La Târgoviște s-au filmat două reclame. De a doua nu vorbește nimeni

Acum, cinstit, unde ați fi vrut să filmeze KFC o reclamă cu pui ca să strice imaginea României? Nu există loc mai bun decât Târgoviște, căci, cu ani în urmă, chiar șeful județului a fost condamnat la pușcărie pentru mită electorală acordată în câteva zeci de tone de pui. 

Florin Popescu a fost primul membru marcant al PDL care a încurcat-o masiv și nici nu a înțeles de ce el când toată lumea făcea la fel. Baronul puilor a fost condamnt pentru că a distribuit 60 de tone de pui grill în județ, în timpul campaniei din 2012. Și acum priviți un pic la imagini. 

https://www.youtube.com/watch?v=1skuxSYF-qw

După cum se vede reclama povestește exact cazul alegerilor din Dâmbovița: puiul, găleata și poporul care așteaptă o pomană. Atunci n-a mai zis nimeni din Târgoviște: ”băi, ce rușine pe capul nostru să mâncăm pui de-a moaca ca să-i votăm pe ăștia.” Noi ne supărăm de obicei când ne fac străinii ceva. Ca și cum toată Germania știe că s-a filmat la Turn și acum stă să râdă de treaba asta.

Dar ca să-i treacă primăriei toți nervii să-i dăm și o veste bună. La Târgoviște nu s-a filmat doar reclama cu piticul zburător, ci și una cu pensionarul gimnast. A doua reclamă a fost filmată la liceul Petru Cercel, zice Gazeta de Dâmbovița și arată un pensionar care sare binișor pe o saltea elastică și aterizează într-un scaun cu rotile. Eu zic că e de bine și chiar puteți să vă lăudați cu asta. 

https://www.youtube.com/watch?v=LFnzqSC3VSk

Apropo, reclama spune: ”așa ceva nu-i posibil,” deci nu cred că o să vedeți mulți pitici pe acolo. Poate pe creier. Altfel, nu mai fiți așa încrâncenați. Reclamele sunt proaste spre tâmpite și fără imaginație. Iar Turnul din Cetate l-ați renovat mișto și e chiar plăcut să mergi acolo cu copiii. 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “La Târgoviște s-au filmat două reclame. De a doua nu vorbește nimeni

  1. George spune:

    Haha. Ce tare ca se fac inca reclame de buna calitate la noi in tara. Pacat totusi ca reclama se adreseaza unei companii cu mancare de tip fast-food pe care sincer eu unul nu o agreez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!