Suspendarea președintelui, dorită și de Ponta și de Băsescu

Ce vă povestesc aici este un scenariu. Dar un scenariu atât de bun pentru PSD și PMP încât cred că are șanse foarte mari să fie pus în aplicare. De câteva zile a reapărut teoria suspendării Președintelui, neurmată de o demitere. Anunțul a fost făcut de domnul Tăriceanu, aliat al PSD, după întâlnirea în care Traian Băsescu a sărit serios calul, desemnând candidatul PMP, chiar în biroul de la Cotroceni.

Cum s-ar produce a treia suspendare?

Nu știu dacă povestea a fost gândită sau PSD a mirosit oportunitatea. Dar posibilitatea există. PSD știe că are imens de câștigat dacă va îndrepta campania împotriva lui Băsescu. Ba, mai mult, dacă această campanie va  fi doar despre Băsescu. Așa nu mă va mira dacă data referendumului va fi chiar data alegerilor: 2 noiembrie sau 16 noiembrie, după modelul instalat deja de Băsescu. Nu știu dacă și CCR va fi de acord cu această găselniță, dar PSD-ului îi va place. Marea găselniță a PSD ar fi ca întreaga campanie să se confunde cu campania de suspendare.

De ce ar vrea Băsescu să fie suspendat a treia oară?

Pentru că nu are nimic altceva de oferit decât opoziția la Ponta. Iar scandalul unei supendări ar fi atât de mare încât l-ar repune în prim-plan. PNL-PDL nu se vor vedea de cât zgomot pot face Ponta și Băsescu pe tema asta. Celălalte teme vor fi acoperite, iar Iohannis obligat să se ralieze l unul din punctele de vedere. PMP va sări automat în sondaje și nu este exclus ca doamna Udrea să se apropie vertiginos de turul doi. De aceea să nu vă mire că Președintele va face și alte gesturi ieșite din comun.

Care ar fi motivul suspendării?

Fie activitățile elctorale ale lui Traian Băsescu, fie modelul ceh, o grațiere pentru vreun condamnat în ceva afaceri cu retrocedări. Există deja cazul avocatei, prezentat intens de A3

S-au înțeles Ponta și Băsescu?

Nu cred că au stat de vorbă despre asta. Dar cred că au văzut-o amândoi în mod natural. Și se vor folosi unul de altul până în momentul în care vor simți că au întins coarda prea tare.

Repet, e doar un scenariu. Nu știu dacă va fi pus în aplicare. Poate avem noroc și scăpăm.

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *