Porcul care a învins Uniunea Europeană

Aud zilele astea de diverși cunoscuți care sunt pe la tăiat porcul. La neamuri, pe la țară, ba chiar în mici excursii de genul agroturism. Nu știu de unde revigorarea asta bruscă a obiceiurilor naționale sau poate doar am îmbătrânit eu și cei din jur simt nevoia întoarcerii la rădăcini.

Eu, unul, nu am plănuit să merg să tai niciun porc, nici să vad obiceiul, nici să umplu frigiderul până la primăvară. Sincer, mă lasă complet rece. Dar particip la fenomen, fără voia mea, de la primele ore ale dimineții. Chiar sub fereastra mea, între blocuri, un vecin l-a belit pe grăsan, l-a ars cu lampa de benzină și acum îl tranșează expert.

Eu stau în Militari, ca să ne înțelegem. Aici a fost la țară, dar mai demult. E măcar un pic de civilizație. Și mă deranjează cumplit să văd sânge, măruntaie și alte rămășițe pe alee. Sângele a curs de pe aleea pietonală pe cea a mașinilor și pun mână în foc că până diseară acolo se vor aduna câini și pisici vagaboande, dar și șoboani care nu ies acum pe zi. Nu poți trece tu adult pe acolo, darămite cu copii. Pe scurt, o porcărie sanitară.

Și mă gândesc când proasta asta de UE ne-a băgat reglementări să nu tăiem porcii, așa, pe marginea drumului, că ne îmbolnăvim. Apropo, oare îl duce să-l testeze de trichinela? O să mă întrebați de ce nu-l reclam. Am făcut-o acum câțiva ani cu un vecin, dar mi s-a cerut să fac plângere la secție. Fără plângere nu merge. În rest toată lumea face ce vrea.

Și e din ce în ce mai evident că aici poate să vină și mama lui UE, că porcul va triumfa. Și nu mă refer la animal.

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *