biblioteca

Mihai Barbu: Vând kilometri

“Ce carte e aia albastră de acolo?”, mă întreabă tata.” E a unui băiat care s-a dus cu motocicleta până în Mongolia”.” Băiat isteț!, îmi spune, dar a avut oleacă de nebuneală la cap”. Îmi vine să râd. Că și Mihai Barbu spune asta printre rânduri  Am avut  așa un sentiment de bine citind cartea asta. Mihai Barbu călătorește pentru mine parcă, împlinind toate visele de aventură ale copilăriei.

Sunt 26 de mii de kilometri, 13 țări – mai toate fiind în felul lor un capăt de lume – și o mulțime de oameni, fiecare cu o poveste în traistă. A, și să nu uit, sute de fotografii extraordinare, dar absolut extraordinare, care transformă cartea asta într-o minune.

Mai mult

Mamă, ce curaj am să scriu despre asta

Despre cartea asta s-au scris alte cărți și s-au dat doctorate. Iar eu o citesc și scriu despre ea ca despre o poveste. O să mă ciufulească rău niște mari critici. Dar mă gândesc doar că de-a lungul timpului am pierdut o grămadă din cărțile mari. Din lipsă de timp, din ideea că a apărut ceva nou, că pe ăștia bătrâni poți să-i recuperezi, n-am citit-o la vremea ei… Argumente se pot găsi. Ce pot spune e că, odată ce ai început-o, nu te mai poți lăsa. Povestea e fabuloasă, personajele excelent gândite, iar fresca e detaliată. [citat nume=”Ion Popescu” descriere=”Cel mai tare orator”] E o poveste despre cum trăiau oamenii bogați acum 200 de ani. Și trăiau bine, fără rețele de comunicare și televizor.[/citat] Aveau o grămadă de timp pentru ei, pentru discuțiile lor și pentru a se uita mai atent la oameni.

Mai mult

Nu e bucătar. E om de televiziune

În Crud, Bourdain scrie la un moment dat despre televiziunea în care lucra, Food Network: La fiecare prostire a programelor, ratingurile au crescut direct proporțional. A urmat apoi epurarea tuturor chef-ilor care construiseră rețeaua. Aproape toți cei care săvârșiseră păcatul profesionalismului au fost fie alungați, fie exilați, ca vechii bolșevici, percepuți a fi întru-totul de prisos adevăratei afaceri (…)[citat nume=”Anthony Bourdain” descriere=”Crud”] Orice imitație evidentă și de prost-gust pe care au trântit-o pe micile ecrane înregistra o creștere fulminantă a ratingurilor dar și o audiență crescută.[/citat]

Bourdain nu e cel mai bun bucătar, după cum spune singur, dar la industria televiziunii și comunicării chiar se pricepe. Așa că remarcile sale sunt absolut interesante pentru cei care lucrează în media pentru a vedea cum le arată viitorul. Noi nu suntem acolo, dar am făcut pași sănătoși, ireversibil din punctul meu de vedere.

Mai mult

Dă-i cu biblioteca!

Puține erau distracțiile copilăriei din Vasluiul meu natal, înainte de 1989. După cele 5 minute de desene animate și statul pe afară prin fața blocurilor, mare lucru nu-ți mai rămânea. Aveam însă fotbalul și biblioteca. La cea din urmă mă duceam des și citeam pe rupte tot ce-mi pica în mână. Nu eram singurul, era plin de copii și țin minte că luam foarte în serios avertismentul că trebuie să întorc cărțile în 2 săptămâni. Mi-am petrecut zile întregi pe acolo și am căpătat astfel obiceiul de a citi cam tot ce îmi pică în mână, nediscriminatoriu.

La fotbal mă ducea tata, săptămânal. A existat o perioadă în care Vasluiul avea două echipe în B: Mecanica, a muncitorilor și Interul, a Partidului. Stadionul gemea de lume la meciul oricăreia dintre ele. Era mai multă lume chiar decât acum, când jucăm în A. Aici am aflat eu primele înjurături și vorbe de duh adevărate. Eroul și clovnul tribunei era un anume Dudău care putea să înjure fără să se repete minute bune. Lua amendă de la Miliție la fiecare meci.[citat] Într-o zi Dudău a scos însă una care m-a mirat profund.  La o minge ridicată suuus-sus de un fundaș a început să strige, pe căderea ei: „Dă-i cu biblioteca!, Dă-i cu biblioteca!”[/citat]  „Cum adică?”, l-am întrebat pe tata. Mi-a făcut semn: „Cu capul, cu capul!”. Mai târziu mi-a explicat și ironia lui Dudău. Adică, vezi tu, fotbaliștii nu prea citesc.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!