Victor Ponta a trecut peste partid

Victor Ponta l-a anunțat pe președintele Iohannis că este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile și i-a propus ca Gabriel Oprea să fie interimar până la revenirea sa. Anunțul este de natură să adâncească ambiguitatea politică de la București și în niciun caz nu rezolvă criza politică prin care trecem. Am și eu la fel de multe nedumeriri ca și politicienii cu care am vorbit, din mai multe motive. Există multe neclarități, dar și o chestiune certă. Să le luăm pe rând:

1. O operație de genunchi și mai ales perioada de recuperare ulterioară nu duce la imposibilitatea de a exercita funcțiile. Guvernarea se face cu capul nu cu genunchiul. Da, nu poate participa la ședințe de guvern, dar poate citi documente, le poate analiza, poate emite ordonanțe. Așadar, voit, premierul iese din joc. 

2. Domnul Ponta nu indică un termen la care  să revină, ori un om care își dorește puterea pe mai departe dă toate indiciile că va reveni, nu unul neclar. Și în orice caz, cine vrea să rămână în joc nu dă drumul niciodată la putere. Ori Victor Ponta pare că s-a predat.

3. Klaus Iohannis are acum mișcările în fața sa. Constituția nu îl obigă să-i dea atribuțiile lui Oprea, dar președintele este un formalist și o va face probabil. Nu are niciun rost să ți-l ostilizezi pe cel care a devenit cel mai puternic om din tabăra adversă. În plus, poți să joci cu el pentru o viitoare alianță, guvernare, după cădearea totală a lui Ponta.

4. Ce este clar e că Victor Ponta a trecut peste partid și asta pentru mine e o surpriză. PSD i-a transmis foarte clar că nu trebuie să plece din funcție și mai ales nu în favoarea lui Gabi Oprea. Se inversează pârghiile în procesul de negociere a listelor sau a fuziunilor. În plus, se pun la îndoială diverse structuri pe care cel mai mare partid le are în țară. Iar marele PSD a fost nervos rău după interviurile lui Oprea. Acum o să fie pe Ponta.

5. Ar mai fi ceva, însă. Ponta are mai multe informații decât noi. Știe mai multe mutări și vede cu ceva timp înaintea noastră. Doar el știe ce a aflat în aceste săptămâni, ce telefoane a primit și ce dosare mai apar. Poate și-a făcut un scenariu în care speră că scapă, dacă iese din joc o perioadă. Speră că se poate întoarce oricând și să-i ia puterea lui Oprea, care nu o să facă multe schimbări. Eu, unul, nu cred. Și mai ales nu cred că te poți întoarce dacă ai lăsat puterea.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Victor Ponta a trecut peste partid

  1. antrenoarea 1 spune:

    Nu-mi place să vad cum se taie copacii din jurul blocului,pe motiv că toamna le cad frunzele și trebuie adunate ,sau uciderea pisicilor de lângă bloc ,după ce au fost sterilizate (și după ce i-a scăpat de șoareci și șobolani).Strigăt în zadar,nimeni nu mă ajută !

  2. Dragi români, după cât înțelegem într-adevăr tovarășul Ponta știe ceva despre dosariada care îl așteaptă și pentru a ușura munca celor în drept s-a arestat singur la domiciliu, fiind cu un picior în … adică în (PSD) evident cu cel operat, iar cu celălalt care bănuim că e mai beteag decât cel operat s-a instalat în sufragerie comod de unde crede că va mai putea da ordine, deja are exemple în țară Gheorghiță Nichita din orașul parfumului de tei… Totuși cred că are aer condiționat în sufragerie pentru că sunt călduri mari, mari călduri, deci să auzim și alte vești.

Dă-i un răspuns lui antrenoarea 1 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!