coronavirus

Cum a îmbolnăvit minciuna orașul Suceava

Suceava este primul oraș închis în epoca modernă a României. Teoretic nu se intră și nu se iese din localitate. Este interzis să te deplasezi fără motiv pe stradă, așa cum este interzis să se desfășoare alte activități decât cele legate strict de traiul zilnic. În acest moment la Suceava sunt peste 600 de îmbolnăviri, dar o grămadă de teste sunt întârziate. Iar numărul de morți de la spitalul din Suceava a ajuns la 24, cu mențiunea că legătura lor cu boala este dezvăluită post-mortem.

Multă lume se întreabă dacă nu cumva aceste date au apărut doar ca urmare a unui desant al autorităților statului la Suceava. Toate ar fi ieșit la iveală, căci aici minciuna are picioare scurte. Doar că întârzierea ne-a costat grav.     

Adevărul este substanța oricărei societăți. Orice ai spune, dacă nu e adevărat, va ține o vreme și apoi va crăpa. Unele minciuni pot să țină ani de zile, dar nu au nicio șansă până la capăt. Minciuna de la Suceava a ținut doar câteva zile. Efectele ai or să fie o dramă și un lucru greu de ținut sub control. O să suferim ult și cumplit.

Domnul Flutur, patronul județului, a numit ceea ce s-a întâmpla la Suceava un accident, apoi l-a redus la stadiul de incident. Declarațiile îi aparțin și sunt făcute într-un interviu pentru Digi 24. Doar că și aceasta este o minciună. 

Pentru că ascultătorii România în Direct i-au adus aminte domnului Flutur de toate numirile politice din funcțiile de la DSP sau de la spital. Și-au adus aminte oamenii de șpaga pe care trebuie să o dai ca să te angajezi la spital și s-au vehiculat sume uimitoare. Și-au adus aminte de șpaga pe care trebuie să o dai pentru orice funcție la stat, acolo unde se câștigă mai bine, mult mai bine, decât în oricare altă parte de la privat. 

Or, asta nu poate fi un accident, ci o minciună istorică. Una care ține de ani buni. Și care îi împinge și pe oamenii obișnuiți la a minți. Căci alături de neregulile de la Suceava, trebuie puse și toate minciunile celor care s-au întors din Italia și Spania și-au mințit doctorii îmbolnăvindu-i. Iar astăzi se minte în continuare și ne mințim unii pe alții, căci potrivit relatărilor celor care au sunat la România în Direct, deplasările în și dinspre Suceava, dar și cele din oraș par la fel de lesnicioase

Toate aceste minciuni legate între ele ne-au adus astăzi în acest punct de cotitură al existenței noastre. Și ce ne spune rațiunea acum? Ce ar fi de făcut?

Dincolo de respectarea la virgulă a tuturor regulilor care ne-au fost impuse, statul trebuie să iasă de aici cu câteva învățături majore. Și noi alături de el. Întâi de toate că adevărul este calea de reușită a oricărei lumi. Unde minți, lași loc de moarte. Apoi, când vom ieși din această nenorocire este obligatoriu să înțelegem că orice post la stat nu este un premiu, ci unul de responsabilitate socială. Pilele, piluțele, șpăgarii și tot neamul lor trebuie să ne lase în pace pentru că ne omoară în fel și chip. Dacă nici acum nu înțelegem drama pe care tot acest corp neprofesionist și politizat a creat-o, ne merităm soarta. Iar când adevărul ne va lumina, atunci și societatea se va îndrepta ușor-ușor pentru că vă avea exemplele bune. Altfel ne vom minți până ne vom termina. 

Acest text este difuzat în Rațiune Zilei, rubrică la Europa FM în fiecare zi de la 17.30 și 7.30.    

Avem voie să le cerem medicilor să fie eroi de sacrificiu?

Atât Deșteptarea cât și România în direct au discutat această dilemă morală luni. În acest moment în România sunt 258 de medici testați pozitiv la coronavirus. Ei s-au infectat ca urmare a lipsei de materiale, dar și ca urmare a protocoalelor inexistente sau aplicate prost. În același timp, România intră deja în scenariul patru al pandemiei de coronavirus. Asta înseamnă măsuri mai dure pentru medicii din România. Detașările și delegările vor fi obligatorii. Refuzul de a trata un pacient va fi penal, iar medicii care sunt bolnavi, dar cu simptome ușoare, vor trebui să trateze pacienții.

Deja există proteste ale unor sindicate medicale care spun că acești oameni sunt salariați la rândul lor. Că au aceleași drepturi ca și restul lumii. Deja medicii de la spitalul din Mioveni și-au dat demisia în bloc. ”Nemulțumirea este legată de faptul că dacă ieși la muncă trebbuie să cunoști câte gloanțe ai. Când ieși la luptă cu mâinile goale e greu.” Adăugați aici că aproape 100 de cadre medicale de la spitalul de psihiatrie din Iași au fost date afară de la muncă, într-un gest managerial de neînțeles, mai ales când de la toți medicii se așteaptă să fie la lucru. Iar la ora aceasta asistăm la demisii în masă la spitalul din Orăștie.   

Cosmin este un medic ATI care m-a sunat la România în Direct. El spune că dreptul la viața este același, indiferent dacă ești medic sau pacient. Actuala stare de lucruri din spitalele din România este o încălcare a dreptului la viață pe care medicii îl au. Cosmin mi-a spus că, în cazul în care nu are mijloace de protecție, își va da demisia. Și că nu are niciun regret pentru asta. Și ar mai fi ceva, mi-a spus. La ce folosește un medic mort sau bolnav? El este o resursă irosită și care nu va mai putea folosi celorlalți pacienți. 

Le înțeleg forma de protest, dar la fel ca ascultătorii România în Direct le spun că aceste proteste ar fi trebuit să existe și atunci când spitalele au fost subfinanțate sau politizate. 

Ce facem în această situație, oameni buni? De aici trebuie să intervină rațiunea. Este evident că nu putem unii fără alții. Este evident că trebuie să ne protejăm medicii. Și la fel de evident este că medicii au o responsabilitate față de noi și față de jurămintele lor. 

Cred că statul trebuie să îndrepte toate resursele disponibile către liniile de apărare. Tot ce înseamnă măști, costume viziere să fie îndreptate către locurile sensibile și linia a doua. Fluxul de distribuție trebuie să fie transparent și corect. De asemenea, trebuie identificate rapid resursele românești care pot asigura aceste lucruri. În plus, trebuie găsiți acei oameni în care corpurile medicale au încredere și puși să conducă operațiunile din teritoriu. 

Ministerul Sănătății trebuie să-i invite la discuții pe liderii medicali și pe șefii corpurilor profesionale. Și mai ales să înceteze politică de presiuni și amenințări pe teren, acolo unde oamenii au semnat diverse formulare în care nu au voie să vorbească. Oamenii de încredere din sistem trebuie să facă apel la echilibru și cumpătare. Și să găsească lucruri care-i să-i stimuleze profesional și uman pe profesioniști. 

Sunt convins că unii vore renunța, dar sunt sigur că rațiunea va învinge și cei mai mulți medici își vor face treaba dacă vor fi tratați corect și vor avea cu ce. 

Acest text este difuzat în Rațiune Zilei, rubrică la Europa FM în fiecare zi de la 17.30 și 7.30. 

Cum a ajuns să ne încurce imnul? Chiar cântat de polițiști

Știrea sună cam așa. Ministrul Vela a dispus ca pe timpul stării de urgență, în fiecare week-end, din mașinile ministerul de interne, aflate pe terem să se audă imnul național. Știrea de la Digi 24 sună cam așa:

Imnul va fi difuzat prin sistemele de avertizare acustică ale autospecialelor din dotarea ministerului de interne. Conform ordinului de ministru vor fi difuzate primele trei strofe din„Deșteaptă-te, române!”. Ordinul prevede și implicarea șefilor de structuri ale MAI pentru a asigura „pregătirea tehnică a autospecialelor, astfel încât mesajul sonor să fie redat corect, cu claritate și la intensitate adecvată”.

Adevărul că în țara în care Poliția are o mie de bube în cap, iar Jandarmeria bate civili cu o ardoare demnă de o cauză mai bună, era ultimul lucru la care te puteai aștepta. Coruptă și ciuruită, incapabilă de cele mai multe ori să-și facă treaba, Poliția pare ridicolă în această inițiativă. Mai ales că vine odată și cu necazul acesta. Totuși mie nu mi-a displăcut inițiativa. Am și spus asta pe Facebook. 

Cel mai neașteptat lucru pe care l-am văzut în ultimele ore este că avem o dezbatere și mai ales nemulțumiri legate de faptul că din difuzoarele Poliției se difuzează imnul. Sigur că Poliția nu are credibilitate, că are problemele ei, că nu a făcut tot ce trebuie în ultimii ani, dar când se cântă imnul, te ridici și-l respecți. Discutăm noi când s-o termina nenorocirea dacă e un imn bun sau nu.

Și mai e ceva. Oamenii care lucrează în aceste zile pentru noi, în linia întâi, sunt toți în uniformă. Polițiști, pompieri, armată, sunt oameni care trăiesc și s-au pregătit alături de simboluri. Ei au nevoie primii să audă așa ceva pentru că le este sprijin. Dacă simți că poți să le fii alături, fă-o și tu! Dacă te deranjează momentul, fii rezervat! Pentru mine contează ca în momente de cumpănă sau când îți faci curaj să ai ceva sau pe cineva alături.

Și încă ceva: nu poți să ai toată admirația pentru Italia care cântă în balcoane și să strâmbi din nas când unii de aici cântă imnul.

Cam asta e pe scurt credința mea care mi-a ridicat în cap tot internetul. Și am primit milioane de răspunsuri. Care de care mai diverse. Unele îmi spun că nu e treaba Poliției să ne cânte imnul. Altele că imnul nu trebuie respectat cu prioritate, ci faptele săvârșite de cei care le cântă. Alții mi-au spus pe șleau că sunt comunist și că merit să trăiesc acolo. În fine, am aflat că în statele normale, lumea este cea care începe să cânte imnul, nicidecum autoritățile. Și dacă se întâmplă altfel este o dovadă de autoritarism. 

Sigur că pentru fiecare critică de mai sus este necesar un argument separat. Și fiecare dintre argumentele mele ar putea fi pus la încercare și ar putea fi demontat în fel și chip. Această mică dezbatere de pe internetul meu este una care a despărțit societatea americană de așa o manieră încât a arătat existența a două țări.

Cu aproape trei ani în urmă, un fotbalist american, Colin Kaepernick, a început să îngenuncheze de fiecare dată când la începutul meciurilor se intona imnul american. Kaepernick protesta astfel față de modul în care poliția americană i-a tratat pe tinerii de culoare. Era vreme protestelor comunităților de culoare și a încăierărilor masive între poliție și diverși manifestanți. Gestul lui Kaepernick a fost urmat de sute de atleți americani, la diverse competiții. 

Valul de susținere a fost atât de mare încât a declanșat critici pe măsură. Unul dintre critici a fost însuși Trump care și-a găsit o nouă platformă de exprimare. Kaepernick și-a pierdut contractul, dar nu e clar dacă motivele au fost sportive sau politice. Să nu uităm că cele 33 de echipe din NFL au proprietari doar albi, s-a spus la un moment dat. Cert este că dezbaterea a cuprins o mare parte din spațiul public american și s-a învârtit în jurul unui cuvânt: respect. 

Întrebarea care s-a născut în America atunci, merită pusă și în România. Este steagul unei țări destul de mare să acopere toate viziunile, criticile, problemele, dar și abordările diferite pe care le avem față de societate? Sau ar trebui să fie el destul de mare?

Când vine vorba de imn, nu putem funcționa nici prin excludere, nici prin auto-excludere. Nu-l putem evita, ne reprezintă și pe noi și pe alții, indiferent de ce credem noi despre noi. 

Da, Poliția uneori este proasta s(t)atului. Râdem, o disprețuim , știm că e coruptă și nu ne ajută. Dar între miile sale de funcționari, dați-mi voie să cred că sunt oameni de treabă care muncesc și au pasiune. Poate că nu treaba lor să cânte, dar dacă o fac nu are cu ce să ne încurce. Nu o să devină statul nici autoritarist, nici comunist. E de ajuns să te pui în genunchi precum Kaepernick și o să vezi că nu o să ți se întâmple nimic. Nu te va lua de guler nimeni pentru treaba asta. Iar dacă te va lua, eu voi fi primul să te apăr. 

Și, da, dacă ai cânta imnul să acoperi o ticăloșie pe care o faci zilnic, atunci te voi critica și eu. Dar acum cred că singurul motiv este că și acești oameni afectați de gânduri negre trebuie să-și regăsească undeva puterea. Poate și noi. 

Iar în ce-i privește pe cei de partea cealaltă, nu cred că iubesc mai puțin România. Dimpotrivă. Ei așteaptă ca faptele să vină înaintea imnului. E dreptul lor să critice și să o facă chiar cu un steag în mână. 

Dar aici nu există alb sau negru. Nu e doar ca mine și ca tine. E ceea ce putem face împreună și cu fapte și cu imn. Și pentru asta, cred că și steagul României e destul de mare.  

 

 

De unde o să vină banii. Și o să împartă povara și bugetarii?

În ultima săptămână 200 de mii de români au intrat în șomaj tehnic, potrivit datelor publicate de Ziarul Financiar. Asta înseamnă că ei vor primi o parte din venituri de la stat, așa cum s-a angajat acesta. Întrebarea este câtă vreme se va întâmpla povestea asta. Și câte resurse are statul să facă treaba asta. Nu o să fac aici o discuție și despre cei care nu au forme legale de muncă. Ce nu am rezolvat ani de zile, cu greu o putem face acum. 

Cu siguranță numărul celor care va avea de suferit va fi mult mai mare. Sunt încă afaceri care se târăie, altele care mai speră, oameni care nu au apucat să ajungă cu actele la șomaj. Vor scăpa câteva domenii: agricultură, vânzări în super-magazine, producție de mâncare, energie, date, telefonie, produse medicale și farmacii. Ce e de pe lături va înregistra o scădere dramatică.

Cumva statul va trebui să le aducă tuturor ceva pe masă, la un moment dat, fie mai devreme sau mai târziu. De ce statul? Pentru că viața noastră presupune solidaritate și nu ne putem lăsa la greu unii pe alții. Produsele multora vor înceta să mai existe temporar, altele nu vor fi cerute. Nu cred că angjații vor avea bani să reziste mai mult de o lună-două. 

Să nu ne amăgim foarte tare. Chiar și pentru serviciile existente banii nu vor mai exista sau se vor împuțina. Cu siguranță, cei numiți mai sus își vor lua salariile. Ceilalți, doar parțial sau chiar deloc. Unii vor avea temporar ajutorul de la stat. Doar că toată lumea va avea de plătit facturi și rate. Pentru că, atenție, cu siguranță ratele nu vor fi oprite tuturor, ci vor exista niște criterii. 

Cu siguranță unii mai au bani strânși pentru câteva luni iar câteva milioane de persoane au depozite bancare. Doar că aici nu este chiar așa cum ne închipuim noi. Iată ce scria Profit.ro cu trei ani în urmă. 

Din cele 10 milioane de persoane care au depozite la băncile prezente în România, 40% dețin depozite cu o valoare medie de 21 de lei, iar 5% dintre deponenți dețin 73% din stocul total, potrivit unui raport al stabilității financiare publicat marți de Banca Națională a României (BNR). BNR a atras atenția, în acest raport, că există un grad înalt de inegalitate în distribuția depozitelor bancare ale populației. Astfel, 60% dintre deponenți dețin 0,66% din stocul de depozite. Totodată, două milioane de persoane au depozite de până în 1.000 de lei, dar 136 de persoane dețin 2,6% din depozite, cu o medie a valorii depozitului de 25,8 milioane lei (5,7 milioane euro).

Așadar, mai devreme sau nai târziu se va ajunge la fundul sacului. Și la fundul statului, dacă povestea durează mai mult decât ne așteptăm. Așadar ce poate face statul pentru a hrăni atâtea guri?

Prima dată va plăti șomajul tehnic ceva mai multă vreme. Luni, poate spre un an.

Apoi ne va lăsa să nu mai plătim la bancă, vedem noi în ce condiții. 

Ne va scuti de plata unor taxe, dar nu prea mult, căci, ce să vezi are nevoie de banii aceștia ca să ne dea mâncare. 

Va da diverse înlesniri celor care mai muncesc, dar și celor a căror activitate trebuie ținută pe linia de plutire. 

Și se va împrumuta la bănci. Acestea au simțit deja momentul și au mărit dobânzile, uneori cu 50 la sută. Și au și refuzat să cumpere titlurile de stat. Cu ocazia asta, băncile centrale au dat și ele dobânzile jos, au mai scutit de provizioane. Dar dacă băncile nu încasează de la clienți, câtă vreme o să poată face afacerea asta marile companii bancare? Este un catch 22, cum s-ar spune. 

Sigur că mecanismele sunt mult mai fine și mai complicate decât le expun eu aici și ne pot asigura supraviețuirea o perioadă mai lungă. Mai este și posibilitatea împrumutului la băncile centrale direct de către state și cu siguranță vor cădea toate barierele actuale. Am vulgarizat un pic această situație la care statele chiar au niște soluții foarte complexe. Important este să vedem unde se ajunge cu factura și cât din ea va fi preluat din Europa. 

Și ar mai fi ceva dureros. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar trebuie să vorbim. Povara statului va fi foarte mare pe lângă ce are deja. Adică pensii și bugetari. Cred că nu-și mai închipuie cineva că pensiile se vor mări. Ar trebui să încerce să facă exercițiul plății lor fracționate, mai ales cei cu pensii speciale sau foarte mari.

În privința bugetarilor, știu că e delicat, cu excepția sectoarelor de primă linie, armata de funcționari de prin diverse companii și ministere ar trebui să se pregătească de solidaritate în această chestiune. Și activitatea lor este încetinită și trebuie judecată ca atare. Nu o spun cu răutate, dar aici toată lumea suferă. Să dea Domnul să nu se întâmple nimic și să putem merge mai departe, dar trebuie să avem în vedere și asta.  

Bonus: presiunea pe care o vor pune pe fiecare resursă cei 100 de mii de români întorși acasă și care nu au venituri aici. Cu ei ce facem?

Cum să ajuți părinții în țara care disprețuiește bătrânii

M-a sunat un cetățean astăzi la prânz, la România în Direct. Era din Slatina. O dată la cinci zile se duce acasă la mama sa să-i ducă cele necesare. Intră în curte și lasă cumpărăturile deoparte. În curte e scos de fiecare dată un scăunel care-l așteaptă. E la vreo zece metri de casă, îmi spune. La fereastră este mama lui. Mai stau de vorbă unul cu altul,așa de la distanță. 

Mama lui e bolnavă de cancer la sân. Este operată de două ori la Fundeni. Și în casă mai este o fată a ei, sora omului nostru. Are 41 de ani și are sindrom Down. Femeia trebuie să aibă grijă de ea, dar și de copil. Acum cu atât mai mult de vreme ce este și va rămâne singurul sprijin al fetei. La țară, probabil e o singură farmacie. Acolo nu e nici magazin mare de la care să te aprovizionezi. Mai e și curtea de care să te ocupi și probabil ceva animale. 

Într-un alt colț de țară, la Vaslui, o femeie de 80 de ani îngrijește de un copil cu probleme neurologice. Acesta are 51 de ani și este singurul sprijin. Și misiunea ei în viață. Celălalt fiu este la Focșani de unde trimite tot ce trebuie. ”Mă îngrozește gândul că atunci când mama nu va mai fi, nu știu ce să fac cu fratele meu.” Aveți mai jos poveștile de la România în direct.

Un milion de probleme diferite pentru un milion de oameni diferiți. Și un ceva care le leagă. Toate aceste cazuri ar fi trebuit să aibă parte de ajutorul unui sistem de asistență socială. Niște funcționari ai statului ar fi trebuit să știe exact de ele, să vină mereu acasă și să dea o mână de ajutor. O femeie de 80 de ani nu mai are puterea dea se îngriji corect de un adult care nu se poate deplasa. Amândoi au nevoie de un sistem de stat care să-i ajute. Din păcate asistența socială nu funcționează decât punctual și sincopat. E în funcție de oamenii care sunt aduși acolo, de profesionalismul celor din  primărie sau de la CJ, dar mai ales de banii dați acolo. 

Ani de zile ne-a plăcut însă mai mult să punem borduri și panseluțe decât să ne ocupăm de treburi din astea. Ne-a plăcut să aruncăm cu bani în cei care stăteau degeaba și să facem un sistem prin care să le luăm voturile. Pentru cei în situații dramatice am pregătit o pungă de ulei și un pachet de făină. Și din când în când i-am trecut în catastif. 

Cu greu și de abia după insistența încăpățânată a emisiunii România te iubesc s-a creat un sistem prin care statul a aflat de copiii care sunt lăsați în grija bunicilor. Până atunci nimeni n-a vrut să știe de asta. Iar acum avem o grămadă de bunici care cresc copii și care mai au pe cap și virusul acesta. Și în foarte multe locuri o slabă mână de ajutor. 

Multă lume se întreabă de ce pensionari umblă atât de mult prin oraș. Un motiv ar fi cel legat de prețuri. Pentru că mulți sunt săraci merg acolo unde se află o promoție. La fel caută medicamentele în farmacii. După promoțiii și mai ales acolo unde le găsesc. 

Adevărul este că în România e o dramă să fii bătrân. E o perspectivă îngrijorătoare. Și probabil și o neînțelegere. La fel cum este și cu ora la care li se dă voie să vină în magazin. De ce nu la prima oră când poate fi mai curat, ci la prânz când deja au trecut sute de oameni pe acolo? Sper să aflu în curând. 

Și mai e, sper ceva. Ca după nenorocirea asta să vedem lucrurile care cu adevărat contează. Să luăm panseluțe mai ieftine și borduri mai deloc, dar să facem un sistem de asistență socială care să onoreze bătrânețea. Știu că nu aduce voturi, dar aduce liniște. 

Ah și să nu uit. O veste bună la final. Vedeți cum șterge viața toate prostiile alea care ne-au împărțit în două, părinți și copii? Cum am trecut de ”ce ăla al tău e mai bun” sau ”votezi numai hoți.” Nenorocirea asta mai pune niște lucruri în zona lor firească. 

 

Ce face mai bine Croația decât România în criza coronavirusului

Prietena mea Mirela Rus și soțul său Ionuț Copoiu stau de ani de zile în Croația. Ei s-au mutat cu arme, bagaje și pisici într-o țară care deși atunci nu era membră UE ne dădea câteva lecții în materie de civillizație și organizare. Mi-a plăcut mult Croația de câte ori am fost acolo și am observat de fiecare dată ordine și disciplină. Mirela mi-a scris zilele astea despre cum au procedat croații în criza coronavirusului. Pe data de 24 martie în Croația erau 361 de cazuri, fără decese. Iată ce-mi scrie Mirela.  

 

Adunarile publice sunt interzise, ca si stationarea a mai mult de 5 persoane intr-un loc

Si pe strada suntem sfatuiti sa mergem cate unul, nici macar cate doi (ideal doar o persoana sa iasa din casa, daca e necesar).

Magazinele si restaurantele, mall-urile sunt inchise, iar farmaciile, posta, magazinele alimentare si-au redus programul. Cam toate inchid maximum la 6 seara.

Parcurile si plajele au fost inchise sambata, dupa ce apelurile autoritatilor ca lumea sa stea acasa au fost ignorate in buna masura (erau oameni alergand, bandu-si cafeaua.) Incepand de azi, nu mai sunt premise nici deplasarile intre localitati.

Transportul public a fost sistat (doar pentru doctori, asistente, farmacisti, politisti etc. mai este permis…si taxiurile transporta gratis personalul medical) 

Feryboat-urile pentru insule circula inca, dar numai pentru transportul de marfa si pentru cei care au resedinta pe insula. Alte persoane nu au acces la bord.

Scolile sunt inchise de doua saptamani, dar televiziunea publica organizeaza lectii video in fiecare zi, cate o ora pentru fiecare grupa de varsta, ceea ce – din cate am inteles de la prietenii cu copii – este extrem de util.

Statul subventioneaza o parte din costul gradinitei pentru cei care inca lucreaza (doctori etc).

Split este oras universitar, avem aici o facultate de medicina si, prin urmare, un spital destul de mare. De fapt, doua. Unul a fost pastrat pentru cazurile obisnuite, iar al doilea a fost amenajat cu ajutorul Torcidei- galeria formatiei de fotbal Hajduk Split – exclusiv pt cazuri de coronavirus.

S-a deschis si o clinica speciala, unde cei care cred ca au simptome sunt vazuti de un doctor si daca doctorul considera ca simptomele sunt specific coronavirus, ii testeaza. S-a amenajat si un spatiu suplimentar cu 200 de paturi, intr-o sala unde de obicei sunt spectacole, in caz ca spitalul se aglomereaza.

Comunicarea de criza este foarte buna. Ministrul sanatatii Vili Berosh, care a fost numit doar in urma cu 6-7 saptamani (dupa ce predecesorul lui a fost acuzat de coruptie) este fata calma, rationala, cu autoritate, pe care o vedem de doua ori pe zi cu informatii clare despre evolutia situatiei si masurile luate. Alaturi de el este mereu directoarea spitalului din Zagreb unde sunt tratati pacientii infectati. De altfel, intr-un sondaj de saptamana trecuta, cei doi au fost votati ca fiind cele mai populare figuri publice din Croatia. Sondajul a fost organizat de unul dintre cele mai urmarite portaluri de stiri de aici, Index.

S-a infiintat un numar de urgenta special, 113, dedicat intrebarilor si situatiilor legate de coronavirus, avem si un website official numai pentru asta. Ministrul a organizat chiar vinerea trecuta o sesiune live pe facebook unde a raspuns intrebarilor primite.

Si o chestie absolut inedita (as zice o lectie de comunicare de criza pentru multe alte state, inclusive pt Romania) – pentru a contracara informatiile false care continua sa circule, ca peste tot, si aici – guvernul Croatiei a anuntat ca trimite informatii oficiale prin Viber. In 12 ore a adunat 325 de mii de viber fans.

Nu o să trag multe concluzii. Calmul, organizarea și solidaritatea sunt soluțiile unei astfel de situații. Și cred că cele două țări, România și Croația, sunt în linie cu tot comportamentul lor din ultimii ani. Ei, mai organizați și mai calmi, noi haotici și hei-rupiști. Aici se face diferența.  

 

Nu vă opriți la „recomandare” sau „obligatoriu.” Problema este cu cei care ne conduc

La finalul conferinței de presă de sâmbătă seara, Raed Arafat a mai avut de spus câteva cuvinte. Cred că ele reprezintă cel mai bine ce s-a întâmplat între oficialitățile române. 

“Azi cu toții am observat că un pic populația s-a relaxat, au fost la picnic, la drumeții. A fost nevoie să emitem și mesaj prin ro-alert. Rugămintea noastră către toți, chiar dacă recomandăm unele măsuri în timpul zilei, considerați-le ca fiind obligatorii. Comportați-vă responsabil, evitați plecările din casă dacă nu sunt necesare, respectați indicațiile autorităților.”

Obligatoriu este termenul cheie în acest comentariu strecurat pe sub ușă de către domnul Arafat. Dar de ce se întâmplă asta? Trebuie să știți mai întâi cum ia decizii grupul de criză constituit la Ministerul de Interne. El culege date și informații despre situația din toată țara și apoi ia hotărârile cunoscute sub denumirea de ordonanțe militare. 

Toate aceste decizii sunt unele politice și, de obicei, ele trec și prin gândirea a câteva persoane: ministrul Vela, premierul Orban, ministrul Câțu, dar și președintele Iohannis. Fiecare își conturează un punct de vedere pe baza datelor pe. care le are, dar și a chestiunilor viitoare care țin de politică. Pentru că aici are o mare încărcătură și ce se va întâmpla în săptămânile următoare cu guvernul, partidul de la guvernare. Sunt atât de multe necunoscute în privința asta, dar o singură certitudine. Nimeni nu vrea să-și frângă gâtul în această criză. Iar ghinionul PNL este că în cel mai bun moment al său are de înfruntat cea mai grea criză din ultimul secol.

În fiecare zi, acest grup de politicieni primește informații și propuneri de la diverse ministere. Toate datele mele arată că vineri la prima oră a dimineții, Ministerul Sănătății a propus grupului închiderea României ca în Italia. Adică interzicerea circulației, cu excepția locurilor de muncă, farmaciilor și a alimentarelor. De asta a și circulat acel document pe care statul a trebuit să și-l asume ca o gândire viitoare. Cineva i-a dat drumul ca să pună o presiune suplimentară asupra politicienilor sau să testeze care vor fi reacțiile sociale. 

Propunerea a fost analizată și respinsă din mai multe rațiuni. Este profund nepopulară în rândul unei părți a populației, nu există resurse pentru gestionarea ei, iar dacă iese prost și nu poate fi aplicată duce la prăbușirea masivă a încrederii în stat. Mai mult, este văzută ca ultimă resursă de apărare în fața pandemiei. În plus, oficial, cu actuala rată de testare și cu numărul de morți existenți, politicienii nu văd motivul pentru care ar face asta.

De asemenea, mai este și rațiunea economică. Și așa economia României a rezistat doar o săptămână. Dacă o oprim de tot, prăbușirea va afecta pe toată lumea. Și aici este durerea cea mai mare a PNL. De asta, în acest moment, bâjbâie pe lângă decizii, dau recomandări și nu constituie obligații. 

Mai pe scurt, se îmbată cu apă rece. Situația este la un pas de dezastru. Elementul de calcul politic ar trebui să lipsească cu desăvârșire. Câtă vreme vorbim de recomandări, situația nu se va schimba. Și așa nu respectăm regulile, iar tot ce ni se recomandă acum este o invitație la negociere. O mare parte din populație se supune, dar un segment important deja creează necazuri.

Zilnic primim semnale că mari mase de oameni se adună afară, se merge la magazine în aglomerații uriașe, iar o parte dintre preoți acționează ca un factor de răspândire a bolii. Tot ce ne mai trebuie acum este slăbiciunea unor politicieni. Pe lângă cei de la guvern, luați cazul Firea care și-a delegat atribuțiile.

Să nu ne mințim, clasa noastră politică nu a devenit mai bună și mai responsabilă în ultimele zile. Suntem conduși în cea mai mare criză modernă a umanității de aceiași oameni care au subțiat statul și l-au căpușat până a putrezit. Oamenii care ieri făceau toate combinațiile și-și aduceau toate neamurile în fruntea noastră s-au trezit că vine un val nemainîntâlnit spre ei. Sunt nepregătiți, divizați și fricoși. Și mai grav decât atât este că nu au un lider real între ei. 

Singura șansă a rezolvării acestei situații e în mâna oamenilor care știu medicină. Și care nu sunt interesați de politică. Ei știu ce-au de făcut, ce măsuri să ia, unde să taie și unde să interzică. Ghinionul nostru este c-am nimerit pe mâna unor politicieni homeopați. 

Ar trebui plafonate prețurile la produse de bază?

Am dezbătut în ediția de vineri a Avocatului Diavolului, cu Vlad Petreanu, despre nevoia de a plafona sau nu prețurile la produse de bază. Știți că există deja propuneri în acest sens, dar și că unele prețuri au luat-o razna. eu am argumentat că această plafonare este necesară pentru că o grămadă de oameni suferă și nu vor mai avea bani în perioada următoare. Iată argumentele mele. 

Cred că este inevitabil să trăim mai rău în săptămânile și lunile următoare. Este o perioadă grea, cea mai grea din viața noastră, ca societate, și cu siguranța cu toții vom simți turbulențe, dacă nu vom ajunge să trăim adevărate drame. Sacrificiul este esența acestei perioade și e greu de crezut că viața mai poate fi la fel în perioada următoare. 

Înțeleg și accept că lucrurile nu mai pot fi la fel, dar trebuie să fac apel la echilibru și cumpătare pentru că altfel nu putem trăi împreună. De aceea susțin și sunt de acord cu plafonarea temporară a prețurilor la anumite produse de bază. 

Ieri, mama mea de 70 de ani, m-a sunat să-mi spună că la magazinul de la ea de acasă spirtul s-a făcut 25 de lei. La hipermarketul de cartier, două doamne discutau în fața galantarelor despre uleiul care s-a scumpit cu doi lei, despre zahăr care a pus un leu, despre făină care e dublă ca preț. La fel la ceapă, la cartofi sau la lapte. 

Pentru foarte mulți români actuala stare de fapt este economic inacceptabilă. Economia noastră s-a dovedit a fi fragilă și s-a oprit în mai puțin de o săptămână. Deja zeci de mii de oameni sunt în șomaj tehnic, iar alții au încetat să mai meargă la muncă.   Tehnic, au încetat să mai aibă un venit sau primesc unul mai mic. Cât poate rezista financiar un român obișnuit în actualul context? Să fie vorba de o lună? Poate două? Sunt convins că cei cu dare de mână o pot face mai mult, dar în România venitul mediu este de doar de 3000 de lei. Iar asta pentru cei care muncesc. Ce te faci, însă cu cele 5 milioane de pensionari care primesc în medie 1250 de lei de la stat? De aceea plafonarea prețurilor este un binevenit ajutor social pentru milioane de români.

În al doilea rând, nu pot fi de acord cu argumentul potrivit căruia producătorii nu-și acoperă costurile. Ce vedem acum este speculă pentru că s-au scumpit produse care se aflau pe stoc, nu produse nou făcute. Cartoful nu avea niciun motiv de scumpire. La fel uleiul sau zahărul. Mai ales că benzina s-a ieftinit considerabil. Pot accepta că pe viitor vor fi unele probleme, dar nu acum. 

Altfel, plafonarea propusă nu vizează prețul, ci adaosul comercial. În continuare producătorii pot să-și facă prețurile în funcție de valoarea euro și de prețul materiei prime. Sunt de acord că ambele se vor scumpi. Ce nu ar trebui să poată face este să practice un adaos comercial care să-i îmbogățească pe loc. 

De altfel, nici măcar nu este nevoie de o lege nouă. Legea concurenței are deja un articol care vorbește de situații excepționale și temporare care pot duce la limitări de prețuri, iar acest articol poate fi aplicat. Iar statul are mecanismele și instituțiile necesare să o facă. 

În fine, ceea ce trăim astăzi NU este o criză economică. Aceasta este o criză sanitară cu impact profund asupra economiei. A doua zi după ce ne vom apuca de muncă, vom pune lucrurile în regulă. Dar acum trebuie să trăim și să suferim împreună. Societatea modernă nu poate accepta îmbogățirea nejustificată pe seama celor săraci. Veți spune că asta se întâmplă și în afara perioadelor de criză. Da, doar că acum noi suntem captivi și factorul libertate sau liber arbitru nu ne mai poate ajuta. De aceea prețurile trebuie plafonate, ca să putem supraviețui decent împreună.  

Argumentele lui Vlad, care a argumentat piața liberă, le găsiți în fișierul de mai jos. 

Foarte interesant este că majoritatea celor care au intrat în direct spun că o astfel de măsură nu este necesară. Cu argumente foarte interesante. Ce am învățat?

De la un furnizor de alimente am aflat că el este expus la valoarea reală a Euro, care între bănci a depășit valoarea de 5 lei. De asemenea, prețul scăzut al benzinei nu-l ajută pentru că s-a scumpit prețul muncii, iar multe camioane sunt blocate prin diverse țări. Dar deși nu ar accepta o plafonare la adaosul său, ar fi de acord cu o intervenție împotriva măririi Euro. 

Un alt argument pe care l-am auzit este că plafonarea la vânzător nu ajută cu nimic, dar că este importantă ca ea să existe pe lanțul de producție. Pentru că acolo au apărut scumpiri mai mult sau mai puțin justificate. Asta înseamnă că pe lanțul cu pricina lipsesc componente de aprovizionare sau că unele vin la prețuri mai mari. 

În fine, criza este inegală. Lucruri care lipsesc cu totul în orașele mari, se găsesc în magazinele de la țară.

În orice caz mecanismul de stabilire a prețurilor este extrem de delicat și o intervenție ar putea să dăuneze. Este clar, însă, că pe tot lanțul sunt oameni care astăzi au dat un tun. Or, astăzi, ideea este să trăim decent împreună.  

 

 

Aveți grijă de medici!

Uimitoare ediția din 19 martie a programului România în Direct pe care l-am realizat împreună cu Tudor Mușat. Am invitat în direct medici, asistente, oameni care de câteva zile se confruntă cu valul de coronavirus. Ce sentimente au, ce emoții, ce le lipsește și cum o să trecem peste asta? Că nu au de nici unele, probabil că vă așteptați. Statul român este, ca de obicei, nepregătit pentru astfel de situații. Se fac eforturi mari și pe ici-colo, pentru unii, se mai rezolvă câte ceva. ”Să vă spun întâi ce am”, a sunat una dintre introduceri. Adică douăsprezece măști și 12 costume pe care un medic ar trebui să le împartă cu o asistentă. Potrivit regulilor, acestea ar trebui schimbate la fiecare pacient. Dar asta este o glumă. 

Nu au cu cine să-și lase copiii este al doilea mesaj pe care l-am primit insistent din familii de medici. Amândoi nevoiți să meargă la spital, pe aceleași ture, dar și cu temerea că vor duce ceva și acasă. ”Nici nu știu cum să intru în casă”, ne spune unul dintre ei. ”Ne spălăm pantofii de fiecare dată la intrare, ne curățăm, nu mai purtăm niciun fel de accesorii.” 

Dar ce-i doare cel mai tare, dincolo de incapacitatea statului de a le da armele necesare, este lipsa de grijă a celor din jur. Mesajele au picat unul după altul. Ne-a sunat Etelka din Zalău. În farmacia ei trebuie să impună respectarea distanței cu forța. Deși are afișe nimeni nu respectă distanța. Dacă lucrează cu ei la celebra fereastră din ușă, atunci lumea se îmbulzește în spatele celui de la geam. Dar ce-a îngrozit-o cel mai tare ”sunt zecile de mașini cu număr de Italia și Spania” din curte de la supermarket. Proprietarii lor ar fi trebuit să fie în carantină sau în izolare, dar magazinele sunt pline de ei. 

Într-o altă parte de țară, la Timișoara, un cetățean tușește aprig pe holul de la cabinetul medicului de familie. Acesta iese afară și-l întreabă dacă vine din străinătate. Omul spun hotărât că ”nu” și lumea de pe hol se mai liniștește. Apoi, când îi vine rândul, intră în cabinet și recunoaște că vine din Italia. Medicul este surprins fără costum de protecție. Cu două zile înainte îi văzuse soția, răcită, care a uitat să-i spun că soțul i-a venit din nordul Italiei. Cheamă o ambulanță să-l ia. Aceasta sosește, dar încă nu i-a fost comunicat rezultatul testului. Fiind posibil contact, doctorul nostru nu s-a mai dus acasă și nici pacienți nu mai vede. Doar le trimite rețetele. 

La rându-i, Simona se simte fără apărare în fața valului de oameni care nu-i spun adevărul, dar și cu spatele la zid, neavând de mai niciunele când îi consultă. Are un nod în gât când vorbește la Europa FM. Și-mi dau seama exact unde ne aflăm. Prinși între două minciuni, acești oameni sunt primii care ar putea să cadă. Iar dacă doctorii o să cadă, cade și fragila linie de apărare pe care o avem. Astăzi este o atitudine civică, chiar patriotică, să-i apărăm pe acești puțini profesioniști care urmează să treacă prin încercarea vieții lor. Și a noastre. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem este să nu mai mințim. 

Stare de urgență pe hârtie

Cred că pentru momentul acesta al crizei, emblematică este intervenția secretarului de stat Nelu Tătaru, în ediția specială realizată de colega mea Alice Iacobescu la Europa FM. Domnul Tătaru nu are altă vinovăție decât folosirea ciudată a limbii române. Adică, mereu l-a necăjit un fel de traducere a prezentului continuu. Astfel, domnul Tătaru spune că „sunt” sau „avem” 10 mii de teste. Că ele „se află”. Și „se distribuie.” Știți că româna are și impersonalul acesta în care se face câte ceva. Nu e clar de către cine și mai ales când se face acel ceva. Însă, confruntat cu adverbele de către colega Alice domnul Tătaru a început să spună că de fapt testele de abia vin, că sunt contractate sau se află în fază de contract/promisiune.

Asta devoalează și o minciună a ministrului Costache care în audierile de la comisia parlamentară vorbea, iarăși, de existența a 10 mii de teste plus alte 40 de mii rapide. Doar că dl Tătaru spune astăzi că nu există nicio granație, nici măcar plata. 

Ast-noapte trebuiau să intre în România nu mai puțin de 300 de mii de costume de protecție și sunt așteptate milioane de mănuși. Ele sunt sau se află pe drum, dar iarăși fără nicio garanție. Și asta pentru că România este prinsă în mijlocul unei bătălii uriașe dată de cele mai mari puteri ale lumii, care încearcă să facă ce este mai bine pentru cetățenii lor. 

Între timp continuă semnalele din spitale. Libertatea îl publică pe acesta.

”Toți medicii ATI știm că mai repede sau mai târziu, toți vom ajunge să tratăm pacienții infectați cu noul conoravirus, dar noi, cei de la Colentina nu am văzut nici până în ziua de azi cum arată un combinezon de protecție sau o mască profesională. În schimb, îl vedem pe domnul manager Remus Mihalcea la televizor cum dă asigurări că spitalul este pregătit să preia cazuri de coronavirus”

Nu este singurul. Din spitale curg relatări despre oameni care lucrează și nu au nimic de protecție. Vorbesc de medicii care au operat o gravidă venită din Veneto sau de spitalul din Pitești care găzduiește o întreagă familie infectată, dar care uitase să spună acest lucru. 

Adevărul este că România e mult în urmă cu ce avea de făcut. La fel ca multe alte state. Diferența este că, la noi, toată treaba asta vine pe un fond de incompetență, de politizare, pe o corupție și o pilăraie de care restul lumii nu se bucură. Vezi finalul interviului cu Nelu Tătaru în care afli de colegele sale care s-au testat pe pile. Prăbușirea statului român într-o formă fără fond a fost atât de mare în ultimii ani încât la un moment dat ne-am speriat. Iar putreagiul acesta trebuie să devină acum, brusc, competent și de încredere. 

Este vorba de aceiași oameni care nu puteau vorbi în publicsau care se înregistrează unii pe alții, pe ascuns. Sau de cei care ani dezile au dus bătălii cumplite ca să nu mai fie verificați de lege. 

În condițiile astea trebuie să vedem realitatea, dincolo de prevederile decretului privind starea de urgență. Și să constatăm că toate cele ce nu le-am făcut sau le-am încălcat în ultimii ani, se întorc împotriva noastră.

De exemplu, potrivit Decretului privind starea de urgență, Poliția locală devine o parte din Ministerul de interne. Ca idee, ei ar trebui să îndemne la o mai mare distanțare socială prin cârciumile din orașele mici, pline cu tot felul de persoane întoarse de prin lume. Care e autoritatea Poliției locale în fața acestor cetățeni și cam câtă încredere răspândesc ei?

În domeniul sanitar, se aruncă cu bani pentru echipamente și angajarea de persoane. Doar că echipamente nu se mai găsesc, iar cumpărăturile trebuie făcute tot de băieții deștepți care au păpat din fondurile spitalelor ani de zile. Sper ca angajările fără concurs să fie realmente utile. 

În domeniul social, nu au voie să înceteze contractele colective de muncă. Dar acestea sunt doar în ramuri mari ale industriei și acolo unde sunt sindicate. Doar că în România, în mii de companii oamenii nu au sindicat și sunt la mâna patronilor care și ei sunt în imposibilitatea de a continua afacerile. Chiar de nu-i vor da afară, scriptic, tot nu vor putea plăti.

În relația cu băncile, statul s-a dat atât de tare la o parte, că nu a stabilit nici măcar niște termeni maximali și minimali în care să se desfășoare noile relații. 

Amuzantă este povestea din justiție unde se spune că unele procese se pot desfășura prin videoconferință. Amuzantă pentru că majoritatea instanțelor nu au așa ceva. 

Și mai e ceva. Statul român nu a construit spirit comunitar de-a lungul ultimilor ani. Majoritatea reprezentanților săi s-au grupat într-un fel de castă și elită conducătoare. Au îndepărtat și au alienat pe toată lumea. 

De asta spun că starea noastră de urgență este deocamdată pe o hârtie. Pe care fiecare o va interpreta în felul și puterea sa. De asta lucrurile nu vor merge perfect, nici măcar bine și va trebui să ne apărăm singuri. Sau să trăim iarăși un noroc istoric.