Super-loc unde să rupeți copiii de tabletă și telefon

Pe Vladimir îl știți. Dacă a prins o tabletă sau un telefon le arde până rămân fără baterie. Mai ales dacă e într-o adunare de oameni mari pe care nu îi știe. Mai noua sa pasiune sunt fotografiile, unele chiar mișto. Așa că o imită pe Alina, iar împreună arată ca doi turiști japonezi care documentează un loc cu mii de fotografii.

Așa s-a întâmplat și la Tabăra Oratia din Podu-Dâmboviței, pe drumul de la Rucăr până la Bran. Tabără e creația a doi oameni inimoși, Carmen și Viorel Bârloiu, care au părăsit definitiv Bucureștiul pentru a-și căuta menirea. Vladimir i-a înnebunit și pe ei cu tableta până când a descoperit peretele de escaladă. Ghidat de fiul celor doi, Horia, un puști foarte responsabil pentru cei 14 ani, piticul a urcat jumătate de perete fără frici sau mârâieli.

Apoi a explorat senzaționalul loc de sub poalele cetății Oratia. A urcat toate râpele, a cules toate ciupercile, a văzut cum arată tisa și a mirosit toate florile. A fugărit berbecii și s-a adăpostit într-un refugiu. A băut cu sughițuri un sirop de brad, dar a ras o prăjitură făcută cu frișcă și fructe munte și mai ales a făcut puțină istorie.

Chiar pe deasupra noastră trece drumul care în vechime lega Țara Românească de Transilvania. Carmen și Viorel merg cu fiecare serie de copii să vadă șleaurile lăsate în piatră de mii de căruțe trecute pe acolo sute de ani la rând. Apoi iau masa în ruinele cetății. Iar cu cei mai curajoși merg până la vârful Leaota, drum de o zi, dus-întors.

Drept urmare, Vladimir a uitat de prelungirea sa electronică vreme de câteva ceasuri, iar seara a picat lat. De fapt, regula taberei este ca toți copiii să predea telefoanele și tabletele, care se închid într-o cutie. Apoi, seara la ora 21, au voie un sfert de oră la ele să-și sune părinții. Dacă sunt însă înscriși în Tabăra de supravierțuire, unul dintre programele de la Oratia, au voie la electronice o singură dată într-o săptămână. Aici, cu excepția mâncării și a somnului, totul este de supraviețuire. Copiii învață cum să se descurce pe munte, în pădure sau în situații care presupun cunoașterea naturii.

Iar drama lipsei telefonului este înlocuită de o bilbliotecă uriașă, de 2500 de titluri, la care puștimea are acces. Biblioteca asta mai are un schepsis. Ea ține locul unei biblioteci publice la care vin toți copiii din sat. De fapt, la Oratia se strânge întreaga suflare copilărească a satului. Aici se învață dansurile populare în grupe pentru copii mari și mici, cu care se umblă apoi peste tot pentru a păstra tradiția. Aici se învață engleză, aici văd un film împreună, aici socializează, iar părinții stau fără griji, căci îi știu bine supravegheați. Carmen și Viorel oferă un serviciu public gratuit, serviciu pe care statul române fie e incapabil, fie a uitat să-l ofere. De ce? ”Pentru că trebuie să dai ceva înapoi locului în care te-ai născut.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *