guvern

Peste șapte ani o să avem o țară ca o floare

Am văzut planul de relansare economică al guvernului și, dacă totul merge bine, în șapte ani o să avem o țară ca o floare. Important este însă să găsim și banii și administrația care să împlinească toate promisiunile, care nu sunt mult diferite de toate campaniile electorale trecute. 

Există două componente ale acestui plan de relansare. Una este realistă și pe termen scurt. A doua este pe alocuri utopică și probabil ne va mai lua o generație ca s-o vedem în realitate. Ambele părți au, însă, un puternic iz electoral. 

Prima parte este o promisiune pe care PNL o va îndeplini, probabil,  indiferent de costuri. Guvernul a pus la punct o schemă de împrumuturi rapide pentru companii, fie că sunt IMM-uri, fie că sunt companii mai mari.

Exemplele sunt foarte multe și aceste granturi, cum se numesc, merg de la 2000 de euro până la șase milioane  de euro. Banii pot fi folosiți începând de la plata facturilor și a chiriilor, dar și repornirea tehnologică a unor utilaje, până la retehnologizarea unor companii. Pe scurt: ai fost afectat într-un mod e COVID, statul îți dă bani să mergi mai departe.

Sunt alocați bani și pentru investiții, dar și pentru start-up-uri inovative. La fel este susținută angajarea unor lucrători noi.

Statul promite să dea jumătate de salariu, dar nu mai mult de 2500 de lei dacă angajezi tineri, persoane de peste 50 de ani sau români care au revenit din străinătate.

Sunt bani și pentru relocarea unor companii în România sau dacă vrei să faci agricultură. Aici banii se dau de la irigații până la dotarea unei ferme. Și, da, statul îți garantează diverse împrumuturi la bancă, mai ales dacă ai nevoie de lichidități cu care să-ți duci activitatea obișnuită. 

Există și o componentă masivă de protecție socială. Asta înseamnă șomaj tehnic plătit pe mai departe, de asemenea plata muncii flexibile. Vorbim până și de diverse vouchere care se vor da unor bătrâni pentru mese calde sau rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte acordate unor copii nevoiași. 

Ce v-am povestit eu aici costă cam 30 de miliarde de euro. O parte din bani vin de la buget, o parte sunt bani europeni, din mai multe programe aprobate sau în curs de aprobare și o parte vin din împrumuturi. Aș pune mâna în foc că PNL va face tot posibilul ca acești bani să intre în economie, iar unii să ajungă chiar înainte de campania electorală. 

Programul are și o parte de finanțare, relansare și reconstruire a României. Știți voi, cum spunem noi mereu aici: stradă școală și spital.

Partea asta ar dura până în 2027 și ar presupune 3000 de kilometri de autostradă și drumuri expres, 3000 de kilometri de cale ferată, 3 spitale regionale, investiții pentru transformarea digitală a administrației și chiar mai multe linii de metrou. Să vă mai spun că trebuie reconstruite sau renovate 2488 de școli sau că se aduc apă și gaz la țară? Dar că se vor construi și drumuri de care azi ne este rușine? 

La cum s-a descurcat administrația din România, partea această din urmă este aproape utopică. Nu neapărat ca finanțare pentru că Europa promite și ea o parte din cele 77 de miliarde de euro necesare. Dar mă îndoiesc de capacitatea noastră administrativă de a realiza așa un plan măreț și nicidecum în șapte ani.  Nu e ca și cum politicienii și funcționarii din clientela lor s-au trezit odată cu această criză și au hotărât că așa nu se mai poate.

Deocamdată România asta europeană e un plan pe hârtie, e și foarte costisitoare, nu avem nici toți banii și pare foarte-foarte departe. Trebuie să recunoașteți însă că promisiunile fac toți banii   

Silit să aleagă între restricții și voturi, Guvernul cumpără timp

O serie de întâlniri la nivel guvernamental s-au terminat cu cu o amânare de două zile pentru luarea unei decizii în privința măsurilor de relaxare. Rezultatul este erodarea încrederii populației și așa sătulă de restricții

Guvernul dă de băut la tot satul. Începe cu pensiile

Lucrurile au devenit destul de clare în ultimele ore. Presat electoral, guvernul va mări pensiile la 1 septembrie, cel mai probabil cu 10 la sută. Este obligat, însă, să mărească și alocațiile și să finanțeze și companiile lovite de criză. Cu toate astea la un loc, semnele unei crize bugetare se adâncesc. 

România și-a asigurat supraviețuirea economică pentru câteva luni. Agenția Standard & Poor’s a aprobat  la sfârșitul săptămânii trecute ca ratingul de țară să nu mai coboare și să nu ajungă la categoria gunoi. Asta ar fi împiedicat finanțarea datoriilor publice uriașe pe care le are România. Probabil că guvernul le-a explicat americanilor pe îndelete că nu va mări pensiile cu 40 la sută. Acesta era punctul cheie în discuții. Același avertisment îl are România și din partea Comisiei Europene care atrage atenția că este imposibil să mărești într-un fel pensiile. 

Totuși, guvernul o va face indiferent de consecințe. Pentru că PNL nu-și permite să piardă alegerile, va pune finanțele statului în cel mai greu moment din 2009 încoace. Semnalele sunt clare. Președintele a spus că părinții noștri nu trebuie să fie singurii care suferă în criză. Ludovic Orban a anunțat că o mărire se va face, iar Florin Cîțu a pronunțat și suma, în jur de 10 la sută. Că atât se poate. 

Realitatea este că nu se poate nici atât. Ne arată un calcul simplu. Ministrul de Finanțe refuză să dubleze alocațiile, lucru care ar costa 6 miliarde de lei. Dar poate mări pensiile cu 10 la sută, lucru care costă peste 10  miliarde de lei. Copiii nu votează, așa că, în logica politică, este mai important ca pensionarii să primească ceva. 

România nu-și permite niciuna dintre aceste măriri. Nici la pensii, nici la alocații. Deficitul bugetar va ajunge probabil la 7 la sută din PIB. Dar nu e singura dovadă. Ar trebui să ne analizăm  gesturile mai puțin văzute ale guvernului. De exemplu, programul de relansare al economie, care întârzie. Adică banii pe care statul îi va băga direct în companii. Cel mai probabil că acești bani nu există și trebuie luați din altă parte. 

În premieră, la sfârșitul săptămânii, guvernul a scos 500 de milioane de euro, bani europeni, dintr-un program de refacere a infrastructurii și i-a îndreptat către un program de ajutoare de stat. Adică a luat banii de la investițiile în drumuri și cale ferată și i-a pus în schema de împrumuturi care nu se restituie, prin care companiile mici și mijlocii își plătesc angajații. 

Cu ocazia asta, Guvernul este primul care încalcă propunerea sa de a ieși din criză cu ajutorul investițiilor publice. De fapt, este din ce în ce mai clar că drumul ales de guvernarea PNL este de a menține actuala stare de lucruri și a răspunde unor comenzi electorale. Asta înseamnă pensii un pic mărite, fără restructurări în sectorul bugetar, plăți directe către companii. Investițiile pot aștepta până după alegeri, pentru că oricum nimeni nu poate trage la răspundere guvernul că nu le-a făcut în situație de criză.

Tehnic, PNL răspunde astfel spirala populistă începută de PSD și care direcționează toate resursele statului către salarii și pensii. Doar că politica asta va fi falimentară pe termen lung. În ultima lună consumul a scăzut cu 20 la sută, numărul șomerilor a trecut de jumătate de milion și, cel puțin În București, se înmulțesc semnele cu afișe de închiriat sau de vânzare a unor spații comerciale închise. O criză de moment sau doar începutul ei? Nu știm. Poate că PNL ar trebui însă să ducă bani acolo unde contează: în investiții. De restul se ocupă societatea. 

Photo by Pixabay from Pexels

 

Nu vă opriți la „recomandare” sau „obligatoriu.” Problema este cu cei care ne conduc

La finalul conferinței de presă de sâmbătă seara, Raed Arafat a mai avut de spus câteva cuvinte. Cred că ele reprezintă cel mai bine ce s-a întâmplat între oficialitățile române. 

“Azi cu toții am observat că un pic populația s-a relaxat, au fost la picnic, la drumeții. A fost nevoie să emitem și mesaj prin ro-alert. Rugămintea noastră către toți, chiar dacă recomandăm unele măsuri în timpul zilei, considerați-le ca fiind obligatorii. Comportați-vă responsabil, evitați plecările din casă dacă nu sunt necesare, respectați indicațiile autorităților.”

Obligatoriu este termenul cheie în acest comentariu strecurat pe sub ușă de către domnul Arafat. Dar de ce se întâmplă asta? Trebuie să știți mai întâi cum ia decizii grupul de criză constituit la Ministerul de Interne. El culege date și informații despre situația din toată țara și apoi ia hotărârile cunoscute sub denumirea de ordonanțe militare. 

Toate aceste decizii sunt unele politice și, de obicei, ele trec și prin gândirea a câteva persoane: ministrul Vela, premierul Orban, ministrul Câțu, dar și președintele Iohannis. Fiecare își conturează un punct de vedere pe baza datelor pe. care le are, dar și a chestiunilor viitoare care țin de politică. Pentru că aici are o mare încărcătură și ce se va întâmpla în săptămânile următoare cu guvernul, partidul de la guvernare. Sunt atât de multe necunoscute în privința asta, dar o singură certitudine. Nimeni nu vrea să-și frângă gâtul în această criză. Iar ghinionul PNL este că în cel mai bun moment al său are de înfruntat cea mai grea criză din ultimul secol.

În fiecare zi, acest grup de politicieni primește informații și propuneri de la diverse ministere. Toate datele mele arată că vineri la prima oră a dimineții, Ministerul Sănătății a propus grupului închiderea României ca în Italia. Adică interzicerea circulației, cu excepția locurilor de muncă, farmaciilor și a alimentarelor. De asta a și circulat acel document pe care statul a trebuit să și-l asume ca o gândire viitoare. Cineva i-a dat drumul ca să pună o presiune suplimentară asupra politicienilor sau să testeze care vor fi reacțiile sociale. 

Propunerea a fost analizată și respinsă din mai multe rațiuni. Este profund nepopulară în rândul unei părți a populației, nu există resurse pentru gestionarea ei, iar dacă iese prost și nu poate fi aplicată duce la prăbușirea masivă a încrederii în stat. Mai mult, este văzută ca ultimă resursă de apărare în fața pandemiei. În plus, oficial, cu actuala rată de testare și cu numărul de morți existenți, politicienii nu văd motivul pentru care ar face asta.

De asemenea, mai este și rațiunea economică. Și așa economia României a rezistat doar o săptămână. Dacă o oprim de tot, prăbușirea va afecta pe toată lumea. Și aici este durerea cea mai mare a PNL. De asta, în acest moment, bâjbâie pe lângă decizii, dau recomandări și nu constituie obligații. 

Mai pe scurt, se îmbată cu apă rece. Situația este la un pas de dezastru. Elementul de calcul politic ar trebui să lipsească cu desăvârșire. Câtă vreme vorbim de recomandări, situația nu se va schimba. Și așa nu respectăm regulile, iar tot ce ni se recomandă acum este o invitație la negociere. O mare parte din populație se supune, dar un segment important deja creează necazuri.

Zilnic primim semnale că mari mase de oameni se adună afară, se merge la magazine în aglomerații uriașe, iar o parte dintre preoți acționează ca un factor de răspândire a bolii. Tot ce ne mai trebuie acum este slăbiciunea unor politicieni. Pe lângă cei de la guvern, luați cazul Firea care și-a delegat atribuțiile.

Să nu ne mințim, clasa noastră politică nu a devenit mai bună și mai responsabilă în ultimele zile. Suntem conduși în cea mai mare criză modernă a umanității de aceiași oameni care au subțiat statul și l-au căpușat până a putrezit. Oamenii care ieri făceau toate combinațiile și-și aduceau toate neamurile în fruntea noastră s-au trezit că vine un val nemainîntâlnit spre ei. Sunt nepregătiți, divizați și fricoși. Și mai grav decât atât este că nu au un lider real între ei. 

Singura șansă a rezolvării acestei situații e în mâna oamenilor care știu medicină. Și care nu sunt interesați de politică. Ei știu ce-au de făcut, ce măsuri să ia, unde să taie și unde să interzică. Ghinionul nostru este c-am nimerit pe mâna unor politicieni homeopați. 

Dacă avea o pilă, ursul murea mai ușor

Pentru noi, cei care ne uităm la televizor, este aproape de neînțeles cum un urs rănit a stat pe un drum național aproape o zi întreagă, fără ca să fie ajutat. Fără să-i fie curmată suferința. De fapt, am avut ocazia să asistăm la o lecție de birocrație în direct. Scuzați-mi comparația, dar a semănat cu cazul Caracal. Și acolo statul a stat și s-a uitat la victimă cu orele în șir. Fără să ia o decizie sau fiindu-i frică de o decizie. 

Aici lucrurile sunt relativ simple. Statul român are o Hotărâre de Guvern, 323 din 31 martie 2010, care se referă exact la capturile și uciderile accidentale. O să fiți impresionați că de un astfel de caz de ucidere accidentală se ocupă nu mai puțin de șapte instituții. 

Aplicarea măsurilor de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale speciilor prevăzute la art. 1 este asigurată, după caz, de:

a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

d) agenţiile judeţene şi regionale pentru protecţia mediului;

e) comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

f) autorităţile administraţiei publice locale;

g) centrele de reabilitare/îngrijire.

Toate astea au și un Comitet Național și un sistem de raportare de jos în sus a unor astfel de situații. Hotărârea stabilește și faptul că fiecare instituție de aici are un om de contact care se ocupă de treaba asta. Și apoi emit niște hârtii și fac diverse tipuri de birocrație. Ne interesează în mod deosebit articolul 15

(1) …(2) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1) iau măsuri imediate pentru preluarea şi plasarea provizorie în custodie în cadrul centrelor de reabilitare/îngrijire a exemplarelor de faună sălbatică capturate accidental, bolnave, rănite sau aflate într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, până la atingerea stării fiziologice normale care să le permită reintroducerea în habitatele naturale de origine.(3) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1), iau măsuri imediate pentru ecarisare şi pentru transferul în acest scop al cadavrelor exemplarelor de faună sălbatică ucise accidental, după completarea declaraţiei privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, majoritatea instituțiilor enumerate, inclusiv pădurarul locului, au obligația de a sesiza pe linie ierarhică un astfel de caz. Tehnic, în decurs de zeci de minute un astfel de caz este aflat direct de Ministerul Mediului, de Agenția pentru Mediu, de șefii cei mari ai Gărzii de Mediu și de prefect. Repet, fiecare instituție are un om de contact în domeniu. Garda de Mediu trebuia să ia toate deciziile, prefectul să supervizeze ce face și să administreze circulația și paza, iar Ministerul Mediului să dea aviz de ucidere, dacă e cazul. Așa s-ar înțelege prima dată. Nu știm cine a greșit, dar autoritățile locale o dau pe centru. Iată ce spune șeful CJ pentru ziarharghita.ro

Îi mulțumesc și pe această cale domnului ministru Costel Alexe, pentru operativitate, dar totuși cred că situația nu este normală. Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu servește deloc rezolvarea urgență și decentă a unor asemenea situații. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să așteptăm avizul din București, trebuie să avem dreptul să luăm decizia și să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentrălizării în asemenea situații. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăși nu este normal, deci solicităm autorităților centrale o descentralizare urgentă – a declarat Borboly Csaba 

În replică ministrul de interne l-a dat afară pe prefect, care ar fi răspuns de coordonare la fața locului. Bonus, ministrul spune că în astfel de situații, nu mai e nevoie de avizul de recoltare și o dă înapoi la locale. 

Din păcate suntem într-o situaţie regretabilă şi trebuie să recunoaştem, cu adevărat tristă. Această situaţie se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi şi ucideri accidentale, iar aici legislaţia este foarte clară. Atribuţia de intervenţie trebuia să fie a Jandarmeriei şi a medicilor veterinari arondaţi DSV. Pe această situaţie, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare. Şi cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă. E inuman, vă spun sincer, să laşi un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii” 

Ce concluzie tragi de aici? Că, în România, de la periferie spre centru, administrația nu știe ce legi are la dispoziție, cum le poate aplica și că nimeni nu-și asumă nicio decizie. Toată lumea pare paralizată de o frică ieșită din comun. Nimeni nu vrea să greșească, toată lumea așteaptă să se acopere de hârtii. Fie că este om sau animal, nimeni nu știe cum e mai bine să facă și totul pare o interpretare în comun și cât mai placidă a legilor. Nu are importanță cine moare, important este cine nu răspunde. Iar oamenii aceștia, vreme de 24 de ore, și-au pasat responsabilitățile și au fugit de răspundere. 

Cauza? O știți la fel de bine ca și mine. După ani buni de politizare, pilăraie și tăieri ale colțurilor, oamenii nu mai sunt capabil să ia decizii corecte sau să analizeze clar ce li se întâmplă. Statul e doar o formă care trebuie să încaseze salarii și care se autogenerează în ideea de a pune obstacole oamenilor. Acoperirea cu hârtii, apetența spre șpagă, încetineala și superioritatea față de restul lumii sunt atributele acestuia. Un prost fudul și îmbuibat care dă cu fundul de pământ la orice situație care nu presupune mutatul unei hârtii. 

Foto: ziarharghita.ro

La plecarea Vioricăi

Doamna Dăncilă și-a încheiat rotund mandatul. Adică a rostit o prostie solemnă, precum una dintre zecile spuse în cei aproape doi ani de mandat. Domnia sa a avut o șansă istorică pe care a transformat-o într-o prostie monumentală. Azi a încheiat spunând “Și eu cred că sunt singura care am dat dovadă că lupt, într-adevăr, cu candidatul Iohannis, nu lupt împotriva unui om, lupt împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii.”

Adăugați lângă celebrul he-he, cunoscutul “orice om îi este teamă de o plângere penală” sau ”reducem democrația”. Puneți alături încurcăturile geografice, cele diplomatice sau altele de protocol. Luați cuvintele dezabilități, premordiale, președenție, menegement și le puneți laolaltă. Axați-vă pe prevenție și puneți în funcție o stație de pompare. Și o să aveți doar o mică imagine despre ce ne-a lovit.

Ocuparea funcției de premier de către doamna Dăncilă este probabil momentul cel mai de jos al democrației noastre din ultimii 30 de ani. Ajunsă în funcție doar ca urmare a servilismului, sprijinită pentru cumințenie și nu pentru merite, ea a reprezentat victoria incompetenței și a mediocrității asupra istoriei noastre. Ea a fost răzbunarea repetentului clasei și victoria unui sistem în care oamenii decenți și profesioniști au fost îndepărtați de politică. 

Doamna Dăncilă a fost victoria pilelor, amantelor, numirilor politice, fonfilor și agramaților, nesocotiților și tonților care s-au văzut reprezentanți de ceva și cineva. Aduși la putere doar ca să fie pilotați de o forță din umbră, aceștia au crezut că și reprezintă ceva cu adevărat. Singura măsură luată a fost să plătească cu sume uriașe sistemul pe care și l-au construit și pe cei dependenți de ei. Toată forța lor i-a luat în răspăr pe românii cinstiți și buni, care își duc traiul fără a beneficia de proptele. 

Din păcate, domnia sa nu va lua în obscuritatea în care se întoarce și pe restul acoliților degrabă pupători de mâini. Ei vor rămâne o perioadă pentru a mai intoxica aerul prin politizare excesivă. De aceea singura speranță pe care o am este ca, în lunile următoare, să văd umbre de normalitate în ochii și vorbirea noilor puternici. Și mai vreau ca numeroșii incompetenți pe care PSD i-a adus la putere să mai stea și cu capul jos. Să-și vadă lungul nasului.

 

Orice pilă îi este teamă

 

Tinel Gheorghe (PNL): Nu ne putem bate joc de banii publici, așa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.

Daniel BreazAdică, dați oameni afară! De ce dați oameni afară?

Tinel GheorgheNu dăm afară oameni care-și fac treaba, dar ați umplut ministerele, instituțiile cu pile, amante, cunoștințe, rude… Tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu știu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!

Daniel BreazDeci, dați oameni afară.

Tinel GheorgheDa, dăm afară pilele și amantele voastre, ale PSD-iștilor!

Daniel Breaz: Dar și ei sunt oameni.

 

Discuția aceasta de la Antena 3 trebuie marcată pe vecie în societatea din România. Nu numai datorită celor doi domni, ambii exemple ale meritocrației în politica din Dâmbovița, dar și datorită mesajului transmis.

Întâi de toate trebuie să știți că domnul Breaz este cel care ”a preluat ștacheta președinției europene”, a considerat Holocaustul un moment delicat, a băgat cimitirul de la Săpânța în patrimoniul UNESCO și ne-a anunțat că ”Eminescu este cel mai mare poet care l-a dat România

Ani de zile, pilăraia a fost de neatins în România. Și este de neatins. Ba, mai mult, în ultimii ani a devenit politică de stat. Tonul a fost dat de Liviu Dragnea, nu ați uitat, care a trimis două angajate de la stat la partid. De fapt acesta era modelul. Folosirea la maximum a resurselor publice în folos particular. 

Nu ați uitat că în timpul acestei guvernări au fost eliminate conflictele de interese care urmăreau exact acest lucru, ca neamurile să nu lucreze în același loc cu decidenții politici. Tot acum ANI a fost spulberată, astfel încât agenția a devenit o formă fără fond. În același timp, toate fiicele și fiii au fost angajați la stat. Niciunul dintre copiii de șefi de PSD nu a dorit să-și măsoare competența la privat. Poate fiul domnului Dragnea, dar afacerea lui viza chiar relația cu statul.

Așadar, fiul Vioricăi Dăncilă este la Curtea de Conturi, fiica lui Petre Daea este la Ministerul Agriculturii, fiul lui Adrian Năstase este consilier la vicepremierul Fifor, fiica lui Florin Iordache la BNR, fiul lui Gabriel Oprea și el la agricultură, fiica lui Paul Stănescu, consilier la ANCOM, fiul lui Buzatu este secretar de stat, fata lui Țuțuianu este la PMB. Și nu uitați de familia Cosma din Parlament. Ca ea să ajungă unde trebuie și-au dat demisia doi oameni de pe listă. Înțelegem că acum pleacă la un consulat în Grecia, într-o vacanță eternă. 

Nu vi se pare simptomatic că toți acești oameni lucrează la stat? Și că statul nu livrează mai nimic din ce ar trebui să facă? La nivel mai mare sau mai mic, situația se repetă. Dacă toți șefii mari își pun odraslele în funcții, de ce nu ar face-o și șefii mici? Dar aceștia sunt doar membrii de familie. Luați în calcul tot ce înseamnă pilă politică, oameni de partid, amante sau alții care au lins clanțele unde trebuie. Așa o să înțelegeți cel mai bine deși nu reușim nimic. Pentru că sunt impotenți. Angajând doar cu acest criteriu este clar că mergem la vale. Și la fel de clar este de ce au crescut salariile. Asta face orice părinte pentru copii. 

Nu vorbesc de rușine aici. Pentru că ea a lipsit cu desăvârșire în acești ani. Ba, a fost demontată pas cu pas. Mesajul aproape c-a fost așa: ”Nu vă fie frică români să furați să mințiți, să mituți să puneți pile. Toată lumea fură, toată lumea minte, toată lumea are ceva de ascuns.” Și dacă niciuna nu se potrivea, a venit Nicolicea cu argumentul suprem: ”Dacă alegi o rudă genială, care a luat premiul Nobel, în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese.” De unde deduci că aceste numiri nu numai că sunt justificate, dar sunt chiar onorante pentru noi, ei fiind cei mai deștepți români.

În fine, domnul Breaz a adus argumentul emoțional suprem, ăla de câine spășit care se asigură că nu ia bătaie. Se gudură pe lângă tine și-ți linge din palmă, după ce te-a mușcat și și-a luat o jordie pe spate. ”Sunt și ei oameni.” Ce o să faci? O să-i dai afară? Nu, pentru că e destul de greu. Dar lăsați-ne măcar să ridicăm un pic ștacheta, domnule fost ministru. Că pleacă ei singuri. 

 

 

Doamna Dăncilă se întoarce în ceața din care a venit

Eu cred că joi seara Viorica Dăncilă a fost cea mai singură persoană din lume. Dacă nu din lume, cu siguranță din PSD și dacă nici din PSD, cu siguranță din sediul guvernului. Cred că nu i-a mai răspuns nimeni la telefoane, cred că de la partid se auzea doar un ton de ocupat și cu certitudine marii baroni o tocau deja.

Doamna Dăncilă nu mai există, așa cum nu a existat nici în momentul în care a fost numită prim-ministru. O fantoșă, agățată de sforile stăpânului, incapabilă să refuze numirea, ba chiar pe alocuri crezând că i se cuvine. A maculat prima numire a unei femei într-o asemenea funcție publică și va rămâne în istoria oficială și neoficială ca o Dăncilă. Timorată, incompetentă, nepregătită și incapabilă să discearnă între marile teme ale lumii, pur și simplu a ocupat un scaun în mod rușinos și inutil. Ea a înscris în limbajul nostru ”dăncileza” și ”a face o dăncilă”, lucruri pe care le vom avea pe eternitate. 

România nu numai că a stagnat, dar a dat viguros înapoi și s-a făcut de rușine între mai toate cancelariile. Singurul său moment remarcabil a fost atunci când și-a apărat copilul și actul de a-l înfia, deși nimeni nu o ataca pentru asta.

Dar Viorica Dăncilă nu este problema, ea este doar un simptom. Este efectul tuturor pilelor, relațiilor, amantelor și ageamiilor care au umplut administrația românească în ultimii ani. Băieți luați de pe câmp și duși la Bacalaureat, unii puși în funcții sensibile doar cu liceul, incapabil să vorbească o limbă străină sau să pună un proiect cap la cap, ei ne-au scurs de viață în ultimii ani. Degrabă sunători din coadă la privilegii, salarii și pensii speciale, au făcut gură doar când le-au fost atinse mânuțele care stăteau prin borcanele de miere. 

E finalul unei epoci îngrozitoare care se termină într-o mlaștină puturoasă și care a mânjit pe toată lumea. Epoca Dăncilă- Dragnea a ratat toate momentele istorice pe care le-am avut în față și a spulberat toată avuția oamenilor cinstiți. Nu au construit nimic din stradă, școală și spital și s-au purtat ca un chelner beat care a dat de băut la toată lumea. 

Ba, mai mult, au dat drumul în camera de curat la toate jivinele nopții cu pantofii murdari de noroi. Infractori, lepre, hoți, evazioniști, înșelători, mincinoși, s-au suit în barca societății și aproape au răsturnat-o.

Marele partid comunist moare astfel într-o vomă dată din mațele eviscerate pe care le-a scos la lumină. Incapabil să mai pună oameni cinstiți și meseriași în funcții s-a predat într-o clisă de superficialitate și nemernicie rar întâlnite.

Nu o să se schimbe foarte mult în următorii ani. Dar singurul lucru bun lăsat de această lume este o societate civilă mai puternică. Un zid de câteva sute de mii de voci care au ieșit în stradă nu pentru bani, ci pentru principii. Sau pentru lucruri în care au crezut. Ei vor sta de veghe.  

 

Viorica din capul statului și Mihăiță din capul satului

Un reportaj al colegilor mei de la Digi 24 a stârnit o mică furtună în localitatea Frăsinet, județul Călărași. Reportajul spune că primarul a dat afară doi angajați de la Primărie, paznicul și femeia de serviciu, ca să-i angajeze soția și fiul. Asta e! Un fapt banal. 

Consiliul Local a aprobat refacerea organigramei, posturile s-au desființat. S-au făcut altele noi, pe altă organigramă, noroc pe cine a tras lozul să fie în familia primarului. Recunoașteți că astfel de informație nu mai are cum să vă mire. Ea este obișnuința locului în România și sunt alții mai cu ștaif care și-au adus neveste, copii și amante, cumnați, nepoți și cumătre în posturi mai călduțe și mai de pe la București. Nici nu câștigă puțin femeia de serviciu de la Frăsinet, Călărași, salariul ei urcă acum la 3100 de lei. 

Cel mai tare la povestea îmi place privirea lui Mihăiță Sandu care, chestionat de reporter, pare a avea o neînțelegere sinceră asupra situației. Urmăriți-l! Și care e treaba, frate? Ce am făcut așa grav? Nu așa face toată lumea? Asta pare să spună privirea lui.

 

Dar poate asta e cea mai puțin surprinzătoare treabă. Domnul primar Mihăiță Sandu are doar 10 clase și alea împlinite la seral. Înainte de a ajunge primar a fost paznicul școlii și șofer personal al directorului acesteia. Iată ce spune directorul școlii pentru Adevărul: ”El când se semnează transpiră pentru că scrie pe litere. L-am ajutat pe acest om cât am putut pentru că aşa este într-o comunitate.(…) Este păcat că s-a ajuns în această situaţie, dar, repet, cu el nu poţi să discuţi. De când a ajuns primar i s-a urcat la cap, se crede Dumnezeul tututor. Eu vă spun sincer că nici nu l-am votat ca primar.”

Mai mult, dacă ai răbdare să scotocești măruntaiele internetului, o să vezi că domnul primar pare că și-a pregătit angajările din vreme, căci într-un inteviu în presa locală spune că are un conflict cu femeia de serviciu și că scapă și de paznic în 15 zile. În rest, despre el apar doar fapte destoinice: a pietruit câteva drumuri, a obținut o asfaltare, a refăcut Căminul Cultural, o să pună și câteva becuri, e activ pe Facebook, a făcut rost de un buldo-excavator pentru comunitate. 

Doar prin comentariile de pe FB mai veză că promisiunea aducțiunii de apă nu e tocmai îndeplinită, că noroaiele sunt la locul lor, că echipa de fotbal nu e tocmai trebuincioasă. ”Nu avem bani. Chiar am făcut prea multe pentru nici doi ani de mandat”, spune primarul.

Și de ce ne interesează pe noi toate acestea ar fi întrebarea?

Pentru că trebuie să știm exact locul în care am ajuns noi ca nație și politicienii noștri. Trebuie să înțelegeți de ce doamna Dăncilă, domnii Iordache și Nicolicea, chiar și domnul Dragnea, se bucură de un succes stabil. Dacă primarul are zece clase, cum o să arate premierul? Evident că ei vor avea un limbaj comun. 

Cartea, învățătura, locul știut în societate, nu mai sunt astăzi argumente ale liderului. Acesta trebuie să vină din rândul poporului care îi seamănă. Nu-i musai ca omul să mai știe ceva, să aibă o ascensiune corectă. E de ajuns să vorbească pe limba lor, să înțeleagă măruntul problemelor și să trăiască, el și ai lui, în scenariul propus de la centru. 

Dacă guvernarea se face prin sărăcie și prin dependență de PNDL, ce altceva să aștepți de la un primar decât să fie pe traiectoria stabilită de partid? Acesta trebuie să sprijine liderii, să-i aplaude și să-i pupe sistematic, cum o face și Mihăiță Sandu în interviurile din presa locală. Căci, da, toate proiectele de la Frăsinet sunt în PNDL și cu bani de la Consiliul Județean. Comuna are doar 1800 de locuitori și o promisiune că unii locuitori vor munci pentru angajatori care îi vor lua cu microbuzele la muncă, în afara localității. 

Sărăcia, plecatul în afară, noroiul, cer lideri adaptați momentului, nu principii înalte. Pentru că nimeni nu mai face legătura între valorile morale și starea de mlaștină materială în care se zbat. Dacă în Parlament, în fiecare zi are loc un nou asalt asupra moralei și al bunul simț social, ce te aștepți să se întâmple când se coboară într-o comună din Călărași? 

Cum să înțeleagă primarul că angajarea întregii familii la stat este o problemă, când statul este singura resursă și cea mai importantă? E o chestiune de supraviețuire, iar acesta este mesajul zilnic: cine e cu noi trăiește bine, cine nu poate să moară. Până la urmă, toți fură la fel, nu?

Acesta este modelul de guvernare al PSD și al vechilor partide, prieteni. Model care a ajuns la fundul sacului. Se afundă din ce în ce mai mult în izolare, în naționalism în sărăcie asistată și în puternica legătură feudală de-a lungul întregii verigi politice. Micile realizări se trâmbițează a fi eroice, iar lipirea de singura resursă viabilă, statul a devenit legitimă. Nimic nu mai e rușinos, nimic nu mai are îndoială, e cert că, dacă e bine grupului lor, atunci se merge mai departe.  

P.S. Un fost primar al localității a fost condamnat pentru c-a cerut mită la lucrare de aducțiune de apă. Nicicum nu e cu noroc la Frăsinet.

Foto de aici. 

 

Liviu Dragnea, mai puternic

Schimbările de la PSD nu au alt rol decât de a întări puterea lui Liviu Dragnea în partid. Nicio secundă nu a fost vorba de o îmbunătățirea a formulei de guvernare sau de așteptarea că acești oameni vor putea livra ceva. Liviu Dragnea i-a îndepărtat pe adversari și și-a plătit datoriile față de cei care i-au venit alături. Puncte principale:

1. Olguța Vasilescu vine la Transporturi. Motivul principal este că Dragnea trebuie să implementeze  parteneriatul public privat pe transporturi și nu avea pe cineva curajos să o facă. Apoi  îi trebuie o voce pe care să o contrapună Corinei Crețu cea care insistă să spună că România are bani gratuiți de la UE. În fine, Olguța pleacă de la pensii pentru că acolo va veni o mare problemă într-un an și jumătate, probabil. România se împrumută să plătească penasiile și o face din ce în ce mai greu.

2. Niculae Bădălău a devenit ministru după ce i-a trădat pe trădători. Dragnea l-a recompensat instantaneu și-a dat un semnal clar în partid: cine e cu mine are de câștigat. Ocazie cu care a plecat înapoi la vulcanizare și dramaticul Andrușca.

3. Ministrul Culturii a fost îndepărtat pentru că era omul lui Firea. PSD nu are vreo evaluare nici de bine nici de rău a mandatului său. 

4. Fifor a fost schimbat pentru că avea profilul unui candidat la șefia PSD. De la Apărare ar  fi construit bine pe plan internațional. Altfel, probabil nu a marșat la diversele afaceri care străbat zona asta și care i-ar fi pe plac lui Dragnea.

5.  Execuția Gabrielei Firea era așteptată, nu e nicio surpriză. Firea e lăsată între linii și partidul nu o mai sprijină la alegerile viitoare. Cum nu a făcut mare lucru nici în București, viitorul său este incert

6. A fost recompensat și Codrin Ștefănescu, dar cu funcția de secretar general interimar. Interimatul este sursa puterii lui Dragnea.

7. Liderul PSD a făcut o declarație care artă iarăși că nu înțelege democrația: ”Dacă o minoritate destul de mică, dar nu contează că e mică sau mare, susține un punct de vedere într-o comunitate și majoritatea tot spune că nu are dreptate poate odată și o dată minoritatea va înțelege că nu mai merge așa, pentru că așa se întâmplă într-o democrație.”  Dimpotrivă, democrația funcționează atunci când protejează minoritățile și când le ia în calcul opiniile acesteia.

Ce nu i-a ieșit lui Liviu Dragnea luni seară a fost să evite povestea Tel Drum. Întrebat repetat de relațiile sale cu șefii companiei a evitat, a ripostat cu glume, a mințit, s-a certat cu presa. Asta înseamnă că-l deranjează teribil. 

P.S. Sigur, așteptați ceva de la Iohannis. Nu mai așteptați.   

Foto: Inquam Photos