor le este frică să vorbească. Toată lumea este absolut speriată să nu se supere Împăratul. Și nimeni nu are curaj să zică cetățeanului obișnuit ”uite, bă, ce facem cu banii tăi.” Aceasta este administrația condusă de omul care se visează orice, oriunde în lumea civilizată.

Dacă îi va reuși această scamatorie politică măcar știm ce va exporta acolo: obiceiuri orientale, obediență, frică și nesimțire.

Nu știm în ce istoria va intra, dar știm cum a ales să iasă din istoria noastră

PSD și PNL: „Chiar putem spune că reducem democrația.”

PSD și PNL s-au întors la matca inițială, cea a vechiului FSN, din care se trag o parte dintre liderii de azi. Vor merge împreună la alegerile europarlamentare și în câteva locuri vor avea candidați comuni la locale. Ca să poată face asta, cele două partide au modificat calendarul electoral, astfel încât alegerile europene și cele locale să fie făcute deodată. Și negociază ca în următoarele luni să mai pună la cale diverse cumătrii prin care să aducă, de exemplu, un singur candidat la președinție. Și foarte probabil o coaliție postelectorală. Adică încă patru ani de PNL și PSD în fruntea țării. 

Două sunt lucrurile invocate de politicieni. O astfel de alianță aduce mai multă stabilitate. Adică România nu mai poate trece prin tulburarea de a-i pica guvernul sau de a avea unul minoritar în Parlament. Este război, vin momente economice complicate, așa c-ar fi necesar un guvern puternic. Al doilea motiv, ni se spune, este împiedicarea ascensiunii unor partide populiste și extremiste. Astfel AUR și SOS ar câștiga mai puține locuri în Parlamentul european și desigur în cel național. Ar fi sub control. Socoteala asta eu o văd subțire. Una peste alta ni s-a spus, citez, că tot ce se întâmplă este în interesul cetățenilor. Păi, hai să socotim, atunci! 

Cât câștigă cetățenii din comasare?

Sunt de acord că un guvern cu un sprijin parlamentar puternic aduce mai multă stabilitate. Poate opera schimbări importante, face față unor crize și situații dificile. Dar logica asta nu se aplică unei alianțe electorale europene. Căci cele două partide fac parte din familii politice diferite. Au sisteme de gândire diferite și o viziune asupra lumii diferită. În plus, în cele din urmă ele se vor despărți în Parlamentul European. 

Da, este posibil ca AUR să ia mai puține voturi în situația asta. Și să trimită la Bruxelles mai puțin cetățeni care să blocheze mecanismele de funcționare ale Europei.  Dacă te uiți la viziunile rusești ale unora dintre ei, și la faptul că deocamdată UE este cel mai mare finanțator al nostru, chiar avem un interes aici. Și cred că și USR va avea de câștigat din încâlceala asta fesenistă. 

Pierderea este, de fapt, în dezbaterea pentru Europa

În același timp, însă, comasarea alegerilor europene cu cele locale pur și simplu va opri orice dezbatere pentru Europa. Nici măcar nu vom auzi și nu vom ști de ce-i trimitem pe oamenii aceia acolo. Iar noi avem probleme grele pe masă: subventii agricole, politicile verzi, Schengen, imigrație. Nu vom discuta despre asta deloc. Și iar o să se întrebe lumea ce ne aduce Europa. 

Alegerile europene sunt de fapt cele fundamentale pentru noi în acest moment. Ele setează viitorul nostru de stabilitate și financiar pentru anii următori. Pentru că acolo este pușculița, iar noi trebuie să devenim mai deștepți, nu mai proști în Europa. 

În anii următori, fondurile se vor subția. Și vor crește cele pentru Ucraina sau Moldova. România va fi considerată un stat stabil, dezvoltat, care va trebui să se descurce pe cont propriu. Iar noi tocmai pentru asta nu ne pregătim. 

Alianța anti-reformă

Nu în ultimul rând, alianța asta nu face decât să împiedice reforme. Cele două partide sunt partide-stat, osificate, pline de rețele de clienți și funcționarii publici sinecuriști care vor împiedica pur și simplu viitorul României.

De fapt, această alianță cu rădăcini în anii 90 se face strict în interesul celor două partide. PNL care să nu pice într-o gaură fără fund, iar PSD ca să se asigure că PNL nu iese cumva de la guvernare și face un pol de dreapta care să-i opună un candidat lui Marcel Ciolacu. Pentru asta, vorba Vioricăi, “chiar putem spune că reducem democrația.”

Și o vorbă la final despre unul dintre arhitecți: președintele Iohannis care a împins acest plan ca să-și asigure liniștea în țară în vederea unei candidaturi la NATO sau oriunde o fi. Nu contest că, dacă ar fi obținută, această poziție ar fi un atu pentru România. Dar sacrificiul care ni-l propune domnul Iohannis este pe măsură. 

Iohannis la NATO. Ce trebuie să știi

Circulă de 24 de ore o știre care spune că România ar fi anunțat partenerii de alianță că președintele Iohannis ar dori să fie secretarul general al NATO. Cum ar fi, a depus o candidatură deși procesul de numire nu este unul electoral. Informația nu este oficială, ci pe surse, cum se spune în limbaj jurnalistic.

De unde a apărut această informație?

Informația a fost publicată de corespondentul la Casa Albă al agenției Bloomberg, Jennifer Jacobs. Ea a spus pe Twitter că România a anunțat țările aliate că-l va nominaliza pe președintele Iohannis la șefia NATO.

A fost confirmată informația în România?

Tot pe surse. Există cel puțin două confirmări independente de la vârful politicii românești, dar și din spațiul euro-atlantic, care spun că România a inițiat acest demers. Ambele surse sunt de înalt rang și credibile.

În ziua apariției informației, mă aflam la sediul NATO, alături de jurnaliști și formatori de opinie din România. Nu există declarații sau discuții pe această temă. Oficialii NATO sunt rezervați, chiar închiși în a vorbi despre acest subiect. Rețin o frază identică venită de la nivel internațional, dar și dinspre partea românească. ”În alegerea unui secretar general pot fi mereu surprize.” Acesta a fost un răspuns la o întrebare legată de viitorul secretar general.

Există declarații oficiale?

Nu. Președinția a declarat la Digi 24 că nu comentează zvonuri. Premierul Ciolacu a spus c-ar fi mândru ca un român să fie șeful Alianței.

Ce înseamnă de fapt această informație?

Că România a început un efort oficial pentru ca președintele să intre în această cursă. Dat fiind că informația vine de la Washington, asta înseamnă că România a înștiințat Casa Albă sau urmează să o înștiințeze oficial despre asta.

Potrivit informațiilor mele, propunerea a ajuns și la administrația actuală a NATO. Este foarte posibil ca anunțul să vină și după negocieri cu alte state estice.

Cum este ales secretarul general al NATO?

Alegerea este un proces de negociere între statele membre, acum 31, de săptămâna viitoare 32. Sunt negocieri lipsite de transparență și care pun probabil în discuție târguri politice între toate statele implicate, pe diverse paliere. Odată ajuns la consens, este anunțat un nou lider.

De obicei, secretarul general este european pentru că șeful militar al NATO este tot timpul un militar american.

Ce face secretarul general al NATO

Este cel care coordonează discuțiile dintre țări, prezidează diversele comisii de lucru, dar este și un purtător de cuvânt al alianței. De asemenea, este șeful aparatului administartiv al structurii centrale.

Ce șanse are Iohannis?

Nu știm. Iohannis este un președinte lipsit de transparență și nu știm deloc cât de bun este la astfel de jocuri în străinătate. Oameni din aparatul diplomatic spun că Iohannis este un negociator bun și dur pe diverse chestiuni. Recent a vorbit în Parlamentul European despre obligația ca una dintre funcțiile mari să aparțină Europei de Est. Cred că șansele lui sunt încă mici.

Favoritul este în continuare Mark Rutte, premierul olandez. Acesta construiește o candidatură de multă vreme și este văzut ca un personaj care poate dialoga cu Trump. Are susținere de la Statele Unite, dar și de la Marea Britanie. Probabil că acceptul Schengen pentru România a fost jucat și cu această candidatură, dar România i-a tras clapa. Cum Parlamentul olandez deja a votat, treaba nu mai poate fi întoarsă.

Care sunt atuurile lui Iohannis?

Statele est europene nu-l plac pe Rutte. În primul rând pentru că Olanda a călcat pe coadă pe multă lume, de la Turcia la Polonia de-a lungul timpului. Apoi pentru că efortul de război în zona estică este mult mai mare decât al Olandei. Aici există o percepție reală asupra războiului din Ucraina. De altfel, aceste țări pun pe masă resurse bugetare mai mari decât Olanda, în termeni procentuali.

România este copilul cuminte și lăudat al Alianței. Bucureștiul a pus pe masă, soldați, resurse, echipament, armament pentru Ucraina dincolo de așteptările tuturor. La Bruxelles, România este lăudată pentru contribuția sa de război, dar și pentru înscrierea în forța NATO a multor corpuri de armată. De asemenea, avem un angajament de cumpărături militare de 40 de miliarde de Euro. Adică, România este unul dintre liderii în ajutorarea Ucrainei.

Ajută asta?

Contează, dar nu de tot. Procesul este lung și cu siguranță nu vedem decât o parte din ce se întâmplă.

Negociază Iohannis altceva?

Foarte posibil pentru că strică un aranjament aproape sigur și susținut de statele mari. Nu știm dacă este o funcție sau un avantaj pentru România. Pe masă sunt funcții europene, dar și bonusuri electorale, gen Schengen. Deci iau foarte mult în calcul. Poate mai mult decât NATO.

Ce înseamnă asta pentru România?

Mai mult respect internațional plus o seamă de funcționari de calitate din România care-și vor găsi loc în structurile euro-atlantice. Dar și speranța că mai multe trupe vor ajunge în România. Una peste alta, intri în cea mai mare ligă și culegi avantajele

Dacă nu va fi ales?

Nu este dramă, măcar am ajuns la nivelul la care putem juca acest joc. O să conteze la următoarea funcție. Nu neapărat pentru Iohannis, însă.

Ce mesaje a primit societatea privind legile securității naționale

Marți, societatea românească a primit două mesaje. Primul a venit dinspre președintele României. El a spus că va rezolva chestiunea cu „Securitatea” și s-a angajat să facă asta personal. Dar, în referirea sa la pachetul de legi privind siguranța, mai există un mesaj.

Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. Este o eroare majoră. Acesta este un prim draft, vor fi dezbătute, modificate, vor intra în parlament și sigur anumite abordări vor fi corectate.

Aceasta este o amenințare fățișă de tipul „nu e bine, domnul chestor”, rostită de Traian Băsescu. Toți cei din administrație trebuie să înțeleagă că cine mai vorbește sau mai dă documente în presă comite o eroare. Și va răspunde.

Președintele a intimidat astfel toți avertizorii de integritate din România și le-a cerut să-și vadă de treaba lor. Să se facă liniște. Or, asta e pe dos față de ce presupune democrația. Președintele ar trebui să fie preocupat de cine a putut să scrie așa acele legi. Asta e problema.

Al doilea mesaj vine din media

Digi 24 a încheiat colaborarea cu Cristian Tudor Popescu după o emisiune în care a vorbit despre două lucruri sensibile: o greșeală a stației cu o știre falsă și o analiză despre legile securității naționale. În analiza sa, el a spus că aceste legi sunt o întoarcere în timp și că fac serviciile mai puternice decât Securitatea.

Nu este clar dacă contractul lui CTP a fost încheiat din prima cauză, a doua sau din ambele. El a spus că este vorba de conținutul emisiunii. Dar nu are importanță. Compania nu a comunicat nimic.

Opinia publică va percepe subiectul mai profund, cel cu impact major pentru societate. Pentru că atunci când are de ales, societatea se duce spre ce este mai greu.

Iar, acum, scenariul care apare în mintea multor oameni este că cine face dezvăluiri este amenințat de președinte, iar cine le comentează este dat afară de la televizor. Următorul pas? Să nu ne mai mirăm de situația din Ungaria. Suntem acolo.

Singura posibilitate ca această percepție să fie răsturnată este ca legile să iasă într-o formă cu adevărat europeană.

Până una-alta, mai jos găsiți ediția România în Direct de miercuri, când am discutat căderea în sondaje a președintelui Iohannis.

Câteva lucruri cărora războiul e dă o nouă perspectivă

Războiul acesta ne obligă să primim mii de informații zilnic, dar să și regândim câteva lucruri pe care le știam. Sau să le dăm perspective noi. Sunt aici câteva observații pe care le-am făcut în ultimele zile și pe care urmează să le dezvolt în viitor. Dar cred că este important să le strângem aici ca să avem de unde pleca. Așadar.

Guvernul PNL PSD

Forțarea fără sens căderii guvernului PNL-USR pare să capete acum o înțelegere. Este o teză pe care am enunțat-o și în acele zile, dar părea atât de ipotetică încât nu avea nicio noimă să insiști pe ea.

Ideea era că acest guvern între cele două partide mari și solide, cu un general în frunte, are sens doar dacă în zonă izbucnește un război. Picarea guvernului PNL-USR a avut loc chiar când Rusia concentra forțe în Ucraina și nu exclud ca aliații să fi avut pe masă informațiile din timp. Iar partenerii să-i fi cerut lui Iohannis să asigure stabilitatea scenei politice. Asta arată și de ce marile partide s-au aliniat rapid la chestiune. Un guvern cu USR, supus mereu atacurilor PSD și AUR, ne-ar fi creat mari probleme acum, au presupus autorii manevrei.

Problema lui Iohannis este că nu a vrut sau nu a putut să comunice această chestiune. În orice caz, acum capătă mai mult sens. Este o ipoteză, repet, dar este probabilă.

Uneori statul român este mai bun decât credem noi

România s-a mișcat bine în chestiunea refugiaților. Are resurse, a construit centre de refugiați, are autorități locale care care au făcut repede zone de primire. Există inițiativă și viteză și un sprijin acordat inițiativei civice. A fost recuperat Code4Romania pentru acest proiect. E mult mai bine decât credeam.

În privința războiului, România nu are nicio fisură în privința angajamentelor sale geo-politice. În tăcere, autoritățile române au creat aici un pod aerian pentru sprijinirea ucrainenilor. Datele nu sunt publice, dar atât cât putem să observăm, România livrează arme și combustibili, materiale sanitare și ce mai este nevoie.

Cu siguranță oferim protecție cibernetică și, probabil, adăpost pentru avioane ucrainene. Asta ne-o spune chiar Rusia. Există posibilitatea să fim și ochii și urechile NATO pentru Ucraina, cu aparatura de aici.

PSD și PNL nu uită să facă mizeriile obișnuite.

Dacă tot e război și nimeni nu e atent, probabil că în Parlament se fac multe lucruri pe care în mod obișnuit le-am sancționa. Unul dintre ele este cel legat de aministia plagiatorilor, pe care USR l-a prins din zbor. Este vorba de un amendament care a fost introdus într-o lege privind educația copiilor mici.

Odată prins subiectul, autorii au băgat legea înapoi în comisii. Ideea este, însă, că trebuie să stăm aici cu ochii ca pe butelie. Vom vedea și altele.

Globalizarea nu vine doar cu produse

Modul în care marile companii au părăsit Rusia arată o perspectivă nouă a globalizării, dar mai ales însemnătatea ei pe viitor. Globalizarea nu înseamnă doar produse și locuri de muncă, ci și un set de valori care funcționează unitar.

Marile companii au devenit egalele statelor, exportă reguli și cer predictibilitate. Puterea lor este atât de mare, iar circuitele dintre ele atât de solide încât pot să-ți prăbușească economia. În general, toată lumea vrea să facă bani și acceptă compromisuri, dar linilie roșii nu pot fi trecute. Și încă ceva. Marile companii sunt mai atente la marile guverne din vest decât la micii sau marii dictatori din est. Aceștia sunt instrumente, pot oferi o sursă bună de venit, dar nu pot oferi niciodată ceea ce oferă lumea democratică.

Cred că acesta este cel mai serios avertisment pentru cine vrea să se mai joace de-a dictatura.

Armata României face un om de zăpadă. Președintele o fi la schi?

De câteva ore încoace suntem martorii unui fenomen bizar și inexplicabil, chiar și pentru vlăguita politică din România. Un fenomen care strălucește prin absența explicațiilor, personajelor și, aparent, a preocupării.

Președintele Macron a anunțat disponibilitatea Franței de a trimite trupe în România, în eventualitatea invadării Ucrainei de către Rusia.

Un anunț similar a făcut președintele Biden.

 (…) ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”,

Joe Biden

Aceste două anunțuri au fost aproape simultane, în termeni de politică externă. Ele par a fi coordonate și reprezintă un semnal puternic al aliaților pentru estul Europei.

Întregiți cu acest articol din NYT, care arată că este foarte probabil ca în Românai să fie pregătite trupe speciale pentru a lupta în Ucraina, în cazul unei invazii.

Știți cine sau ce lipsește din acest peisaj, nu? Președintele Iohannis a salutat anunțul omologilor săi, pe Twitter.

Unde sunt ai noștri?

Nici site-ul președinției, niciun interviu, nicio ședință, darămite un CSAT nu explică populației prezența acestor trupe în România. Cetățenii români află de la președinții a două dintre cele mai puternice state ale lumii că aici s-ar putea întâmpla ceva foarte grav.

Nimeni din partea română nu consideră că ar trebui să ne dea mai multe explicații. Probabil nu le merităm. înțeleg și faptul că atât Biden cât și Macron au și un joc electoral în aceste anunțuri. Dar, logica diplomatică spune că-i lași să-și facă anunțurile ca să marcheze punctele de acasă, după care, imediat, ieși cu explicații pentru nația ta.

Același lucru este valabil pentru premier sau ministrul de externe. Cel din urmă a apărut cu câteva explicații la Digi 24, dar înainte de aceste anunțuri. Dar în mare subiectul pare absent de pe agenda de la cel mai înalt nivel din România.

Președintele Iohannis a vorbit despre asta acum zece zile doar ambasadorilor acreditați.

Și atunci ne-a vorbit de angajamente și de nevoia de trupe americane. Rezultă de aici că există o coordonare între cele două părți, dar asta trebuie explicat populației de acasă.

Bine măcar că avem un om de zăpadă

Suntem în cel mai dificil moment istoric de la intrarea în NATO. În mod explicit, Rusia a cerut aliaților noștri să-și părăsească pozițiile și să elibereze zona. adică să o lase sub influența sa, ca acum 30 de ani. Și aici sunt suficiente cozi de topor care să argumenteze asta. Or, tocmai în această situație dificilă, președintele, premierul, ministrul apărării sunt absenți din spațiul public și mințile noastre.

Care este planul nostru în cazul unei invazii? Dar în privința ofensivei diplomatice care spune că SUA trebuie să-și abandoneze zona de interes și protecția pentru noi?. Ce facem în războiul gazelor? Ce răspunsuri avem pregătite? Care este planul pentru următorii ani, care vor fi critici? Cum îi spui nației tale ce este important? Și cum le cucerești inimile și mințile într-o lume a dezinformării?

Această nepăsare sau strategie bizară este pe cale să ne condamne istoric. Aici urmează un război, poate nu cu arme, dar care va ține o generație. Cei 30 de ani de pace s-au sfârșit. Urmează probabil alți 30 în care va trebui să apărăm ideologic tot ce am câștigat în ultima vreme. Și, mai ales, democrația noastră. Or liderii noștri nu numai c-au pierdut startul, dar sunt absenți.

Pe acest fond nu ne mai miră veselia de pe pagina de Facebook a Armatei României, acolo unde militarii săi fac un om de zăpadă.

Pentru o bună informare vă las aici ediția de România în Direct cu conferențiarul Armand Goșu, expert în spațiul rusesc.

Ce câștigă președintele Iohannis din coaliția PNL PSD?

PNL și PSD au început negocierile pentru formarea unui nou guvern, care ar putea să aducă o scurtă perioadă de acalmie în politica din România. După ultimii ani, marcați de confruntări între PNL și PSD, dar mai ales de un discurs apăsat al președintelui Iohannis împotriva PSD, alianța pare împotriva naturii.

Mai mult, ea îi aduce un deficit major de imagine lui Klaus Iohannis, indiferent de unde te-ai uita. Propriul public va fi zăpăcit de o astfel de mișcare. Publicul USR va fi înverșunat, iar cel al PSD va percepe aceasta ca o victorie a partidului. Imaginea prezidențială este făcută țăndări. Totuși de ce să faci asta cu trei ani înainte de mandat?

Care este acel beneficiu major obținut de președinte?

Niciun politician nu-și asumă un astfel de deficit decât dacă urmărește un scop mai mare, care astăzi nu se poate vedea atât de bine. Mi-e greu să cred că poți face așa ceva doar din orgoliu.

O să încerc o analiză rațională, deși nu exclud nicio secundă că poate fi vorba doar de comoditatea sau incompetență. O să folosesc și opinii ale ascultătorilor România în Direct, iar întreaga emisiune va fi mai jos.

Câteva ipoteze

O relativă pace socială și politică. Prezența celor două partide mari la guvernare va stinge turbulențele provocate de cel mai mare adversar al PNL și-l va obliga și decizii mai responsabile, dar și o atitudine temperată în raport cu unele hotărâri ale guvernului. Dar asta va dura până când PSD se hotărăște să declanșeze alegeri anticipate sau va dori mai mult din putere.

O coaliție care să acopere întreg spectrul politic va duce la rezolvarea multiplelor crize cu care se confruntă România. Dar răspunsuri similare, uneori mai bune, ar fi putut obține și în coaliția cu USR. În plus, criza politică chiar el a adus-o în față. Deci nu cred că aici este cheia.

Odată intrat la guvernare, PSD se va opri din creșterea sa naturală dată de opoziție și va începe erodarea specifică oricărui partid care nu va putea livra pe măsura așteptărilor. Asta este o ipoteză viabilă, dar parcă e un cost prea mare. Ai imaginea praf.

Eviți o posibilă suspendare. Da, este posibil. Dar dacă reveneai alături de USR și UDMR, construiai o coaliție puternică. Apoi cu oamenii lui Orban readuși la matcă, parcă nu mai aveai probleme așa mari. Dacă erai suspendat, puteai să ai un referendum greu. Dar te poziționai anti-PSD, acesta devenea inamicul public numărul unu și aveai șanse mari să câștigi. Suspendarea rămâne posibilă și acum, evident. Nu ai o garanție.

Vizezi o reformă constituțională, un scop major, dar de care nu știe nimeni până acum. Nici coaliția asta nu poate aduna 66 la sută din voturi în Parlament, dar, mai mult, ar fi atât de multe interese de armonizat că foarte greu ar reuși demersul. Știu că s-a vorbit și de o nouă regionalizare. Nicio șansă, mai ales în conformația asta politică.

Răspunzi celor mai mari electorate din România, cele ale PNL și PSD. Dar și sistemului lor clientelar și administrativ care construiesc România de ani buni. Ambele partide sunt de sistem, nu caută reforme profunde, cred că România este cea mai bună versiune care poate fi. Toate vinișoarele și rădăcinile construite de-a lungul anilor, și de care președintele nu este străin, duc către o astfel de alianță. Asta e o teorie care îmi pare mai plauzibilă. Și care mai are un argument.

Președintele lucrează acum cu două partide slabe cu care are loc de manevră. În partidul său, Florin Cîțu este instabil, iar Marcel Ciolacu nu l-a deranjat foarte tare încă pe domnul Iohannis. E posibil să fie ceva aici.

Este mai important ca vechea clasă politică să stăpânească sistemele de funcționare ale României și să nu dea posibilitatea unui partid cu apucături reformatoare să reașeze lucrurile de o manieră nouă. Este ceva în această teorie, dar este mai curând un efect. Nu te faci praf de teamă că USR va arăta cât de găunoși sunt ceilalți.

Am încercat să analizez fiecare versiune. Nu este una care să fie mult mai tare ca cealaltă. Ar putea fi cât un pic din fiecare. Sau pur și simplu ar putea fi comoditatea președintelui. Să nu mai aibă niciun fel de probleme și să rămână protocolul intact. Poate nici nu-i pasă de imagine. Dacă i-ar păsa, ar mai da un interviu.

Sunt convins că ce s-a întâmplat în aceste zile va fi o temă de manual în anii viitori. Pentru că este de neînțeles în cea mai mare măsură.

Am mai scris despre subiect aici

Să nu vă mai întrebați de ce nu vine lumea la vot

Propunerea de premier a președintelui Iohannis este validă doar într-o singură ipoteză. Atâta vreme cât domnia sa împinge de la spate PNL să-l accepte pe Cioloș, așa cum a făcut cu Cîțu. Dacă zilele acestea vine cu un mesaj în care să spună că, în această situație, PNL este dator să sprijine un astfel de guvern, atunci cu adevărat este responsabil.

Sentimentul multora este că domnul Iohannis a făcut mișcarea ca parte a unui plan politic care să-l readucă în situația de a-l nominaliza din nou pe domnul Cîțu. Și este greu să treci de senzația asta câtă vreme se adună elemente în favoarea ei. Adică, retragerea propunerii de la PNL, declarațiile de imediat după nominalizare ale liderilor partidului, dar și mai vechile linii de luptă împotriva USR.

Din perspectiva artei politicii, mișcarea este foarte bună. Îi dă credibilitate lui Klaus Iohannis, îl aduce în situația de a decide, dar îl și lovește pe Dacian Cioloș în cazul unui eșec.

Numai că nu asta așteaptă acum publicul de la această coaliție. Arta politicii nu rezolvă cu nimic problemele pe care le avem în față. Ori, făcând o astfel de propunere ca parte a unui plan și mizând pe un eșec, domnul Iohannis renunță la mandatul public pe care îl are. El renunță la responsabilitate.

Președintele este pus acolo să rezolve situații publice imposibile, ca un garant al echilibrului, dar și ca principal răspuns la ce ni se întâmplă. Un președinte poate juca jocuri politice, dar în câteva limite care țin de interesul public. Și care duc la un rezultat mai bun decât cel avut.

Ce speră acum, domnul președinte? Că va găsi un mai bine după ce Cioloș pică? Menirea lui era să găsaescă cea mai bună variantă ca lucrurile să funcționeze azi. Or, varianta lui este șubredă și avea altele la îndemână.

Ce s-a întâmplat aici este o inversare a valorilor publice așteptate de la oamenii politici.

Acesta este rezultatul traiului în bulă și a raportării exclusiv la mediul politic, la sfătuitori sau la paginile de Facebook pe care le urmăresc. Și o incapacitate de a înțelege că dincolo de mediul obișnuit, oamenii așteaptă răspunsuri viabile, nu nume încolo și încoace.

În această criză, domnul Iohannis a început acționând fără noimă, a continuat fără șanse și a sfârșit prin a fi fără speranțe.

Desprinderea politicienilor de problemele reale, dar și de modul onest de a rezolva probleme, primește aici o lovitură definitivă. Este o prăbușire zgomotoasă a unui ultim câmpei de credibilitate. Să nu vă întrebați, când o fi cazul, de ce ce nu mai vine lumea la vot. Pentru că mandatul nu e pentru jocuri politice.

Desigur, mai există o șansă. Ca pentru moment, Iohannis și PNL să accepte că Cioloș e o soluție și să-i dea o șansă reală.

Președintele Iohannis mai are de făcut un lucru după desemnarea lui Cioloș

Desemnarea lui Dacian Cioloș este surprinzătoare, mai ales că până azi președintele Iohannis a insistat în fel și chip pe cinismul celor din USR. Întreg discursul prezidențial a fost calibrat pe plecarea USR și vinovăția acestuia pentru căderea guvernului Cîțu.

Totuși președintele a dat dovadă de mare abilitate politică în această mutare, Și analizăm imediat și dacă este o numire sinceră și responsabilă.

Cum gândește președintele

Președintele Iohannis dă dovadă de mare responsabilitate. Nu numai că a ales singura propunere existentă, dar a ales un om cât se poate de potrivit. Dacian Cioloș a mai fost premier, a fost comisar european, conduce un mare grup politic european.

Atât la intern cât și la extern mutarea pare firească. Nimeni nu-i poate reproșa o asemenea alegere. A criticat USR, desigur, dar țara este într-un moment dificil.

Astfel, dacă Cioloș reușește un miracol și adună o alianță care să treacă guvernul, președintele va spune public că și-a făcut treaba. Guvernul va rezista o vreme, poate, dar va fi mereu la limită. Perspectiva ca PNL să-i tragă preșul de sub picioare este acolo.

Dacă ordinul la PNL este ca guvernul Cioloș să nu treacă prin Parlament, atunci, domnul președinte va putea să spună, „am încercat, țara este într-un moment dificil, revenim la domnul Cîțu.” Iată USR s-a dovedit incompetent să strângă o alianță.

Mai mult, dacă USR cheamă PNL -ul să facă parte din guvern, slabe șanse să refuze să facă parte dintr-o alianță cu acesta după un eșec la vot, căci tocmai le-a întins o mână. „S-a demonstrat că nu se poate decât cu Florin Cîțu.”

Și, da, domnul Iohannis, tocmai a arătat cine este șeful PNL.

Așadar, desemnarea îl aduce pe Klaus Iohannis într-o situație win-win. Așa a calculat. Dar numirea pe care a făcut-o este îngrozitor de cinică pentru că șansele ca Cioloș să facă un guvern sunt ridicol de mici.

Ce poate face Cioloș, totuși.

În primul rând trebuie să cumpere timp. Și să lucreze în viteză. Cele 10 zile pe care Constituția i le dă sunt nemaipomenit de puține.

El trebuie să convingă PNL și pe Florin Cîțu că le este mai bine fără premier. Cam care este șansa?

În plus, nu va putea negocia cum își dorește, un program de guvernare, ci doar niște funcții. Pleacă la drum pe o construcție șubredă.

Ar putea negocia cu zeci de parlamentari PNL să susțină un guvern din care să facă parte gruparea Orban. Dar parcă nu e de ajuns. Iar ca să provoace o răscoală în PNL, nu are timp. Și ce fel de răscoală este aia care te scoate de la putere? Cu ce să-i constrângi pe oamenii aceștia?

Chiar dacă ar lua voturile UDMR, puțin probabil să le ia de la PSD și de la AUR.

Așadar, trebuie să inventeze un lucru miraculos, să scoată un iepure din joben sau să dea o soluție care să-i pună pe toți ceilalți într-o situație ridicolă dacă refuză. Și în primul rând, ar trebui să-l pună pe președinte într-o situație limită în care să sprijine o astfel de variantă.

Care este varianta miraculoasă?

Să ofere funcții la toată conducerea PNL? Oricum le primesc la guvernul doi.

Să facă un guvern de Uniune Națională? CU PSD și PNL acolo? Dar unde te duci cu el?

Dar dacă ai face un guvern de tehnocrați cu un larg sprijin politic dat de catastrofa umanitară din aceste zile? Posibil.

Și mai e și testul unui guvern minoritar USR. În care ceilalți să explice de ce nu votează.

Nu-s multe opțiuni. Puține. Cioloș are o mare experiență politică, însă, la un nivel mai complex decât în România. Cred că are resurse pe care nu le intuim.

Dar pe ansamblu, ne întoarcem de unde am o pornit.

Așadar, dacă vrea să ne arate că aceasta este o propunere responsabilă, sinceră și corectă, președintele Iohannis trebuie să facă un singur lucru: să declare public, repetat, în aceste zile, că PNL trebuie să intre la guvernare cu Dacian Cioloș premier.

Florin Cîțu, președinte PNL. Câteva constatări la cald

Câteva constatări la cald după congresul PNL. Și o perspectivă pentru viitor.

Este pentru prima dată când președintele Iohannis are opoziție, ba, mai mult, are parte de scandări contra dorinței sale, într-un mediu public. Cu atât mai mult într-un partid pe care ar trebui să-l controleze.

Cine mai face anunțuri legate de o posibilă întoarcerea a lui Iohannis în PNL, ar trebui să revadă un pic episodul acesta. Nu mai este altă cale decât în Europa sau la pensie.

Ruptura din PNL este profundă și taberelor le va fi greu să se împace unele cu altele în perioada viitoare. Mai ales că Florin Cîțu nu va face mari eforturi în direcția asta. Premierul a părut lipsit de empatie până acum, nu va face eforturi de împrietenire nici în viitor. În schimb lumea se va replia căci va vrea acces la resurse.

Potrivit mai multor surse credibile, votul de astăzi ar fi fost controlat. Iar delegații aleși pe sprânceană ca votul să nu fie risipit. Dacă nu ar fi existat acest control, Ludovic Orban ar fi câștigat. Acum, însă, după ce l-a pus pe președinte într-o situație umilitoare, va fi tras pe linie moartă. Nu-i va fi iertată îndrăzneala. În plus, mulți lideri nu-i vor ierta lui Orban c-a făcut un spectacol care i-a pus în situații jenante.

Nu l-ați auzit pe Ilie Bolojan dând verdictul final. Mulți dintre nemulțumiți se vor strânge în jurul lui.

Multă lume spune că Florin Cîțu nu este un lider de viitor. Dar dacă trece de șocul acestei ierni ca lider de partid și premier, atunci are posibilitatea să construiască un pol de putere foarte important și care trebuie luat în seamă. Viitorul lui politic ține de următoarele șase luni.

Din toți vorbitorii de astăzi, singurul care mi s-a părut cu lipici la public a fost Rareș Bogdan. Este cam singura figură care are o traiectorie spre candidatura prezidențială. Interesant este că s-a propus ca ministru în guvernul Cîțu ca să aibă timp să construiască aici.

Apele nu sunt lămurite la guvernare. Așteptăm să vedem ce va decide USRPLUS. Dacă va fi președinte Dacian Cioloș, estimarea mea este că USRPLUS nu mai intră la guvernare. Cioloș are interesul opoziției pentru a construi o candidatură prezidențială.

Dacă ipoteza de mai sus se adeverește, PNL va trebui să guverneze minoritar. Câtă vreme va dura asta, vom asista la o serie de compromisuri între PNL și PSD de ne va durea capul. De la funcții, până la împărțirea unor bani, dar mai clar prin blocarea unor reforme.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!