Câteva lucruri din Germania pe care nu o să le vezi curând în România

Am o prietenă care locuiește în Germania de aproape 20 de ani. Îi vizitez pe ea și pe soțul său relativ des și facem schimb de idei despre diferențele de trai și civilizație dintre cele două țări. Iar unele sunt atât de mici, dar fac o diferență uriașă.

1.În Germania, ideea de reciclare este intrată în sânge. Nu poți să sortezi gunoiul altfel decât ți s-a indicat și altfel decât la culorile cu pricina. Dacă nu faci asta, gunoiul nu va fi ridicat. Copiii sunt învățați de mici să facă asta. E marca întregii țări.

2.Câtă vreme faci baie sau te speli pe dinți, trebuie să oprești apa câtă vreme te săpunești sau te periezi. ”Apa care curge fără rost e o resursă importantă care se pierde”. Germanii fac asta aproape toți și e contaminant. Câtă vreme sunt acolo, la fel procedez și eu.

3.Oriunde ai parca mașina pe stradă, există un aparat de taxat. Am plătit aproape 5 euro pe două ore. Nu există ideea de a nu plăti, amenzile sunt mari și de neevitat. Povestea asta cu aparatele de taxat ar rezolva cu ușurință o grămadă de probleme în București, începând de la locurile de parcare până la traficul din centru. Sunt curios câtă lume ar mai veni cu mașina în centru, dacă ar avea de plătit un euro pe oră.

4.Prietenii mei traversează strada doar pe la trecere. Nu vă gândiți că sunt absurzi. Se traversează și aiurea. Dar, dacă de față sunt copii, întotdeauna vor traversa pe trecere, astfel încât ”copiii să nu se ia după ei” și să traverseze apoi de unii singuri prin locuri nepermise.

5.Supermarketurile distribuie produsele producătorilor locali. Nu știu dacă este o obligație, dar micii fermieri din zonă își aduc fructele și legumele la supermarket. Același lucru se întâmplă cu produsele din carne și lapte locale.

6.La fel și cu restaurantele. Într-unul din ele era trecut și locul de proveniență al sparanghelului. Chiar așa suna felul respectiv: ”Medalion de vită cu cartofi noi și sparanghel din cartierul x”.  Aștept cu încredere un meniu în centrul Bucureștiului cu ”roșii de Ciorogârla”.

7. Școala în Germania se termină cam pe 25 iulie, au doar 6 săptămâni de vacanță. Dar, de la jumătatea lui iunie, nu prea se mai face carte de adevăratelea. Copiii participă la tot fel de proiecte și sunt pregătiți pentru diverse situații de viață. De exemplu, copiii construiau acum un ”hotel pentru insecte.”

8. La finalul clasei a IV-a toată lumea se pregătește să ia carnetul de biciclist. Orele se fac cu poliția și testul la fel. După obținerea carnetului pot să folosești bicicleta pe stradă, până atunci mergi doar pe trotuar.

9. Tot așa sunt învățați din grădiniță, de poliția locală, cum să meargă sigur pe stradă. Doi polițiști, special angajați pentru treaba asta, vin mereu în grădinițe și le explică ce au de făcut astfel încât să ajungă în bune condiții acasă.

I-am întrebat pe prietenii mei dacă pot să numească și un lucru pe care doar în România să-l vezi și niciodată în Germania. Au știut două: ”căruțe și să tai porcul în curtea din spate.”

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

8 comentarii la Câteva lucruri din Germania pe care nu o să le vezi curând în România

  1. Avatar niki spune:

    Ei vedeti, aceste lucruri inseamna civilizatie, ar mai fi foarte multe lucruri de spus referitor la Germania si Austria.Din pacate noi dupa revolutie nu am luat nici un model de urmat din tarile civilizate si din pacate uite unde suntem, penultimii din UE. Polonia a urmat modelul Germaniei si dupa 25 de ani a ajuns prima tara din fostul bloc comunist atat ca reforme implementate, civilizatie, nivel de trai, infrastructura,etc

  2. Avatar Busuioc Violeta spune:

    Esti ziarist/promoveaza aceste lucruri

  3. Avatar Florin spune:

    „Câtă vreme sunt acolo, la fel procedez și eu.”
    De aceea n-o sa vezi aceste lucruri in Romania :))

  4. Avatar romanka spune:

    Trebuie sa ne „auto/reeducam”,
    desi am avut nemti destui in tara, de la care sa invatam
    nu am facut/o,
    acum avem UNUL MARE . 🙂
    asa ca..avem toata viata inainte. 🙂
    sau macar 10 ani!!!!
    eu nu cred ca mai apuc. 🙂

  5. Avatar romanka spune:

    Cand se spala pe dinti sau fac dus,
    opresc apa cand nu e utila. 🙂
    sa nu curga in zadar irosindu se;
    la dus..e cam „friguros” sa faci asta.

  6. Avatar Silviu spune:

    Cand am inceput sa citesc articolul, tot ce speram e sa fi putut sa te contrazic la macar 1 din lucrurile spuse mai sus. Scuze, dar nu pot. Sau cel putin nu pot sa te contrazic ca exista in Romania, certitudinea ca in Germania sunt, nu o am, pentru ca nu mi-a fost data ocazia sa ajung acolo.

  7. Avatar Gaber Dinu spune:

    Cu gunoiul este simplu: daca nu este sortat nu-l ridica nici in Canada. Este vorba de cartiere de case NU de blocuri. Cand te muti intr-un loc nou primesti de la primarie orarul ridicarii gunoiului menajer, a reciclabilelor, al celui bio.
    Traversarea prin loc nepermis era si-n Romania: amenda de 5 lei (NU de 50 lei). Dupa ce in epoca de aur se obtineau numai rezultate bune si foarte bune, nu mai existau pietoni indisciplinati…
    Apa? De cand avem contoare si la bloc unii nici nu mai trag apa asa des.
    Parcarea? In Wetzlar se cumpara si trotuarul ca sa parchezi numai tu. Dar parcarea cu plata este o solutie buna.
    Scoala? In Canada la fel: politia vine la scoala ca sa educe copii de mici. La noi nici macar cei de la circulatie nu fac asta. Abia asteapta sa prinda un sofer in neregula si gata cu ziua de munca.
    Am fotografii cu prezentza la scoli chiar si a pompierilor…

  8. Avatar Tim spune:

    Buna,

    In Ontario, unde locuiesc, primaria iti pune la dispozitie (gratuit, evident) cele doua lazi pentru reciclabile si conteinerul pentru compost, incat programul de reciclare este extrem de bine pus la punct.
    Ce nu a amintit autorul este respectul fata de omul legii, fata de autoritate. Probabil ca si in Germania este similar cum e in Canada: nici prin gand nu iti trece sa nu il respecti pe politistul care te opreste, pe cel care iti verifica pasaportul etc.
    Iar in final as dori sa mai adaug tot ca pe un element de civilizatie faptul ca daca rulezi cu o viteza de peste 50km/h mai mare decat viteza limita in acea zona (autostrada sau nu) si esti prins, fapta e considerata „racing” si in plus fata de pedepsele obisnuite – amenda, suspendarea permisului, puncte – autoturismul se confisca! Chiar daca aici proprietatea privata este mai mult decat inviolabila, in aceasta situatie, siguranta celorlalti primeaza. Parca am auzit ca si in Romania s-a incercat ceva de genul asta insa au explodat asa-numitii sustinatori ai pproprietatii private, cum ca aceasta ar fi sfanta…. Eh, e cale lunga….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!