sport

Out of the Box, episodul 11. Cum de merge România la Euro?

Naționala României s-a calificat la Campionatul European de fotbal. Cătălin Striblea și Lorand Balint analizează victoria și arată cât de improbabilă era aceasta, cu ajutorul statisticilor. Practic, România nu avea datele unei calificări, niciunul dintre jucătorii săi neintrând în top 1000 al jucătorilor de fotbal  

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box, episodul 9, sezon 3. De ce s-a închis Gazeta Sporturilor?

O întrebare la care Lorand Balint și Cătălin Striblea caută un răspuns. Și văd dacă mai este posibil ca ea să fi continuat în condițiile unei lumi digitale. Dar aceasta este doar o constatare,m o alta ar putea fi că GSP nu și-a construit un public care să o ducă mai departe. În plus, este rezultatul unei epoci de tranziție. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box 16. Brandul Steaua și ce facem cu el

Lorand Balint și Cătălin Striblea încearcă să deslușească această controversă care a înfierbântat suporterii. Oare cui aparține brandul Steaua? Și dacă legal acest lucru este pe masa instanțelor de judecată, de fapt, în mintea oamenilor, cui aparține el? Și ce înseamnă de fapt cel mai mare brand de sport din România?

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box 12. Ce faci când cel mai bun sportiv al lumii joacă la tine în țară?

Când vine vorba despre sport, România are marele noroc să se bucure chiar în țară de prezența celei mai mari jucătoare din istoria handbalului. De fapt, este vorba de cel mai bun sportiv, femeie sau bărbat, pe care l-a avut vreodată această disciplină. Ce faci când cel mai bun sportiv al lumii face parte din societatea ta? Discut cu Lorand Balint pe această temă și văd ce încercări trebuie să treacă o comunitate care are această oportunitate în față. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box #6 De ce cheltuim banii pe sport

Iată o întrebare la care trebuie să răspundem, mai ales dacă este vorba de bani publici. Și sigur că sunt mai multe argumente pro și contra. Dar aici căutăm un înțeles care să ne vorbească despre speranță. Discut cu lorand Balint despre puterea de a însufleți a sportului folosind ca argument și cartea lui Matthew Perry, Prieteni,iubiri și marele lucru îngrozitor.

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box #4 Sunt românii singuri corupți ai Europei?

O afacere cu bilete la Cupa Mondială a provocat un scandal în România. Șeful delegației TVR la Cupa Mondială este investigat pentru că a folosit acreditarea televiziunii publice să facă rost și să vândă peste 700 de bilete la Cupa Mondială. Și atunci, am spus ”iar s-a făcut România de rușine.” Dar este vorba doar de România aici? În discuția mea cu Lorand Balint găsesc exemple similare chiar și în state care sunt în topurile societăților curate. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Out of the Box #11 De ce nu mai este tenisul sport prioritar în România?

Dar când a fost veți spune? Și aveți dreptate. Discut cu Lorand Balint discută despre noua Strategie a Sportului Românesc, document prezentat de Ministerul Sporturilor. Aceasta include 19 sporturi prioritare, dar nimeni nu știe criteriile după care au fost selectate. Iar out of The box face puțină lumină. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Este datoare Simona cu explicații publicului din România?

Un ascultător m-a surprins luni la România în Direct cu o abordare radicală în chestiunea dopajului Simonei Halep. Am spus că Simona este datoare cu explicații opiniei publice din România despre ce s-a întâmplat. Atunci când poate și când știe.

Cetățeanul care m-a sunat, fost sportiv de performanță, mi-a spus că Simona nu este datoare nimănui cu nicio explicație. Că e vorba de munca ei și că ”atunci când i se ia pielea de pe picioare la antrenament” este singură acolo. Dialogul îl ascultați mai jos și vă spun de pe acum că nu sunt deloc de acord cu această viziune.

De ce trebuie să dea Simona explicații

Această viziune este o răstălmăcire a celeilalte zicale: ”România nu a făcut nimic pentru…” În mare măsură, în cazul lui Halep asta se și potrivește. Căci până târziu în viața sa, efortul a fost doar al familiei sale.

Când vine vorba, însă, despre a da explicații, atunci Simona este responsabilă și datoare nu numai în fața opiniei publice românești, dar și internaționale. Din mai multe puncte de vedere.

Prima dată trebuie spus că ea are o legătură patrimonială cu restul societății. Banii pe care-i încasează nu vin din aer, ci din contracte cu turnee, asociații, cluburi. Nu numai în cazul ei, ci al tuturor sportivilor. Respectivele entități juridice iau banii de la spectatori care cumpără bilete sau se uită la televizor. Știu, nu se simte, dar plătim și la tv căci canalele de tenis preferate iau bani de la noi ca să plătească drepturile de difuzare. Știu, nu ne silește nimeni să ne uităm, dar dacă am ales să fac o investiție de timp și bani, atunci produsul trebuie să fie onest. Am dreptul să știu pe ce am cheltuit banii.

În al doilea rând, noi investim încredere și respect ca societate și comunitate. Iarăși nu ne silește nimeni, dar când un sportiv acceptă să fie cetățean de onoare, să fie primit cu aplauze, primește distincții de la reprezentanți de stat, atunci între noi se stabilește un parteneriat. În care noi spunem te admirăm și-ți acordăm toată încrederea noastră. Ești un model pentru noi.

Apoi, când imaginea ta este imaginea unor mari companii din țară și din lumea asta, iarăși e treaba noastră. Pentru că acele în acele imagini, un sportiv ne transmite că putem avea încredere și în acea companie. Tocmai pentru că el/ea este de încredere.

Dar dincolo de asta, sunt lucrurile pe care nu le putem atinge. Gloria la care cei de pe teren visează este dată de noi. De timpul și trăirile noastre. de dragostea noastră, de schimbul nostru de energie permanent, de suferință, compasiune și înțelegere. Poate nu suntem acolo când îi ard tălpile, dar știm și respectăm asta. Răsplătim aceste lucruri cu un respect enorm și de lungă durată.

De asta vrem să știm ce s-a întâmplat și avem un drept la asta.

În privința ascultătorului nostru

O mică observație. Am realizat că a făcut baschet. Aici cu atât mai mult, în România, răspunderea și responsabilitatea sunt mai mari. Căci baschetul e cu bani publici. Dar dincolo de asta, îi înțeleg frustrarea și amărăciunea.

După ani buni de tras, fără o răsplată corectă și concretă, poate cu galerii ostile care nu ți-au respectat munca niciodată, cu șefi care te fură și cu un public anemic, știi că tot ce-ai putut face, aici, în România, ai făcut pe pielea ta. Și pe tălpile care te-au ars. Sunt sigur că așa e, iar aici e o muncă de generații ca să corectezi asta.

Foto: Facebook Simona Halep.

Cum se construiește un campion. Un program pentru copii

Ați remarcat cât de mare este diferența dintre un sportiv din afară și unul român atunci când vorbește cu presa? Cei de la ei au naturalețe, vorbe la ei, cunoștințe și par de o capacitate intelectuală sporită față de ai noștri. Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Diferența constă în pregătire.

Marile cluburi și marile sporturi din lumea asta îi pregătesc pe sportivi. Le arată ce să spună, unde să spună și cum. Recent, am citit în 442 de cazul special al fotbalistului Richarlison, de la Everton. Acesta este atât de emotiv încât fugea de la interviuri. La propriu. Fostul său club brazilian și Everton au lucrat cu traineri și psihologi ca omul să treacă de acest impas. Pentru că vorbitul în public este parte din profesia sa.

Mai este o diferență. Nu-i așa că ai lor arată ca și cum ar fi avut lapte când erau mici, iar ai noștri nu? Nu e vorba de lapte, ci de nutriționist. De omul care te învață de mic cum să mănânci. La fel apare în poveste terapeutul, dar și psihologul sau consilierul de carieră.

De fapt, marea diferență constă în capacitatea de a învăța sisteme și lucruri utile care să te ajute. De asta ai noștri nu reușesc acolo și nu reușim să facem parte din clasa mijlocie a sportului. Ori avem noroc de câțiva sportivi setați mental să cucerească un titlu mondial, ori alegem un campionat modest unde să ne îmbogățim pentru toate viețile de acum înainte.

Structurile din străinătate nu pregătesc doar campioni, ci și profesioniști pe diverse paliere. Inclusiv oameni cărora școala nu le inspiră teamă. România nu face așa ceva. Pentru că nu știe, nu poate, nu are resurse. Și nu o s-o rezolvăm foarte curând.

O veste bună

Nu o să avem prea repede programe care să rezolve asta. Dar avem un mugur care să ne arate cum să procedăm.

Compania Sports Hub, condusă de fostul baschetbalist Virgil Stănescu, a pus la cale un program menit să ajute 35 de juniori români de calitate pe drumul performanței. Asta înseamnă că cei înscriși în program beneficiază de kinetoterapeuți, nutriționiști, psihologi, consilier de carieră și profesori cu care fac meditații.

Scopul este ca pe lângă antrenament să primească un set de valori și comportamente care să-i ajute în lumea sportului profesionist. Și care să nu-i lase pe drumuri dacă sportul se termină. Adică un program complementar efortului pe care-l depun ca să atingă performanța olimpică. Totul este gratuit.

Aici este pagina programului Go Scholarship

Câteva întrebări

Cine poate intra în program?

Deocamdată sunt selectați doar tineri între 14 și 18 ani, din București și Ilfov. Programul se va extinde, însă, național. Selecția se face încrucișat pe baza unor propuneri de la cluburi, federații și specialiști. Lista este completă acum, dar cum programul va crește, organizatorii pot primi propuneri de copiii pe care să-i observe.

Ce sporturi sunt admise?

În prima fază vorbim de baschet, handbal, volei, fotbal, atletism, înot, scrimă, triatlon, ciclism și box.

Cât costă?

Nu costă. Totul este plătit de Sports Hub și parteneri.

Unde se desfășoară programul

Sportivul rămâne la clubul său. Activitățile propuse sunt complementare și-i urmează programul obișnuit.

Acum, dacă v-am făcut curioși, citiți mai multe pe pagina lor!

Photo by Nataliya Vaitkevich from Pexels

Djokovic, anti-eroul perfect. Și o dilemă socială.

După evenimentele din ultimele 24 de ore, Djokovic transcede lumii sportului. El devine un erou politic, un simbol anti-sistem, dacă vreți, chiar un cavaler al libertății. Nu-mi amintesc de sportivi care să capete o asemenea dimensiune politică.

În anii ’70 Falcao vorbea la mitinguri de sute de mii de persoane și scotea lumea în stradă împotriva unei dictaturi. Recent Colin Kaepernick a pus genunchiul în pământ, iar gestul său a prins rădăcini. Dar niciunul nu a avut capacitatea de a deveni simbolul unei crize dimensiuni planetare. Iar Djokovic este fix în acel punct. Masa critică este pregătită, el doar trebuie să facă gestul de a conduce revoluția. Deocamdată mesajul său a fost rezervat: „mă concentrez doar pe tenis.”

Numai că în arena de la Melbourne, o mare parte din lume nu va mai vedea doar un sportiv, ci un simbol. Pentru mulți va fi un simbol al binelui, dar în egală măsură, pentru alții, va fi un simbol al răului. Fiecare meci pe care-l va juca Djokovic se va transforma într-o bătălie. Într-o confruntare între bine și rău.

De fiecare dată când va câștiga sau va pierde, o parte din planetă va repurta o victorie morală asupra celeilalte. În Djokovic se vor topi o parte dintre umorile noastre. Vacciniști și antivacciniști, liberali și conservatori, progresiști și religioși, cu toții vor privi către eroul sau antieroul lor, după caz. Un jucător de tenis, o țâră altfel decât restul lumii, a reușit să polarizeze asupra sa frustrările pe care le-am acumulat în ultimii doi ani.

Nu o să ne mire pe niciunul dacă în anii următori, Djokovic va fi subiectul unui film. Să vedem doar care tabără îl scrie.

Asta i se va întâmpla lui. Dar societățile noastre cu ce rămân?

Sunt două lucruri fundamentale pentru societățile noastre democratice, în această poveste. Căci noi trebuie să desprindem concluzii pentru lumea care funcționează cu pârghii pe care publicul le poate controla.

Primul este respectul față de regulă. Iar aici ne arată că, în materie de egalitate, cei bogați și puternici, plus marile afaceri sunt ceva mai egale. De la guvernul local, la Australia Open și până la jucător, s-au tras toate sforile ca participarea lui să fie posibilă .

Guvernul local a interpretat greșit o normă administrativă. Australia Open i-a procesat dosarul cu 20 de zile peste limita de sine stabilită. Djokovic ia pe toată lumea în râs cu un certificat COVID emis în zilele în care avea turnee de imagine în Serbia. Asta este chiar un scuipat fie în fața partenerilor de discuții, fie în fața publicului general.

Până și guvernul federal a încălcat regulile, spun judecătorii, când s-a prins că publicul nu va accepta așa ceva. Prea târziu. Așadar, democrația australiană pică un test major.

Al doilea lucru ține de regula în sine. Și de limitarea drepturilor individuale pentru mai binele colectiv. Ce diferență este între Djokovic nevaccinat și un cetățean vaccinat de trei ori, dar despre care astăzi știm că se poate îmbolnăvi? În actele oficiale de la Antipozi scrie „un nevaccinat este mai periculos pentru că poate răspândi boala mai ușor și poate duce la cazuri mai grave.” Desigur, dar în egală măsură, testarea periodică și frecventă a tuturor celor care intră pe o arenă sportivă pare la fel de utilă.

De fapt, aceasta din urmă este dezbaterea pe care o vor purta societățile noastre în anii următori. Boala aceasta este aici să rămână cu noi. Iar noi trebuie să găsim echilibrul între vaccinare și drepturi individuale, fără a prăbuși societățile în care trăim. Cum o facem? Nu știm încă.

Vestea bună este că democrațiile au soluțiile la îndemână. O să dureze enorm de mult, dar avem alegeri, curți juridice, parlamente care răspund la semnale dinspre societate. Și chiar dacă acestea vor fi populiste la un moment dat, evoluția bolii îi va îndrepta în direcția corectă. Pentru că oricât ar țipa unii sau alții sau câți anti-eroi își vor găsi, la un moment dat vor trebui să se păzească.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!