social

Soția unui polițist: ”Vreți să știți cum e cu adevărat?”

Este de ajuns să citești doar un pic forumurile sau comentariile de pe FB la sinuciderea criminalului care a ucis un polițist. Este un val de neîncredere la adresa Poliției și puțini sunt cei care nu cred că omul a fost omorât în pușcărie. 

Contribuie la asta valul de mesaje emoționale venite dinspre Poliție. Începând de la cel al lui Marian Godină care spunea că ”din păcate, nu s-a opus” și continuând cu alte editoriale. Prezentarea criminalului ca trofeu adaugă la povestea asta. Și apoi lumea și-a adus aminte că și asasinul din 2017 al unui polițist din Suceava s-a sinucis în pușcărie. Tot singur în celulă. 

Oamenii pun întrebări. Și e firesc să fie așa. Când limitele discursului exced spațiul legalității, când mesajul din întreaga poliție este revanșard, lumea se va îndoi. Suspiciunea este, de altfel, o constantă a spațiului nostru și astfel de atitudini nu fac decât să o alimenteze. Nu ar mira pe nimeni să afle că există comandouri de justițiari care fac dreptate. S-ar găsi destui care să-i și apere.  

Evident aceasta este o supoziție, o deducție care vine direct din logica frântă a celor care au promovat discursul la care mă refeream. Cu ocazia asta ei au aruncat o suspiciune asupra întregului corp profesional și au ratat ținta pe care ar trebui să o urmărească. Și anume corupția, delăsarea, incompetența și politizarea Poliției. 

Cristi, polițistul omorât la Timișoara, a fost trimis la moarte într-o acțiune prost croită, neechipat, nepregătit pentru acest gen de operațiuni. Rolul său în societate era altul. Moartea sa este capătul unui lanț la care se adună zeci de compromisuri și influențe greșite. Moartea sa nu mai poate fi întoarsă. Ar fi putut fi, însă, semnalul unui reașezări în Poliție. Ținta a fost alta.

Iar ca să vedeți care este situația reală, ascultați-o mai jos pe Cristina! Soția unui polițist, care este omologul lui Cristian, stă cu inima strânsă de fiecare dată când pleacă el de acasă. Ea este și femeie de serviciu și psiholog pentru postul soțului său. Iar el știe când pleacă, dar nu când vine. Și nici măcar când dă pistolul la curățat nu se întâmplă asta. O unitate de apărare publică, lăsată de izbeliște. Întrebarea este dacă mergem mai departe.    

 

Viorica din capul statului și Mihăiță din capul satului

Un reportaj al colegilor mei de la Digi 24 a stârnit o mică furtună în localitatea Frăsinet, județul Călărași. Reportajul spune că primarul a dat afară doi angajați de la Primărie, paznicul și femeia de serviciu, ca să-i angajeze soția și fiul. Asta e! Un fapt banal. 

Consiliul Local a aprobat refacerea organigramei, posturile s-au desființat. S-au făcut altele noi, pe altă organigramă, noroc pe cine a tras lozul să fie în familia primarului. Recunoașteți că astfel de informație nu mai are cum să vă mire. Ea este obișnuința locului în România și sunt alții mai cu ștaif care și-au adus neveste, copii și amante, cumnați, nepoți și cumătre în posturi mai călduțe și mai de pe la București. Nici nu câștigă puțin femeia de serviciu de la Frăsinet, Călărași, salariul ei urcă acum la 3100 de lei. 

Cel mai tare la povestea îmi place privirea lui Mihăiță Sandu care, chestionat de reporter, pare a avea o neînțelegere sinceră asupra situației. Urmăriți-l! Și care e treaba, frate? Ce am făcut așa grav? Nu așa face toată lumea? Asta pare să spună privirea lui.

 

Dar poate asta e cea mai puțin surprinzătoare treabă. Domnul primar Mihăiță Sandu are doar 10 clase și alea împlinite la seral. Înainte de a ajunge primar a fost paznicul școlii și șofer personal al directorului acesteia. Iată ce spune directorul școlii pentru Adevărul: ”El când se semnează transpiră pentru că scrie pe litere. L-am ajutat pe acest om cât am putut pentru că aşa este într-o comunitate.(…) Este păcat că s-a ajuns în această situaţie, dar, repet, cu el nu poţi să discuţi. De când a ajuns primar i s-a urcat la cap, se crede Dumnezeul tututor. Eu vă spun sincer că nici nu l-am votat ca primar.”

Mai mult, dacă ai răbdare să scotocești măruntaiele internetului, o să vezi că domnul primar pare că și-a pregătit angajările din vreme, căci într-un inteviu în presa locală spune că are un conflict cu femeia de serviciu și că scapă și de paznic în 15 zile. În rest, despre el apar doar fapte destoinice: a pietruit câteva drumuri, a obținut o asfaltare, a refăcut Căminul Cultural, o să pună și câteva becuri, e activ pe Facebook, a făcut rost de un buldo-excavator pentru comunitate. 

Doar prin comentariile de pe FB mai veză că promisiunea aducțiunii de apă nu e tocmai îndeplinită, că noroaiele sunt la locul lor, că echipa de fotbal nu e tocmai trebuincioasă. ”Nu avem bani. Chiar am făcut prea multe pentru nici doi ani de mandat”, spune primarul.

Și de ce ne interesează pe noi toate acestea ar fi întrebarea?

Pentru că trebuie să știm exact locul în care am ajuns noi ca nație și politicienii noștri. Trebuie să înțelegeți de ce doamna Dăncilă, domnii Iordache și Nicolicea, chiar și domnul Dragnea, se bucură de un succes stabil. Dacă primarul are zece clase, cum o să arate premierul? Evident că ei vor avea un limbaj comun. 

Cartea, învățătura, locul știut în societate, nu mai sunt astăzi argumente ale liderului. Acesta trebuie să vină din rândul poporului care îi seamănă. Nu-i musai ca omul să mai știe ceva, să aibă o ascensiune corectă. E de ajuns să vorbească pe limba lor, să înțeleagă măruntul problemelor și să trăiască, el și ai lui, în scenariul propus de la centru. 

Dacă guvernarea se face prin sărăcie și prin dependență de PNDL, ce altceva să aștepți de la un primar decât să fie pe traiectoria stabilită de partid? Acesta trebuie să sprijine liderii, să-i aplaude și să-i pupe sistematic, cum o face și Mihăiță Sandu în interviurile din presa locală. Căci, da, toate proiectele de la Frăsinet sunt în PNDL și cu bani de la Consiliul Județean. Comuna are doar 1800 de locuitori și o promisiune că unii locuitori vor munci pentru angajatori care îi vor lua cu microbuzele la muncă, în afara localității. 

Sărăcia, plecatul în afară, noroiul, cer lideri adaptați momentului, nu principii înalte. Pentru că nimeni nu mai face legătura între valorile morale și starea de mlaștină materială în care se zbat. Dacă în Parlament, în fiecare zi are loc un nou asalt asupra moralei și al bunul simț social, ce te aștepți să se întâmple când se coboară într-o comună din Călărași? 

Cum să înțeleagă primarul că angajarea întregii familii la stat este o problemă, când statul este singura resursă și cea mai importantă? E o chestiune de supraviețuire, iar acesta este mesajul zilnic: cine e cu noi trăiește bine, cine nu poate să moară. Până la urmă, toți fură la fel, nu?

Acesta este modelul de guvernare al PSD și al vechilor partide, prieteni. Model care a ajuns la fundul sacului. Se afundă din ce în ce mai mult în izolare, în naționalism în sărăcie asistată și în puternica legătură feudală de-a lungul întregii verigi politice. Micile realizări se trâmbițează a fi eroice, iar lipirea de singura resursă viabilă, statul a devenit legitimă. Nimic nu mai e rușinos, nimic nu mai are îndoială, e cert că, dacă e bine grupului lor, atunci se merge mai departe.  

P.S. Un fost primar al localității a fost condamnat pentru c-a cerut mită la lucrare de aducțiune de apă. Nicicum nu e cu noroc la Frăsinet.

Foto de aici. 

 

Cazul procurorului Lazăr între manipulare și represiune

Cazul procurorului Augustin Lazăr este atât de complicat încât îți trebuie o pensetă ca să restabilești adevărul și să-l ferești de manipulare. Cel mai bine a făcut-o Diana Onicioiu în articolul său din publicația dela0.ro. Acolo, faptele sunt clare și dau prilejul câtorva concluzii care te împiedică să faci politică în acest caz.

Astfel, articolul bine document al Dianei spune că Augustin Lazăr a fost o rotiță în sistemul de opresiune al securității comuniste. Comisia pe care o conducea era aparența de legalitate pe care Securitatea o folosea ca să-și acopere faptele. Comisia nu l-a văzut și ascultat niciodată pe Iulius Filip. Comisia aplica un regim diferențiat condamnaților despre care se știa că sunt politici. Existau metode ca să nu faci parte din acest mecanism. 

Este clar în acest  moment că Augustin Lazăr nu a participat la condamnarea, torturarea sau aplicarea unor tratamente abuzive asupra lui Iulius Filip. Eticheta de torționar este manipulatorie și rușinoasă. Așa cum întregul caz, prezentat astfel, vrea să ne spună că Lazăr este un securist și pe rit vechi, dar și nou. Deși aceasta este o altă inversiune completă a faptelor. 

Mai mult, potrivit legii, procurorul Lazăr nu este responsabil de poliție politică nici măcar prin exercitarea atribuțiilor de serviciu. Statul român nu a fost de acord cu această formulare.  

Ce avem noi de judecat este foarte complicat. Și, anume, dacă un slujbaș cinstit care a fost parte din aparatul de represiune comunist, poate fi Procuror General. Mai mult de atât, acest procuror are o atitudine corectă față de actul juridic actual, față de condamnați și față de încercările masive de intimidare și siluire a actului de politică penală din România. 

O altă întrebare care se pune este dacă atitudine aceasta corectă de acum, este suficientă pentru a balansa trecutul. Și-n fine, ce te faci când tabăra corectă este gata să piardă un om valoros, dar care are o întrebare din trecut? 

Pentru a lămuri aceste lucruri trebuie să ne întoarcem la rădăcina luptelor noastre anti-comuniste. Și să începem cu punctul 8 din Proclamația de la Timișoara. Ea cuprinde cel mai bine întreaga noastră filozofie anticomunistă. Și spune că toți activiștii PCR ar trebui îndepărtați din viața publică pentru trei mandate. Desigur, proclamația spune că activiști sunt cei care și-au părăsit meseriile ca să lucreze pentru Partid. Proclamația mai spune, însă, că Revoluția a fost pornită împotriva întregului aparat de Partid, pentru înlăturarea acestuia, nu pentru a face loc unui grup din interior. Acest lucru este în cea mai mare măsură un eșec, de vreme ce o grămadă de activiști, securiști sau procurori vinovați de fapte mai grave nu au problemele lui Lazăr. 

În fine, un al doilea reper este raportul de condamnare a comunismului și discursul rostit de Traian Băsescu în Parlament în 2006. Acesta menționa între 500 de mii și două milioane de victime făcute de aparatul de represiune comunist.  Las aici, spre citire, fragmente din ce a spus Traian Băsescu:

„Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna, în numele statului democratic, regimul comunist din România.”

„Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă.”

„A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică”

„Într-adevăr, a fost vorba de un regim ilegitim, întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie a cultivării sistematice a urii, pentru care „lupta de clasă” şi „dictatura proletariatului” simbolizau esenţa progresului istoric.”

„Importată din URSS, ideologia comunistă a justificat atacul împotriva societăţii civile, a pluralismului politic şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin asasinat, deportări, muncă forţată, întemniţare a sute de mii de oameni.”

„În spatele măştii „umanismului socialist“ s-a ascuns cel mai profund dispreţ pentru om ca individ.” 

Traian Băsescu a încheiat spunând că statul român trebuie să găsească mijloace prin care condamnările pronunțate să fie anulate. În fine, esența acestui raport era că Nicolae Ceaușescu și partizanii săi nu ar fi reușit fără sprijinul unui grup masiv de oameni dedicați aparatului comunist. La data respectivă, acesta a fost cel mai contestat lucru de partea care vrea acum înlăturarea lui Lazăr.

Face parte Augustin Lazăr din acest grup care, de voie de nevoie, a sprijinit aparatul comunist? Eu zic că da. 

Sunt unul dintre cei care apreciază activitatea sa din ultimii ani. Este un erudit, un om plăcut, care și-a făcut corect datoria și-a făcut ce trebuie pentru breasla sa. Am scris despre asta. Îmi place că s-a opus siluirilor justiției. Mi se pare că e un profesionist de care România are nevoie. Cred, însă, că o funcție de natura aceasta, cu un astfel de trecut, pune la îndoială întregul demers pentru justiție și libertate ți va fi permanent o sursă de atac asupra breslei. 

Aceaste valori nu sunt doar pentru azi, nici pentru PSD, Dragnea și alții care manipulează această speță. Aceste valori sunt în primul rând pentru oamenii obișnuiți, cei fără apărare și cei care au suferit în prigoana comunistă. Că Liviu Dragnea și gașca sa se folosesc de o dramă a noastră a tuturor, este dureros. Faptul că domnul Lazăr a fost acolo este incontestabil, însă. Iar noi trebuie să veghem și la memorie și la viitor. E un procuror bun, dar România are nevoie să rezolve o problemă de decenii.

Ce o să facem mai departe când PSD va numi pe cineva care nu are standarde corecte? Ceea ce oricum se va întâmpla. Mandatul domnului Lazăr expiră. Cu sau fără acest moment, nu va fi nominalizat. Deci ce se va întâmpla? O să avem răbdare. După cum vedeți, istoria adevărată  are prostul obicei să iasă la iveală. 

P.S. Desigur, discuția ar fi fost mai simplă dacă domnul procuror Lazăr ar fi dat un interviu complet despre această situație. Cred că răspunsurile sale ne-ar fi luminat în bună măsură.  

 

Povești de radio: fostul sau fosta la nuntă

Vă spun cu mâna pe inimă că uneori aud la radio povești de-mi stă inima și mintea în loc. În primul rând, trebuie să le mulțumesc ascultătorilor că au atât de multă încredere în noi încât să ne împărtășească gânduri și întâmplări care pot părea foarte intime. În al doilea rând, trebuie să recunosc că viața este făcută dintr-o grămadă de mici detalii și lucruri surprinzătoare, care reprezintă mult mai mult decât bula de o avem pe Facebook. Nu e niciun film care să poată ajunge la trăirile și întâmplările pe care le au mulți oameni. 

Așadar, provocarea de azi este puțin neobișnuită. Pentru că nu multă lume ar face așa ceva. Cine și-a chemat fostul sau fosta la nuntă? Exact, să-i cheme între invitați, așa, ca foști prieteni. Sau poate c-au apărut ei pe neașteptate. Da, lucrurile astea se întâmplă, oricât de necrezut ar părea. Nimeni nu vrea să-și vadă trecutul pe acolo sau mai ales nimeni nu vrea să vadă trecutul partenerului de viață. Doar că lumea e mai complexă de atât. Ce ziceți de o poveste în care el și ea, foști, se întâlnesc în calitate de mire și mireasă, dar fiecare cu altcineva? Dar de domnul care a ales să rămână cu altcineva în noaptea nunții?

Vă avertizez. Ce veți asculta se termină prost. Chiar tragic, îndrăznesc să spun. Ascultați, o să vă ia doar câteva minute!

CNAIR: ”Vă sfătuim să mai mergeți cu trenul”

Dacă nu mai aveți răbdare, treceți direct la ascultarea interviului. Pe unii o să-i surprindă, pe alții o să-i stupefieze, alții vor fi indignați, unii vor râde. Până la urmă, o să ascultați ceva cât se poate de omenesc. Vă asigur măcar că o să râdeți. Și apoi o să fiți un pic debusolați. 

Pentru toți ceilalați, citiți un pic!

Nu știu câtă vreme ați pierdut de Anul Nou pe  drumurile din România. Nu știu dacă v-ați blocat între stațiuni sau dacă v-ați rupt mașina pe undeva pe un drum uitat al țării. Bănuiesc că multora dintre voi li s-a întâmplat. Așa cum mă gândesc că și în dimineața asta, când primiți acest text, mulți ar trebui să fie blocați pe undeva.

A nu circula, a fi blocat, a avea drumuri proaste este deja o axiomă românească. România a construit anul trecut doar 60 de kilometri de autostradă. Adică i-a dat în folosință pentru că 22 erau construiți de cu un an înainte. Trei dintre acești kilometri leagă Bucureștiul de o autostradă de la marginea sa și care nu duce nicăieri. O părticică din aceste autostrăzi s-au dărâmat deja sau au probleme de construcție. Iar alte zeci de proiecte stau să înceapă sau nu, într-un marasm birocratic. Nimănui nu-i este clar de ce trăim această incapacitate de a face ceva. Bani sunt, companii sunt. șefi sunt, Europa ar vrea să nea dea, dar aproape nimic nu se mișcă. 

În condițiile astea ar fi nevoie de un super-erou. Iar dacă statul român nu are un constructor super-erou, atunci are un comunicator super-erou. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR este personajul pozitiv de care are nevoie toată lumea. Chiar dacă drumul s-ar dărâma lângă el, ar găsi și un cuvânt bun. Chiar dacă ar fi milioane de gropi, te-ar asigura că așa este peste tot în lume. De ar fi aglomerația cea mai mare, este, evident, din cauza mașinilor. Și de nu am avea autostrăzi, e vina constructorilor. 

Domnul Șerbănescu este copilul optimist din celebrul banc. Copilul găsește sub bradul de Crăciun o balegă, dar este ferm convins c-a primit un căluț care tocmai stă să apară. Așa și noi cu drumurile. Nu le vedem sau sunt rupte, dar și când vor apărea, vor fi minunate. Ascultați și nu o să mai fiți niciodată supărați pe drumurile din România!

Iată pe scurt și câteva idei:

”Nu mai sunt gropi în România. Sunt eradicate. Sperăm să nu apară o asociație de protecție a gropilor. Toate drumurile din lume au gropi.

Aglomerația apare doar în anumite perioade ale anului și pe anumite segmente. Dacă scăpăm de Brașov se circulă bine. 

O soluție ar fi noua șosea de centură pentru care acum se proiectează. Pentru Ploiești-Brașov așteptăm o nouă autostradă pe care o contractăm acum. De la Pitești la Sibiu poate vom avea în 2025. 

Am stat patru ani în China și vă asigur că și autostrăzile chinezilor care sunt cu 12 benzi se blochează.

La noi e o atmosferă de lucru. Când lumea se distrează, noi suntem pe drumuri. Când lumea ciocnea pahare, noi am avut de lucru în noaptea de Revelion.

Cine o mai spune că nu e sare pe drumuri, să se uite la oile alea de pe E81. 

Un factor al aglomerației este participantul la trafic. Cu cât sunt mai multe mașini, cu atât e mai mare aglomerația. Vă sfătuiesc să mergeți cu trenul. Știți că America a fost construită cu trenul. Puteau să o facă cu diligența.

Știți cum e într-o garsonieră. Dacă e unul singur, e bine. Dacă sunt patru e aglomerat. 

Anul acesta ar trebui să apară 118 kilometri de autostradă. Dar nu promitem nimic. Acum nu mai există niciun impediment pentru avântul revoluționar al constructorilor. 

Deși nouă ne place să ne văităm, să știți că drumuri în România avem.” 

Nu v-am spus eu că e bine?

Foto: Inquam Photos.

 

 

Prăbușirea

Finalul de an îmi pare un roller-coster accelerat, dar care nu mai are stație. Mecanicii lui își închipuie că va merge la nesfârșit și că ar putea supraviețui cu călători cu tot, dar adevărul este că el nu mai are frâne. Și în loc de șase stâlpi, mai stă în vreo doi, dar ei spun că merge și așa. Prăbușirea trebuie să fie însă pe aproape. O societate nu poate funcționa fără toți stâlpii ei, fără moderație ș fără negociere.

Mă uit pe comunicatele care curg dinspre economie. Bursa s-a prăbușit, cea energetică a simțit o creștere a prețurilor cu 14 la sută, băncile trebuie să vină cu bani de acasă, pensiile populației sunt furate de către guvern. Se scumpește și internetul, iar statul nu mai poate plăti nici măcar ce are acum, darămite ce-a promis.

Nu știu dacă ați remarcat că noile taxe sunt însoțite de blocarea unor drepturi bănești cu care PSD s-a tot lăudat. Altele au fost înghețate la nivelul din acest moment, multe drepturi îndreptate către lunile următoare. E semnul cel mai clar că șandramaua s-a rupt, atunci când nu mai poți plăti nici propriul electorat. 

Pentru a finanța însă nivelul uriaș de lene și incompetență din statul român e nevoie să-i asuprești și mai tare pe cei care fac ceva. Astăzi PSD a hotărât că plătește toată lipsa de realizări din ultimii ani cu premiul că se poate merge și mai departe așa. 

Uitați-vă în jur: cei care au produs cel mai puțin în ultimii ani, cei care nu au făcut străzi, școli și spitale trăiesc cel mai bine în România. În 30 de ani ei nu au construit nimic și totuși au cele mai mari salarii, cele mai mari beneficii și privilegii. De la salarii, la pensii speciale, la telefoane de serviciu, mese, hoteluri și vacanțe, toate le aparțin și sunt plătite de toți românii. 

În plus, Dragnea și echipa sa le-au dat și sentimentul impunității. Ei nu sunt vinovațoi de nimic și nu vor mai fi vreodată. Nu răspund pentru abuz în serviciu, pentru evaziune, nu pot fi trași la răspundere penală. Dacă au fost trași la răspundere trebuie exonerați. Totul ca să le fie bine. 

Numai ieri, CSM a hotărât într-un dispreț profund că e bine la ce complet a ajuns domnul Dragnea și că așa trebuie făcurt. Acesta este semnul pentru toată gașca că vor fi mereu protejați. 

Rețineți că niciuna dintre măsurile economice sau juridice care au fost aplicate nu au fost vorbite cu nimeni. Nicio voce rațională nu a fost ascultată. Dar cam aici s-a dat măsura prostiei lor. Prăbușirea a început. Lumea civilizată nu rezistă fără mecanisme economice echilibrate, fără un echilibru social și cu o conducere clientelară și coruptă. 

Urmează  o perioadă cu inflație majoră, cu pușcării golite, cu inegalitate uriașă între partid și restul lumii și cu o adâncire progresivă a sărăciei. Fibra socială cea mai bună a țării este deja plecată și văd un val nou de plecări. Vom rămâne doar cei blocați aici sau pentru care este prea târziu. Și, desigur, generația tulbure a incompetenților care ne conduc. 

Cu Europa departe sau dezinteresată vom arată întâi ca Belarus, apoi ca Moldova și apoi cine mai știe cum. Asta se va întâmpla în aplauze până când se vor lovi cu capul de gard. 

 

Testul cu anvelope pe care l-am trecut la limită

Pentru că folosesc cauciucurile lor iarna asta, Nokian mi-a trimis o scrisoare cu câteva sfaturi care să-mi fie de folos peste iarnă. Și să mă scutească de niște bani vara viitoare. E vorba de sfaturi legate de păstrarea anvelopelor de vară în timpul iernii. Unde le pui, cum le împachetezi. Sunt șase chestiuni. Pe unele le-am făcut pe altele nu.  Vă puteți da și voi bifă la câte ați făcut.

  • Verificați vechimea anvelopelor și achiziționați altele noi cel mai târziu la fiecare 6-10 ani – Da, am verificat. Am schimbat la limita de sus, 10 ani
  • Verificați starea suprafeței de rulare și îndepărtați pietrele mai mari din caneluri – Niciodată nu mi-am bătut capul. Se uită băieții de la vulcanizare?
  • Spălați anvelopele și lăsați-le să se usuce complet înainte de depozitare – Nu am făcut asta niciodată, habar n-aveam. 
  • Păstrați anvelopele într-un loc răcoros și uscat – Asta da, le-am ținut în magazii.
  • Protejați anvelopele împotriva luminii solare și a substanțelor chimice – Le pun în saci. Și stau la întuneric.
  • Pentru mai multă liniște, lăsați totul pe seama profesioniștilor de la hotelul de anvelope. – Eu le am pe ale mele la hotel, nevastă-mea nu a vrut. Vedem care e diferența în câteva luni. 

 

Pe scurt s-ar traduce așa: „Locul ideal pentru depozitarea anvelopelor este un spațiu răcoros, cu temperatura sub 15ºC, în care anvelopele rămân uscate. Sunt de preferat spațiile întunecate protejate de lumina soarelui, deoarece radiațiile UV vor reduce durabilitatea anvelopei”,  spune Martin Dražík, manager de produs la Nokian.

Încă două chestiuni care mi s-au părut utile.  Prima pe care nu am știut-o niciodată este că anvelopele nu se spală niciodată cu un jet puternic de apă. „Când spălați anvelopele, țineți jetul de apă departe de anvelopă, deoarece este posibil să desfaceți cauciucul de materialul de sub el. Acest lucru poate cauza ruperea anvelopei odată ce este utilizată din nou”, spune Martin Dražík.

Al doilea este că nu trebuie să puneți nimic peste ele acolo unde le țineți. Le pui în picioare și așteptați să le vină din nou vremea. Sper că v-au fost de folos. 

 

 

Ne dezbrăcam și noi mai puțin la piscină?

Am una nouă de la piscina unde mi se întâmplă lucruri misterioase. Știți voi, v-am mai povestit de ziua în care mi-a dispărut un pantof. Doar un pantof. Și, deși l-au căutat angajații hotelului, nu a mai apărut. Apoi de ziua în care un tătic a intrat cu două fetițe în vestiarul bărbaților. 

Noutatea a venit acum câteva zile. Știți dușurile alea de pe marginea bazinului. Faci repede o băiță înainte de a intra și eventual, te mai cureți de clor când ești, dacă te duci pe la saună, jacuzzi și așa mai departe. De obicei, la piscină e atmosferă relaxată cu lume destul de puțină. Dar acum era o după-masă în care chiar se adunase destulă populație. Și ca niciodată, multe familii cu copii.

Mai mult

România, lucruri care (nu mai) contează

Deunăzi, la spălătorie, mi-au spălat mașina patronul și nevasta lui. Nu mai au decât doi oameni de ceva vreme și nici nu o să mai vină altcineva. Bani puțini, multă muncă. De abia au putut să oprească un băiat la vulcanizare.

Au bătut toate satele de pe lângă București, dar ”nu prea se mai vrea”. Și așa e plin de afișe cu locuri de muncă, pe toți stâlpii din comună: de la frizerie, la spălătorie, la vulcanizare și companii de construcții. Niște băieți de la ”logistică” mi-au pus unul drept în fața porții, poate mă duc eu. 

Mai mult

Ce ar trebui să învețe guvernul României de la un mic oraș din Polonia

Un prieten de-ai mei a călcat recent prin Polonia. Nu ați auzit probabil de Rzezsow și nici nu aveți de ce. E un oraș mic, de nici 200 de mii de locuitori, dar sediu al mai multor companii internaționale. Orașul arată impecabil și pe lângă asta are 49 de linii de autobuz, aeroport, e un nod feroviar important și e în preajma unei autostrăzi.

Rzezsow bucură de o dezvoltare explozivă în ultimii ani și imediat o să vă las să înțelegeți de ce și mai ales cum Polonia are așa un avans în fața noastră. Omul mi-a explicat și unde greșesc guvernele României și de trăim pe o falie așa de mare în ultimii ani.  

Mai mult