injuraturi

Cu Ponta și Băsescu pe la recepții.

Un șir de întâmplări din ultimele zile ar trebui să stârnească o dezbatere publică despre normalitate în comportamentul politic. Din păcate, dezbaterea va fi tratată în parametrii deja cunoscuți. Cine ține cu Băsescu va spune că ceilalți sunt ticăloși, cine ține cu USL îl va acuza doar pe Băsescu de ticăloșie. Eu unul spun că problemele complicate au răspunsuri complicate. O să vă spun cum văd eu lucrurile și apoi puteți să mă înjurați, fiecare tabără în parte.

Mai mult

Listă pentru 2014

 

Nicio vorbă despre politică sau politicieni. Tot mai mult îmi dau seama că ceea ce se întâmplă acolo între ei nu mai are legătură cu România noastră. Dacă o să am ocazia, o să le bat obrazul pentru câteva chestiuni nerezolvate. Lista dorințelor mele e legată de oamenii cu care mă întâlnesc și locurile pe care le văd. Scriu aici începutul ei și o mai completez cu timpul. Ordinea e aleatorie:

Mai mult

Dă-i cu biblioteca!

Puține erau distracțiile copilăriei din Vasluiul meu natal, înainte de 1989. După cele 5 minute de desene animate și statul pe afară prin fața blocurilor, mare lucru nu-ți mai rămânea. Aveam însă fotbalul și biblioteca. La cea din urmă mă duceam des și citeam pe rupte tot ce-mi pica în mână. Nu eram singurul, era plin de copii și țin minte că luam foarte în serios avertismentul că trebuie să întorc cărțile în 2 săptămâni. Mi-am petrecut zile întregi pe acolo și am căpătat astfel obiceiul de a citi cam tot ce îmi pică în mână, nediscriminatoriu.

La fotbal mă ducea tata, săptămânal. A existat o perioadă în care Vasluiul avea două echipe în B: Mecanica, a muncitorilor și Interul, a Partidului. Stadionul gemea de lume la meciul oricăreia dintre ele. Era mai multă lume chiar decât acum, când jucăm în A. Aici am aflat eu primele înjurături și vorbe de duh adevărate. Eroul și clovnul tribunei era un anume Dudău care putea să înjure fără să se repete minute bune. Lua amendă de la Miliție la fiecare meci.[citat] Într-o zi Dudău a scos însă una care m-a mirat profund.  La o minge ridicată suuus-sus de un fundaș a început să strige, pe căderea ei: „Dă-i cu biblioteca!, Dă-i cu biblioteca!”[/citat]  „Cum adică?”, l-am întrebat pe tata. Mi-a făcut semn: „Cu capul, cu capul!”. Mai târziu mi-a explicat și ironia lui Dudău. Adică, vezi tu, fotbaliștii nu prea citesc.

Mai mult