PSD e iubit de casnice

Asta nu e o rușine. Toți oamenii din România trebuie reprezentați. Dar este mult prea puțin pentru cel mai mare partid din România. Știu că v-am mai vorbit despre asta, dar totul e mai relevant când vedeți cifrele de mai jos.

grafic demografice

 

Iar graficul de mai sus arată înfiorător pentru Victor Ponta și ai lui. Au pierdut majoritatea populației active din România. La fel ca Traian Băsescu după anii de abuzuri ai PDL. Iar de aici se desprinde o concluzie foarte clară. Românii s-au maturizat și sunt câteva chestiuni pe care nu le mai ignoră: justiție, corupție, măsuri economice concrete și mai ales un tratament corect din partea clasei politice.

De unde o să înceapă reconstrucția PSD mi-e cam neclar. Dar un lucru trebuie spus. Pe direcția asta partidul se îndreaptă spre dispariție. Și cum am susținut că e necesară o dreaptă puternică care să se opună uriașei majorități parlamentare, așa spun acum că e nevoie de o stângă reformată care să stea în fața puterii covârșitoare pe care o va avea dreapta.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la PSD e iubit de casnice

  1. nd cova spune:

    stribleo !!! sa mori tu ca abia acum dupa alegeri ai observat ca psd e partidul iubit de casnice ???

  2. ionut spune:

    Sursa datelor care stau la baza graficului?

    1. Catalin spune:

      Exit-poll-ul CURS-Avangarde

  3. Florina spune:

    Sa inteleg domunle Striblea ca a-ti intors foaia? Nu mai tineti cu PSD? V-ati schimbat convingerile politice in functie de cine castiga alegerile? Sa inteleg ca iubiti acum acest mare fals „PNL”Ma mir si incerc sa va inteleg,dar nu stiu daca reusesc .Va urmaream emisiunile de la romania tv pentru ca loveati in acesti oameni falsi care isi spun acum „Marele PNL”. M-ati dezamagit total, dar pentru asta totusi va doresc sa aveti multa sanatate si bafta la B1 televiziunea basista.

Dă-i un răspuns lui Florina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!