Dă-i cu biblioteca!

Puține erau distracțiile copilăriei din Vasluiul meu natal, înainte de 1989. După cele 5 minute de desene animate și statul pe afară prin fața blocurilor, mare lucru nu-ți mai rămânea. Aveam însă fotbalul și biblioteca. La cea din urmă mă duceam des și citeam pe rupte tot ce-mi pica în mână. Nu eram singurul, era plin de copii și țin minte că luam foarte în serios avertismentul că trebuie să întorc cărțile în 2 săptămâni. Mi-am petrecut zile întregi pe acolo și am căpătat astfel obiceiul de a citi cam tot ce îmi pică în mână, nediscriminatoriu.

La fotbal mă ducea tata, săptămânal. A existat o perioadă în care Vasluiul avea două echipe în B: Mecanica, a muncitorilor și Interul, a Partidului. Stadionul gemea de lume la meciul oricăreia dintre ele. Era mai multă lume chiar decât acum, când jucăm în A. Aici am aflat eu primele înjurături și vorbe de duh adevărate. Eroul și clovnul tribunei era un anume Dudău care putea să înjure fără să se repete minute bune. Lua amendă de la Miliție la fiecare meci.[citat] Într-o zi Dudău a scos însă una care m-a mirat profund.  La o minge ridicată suuus-sus de un fundaș a început să strige, pe căderea ei: „Dă-i cu biblioteca!, Dă-i cu biblioteca!”[/citat]  „Cum adică?”, l-am întrebat pe tata. Mi-a făcut semn: „Cu capul, cu capul!”. Mai târziu mi-a explicat și ironia lui Dudău. Adică, vezi tu, fotbaliștii nu prea citesc.

Vorba asta mi-a rămas în cap de atunci și mi-o aduc aminte când văd unele partide mai așa, de divizie mică. Probabil de la meciurile alea din B am rămas și cu apucătura de-a vedea orice fel de meciuri. Sunt în stare să mă uit la orice curge la televizor, fie și de liga a treia. Sunt curios cum se descurcă x fotbalist, ce gândește y antrenor și să citesc cam tot ce scriu gazetele de specialitate fie de aici, fie de aiurea. Iar site-ul meu preferat a devenit anglofil.ro.

La fel și cu cititul. [citat] În  librării sufăr de un soi de shopping compulsory behavior. Tind să-mi cumpăr cam tot ce văd, iar cărțile le țin seara de lângă mine, clădite ca un un mic turnuleț. Uneori citesc câte două deodată. Și nu fac discriminări.[/citat]  Nu citesc doar lucruri mari, așa că uneori m-am mai fript. Iar culmea culmilor mi se pare când citesc, iar la televizorul deschis curge un meci.

Astea două pasiuni ale mele o să le împărtășesc cu voi aici.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *