Traian Basescu

Întoarcerea lui Traian Băsescu

Week-endul acesta avem două certitudini: Liviu Dragnea este președintele PSD, iar Traian Băsescu se întoarce în politică. El făcea asta deja, dar acum are un carnet de partid și toate acțiunile sale trebuie interpretate în această cheie. Dintre cele două certitudini, cea din urmă are însă o greutate mai mare în istoria zilelor ce vor veni.

Dar înainte de a merge mai departe, voi spune că aceste două înscăunări ne arată ratarea unei generații. Politicienii de 40 de ani au avut șansa, momentul și posibilitatea de a conduce România. Au făcut-o, au făcut-o prost, ba mai mult s-au compromis și au dat o generație deoparte, cu slabe șanse de a reveni. Mai mult

Lecția pe care Băsescu nu a învățat-o niciodată

Pot să înțeleg luptele politice ale domnului Băsescu. Și să aștept cu incredere că ne va spune cine este ofițer sub acoperire in politică. Bănuiesc ca vom aștepta mult si bine. Și că vom primi lămuriri la fel de clare precum cele în cazul său la Anvers.

Nu pot să înțeleg însă insinuările, fumigenele și alte exprimări la adresa jurnalistilor. Nu a fost deajuns ca i-a dat lui Tolo veniturile în presă. Acum spune că șeful GSP influențează procurori și că de fapt nu ar fi tocmai jurnalist. Dar ce, domnule presedinte? Ce alte preocupări are Tolontan, iar dumneavoastră ca un demn avertizor de integritate, nu vreți să ne spuneți? De ce este necesară demonizarea unui jurnalist care a suținut toate lucrurile bune propuse de dumneavoastră?

Tot ce pot pricepe de aici este că dosarul Galei Bute, refăcut de Tolo, în ciuda DNA, a picat prost. Și că marea temere este că el ar putea merge până la capăt. Poate de asta v-ați și exprimat public că nu vă place de procurorul Mariana Alexandru. Altminteri, sunteți președintele care a spus toate lucrurile corecte și a aplicat prea puține. Apropo, nici acum la final de mandat, nu v-ați prins că nu dumneavoastră o să aveți ultimul cuvânt.

 

Tudor Octavian, replică genială despre Udrea

Tudor Octavian este cuceritor și îl văd cu bucurie de fiecare dată. Verbul său este usturător și plin de umor. Aseară, scriitorul a lovit din nou în mijlocul unei discuții despre o posibilă suspendare a Președintelui

Pentru că nu îl vedeți în cadru, iată și transcrierea: ”Facem eforturi reale să părem proști, dar nici chiar așa.” Chapeau!

Suspendarea președintelui, dorită și de Ponta și de Băsescu

Ce vă povestesc aici este un scenariu. Dar un scenariu atât de bun pentru PSD și PMP încât cred că are șanse foarte mari să fie pus în aplicare. De câteva zile a reapărut teoria suspendării Președintelui, neurmată de o demitere. Anunțul a fost făcut de domnul Tăriceanu, aliat al PSD, după întâlnirea în care Traian Băsescu a sărit serios calul, desemnând candidatul PMP, chiar în biroul de la Cotroceni.

Cum s-ar produce a treia suspendare?

Nu știu dacă povestea a fost gândită sau PSD a mirosit oportunitatea. Mai mult

Adrian Năstase cere alegeri anticipate

Ieri, la ieșirea de la Jilava, Adrian Năstase a dat o idee, gratis, celor din clasa politică. Prima din seria celor pe care le va transmite în noua sa calitate de ”consultant politic”: alegeri anticipate în anul 2015.

Dacă cineva a înțels că domnul Năstase dă idei pentru PSD, atinci se înșeală amarnic. Domnul Năstase a venit cu o idee pentru toată clasa politică minus PMP. În fapt ideea este una anti-Traian Băsescu, punct. Care este calculul făcut? Mai mult

Pe bune, Ruxandra Dragomir?

Ruxandra Dragomir a luat-o periculos pe urmele lui Baconschi. Priviți înregistrarea de mai jos, de la Congresul femeilor din PMP.

Doamna Dragomir,  dumneavoastră chiar nu aveți de ce să faceți exercițiul ăsta. Nu sunteți datoare nimănui cu o plecăciune. Mai mult

Ce poate face nașu’ Băsescu cu mormanu’ de dolari de la finu’ Băsică

Poate să-și ia o mașină precum cea de mai jos. Ba, chiar două, conform catalogului de la Mercedez Benz.

Cât despre ”Traian” , el trebuie să-și ia statul de drept și să-l lustruiască un pic. Mai mult

Prima declarație a femeii grațiate și câteva întrebări

Colegii mei de la România TV au reușit să stea de vorbă primii cu Angela Lican, femeia grațiată de Traian Băsescu. Ea a fost condamnată la 2 ani și șase luni de închisoare pentru că a furat 25 de lalele dintr-un rond, din sectorul  lui Piedone. Femeia are 5 copii, toți minori. Povestea și-o rezumă singură într-un minut.

Și acum întrebările: Mai mult

Ce a pățit domnul Ponta la alegeri

Domnul Victor Ponta a fost derutat. Și încă este.  Le ceruse șefilor de organizații peste 40 la sută, rezultat care ar fi fost un cap de pod solid pentru candidatura la președinție. Mai ales că această candidatură nu a fost întrutotul opțiunea sa. Adică ”dacă voi aduceți peste 40 la sută, eu candidez”. De aici și câteva întrebări pe care și le pune.

Unde este defecțiunea? În voturile lui Mircea Diaconu. PSD a calculat greșit când a crezut că Mircea Diaconu va lua de la PNL. Mircea Diaconu este asociat construcției dure a electoratului USL, iar nu PNL-ului clasic. Mai mult

Cu Ponta și Băsescu pe la recepții.

Un șir de întâmplări din ultimele zile ar trebui să stârnească o dezbatere publică despre normalitate în comportamentul politic. Din păcate, dezbaterea va fi tratată în parametrii deja cunoscuți. Cine ține cu Băsescu va spune că ceilalți sunt ticăloși, cine ține cu USL îl va acuza doar pe Băsescu de ticăloșie. Eu unul spun că problemele complicate au răspunsuri complicate. O să vă spun cum văd eu lucrurile și apoi puteți să mă înjurați, fiecare tabără în parte.

Mai mult