fotbal

Naționala omului providențial

Este indubital că mare parte din performanța Naționalei U21 i se datorează lui Gheorghe Hagi. Construcția sa de durată a format nucleul acestei echipe. 11 jucători din lot provin de la Academia pe care a construit-o. Sigur pe el, cum îl știm, Hagi a anunțat din timp că acest lucru se va întâmpla. Ba, mai mult, a spus că și Naționala mare se va baza din 2020 pe o parte din acești jucători. Hagi este catalizatorul care ne-a oferit această performanță. 

El a propus muncă cinstită și de durată în locul tunurilor care au prăbușit fotbalul românesc. O afacere populată de numeroase jivine care amușină după un teanc rapid de bani, fotbalul din România a reușit performanța de aluneca în toate clasamentele, doar ca să-și îmbogățească conducătorii. Ba, mai mult, a construit un sistem corupt care se bazează pe scandaluri ca model de publicitate și marketing. Pe cât de slabă este competiția, pe atât de mare nerușinarea de a poza în salvatori și oameni bogați cu resurse nesfârșite. Este un sistem care a ocupat și infectat întreaga Românie în același timp. 

Alternativa Hagi s-a dovedit a fi viabilă, cel puțin în materie de rezultate. Nu știu cât de comod financiar îi este lui Gică Hagi, dar e clar că produsul său funcționează. Ajutat de regulile introduse de federație, cu jucătorii U21, dar și de două competiții la juniori, Liga Elitelor 17 si 19, Hagi chiar poate să facă treabă. Chestiunea importantă pe care trebuie să o observăm aici este că Hagi este singur. Nimeni nu mai este alături de el într-o astfel de întreprindere de durată. 

Ca și în 1994, Hagi este omul providențial și în jurul lui se construiește tot. Atunci și acum, fotbalul românesc trăiește în jurul lui. Fie că e pe teren, fie că e în afara lui, Hagi este cel care face cărțile. Hagi construiește, pasează, centrează și dă cu capul în același timp. Gol din foarfecă cu capul cum ar veni. Este și motivul pentru care ne-am oprit în semifinale. Sportul nu poate avea succes sub formă de sinusoidă. Nu poți să dai un tun, o Cupă Mondială, și apoi să te prăbușești. Trebuie să fii în top mereu. Or, după o perioadă de secetă, Hagi de abia ne-a readus acolo. Și-i cerem, eronat, ca să ne țină doar el acolo. 

Întrebarea care se pune este dacă sistemul există dincolo de Hagi. I se alătură cineva? Putem construi dincolo de un om providențial? Știm să facem sisteme funcționale care să livreze rezultate și jucători și peste doi, trei patru, zece ani? 

De asta spun că adevăratul nostru succes ar fi ca peste un sau doi să mai jucăm o semifinală. Și peste trei și peste zece ani. De abia atunci vom ști că e Națională și nu echipa unui om providențial. 

V-ați liniștit? Ar fi fost prea frumos

V-ați liniștit? A fost frumos! Mondialul acesta se încheie în lacrimile multora dintre noi. Pentru c-ar fi fost prea frumos să câștige Croația. În numele tuturor echipelor mici care nu vor avea niciodată șansa de a avea Cupa Mondială pe masă. Ar fi fost prea frumos pentru toți nedreptățiții fotbalului. Pentru cei care nu s-au născut la o masă foarte mare.

Ar fi fost prea frumos pentru Bale și Giggs, pentru Best, pentru Scifo, pentru Gascoine,  Platini, Eusebio, Puskas sau pentru Cruyff. Ar fi fost prea frumos pentru toate națiile mici sau pentru toți jucătorii născuți la timpul nepotrivit, dar care s-au ridicat deasupra timpului lor. 

Ar fi fost prea frumos. Mulțumim, nea Vanea, pentru acest titlu care cuprinde tot sufletul nostru la final de 4-2 pentru Franța.

Așa că să ne mulțumim c-a fost frumos.

Mai mult

Cupa Mondială nu e despre Messi și Ronaldo

Sports Illustrated a făcut colajul alăturat și-mi dau seama că trăim într-o lume în care marketingul ne dă așteptări false. Cupa Mondială nu poate fi despre Messi și Ronaldo. De ce?

Îmi pare tare rău de Messi. Pentru cum s-a scris istoria fotbalului în ultimii ani, ar fi meritat un titlu mondial. Și toate metaforele care ar fi venit odată cu acestea. ”Cel mai mare,” ”singurul”, ”istoria nu se va repeta.” Pictura lui Messi din ultimii zece ani ar fi meritat să primească astfel de laude. 

De Ronaldo nu prea îmi pare rău. Nu pentru că e mai slab sau ceva legat de narcisismul său. Nu-mi pare așa rău pentru că mi se pare că Portugalia nu ar fi putut lua titlul mondial. Nu e o echipă mare, nu are tradiție. Nu are sistemul care să-i dea o Cupă. A avut un moment de grație și un jucător de istorie. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că îmi place mai mult forța lui Ronaldo decât filigranul lui Messi. 

Mai mult

Banda veselă din Mexic

Nu vi s-a părut că atmosfera s-a înviorat brusc când s-a apucat de jucat Mexicul cu Germania? Nu a mai fost timp de așezare, de cunoaștere a adversarului, de tacticizare, sfertul de oră de tatonare. Nu, mexicanii ca niște pistolari, s-au apucat să tragă în toate părțile. 

A fost ca și cum o orchestră de mariachi a năvălit peste o berărie germană în care avea loc oareșce concert de fanfară, dar ăia de abia își așezau tingirile. Cât timp să-și pună tubele, băieții făcuseră câteva raiduri pe la bar și stricaseră cam toată organizarea. 

Mai mult

Ce are Burleanu și nu are Lupescu

Pentru noi, marele public, victoria lui Burleanu pare inexplicabilă, știu. Un puști în costum, sub al cărui mandat a fost o catastrofă la națională, a învins unul dintre cei mai importanți oameni ai generației de aur. Lupescu este un om corect, bun cunoscător al fotbalului, apreciat nu numai aici. Nu e doar un fotbalist important, ci și un intelectual care a învățat management și l-a aplicat la cel mai înalt nivel. Și atunci, cum?

Răspunsul l-aș căuta într-un taxi care marți seară a adus un președinte de club din Moldova de la Gara de Nord la hotelul Rin. La o primă căutare, nici internetul nu-ți mai spune în ce ligă e echipa lui. Se așterne la vorbă cu taximetristul. Drum lung, ceas de seară. ”Îl votez pe Burleanu cu două mâini. E singurul care ne-a băgat în seamă în toți anii aceștia.” Ca el s-au strâns mai multe zeci. E un fel de revoluție a celor mici. Nebăgați în seamă ani de zile, oamenii au avut în șoc când au putut intra în Federație fără  șpagă, plocoane sau intervenții.

Mai mult

Golani pe banii noștri

Într-una din fotografiile publicate de Gazeta Sporturilor, detaliile sunt cele care contează.  În prim-plan, două găști de golani încearcă să-și dovedească supremația. Undeva mai în spate se află normalitatea.

Un cuplu vârstnic se îndepărtează de scenă. El o protejează pe ea și o îndreaptă către înaltul tribunei unde caută protecție. La câteva scaune depărtare, un bărbat ia un copil în brațe. Lângă ei, un cetățean mai în vârstă pare a fi seniorul grupului. Toți trei încearcă să scape. 

Mai mult

Cum au umplut Voluntarii Cupa cu muștar și au golit-o de decență

Sâmbătă s-au jucat majoritatea finalelor de Cupă de prin Europa. Așa este sistemul de date al UEFA. Lucrurile au stat în felul următor. În Anglia s-au dus la meci 89 472 de persoane. Iar imaginile bucuriei au arătat în felul următor

arsenal chelsea 

Mai mult

Lăsați-l pe Hagi să se bucure de titlu!

Hagi este campion. Mi-ar fi plăcut să spun că este campion fără dubii, dar mi-e teamă că nu pot. Sunt măcar trei meciuri în care echipa lui Hagi a întâlnit adversari suspect de relaxați. Două cu Astra și unul cu Craiova. Și unul în care ai lui s-au împiedicat ca și cum vedeau atunci prima oară mingea. Cel în care Astra a mers spre finala Cupei. 

Multă lume trăiește cu impresia, pe bună dreptate, că Hagi a refăcut o cooperativă din vremurile de demult. Pentru că e Hagi, lumea așteaptă ca titlul să fie unul pur, strălucitor și de neatins.

Mai mult

Gerrard a fost mai mare ca Liverpool

Un semn neașteptat că îmbătrânești vine de pe terenul de fotbal. Vine atunci când eroii tinereții și copilăriei tale încep să se retragă. ”Să pună ghetele în cui”, cum plastic se spune și probabil nu se face vreodată. Primul semn a venit mișelește în 2013-2014 când au plecat deodată la cabine Nesta, Seedorf, Henry, Rivaldo, Juninho Pernambucano, Veron, Giggs, Puyol, Zanetti, Beckham, Scholes, Inzaghi, Shevcenko sau Owen.

Să nu mă înțelegeți greșit. Am mai văzut fotbaliști retrăgându-se. Dar cu ăștia am crescut deodată. Ceilalți erau deja bătrâni. Dar ei sunt colegii mei de generație. Pe Raul l-am prins în liceu. În al lui și al meu. Puștiul înșira goluri la Real, în vreme ce noi înșiram teze la matematică.

Mai mult

Gabi Balint: ”m-a aplaudat tot vestiarul când m-am întors de la cumpărături”

Gabi Balint este unul dintre idolii generației mele. Aveam exact vârsta potrivită pentru toate visele din lume când Gabi a marcat din penalty la Sevilla și ne-a făcut zei pentru totdeauna. A venit ieri la Prima Ediție de la Digi FM. Prima dată când ne-am văzut.

Recunosc că am avut emoții, pentru că nu-i puțin lucru să-ți vezi idolii în carne și oase. Mai ales la 9 dimineața. ” E al naibii de devreme, dar dacă ți-am promis că vin, vin.!” Ardeleanul din el nu se dezminte chit că a luat soarele Spaniei și verva Bucureștiului în 30 de ani.

Mai mult