scoala

Câteva rânduri pentru cei care tremură în fața școlii

Țin minte când mama stătea în fața liceului la Vaslui, în timpul examenului de admitere. Era de fapt un stol de părinți. Poate să fi fost vrei două sute. Împărțiți în mici grupuri stăteau sub castanii cei vechi care atunci mai existau pe strada liceului. Se vorbea în șoaptă, aproape șuierat, și se încerca să se afle tot ce mișcă în clasele în care se dădea admiterea. Evident că știau tot, de la subiecte la supraveghetori, la ce-a zis cutare. 

Staționarea lor acolo avea un mare defect și anume că te băga în discuții cu ceilalți părinți atunci când ieșeai. Verificarea aceea putea să fie destul de dureroasă. Ce-ai făcut la subiectul cutare? Ți-a dat rezultatul cutare? În afara faptului că sublinia importanța momentului, este evident că pentru mine era o încurcătură teribilă. Și cred că toți am fost la fel.

Ce nu știam la data respectivă este că nu vreo idee constructivă o aducea pe maică-mea acolo, ci o emoție de nestăvilit. Una pe care încep să o simt și eu, mai ales că mai am un an până la evaluarea națională. Ați remarcat că spun că mai am, mai avem, de parcă fiu-meu ar merge cu mine de mână și de asta ar depinde viitorul familiei. Într-o oarecare măsură e adevărat, dar să sperăm că lumea e destul de bună ca să nu fie întrutotul. 

Așadar, las aici niște vorbe pe care să mi le zică și mie cineva, la anul. 

Dimineața asta nu schimbă mare lucru. Dacă ești emoționat, o să-i dai și copilului emoții. Nu te agita mai tare decât de obicei. Dacă a învățat, o să facă, dacă nu a învățat, nu există miracole. Examenul de azi nu o să arate, însă, cine este el cu adevărat. Cel mult va arăta că se poate conforma unui sistem și că poate intra convenabil în niște cutiuțe. 

Tu știi deja care sunt calitățile copilului tău, fără acest examen. Și să-ți spun ceva: încă e mic și are toate șansele să învețe și să se schimbe. 

Nu trăi tu visele tale prin intermediul lui. Visele sunt ale lui. El nu e aici ca tu să trăiești prin el ce-ți place, ce nu ai apucat sau nu ai putut să faci. Nici măcar nu trebuie să te mulțumească. El trebuie să fie fericit cu el însuși. 

Știi foarte bine că o să-i fii alături și la bine și la greu. Și mai știi că oricum nu o să te asculte decât atunci când va da cu capul de prag. Și tu ai făcut-o. Lasă-l să-și trăiască pragurile! Spune-i și învață-l lucrurile corecte, restul vine de la sine. 

Ai încredere în el, indiferent dacă greșește! Drumul e lung și de cele mai multe ori e spectaculos. Nu ești îngrijorat pentru fericirea lui, asta oricum nu ține de tine, ci de bunăstarea lui. Și aici încă îl poți ajuta.  

În fine, vorba lui taică-meu: ”Las că are și el locul lui în lume.” 

P.S: Nu arăți ca un fraier în fața școlii. Gândește-te cum ar fi să nu fii.  Trebuie să fii acolo și el o să știe toată viața că i-ai fost alături.  

 

Reformați, reformați, poate rămâne ceva!

Doamna Andronescu a pornit o nouă reformă a educației. O mică revoluție care, mie, ca părinte, îmi dă fiori reci. Mi-e neclar mecanismul care duce la noile reforme. Încerc să-mi închipui că doamna Andronescu are dosare neștiute de noi, că trebuie să facă câte ceva, că trebuie să răspundă la cererile părinților. Pare, însă,  că o face dintr-o perspectivă complet diferită de a noastră. Așa că trebuie să încep cu o mărturisire.

Mie matematica de liceu mi-a stat pe creier. Nu eram prost, am luat și premii până pe la liceu, am intrat la cel mai bun liceu din oraș. Dar undeva am pierdut ceva și am început să-mi pun câteva întrebări. Până unde o să mă ajute integralele? Dar toate teoremele cu sinus și cosinus? Ce mă așteaptă în viață și de ce cu lucrurile astea? 

La fizică am stat și mai rău, iar la chimie un profesor absurd m-a ținut în doi și trei pentru că nu nimeream catenele din chimia organică. Aveam tablouri întregi cu hexagoane pe caiet, dar îmi lipsea legătura dintre ele. Văd acest chin și pe fiul meu. Văd cum îl trec apele la diverse obiecte și apoi mă întreabă cu ce corespunde din lumea lui digitală. Pentru ce se pregătește el de fapt?

Și m-am uitat pe reforma doamnei Andronescu și nu am văzut această întrebare. Am văzut, însă, lucruri asupra cărora merită să zăbovești.

Vom avea Bac diferențiat, în funcție de profile: științe, uman, vocațional și profesional. De acord. Poate copiii știu că trebuie să meargă pe un drum. Ce faci însă cu un grafician care va trebui să lucreze cu un computer și să facă artă cu formule matematice? O să avem un Bac diferențiat, dar cât de mari sunt diferențele dintre meseriile computerizate ale viitorului? Pe copiii care o să lucreze în social media îi trimiți la uman sau la real? La întrebarea asta nu-mi răspunde Bac-ul diferențiat. 

Clasa pregătitoare devine clasa I. Nu mi-e clar deloc de ce această propunere. Și de ce doamna Andronescu spune că e necesară pentru că ”denumirea de clasă zero nu e bună”. Am trăit cu impresia că această clasă chiar a fost o reușită. Unde e raportul care spune c-a fost un eșec? Ce concluzii avem după câțiva ani de funcționare?

Chiar doamna Andronescu spunea că este utilă în 2012 „Oricum, clasa pregătitoare, indiferent unde va fi poziţionată, rămâne prima clasă a învăţământului obligatoriu”. Mai mult, ea este cea care avusese ideea în anul 2002, în timpul guvernului Năstase. 

Adevărul: ”Ministerul Educaţiei, reprezentat de Ecaterina Andronescu, a propus introducerea clasei pregătioare, prin ordonanţă de urgenţă, plecând întâi cu un proiect pilot în 12 judeţe, în anul şcolar 2002-2003. Andronescu a explicat atunci membrilor Comisiei că ”numai în România se mai găseşte învăţământ obligatoriu de 8 clase şi trebuie să se facă alinierea la 9 clase”, iar ”tendinţa, şi în celelalte ţări, este de deplasare a învăţământului spre vârste mai mici, de la 7 la 6 ani”. Andronescu în 2002: ”Varianta cu şcoala care începe la 6 ani este foarte bună” Ca atare, susţinea ministrul în 28 august 2002, ”varianta cu şcoala care începe la 6 ani este foarte bună şi nu vrea să se strice ceea ce este bun”, explicând că, ”dintre toate variantele analizate în materialul documentar înaintat, orientarea la prelungirea cu o clasă în zona preprimară are cele mai mici dezavantaje”.

Evaluările sau testele naționale care se vor da în clasa a treia, a patra și a șasea. Cred că e o idee foarte bună. Eu, ca părinte, vreau să știu exact și periodic în ce loc se află copilul meu. Cred că evaluarea sa devine subiectivă de-a lungul anilor, că profesorul se uită nu numai la lucrarea copilului, ci la toate aspectele sale școlare, inclusiv părinți. Așa că evaluările astea sunt chiar utile. 

O să avem consiliere de orientare începând de la clasa a șaptea. Asta mi se pare o chestiune bună. Nu-ți va da un rezultat exact, dar cu siguranță vom avea o idee încotro se îndreaptă copilul, la ce e mai bun, ce îi face plăcere. 

În final, nu înțeleg, pentru că sunt insuficient explicate, toate mutările dintre clase. De ce gimnaziul e până în clasa a șasea, unde începe liceul și ce mai rămâne din el. Nu cred că aici e problema, ci mai ales în lucrurile cu care acești copii ies din școală. Nu văd pe nicăieri că ei ar trebui să știe Word, Excel, PPT, editare audio și video la nivel de profesioniști începători. Nu văd unde învață comunitatea și atitudinea civică. Nici sportul, nici arta. Nici să muncească, nici să gătească. Dar sunt convins că vor ști niște integrale la final de liceu pe care nimeni nu le va cere la muncă. 

 

Prima mea beție. Ghid pentru părinții cu adolescenți

Nu-mi aduc aminte ca în adolescența mea băutura să fi fost o problemă. Cred că găseam băutură la discreție și oriunde m-aș fi dus. Nu cred că era vreo interdicție pe undeva. Fiind începutul anilor 90 aveam acces și la terase. Cred că prima dată am pășit într-una printr-a a șaptea, a opta. Nu exista cineva care să te dea afară. Poate o singură dată am avut probleme, când a dat dirigintele meu peste mine, dar eram deja mare și la chiar în seara respectivă nu beam, eram la o pizza.

Mai erau și garajele vecinilor, unde se aflau butoaie și eram invitați pe rând de către fiii proprietarilor. Și desigur să nu uităm că mereu apărea câta o sticlă de plastic cu vin sau alte alea. Și nemuritoarele cutii pătrate cu votcă de la Scandic.

În toți anii aceștia nu știu să-mi fi făcut taică-meu vreun instructaj asupra tehnicii de băut, cantităților și așa mai departe. Îmi atrăgea atenția dacă luam ceva din casă și desigur era destul de strict la treaba asta. Era un fel de interdicție, să zicem. În situația asta, cred că m-am îmbătat de vreo două ori tot liceul, dar de băut am băut de mai multe ori. Am folosit o limită de bun simț.

În nici un caz taică-meu nu a fost chemat la școală și instruit să-mi povestească despre băutură. Asta nu se întâmplă nici acum, când nici eu, nici alții, nu suntem chemați la școală să ni se povestească despre alcool și copiii noștri. Știu că accesul la băutură e mai greu azi decât acum 30 de ani, dar sunt convins că toți adolescenții își pot procura băutură fără probleme.

De asta trebuie să vă istorisesc despre ce au învățat doi prieteni de-ai mei, părinții unui copil care învață în Anglia. Puștiul e deja la liceu și e la vârsta la care urmează să cinstească ceva sau deja a făcut asta. Părinții au fost invitați la școală să ia parte la un seminar în care să li se vorbească de adolescenți și alcool. Drept este că seminarul e doar unul intr-o lungă serie care se ocupă de creierul adolescenților, de sexualitatea lor, de modul în care reacționează la provocări sau la controverse.

Nu întâmplător, englezii au astfel de seminarii în școli și pentru elevi și pentru părinți. Anglia are probleme mari cu alcoolul în rândul adolescenților. Aproape 40 la sută dintre copii între 11 și 15 ani au băut deja în Anglia, 8 la sută dintre ei s-au și îmbătat, iar 22 la sută au băut mai mult de 15 unități de alcool pe săptămână.

Așadar, părinții sunt invitați la școală să li se spună cam tot ce trebuie să știe despre întâlnirea copilului lor cu băutura. În mod controlat și decent. Așadar, câteva lucruri importante pe care trebuie să le știți dintre recomandările pe care le-au primit la școală. Seminarul a fost ținut de psihologi de profesie și oameni specializați în dezvoltarea copilului

Adolescenții au nevoie să socializeze, deci trebuie să-i lăsați la petreceri, dar nu mai mult de o dată pe lună.

Este obligatoriu să știi cine vine la petrecere și câte persoane vor fi. De asemenea, la fiecare cinci adolescenți trebuie să fie prezent un adult. Potrivit legii britanice, ești responsabil de tot ce se întâmplă în casa ta. Dacă apar droguri, băutură în plus sau alte evenimente neplăcute poți răspunde și penal.

Stabilește regulile petrecerii de la bun început. Și cantitatea de băutură. Până la 15 ani nu este voie să le dai alcool. Cei mari au voie la un pahar de bere pe seară. Fii sigur că vor încerca să strecoare mai multă băutură. Va trebui să-i oprești.

Regulă importantă: paharele nu se lasă nesupravegheate din cauza drogurilor care pot fi puse în băutură. Fetele suntt învățate să folosească o ojă specială care, în contact cu băutura, își va schimba culoarea, dacă aceasta conține droguri. Asta în caz că le-a strecurat cineva în pahar. Nu-i lăsa să bea repede.

Stabilește ora la care se încheie petrecerea. Dacă e noaptea nu mai târziu de unu nopatea. Dacă e târziu, vii și-l iei. Dacă nu, școala te încurajează să-l lași să folosească mijloacele de transport în comun.

Dacă, totuși, vin atinși acasă sau beți de-a dreptul, nu te repezi în ei. Nu are rost să rezolvi treaba atunci. Nu-i adu aminte de alte nerealizări. Totul se tratează în ziua următoare după ce-au trecut efectele alcoolului. Și atunci cu calm și cu referire doar la problema respectivă.

Și obișnuiește-te cu ideea că va crește și va bea și fără supravegherea ta. Învață-l să bea singur și sigur.

Și aceasta este doar lecția despre băutură. Căci la școală și alte seminarii sunt lecții despre sex, dar și despre modul în care creierul copilului se comportaă la această vârstă la care sunt de neînțeles. Și admite că în 80 la sută din cazuri, părinții sunt cei care pun băutura în mână.

Statisticile din România arată mai prost decât cele din Anglia. Suntem pe un loc șapte european în această chestiune, după Cehia, Lituania, Ungaria, Croaţia, Danemarca şi Bulgaria.

Studii mai vechi arată că în urmă cu aparoape 10 ani 85 la sută dintre puștii de 16 ani din România deja băuseră. În următorii ani am ajuns la 72 la sută, dar datele ne plasează peste Europa. În același timp, nici nu văd c-am face ceva, deși alcoolismul este una dintre principalele probleme pe la noi.

Cred că primul pas ar trebui să fie instructajul de acasă, dar ar trebui să avem curaj să vorbim despre asta și la școală. Deci, când ați băut prima oară? Dar copilului când i-ați dat de băut.

Reforma școlii reușește: repetent în clasa întâi

Știrea este că timid s-a strecurat în spațiul public o mică dezbatere despre învățământ. Parcă s-a auzit mai mult decât agenda noastră obișnuită. Evident că s-a pornit de la lucrurile lansate de doamna Andronescu care are un nou plan de reformă a educației. Culmea că și președintele are un plan. Așa că voi comenta și eu despre ce s-a auzit până acum. Și nu o voi face ca jurnalist, ci ca părinte. Pe baza experiențelor mele, dar și a preoocupării pe care trebuie să o am pentru copilul nostru. O să zic câte o idee despre ce a ieșit la iveală. Și nu o luați decât așa cum este: o părere personală, la cald. Așadar:

Repetenția în clasa întâi. Legea nu permite, doamna Andronescu zice c-ar trebui. Nu înțeleg de ce am ajuns aici. Și care e miza. Oricum nu o să rămână nimeni repetent vreodată. E o corvoadă pentru profesori. Și birocratică și umană. Altfel, ce face atât de greșit un copil de șapte ani încât să rămână repetent? Cât de slab să fie la carte? Nu cumva e o problemă psihologică cu copilul, de adaptare? Nu găsim un mecanism de ajutare a acestor copii care nu se adaptează? Trecem direct la repetenție? Temă falsă și apoi problema principală e ratată complet. Nu ar trebui să lăsăm pe nimeni în urmă. 

Vacanțe mai puține și mai scurte. Doamna Andronescu vrea să facă vacanța de iarnă mai scurtă, să mai umble la cea de primăvară și să o scoată pe cea dintre semestre. Nu a rezultat de ce este necesar, dar să zicem că e un pic anormal ce e acum. Bucățica asta de semestru unu din ianuarie e ciudată. Dar iarăși ratăm esența. Doamna Andronescu nu vrea neam să recunoască marea probemă: vacanța de vară este prea lungă. Trei luni sunt un coșmar,  copiii uită tot. Ar trebui scurtată pentru că nu este necesară o atât de perioadă. Nu mai sunt în anii în care copiii trebuie să ajute la câmp. În lumea vestică, școala începe în august. Cred c-ar trebui să mergem în direcția asta. Adică, mai multă atenție pentru copii, nu pentru profesori.

Reintroducerea treptei a doua. Înțeleg că doamna Andronescu spune că ar deveni Bac-ul mai ușor. De acord. Dar alt argument care este? Nu știu, iar singurul lucru care mi-a venit în cap este că e nevoie de pregătire și în clasa a X-a. E prea multă materie la Bac? Alege lucrurile relevante pentru zona respectivă. Fă-l pe domenii sau pe grade, nu musai la fel pentru toți. 

Ajung aici și la ideea lui Iohannis: Bacalaureatul cu două viteze. Sunt de acord, poate că este necesar. E un moment în care poți să-ți decizi viitorul. Vrei la facultate? Intri la Bac-ul greu! Vrei să fii meșter: mergi la cel ușor! Asta e o idee la care trebuie să ne gândim și să-i găsim o formă de funcționare. 

Șase ani la ciclul primar și câte trei la gimnaziu și liceu. Adică a cincea să treacă la școala primară. De ce o fi mai bună ideea domnului Iohannis, nu știu. Poate că sunt studii care să arate că e o perioadă de adaptare mai bună a copiilor. Mie mi se pare o zăpăceală. Cred că e o chestiune de formă și nu de fond.

Bacalaureat la șase probe. Tot de la domnul Iohannis. Mi s-ar părea minunat să-l cupleze cu treapta a doua. O să băgăm pregătire în ei ca la balamuc. Ce-mi place însă la această idee este însă posibilitatea facultăților de a cere un anumit obiect la Bacalaureat. Asta chiar are sens. De încurajat. 

În fine, nu știu cât și cum vom purta această dezbatere. Mi-e teamă că o să fie acoperită de de acareturile zilnice. și cele care sunt mai interesante pentru actuala guvernare. Sper ca după toată perioada asta chiar să le putem discuta amănunțit. Deocamdată, ținem ochii pe ele. 

 

Țara fără hârtie igienică

Mă deranjează o situație zilele astea. Și-mi dă un sentiment de neputință. Pentru că nu știu cum să-i explic unui copil asta. 

Am tras cu urechea la câțiva puști aflați în pragul liceului. Împărțeau un suc la mall. ”Dacă intri acolo, faci sigur Ebola, două tipuri de cancer și o boală de piele.”  Vorbeau de toaleta din școala lor. ”Nu se poate intra acolo de miros,” spune un altul. ”Nu am avut niciodată hârtie igienică,” apare o concluzie. 

Mi-aduc aminte de fiu-meu care evită cât se poate toaleta din școală. E renovată, înțeleg, dar în mintea copilului s-a format, după ani, ideea că acesta este un loc de evitat. Deunăzi, doi părinți mi se plângeau că al lor nu se duce la toaleta școlii pentru că nu are niciodată hârtie igienică. Am scris pe Facebook și am cules mesaje. Nu numai hârtia igienică lipsește. Lipsește și apa și săpunul. Ca să nu spun de cazurile unde lipsește cu totul wc-ul. Nu ați uitat că în România, o copilă a murit căzută în haznaua din curtea școlii. 

Mai mult

Oameni de care nu vorbește nimeni. Și o faptă bună

Uneori, viața este la un telefon distanță. Un telefon pe care o secretară îl poate da sau nu. Dintre toate lucrurile din lume, te-ai gândi vreodată că o secretară sau dispoziția ei este cea care poate face diferența? Un minut mai devreme sau unul mai târziu, cineva care intră pe ușă sau nu, un gând care poate veni sau nu. Toate astea duc la un telefon care îți arată că drumul tău este în altă parte.

Asta i s-a întâmplat lui Dragoș. Un telefon de la secretara DGASPC Huși i-a arătat cu 18 ani întârziere că este viață și pentru el. Că este și el important. Când a fost sunat, Dragoș Pleșuvu avea 18 ani, nu luase Bacalaureatul și lucra într-un bar din Huși, Zodiac. Întâmplător, am fost odată acolo. Ne-am întâlnit. Nu l-am reținut.  Poate era și un motiv.

Mai mult

În România, școala arde pe proprie răspundere

Știrea că școala arsă nu are autorizație ISU nu este surprinzătoare. Aș zice că e mai curând o non-știre. Majoritatea școlilor din București nu au autorizație și asta din rațiuni simple. Nimeni nu e capabil să îndeplinească noile normative ISU. Și chiar de le-ar îndeplini cineva, acestea se vor schimba în câteva luni și le vor invalida pe cele vechi.

Ieri am vorbit cu un prieten care lucrează în administrație. E într-o funcție neutră față de problema asta, dar vede ambele părți. Mi-a explicat cum arată toată povestea din interiorul sistemului. Și o să vă spun pe puncte.

Mai mult

Vladimir s-a tuns

Vladimir s-a tuns. De unul singur. Adică a decis de unul singur. A meditat și a cochetat cu ideea vreo două săptămâni după care s-a hotărât. Nu mi-e foarte clar de ce. Și mai ales de ce după ce-și câștigase toate bătăliile. 

La școală lumea nu-l mai întreba deja de ce are părul lung. După un an trecuse de tot tirul de întrebări. Și cred că se obișnuise toată lumea că asta e situația. Mai curând cred că-l enerva faptul că trebuie să și-l prindă. Iar asta trebuia să se întâmple la majoritatea orelor și apoi când mânca. Asta era adevărata dramă: ”prinde-ți părul! nu vezi că atârnă peste tot?”

Mai mult

3R, 30 de ani mai târziu. Și e de bine

Mi-aduc aminte foarte clar că la noi în școală, numărul 4 din Vaslui, era un fel de rulotă plină de cartoane. Erau adunate acolo sute de kilograme de hârtii inutile, carton mult și discursuri cu tovarășii, presupun. Nu țin minte să fi ridicat cineva hârtiile de acolo și nici nu interesea pe nimeni. 

Umplerea rulotei era o corvoadă și un frecuș nedemn, ni se părea nouă. Cam o dată pe lună trebuia să aducem la școală tot felul de chestii. Cel mai nasol era la treaba cu borcanele. Un borcan gol pe vremea aia era o avere. Mai ales dacă avea și capac. Borcanele alea se umpleau și te ajutau să treci iarna când nu se găsea nimic. Și nu se găsea nimic. 

Mai mult

Aș tunde un profesor. În public

Am citit cu atenție povestea de la Ploiești despre profesoara care a tăiat câte o șuviță din părul elevilor ce nu se supuneau regulilor interne. Am citit cu atenție și explicațiile sale și m-am bucurat să văd că este o persoană echilibrată care simte nevoia de a avea reguli în comunitate. 

Magda Vasile a spus în Adevărul câteva lucruri corecte „Sunt profesor serios care încearcă să-i determine pe elevi să-şi găsească un drum, o ţinută care să-i facă să se descurce când vor ieşi din băncile şcolii. Consider că elevii noştri au egalitate de şanse şi atunci încerc să construiesc în ei un simţ civic. Relativ la ce s-a întâmplat vinerea trecută, pot să spun că, în cadrul orei de dirigenţie, în mod repetat, le-am explicat ce trebuie să facă. Elevii vin la şcoală cu un fel de moţ gen samurai în vârful capului, iar când îşi dau acel moţ jos sunt în permanenţă preocupaţi să-şi aşeze freza, să fie într-o formă anume, să aibă un look, nemaifiind atenţi la ceea ce se întâmplă în clasă.”

Mai mult