respect

Povești de radio. Cum să faci un leu în fiecare zi

Zilele trecute unul dintre colegii mei s-a războit cu un aparat care vinde junk-food. Și-a luat o apă plată la doi lei și aparatul nu i-a mi dat rest la bancnota de zece. Omul i-a aplicat două palme, l-a zguduit, l-a răsturnat un pic, dar restul tot acolo a rămas. Mai mult, aparatul nici nu a vrut să-i mai dea credit pentru alte produse. Adică i-a luat zece lei pe o apă.

Omul nostru a venit în redacție, a tipărit un afiș mare pe care a scris ”Aparatul nu dă rest” și l-a aplicat acolo ca să se prindă toată lumea de fază. Am pus în discuție tărășenia, la radio, ca să ne spună lumea ce trebuie făcut în astfel de situații. 

Doar că discuția ne-a dus pe alte căi. E adevărat că aparatele nu dau rest, dar la fel de adevărat este că și o grămadă de lume le dă câte o țeapă. Fiți atenți povești de pe șantierele României! Când s-a construit Cluj Arena, muncitorii de acolo și-au cumpărat zile la rând cafeaua cu șaibe de la șuruburi. Au descoperit că șaibele au mărimea unei fise de 50 de bani și i-au dat bătăi. La finalul lunii, proprietarul s-a trezit cu un coș plin de fier și cu cafeaua băută.

La Timișoara, oamenii au fost și mai inventivi. Au scos fisele de la locul lor cu ajutorul unei rulete care avea cap magnetic. Așa că, la fiecare cafea, o parte din muncitori luau banii existenți în pușculiță. La finalul lunii, proprietarul aparatului a rămas cu jumătate din bani. 

Problema este că noi nu putem pretinde respect de la nimeni atâta vreme cât nu-l dăm. Chiar dacă acolo este un aparat lăsat de unul singur nu înseamnă că nu e proprietatea cuiva. Asta este una dintre moștenirele lăsate de comunism. Lipsa de respect față de proprietate, față de muncă. Și ea este răspândită de la muncitor la patron. Lipsa de respect față de leul acela pe care îl muncește cineva. 

Dacă nu ne respectăm între noi, nici statului sau reprezentanților săi nu le putem cere mare lucru. Lasă, mă, că toată lumea fură nu e un lucru valabil. Pe el se bazează și PSD și alte partide vechi. Pe această masă gelatinoasă, năclăită în rău și care nu respectă nimic. Când ne vom schimba noi, atunci lucrurile vor fi mai bune.  

O poză în care aproape mi s-a făcut milă de Fisc

Mă învârt de mai bine de o lună pe la Fisc. Am făcut o firmă și am început niște socoteli, pe de-o parte, iar pe de altă parte am închis alte socoteli, ca persoană fizică. Așa că e musai să treci pe acolo în persoană.

Am depus câteva acte la începutul anului și  mi s-a cerut să vin peste o lună ca să iau o rezoluție. Zis și făcut. Am venit și am stat cuminte la coadă 45 de minute . Nu era multă lume, dar o domnișoară avea un dosar complicat. Procedura e aceeași, o știți. Mai mult

Dacă ești din Vaslui și vrei respect, învață să respecți

Am stat un sfert de oră în parcarea de la Kaufland Vaslui. Sunt acolo șase locuri rezervate pentru persoanele cu handicap și pentru familiile cu copii mici. Ele au fost ocupate mai tot timpul și nu de posesorii lor de drept, pentru că am stat să văd cine sunt respectivii.

Am avut așa: o coniță blondă într-un BMW alb care a zăbovit cinci minute, cât a luat probabil pâine și lapte. Ea s-a așezat pe locul persoanelor cu handicap, după ce m-a claxonat apăsat că stăteam pe el.  Mai mult

Porcul care a învins Uniunea Europeană

Aud zilele astea de diverși cunoscuți care sunt pe la tăiat porcul. La neamuri, pe la țară, ba chiar în mici excursii de genul agroturism. Nu știu de unde revigorarea asta bruscă a obiceiurilor naționale sau poate doar am îmbătrânit eu și cei din jur simt nevoia întoarcerii la rădăcini.

Eu, unul, nu am plănuit să merg să tai niciun porc, nici să vad obiceiul, nici să umplu frigiderul până la primăvară. Sincer, mă lasă complet rece. Dar particip la fenomen, fără voia mea, de la primele ore ale dimineții. Chiar sub fereastra mea, între blocuri, un vecin l-a belit pe grăsan, l-a ars cu lampa de benzină și acum îl tranșează expert. Mai mult

Cum ne batem joc de noi și memoria noastră

Am petrecut sfârșitul de săptămână într-un capăt de Românie, într-o zonă unde mergi doar dacă ai neamuri sau vreo nevoie nedeslușită. Am trecut pe un drum care leagă de civilizația Iașiului câteva comune din lunca Prutului și sfârșește la Săveni, în Botoșani. Oraș de frontieră, fost mare târg agricol, acum căzut în ruină și nepăsare. Drumul trece la un moment dat prin Ștefănești, comună devenită oraș undeva la vreo 40 de kilometri de Botoșani. Localitatea e cunoscută mai ales pentru uriașul baraj de pe Prut, aflat în apropierea sa.

Memoria copilăriei mi-a spus că pe acolo, pe undeva prin Ștefănești, trebuie să fie casa nașterii lui Ștefan Luchian, senzaționalul pictor de la a cărui moarte se fac în curând 100 de ani. Am căutat și am găsit casa. Iat-o:

Mai mult

Se întâmplă lucruri bune și în România. Un exemplu

Noi jurnaliștii avem păcătosul obicei de a vedea doar lucrurile rele. Alea bune le trecem la normal și nu le acordăm mare atenție. Iar dacă o chestie nasoală se îndreaptă, fiți siguri că o ratăm. O să notez însa una din îndreptări.

Cu vreo patru ani în urmă am vrut să ajung alături de câțiva prieteni la cetatea Rupea. Era iarnă, apă multă și mizerie. A fost o experiență jalnică și enervantă.

Trei ani de renovare și 32 de milioane de euro mai târziu lucrurile au căpătat altă formă. Mai mult

O poveste cu vedete, spusă de Emil Hurezeanu

Pentru că și oamenii mari mai au nevoie de povești. Și pentru că spațiul public e invadat de false povești despre false vedete. Și pentru că rar îl vezi pe Hurezeanu vorbind despre actori. Poate ar trebui să o facă mai des.

Emisiunea inegral, aici

Malpraxis de presă. Știrea despre ”un realizator de la Antena 3”

Astfel de lucruri nu se fac. Pentru că oricât de multe ne despart și indiferent cât de mult ne detestăm, nu publicăm diagnostice. Mai ales, țintite special să-ți umilești adversarul . Mai cu seamă când tu susții că ești partea bună a presei. Ce nu e în regulă:

Nu e în regulă să precizezi în clar tipul de operație suferit de pacientă. Faptul că soția unui realizator tv a suferit o operație plastică, fiind prinsă în scandalul de la spitalul de arși, poate fi o știre, deși doamna e persoană privată. Doar că, fără diagnostic. Mai mult

Copiii noștri au plecat la revoluție

 

Nu e nevoie de mare lucru. Un telefon deștept, dar de acela are toată lumea acum, un pic de teribilism și ceva bun simț. Așa se pornește o revoluție. Iar în școlile din România are loc acum o revoluție.

Una de care oamenii sistemului ar trebui să se teamă cel mai mult. Pentru că nu e pornită de sus. Nu vine un Funeriu sau un Pricopie să spună facem așa și așa. E o revoluție pornită de jos, dintre părinți și copii. E revoluția unei generații care și-a făcut școala în libertate și a cărei copii învață despre vechiul sistem doar din manuale.

Mai mult

Cu ministrul în mahala

Luați-vă un minut din viață și ascultați-o pe doamna ministru Grapini, în clipul de mai jos. Împreună cu Lili Ruse i-am pus câteva întrebări simple, legate de întâlnirea sa cu deputatul Coman. Am insistat asupra acestui subiect pentru că înainte cu câteva zile doamna ministru a spus că nu a schimbat cu acesta decât două vorbe. Am crezut că “e mut” sau că “l-am văzut la grupul parlamentar” erau argumentele.

Ceva mai târziu au apărut unele poze care arăta că cei doi a fost împreună la masă. Am întrebat dacă e omenește să iei masa cu cineva, să participi la o conferință comună și să schimbi doar două vorbe.

A rezultat răspunsul golănesc de mai jos.

Mai mult