fotbal

Mâna lui Dumnezeu n-a fost. Și nici el, trimisul lui. Dar ceva, sigur a fost

Scena depășește istoria fotbalului. Ar trebui scrisă probabil în istoria lumii. Dumnezeu nu vine deseori la Belgrad. Dar când vine din Argentina tot orașul o simte și o știe. Mai ales când e un oraș traumatizat și în care se văd urmele bombardamentelor NATO. Iar asta înțelege cel mai bine un argentinian. Că americanii chiar nu au nimic sfânt în ei. De asta se gândește să le facă o bucurie.

Iar la fiecare stop, la fiecare intersecție, Diego ridicat în scaunul mașinii, flutură mâna lui Dumnezeu către localnici, ca o binecuvântare. Lumea e uluită să-l vadă la un metru distanță, în aceeași respirație. Diego se prăbușește de râs și le strigă „Cum ți-e familia?” Și apoi se întoarce către un Kusturica fermecat: „Vezi că și aici mă știu?” Îl știu prea bine. Pe la jumătatea anilor 80 făcuse o demonstrație chiar pe Maracana sârbilor.

Maradona nu suportă ziariștii și pe cei care trag de el. Nu suportă politicienii și nici clasele superioare. Dar îi știe și-i iubește pe cei pe care-i vede drept ai lui. Doar așa se explică imensa clemență pe care a primit-o de-a lungul vieții.

Niciunui alt pământean nu i se pot ierta deodată evaziunea fiscală, amestecul de droguri cu băutură, dopingul, banii negri, depravarea până în ultima fibră, excesul dus pe culmi filigranate laoalaltă cu cele mai greșite opinii politice și anturarea cu dictatori criminali. Nicicând traiul luxos nu s-a amestecat mai șubred cu socialismul. Și nici extrema politică cu stânga caviar.

Și totuși lumea l-a iubit și l-a iertat, ba mai mult l-a cântat. L-a cântat cum nimeni n-a mai fost. Oamenii l-au iubit și l-au primit închinându-se sau devenind isterici în fața lui. De ce?

Pentru că Dieguito a fost al lor. A fost visul împlinit al tuturor copiilor și oamenilor săraci. A fost eroul pe cal alb carea înfrânt Perfidul Albion, fără să tragă un foc de armă. A fost cel care a urmat deznădejdea Bocăi, refuzând banii lui River. A fost cel care a unificat toată sărăcia sudului împotriva nordului bogat. Cel care a plecat dintr-o casă cu opt copii, în care se făcea foamea, către palatele în care banii și cocaina se amestecau. El a fost starul anti-sistem și omul care a primit totul de la viață chiar de-a beștelit-o mereu.

Și-n ciuda a toate cele pe care le-a făcut, lumea l-a iubit. Pentru finețea, delicatețea, țesătura, tușa și culoarea pe care le-a pus pe teren. Pentru că toți au știut că nimeni nu mai e ca el.

Dar cu siguranță nu a fost Dumnezeu. Și am îndoieli c-a fost măcar trimisul lui, deși sunt sigur că El s-a distrat foarte tare urmărindu-l. Păi și atunci ce-a fost?

Kusturica găsit undeva răspunsul. În inocența și știința infailibilă a unui copil. Într-un documentar din primii ani 70, unul din frații mai mici ai lui Diego îl privește fascinat cum jonglează cu mingea. Și apoi puștiul se întoarce către cameră și spune sigur pe el: ”Fratele meu este un marțian. Nicio îndoială!”

Învățăturile unui idol fără dileme

Am stricat sărbătoarea Naționalei mici cu o dilemă mare. În rubrica pe care o am în emisiunea lui Radu Constantinescu, la Europa FM, am pus problema modului în care a fost obținută calificarea la Campionatul European din 2021. Adică, felicitări pentru calificare, dar este neplăcut să vezi lipsa de sportivitate de la final.

Pentru cine nu știe, ai noștri s-au înțeles din priviri cu danezii pentru că rezultatul de 1 la 1 era convenabil tuturor. Au plimbat mingea doar între ei, vreme de 14 minute. Danemarca nu i-a atacat cu intensitate, fazele de poartă au lipsit complet. Mingea nici măcar nu a ieșit afară. nu s-au putut face schimbări. Arbitrul a prelungit meciul cu patru minute, marcând lipsa de fair-play a celor două echipe. Pro Tv a băgat reluări peste meciul live, subliniind tărășenia. Comenatorii au plusat și ei. La final, Adrian Mutu a spus că el le-a cerut jucătorilor asta, absolvindu-i. Dar, după mine, complicând situația și mai mult.

Intervenția mea o aveți aici.

După intervenție, a sunat lumea la radio și aproape toate mesajele au spus același lucru. A fost corect să fie așa. Adică, ce rost are să te mai obosești dacă ești cu sacii în căruță. Că toată lumea procedează la fel, char și-n țări mai avansate. Că e o practică generală, că scopul scuză mijloacele.

O să mă mai pun o dată contra curentului. Măcar de dragul expresiei care e ceva mai complicată. Întâi pentru că în copilărie suntem învățați că ”scopul nu scuză mijloacele.” Și apoi pentru că Machiavelli a spus altceva.

„Lasă principele să-şi asume o faptă, pentru că mijloacele vor fi considerate mereu oneste…poporul este mereu convins de aparenţele lucrurilor şi de ceea ce se obţine în final cu acele aparenţe.”

Așadar, aparența e că ceva rău s-a întâmplat, dar cum finalul e fericit, asta e. Doar că asta acceptăm dacă este vorba de sport. Nu doare foarte tare o victorie obținută în felul acesta. Nu pune mari semne de întrebare. Că e victoria noastră. Sigur că atunci când Anglia și Irlanda de Nord au făcut blat în 85 împotriva noastră a fost o problemă. Sau atunci când Suedia și Danemarca l-au făcut împotriva Italiei, nici asta nu ne-a plăcut. Șmecheria este bună, doar dacă le-o tragem altora.

Dar mai e ceva. O chestiune de educație. Acolo sunt niște copii de 20 de ani care au fost învățați de o mare vedetă că merge și așa. Doar e Mutu, a trecut prin toate marile vestiare. Vă învăț eu, copii, ce-ar fi făcut Chelsea, Juventus și alți granzi în situații de astea. Și de ce e mai bine așa. Poate e și asta o explicație pentru traseul unui jucător fabulos.

Aici tocmai s-a pus o cărămidă care va construi un zid șubred. Alte compromisuri o să apară în timp, alte situații discutabile, dar care sunt scuzabile. Pas cu pas, cu astfel de argumente se ajunge într-o zonă gri. Și alții joacă la pariuri și alții sunt neserioși. Lumea e rea maică.

Este evident că aceste situații se întâlnesc peste tot în grupuri de sportivi și-n competiții dure. Doar că nimeni nu-și face un nume de laudă din asta. Intră pe teren, știu ce au de jucat. Înțeleg ce și unde începe și ce și unde se termină. Și, cel mai sigur, nu fac o strategie din asta. Taci, nu faci o laudă, muncești pe mai departe.

Una peste alta, nu o să schimb eu lumea, dar cu siguranță nu o să merg acasă la copil să-l învăț cum să aranjeze ceva. Scurtături sunt destule în viață. O să le descopere singur. Important este să aibă bagajul corect ca să vadă și unde duce drumul.

Altfel, felicitări pentru întreg turneul, nu pentru acest meci! Asta e munca ce trebuie prețuită!

P.S. Același raționament este valabil și pentru Danemarca. Jucătorii ei chiar nu aveau niciun motiv să renunțe la spectacol și la joc. Și dacă mai luau cinci goluri, tot calificați erau. Puteau să joace și nu au făcut asta, numai ei știu de ce.

Be brave, Andreea Părăluță!

Știți care a fost ultima oară când la un meci de fotbal din România au venit 56 de mii de oameni? Cel mai probabil asta s-a întâmplat pe fostul 23 August, pe vremea când avea gradene și nu locuri. Asta pentru că Arena Națională are 55 de mii de locuri. Întreb asta pentru a vă pune în context.

Spania deține recordul de prezență la un meci de campionat de fotbal feminin cu 56 de mii de oameni care s-au aflat în tribune. E un meci în care s-a jucat campionatul între Atletico de Madrid și Barcelona. Pe teren se afla și o româncă, Andreea Părăluță, portarul naționalei noastre. E considerată unul dintre cei mai buni portari ai lumii și acum joacă la o altă forță a fotbalului spaniol, Levante UD. 

Andreea ne-a fost ghid, mie și lui Andrei Tivilichi pe stadionul celor de la Levante. Și a avut vreme să stea un pic de vorbă ca să ne istorisească din viața unui sportiv profesionist. Unul crescut la noi, dar care și-a găsit împlinirea aici. De ce Be brave? Vedeți un pic mai jos!

Mulțumesc Ligii Spaniole de fotbal că ne-a falicitat această întâlnire

Naționala omului providențial

Este indubital că mare parte din performanța Naționalei U21 i se datorează lui Gheorghe Hagi. Construcția sa de durată a format nucleul acestei echipe. 11 jucători din lot provin de la Academia pe care a construit-o. Sigur pe el, cum îl știm, Hagi a anunțat din timp că acest lucru se va întâmpla. Ba, mai mult, a spus că și Naționala mare se va baza din 2020 pe o parte din acești jucători. Hagi este catalizatorul care ne-a oferit această performanță. 

El a propus muncă cinstită și de durată în locul tunurilor care au prăbușit fotbalul românesc. O afacere populată de numeroase jivine care amușină după un teanc rapid de bani, fotbalul din România a reușit performanța de aluneca în toate clasamentele, doar ca să-și îmbogățească conducătorii. Ba, mai mult, a construit un sistem corupt care se bazează pe scandaluri ca model de publicitate și marketing. Pe cât de slabă este competiția, pe atât de mare nerușinarea de a poza în salvatori și oameni bogați cu resurse nesfârșite. Este un sistem care a ocupat și infectat întreaga Românie în același timp. 

Alternativa Hagi s-a dovedit a fi viabilă, cel puțin în materie de rezultate. Nu știu cât de comod financiar îi este lui Gică Hagi, dar e clar că produsul său funcționează. Ajutat de regulile introduse de federație, cu jucătorii U21, dar și de două competiții la juniori, Liga Elitelor 17 si 19, Hagi chiar poate să facă treabă. Chestiunea importantă pe care trebuie să o observăm aici este că Hagi este singur. Nimeni nu mai este alături de el într-o astfel de întreprindere de durată. 

Ca și în 1994, Hagi este omul providențial și în jurul lui se construiește tot. Atunci și acum, fotbalul românesc trăiește în jurul lui. Fie că e pe teren, fie că e în afara lui, Hagi este cel care face cărțile. Hagi construiește, pasează, centrează și dă cu capul în același timp. Gol din foarfecă cu capul cum ar veni. Este și motivul pentru care ne-am oprit în semifinale. Sportul nu poate avea succes sub formă de sinusoidă. Nu poți să dai un tun, o Cupă Mondială, și apoi să te prăbușești. Trebuie să fii în top mereu. Or, după o perioadă de secetă, Hagi de abia ne-a readus acolo. Și-i cerem, eronat, ca să ne țină doar el acolo. 

Întrebarea care se pune este dacă sistemul există dincolo de Hagi. I se alătură cineva? Putem construi dincolo de un om providențial? Știm să facem sisteme funcționale care să livreze rezultate și jucători și peste doi, trei patru, zece ani? 

De asta spun că adevăratul nostru succes ar fi ca peste un sau doi să mai jucăm o semifinală. Și peste trei și peste zece ani. De abia atunci vom ști că e Națională și nu echipa unui om providențial. 

V-ați liniștit? Ar fi fost prea frumos

V-ați liniștit? A fost frumos! Mondialul acesta se încheie în lacrimile multora dintre noi. Pentru c-ar fi fost prea frumos să câștige Croația. În numele tuturor echipelor mici care nu vor avea niciodată șansa de a avea Cupa Mondială pe masă. Ar fi fost prea frumos pentru toți nedreptățiții fotbalului. Pentru cei care nu s-au născut la o masă foarte mare.

Ar fi fost prea frumos pentru Bale și Giggs, pentru Best, pentru Scifo, pentru Gascoine,  Platini, Eusebio, Puskas sau pentru Cruyff. Ar fi fost prea frumos pentru toate națiile mici sau pentru toți jucătorii născuți la timpul nepotrivit, dar care s-au ridicat deasupra timpului lor. 

Ar fi fost prea frumos. Mulțumim, nea Vanea, pentru acest titlu care cuprinde tot sufletul nostru la final de 4-2 pentru Franța.

Așa că să ne mulțumim c-a fost frumos.

Mai mult

Cupa Mondială nu e despre Messi și Ronaldo

Sports Illustrated a făcut colajul alăturat și-mi dau seama că trăim într-o lume în care marketingul ne dă așteptări false. Cupa Mondială nu poate fi despre Messi și Ronaldo. De ce?

Îmi pare tare rău de Messi. Pentru cum s-a scris istoria fotbalului în ultimii ani, ar fi meritat un titlu mondial. Și toate metaforele care ar fi venit odată cu acestea. ”Cel mai mare,” ”singurul”, ”istoria nu se va repeta.” Pictura lui Messi din ultimii zece ani ar fi meritat să primească astfel de laude. 

De Ronaldo nu prea îmi pare rău. Nu pentru că e mai slab sau ceva legat de narcisismul său. Nu-mi pare așa rău pentru că mi se pare că Portugalia nu ar fi putut lua titlul mondial. Nu e o echipă mare, nu are tradiție. Nu are sistemul care să-i dea o Cupă. A avut un moment de grație și un jucător de istorie. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că îmi place mai mult forța lui Ronaldo decât filigranul lui Messi. 

Mai mult

Banda veselă din Mexic

Nu vi s-a părut că atmosfera s-a înviorat brusc când s-a apucat de jucat Mexicul cu Germania? Nu a mai fost timp de așezare, de cunoaștere a adversarului, de tacticizare, sfertul de oră de tatonare. Nu, mexicanii ca niște pistolari, s-au apucat să tragă în toate părțile. 

A fost ca și cum o orchestră de mariachi a năvălit peste o berărie germană în care avea loc oareșce concert de fanfară, dar ăia de abia își așezau tingirile. Cât timp să-și pună tubele, băieții făcuseră câteva raiduri pe la bar și stricaseră cam toată organizarea. 

Mai mult

Ce are Burleanu și nu are Lupescu

Pentru noi, marele public, victoria lui Burleanu pare inexplicabilă, știu. Un puști în costum, sub al cărui mandat a fost o catastrofă la națională, a învins unul dintre cei mai importanți oameni ai generației de aur. Lupescu este un om corect, bun cunoscător al fotbalului, apreciat nu numai aici. Nu e doar un fotbalist important, ci și un intelectual care a învățat management și l-a aplicat la cel mai înalt nivel. Și atunci, cum?

Răspunsul l-aș căuta într-un taxi care marți seară a adus un președinte de club din Moldova de la Gara de Nord la hotelul Rin. La o primă căutare, nici internetul nu-ți mai spune în ce ligă e echipa lui. Se așterne la vorbă cu taximetristul. Drum lung, ceas de seară. ”Îl votez pe Burleanu cu două mâini. E singurul care ne-a băgat în seamă în toți anii aceștia.” Ca el s-au strâns mai multe zeci. E un fel de revoluție a celor mici. Nebăgați în seamă ani de zile, oamenii au avut în șoc când au putut intra în Federație fără  șpagă, plocoane sau intervenții.

Mai mult

Golani pe banii noștri

Într-una din fotografiile publicate de Gazeta Sporturilor, detaliile sunt cele care contează.  În prim-plan, două găști de golani încearcă să-și dovedească supremația. Undeva mai în spate se află normalitatea.

Un cuplu vârstnic se îndepărtează de scenă. El o protejează pe ea și o îndreaptă către înaltul tribunei unde caută protecție. La câteva scaune depărtare, un bărbat ia un copil în brațe. Lângă ei, un cetățean mai în vârstă pare a fi seniorul grupului. Toți trei încearcă să scape. 

Mai mult

Cum au umplut Voluntarii Cupa cu muștar și au golit-o de decență

Sâmbătă s-au jucat majoritatea finalelor de Cupă de prin Europa. Așa este sistemul de date al UEFA. Lucrurile au stat în felul următor. În Anglia s-au dus la meci 89 472 de persoane. Iar imaginile bucuriei au arătat în felul următor

arsenal chelsea 

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!