Europa se pregătește de o criză majoră. Noi mărim pensiile și protejăm statul la stat

NYT a publicat deunăzi o analiză care arată că un tsunami economic va lovi Europa. Ziariștii americani estimează că vor fi afectate 59 de milioane de locuri de muncă de-a lungul și de-a latul Europei. Asta înseamnă concedieri, șomaj, șomaj tehnic, contracte suspendate, tăieri de salarii sau de ore de muncă. În Uniunea Europeană erau peste 220 de milioane de locuri de muncă în 2015.

Jurnaliștii americani dau deja exemple ca Lufthansa, Renault, BP, care au anunțat tăieri de zeci de mii de locuri de muncă. Din martie până acum, UK a pierdut 760 de mii de locuri de muncă.

Ne pregătim pentru un impact dintre cele mai dure. Și ca să înțelegeți toată povestea trebuie să citiți acest articol

Lucrul care ne ține în viață este faptul că Uniunea europeană a acordat un ajutor uriaș, cel mai mare de planetă, statelor afectate. Calcule făcute de NYT arată că aceste ajutoare țin în viață o treime dintre locurile de muncă europene. Dar priviți un pic mai jos

România tocmai urmează să primească patru miliarde de euro pentru a face plăți care să acopere șomajul tehnic.

Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”

Comunicat CE

România are deja o schemă de plată, iar luni au plecat primii bani către companiile afectate. Asta ar trebui să ne dea un pic de optimism. Dar adevărul este un pic mai complicat.

Trebuie să realizăm că acest tip de ajutoare nu va ține la nesfârșit. îpe măsură ce cererea europeană va scădea, iar locurile de muncă se vor împuțina, criza va veni spre România. Suntem parte dintr-un sistem global și asta ne va atinge destul de dur. Iată un exemplu:

Datele publicate de Eurostat plasează România în topul celor mai afectate state UE de pandemie în ceea ce privește exporturile realizate pe primul semestru al anului curent. Astfel, scăderea exporturilor noastre pe S1 a fost de -18%, adică a treia după cele consemnate de Luxemburg (-29%) și Franța (-21%).

cursdeguvernare.ro

Între timp a apărut și un raport al BNR care, echilibrat totuși, lasă loc unei viziuni sumbre.

Iată la ce trebuie să vă uitați

  • Aportul exporturilor în PIB s-a diminuat de 4 ori
  • Investițiile stagnează și odată cu ele creșterile salariale
  • Datoria publică se mărește progresiv
  • Construcțiile ne țin în viață
  • Piața muncii se deteriorează, șomajul e peste 5 la sută
  • Problema este însă în șomajul tehnic care numără sute de mii
  • Viteza și traiectoria redresării sunt incerte
  • Fondurile europene sunt linia de salvare

Față de alte state europene, România are și câteva particularități care vor atârna greu. Avem cel mai mare deficit, dar cu el plătim pensii și salarii. Salariile din sectorul public s-au dublat în ultimii cinci ani, iar acestea sunt cu 50 la sută mai mari ca la privat. Din motive electorale, guvernul va trebui să dubleze alocațiile și să mărească pensiile cu 40 la sută. Nu este clar câtă vreme vom mai fi creditați de diverse bănci.

Toate acestea duc și la o criză de neîncredere. Nu cred că poate cineva să facă o estimare clară, dar cred că ne va fi greu și foarte greu. Nu mă grăbesc la concluzii. Ce pot să fac este să consum cât mai multe produse și servicii românești în lunile următoare.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Europa se pregătește de o criză majoră. Noi mărim pensiile și protejăm statul la stat

  1. Avatar Liviu Stefan spune:

    Din pacate nu intrezaresc vreo competenta in politicienii romani (cel putin clasa veche), astfel incat sa poata gestiona atat fondurile „primite” de la UE cat si situatia dezastruasa (greu de gestionat, ce-i drept).
    Avem multe capitole la care suntem in urma, iar daca stim sa gestionam bine situatia, putem iesi chiar foarte bine din aceasta criza.
    Orice criza vine si cu oportuniati..

  2. Avatar Chiricescu Ionel spune:

    Banul, se pare, e tot mai mult un scop și nu un mijloc. Asta a făcut sa ticaloșească tot mai mulți oameni în țara asta. Nimeni nu mai este atent la ce trebuie făcut ci doar la ce și cât are de primit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *