Există un singur mod eficient de a privi filmul Don’t Look Up

Mi-a plăcut că societatea noastră are o dezbatere despre Don’t Look Up. Și că este o dezbatere racordată la cea a societății vestice. Asta înseamnă că avem o parte din populație care vibrează odată cu planeta. 

Asta îmi spune că este un film bun, care și-a atins scopul. Dincolo de jocul actorilor, de montaj sau imagine, asta trebuie să facă o operă de artă: să miște ceva în tine. Să te facă să gândești, să spui, să îți pună la încercare credințele. De asta filmul lui McKay este printre cele mai bune din ultimii ani. 

În același timp, mi se pare că atacăm greșit ce au să ne spună realizatorii săi. Și dacă rămânem în zona de cine are dreptate, ratăm dezbaterea, dar și ce avem de făcut. De ce?

Don’t Look Up tratează trei probleme fundamentale ale societății globale în care trăim.

Prima spune că guvernele lumii nu mai sunt o sursă de încredere pentru populație. Și asta se întâmplă în cifre mari de la Vest la Est. Lumea privește cu suspiciune cam tot ce fac puterile lumii, mai ales când societățile sunt atât de divizate. 

Apoi, planeta are astăzi câteva companii globale care sunt la fel de puternice ca guvernele, ba în unele situații chiar mai puternice. Unele au acces la date și tehnologie pe care nici marile puteri ale lumii nu le visează. De activitatea lor depind mari porțiuni din societate, iar o prăbușire sau o criză de neîncredere în giganții tech va duce la consecințe catastrofale. 

În al treilea rând, toate societățile lumii trăiesc o divizare majoră asupra problemelor cu care se întâlnesc. Nu numai că ne confruntăm cu opinii intens polarizate, chiar la extrem, dar am început să avem și adevăruri alternative. Bulele de informații ne fac să primim doar informațiile care ne fac plăcere și care ne validează biasul. De exemplu, la noi, dacă trăiești în bula USR primești doar informație convenabilă zonei cu pricina. La fel, dacă trăiești în bula PSD. 

Tipul acesta de societate este numit de Jamie Susskind în cartea sa, Politica Viitorului, drept realitate fragmentată. Ceea ce ne face să trăim pe culoare diferite, dar mai ales să nu găsim răspunsuri la probleme concrete. 

De fapt, în urma acestei situații, specia noastră își pierde avantajul competițional major pe care l-a avut pe planetă: capacitatea de a lucra bine în numere mari. Acesta este lucrul pe care noi l-am făcut cel mai bine aici de am ajuns până în acest punct. Iar cele două probleme pe care le avem în față, pandemia și criza climatică cer tocmai colaborare în numere mari. Or asta nu reușim.

Un exemplu. Deși majoritatea studiilor spun că încălzirea globală este dată de activitățile umane, pentru că sunt studii care spun pe dos sau nuanțează, dezbaterea noastră se poartă asupra adevărului și precăderii acestora, nu asupra soluțiilor. 

De fapt, ce ne arată Don’t Look Up este cea mai mare problemă a viitorului.

Filmul ridică o întrebare la care ne va lua o generație, dacă nu mai multe, să găsim răspuns: cum va trebui să arate democrația viitorului ca ea să mai funcționeze și să prevină nenorociri sanitare, climatice, sociale? Sau cum va preveni războaie?

Aceasta este de fapt problema pe  care o avem în față. Și ea trebuie bine definită ca să-i putem găsi un răspuns. 

Cartea menționată a lui Susskind propune două soluții teoretice, dar ele sunt departe de a fi perfecte sau funcționale. În orice caz, reprezintă un pas spre regândirea sistemului. Și ambele soluții pleacă de la o certitudine pe care nu o putem nega: democrația este singurul sistem social funcțional. Cum o faci să funcționeze, însă, când nu toată lumea mai vede același adevăr? 

Prima propunere se numește democrația wiki

Și ea vine să răstoarne un lucru pe care azi îl considerăm de netăgăduit. Și anume că normele legislative  și administrative ale unei societăți pot fi făcute doar de persoane care se cunosc și au ceva în comun. De exemplu, sunt aleși care lucrează împreună în aceeași clădire. Doar că internetul schimbă această perspectivă. 

De ce să nu poată lucra în comun grupuri mai mari de persoane care să fie despărțite nu numai în opiniile lor, dar și geografic? Adică o reprezentare mai profundă, mai mobilă și mai adecvată lumii actuale. 

Muguri ai sistemului au fost deja încercați în Noua Zeelandă și Brazilia la adoptarea unor legi. Desigur, sunt un milion de probleme pe care le avem în față. De la rapiditatea schimbării, la multitudinea de soluții, la haosul unei dezbateri cu mii de participanți, fie și online. Și chiar probleme ținând de cine propune scheletul unei legi și pe baza căror date. Dar s-ar putea  să fie ceva mai mult decât acum. 

În al doilea rând, Susskind vorbește și de o democrație a datelor.

Ceea ce urmează să spun aici este înspăimântător, dar are o logică. 

În acest moment, omenirea produce atât de multe date încât fiecare locuitor al planetei ar trebui să citească anual trei milioane de cărți care să le cuprindă. Asta înseamnă, însă, că știm atât de multe despre noi și că acumulăm atât de repede că alegerile la fiecare patru ani nu mai pot să răspundă cerințelor noastre. De fapt, democrația rămâne în urmă și nu mai poate răspunde unor probleme actuale. 

Ce propune Susskind este ca pe lângă sistemul politic actual este să avem un sistem administrativ care să se folosească de puterea datelor pe care le furnizăm zilnic. Și să ia măsuri pe baza acestora. Datele nu mint. Și nici nu sunt influențate de lideri politici sau de opinie. Ele ne arată cum ne deplasăm, când vorbim, ce mâncăm, ce lucruri ne plac și ce nu, la ce acordăm atenție sau nu în viață, ce ne distruge sau nu sănătatea. 

Toate aceste date adunate cu ajutorul electronicii care stă în mâna noastră aparțin astăzi unor entități private care ne vând lucruri, dar care au și o responsabilitate față de societate. Democrațiile noastre trebuie să găsească doar soluțiile ca această cantitate de informații să fie folosite și înspre binele public. Sau să devină de interes public și să răspundă unor nevoi reale ale societății. 

Sigur, aceste sisteme nu sunt infailibile. Și poate nici funcționale. Poate lumea va funcționa pe baza vechilor algoritmi în ciuda zgomotului și a disensiunii. Dar cert este că ne îndreptăm spre o nouă etapă a umanității. La care este necesar să găsim răspunsuri adecvate înainte de a ne cădea o cometă în cap.  

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

10 comentarii la Există un singur mod eficient de a privi filmul Don’t Look Up

  1. Avatar Mehmet spune:

    maestre,
    societatea vestică este restul planetei?
    Pornirea asta câș m-a convins să nu citesc mai departe. Încerc să evit textierii părtinitori

    1. Cătălin Striblea Cătălin Striblea spune:

      Atât s-a putut. A. Și încă ceva: nu m-aș putea lăuda niciodată că nu am citit ceva. Pentru că nu mă ajută să înțeleg nimic.

      1. Avatar Ionela Iacob spune:

        Filmul mi s-a parut inspaimantator de actual. Si trist, din acest motiv. Si funny as hell.

        1. Avatar Adina spune:

          Referitor la punctul doi: generam o multi9mr de date, dar, sa nu uitam ca rezultatele obtinute depind de modul in care facem interogarea. Cu mai multe intrebari, puse in mod diferit, putem obtine rezultate utile si relevante. Asta e o abordare tehnocrata, si da, pare cea mai utila.

  2. Don’t look up e un film bun clar, as zice totusi spre OKAY, stil curat american, in sensul, ca numai ei se ocupa de comete si altele, rusii nu exista (super de acord – ar fi bine), chinezii la fel, iar Agentia UE spatiala la fel. Simpatici stiu, oricum filmul ridica o problema fundamentala: iata ce se petrece cand la functii de varf ajung persoane cu pregatire precara, sau de alta natura, ce incurajeaza alte activitati si sfideaza stiinta – am avut si noi perioada 90 .. aproape de 2000 – cunoastem. Speram sa nu o repetam.
    Iar acuma realist vorbind, daca ar veni asa ceva spre Terra, nu cred ca sunt multe chestiuni de facut, in sensul ca nu suntem pregatiti ca specie sa deviem, sau sa controlam asa ceva. Cu teoria stam cat de cat bine, da practica e varza pe acest capitol. Sau poate Elon Musk arunca o Tesla si desigur asteroidul fiind impresionat face o deriva eleganta.
    Fimul ramane in principal o realizare clar prin o distributie de calibru.
    Spuneam ca nu suntem inca pregatiti la astfel de situatii, intrucat suntem in zorii energiei, producetii si controlului acesteia, iata tensiunile actuale cu Rusia, sau China, cauza ? nu teritorii, NATO, rachete sau alte avioane, nu – simplu energia. De asta a si fost atacul ciudat al lui Adolf in 41, Lebensbraum – spatiul vital – traduse Donbas – petrol si gaze. E simplu, bataia e pe resurse.
    Se vede asta si in film cu semiconductorii, China si altele.
    Iar acuma vrem sa o facem si verde ……. asta e cel mai simpatic. E drept ca nu stiu exact cum Greta o sa opreasca vulcanii, da in rest e cool !
    Poate daca demareaza cu succes ITER-ul cu faimosul Tokamak – fuziune, sa incepem sa respiram mai usor, da inca nu e gata si nici nu se vede ceva in directia aia.

    1. Avatar Ioan spune:

      Eu zic sa-ti faci blogul tau personal ca uite cate ai de spus:) Aia cu „omenirea nu e pregatita ca specie sa devieze un meteorit” mi-a placut cel mai mult…

      1. Avatar Ioan spune:

        „Sa-ti faci” am vrut sa scriu. Dar telefonul… @author: modifica te rog cand moderezi.

  3. Avatar Simona spune:

    L-am vazut aseara, sunt încă sub impresia lui! Am mai și râs dar, vorba aia, nu era râsul meu. Filmul e magistral, pune degetul pe problemele majore ale lumii de azi. Habar n-am care ar fi soluțiile… mai ales că ar trebui să vină de sus. Sau poate asta e idee, să vina presiunea de jos in sus, sperând la un miracol.

  4. Avatar Iurie spune:

    Atunci când acel sistem administrativ de date va „înțelege” că „răul” absolut pentru existența planetei îl reprezintă omenirea, ne vom pomeni în situația premergătoare Jihadului Butlerian…

  5. Avatar Iscru Daniel spune:

    Da, filmul și-a atins scopul pentru că a lansat dezbateri în societate. Nu m-aș duce așa departe cu analiza. Cred că fiecare ca individ, ar trebuii să-și facă o autoevaluare, vizavi I de temele lansate de film. La genul, ce aș face eu dacă? Oare este bine, sau nu? Dezbaterile sunt benefice, bineînțeles dacă sunt făcute rațional si fără patimă. Dacă filmul a schimbat ceva în percepția oamenilor, înseamnă că și-a atins ținta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!