Mica poveste a unei fotografii care face istorie

O să las fotografia asta aici să mă pot întoarce la ea din când în când. Facebookul este volatil. Lucrurile bune și frumoase se pierd de cele mai multe ori printre valurile de răutăți pe care le spunem acolo. Așa că o las aici, ca pe un lucru bun, de preț. 

Fotografia este  de la meciul de handbal CSM București-Midjtylland, meci mare de Liga Campionilor. Și nici nu poate să fie altfel decât mare când aici joacă echipa campioană a Europei. Iar secvența asta, care are câteva minute bune, are o mică poveste.

Am ajuns la meci cu o oră înainte. Prea târziu. Parcările erau pline, mii de oameni veneau la sală. Sala era plină pe jumătate. O grămadă de lume tânără, niciun loc liber. Eu m-am dus cu tata, că tot a avut Boți programul ”Handbal cu părinții”. Tata și cu mama merg constant la meci la Vaslui și stau în rândul trei, de unde se aud toate loviturile de pe semicerc. Dar aici am găsit doar la cucurigu, la un pas de galerie.

CSM-ul a jucat sclipitor de data asta. A ridicat lumea în picioare. Bucuria a fost sentimentul general al serii. La pauză, eu m-am băgat un pic în telefon, iar tata m-a tras de mână. ”Fă și tu o poză aici.” Și am rămas cu gura căscată. Sute de copii se îngrămădeau să arunce la poartă. Primeau mingea de la Narcisa Lecușanu și trebuiau să bată mascota. Am văzut anii aceștia handbal peste tot în lume. Am văzut fan-zone-urile din Danemarca în care mii de oameni erau ca la picnic, dar imaginea aceasta este unică.

Bucuria de-a arunca la poartă pentru un premiu, bucuria de a sta pe teren lângă câteva campioane uriașe, dorința de a fi parte din spectacol sunt unice.

De ce povestesc asta? Cu câțiva ani în urmă, când m-am întors la handbal, să dau o mână de ajutor, am intrat cu Alexandru Dedu într-o sală goală și murdară la Floreasca. Un sentiment de părăsire m-a încercat atunci. După asta, handbalul a reieșit la iveală. Rezultatele au ajutat și ele. Construcția unor echipe mari de club a fost catalizatorul. Prezența unor jucători străini de top și a celor mai buni antrenori din lume aici, iarăși a fost de folos. Toate s-au suprapus pe un program de marketing impresionant și știu ce vorbesc, și am ajuns la momentul acesta.

Mie mi se pare că duminică seară am văzut vârful din ultimii ani pentru acest sport. Nu medaliile, nu Liga Campionilor la București, ci întoarcerea publicului la sport și la performanță. E seara în care ești sigur de reușită: da handbalul s-a întors și e sport național. 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Mica poveste a unei fotografii care face istorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *