biblioteca

Radu Paraschivescu. În lume nu-s mai multe Românii

Acum șase luni, Radu a realizat  un atlas de ziceri tâmpe, de agramatisme, de analfabetism, de incapacitatea de a vorbi românește.

Și ați crede că azi ne aflăm în fața unei același fel de carte. O carte care satirizează. Care te face să râzi, să râzi de ei, cei care de trei ani ne apasă pe ceafă. Doar că nu e așa. Cartea lui Radu are umor, dar e o carte atroce. E o carte care te lovește în plex și te lasă fără aer. E o carte despre care tu o să spui că este incredibilă. Că așa ceva nu se poate.

”Viorica Dăncilă este numele din secolul XXI al lui Chivu Stoica. Ocupați să-i asorteze cariere în care s-ar fi dovedit mult mai competentă decât cea de prim-ministru (croitoreasă, taxatoare, gospodină pregătind sarmalele), oamenii nu mai au timp să observe cât de mult seamănă premierul de astăzi cu cel din perioada 1966-1961, când țara se numea Republica Populară România. Fiecare dintre ei vine la pachet cu sforile prin care poate fi manevrat. Fiecare are un devotament orb față de un șef  și un dispreț mat față de știința de carte.” 

Cu 60 de ani în urmă, Ayn Rand scria o carte numită Revolta lui Atlas. Și acolo făcea o distopie în care oamenii buni și muncitori sunt înlăturați de la putere pentru a face loc sloganurilor, minciunii, imposturii și unor nevolnici. Cartea lui Rand este contestată uneori în State, dar vă asigur că pentru noi cei care venim din comunism ea este cât se poate de valabilă.

Pentru că ea este cartea ticăloșiei, este cartea hoției, a minciunii, a imposturii exacerbate, toate la vedere. Această carte este despre umilințele la care suntem supuși zilnic de actuala putere. Și nu e o carte scrisă la modul general. Ea are date, fapte și nume care te vor îngrozi. Fiecare capitol al acestei cărți pleacă de la o nouă absurditate săvârșită în spațiu public. Și mai e ceva e descrierea unui atac furibund la morală, la bun simț, atac dezvoltat cu o frenezie ieșită din comun.

E o carte care nu iartă mai pe nimeni. Ea trece de la Liviu Dragnea care spune că bărbăția nu se caută în librării, la Viorica Dăncilă care, zice Radu, nu ar mai trebui iertată,  la un ministru care spune că trebuie să preia nu să ridice ștacheta, la un discurs al lui Florin Iordache pe scena Ateneului, în timp ce Dan Grigore protestează în fața acestuia. Ajunge și la Călin Popescu Tăriceanu care e mereu preocupat de imaginea României, dar coboară și mai grav spre efectele acestor discursuri. Repetări ale minciunii, urii, intolerenței și iliberalismului și la alte persoane din spațiul public.

Radu nu iartă pe nimeni fie că e vorba de politicieni ai opoziției, realizatori tv, persoane din spațiul public. Ajungem și la necunoscutul cu funcție Ilie Mario Rafael, dar și la Codrin Ștefănescu sau Cătălin Rădulescu. Și să nu uităm că Radu are și un capitol dedicat colegilor de breaslă. Unii de rit nou, dar nu-i iartă nici pe cei vechi.

”Nu doar prostia, moartea și cancerul sunt democratice, ci și scrisul. Autorlâcul a devenit în ultimele două trei decenii o ispită care târcolește multă lume. Ajunge să cutreieri prin depozitul legal al Bibliotecii Naționale și să te lămurești cât de largă e paleta celor care stau sub răsuflarea muzei: generali de securitate și cântăreți de muzici foarte ușoare, creatoare de modă și preoți, cascadori și majorete, dive de week-end și rapsozi cărunți, regizori, fotbaliști, foști președinți de CAP și oameni politici, balerini și finanțiști.”

E o carte importantă pentru că trebuie să păstreze cineva drumul drept al bunului simț. Adică nu poți să te dai deoparte zi de zi când vezi imundul că te atacă și o face pe toate căile.

De ce spun asta? Pentru că majoritatea dintre noi încă își amintesc de comunism. Și am să închei cu imaginea pe care mi-a evocat-o mie această carte. E o imagine de neșters a copilăriei mele. Într-o sală de spectacole de la Vaslui am văzut un cor pionieresc așezat pe patru rânduri, fiecare pe un postament. La un moment dat, în mijlocul cântării, a început să cadă câte un copil, să leșine de foame, de oboseală, de emoție. Am numărat cinci copii care au căzut de pe postamente. Se prăbușeau peste ceilalți. Știți ce-i ciudat? Că restul corului nu s-a oprit din cântat. Nu a fost nimeni să-i oprească: dirijor, părinte, profesor. Partidul pe care-l aveau de cântat era mai important. Or este de neadmis ca interesele unui grup de persoane, ca adulația partidului, pupatul în fund și miserupismul să devină mai importante decât bunul simț, compasiunea și umanitatea pentru cineva lângă tine. Eu cred că despre asta e cartea lui Radu.

Orice om îi este teamă. Primul atlas al prostiei guvernamentale

În urmă cu câteva săptămâni, i-am făcut o fotografie lui Radu Paraschivescu, al cărei succes ne-a mirat pe amândoi. Știți ce face Radu când vine la radio? Nu e ca toată lumea. Nu ia telefonul și stă pe el la cafea până rezolvă ceva pe internet. Nu stă de vorbă la telefon, nici nu pierde timpul stând de vorbă.

Întotdeauna, Radu scoate o carte din care, oroare, citește. Și  pentru că este foarte punctual, are întotdeauna câte 10-15 minute la dispoziție. De data asta l-am prins citind pe un balcon unde lumea se duce de obicei să fumeze. A ocupat abuziv acel loc cu artă și cultură și așa i-am făcut poza.

Mii de oameni au plăcut-o, sute a distribuit-o. A fost un val de wow și aprecieri, asupra cărui a a trebuit să meditez.

De ce un gest atât de simplu stârnește atâta bucurie? De ce lumea îl apreciază? De ce se bucură când vede un om citind? Răspunsul e simplu: pentru că dă speranță. Și pentru că îți arată că în valul de mizerie, prostie, furt și inversare a polilor sociali, încă mai există speranță.

Și nu-mi pare întâmplător că tocmai Radu Paraschivescu a ales să să scrie acesată carte. Omul cu cartea a devenit într-un fel păzitorul cetății.

Stimați cititori, Orice om îi este teamă este o carte unică. O s-o citiți cu pasiune și îngrijorare. O să vă scuturați de râs și și o să vă răciți de fiori. Orice om îi este teamă este o antologie a prostiei, arivismului, lipsei de cultură, a lipsei de carte și a celei de bun-simț din societatea românească. Este primul atlas mondial al prostiei guvernamentale.

E o carte unică pentru trecut, prezent și, sper eu, viitor. Este prima biografie inversată a lumii. În general, în cărțile biografice, ajung oameni care au făcut lucruri importante și au lăsat ceva în urmă pentru societățile lor. Aici e taman pe dos. Ajung oameni care nu au lăsat și nu vor lăsa în urma lor decât praf și pustiu și poate niște valize cu averi personale.

Trebuie să știți că există un capitol despre Viorica Dăncilă. Cred că l-a scris în direct la radio. Am vorbit de nenumărate ori, dar Radu a făcut o documentare excepțională. Când o să le vedeți pe toate la un loc, o să aflați dimensiunea tragediei. Mai ales că Radu are amabilitatea de ale pune în context cu date și fapte ale unor oameni mult mai mari.

Chiar domnul Daea are propriul capitol poetic în care s-au strâns cele mai mari realizări verbale și pășuniste ale momentului. Dacă ar fi să trăim în România lui, sigur ar fi o baladă

O să găsiți un capitol despre primari. Cred că rivalizează cu povestirea lui Creangă despre Dănilă Prepeleac. Peste o sută de ani se vor citi aceste povești la ora de română pe post de snoave. Vă amintesc că în a doua povestire cu Dănilă Prepeleac, după seria de prostii din prima, Dănilă devine putred de bogat după ce face un târg cu diavolul. Cred că suntem pe aproape de această situație.

O să râdeți pentru că Radu adună la un loc toate perlele  rostite de domnul Daea, de doamna Carmen Dan, de Florin Ciordache și toată gașca. Cred c-ar avea un real succes citită și în ședințele de partid.

Și după ce citiți o să aveți dimensiunea dezastrului. Și o explicație pentru ce trăim. Cine vorbește așa, musai gândește așa. Poticnelile, greșelile inversiunile logice nu sunt accidente, veți afla de la Radu. Ele sunt însăși esența și substanța acestor oameni.

Sunt convins că orice pesedist îi este teamă de această carte. Cred că se vor întreba între ei la ședințe: te-a băgat și pe tine?  

Cred că cine va vedea această carte peste 100 de ani va spune: ia, uite a venit un domn cu o ficțiune excepțională. Și altul va spune: nu, nu e istorie. Dar nimeni nu poate fi atât de prost. Ba, poate și au condus o țară.

Mă întorc la fotografia de care vorbeam. Lumea a înțeles că Radu Paraschivescu are acel bun-sinț care ne va salva, care dă speranță. Că are arma împotriva valului de prostie care stă să ne copleșească. Pentru că e atât de simplu: un om care citește, un om care scrie o carte.

Luați această carte, citiți-o dumneavoastră și dați-o mai departe. Ca pe un manifest. Dați-o copiilor, părinților și celor care vă sunt apropiați. Puneți-i să citească și atunci, nici unuia dintre noi nu o să-i mai fie teamă.

P.S: Radu m-a certat pentru ultimul aliniat: ”Dați-o mai departe, dar și cumpărați-o!” 

 

 

 

Cartea lui Chirovici: marketing sau chiar e misto?

Nu țin minte o altă carte românească să fi avut parte de o presă atât de bună. Și este explicabil: cronicile bune pentru Cartea Oglinzilor a lui Eugen Ovidiu Chirovici au apărut întâi în presa occidentală și apoi au fost preluate aici. De exemplu The Guardian îl numea ”un fenomen editorial internațional.”

Romanul a fost publicat în 38 de țări, l-a făcut celebru pe autorul său în străinătate, iar în România a fost așteptat cu 20 de mii de precomenzi. Așa că acest volum trece dincolo de apariția obișnuită a unei cărți și merită să-l citești măcar ca să e convingi: chiar este atât de bun sau e și mult marketing?

Mai mult

”The Fountainhead” de Ayn Rand este un fel de oglindă

Nu cred să fi văzut încrâncenare mai mare în jurul unei cărți sau unor cărți, precum cele ale lui Ayn Rand. Cred că susținătorii și adversarii rusoaicei plecată în America ar fi în stare să se strângă de gât pentru a demonstra că au dreptate. Găsiți dovada aici.

Și nici nu e de mirare, căci vorbim de o carte care influențează gândiri politice, construiește filozofii și întemeiază curente electorale. Când se vorbește de ea, lumea se referă la ”obiectivism”, dar cred că termenul este prea complicat pentru noi, cei care suntem cititorii medii. Ayn Rand pune față în față două lumi: cea în care progresăm pe baza colaborării și compromisului și cea în care contează doar valoarea individuală și ce poate face omul doar cu ajutorul său. Rand o susține pe cea din urmă cu o asupră de măsură dureroasă. Nu degeaba, cei mai conservatori dintre republicanii americani o suie pe un piedestal. Mai mult

Să nu ratăm ce este important în cartea Adrianei Săftoiu

Știu, toți ne-am concentrat asupra prezenței Elenei Udrea în ”Cronică de Cotroceni”. E spectaculoasă, e palpabilă, e tot ce vrei într-o carte de dezvăluiri. Și cu ochii mari după aparițiile doamnei Udrea, riscăm să nu vedem ce ne interesează pe termen lung. Moștenirea politică a mandatelor lui Traian Băsescu. Așadar, ce am găsit  important pentru a înțelege deciziile fostului președinte:

1. Traian Băsescu a trăit cu sentimentul că, dacă pierde alegerile, va fi arestat de Adrian Năstase. Tipul acesta de informație era public, după ce apăruseră în presă stenogramele PSD în care Rodica Stănoiu tot întreba ”când dăm drumul la dosarul lui Băsescu”. Întreg comportamentul ulterior arată că Traian Băsescu era convins că are o vulnerabilitate în zona respectivă. A securizat orice fisură, iar acum poate sta liniștit din punctul ăsta de vedere. Mai mult

Herr Pep, cartea despre Guardiola

Marti Perarnau, colegul de breasla care a scris cartea Herr Pep, are parte de invidia mea nemărginită. Omul a avut acces vreme de un an în vestiarul lui Bayern Munchen: la antrenamente, ședințe tehnice, în deplasări. A stat de vorbă cu Guardiola ore în șir, la fel cu jucătorii sau conducerea clubului, dar și cu toată lumea care într-un fel sau altul a a avut legătură cu acest club uriaș.

Și dacă vă așteptați să iasă o carte de genul lui Ancelotti, în care să aflați toate bancurile și bârfele din vestiar, atunci vă înșelați. Ancelotti e geniul obișnuit, supus vremurilor și plăcerilor. Guardiola poate să trăiască doar din fotbal. Chiar și fizic. În zilele cu meci nu mănâncă decât după încheierea partidei. Așa că, scopul lui Perarnau a fost unul mult mai complicat: să înțeleagă mecanismul de funcționare a unei minți strălucitoare și complet dedicate fotbalului. Și i-a reușit, chiar dacă pe alocuri, cartea asta despre fotbal, ușor biografică, devine aridă. Mai mult

Cum m-am apucat de citit Harry Potter

Știu că încă vă așteptați la analize și impresii legate de campania electorală. Dar azi trebuie să mă opresc pentru că am probleme cu Vladimir, care de dimineață este într-o grevă a cititului. Stă cu picioarele în sus, se luptă cu perne, lovește patul, iar acum ”mă trece un fior”. ”Mă trece un fior că vine finalul…Știi chestia aia pe care o simți când termini o treabă și te apropii de ce îți place ție…Atunci te trece așa…o emoție” Mai mult

Când merită să citești cărți despre comunism

După ce am citit ”Scriitor în comunism ” al lui Ștefan Agopian m-am gândit că fragmente din cartea asta trebuie puse în manualele școlare de liceu. Cum învățam noi din La Medeleni sau despre minunile perioadei interbelice Aș ar merita să știm despre comunism. Și mai ales despre cum se trăia atunci.

Pentru că Agopian nu face o cronică despre cărți sau cultură. Vorbește despre ele, dar nu asta e ținta. Ci mai curând să înțelegi cum se trăia atunci, cum ajungeai să ai o slujbă, cum făceai rost de o cafea bună, ce șpăgi trebuia să dai ca să ți se tipărească un volum și multe alte pe care nu ți le va spune nicio carte de istorie. Mai mult

Să-l înțelegem pe Putin cu ajutorul lui Gorbaciov

Mihail Gorbaciov este la al doilea volum de memorii. Amintiri-Viața mea înainte și după perestroika se numește acesta. Gorbaciov are referiri la Putin în două rânduri, dar vorbește despre sistemul care l-a creat pe acesta și pe care probabil noul lider de la Kremlin îl regretă.

Întâi, Gorbaciov îi este recunoscător lui Putin. Până la momentul venirii acestuia la putere a fost izolat nu numai pe scena politică a țării, dar probabil și ca persoană. Cei doi s-au cunoscut într-un moment critic pentru Gorbaciov, când acesta a hotărât să candideze la Președinția Rusiei, în 1996. ” Ca prim vice-primar al Sank-Petersburgului  el s-a ocupat conștiincios de vizita mea, a dat dovadă de mult tact, de ospitalitate sinceră și de o înțelegeră subtilă a problemelor orașului și nu numai…” Mai mult

Cum m-a înfrânt Amos Oz. Și cum am vrut să mă răzbun.

Sentimentul meu, citindu-l pe Amos Oz în Poveste despre dragoste și întuneric, e că văd un film al noii generații de cineaști români. Că lucrurile se derulează în slow-motion, că nu e film, că e realitate și că merge cu aceeași viteză a realității. E o atenție infinită la detalii. Acestea aunt descrise cu minuțiozitate, cu meticulozitate enervantă.

Uite, deschid la întâmplare: ”Erau cărți cu litere de aur pe legăturile de piele înmiresmată, un pic zgrunțuroasă de ți se făcea pielea de găină când puneai mâna pe ele, de parcă ai fi pipăit ceva intim și inaccesibil, ceva care părea să se zbărlească și să tremure la tingerea ta.” Și așa poate merge pe pagini întregi. Mai mult